Extrema dreaptă de consum (deocamdată) și populismul util care a fost omorît în Est

22b45e4rogozanuZilele astea cîștigătorul etapei românești a Eurovisionului a ținut pe scena din Baia Mare un discurs despre țărișoara oropsită și supusă de forțe diverse și a urlat „noi suntem lupi, noi suntem daci”. Urla probabil împotriva vînduților care cîntă dance, pop și ignoră filonul autentic de „rock”. Asta în timp ce el și trupa lui erau costumați în vikingi, că doar era de la sine înțeles că trebuie să pupi în cur noua gazdă a finalei, Suedia.

Zilele astea am văzut un scandal cum că a cîntat hip-hoperul Cedry2k într-un club precum Control (bastionul distracției „luminate” bucureștene), de pe noul album, niște versuri „tari” în care se lua de „sorosiști” și de „bulangii”. Cedry2k înțeleg că a trecut și el prin niște crize daco-creștine și a găsit esența. I-am ascultat piesa cu pricina, m-a surprins o imagine: „Strada plină de țărani cu furci și coase/ Să-mpartă bulangiilor bocanci în cur și-n coaste”. Să înghețăm imaginea puțin. Deci se pune de o revoltă, o răscoală, ceva. Se strîng oamenii cu coase nervoși. Și aici imaginația teribilă a lui Cedry2k ia foc. Ce facem noi, mulțimea asta furioasă? Mergem să batem niște homosexuali. Tre’ să ai coaie de veveriță în loc de creier ca să pui botul la așa poveste de curaj. Ca să vorbesc pe înțelesul autohtoniștilor, e ca și cum am face o mare brigadă de băieți unul și unul și am merge să batem copii care se tund cu breton. De unde se vede că și un rapper pustnic daco-exeget nu s-ar atinge de bănci, patronate, oligarhi, probleme adevărate, pentru simplul fapt că răscoala ori e împotriva felului în care și-o trage omul din popor, fie nu mai e deloc. Asta e tot ce-l poate deranja pe un pustnic dur – și pe sutele de comentatori apreciativi de pe youtube –, gay și sorosiști. Cedry2k ne oferă o viziune realistă a halului de primitivism politic în care ne aflăm. El zace deocamdată într-o baltă de like-uri și apreciere ingenuu tinerească prin cluburi.

Zilele astea e un scandal cu Uniunea Scriitorilor, demarat de o capodoperă de oportunism, Daniel Cristea-Enache – omul care a reușit atît de mult în carieră, încît n-a mai avut timp să scrie măcar un rînd interesant despre orice –, care îl ataca pe Paul Cernat pentru că a scris o prefață la o antologie de poezii a lui Marius Ianuș. Pentru ca umorul să fie abisal, România literară chiar soma CriticAtac să ia o poziție să se dezică de așa nerușinare, o spune deci o revistă unde condeie serios recuperatoare de legionari își fac veacul, unde unii s-au tot chinuit să redefinească rasismul social fără perdea (vezi Mihăieș și pensionarii lui). Marius Ianuș a luat-o razna de cîțiva ani, s-a dus într-o zonă tot de recuperare a mitologiilor interbelice de extremă dreapta. În fond, nu e primul care descoperă valoarea unor barzi precum Gyr, critici de la România literară știu despre ce vorbesc.

Dar tot Ianuș mi-a dat și cheia întregii șmecherii. Omul are un simț deosebit pentru public, pentru un „public comercial” chiar, cum i-ar zice un manager din media, adică un public de vîrstă tînără și mijlocie, cu venituri cît de cît decente. În zona ortodoxă, nici nu mă miră, acolo se naște o școală economică în toată puterea cuvîntului. În locul lui Daniel, i-aș da oricînd lui Savatie Baștovoi un fond de investiții pe mînă. Ăștia au un nas de milioane. Marius Ianuș e mai mărunt în ierarhie. Dar a fost un poet tare, textele bune rămîn, iar recuperarea unor sounduri legionare prefer s-o pun pe presiunea mediului în care s-a refugiat. Ianuș simțea, de exemplu, de la începutul anilor 2000 că drogurile ușoare sînt un subiect cu potențial comercial – a și manifestat printre primii la modul serios pentru legalizarea ierbii. A simțit vibeul prea devreme, a ajuns subiect exotic în presa vremii, în vremuri cînd Andrei Gheorghe și alți pionieri abia recunoșteau că au fumat Carpați, nu droguri ușoare. Acum a ajuns un banal subiect pop. Ianuș a simțit apoi alunecarea publicului într-o peșteră plină de sunete de extremă dreapta pentru că a intuit corect că prăbușirea bulei liberale nu avea unde să ducă altundeva pe tărîmurile astea. Aici vorbesc despre un Ianuș-autor, nu despre Ianuș-persoana, îl cunosc puțin spre deloc. Ianuș-autorul s-a dus după public. Și nu e un public „de moaște”, cum disprețuitor îl numesc ignoranții. E un public alcătuit din tot soiul de mai mari ai prezentului care n-au tupeul s-o zică direct și care se sprijină și pe niște mase nemulțumite cărora trebuie să le smulgă aprobarea. Ce n-au tupeul să zică direct?

Să zică, de exemplu, că acesta e noul business: prezervare, conservare a unor acumulări de un sfert de veac, tezaurizare, concentrare de capital, cu caracter eventual național (sau măcar de interes național). Cum faci asta altfel dacă nu cu daci, creștini, patrioți și alte poezii pentru fraieri care văd conspirații sorosiste acolo unde nu e nicio conspirație. Soros a susținut pe față, nu în grote, programe în care a amestecat în stil american discursul drepturilor cu business fără scrupule. Democrație și capitalism ca fiind de neseparat cînd, în realitate, de democrație chiar e recomandabil să te lipsești cînd ai nevoie să te recuperezi după vreo criză economică. Mulți au luat fondurile, foarte puțini și buni au și criticat fără apăsări și fără furci în mînă un stil agresiv de politici publice care demantelau statul social. Ăia cu Soros și încă alții, mii, că doar fondurile europene nu-mi amintesc să fi fost bune la altceva decît la rapoarte și cafele despre ce mai privatizăm, ce mai sugem din fotografierea sărăciei. Sigur, ca și în cazul rapperilor creștinați, și poeții ortodocși au o mare sensibilitate pentru adevărata putere a capitalului, știu că trece ca un tăvălug, știu că e nevoie de filtre pentru un anticapitalism pășunist, cu băieți verzi și centuri late. Înainte să fii rău, e bine să nu deranjezi decît homosexualii, romii și vreo doi evrei. Ei sînt vocea reală a unei pături realmente revoltate, dar una care și tradițional, dar și interesat, preferă poezia ieftină politicii. Cu alte cuvinte, dor și jale că ne-au furat unii, străini nedefiniți, țara, în loc să vezi dracului ce se întîmplă în fiecare caz, cine ce supraexploatează, cine jefuiește, de ce, ce poți face, cum poți interveni. Nu, ei simt vibeul. De la Eurovision pînă-n chilia lui Ianuș, se aud vocile consumatorilor care nu mai vor brînză de vaci multinaționale, vor brînzică autohtonă livrată la găleată de un antreprenor inconștient, dar român verde. Să atacăm deci piața și abuzul economic exact acolo unde nu le doare. Că dacă ceri taxe, drepturi, salarii, control pe resurse, la pachet cu emancipare socială ești un comunist poponar.

Netul bubuie de conspirații mai ceva ca în anii ’90 în „infractoarele roz” și revistele cu OZN-uri. În ’90, învierea a fost pur comercială, din această inventare antreprenorială făceau parte inclusiv împachetarea capitalistă a propagandei naționaliste de tip ceaușist. Se vindeau în draci prostiile despre „România, buricul sfînt al Terrei”. Au fost o vreme învinse de o poftă de Vest care se propunea la pachet cu minime idei totuși în regulă. Numai că acum multiubitul Vest nu mai vine la pachet cu aceste idei. Ceva s-a schimbat. Și în cîțiva ani oamenii cu nas „antreprenorial” au simțit. S-a dat voie. Ungaria, Polonia, Slovacia, s-a dat voie la un europenism ultraconservator. De fapt un conservant puternic de status quo. E și zona în care cetățenii par să accepte că e nevoie de reîntărirea unei societăți cu ceva drepturi și griji pentru cei distruși de piață – nu mai crede nici dracul în reclamele la Kent cu ăia pe iaht de se difuzau înainte de Dallas. Dar Estul mai știe ceva: că și-ar putea găsi energia în a ignora un sfert, o jumătate, trei sferturi de populație, pentru binele relativ al restului. Trebuie să fim bărbați și să acceptăm că nu ne salvăm toți. Că nici măcar jumate nu ne putem salva. Dar și cîteva milioane nu-s de colea. Logica fascistă, ușor de pus în narațiuni powerpoint la ședințe de marketing.

Mda, o extremă dreapta comercială. După cum ați observat probabil, ea s-a insinuat cu ceva ii și ițari, un val de reclame în care pateul dacă nu era nemțesc, era ardelenesc, și dacă nu era ardelenesc era de-a dreptul tricolor. Apoi în politică au început să apară „mîndriile”, cică în opoziție cu politica guvernamentală neoliberală fără rest. Într-o societate într-atît de privatizată, alunecarea la dreapta nu putea să înceapă decît cu niște campanii publicitare. Și va continua să se dezvolte cu argumente economice, sociologice și ce mai vreți voi. E o lume în care se închid granițele, artiștii, și ăia buni, și ăia de Eurovision, simt asta, simt publicul. Oricine cu cont de facebook „simte publicul”.

 

Ce au cu sorosiștii?

Într-un interviu recent cu Victor Ponta, aflu de la fostul premier că are un think tank, dar nu vrea să lucreze cu Soros. În schimb promovează toate ideile dur neoliberale de „eliberare a pieței”, adică de creștere a intensității și presiunii asupra pieței „de supraviețuire”. Încă un luptător.

De unde crește și se tot alimentează o ură față de străini, politici străine? Avem mai întîi sublimarea abuzului dintr-o factură necinstită, dintr-o piață unde statul a ajutat doar exploatarea, într-un vaier autohtonist. Dar mai avem și momente din postcriză în care „societatea civilă” nu a susținut răbufnirile timide antiausteritate. Nu spun asta ca să justific ultraconservatorismul de azi. Spun de ce se dezvoltă atît de armonios, practic fără oponenți. Pentru că singura grijă a oengismului și civismului românesc era să nu cumva să susțină vreo voce critică la adresa piețelor, vreo revendicare socială. Ultraconservatorismul de azi este în Est mai violent pentru că s-a sponsorizat la greu distrugerea oricărei forme organizate și progresiste de contestare socială. Cu atît mai mare e respectul meu pentru activiste feministe, activiști LGBT și din alte zone care nu au scăpat din vedere importanța criticii sociale. Însă mulți au susținut implicit neoliberalism dur la pachet cu diverse drepturi, subminîndu-le pe acestea din urmă. Acum lehamitea explodează cu tot cu unele mesaje anticapitaliste, însă reacționar, ușor manipulabile, agresive. Deocamdată nu au o bază politică reală, au însă o piață de desfacere reală, se vînd bine, sînt utili, manevrabili mai mult sau mai puțin. Avem și variante underground ca Cedry2k, avem și Eurovision.

Trump și Sanders

Nu sar de la una la alta. Dimpotrivă. Încerc să citesc în această cheie ce se întîmplă în alegerile pentru desemnarea candidaților în SUA și mai ales cum sînt ele urmărite de aici. Criticile establishmentului sînt simple, urmează drumuri bătute: avem populiștii Sanders și Trump care atacă echilibrul menținut cu greu și sacrificii și care vor să distrugă lumea în care trăim. Nu are rost să dăm atenție unor asemenea tîmpenii, deși ele sînt dominante, cel puțin în interpretările românești.

De fapt, avem un populist în sensul bun (Sanders) care redescoperă niște motoare social democrate pentru drepturi care chiar trebuie obținute urgent în inima puterii economice a lumii. De cealaltă parte, avem o senzație mediatică din care încep să se vadă urme de concret politic. Trump folosește vorbele de extremă dreapta ca pe niște vorbe goale, ca într-un reality show. Ce să vezi, ele capătă concretețe, îl aprobă multă lume, el se pliază după bucăți din clasa de mijloc devastată de criză, poate juca chiar și o comedie, acceptabilă pentru ei, anti-Wall-Street și mai are și trecute în program măsuri reale pro-middle-class care maschează, evident, tăieri de taxe pentru cei 1% (vezi analiza asta). Trump e apogeul acestui extremism comercial. Un extremism care convine de minune unei eventuale coaliții pro-establishment, pro-Clinton adică. Sanders încurcă astfel de calcule. Într-o confruntare cu Trump ar învinge și el, nu doar Hillary. Dar are în retorică promisiuni care sună ceva mai periculos decît campaniile ultraestetice ale unui Obama.

Populism bun și extremism de dreapta comercial. Trump s-o fi întrebat: dacă putem vinde cu sexism orice în reclame, dacă poliția poate împușca afroamericani și hispanici pe stradă, de ce să n-o și spunem?, așa ca un comic de stand up, nu serios. Și a devenit serios. Piața e doar suprafața în cazurile acestea. Așa cum „consumatorul” poate fi masca unei radicalizări reale. Cînd spui că o faci pentru piață aduci de fapt din adîncuri conflictele adevărate și ascunse cu grijă. Sanders cîștigă voturi nu pentru că atacă un public-țintă, ci atacă chestiuni politice: ceva redistribuție, ceva drepturi noi pentru zeci de milioane, recăpătarea demnității pentru lucrători, știu, chestii minimale, dar chestiile minimale au ajuns treburi ultrapopuliste care sperie gândul hegemonic. Exact genul ăsta de populism a fost eradicat în Est. Din fericire, crește cîte ceva în Vest, ezitant, ambiguu, dar măcar există.

Ce se întîmplă cu Donald Trump lunile astea e una dintre cele mai interesante demascări ale noii extreme drepte, ca o formă absolută de marfă. Ce se întîmplă cu Sanders este redescoperirea drepturilor și a populismului bun îndreptat împotriva puterii reale, nu împotriva amenințărilor imaginare. Comercialul Trump vizează „publicul”, populismul lui Sanders atacă totuși hegemonia. Comercialul divide și vinde. Atunci cînd extremismul de dreapta comercial trece de la vînzare la votare își păstrează caracterul previzibil, establishmentul încă se simte în control. În fond, și Wall Street și Trump lucrează cu consumatori, nu cu cetățeni. Numai că există un punct în care perfect controlabila piață își arată adevărata față, adică nu competiție, ci dorință de anihilare, de segregare, de conservare a unor privilegii.

Se bate reality show-ul cu revendicarea socială. Iar asta din urmă pierde în fața establishmentului care acceptă oricînd să-l pună într-un acvariu TV pe unul ca Trump. Dar nu suportă adevăruri emise morocănos de Sanders. Ce poate fi mai amuzant decît că Sanders e mai nou acuzat că ar fi sexist pentru că i-a spus doamnei Clinton într-o dezbatere dintr-una din serile trecute să-l lase să termine propoziția? E chiar mai amuzant decît România literară acuzînd pe unii și alții (numai pe cine trebuie nu) de „fascism”.

Schizoidia și capitalist-globalist / și național este ținută încă sub control prin această dreaptă de audiență sau dreaptă culturală. Ce pare să se contureze în ultimii ani e existența unei noi valute forte, care nu mai are chef să se învîrtă doar în țarcul tabloidal național. Granițe închise și o internațională a reacțiunii (sic!). Trump nu e doar mitralieră de clișee cu ce-vor-oamenii-să-audă, Trump a declarat pe față fuziunea între ce vor oamenii să consume și ce li se mai poate vinde.

 
  • Ciprian Morega

    Ca orice “jurnalist” modern, trunchiezi, exagerezi si deviezi. Ori n-ai documentat mesajele sale din mai multe surse (piese diferite), ori ai un interes ascuns pentru care deformezi realitatea. In oricare dintre cele doua cazuri, esti un “jurnalist” defect si ar fi cazul, ori sa iti schimbi profesia, ori sa iti asumi responsabilitatea de factor de influenta a opniei publice. Pe scurt: Sa-ti fie rusine!