Mitul specialistului şi calea către sfârşitul democraţiei

Deşi Mihai Răzvan Ungureanu nu mai este prim-ministru,  o să mă refer în continuare la un fragment din cadrul discursului pe care l-a ţinut vineri, 27 aprilie, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului României, la dezbaterea privind moţiunea de cenzură iniţiată de USL. Ungureanu a plecat, dar filosofia sa, exprimată în rândurile pe care le voi reproduce mai jos, a rămas. Această filosofie traversează triumfal spaţiul public, de la stânga la dreapta spectrului politic, bucurându-se de o popularitate rară.

Iată ce ne spune Mihai Răzvan Ungureanu:

„In textul moţiunii există o serie de întrebări foarte tehnice. Am să vă răspund din respect pentru cetăţenii acestei ţări, dar nu înainte de o scurtă paranteză: întrebările sunt pentru specialişti; poate că sunt pentru ministru, ca om politic, poate că sunt pentru primul-ministru, în calitate de gestionar al treburilor ţării. Aceste întrebări însă nu ştiu eu în ce măsură sunt în mod real de competenţa tehnică a Parlamentului, pentru că nu pot să cred că omul politic membru al Parlamentului se poate pricepe şi poate înţelege la detaliu tehnic orice domeniu. Aceste întrebări sunt pentru specialişti şi este motivul pentru care îmi permit să vă spun că acesta este semnul politizării excesive.”

Aşadar,  iată-ne puşi din nou în faţa mitului tehnocratului, un iniţiat care are acces la acele zone ale cunoaşterii inaccesibile muritorului de rând – cetăţean sau chiar politician. Prestigiul de care se bucură tehnocratul în societatea noastră se datorează, într-o foarte mare măsură, erodării imaginii politicianului, perceput drept corupt, incompetent, superficial, şamd. În timp ce încrederea în partidele politice şi în Parlament este la pământ, românii îşi îndreaptă speranţele către un „guvern de specialişti”. Specialiştii sunt, cu siguranţă,  indispensabili în orice guvernare. Însă de  acceptarea, pur şi simplu, a rolului lor în cadrul unui mecanism mai larg, democratic şi până la punerea la îndoială a competenţei Parlamentului asupra unor chestiuni considerate strict „pentru specialişti”, e o distanţă uriaşă, egală cu distanţa între democraţie şi non-democraţie.

Conform acestei viziuni, în calitatea lor de participanţi la procesul democratic, poporul şi politicienii sunt ignoranţi şi nu se pot pronunţa asupra unor chestiuni precum sănătatea, agricultura, economia, şamd. Asta înseamnă “politizare” şi încă şi “excesivă”, în viziunea fostului premier Ungureanu. Şi aici intervine o primă consecinţă a acestui tip de viziune: presupoziţia cum că există fapte sau procese care sunt şi trebuie să fie libere de valenţele ideologice şi politice. Unele lucruri, cum ar fi mineritul, sunt neutre din punct de vedere politic şi e necesar să fie lăsate pe seama celor care sunt, la rândul lor, neutri – tehnocraţii. Or, teza acestei neutralităţi a unor lucruri şi fapte este similară şi convergentă cu cea a post-ideologiei, bazându-se pe premise similare. În fond, însă, teza post-ideologiei şi cea a neutralităţii politice este şi ea o asumpţie cât se poate de ideologică. Este, dacă vreţi, expresia cea mai frustă a unui totalitarism ideologic, tocmai pentru că, prin nerecunoaştere, neagă existenţa altor ideologii şi valori. Sigur, la cât sunt evaluate zăcămintele de minereu de cupru sau valoarea tonei de cupru sunt  chestiuni tehnice, dar decizia despre soluţiile cele mai bune pentru maximizarea beneficiilor statului român din exploatarea acestor resurse nu mai este un simplu aspect tehnic, ci o chestiune de viziune politică. Deci, intrăm, vrem nu vrem, pe tărâmul politizării şi altfel nici nu poate să fie, pentru că neutralitatea politică este imposibilă când e vorba de strategii de dezvoltare, alocare a resurselor, şamd. Acestea sunt domenii ce cad inevitabil sub incidenţa valorilor, a judecăţilor şi prezumţiilor noastre, pentru că nu există viziune despre societate care să fie ne-politică. Decizia asupra modului de utilizare şi exploatare a resurselor unei ţări este, prin urmare, de competenţa reprezentanţilor poporului, în cazul nostru a Parlamentului, şi nu de competenţa unor tehnicieni consideraţi ca fiind aseptizaţi ideologic.

O a doua consecinţă a acestei viziuni este  îngrădirea democraţiei însăşi, schilodirea ei. Deja democraţia reprezentativă atrage cu sine o limitare a participării şi o viciere a principiului democratic, care presupune participare egală a tuturor ! Aşa cum afirmă Jacques Rancière, “reprezentarea este un principiu oligarhic: cei care sunt la putere nu reprezintă populaţia, ci statutul  lor şi competenţa pe care se fondează autoritatea pe care o deţin în raport cu restul populaţiei[1] ».  Dar aceasta este o altă discuţie, intenţia mea era doar de a reaminti că democraţia reprezentativă este un compromis şi are deficienţele ei intrinseci, iar îngustarea sferei de competenţă a reprezentanţilor poporului în favoarea unui cerc restrâns al tehnocraţilor nu face decât să adâncească deficitul democratic şi să întărească principiul oligarhic al organizării puterii, despre care pomenea Rancière.

Găsesc, de altfel, foarte curioasă utilizarea duplicitară a argumentului „tehnocraţilor” de către dreapta, în funcţie de interese şi context.  Când imperativul pieţei o cere, dreapta aşa zis liberală devine dintr-o dată foarte democrată şi extrem de preocupată de libertatea individului de a alege, blamând tehnocraţii pretins atotştiutori, rebotezaţi drept birocraţi obtuzi sau funcţionari străini de interesele individului. Un exemplu: în cartea  „Libertatea de a alege”, Milton şi Rose Friedman  se arată alarmaţi de  faptul că profesioniştii din domeniul educaţiei au preluat controlul procesului educaţional din SUA, în timp ce influenţa părinţilor a scăzut, pledând astfel în favoarea introducerii aşa numitului plan de garanţii, care să permită sistemului de educaţie să funcţioneze ca o piaţă, după regula cererii şi ofertei.  Temeiul moral al edificiului lor argumentativ este libertatea părintelui de a alege şi de a decide asupra educaţiei odraslei sale. Când, într-o discuţie cu un amic, liberal autohton, mi-am exprimat rezervele în legătură cu dreptul părintelui de a alege, am fost etichetată de către acesta ca fiind elitistă într-un text pe care l-a publicat, ulterior, în Dilema Veche. Carevasăzică, rolul profesioniştilor şi al tehnocraţilor este benefic sau, din contra, pernicios în funcţie de cum ne-o dictează interesele pieţei: când îi convine pieţei,  îi lăsăm pe indivizi să aleagă şi să participe;  când nu îi convine, când interesul sau demersul cetăţeanului s-ar putea să sfideze logica pieţei, nici măcar politicienii, darămite cetăţenii, nu au de ce să se pronunţe asupra unor chestiuni rezervate, iată, specialiştilor! Diferenţa de dublu standard a abordării neoliberale provine din felul în care e înţeles individul căruia i se conferă libertatea de a decide: acesta este invariabil individul în calitatea sa de agent economic, nicidecum de cetăţean. Libertatea economică şi economia de piaţă sunt bune şi dezirabile, libertatea politică şi democraţia participativă – mai puţin! Evident, formal neoliberalii fac apologia libertăţii politice, însă aceasta este la fel de extinsă în accepţiunea lor pe cât libertatea economică în ochii unui comunist…

Prin urmare, o schimbare de guvern este insuficientă  câtă vreme paradigma tehnocratului-rege domină viziunile noastre despre ceea ce înseamnă buna guvernare, reformă, şamd. Tehnocratul este bun  doar dacă rămâne la locul lui, de consultant şi furnizor de informaţie specializată sau dacă reprezintă o soluţie de ultim resort şi de scurtă durată, într-o situaţie de criză în care politicul se înfundă. În momentul în care tehnocratul se substituie politicului, democraţia este în pericol. Nu contează că, spre deosebire de politicieni,  tehnocraţii sunt competenţi şi bine intenţionaţi – drumul spre sfârşitul democraţiei poate fi pavat cu multe, foarte multe bune intenţii.

___________________

[1] http://bibliobs.nouvelobs.com/tranches-de-campagne/20120418.OBS6504/jacques-ranciere-l-election-ce-n-est-pas-la-democratie.html

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.