Addenda la Greșelile logice ale „intelectualilor” 

  1. Forma logică este legată organic de conținutul discursului. De ce este această observație atât de importantă?

Motivul acestei observații, persiflant, trimite la o scuză des întâlnită a „intelectualului”: că poate forma a ce a spus/scris nu este inatacabilă, dar ideea, conținutul…. Or logica inferențelor, proprietatea cuvintelor, legarea ideilor, nu sunt niște simple învelișuri, să spunem, metafore ce pot să nu sugereze exact ideea din minte, ci osatura gândirii[1]. Ideile înseși nu există, adică nu există înțelegere, dacă gândirea nu este logică. Osatura logică s-a format, desigur, în procesul relațiilor ființelor vii cu lumea: reacțiile adecvate la mediu (sau accesul la lume sau eficacitatea reflectoare) au oglindit succesiunea fenomenelor, deci au dus la legături neuronale de sesizare a cauzei și efectului; iar pe măsura evoluției ființelor vii și mai ales la om, accesul la lume a cerut și s-a transformat în înțelegerea ei, dincolo de reflectare. Medierea limbajului articulat a realizat această înțelegere, iar complexitatea și unicitatea fenomenală au dus și la bogăția de cuvinte (inclusiv de metafore) și de idei și la ordonarea cuvintelor și ideilor: fără această ordonare (deci fără logică), nici bogăția cuvintelor și ideilor nu s-ar fi creat și nici nu ar fi avut loc descoperirea sensurilor lucrurilor. Iar pentru a prinde exclusiv lucrul sensibil, nici nu e nevoie de prea multă articulare (deci de prea multă gândire), nu?

Astfel încât scuza „intelectualului” e infirmată: unde nu e logică, este confuzie. Forma nu este un simplu decor al ideii, ci constituirea, structura însăși a ideii[2].

  1. E cazul să atragem atenția asupra unei greșeli logice a „intelectualului”: asumarea neplauzibilului drept plauzibil.

Nu e locul aici să discutăm despre adevăr – care este doar o caracteristică a propozițiilor, a discursului, și nu a lucrurilor – și despre convingeri, care ne fac să considerăm adevărate și discursuri care nu sunt astfel, și false și aserțiuni care sunt adevărate. Termenul de plauzibil se referă la probabilitatea mai mare ca un discurs să fie adevărat, adică logica inferențelor și claritatea conceptelor din acel discurs nu pot fi respinse logic. După cum, termenul de neplauzibil se referă la posibilitatea redusă ca un discurs să fie adevărat, deoarece nici logica inferențelor nu funcționează și nici conceptele folosite nu sunt clare, ci ambigue, iar sensurile din aceste concepte ambigue nu sunt explicate.

Sigur că nici certitudinea nici probabilitatea nu sunt absolute ci privesc discursuri circumscrise temporal și, deci, subordonate unor criterii și scopuri precise. Iar între criterii se află mereu cea mai nouă informație și analiza logică serioasă a informațiilor. Oamenii examinează mereu discursurile/ceea ce se comunică. Și răspunsurile lor sunt în funcție de plauzibilitatea/neplauzibilitatea discursurilor oferite. De aceea, într-un cadru temporal dat este posibil să se ajungă la cunoștințe valide, fiabile, adevărate, oricum plauzibile. Și oricum, este necesar, deoarece altfel comunicarea nu există, nu are rost. Oamenii răspund doar la ceea ce este plauzibil; ceea ce nu este plauzibil este exclus din dialog: și se caută puncte de vedere alternative.

  1. E plauzibil să vorbim de o cunoaștere corectă/eficientă dacă ea se bazează pe informație, dacă aceasta este controlată și/sau dacă accesul la informație – și încă la cea mai nouă – este filtrat de condiții sociale și, în general, de context? Oare discuția centrată pe exercitarea logicii nu ne așează exclusiv într-un spațiu social ideal?

Ei bine, cele de mai sus trebuie doar să ne facă sensibili la problema informației: cum se creează aceasta, cum se distribuie, care sunt pozițiile distribuitorului de informație și ale receptorului, diferența dintre informație și date, gunoiul informațional și relația cu întregul proces al creării și receptării informației, criteriile de diferențiere între gunoi și informație, consecințele expansiunii și a informației și a gunoiului informațional.

Dar problema informației nu este nici obstacolul exercitării rațiunii și nici nu este opusă logicii. De ce? Deoarece, și nici măcar pentru o singură problemă, oamenii nu au o singură informație. Ei primesc – și creează – mereu informație. Nouă. (Lăsând aici la o parte că ei primesc mereu și gunoi). Și mereu judecă într-un fel sau altul informația.

Într-un model logic, putem spune că – pentru o chestiune precisă, dar nu absolut exterioară competenței individului, desigur – în momentul 1, în care individul este confruntat cu problema, există o anumită convingere bazată pe informația de până în acel moment. Această convingere este  o probabilitate inițială. Apoi, în momentele 2, 3, n, pe baza noii informații, individul le analizează mereu și apar probabilități ulterioare. Ele sunt evaluate și se constituie convingeri bazate pe aceste evaluări. Dar astfel convingerile au deja un temei, deci conțin adevărul despre chestiune. Iar cum fluxul informației nu se oprește niciodată, adevărul – oricât de fundamentat – nu este absolut, ci este mereu fasonat în funcție de judecata asupra noii informații. Modelul de mai sus este inferența Bayesiană: care nu este specifică numai statisticii matematice, ci științei ca atare[3], adică procesului de obținere a cunoașterii. În fața unei noi informații – mereu evaluată ea însăși, nu ca o dată într-un șir indiferent, ci în confruntarea cu informația anterioară – teoria/convingerea este testată și poate fi chiar cu totul falsificată (Popper). Și informația este incertă și tratarea ei: dar asta nu înseamnă nici că ele nu ar comporta inferențe logice, nici că reacțiile emotive la informație ar fi rezultatul calculului probabilistic. Mai degrabă, în viața cotidiană, este vorba de combinarea inferenței logice și a urmăririi certitudinii cu obiectivul aducerii la zi a probabilității convingerilor (calculul gradului de probabilitate a convingerilor). Deoarece există și informații certe. Deci în nici un caz nu m-aș hazarda să consider că raționalitatea umană este definită nu de logică ci de probabilitate[4].

  1. Combinarea logicii și calculului probabilistic al convingerilor este ceea ce ne ajută să depășim psihologizarea excesivă. Cu alte cuvinte, să nu ajungem să considerăm totul relativ și imposibil de decis deoarece oamenii au înclinații psihice care sunt, cel puțin aparent sau cum este clișeul celor care instrumentalizează aceste înclinații în folos privat restrictiv, iraționale. Faptul că oamenii preferă să nu fie puși în fața disonanțelor cognitive, de ex. să omită informații care contravin convingerilor/teoriilor lor – în loc să evalueze și informațiile și convingerile, cum cere și teoria logică și cea probabilistă, sau că preferă să adopte convingeri acreditate social deoarece alinierea este o condiție a unui succes viitor[5], adică preferă emoții care să le întărească emoțiile pozitive viitoare[6], sau că preferă să interacționeze numai cu aceia care au convingeri asemănătoare, faptul că există o bază neurologică pentru toate acestea (de ex. în rețeaua recompensei (în cadrul striatum-ului)), nu duc nici la ignorarea educației/formării lor generale în societate pentru a fi astfel și nici la anularea problemei cognitive: și anume la cum raționează ei în urma acestor trăiri.
  1. Discursul în care neplauzibilul este considerat drept plauzibil este cel al propagandei, al tipului propagandistic al politicii de dominație: ce-și ascunde obiectivele sub văluri mitice. Dar în această adăugire la Greșelile logice ale „intelectualilor” mă refer la socotirea neplauzibilului drept plauzibil nu pentru că este inițiată de acea politică, ci pentru că este asumată de „intelectuali”. Că aceștia ajută la forjarea tehnică a denaturării intenționate – comunicând-o prin media – este clar[7]. Dar interesul aici este doar demonstrarea greșelii logice de echivalare a plauzibilului și neplauzibilului ca ofertă de discurs.
  1. Terenul exemplului – mai mult decât provocator, primejdios – este războiul din Ucraina. Iar exemplul este acela al „bombardării de către ruși” a spitalelor, teatrelor, zonelor rezidențiale, închisorilor cu prizonieri de război ucraineni, centralelor electrice și chiar a centralelor nucleare, și a „uciderii civililor de către ruși”. Pe scurt, Rusia/dușmanul este Răul absolut, iar toți cei care se luptă cu asta sunt Binele.

Dacă asta e informația, cum pot oamenii să judece altfel sau mai departe? Iată cum.

Informația care ni se dă, și ca indiscutabil certă, este despre două părți (aflate în luptă). Deja avem motive de îndoială: e singura informație care ni se dă, ni se dă ca absolut certă, și nu conține defel explicarea comportamentului ambelor părți. 

Ca urmare, suntem tentați să căutăm și alte informații – iar dacă aceste informații alternative sunt considerate de emițătorii Singurului Adevăr ca false, rău-intenționate și nocive[8], avem un motiv de îndoială în plus, deoarece îndepărtarea de noi a informațiilor ne jignește – și să judecăm.

Iar judecata ne-o formulăm ca îndoieli ce privesc poziția, teoria și informația, Adevărului Unic.

Și-ar mai fi convins conducerea Rusiei propria populație – în care există zeci de mii de căsătorii mixte cu ucraineni – să susțină operațiunea specială, să își trimită fiii să moară într-un război  împotriva unei populații strâns înrudite, dacă nu ar fi existat cauze înțelese de această populație?

Și-ar mai fi convins Rusia propria populație să susțină – și nu doar în credințe exprimate în sondaje ci în efortul de zi cu zi –  războiul în Ucraina dacă Rusia nu ar fi fost încercuită, inclusiv cu baze militare NATO și dotate cu arme ce pot distruge Moscova în câteva minute, dacă  nu ar fi existat pericolul pentru Rusia al integrării Ucrainei în sistemul NATO, evidențiat și înainte[9] de Maidan februarie 2014 și, mai clar, odată cu această „revoluție colorată pentru democrație”, deci pericolul folosirii Crimeii[10] ca bază NATO, fără nicio opreliște armelor nucleare, deci încă o dată, pericolul unui atac NATO direct asupra Rusiei pentru impunerea unei conduceri subordonate capitalului occidental și pentru a vinde solul și subsolul acestui capital, iar pentru ca această politică economică să se desfășoare fără împotriviri,  pericolul unui regim „rus” de dominație de extremă-dreaptă, analog celui din Ucraina după februarie 2014, capabil de terorizarea pe față și uciderea pe față a cetățenilor indezirabili?

Și-ar mai fi convins Rusia propria populație să susțină războiul dacă el ar fi urmărit acapararea de teritorii din Ucraina sau cucerirea ei sau partiționarea ei, și nu pur și simplu apărarea republicilor din Donbass de bombardamentele zilnice, de distrugerile și de uciderea și rănirea tragică a mii de oameni, copii, femei și vârstnici, din 2014 începând? Și sunt credibile bună-voința și nevinovăția unui stat care vrea s-și convingă cetățenii secesioniști bombardându-i? Și poate fi legitim acest comportament al Ucrainei față de republicile din Donbass, din moment ce secesiunea lor a avut loc atunci când – inclusiv după masacrul de la Odesa din 2 mai 2014 – existența populației lor rusofone în cadrul Ucrainei a devenit vital amenințată[11]? Și poate fi socotită secesiunea acestor republici drept ilegală, din moment ce dreptul de a se opune guvernelor tiranice ca drept de revoluție a apărut odată cu formarea modernității[12] , iar dreptul de secesiune este și un drept la revoluție atunci când o populație pe un teritoriu locuit de ea nu poate să își asigure existența în cadrul unui stat condus tiranic? Dacă, inclusiv potrivit normelor democratice occidentale, un stat multinațional trebuie să asigure condiții egale de existență, inclusiv de prezervare a culturilor naționale, tuturor naționalităților, și trebuie să asigure că existența naționalităților în stat este voluntară – aceste condiții fiind promulgate în constituția statului – și dacă statul nu se conformează acestor norme democratice și de bază pentru existența și a populațiilor și a statului, ce le rămâne de făcut populațiilor care nu acceptă pericolul dat de încălcarea acestor norme?

Și este oare intervenția Rusiei ilegală și nelegitimă? Cauzele menționate mai sus au apărut în poziții ale unor reputați și respectabili profesori în Occident[13], și ele trebuie avute în vedere atunci când se caracterizează intervenția Rusiei. Mai specificat, pe plan internațional, nu există drept la rezistență ca atare, dar poate fi dedus din principiile fundamentale moderne ale dreptului – unde, atenție, suveranitatea statului nu se suprapune suveranității naționale sau suveranității poporului[14] –; astfel, „o armată acționează în afara teritoriului său doar în două cazuri: pentru a răspunde cererii de sprijin din partea unui guvern prieten sau pentru a preveni sau a limita o operațiune militară adversă”.

„În acest ultim caz, armata se poate angaja în afara teritoriului său pentru că este singura soluție pentru a-și apăra țara, iar atunci va avea loc o ‘ocupație militară’. Astfel, ocupația militară nu este ilegală conform dreptului internațional: este cazul unei armate prezente pe un teritoriu străin, pentru a încheia pacea. Ocupația devine ilegală atunci când nu mai este vorba de gestionarea unei faze de tranziție, ci de stabilirea definitivă pentru a prelua controlul teritoriului prin forța armată. Atunci ocupația devine o formă lentă a războiului de cucerire. Această ocupație, care este ilegală, justifică rezistența armată”[15]. (Prezența actuală a Rusiei în Ucraina exterioară Donbassului este determinată de faptul că această țară „mandatară” a NATO nu s-a oprit nici acum de la bombardarea celor două republici[16]).

Dar oamenii judecă și reducând la absurd: ce ar fi fost dacă populația rusofonă din Ucraina ar fi acceptat să nu-și mai foloseasca limba[17] și nimic din cultura sa, dacă ar fi acceptat să nu aibă condiții de viață nu doar decente ci pur și simplu sigure pentru supraviețuire, dacă ar fi acceptat o conducere de extrem-dreaptă a statului – manifestată, oripilați-vă, bunilor „intelectuali”, prin excluderea din cultură a cărților scrise de ruși și a celor scrise în perioada sovietică[18], și o educație de extremă-dreaptă a copiilor lor, în care ei ar fi fost învățați și că părinții și bunicii lor sunt neoameni și trebuie disprețuiți și anihilați și să le fie rușine de acești predecesori și că esența vieții este a avea putere să faci ce vrei și să anihilezi neoamenii oriunde s-ar afla, și că nici un suflet de om nu are valoare, ci doar cuvintele ce dau putere celor care au putere, ce ar fi fost? Nu ar fi existat nicio secesiune, niciun pretext de ajutor de către Rusia pentru Donbass, deci nici un război. Și ce-ar fi fost mai departe? Crimeea ar fi devenit bază NATO, Rusia ar fi devenit (ca) Ucraina[19], și totul ar fi fost OK?

„Vrem pace”, spun ei – și toți vrem pace – dar oare putem accepta orice fel de pace? Oare pentru soldatul trimis de Rusia pe front nu apar aceste două judecăți? Oare el nu gândește că, punând în cumpănă viața sa și războiul, viața sa este mai importantă și, în același timp, nu gândește că viața sa în orice fel de pace, într-una în care e un sclav ce trebuie să nu gândească și să accepte tot ce impun cei care au putere, nu are importanță și, deci, că viața sa are un sens dat, nu de moarte, ci de un conținut de viață pentru care merită să lupți[20]?

Este Putin un criminal de război deoarece a inițiat războiul[21]? Oare el nu a știut că războiul – orice razboi – este tragic și că el ca inițiator poate să fie incriminat? Oare toți cei care au inițiat și conduc războiul nu știu că războiul este tragic? Oamenii nu au informații despre ajutorul economic dat de Rusia Ucrainei tocmai pentru a restrânge cauzele orientării de extremă-dreaptă a populației din vest[22], dar oare nu își pun aceste întrebări?

Oare războiul este între oligarhi ruși și oligarhi ucraineni[23], când toate datele arată că tocmai oligarhii nu vor război, inclusiv deoarece acesta are puterea de a radicaliza populația împotriva privatizărilor de după 1991, și oare războiul este între două imperialisme[24] – deja nu există cineva care să nu vadă că acolo este un război nu între Ucraina și Rusia ci între SUA (susținută de NATO) și Rusia, și nu prea există nimeni care să nu știe că SUA este un stat imperialist – deci singura soluție ar fi „pacea” prin revenirea la situația de dinainte de februarie 2022?

Oamenii pot să nici nu-și pună asemenea întrebări. Nu pentru că ei obosesc și suportă greu atâtea întrebări la care nu au informații suficiente. Ci pentru că așa au fost învățați: să nu-și bată capul cu ceea ce nu-i atinge în mod direct sau semnificativ. Inclusiv „intelectualii” care consideră că mesajele oficiale sunt Adevărul[25].

Dar oamenii pot să își pună întrebări. Pentru că asta e firea umană: imediat ce un lucru apare în conștiință, imediat ce un lucru este interesant, apare gândirea. Totuși, dacă sunt bombardați de mesajele oficiale și nu au nici timp să caute informații alternative ce e de făcut?

„Intelectualii” au sau ar avea timp să caute informații alternative și să le judece și pe ele și pe cele oficiale. Dar nu o fac.

Astfel încât se indignează în corul oficial, considerând drept plauzibile și bombardarea, de către ruși, a spitalelor, teatrelor, zonelor rezidențiale, închisorilor cu prizonieri de război ucraineni, centralelor electrice și chiar a centralelor nucleare, și „uciderea civililor de către ruși”, și că Rusia este un stat stat ce sponsorizează terorismul, cum a cerut Zelenski țărilor occidentale. Fiecare scandal dat de „informația” că rușii au bombardat etc. este însoțit de indignarea „intelectualilor”, iar după ce apar prea multe sau semnificative informații că evenimentele de mai sus nu au avut drept autori pe ruși[26] și scandalul este trecut în uitare, „intelectualii” tac de parcă n-ar fi zis nimic și, evident, se pregătesc pentru noi indignări. Cum ar fi aceea împotriva Raportului Amnesty International, o organizație deloc binevoitoare cu Rusia, despre folosirea de către ucraineni a civililor drept scuturi umane[27].

Ceea ce fac oamenii – și ar trebui să facă și „intelectualii” – este considarea răspunsurilor plauzibile la probleme, chiar dacă nu au foarte multe informații, drept ipoteze: cele mai opuse ipoteze trebuie întoarse pe dos pentru a vedea care este mai probabilă.

Dar dacă nu există ipoteze ci doar Adevăr Unic[28], cel oficial, atunci trebuie să înțelegem că o organizare socială care transformă gândirea logică în reproducere aliniată este cauza de ultimă instanță a atitudinii „intelectualilor” și „intelectuale” despre lume.

În afară de cauza de ultimă instanță este alegerea individului: dacă supraviețuirea comfortabilă – și, iluzoriu, de-a dreapta celor de sus, cu onoruri atât de futile! – este mai importantă decât suferința unor oameni departe de propriul univers, dacă nici măcar vechea înțelepciune a reciprocității nu este luată în seamă, necum imperativul categoric kantian de a nu folosi (și gândi la) ceilalți oameni doar ca mijloace ci mereu ca scopuri în sine, nu sclipesc atunci când individul alege, înseamnă că logica și morala, împreună, funcționează defectuos la acel individ.

Ce e de făcut?

Tocmai pentru că logica și morala se determină reciproc și sunt, împreună, subversive, am căutat să nu folosesc analiza de clasă. Dar iată, această analiză este implicată în discuțiile despre logică și morală: „intelectualii” nu văd, adică îi scot din câmpul conștiinței pe cei care nu sunt ca ei, relativ confortabili în condiția coconului de specialitate și de a scrie abstract. „Intelectualii” nu-i văd pe cei care duc greul în a face „dezvoltarea, modernizarea”: ei repetă, ilogic și imoral, principii economice care servesc interesele investitorilor privați (limitarea sau eliminarea legislației muncii care proteja forța de muncă, contracte de muncă „mai flexibile”,  acordarea de subvenții guvernamentale companiilor străine și unor companii autohtone, nivelul general scăzut în școala de masă pentru a avea lucrători cu pretenții reduse în construirea infrastructurii și în anumite servicii, creditarea producției pentru export) dar nu și interesele celor care muncesc[29]. Nu își pun problema ce speranțe și ce idealuri au acești oameni. Pentru „intelectuali”, modelul uman este doar cel al propriei categorii: azi, ca și în secolele 18 și 19, numai european sau euro-atlantic, liberal și „democrat”. Iată nivelul lor de logică și de morală.

Soluția nu este de a alege alt particularism, oricât de glorios și vechi. Soluția este, rămânând în domeniul logicii și moralei, să-i avem în conștiință pe toți oamenii și pe fiecare dintre ei, din punctul de vedere al valorii echivalente a vieții fiecărui[30] individ și a speciei umane.


[1] Greșeala logică făcută de „intelectuali” în această scuză este aceea a confundării  sensurilor în cuvântul polisemic formă: pentru ei forma este doar ceva de suprafață, care nu contează, ‚formal’, deoarece perspectiva lor asupra cunoașterii este naivă și contradictorie, ceea ce se cunoaște fiind la ei o reflectare a obiectului sensibil, dar în același timp o surprindere a ‚esenței’ aflate dincolo de formă; or forma este arhetip, model, esență, structură, deci contează.

[2] Vezi Ana Bazac, „Structuri de conţinut în dezvoltarea comprehensiunii, Studii de epistemologie și teoria valorilor, Volumul VI, Coordonatori: Alexandru Surdu, Marius Augustin Drăghici, Gabriel Nagâț, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2020, pp. 127-154. 

[3] E.T. Jaines, Probability Theory: The Logic of Science, Cambridge University Press, 2003.

[4] Această echivalare a raționalității cu probabilitatea aparține lui Mike Oaksford & Nick Chater, “Précis of Bayesian Rationality: The Probabilistic Approach to Human Reasoning”, Behavioral and Brain Sciences, 32, 2009, pp. 69-120 (69).

[5] Este efectul câștigătorului (sau al învingătorului, dacă ne referim la fenomenul din zoologie), care explică, între altele, Ian H. Robertson, The Winner Effect: The Neuroscience of Success and Failure, Thomas Dunne Books, 2012.

[6] Goran Šimić et al., “Understanding Emotions: Origins and Roles of the Amygdala”, Biomolecules, 11 (6), 2021, 823.

[7] Vezi scurta și clara descriere a mijloacelor, în Eric Denécé, Guerre de l’information et formatage de l’opinion à l’occasion de la guerre en Ukraine, auguste 2022, https://cf2r.org/wp-content/uploads/2022/08/Edito-60-Propagande-Ukraine.pdf. Eric Denécé este ofițer de informații, cu activitatea în privat, susținând interesele diferitelor companii împotriva grupărilor insurgente din diferite țări, specializat în intelligence économique, profesor universitar de informații și securitate,  cărți și articole de specialitate, https://fr.wikipedia.org/wiki/%C3%89ric_Den%C3%A9c%C3%A9.

[8] Este demn de semnalat că „intelectualii” au și o fundamentare „filosofică” a acestei opoziții și opuneri iraționale a Occidentului și Estului (Rusiei și Chinei): ei amalgamează valorile culturale ale Occidentului cu politicile sale capitaliste și imperialiste și consideră Occidentul drept reprezentantul universalismului uman și, astfel, drept nelegitime și „premoderne” toate încercările popoarelor non-occidentale de a-și manifesta unicitatea culturală și astfel universalismul uman și de a-și manifesta dorința de cooperare eglă pentru binele comun. Vezi Chantal Delsol, “The waning of universalism”, Politique étrangère, Issue 1, 2019, pp. 23-35: „mai multe culturi și civilizații foarte diferite sunt implicate în prezent într-o dezbatere culturală sau o luptă cu Occidentul. Cererile lor sunt premoderne. Ei resping individualismul, toate tipurile de libertate și pacifismul. Și aceste culturi adăpostesc credința că postmodernitatea occidentală promovează o lume falsă și nelocuabilă în care indivizii sunt lipsiți de rădăcinile lor esențiale”.

[9] Wayne Madsen, CIA: Undermining and Nazifying Ukraine Since 1953, 08.01.2016, https://www.strategic-culture.org/news/2016/01/08/cia-undermining-and-nazifying-ukraine-since-1953.html; Jeffrey Sachs, Ukraine Is The Latest Neocon Disaster, June 29, 2022, https://www.tikkun.org/ukraine-is-the-latest-neocon-disaster/; (AB, autorul incriminează numai mișcarea neoconservatoare, dar, din moment ce spune că proiectul are 30 de ani, se pune întrebarea cum de democrații – care au avut și președinți în această perioadă și majorități administrative – nu au s-au opus; evident, autorul exclude analiza clasială, de aceea soluția sa este incriminarea ideologiei și politicii unei părți a clasei conducătoare; vezi mai degrabă Catherine Liu, Virtue Hoarders. The Case against the Professional Managerial Class, Minneapolis, London, University of Minnesota Press, 2020; tocmai în această clasă sunt mai degrabă democrați); Jeff Rogg, The CIA has backed Ukrainian insurgents before. Let’s learn from those mistakes, Feb. 25, 2022, https://www.latimes.com/opinion/story/2022-02-25/ukraine-cia-insurgents-russia-invasion.

[10] Majoritatea populației Crimeii a dorit alipirea la Rusia, cf. Forbes: Crimeans prefer living in Russia than in Ukraine, March 22, 2015, http://tass.ru/en/world/784220; Forbes citează sondajul Gallup din iunie 2014 (83%) și sondajul companiei germane GfK din februarrie 2015 (82%); vezi German sociologists on Crimea’s choice, 10/02/2015, https://orientalreview.org/2015/02/10/german-sociologists-on-crimeas-choice/, cu referințele originale.

[11] Ivan Katchanovski, The Maidan Massacre in Ukraine: Revelations from Trials and Investigation, Paper presented at the virtual 10th World Congress of the International Council for Central and East European Studies, Concordia University, Montreal, August 3-8, 2021, Updated November 29, 2021.

[12] John Locke, Two Treatises of Government, 1689; Declaration of Independence of United States of America, 1776; Déclaration des Droits de l’homme et du citoyen, 1789; constituțiile din New Hampshire, Tennessee, North Carolina include dreptul de a rezista opresiunii și arbitrarului (vezi și  https://en.wikipedia.org/wiki/Right_of_revolution).

   Opusă feudalismului, clasa burgheză nu a așteptat să primească dreptul la revoluție, ci l-a creat. Dar, evident, acest drept a fost interzis celor care se opun sistemului său, de la legile antimuncitorești din secolul al XIX-lea până în prezent. Numai împotriva guvernelor a fost acceptată (vezi Henry David Thoreau, Resistance to Civil Government, 1849) sau împotriva regimurilor politice. Odată cu agravarea crizei sistemului cu toată faza capitalului neoliberal sau transnațional, chiar și dreptul de a se opune guvernelor a fost interzis (vezi de ex., de la First Hologram Protest in History Held Against Spain’s Gag Law, Apr. 11 2015, https://actipedia.org/project/first-hologram-protest-spain-against-gag-law la eliminarea organizațiilor și indivizilor adversari din Ucraina, și nu doar din februarie 2014).

[13] John J. Mearsheimer, The Causes and Consequences of the Ukraine Crisis, Jun 23, 2022, http://www.defenddemocracy.press/the-causes-and-consequences-of-the-ukraine-crisis/; preluarea https://www.youtube.com/watch?v=qciVozNtCDM&t=125s.

[14] Este ușor de înțeles că, potrivit intereselor capitaliste, suveranitatea statului „reprezintă” și suveranitatea națională – adică a întregii populații de pe teritoriul unui stat – și „suveranitatea poporului”, adică a tuturor categoriilor sociale din această populație. Deși aceasta ultimă a fost folosită ca legitimare a statului modern (deci nu suveranitatea suveranului ci  a poporului), deci legitimitatea suveranității statului ar fi venit de la suveranitatea poporului, în fapt conceptul determinant a fost și este suveranitatea statului. Nimeni nu întreabă poporul dacă statul trebuie să trimită armament și trupe (deghizate + mercenari) în Ucraina pentru a face din această țară un teatru de război, deci un pământ distrus fără nici un folos pentru Ucraina și ucraineni: atunci când de la început Rusia a impulsionat pacea, deci retragerea ei, dacă Ucraina devine neutră militar și dacă nu mai atacă republicile din Donbass.

[15] Alte elemente în Maître Gilles Devers, Palestine : que dit le droit international du droit à la résistance ?, 23 octobre 2015, https://www.saphirnews.com/Palestine-que-dit-le-droit-international-du-droit-a-la-resistance_a21429.html.

[16] Din zilnicele bombardamente asupra zonelor rezidențiale și asupra infrastructurii doar „12.30 Corespondentul de război Yevhen Poddubny: Militanții ucraineni au bombardat centrul orașului Svetlodarsk în timpul unei distribuiri de apă locuitorilor. Trei civili au fost uciși, inclusiv un copil, iar alți 12 au fost răniți”, https://histoireetsociete.com/2022/08/19/operation-de-la-russie-en-ukraine-18-aout-diffusion-en-ligne-jour-176/.

[17] Dar nu numai rușii. De ex., limba rutenilor – recunoscută de Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, în 1992 – este considerată un dialect al limbii ucrainene din 2014 încoace (după legea din 2012 care o considerase o limbă distinctă); în timp ce rutenii nu sunt considerați o naționalitate distinctă (minoritară), recensământul ucrainean din 2001 plasându-i indistinct în ucraineni. Dar politica ucrainizării după 1945 și după 1991 a dus la schimbarea autodesemnării multor ruși ca ucraineni. A se vedea „Conform recensământului ucrainean din 2001, treizeci la sută dintre rutenii din Ucraina au identificat ucraineana drept limba lor maternă, în timp ce două treimi au numit limba ruteană. Cu toate acestea, aproximativ 10 mii de oameni, sau 0,8%, din regiunea Zakarpattia din Ucraina s-au identificat drept ruteni; prin contrast, peste 1 milion se considerau ucraineni”, https://en.wikipedia.org/wiki/Rusyns.

[18] Inclusiv Pușkin și Dostoievski, More than 100 million propaganda books to be withdrawn from libraries – Book Institute director, 23.05.2022, https://imi.org.ua/en/news/more-than-100-million-propaganda-books-to-be-withdrawn-from-libraries-book-institute-director-i45735; dar vezi, fără comentarii, și David Rosen, From Book Banning to Book Burning, August 18, 2022, https://www.counterpunch.org/2022/08/18/from-book-banning-to-book-burning/.

[19] Vezi doar Steve Sweeney, US asked to explain after Pentagon admits to operating 46 biolabs in Ukraine after months of denial, 12/16 June 2022, http://www.defenddemocracy.press/us-asked-to-explain-after-pentagon-admits-to-operating-46-biolabs-in-ukraine-after-months-of-denial/.

[20] Cât de important este acest aspect este dat într-o situație inversă. Raportul Brown University, scris de Thomas Howard Suitt, III, High Suicide Rates among United States Service Members and Veterans of the Post-9/11 Wars, June 21, 2021, evidențiază creșterea numărului de sinucideri în armata americană (mai ales după 2015), și psihiatri reputați au arătat (Autumn Spredemann, Suicide Rates Among US Army Soldiers Highest in More Than 80 Years, August 2, 2022, https://www.theepochtimes.com/suicide-rates-among-us-army-soldiers-highest-in-more-than-80-years_4631011.html) că o cauză este deznădejde și rușine, sentimentul de a se simți fără speranță și că lucrurile nu se vor schimba niciodată, și sentimentul de a fi fost folosiți ca pioni pentru puterea politică guvernamentală, sentimentul lipsei de scop. (De aceea și dificultatea înrolării, Every branch of the military is struggling to make its 2022 recruiting goals, officials say, June 27, 2022, https://www.nbcnews.com/news/rcna35078).

[21] Graham E. Fuller, Some hard thoughts about post Ukraine,  18 June 2022, https://grahamefuller.com/some-hard-thoughts-about-post-ukraine/.

[22] Israel Shamir, Putin Scores a New Victory in the Ukraine. What really happened in the Ukrainian crisis, December 20, 2013, https://www.unz.com/ishamir/putin-scores-a-new-victory-in-the-ukraine/; Israel Shamir, Putin Prefers a Bad Peace in Ukraine, February 5, 2015, https://www.unz.com/ishamir/putin-prefers-a-bad-peace/.

[23] Pete Dolack, We Have No Cheering Interests When Two Oligarchic Right-Wing Governments Fight, August 7, 2022, https://www.counterpunch.org/2022/08/07/we-have-no-cheering-interests-when-two-oligarchic-right-wing-governments-fight/.

[24] Rusia este un stat capitalist, dar nu e imperialist: nu vrea să cucerească țări străine, la propriu sau cu presiuni mortale economice și politice neo-colonialiste, ci să se apere; prin prevenirea unei agresiuni NATO de către intermediarul ucrainean în Donbass și apoi în Rusia. (Dr. Paul Craig Roberts, Washington Has Been Predicting a Russian Invasion of Ukraine for Eight Years (2014), February 15, 2022, https://www.globalresearch.ca/washington-predicting-russian-invasion-ukraine-8-years/5770640; Eric Zuesse, Making Sense of the Ukraine Standoff, February 15, 2022, https://www.globalresearch.ca/making-sense-ukraine-standoff/5770617).

   Dar Rusia a plătit întreaga datorie externă a fostei URSS, după ce celelalte republici, inclusiv Ucraina, au refuzat, Russia pays off balance of Soviet Union’s foreign debt, 22 Aug, 2017, https://www.rt.com/business/400489-russia-soviet-debt-payment/.

   Dar: tocmai caracterul capitalist al Rusiei duce la probleme, chiar la tendințe contradictorii,  în derularea operațiunii sale speciale și a evoluției țării.

[25] Să nu uităm că și specialiștii buni pot fi „intelectuali”: confuzia și alinierea lor s-au manifestat și în Primul Război Mondial (când un mare număr de savanți au semnat o scrisoare de susținere a intrării în război a Germaniei, dar numai trei, între care Einstein, au semnat o contra-scrisoare; și în al Doilea Război Mondial).

[26] Chiar în condițiile cenzurii actuale, există demonstrații – deci probate – că militarii ruși nu atacă decât obiective militare și că, doar dacă militarii ucraineni se ascund în construcții civile, acestea sunt țintite. (vezi doar Russian Strike On Odessa Port Destroyed Ukrainian Warship, US-Supplied Harpoon Missiles (Video), 25 July 2022, https://southfront.org/russian-strike-on-odessa-port-destroyed-ukrainian-warship-us-supplied-harpoon-missiles-video/).

 De aceea și avansul lent. Și este oare plauzibil ca rușii să-și bombardeze și ucidă prizonierii (la închisoarea de la Yelenivka) – majoritari de la Azovstal, și urmând a apărea în procese publice de crime de război – după ce au fost hrăniți și tratați medical, când ei ar fi putut fi uciși de la predarea lor? Și este oare plauzibil ca rușii să-și bombardeze propriile centrale electrice și propriile centrale nucleare? (Centrala nucleară de la Zaporojie a fost cucerită de ruși încă din martie și totul a fost asigurat pentru ca centrala să funcționeze. Vezi și Scott Ritter: Kyiv must be held accountable for the attack on the Zaporozhye nuclear plant, August 12, 2022, https://then24.com/2022/08/12/scott-ritter-kyiv-must-be-held-accountable-for-the-attack-on-the-zaporozhye-nuclear-plant/).

[27] Ukrainian fighting tactics endanger civilians, https://www.amnesty.org/en/latest/news/2022/08/ukraine-ukrainian-fighting-tactics-endanger-civilians/. Vezi și indignarea: Petre M. Iancu (DW), Problema cu Amnesty International, Luni, 08 August 2022, https://ziare.com/amnesty-international/problema-cu-amnesty-international-1755366.

[28] Un exemplu de „intelectual” promovând cu ardoare Adevărul unic, niciodată chestionat:

-Rusia sovietică a fost un imperiu colonial (AB, ca și cum cucerirea Siberiei etc. de către Rusia imperială ar fi cucerirea Siberiei etc. de către Rusia sovietică, și ca și cum URSS nu ar fi fost bazată pe principiul egalității în drepturi a tuturor naționalităților, pe principiul educației și culturii în limba naționalității, rusa fiind, evident, limba de legătură); și

– Rusia sovietică a dominat celelalte popoare din URSS (AB, ca și cum dezvoltarea modernă extraordinară, inclusiv culturală, nu ar fi avut loc tocmai ca urmare a relațiilor socialiste), Vitalie Ciobanu, Războiul statuilor în spațiul ex-sovietic, Scriitor si jurnalist Deutsche Welle, Luni, 15 August 2022,

https://ziare.com/statui-sovietice/statui-sovietice-moldova-ucraina-cernauti-1756373.

[29] Joint statement of the European and Ukrainian trade unions on the occasion of the EU-Ukraine Summit, 6 October 2020, https://www.etuc.org/en/publication/joint-statement-european-and-ukrainian-trade-unions-occasion-eu-ukraine-summit-6; “Global age-sex-specific fertility, mortality, healthy life expectancy (HALE), and population estimates in 204 countries and territories, 1950–2019: a comprehensive demographic analysis for the Global Burden of Disease Study 2019”, Lancet, 396, 2020, pp. 1160–203; Vitaliy Dudin, Ukraine’s recovery must benefit the people. The West has other ideas, 4 July 2022, https://www.opendemocracy.net/en/odr/ukraine-rebuild-liberal-reforms-trade-unions/; Thomas Rowley, Unions sound warning about UK-backed plan to rebuild Ukraine, 7 July 2022, https://www.opendemocracy.net/en/odr/ukraine-just-reconstruction-lugano-labour/.

[30] Ideea de fiecare individ – și nu de individ, deoarece acest concept poate fi înțeles în mod abstract, adică restrictiv, modelul de individ fiind dat de unii indivizi – este legată de ideea de inteligență colectivă. Ea explică de ce, tendențial, istoria nu este rezultatul indivizilor geniali (Carlyle), ci al numărului mare. Cercetările psihologice actuale au evidențiat inteligența colectivă, adică superioritatea performanțelor atunci când există colaborare și decizie colectivă în urma deliberării colective libere. Sensul este, însă, acela al inteligenței de grup (oricât de mare, mai ales cu ajutorul IT) în care membrii își aduc contribuția. Este vorba de caracterul profesional circumscris al grupurilor.

Premisele individuale ce privesc fiecare membru sau individ lipsesc – se au în vedere numai premisele colective (relațiile democratice, de ex. Dirk Helbing, “Why we need democracy 2.0 and capitalism 2.0 to survive”, in Jusletter IT, 25 May 2016) – adică nu se discută condițiile sociale, inclusiv stimularea idealurilor idealurilor sociale, ale fiecărui individ. De abia dacă se pornește de la fiecare individ, cu multiplele sale roluri sociale, se pot înțelege valențele de inteligență colectivă a desfășurării și integrării lor.

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.