Stimate domnule Prim Ministru Emil Boc,
În discursul dumneavoastră din data de 16 martie 2011, ţinut în Parlamentul Rmâniei, aţi prezentat pe larg beneficiile economice şi sociale pe care ar urma să le producă aplicarea noului Cod al Muncii. Pe lîngă date mai mult sau mai puţin discutabile pe care le-aţi folosit în argumentaţie, aţi recurs la declaraţiile unui emerit economist, laureat al premiului Nobel pentru economie în 2010, profesorul Christopher Pissarides, afirmând următoarele:
“Nu ştiu de ce nu îl invocaţi pe Christopher Pissarides, laureat al Premiului Nobel pentru economie în 2010, citat ieri chiar şi de Ziarul Financiar, care spune: “soluţia pentru crearea de noi locuri de muncă după revenirea din criză o reprezintă flexibilizarea pieţei muncii prin folosirea contractelor temporare de muncă, acestea fiind singura modalitate prin care tinerii vor avea acces la piaţa muncii”. În Spania, spune acelaşi laureat al Premiului Nobel, unde rata şomajului în rândul tinerilor a ajuns la maxime istorice de 43%, aproape că nu s-a folosit deloc sau nu s-au folosit deloc contracte temporare de muncă, pe când în Germania, unde există în prezent deficit de forţă de muncă şi cel mai scăzut nivel al ratei şomajului din ultimii 18 ani, a avut cea mai rapidă revenire pentru că a permis flexibilizarea pieţei muncii prin contracte temporare.”
Sursa acestei informaţii, aşa cum aţi menţionat, este un articol publicat în Ziarul Financiar. Articolul însă reprezintă o deformare a realităţii prin atribuirea profesorului Pissarides a unor declaraţii pe care nu le-a făcut niciodată şi care contravin convingerilor sale. Acest lucru este dovedit de răspunsul pe care domnul Christopher Pissarides ni l-a trimis ca urmare a unei solicitări trimise de către iniţiatorii acestei scrisori deschise. Redăm mai jos, integral, în traducere din limba engleză, răspunsul domnului Christopher Pissarides:
“Vă mulţumesc pentru că aţi observat acest lucru. Cu certitudine, nu am spus niciodată aceste cuvinte care îmi sunt atribuite şi nu cred în ele. De fapt, am vorbit în mod repetat împotriva ideii de utilizare a contractelor pe perioadă determinată ca modalitate de reducere a şomajului. Consider că aceasta este o politică rea în condiţiile actualei recesiuni şi această politică se face responsabilă de dualitatea de pe piaţa forţei de muncă din Spania şi, parţial, de rata ridicată a şomajului. Vă mulţumesc încă dată. Christopher Pissarides”. (Mai jos ataşam Print Screen-ul e-mailului)
Răspunsul domnului Pissarides nu necesită nici un fel de comentarii suplimentare şi nu lasă nici o umbră de echivoc: în calitate de Prim Ministru al României, aţi ales să utilizaţi tezele unui celebru laureat al Premiului Nobel, interpretîndu-le într-o modalitate convenabilă pentru dumneavoastră şi ignorînd tezele binecunoscute ale profesorului de economie amintit.
Nu cunoaştem motivele pentru care ZF a publicat pe prima pagină un articol care induce în eroare opinia publică şi îi atribuie profesorului Pissarides o serie de idei pe care domnia sa nu le împărtăşeşte. Suntem în aşteptarea unei reacţii din partea ZF.
Dar ne este cu neputinţă să credem că echipa dumneavoastră de consilieri care v-a ajutat în construirea discursului poate invoca drept scuză lipsa de informare în domeniu sau necunoaşterea situaţiei de pe piaţa forţei de munca din diferite state UE, precum şi faimoasele poziţii ale unui laurat al Premiului Nobel. Nu poate fi vorba de o simplă greşeală de informare, mai ales date fiind condiţiile cu totul speciale cu ocazia cărora a fost ţinut discursul dumneavoastră: nu a fost vorba de o declaraţie spontană, rostită într-o situaţie neaşteptată, ci de un eveniment solemn, pregătit din timp şi în cadrul căruia v-aţi adresat prin intermediul mass media întregii naţiuni.
Considerăm prezentarea publică a unor scuze adresate atât cetăţenilor români, cât şi profesorului Christopher Pissarides ca fiind un gest necesar în ceea ce vă priveşte şi care reprezintă o dovadă de moralitate şi minim respect faţă de toţi cei pe care i-aţi indus în eroare.
Iniţiatori:
Grupul CriticAtac
Ataşam
Print Screen-ul e-mailului Domnului Christopher Pissarides
Print Screen-ul discursului premierului Emil Boc (fragment)
Print Screen-ul articolului din Ziarul Financiar







felicitari pentru demers!
Bingo!
Masca a căzut, se vede fața minciunii.
Acum trebuie să afle toată țara. Mă ocup de asta și eu, atât cât pot.
Pingback: ferdydurke
Bravo ! Regele e gol ! Pentru cine mai credea încă în brumele mistice ale (post)ideologiei.
Felicitari Victoria Stoiciu, felicitari echipa Critic Atac.
Pingback: Adrian Severin, adevărat ești grețos. Și cum manipulează Boc cu ”presa bună” și cu un laureat Nobel « voxpublica | Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET
Pingback: Guvernul face politica din ziare : Blogul ActiveWatch
Pingback: Cum a citat Emil Boc din opera inexistentă a unui economist de Nobel « voxpublica | Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET
Buna incercarea lui Boc cu Nobelul, dar nu a mers
Pingback: De ce e incompatibila guvernarea Boc - Basescu cu Nobelul | FSANP | sindicat | penitenciar
Pingback: Nu serios, cât de proşti sunt Emil Boc şi echipa lui ?
Poate trebuia să trimiteți scrisoarea către Ziarul Financiar, nu?
@fem
ai mai jos scrisoarea (pe home)
http://www.criticatac.ro/5507/scrisoare-deschisa-catre-redactorul-sef-al-ziarului-financiar-domnul-sorin-paslaru/
si s-a trimis, fireste
excelent! bravo!
Felicitari pentru initiativa de a verifica afirmatiile publice ale premierului si ale ZF.
As avea o observatie: nimeni nu constata ca cele relevate de voi pun intr-o lumina cruda adevaratele motivatii ale modificarii codului muncii.
Dl. Pissarides este reputat ca specialist in chiar probeleme de ocupare a fortei de munca si politici guvernamentale.
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&init=1&language=en&pcode=tps00104&plugin=1
Ei, invocarea numelui sau de catre Boc avea drept scop sa ne convinga ca “medicamentul” legislativ este potrivit “maladiei” somaj. Faptul ca dl. Pissarides contrazice “viziunea” lui Boc arata ca nu tratamentul bolii numite somaj este obiectivul guvernului, ci chiar administrarea fortata a “medicamentului”, chiar daca agraveaza boala. Care este adevarata motivatie? In niciun caz scaderea somajului, ci presiunea pusa pe salariati si degajarea unor profituri mai mari pentru patroni.
Devoalarea acestui adevar este cu adevarat importanta. Nu exista studii de nivel Nobel recent care sa sustina ideea ca prin cresterea contractelor de munca precare ar scadea somajul, dar guvernul a intentionat sa ne minta, sa ne duca cu zaharelul. Iar CriticAtac l-a prins pe Boc cu minciuna.
Foarte bune remarcile.
inainte de asta, boc a uzat de un sofism, cel al autoritatii. ca autoritatea e falsa nu se inscrie decat in aceeasi logica a sofismului. de cealalta parte, afirmatia ”pissarides n-a zis” e tot un sofism. acelasi. cand vor invata oare oamenii ca un lucru se intampla sau nu indiferent daca marea autoritate cutarescu zice un lucru sau altul?
Greșat. Sofismul autorității nu este ce ați înțeles dumneavoastră. Nu bag teorie, ci un exemplu de sofism al autorității: “Pămîntul este rotund pentru că așa zice Mircea Lucescu (autoritate în materie de fotbal)”.
elementar, dragul meu watson: sofismul autoritatii e acela prin care o afirmatie e adevarata daca o persoana (o autoritate) o afirma. NU conteaza in ce domeniu e persoana o autoritate. criteriile adevarului sunt legate de corespondenta dintre afirmatie si realitate, nu de afirmatiile unuia si altuia. cred ca n-ar strica mai multa logica prin scoli…
S-avem pardon, logica nu se ocupă cu adevărul și cu atît mai puțin cu criteriile adevărului, ci cu corectitudinea argumentării. Exemplu:
Unii elevi sînt fete, unii elevi sînt deștepți, deci unele fete sînt deștepte – e un raționament incorect, deși concluzia este falsă.
Toți românii sînt negri, toți oltenii sînt români, deci toți oltenii sînt negri – e un raționament corect, deși concluzia este adevărată.
Într-adevăr, n-ar strica mai multă logică prin școli și, mai ales, n-ar strica să nu vă considerați expert în logică doar fiindcă ați citit vreo două rînduri despre sofisme.
nu-s expert, doamne fereste, dar – ce sa fac?
– am si identificat doua sofisme in raspunsul tau:
1. sofismul persoanei: ”n-ar strica să nu vă considerați expert în logică doar fiindcă ați citit vreo două rînduri despre sofisme.” (in loc sa discutam la tema, discutam despre expertiza mea)
2. ignorarea tezei (in loc sa vorbim despre ce-i ala sofismul autoritatii, ai mutat povestea la fetele destepte)
acuma, n-am sa tin un curs de logica pe aici insa a afirma ca logica nu are treaba cu adevarul, ci doar cu corectitudinea argumentarii e nitel cam fortat. la ce-ti trebuie corectitudine a argumentarii daca nu sa ajungi la adevar?
revedeti regulile silogismului, cuantificatorii si relatia dintre premise-concluzie (prem. A/concl F)
Pingback: Guvernare dupa ureche « ministru >> prim-ministru >> blogger
Jurnalism si politica bolsevica dusa la extremul brutalitatii si ridicolului!! Doar de asta sunt in stare politicienii si anumiti jurnalisti (marea majoritate a oresei!!).
Victoria, felicitari! Felicitarile sunt indreptate in doua directii: ai simtit duma lui Boc (la dracu’, astia isi fac lectiile dupa ziar? naspa!) si ca ti-ai confirmat rapid si direct de la sursa instinctul. Nu pot sa nu adaug urmatoarele: daca era presa asa de pe faza de fiecare data si i-ati fi taxat scurt si la obiect tot timpul cand au scos dume (pe astia de acum sau pe “stramosii” lor) cred ca aratam putin mai bine decat aratam acum.
Succese! M-ati convins sa va vizitez mai des.
Multumesc si ne bucram…iti asteptam vizitele!!!
Pingback: Miscellaneous … « transildania
Hai ca sunteti tari!
cred ca inteligenta care a pus citatul nobelului in functiune este consiliera vass. este interesant sa vedem daca va da vreo explicatie. va urmaresc cu placere. fiti mai atenti si voi la redactari- repetarea trimis trimis in aceeasi fraza este suparatoare. succes
Probabil discursul i l-a facut vreun consilier economic care stie si el treaba dupa ureche. 99% Andreea Paul-Vass, ca ea pare sa fie persoana care dicteaza ideologia economica a guvernului. Boc ar trebui sa ceara explicatii si sa taie niste capete, dar e prea prost pentru asa ceva.
Pingback: Scrisoare deschisă către Premierul României, domnul Emil Boc | ifilosofie.ro
Dincolo de aspectele tehnice ale redactării discursului incriminat, care sunt de o gravitate ce reclamă incompatibilitatea persoanelor în cauză cu funcțiile ocupate, rămâne o chestiune foarte serioasă, și anume, dizolvarea principiilor. Spun asta pentru că așa rezultă din reacțiile (lipsa reacțiilor) de până acum ale premierului, dar și a ZF.
Pingback: Noile prevederi aduse Codului Muncii « I.A.S.R
Pingback: Articol controversat, citat de Boc | activewatch