O observaţie despre alegerile universitare

S-au încheiat alegerile de rector în Universitatea Politehnica din Bucureşti. Mărturisesc că nu am participat la alegeri: sunt foarte, foarte ocupată cu diverse lucrări, dar dacă ar fi existat o raţiune democratică a momentului, şi deci a prezenţei mele, aş fi stat o noapte să lucrez în schimbul obolului meu pe altarul acestei raţiuni.

 Din păcate, nu a existat. Un contra-argument la poziţia mea ar fi aceea că dacă nu ne alegem reprezentanţii – şi iată, avem toată libertatea să o facem – nu mai avem pe urmă nici obraz să îi criticăm şi nici nu putem să spunem că am fi responsabili în ceea ce priveşte înfăptuirea celei mai bune conduceri: doar nu am contribuit la alegerea ei şi, astfel, am pavat eventualul drum al neaveniţilor.

Dar ce înseamnă, în contextul actual (de 22 de ani), alegerile de rector şi, în general, de şefi de departament sau de catedră? Un coleg de Politehnică, matematician, îmi atrăgea atenţia că acum se aleg „manageri”, şi nu personalităţi ştiinţifice care să facă şcoală şi să fie realmente reprezentative pentru starea universităţii şi a învăţământului. Mai mult, aş adăuga, ele nu sunt nici responsabile:  căci dacă vor fi lipsuri, ele vor fi justificate, simplu, cu lipsa de bani. Trebuie să fie cu totul neîndemânatic un cadru de conducere – desigur, nu doar din învăţământul superior – ca să nu îşi acopere bine urmele şi să nu se blindeze bine cu hârtii, ca să fie prins şi dat la iveală, eventual mai târziu. De aceea, vânarea unui post de conducere în universitate este motivată psihologic, de dorinţa de stimă, dar şi de aceea de putere (ambele având semnificaţii cunoscute), cât şi bănesc, economic, sporul de salariu/salariul de conducere (atenţie! confidenţial, de când salariile – la universităţile de stat – se dau pe card şi ca şi cum ar fi rezultatul unei negocieri individuale, nelegate nici de ceilalţi colegi şi nici de criterii controlabile colectiv) fiind substanţial. Postul de conducere universitar consfinţeşte calitatea de birocrat mediu şi înalt al posesorului. Iar asta înseamnă şi putere politică, relaţii cu cei puternici şi, cine ştie?, asigurarea trambulinei de lansare în politică a sa şi a celor dragi. Sau poate această asigurare există deja, ea trebuie doar întărită.

Ideea de manager la conducerea unităţii de învăţământ superior este, cum se ştie, mai nouă, dar ea continuă într-un fel principiul de dinainte de 90 al conducerii politice. Şi într-un caz şi în celălalt a fost asigurată dependenţa birocratică a universităţii, iar insistenţa management-ului neo-liberal pe desfiinţarea risipei şi pierderilor, pe competitivitate, nu face decât să accentueze punerea sub obroc a spiritului critic şi a democraţiei universitare.

Alegerile de la UPB au fost ultimul moment al rotaţiei nedemocratice a cadrelor în conducerea acestei universităţi. Ele au fost precedate de o mascaradă a cinismului brutal aruncat în faţa cadrelor didactice de rând: „da, noi suntem sus, voi nu puteţi să ne faceţi nimic”. Normal, primul moment al unei „predări de ştafetă” este cel al bilanţului vechiului mandat, iar raportul trebuie cunoscut de către universitari (de fapt, fiind universitate publică, raportul este de interes public şi ar fi trebuit pus pe site) şi nu doar aprobat de către Senat.

Raportul este, însă, secret pentru noi, muritorii obişnuiţi. Acelaşi stil a avut loc şi la departamente, rapoartele foştilor şefi fiind aprobate pe bandă de către Senat. Raportul pe care ni l-a citit fosta director la şedinţa de alegeri la Departamentul nostru – atenţie,  după ce a fost aprobat de Senat, or asta înseamnă încălcarea principiului democratic – a fost plin de laude la adresa propriului stil democratic de conducere, deşi n-a avut loc nici o şedinţă de departament timp  de 4 ani, nici un prilej colectiv de discuţie şi au avut loc încălcări de Lege a învăţământului (în orice variantă ar fi aceasta) şi deontologie copios patronate de „conducerea Departamentului”. Dar acestea s-au făcut în cârdăşie cu „Rectoratul”. Faptul că a fost aprobată promovarea ca profesor universitar de filosofie a cuiva care, pentru a avea în dosar un articol într-o revistă din străinătate, a semnat alături de doi ingineri un articol de cea mai strictă specialitate şi fără nici un element de interpretare filosofică într-o revistă care este de strictă specialitate (aici), ca şi faptul că a fost muşamalizată promovarea ca profesor universitar a cuiva care a scris în dosar că are un articol în străinătate, dar nu are, sau a cuiva care a devenit conf. pe baza altor fraude, toate acestea spun destule despre competenţa, probitatea şi spiritul democratic al conducerii de până acum a Universităţii

Dar atunci trebuia cu atât mai mult să particip la alegerea rectorului, nu? Nu prea. Se pare – am aflat în pauză la şedinţa de Departament – că erau 4 competitori. Unul este un domn care a condus o direcţie de învăţământ superior din Minister ani buni. Iar atunci când a primit o sesizare legată de fraudele de mai sus şi care puteau fi rezolvate aşa cum cere Legea educaţiei (Art. 310, 324, 325, 326), a tergiversat-o spunând că e de competenţa inexistentului oficial Comitet/Consiliu de etică a UPB, şi care de-altfel nu a răspuns deloc la această sesizare.

Mai departe. Nu a fost nici o confruntare publică între cei 4 competitori. Doar 2 dintre ei – de ce doar 2? Ceilalţi erau de formă? – au avut întâlniri, separate, cu departamentele. Dar la al nostru, deşi zilele de întâlnire ale amândoura au fost stabilite şi cunoscute „sus” imediat după şedinţa noastră de alegeri, au fost comunicate membrilor departamentului prin telefon şi nu printr-un (unic) mail, aşa cum se transmit de obicei toate informaţiile legate de departament. (Caracterul public, şi public verificabil, al comunicării a fost viciat).

La şedinţa de alegeri de departament, am spus că nu există, în principiu, nici o diferenţă între „programele manageriale” ale candidaţilor la şefie, deoarece toate trebuie să fie legale şi să îndeplinească obiectivele departamentului. Acelaşi lucru e valabil şi mai sus. Ceea ce diferă, atunci, este profilul ştiinţific (prestigiul) şi spiritul democratic al concurenţilor: concret, în ce măsură noul director se separă de vechea gaşcă a puterii şi doreşte să impună Legea, transparenţa şi discuţia critică. Ei bine, întregul sistem de alegeri, expus mai sus – şi pe care candidaţii nu l-au criticat, căci s-au integrat perfect în el şi nu au impus menţionarea pe site-ul Universităţii a informaţiilor legate de „schimbarea de gardă” – m-a făcut să îl resping, iar în candidaţi să nu am încredere.

De fapt, asemenea alegeri – şi este valabil şi în afara universităţii, în politică – nu fac decât să fie o formă goală a democraţiei. Iar a o cauţiona prin participare nu face decât să dea apă la moara celor care cred că puterea lor e infailibilă şi că poporul poate fi prostit la nesfârşit (iar intelectualii, oportunişti în cea mai mare proporţie, pot fi intimidaţi şi înhămaţi). Nu alegând unul sau altul dintre candidaţi – desigur, mereu se poate întâmpla ca unul să fie mai bun decât celălalt – reuşim să cunoaştem şi să controlăm alocarea resurselor, obiectivele şi mijlocele dezvoltării. Ci prin refuzul sistemului şi prin controlul public al conducerii. Şi nu doar la alegeri.

À propos, schimbarea gresiei (cea veche nu a fost defel stricată sau ciobită) în holul central de la rectorat – în timp ce w.c.-urile  chiar din clădirea centrală nu au toate uşile, iar igrasia de pe pereţii din EG e la fel de 10-12 ani – a fost socotită OK de către Senatul care a aprobat raportul fostului rector.

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.