Eckstein vs Boc & Nicoară. Dacă ar fi să votăm primarul după proiectele propuse / Cluj

TEMA: Alegeri locale 2012

Dacă ar fi să se voteze programele și proiectele propuse…

Clujul va rămâne ”pe dreapta” după alegerile din 10 mai 2012. USL l-a aruncat în luptă pe liberalul Marius Nicoară, Emil Boc e ”de dreapta”, atâta timp cât PDL revendică, măcar teoretic, această orientare, iar Eckstein-Kovacs Peter e reprezentant al platformei liberale din UDMR. Singurul candidat care mai contează în lupta electorală (în sensul în care voturile pe care le va capitaliza pot influența rezultatul final) și care vine dinspre ”stânga” e Mircia Giurgiu, fost lider sindicalist, dar care, la rândul lui, a bifat un stagiu prin PDL. Și, totuși, diferențele de program dintre cei candidați de dreapta sunt majore.

”Să vină marii investitori”

Cel mai la dreapta se situează Marius Nicoară. Lucru de înțeles, liberalul clujean fiind el însuși patron și acționar la diferite firme (de la cele din domeniul comercializării automobilelor, la cele de leasing și bancare).  În aceste condiții, nu e de mirare opțiunea (și oferta electorală) îndreptată înspre o continuare a dezvoltării pe verticală, de tip metropolitan, a Clujului, axată pe noi parcuri industriale, atât pentru mari investitori, cât și pentru afacerile locale, în special cele din domeniul IT. De altfel, în ciuda faptului că afacerea Nokia s-a încheiat cu mult înainte ”de termen”, pe parcursul campaniei Marius Nicoară nu s-a sfiit să califice drept un succes prezența companiei finlandeze pe Someș (din perspectiva locurilor de muncă și a veniturilor pentru bugetul local și național generate, chiar dacă pentru un interval scurt de timp).

În aceeași direcție se înscriu și promisiunile de dezvoltare a infrastructurii (monorai peste Someș, tuneluri pe sub Centrul Istoric al orașului), promisiuni cu accente populare, dar, în același timp, tipice pentru zonele metropolitane. În absența unor dezbateri în contradictoriu între principalii favoriți (cu o singură excepție – o înfruntare televizată Nicoară-Eckstein la Transilvania L!ve) au dus și la lipsa de critică reală a acestui tip de dezvoltare, drept pentru care, îmi permit să fac aici o paranteză mai amplă.

Clujul zgârâie-norilor. Pe hârtie

Dezvoltarea de tip metropolitan le-a fost livrată clujenilor drept un concept câștigător încă din a doua jumătate a anilor 2000 (2006-2007) și până către ultimul trimestru din 2008. Economia României ”duduia”, iar Clujul a fost unul dintre motoarele principale ale acestei creșteri. Parcurile industriale răsăreau unul după altul, fiind ocupate ”pe repede înainte” de firme mai mari (Emerson, Nokia) sau mai mici. ”La mustață” a fost ratată o investiție Mercedes în zonă (lipsa autostrăzii i-a determinat, în cele din urmă, pe nemți, să deschidă fabrica în Ungaria). Aeroportul a intrat într-un plan de investiții gigantic (care ar fi trebuit să se finalizeze cu devierea Someșului pentru a realiza o pistă de 3,5 kilometri, care să permită și celor mai grele avioane să aterizeze aici).

Proiectele imobiliare au explodat și ele,  noi ansambluri imobiliare și noi cartiere ocupând tot ce era de ocupat în zonele libere și cele limitrofe ale Clujului (Bună-Ziua, Câmpului, Florești, Apahida, Baciu, Jucu). Alte două mari cartiere (Lombului și Tineretului) au fost avizate de Consiliul local. Pe lângă cele două mall-uri existente (Iulius și Polus), altele două primiseră aprobarea (în centrul orașului) și începuseră lucrările. Aproximativ zece proiecte de zgârâie-nori (de la 20 la 35 de etaje) primeseră avizele (Sigma, în Zorilor, Tower, în Mănăștur, Carmel, în Bună Ziua, Riverfront, în Piața Abator, etc.). În domeniul IT-ului, Clujul a intrat în competiție directă cu Bucureștiul, agențiile de recrutare plângându-se că nu mai pot atrage informaticieni către firmele din Capitală.

De altfel, forța de muncă locală era depășită și la nivelul persoanelor cu calificare medie: marii retaileri (Carrefour, Auschan, Cora) se plângeau că nu găsesc suficienți angajați, iar Nokia a apelat la muncitori din județele apropiate Clujului. La începutul anului 2008, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj, Daniel Don, a anunțat că a solicitat ministerului de resort să elibereze pentru Cluj 8.000 de cărți de muncă (din cele 20.000 care ar fi trebuit să fie aprobate în acel an în România) destinate alogenilor (din Republica Moldova, Ucraina și Turcia). Publicația britanică ”The Monocle” previziona la începutul lui 2008 că zona Clujului se va plasa în Top 10 (la nivel mondial) zone de dezvoltare economică.  Și pentru ca tacâmul să fie complet, în acel an Clujul (prin CFR) câștiga și titlul național la fotbal (primul titlu care ajungea în provincie după 1990).

Cum să critici, în asemenea condiții, un astfel de model de dezvoltare metropolitan? Totul era bine și frumos. Anecdotic sau nu, într-o ședință a Comisiei de Urbanism, Emil Boc (pe atunci primar) le reproșa arhitecților care se opuneau unui proiect cu prea multe etaje (în jur de 40, în spatele Pieței Mihai Viteazul): ”Ce, ăia din Shanghai și Manhattan cum au reușit să facă asemenea zgârâie-nori? Nu trebuie să ne cramponăm în regulile existente”. La rândul lui, întrebat fiind de un reporter de la ”Clujeanul” dacă există un studiu de impact asupra orașului legat de preconizata dezvoltare a aeroportului, Marius Nicoară (pe atunci președinte al Consiliului Județean) a răspuns: ”dacă trebuie, facem”. Răspunsul venea la o zi DUPĂ ce tăiase panglica de inaugurare a lucrărilor la Aeroport. Criticile aduse atunci supra-dimensionării aeroportului pe actualul amplasament (practic, în oraș) ori avizării necontrolate a zgârâie-norilor au fost catalogate ca fiind ”anacronice” și ”împotriva dezvoltării orașului”.

Când s-a terminat ”duduiala”

Între timp, lucrurile s-au mai schimbat. Clujenii au început să simtă ce înseamnă să ai super-aeroport în oraș (asta în condițiile în care investiția e departe de ce se preconizase inițial, atât ca trafic, cât și ca dimensiune a aeronavelor – avioanele de tip cargo ori giganticele Airbus 380 ori Boeing 747 n-au ajuns încă aici). Nici în domeniul imobiliar lucrurile nu stau mai bine. Zgârâie-norii au rămas pe hârtie (cel puțin deocamdată). Cele două mall-uri centrale n-au trecut de stadiul de fundație. Sute (poate chiar mii) de apartamente din noile cartiere-dormitor stau nevândute. Cei care și-au achiziționat locuințe construite în perioada de boom se plâng de lipsa infrastructurii. Proiectele marilor cartiere Lomb și Tineretului au fost abandonate. Ce s-a întâmplat cu Nokia, se cunoaște.

În picioare a rămas industria IT (conform statisticilor citate de Marius Nicoară ar fi vorba de 8.500 de angajați în domeniu). Însă, vine întrebarea: ”cât va mai rezista?”. Cei mai mulți dintre cei care lucrează în acest domeniu fac outsourcing pentru diferite companii internaționale, nu și-au dezvoltat/ nu-și dezvoltă propriile proiecte. Se poate ușor previziona că, la fel cum Nokia a venit și a plecat de la Cluj în căutarea unei mâini de lucru mai ieftine, la fel și marile companii de IT vor căuta mereu mână de lucru mai ieftină. Astăzi, găsesc în România. Peste 2 ani, peste 5 ani sau peste 10 ani, s-ar putea să găsească în India, în Pakistan, în China sau Africa specialiști care vor fi dispuși să lucreze mai ieftin decât românii. Ce vei face când mii de informaticieni super-specializați vor rămâne fără comenzi?

A nu se înțelege că ar fi de dorit să nu se profite de oportunitățile actuale oferite de un domeniu sau altul. Dar dezvoltarea pe termen lung a unui oraș trebuie să ia în calcul și riscurile. Să le anticipeze și să prevadă soluții de remediere din timp. Metropolizarea unui oraș aduce o sumă de beneficii, în special de ordin material. Dar vine la pachet și cu lucruri mai puțin discutate: poluare, aglomerație, depersonalizare, însingurare, crearea de periferii. Clujenii au dreptul să opteze pentru un asemenea model de dezvoltare sau să aleagă altul. E de dorit însă să o facă în cunoștință de cauză. Cunoscând și costurile și știind la ce se pot aștepta. Lipsa unei critici și a unor dezbateri reale, în special în perioadele electorale, creează doar iluzia unei opțiuni.

Disneyland. Pentru cine?

Cea mai hazlie promisiune electorală a lui Marius Nicoară e construirea unui parc de distracții de tip Disneyland la Cluj. Îmi permit să o cataloghez drept hazlie pentru că, în februarie 2009 (când Marius Nicoară se înfrunta cu Sorin Apostu pentru locul lăsat liber de Emil Boc la Primărie), am scris un pamflet despre cele mai aberante promisiuni electorale. Se intitula ”Exclusiv: Clujul va avea Disneyland!”. La modul fictiv, plasasem construirea unui Disneyland pe primul loc în topul unor asemenea promisiuni. În condițiile în care Parisul (cu fluxul lui de milioane de turiști anual) susține cu greu un asemenea parc de distracții, o afacere profitabilă de acest gen la Cluj e mai mult decât improbabilă. Această propunere vine însă din partea unei persoane care, în perioada în care era președinte de Consiliu Județean, promitea un teren de golf lângă oraș. Și care, în materialele publicitare din această campanie, prezintă imagini alături de familia lui, în concediu, în Alpi. Toate acestea, însumate, arată care ar fi și prototipul alegătorului ideal al lui Marius Nicoară (dacă votul s-ar acorda, cum atenționam la început, după programe și proiecte propuse): alegătorul care își face concediile în Alpi, își permite accesul la cluburile de golf și se distrează la Disneyland).

Un fel de program

În cazul lui Emil Boc este greu de vorbit de un program propriu-zis. Candidatul democrat-liberal propune, mai degrabă, un set de promisiuni populare, fără o coerență însă între ele. De altfel, impresia unui program ”cârpit” e dată și de faptul că a fost făcut public cu doar aproximativ două săptămâni înainte de alegeri.

Printre promisiunile social-populiste (locuri de muncă, costuri suportabile pentru întreținere, gratuități pentru pensionari la transportul în comun, parking-uri etc.) se regăsesc însă și câteva din care se poate ghici o orientare spre o dezvoltare pe verticală asemănătoare cu cea propusă de Marius Nicoară. Un nou cartier la Valea Gârbăului (după eșecul cu Lomb și Tineretului, în condițiile în care Clujul are încă un excedent de locuințe construite și neachiziționate din perioada de boom), parc IT în Lomb și Someșul navigabil (adică iahturi și vaporașe, nu o eventuală bază de agrement cu bărcuțe și hidrobiciclete). Culmea e că o mare parte din promisiunile acestei candidaturi se aflau pe listă și în urmă cu opt ani și acum patru ani.

Nu e de mirare că Emil Boc a fost candidatul și cel mai greu de găsit. Care se bazează pe votul din inerție. Care își asumă riscurile lipsei lui de vizibilitate în dezbaterile legate de problemele locale, compensată de notorietatea prezenței în mass-media naționale (datorită funcției lui de președinte al PDL).

Votanți neinformați pentru alegeri iraționale

Campania electorală a lui Emil Boc ține mai mult strategie de comunicare și de PR. E o tactică ”de import”. Nu a fost inventată nici la Cluj și nici în România. Și constă în crearea de votanți neinformați, care fac alegeri iraționale. Într-o asemenea strategie, programele și proiectele electorale contează cel mai puțin. Mesajele care se transmit (prin evitarea dezbaterilor publice cu candidați mai slab ”cotați”, folosirea și interpretarea convenabilă a sondajelor de opinie, mai mult sau mai puțin reale etc.) sunt cele legate de împărțirea candidaților între cei ”cu șanse” și cei ”fără șanse”, implicit de polarizare a voturilor între candidații ”cu șanse”. Mai mult, se argumentează că ar fi rațional ”să nu irosești votul pentru un candidat fără șanse”. În realitate, tocmai acest raționament este cel irațional. Optând pentru un ”candidat cu șanse”, și nu pentru candidatul cu al cărui program și proiecte rezonezi, decizi, de fapt, să NU fi reprezentat. Chiar dacă votul tău se regăsește în suma totală a voturilor unui ”candidat cu șanse”, asta nu înseamnă că respectivul candidat te și reprezintă (pentru că nu poți fi reprezentat de niște proiecte, programe, oameni în care nu crezi sau care s-ar putea chiar să intre în contradicție cu propriile credințe, valori, viziuni). Rațional e să votezi cu cel pe care consideri că te reprezintă. Chiar dacă se întâmplă să nu câștige, cu cât scorul obținut va fi mai mare, cu atât câștigătorul va trebui să țină cont mai mult de proiectele și programele care te reprezintă cu adevărat.

Cu cine merge societatea civilă

Chiar dacă este un fief al dreptei, Clujul este cunoscut și ca fiind un oraș cu o societate civilă foarte energică și avizată. Agresarea spațiului public în cei 12 ani ai ”epocii Funar” a creat și contra-reacția organizată cu efecte deja vizibile. Revendicarea spațiului public este o preocupare constantă la Cluj de peste 10 ani. Aici s-a constituit și activează ”nucleul dur” al opozanților proiectului miner de la Roșia Montană. Organizațiile de bicicliști au obținut succese de etapă și constituie o forță care a demosntrat că poate bloca, la o adică, circulația în oraș. Câinii vagabonzi nu reprezintă o problemă majoră pentru Cluj datorită implicării grupurilor din domeniu. Extrem de active sunt și organizațiile din domeniul drepturilor rromilor, împotriva organismelor modificate genetic ori de susținere a agriculturii eco. În același timp, Clujul este un centru important al culturii independente (Casa Tranzit, TIFF, Fabrica de Pensule).

Cine va capitaliza aceste voturi? Cele mai mari șanse le are Eckstein-Kovacs Peter, în ciuda liberalismului lui asumat. Implicarea lui pro-bono, ca avocat, precum și inițiativele legislative din domeniul drepturilor minorităților, a drepturilor femeilor, proiectul de lege anti-cianură, susținerea culturii independente, totul culminând cu demisia din funcția de consilier prezidențial, anul trecut, după ce poziția lui legată de Roșia Montană a intrat în contradicție cu cea a președintelui.

Dincolo de aceste antecedente, programul și proiectele propuse de Eckstein se suprapun cel mai bine peste revendicările societății civile (de altfel, unele puncte din program au fost preluate în urma consultării cu reprezentanții societății civile – ”5% pentru cartierul tău”, care presupune rezervarea unui procent de 5% din bugetul orașului asupra căruia să decidă, prin metodele democrației participative, reprezentanții fiecărui cartier, este un astfel de punct). Mai mult, viziunea unei dezvoltări echilibrate și pe orizontală a Clujului (în contradicție cu modelul metropolitan promovat de Boc și Nicoară) răspunde multor revendicări ale societății civile.

Grădinile Clujului

Ilustrativă în acest sens e destinația gândită de cei trei pentru Dealul Lomb, unde se află cea mai mare suprafață compactă de teren pe care Primăria Clujului o deține. Pe cele peste 245 de hectare de teren de aici, Nicoară promite Someș Valley (un parc destinat firmelor de IT), Boc se gândește la un parc pentru industriile creative și IT, în timp ce Eckstein preconizează să rezerve o parte pentru firmele mici și mijlocii locale, însă cea mai mare parte ar destina-o pentru demararea proiectului Grădinile Clujului.

Acest proiect ar presupune concesionarea, pe un termen de 10 ani, cu posibilitate de prelungire, a unor loturi de câte 500 de metri pătrați, pentru familiile de clujeni care intenționează să cultive zarzavaturi, fructe și să dispună de un spațiu de relaxare în natură. Conform datelor la care a avut acces, Primăria Clujului ar dispune de asemenea terenuri în apropierea majorității cartierelor orașelor, putând răspunde astfel la peste 10.000 de eventuale solicitări. Modelul, foarte popular în Germania (cu peste 1,4 milioane de asemenea grădini urbane), Marea Britanie, țările nordice și, mai nou, și în marile orașe americane, a apărut și în România, fără a fi însă susținut instituționalizat, la Arad, Satu Mare sau Târgu Mureș. Beneficiari ai acestor loturi de teren ar fi cele mai diverse categorii sociale, de la pensionari și copii, la șomeri ori angajați în firme multinaționale. Dezvoltarea proiectului ar genera și o mică industrie locală, dar, mai ales, ar avea efecte benefice asupra comunității și reducerii diferențelor sociale. În plus, ar marca o schimbare de viziune la nivel local – dacă până acum terenurile disponibile au fost rezervate de municipalitate aproape exlusiv dezvoltatorilor imobiliari și diferitelor afaceri (un număr, totuși, redus), Grădinile Clujului ar deschide accesul la aceste terenuri aproape tuturor clujenilor doritori.

Someșul și bicicliștii

Valorificarea Someșului e un alt punct în care programul lui Eckstein se diferențiază net de cele ale lui Boc și Nicoară și se apropie de cerințele societății civile. În timp ce Boc promite Someș navigabil, iar Nicoară monorai peste Someș, Eckstein intenționează să asigure zona de protecție a râului, să o rezerve pistelor de bicicliști și unor spații de recreere (parcuri, alei de promenadă, cafenele).  Rezolvarea problemei traficului aduce în discuție alte idei divergente. Nicoară propune tunel pe sub Centrul Istoric, cu costuri exorbitante, și fără a rezolva problemele – faptul că mașinile circulă pe sub Centrul Istoric și nu pe deasupra nu rezolvă nici poluarea și nici aglomerația; dimpotrivă există riscul de aduce și mai multe mașini în zona centrală (mai mare decât strict Centrul Istoric) , cu problemele aferente: mai multă poluare, un necesar mai mare de parcări în centru.

În contrapondere, Eckstein propune parcări ieftine, pe un singur nivel, la marginea orașului, de unde fluxul de aproximativ 70.000 de persoane care intră zilnic în Cluj (din zonele limitrofe sau din diferite interese – afaceri, sănătate, școală, facultate etc.) să fie preluat de mijloacele de transport în comun, iar în Centrul Istoric o taxare diferențiată a regimului de parcare – un tarif modic pentru primele două ore și unul foarte piperat după depășirea acestei durate (la ora actuală, regimul de abonamente care funcționează în Cluj le permite celor care lucrează în zonă să ocupe ore la rând un loc de parcare în Centrul Istoric, în timp ce o mare parte a aglomerației din zonă o reprezintă mașinile care ”dau ture” căutând… un loc de parcare. Soluțiile promise pentru rezolvarea pistelor pentru bicicliști, culoare care să facă legătura între cartiere , un culoar coerent pe ruta Florești-Cluj-Apahida, un serviciu public de închiriat biciclete sunt ale măsuri care pot reduce aglomerația și reduce poluarea în Cluj, și care îl diferențiază pe Eckstein de ceilalți contracandidați (interesant e că, până în momentul în care scriu acest articol, Eckstein este singurul candidat care a răspuns public Strategiei de mediu – scrisoare deschisă adresată candidaților la Primărie de ONG-urile clujene din domeniu).

În fine, orientarea către sprijinirea micilor întreprinzători, prin acordarea de diferite facilități de care beneficiau până acum doar marii investitori, apropie programul lui Eckstein de conceptul de economie locală spre care se îndreaptă deja alte comunități, în special după declanșarea crizei din 2008. Conceptul pornește de la faptul că veniturile acestor mici întreprinzători și ai angajaților lor rămân într-o măsură mult mai mare în comunitate (spre deosebire de veniturile multi-naționalelor) și de la faptul că închiderea/ falimentul unei asemenea întreprinderi nu crează șocul social generat de dispariția unui ”mare investitor”.

Sindicalistul ex-PDL

Cum spunem, în calcule intră și independentul Mircia Giurgiu, însă mai mult în ideea că voturile pe care le va strânge, vor fi ”voturi lipsă” la ceilalți candidați. Venit din zona sindicalistă, dar ajuns deputat de Cluj pe listele PDL, Giurgiu promite crearea a peste 20.000 de locuri de muncă în oraș și sprijinirea agricultorilor din zonele limitrofe prin construirea unor centre de depozitare și de prelucrare a produselor acestora. Promisiunile lui (în special cea legată de numărul locurilor de muncă) au fost primite însă cu destulă neîncredere într-un oraș în care proiectul Nokia de la Jucu (cu tot cu furnizori) promitea, în fază inițială, peste 10.000 de locuri de muncă, pentru a crea, pentru trei ani, ceva mai mult de 2.000.

Factorul etnic

Trăgând linie, dacă e să discutăm pe programe și proiecte, pe 10 iunie 2012, clujenii trebuie să decidă între două viziuni de dezvoltare – cea a unui oraș pe verticală, regăsibilă în programele lui Nicoară și Boc; respectiv cea a unui oraș pe orizontală, după cum reiese din proiectele lui Eckstein-Kovacs Peter. După experiența a 12 ani cu Funar, nu trebuie ignorat, însă fatorul etnic. Care îl avantajează și îl dezvantajează, în același timp, pe Eckstein. Pe de o parte, îi asigură o masă omogenă de votanți, care în cazul unei bune mobilizări l-ar putea face câștigător și cu aproximativ 15-20% dintre voturile etnicilor români. Pe de altă parte, este evident că prezumția ”Clujul nu va vota un primar maghiar” îi poate demoraliza atât pe unii dintre votanții maghiari, cât și pe cei români.

Dincolo însă de problema etniei, este cea legată de apartenența lui Eckstein de UDMR, un partid aflat ani la rând la guvernare și considerat responsabil pentru starea actuală din țară, atât de etnicii maghiari, cât și de cei români. Faptul că, și în UDMR, Eckstein reprezintă o minoritate (a strâns aproximativ 20% din voturile pentru șefia UDMR), care s-a aflat de mai multe ori opoziție față de linia oficială a partidului (în cazul Legii ANI sau, în ultimii ani, în privința Roșiei Montana) este un lucru mai puțin știut și conștientizat.

În plus, UDMR e asociat și cu provocările naționaliste din ultima lună (susținute atât de la Budapesta, cât și de Guvernul de la București), chiar dacă acestea au fost gândite pentru a-i propulsa pe popularii lui Tokes. De spart, tot în capul lui Eckstein se sparg. Dar acestea sunt alte calcule care țin de strategiile și tacticile electorale, nu de proiectele și programele propuse.

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.