Deci s-a mai dat serialul ăsta cu ucrainenii acuma zece ani și ăsta e un remake mai slăbuț așa.

N-am nici un fel de simpatie nici pentru Rusia, nici pentru președintele ei, Vladimir Putin. Putin e președinte al Rusiei, cu diverse nuanțe, din 2000, de paisprezece ani. Înainte de asta, a fost ofițer al odioasei KGB. A fost reales președinte în 2012, pentru șase ani. Va fi președinte încă patru ani, o perioadă confortabilă. Atacul împotriva Ucrainei nu e în măsură să‑l facă mai popular (în Occident).

Am încercat să mă familiarizez și cu perspectiva rusă. N-am reușit. În Pravda din doișpe martie 2014,  varianta în limba engleză, un amestec de clișee (SUA, jandarmul lumii, vrea să declanșeze al treilea război mondial împreună cu fasciștii din Ucraina) cu jumătăți de adevăr (ce, parcă voi americanii n-ați omorît oameni nevinovați..)  și declarații cu testosteron (veniți încoace, americanilor, să v-o luați pe coajă). Nimic cu conținut, doar un rînjet de hienă tipărit.

Istoria lungă a Ukrainei

Ca să vorbești despre un subiect fără ură și fără părtinire, e util să discuți subiectul pe termen lung.

 

Pot înțelege de ce rușii nu resimt Ucraina ca o altă țară.

Independentă, separată, diferită, Ucraina a fost doar episodic, întîmplător. În Evul Mediu, pînă în 1223, Kievul fusese capitala Rusiei. După două secole de ocupație mongolă, țarii din Moscova înlătură jugul mongol și capitala ajunge la Moscova – dar, pentru ruși, Kievul nu se află ”în altă țară”.

În 1648, Bogdan Hmelnițki s-a revoltat contra polonezilor, profitînd de vidul de putere creat de invazia suedeză în Polonia. În 1708, hatmanul Mazepa, aliat cu suedezii contra lui Petru cel Mare, este înfrînt, și scurta istorie de autonomie ucraineană ia sfîrșit, după șaizeci de ani, din care treizeci (1657-1687) de conflict și război civil.  Ucraina a fost un stat relativ independent sub Bogdan Hmelnițki și Ivan Mazepa, aproximativ treizeci de ani. Granițe naturale sau istorice Ucraina nu are. La scara istoriei, e puțin. Estul Ucrainei, prosper, este rusofon și apropiat Rusiei.  Crimeea a fost cucerită de țari în 1783 de la hanii tătari ; e o cucerire, la scara istoriei, recentă. Ucraina nu exista pe atunci. E și motivul pentru care rușii nu înțeleg de ce Crimeea ar trebui să aparțină – prin simplu accident geografic – Ucrainei. Aproape o cincime dintre ucraineni, vorbitori de rusă, nu simt nevoia independenței sau a diferenței față de ruși. Locuitorii din Crimeea sînt, în majoritate covîrșitoare, ruși.

Economia

În 2000, Vladimir Putin devenea președinte al Rusiei, o țară sărăcită, care trecuse prin faliment, și începe să măture, încet, molozul. În 2003, războiul din Irak crește prețul petrolului și al energiei în general. Putin se așează liniștit lîngă noul bancomat, care scuipă bani (în momentele cele mai bune, sute de milioane de dolari în plus pe zi față de perioada dinainte). De la 1500 de dolari PIB anual pe cap de locuitor în 2000, Rusia ajunge la 14 000 pe an în 2012 : practic, veniturile se înzecesc. În Ucraina, tot în 2012, PIB-ul pe cap de locuitor e de 3800 de dolari, nimic remarcabil : de două ori mai puțin decît în Bielorusia, de  aproape trei ori mai puțin ca în România, de aproape patru ori mai puțin ca în Rusia. În interiorul Ucrainei înseși, zona de est, rusofonă, are venituri duble față de vest. Zona bogată este cea care a votat stabil cu Ianukovici, președintele de curînd mazilit.

Ucraina e țara în care democrația și-a ținut cel mai puțin promisiunile.  Ca în România, guvernele așa-zis democratice au rămas la putere doar fiindcă săracii și șomerii au plecat să lucreze în Rusia, Polonia, Cehia și Occident. Peste două milioane au plecat în Rusia și alte state post-sovietice, și peste un milion în Occident. 20 de milioane de bărbați, 24 de milioane de femei, un dezechilibru secular, datorat alcoolismului.

Din 1993, cînd erau 52 de milioane, ucrainenii au rămas 45 de milioane – lipsesc șapte milioane. E populația din 1965. Estul Ucrainei, rus, industrializat, prosper, urbanizat, contrastează (destul de straniu) cu vestul – ucrainean, rural, sărac.

Revoluția Oranj

Nimeni nu își mai aduce aminte de Revoluția Oranj. A fost un fel de Piața Universității : Iușcenko, pro-occidentalul, împotriva lui Ianukovici, pro-rusul. Iușcenko, (2005-2010)  președintele susținut de Occident, a fost o copie tîrzie a lui Emil Constantinescu : aceleași declarații pro-occidentale, aceleași lupte interne în coaliție, același eșec economic, același scor de pedeapsă la alegerile de după președenție : 5 %.

Au fost alegeri, ambii candidați au obținut cam același scor, poporul a protestat contra pro-rusului celui rău. Curtea Supremă a cerut noi alegeri și a cîștigat Emil Constantinescu, în variantă ucraineană, nenea Iușcenko. A rămas președinte cinci ani. Ca în România între 1996-2000, Iușcenko … dar mai bine fac un tabel.

România Ucraina
Românii aleg un președinte greșit. O mie de persoane, care știu ei ce e bine, protestează în Piața Universității. Ucraina are un președinte corupt și criminal, Kucima.
Piața Universității. Emil Constantinescu și alții capătă capital de simpatie. Șeful opoziției, Iușcenko, protestează cu tot poporul contra lui Kucima.
Vin alegeri. Emil Constantinescu cîștigă în Vin re-alegeri. Iușcenko cîștigă în
1996. 2004.
Occidentul se bucură foarte tare. Occidentul se bucură foarte tare.
Poporul se bucură foarte tare. Poporul se bucură foarte tare.
Țărăniștii se bat pe ciolan. Coaliția se sparge. Coaliția se bate pe ciolan și se sparge.
Economia se duce pe rîpă. Economia rămîne în șanț.
2000. Vin alte alegeri. 2009. Vin alte alegeri.
Emil Constantinescu și țărăniștii dispar lamentabil. Iușcenko dispare lamentabil.
Occidentalii se uită intens în altă parte. Românii votează cu PSD-ul. Occidentalii se uită intens în altă parte. Ucrainenii votează cu Ianukovici.

Democrație sau totalitarism

Ce se vede din Ucraina :  modelul occidental a eșuat. Democrația ucraineană nu merge. Economia de piață nu merge.  Bielorusia vecină, cu un președinte ubuesc, Lukașenko, are un PIB dublu pe cap de locuitor față de Ucraina. Rusia, unde ucrainenii emigrează cu milioanele ca să lucreze, are un PIB de 3,6 ori mai mare decît Ucraina. Iușcenko a ajuns președinte cu un capital de simpatie imens : venea după un președinte odios, criminal și corupt ; era susținut de Occident ; era susținut de populație, de miile de manifestanți care ocupaseră mai mult de două luni Maidanul, cu revoluția oranj.  După un mandat prăpădit, a reușit să obțină 5 % din vot, cel mai prost scor din istorie al unui fost președinte ales democratic.

Ianukovici, președintele rusofil, a fost ales compact de jumătatea estică a țării – rusofonă, urbanizată, prosperă, fără apetențe pentru pluralism și occident. Vestul Ucrainei nu l-a prea iubit. Cu toate acestea, Ucraina, cu economia mergînd bine sau prost, este în perfuzie permanentă cu petrol și gaz rusesc. Din 2011, Rusia își exportă în Occident gazul și petrolul prin alte conducte, nordice, și nu mai depinde de conductele din Ucraina. Rușii nu mai au mare nevoie de conductele ucrainene, și nu mai au răbdare cu regimul de la Kiev.

Statele Unite și Uniunea Europeană au tăiat, în pofida legilor internaționale, Kosovo din Serbia, și l-au făcut țară independentă. De ce n-ar avea și rușii din Crimeea dreptul să se separe din Ucraina ?  Angela Merkel sugerează că referendumul ar fi ilegal, ceea ce e o ipocrizie majoră : Germania și Austria sînt primele care au pus umărul la distrugerea Iugoslaviei și la secesiunea albanezilor din Kosovo.

Conflictul din Ucraina nu e un conflict între bine și rău. Au fost omorîți mai mult de o sută de civili inocenți, ceea ce e cît se poate de rău. Dar tabăra apuseană nu are dreptate fiindcă are mai multe victime.

Nici Statele Unite, nici Marea Britanie nu au nici un ascendent moral, fie asupra Ucrainei, fie asupra Rusiei.  În februarie 1993, acum 21 de ani, FBI-ul ataca sediul unei secte cretine din Texas (OK – sediul unei secte way mai cretine decît celelalte), și omora 76 civili din sectă, dintre care șaisprezece copii sub opt ani. Președinte era atunci Bill Clinton, pe care nu l-a acuzat nimeni de nimic.  În Rusia, avocatul Serghei Magnițki a murit în închisoare în noiembrie 2009, aproape sigur bătut și torturat, cu siguranță ne-tratat pentru bolile de care suferea. E o cruzime tipică pentru poporul rus, moștenită de la Ivan cel Groaznic. Ivan cel Groaznic și-a omorît propriul fiu, Petru cel Mare la fel – de ce s-ar aștepta supușii la ceva mai bine ? Dar, dacă tortura și uciderea lui Magnițki ni se par monstruoase,  la fel au fost și tortura și uciderea a zeci de irakieni anonimi la Abu-Ghraib și a celor vreo zece deținuți de la Guantanamo.

Nu are vreun ascendent moral nici Marea Britanie, care n-a aplicat niciodată celebrul său habeas corpus în Irlanda de Nord, și unde militanții pentru independență au fost supuși celor mai îngrozitoare abuzuri timp de decenii.

Nici Uniunea Europeană, nici Statele Unite nu au intervenit în Siria, unde în războiul civil au murit aproape o sută de mii de oameni.

În Ucraina nu are loc nici o luptă între democrație și totalitarism. Democrație a mai fost, s-a fîsîit. Economie de piață este – n-a funcționat. Manifestanții din Kiev, deși idealiști, deși reprimați cu cruzime, nu reprezintă mare lucru. Au mai manifestat – în noiembrie 2004-ianuarie 2005, au cîștigat, după care succesul lor politic s-a transformat în luptă pentru ciolan, hîrîieli în coaliție, destrămarea coaliției, și pierderea alegerilor. Cel care cîștiga alegerile din februarie 2010 era demonizatul Ianukovici.

Acești președinți democrați

Războiul din Irak din 2003 a urcat prețul barilului de la 30 de dolari în 2003 la 140 de dolari în 2008. Perioada 2003-2005 a fost un ciclu economic și politic strălucit pentru Rusia și Venezuela : două țări cărora le-a priit războiul din Irak (nici cel din Afghanistan n-a stricat).

Dacă Rusia produce zece milioane de barili pe zi, aproximativ, creșterea prețului a dus (în perioada de vîrf) la un cîștig suplimentar de un miliard de dolari, pe zi, doar de pe urma invaziei americane din Irak.  Venezuela – la fel. Mesajele sfidătoare și stridente ale lui Hugo Chavez se adresau unor venezuelieni relativ bine hrăniți, trăind din mana petrolului exportat, ironic, Statelor Unite.  Și Chavez ar fi fost mai puțin histrionic, și Putin ar fi avut o opoziție mai puternică, fără cele două războaie din Irak și Afghanistan. În aceste războaie, Statele Unite au risipit o mie și jumătate de miliarde de dolari, fără a mai socoti și alte costuri. Statele Unite, sub Bush, n-au făcut decît să hrănească regimurile lui Chavez și Putin.

Eroi naționali fabricați

Sovieticii acuzau de ”fașism”, și rușii la fel, toți opozanții lor, indiferent de culoare politică. În presa sovietică, în presa rusă, în discursurile publice, cuvîntul s-a demonetizat complet. Rușii, pur și simplu, nu își dau seama că acuzația de fascism adusă adversarilor lor nu înseamnă nimic, nu mai are nici un conținut, ci e doar o mîrîială ostilă, un ”nu îmi place mutra ta”.

Cu toate acestea, acuzațiile de fascism au un conținut. Stepan Bandera și Roman Șukevici, conducători ai Organizației militare ucrainene, Ukrainskaia viiskaia organizatsia, din timpul celui de-al doilea război mondial, au colaborat cu armata germană de ocupație. Armata lor de gherilă e responsabilă pentru uciderea a aproape o sută de mii de polonezi în timpul ultimului război mondial. Președintele Iușcenko le-a acordat ambilor titlul postum de erou al Ucrainei.

Organizația a activat din 1921 în Polonia și s-a remarcat prin atentate și asasinate. După ce naziștii au luat puterea în Germania, au colaborat cu germanii. Se poate argumenta la nesfîrșit că naționalismul ucrainean era legitim, și că alianța cu Germania nazistă a fost de conjunctură. A-i declara eroi naționali ucraineni a fost cu siguranță o decizie neînțeleaptă. Politic, Ucraina de vest e naționalistă, marcată de anii tulburi ai războiului, în care naționaliștii ucraineni au masacrat polonezi. E greu de demarcat între naționalismul ucrainean, cimentat cu uciderea și alungarea polonezilor, precum și colaborarea cu Germania nazistă, și valorile democratice, pro-occidentale. Amîndouă sînt, în Ucraina de vest, amestecate inextricabil. Cu toate acestea, zona fidelă pro-Iușcenko este tocmai zona în care a activat Organizația militară ucraineană în timpul războiului. Coincidență ? Hm.

E un blestem ucrainean că eroii lor naționali sînt, pentru țările vecine, monștri sau criminali de război. Miron Costin ne spune cum Bogdan Hmelnițchi, aliat cu tătarii, invadează Moldova și arde curtea domnească. Pentru polonezi, e un dușman care a contribuit la distrugerea statului polon. Pentru evrei, Hmelnițki e un călău sîngeros, ai cărui cazaci au ucis zeci de mii de evrei. Toți eroii naționali ucraineni iau puterea în împrejurări tulbure, cu alianțe dintre cele mai îndoielnice (Hmelnițki cu tătarii), se mențin la putere prin violență și masacre. De la Bogdan Hmelnițki la Petliura, Mahno și Bandera, toți eroii ucraineni sînt mai mult decît contestabili. S-a făcut caz de faptul că tătarii din Crimeea au fost deportați de Stalin și jumătate dintre ei au murit în exil sau au rămas în Asia centrală ; puțini au amintit faptul că timp de cinci secole au terorizat Moldova, Polonia și Rusia, și au înrobit (și vîndut) două milioane de ruși, cazaci, polonezi și moldoveni la Constantinopol.  Hanatul lor a menținut în sărăcie, mizerie și înapoiere și instabilitate politică tot estul Europei timp de jumătate de mileniu.

Ucraina e tăiată aproximativ în două de o linie sud-vest/ nord-est, care merge de la Kirovograd-Kremenciug-Poltava-Harkov. Partea de vest este anti-rusă, partea de est, pro-rusă.

Eroi inventați și martiri inventați  

Am arătat mai sus cum, de la Hmelnițchi încoace, istoria ucrainenilor face eroi sau martiri din personaje odioase sau contestate. Există pericolul ca și Iușcenko să devină un astfel de pseudo-erou. Boris Ielțîn, la începutul mandatului său prezidențial, era și el popular în Rusia și iubit de Occident. A sfîrșit ca președinte corupt al unei țări prăbușite.

Conflictul din Ucraina e real. Nemulțumirile manifestanților sînt legitime. Morții sînt reali.  Dar e prematur să descriem conflictul ca o luptă între bine și rău.  E prea devreme să scriem hagiografii.

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.