Nu o să mă pierd în consideraţii teoretice (ce sunt, de unde vin manelele etc), ci o să intru ceva mai abrupt în subiect, vorbind direct despre specificul lor tematic. In raport cu muzica lăutărească, (proto)manelele istorice sau etnopop-ul de la sfârşitul comunismului , diferenţa specifică a genului e circumscrisă de valoarea lui de folclor al tranziţiei. Nuanţând puţin, manelele îmbrăţişează, în manieră naivă, valorile capitalist-liberale ale ‘visului american’ – aşa cum au fost ele înţelese de lăutari romi şi de un public amestecat, aterizat într-o realitate străină, alta decât cea familiară a socialismului. Dacă genurile mai vechi privilegiază teme ca dragostea, părăsirea de către iubit, copiii, viata grea etc, manelele glosează la nesfârşit asupra unor teme capitaliste ca bogăţia, şmecheria, femeia-marfă-de-consum sau neîncrederea în oameni.
Stigma economică bate stigma etnică
Visul american spune că poţi ajunge bogat de oriunde ai porni, chiar dacă esti lustragiu de pantofi, iar Fraţii de Aur (‘Noi nu ne-am născut bogaţi’ ) il exprimă aşa, prin vocea lui Sorin: ‘Eu nu m-am născut bogat / Nici din cer nu mi-a picat / Pas cu pas m-am ridicat / Nimeni degeaba nu mi-a dat / Doar eu ştiu prin ce-am trecut / Nici un sprijin n-am avut / La pământ nu am căzut / Si tot nu m-am dat bătut’. Invariabil însă sărăcia este în trecut, ca în versurile citate, sau în ipotetic (‘Am să-mi leg de gât o traistă / Si-am să bat din poartă-n poartă / Până ajung la fraţii mei / Să cer milă de la ei /…/ Eu frate te-am încercat / M-am făcut că sunt sărac / Să văd dacă ţi-e ruşine / Să stai de vorbă cu mine’ – Gicuţă din Apărători, ‘Am să-mi pun de gât o traistă’). Aşadar sărăcia este proiectată fie în trecut, fie într-un ‘dacă’ contrafactual – dar niciodată în actualitatea prezentului (gen ‘sunt sărac dar mă ridic’). Sărăcia, ca stigmat social, e mai puternică chiar decât stigmatul etnic; în acest sens, maneliştii au înteles lectia nr 1 a capitalismului: să fii sărac este o ruşine, suprema ruşine, care bate de la distanţă orice stigmă: ‘Fără bani n-ai nici un nume / Si ce glume / Fac anume / Cei cu bani pe seama ta / Banii pot să iţi ofere / Si plăcere şi putere / Fără bani eşti nimenea’ (Denisa – ‘Banii, banii’ ). Trebuie să precizez că folosesc termenul ‘manelist’ in sens de reprezentant al subculturii manelelor (aşa cum sunt rockerii pentru genul rock, punkerii pentru genul punk etc), care include atât muzicienii implicati în producerea lor, cât şi publicul care se defineşte prin acest gen.
In a doua jumătate a deceniului 9 masele au acceptat capitalismul
Desi universul tematic al manelelor se precizează în perioada cea mai cruntă de recesiune a României (1996 – 2000), când sărăcirea accelerată şi regretul după Ceauşescu erau – încă – temele cele mai prezente în discuţii, nici una din aceste două teme nu apare în manele; din contră, protagonistul este obligatoriu bogat, iar pesimismul social (care atinsese un maxim istoric în acei ani de insecuritate şi pauperitate cruntă) complet absent, manelele având obligatoriu un mesaj optimist, exprimat printr-o încredere în sine exacerbată a protagonistului, vecină cu grandomania. Cum se explică paradoxul asta?
Se uită că, înainte să intre pe curba prosperităţii, România a avut peste 20 de ani de recesiune şi că, din anii ’80 până la deschiderea spaţiului Schengen, românii au dus-o tot mai rău; comunismul nu a căzut pentru că oamenii de rând vroiau libertate de exprimare şi de mişcare, ci pentru că, după intervalul 1964 – 1980, sistemul nu le-a mai dat ce le-a promis, prosperitate – şi atunci oamenii au început să se îndoiască de el; ei se uitau peste gard la vecinii vestici şi vedeau că sărăcii lor o duc mai bine chiar decât bogaţii nostri. Sunt născut in 1973 şi in anii ’80, când am început să devin conştient de ce se întâmplă în jur, oamenii vorbeau foarte mult despre asta, că e tot mai rău, nu se mai găseste mâncare în magazine, şi ce bine a fost în anii ’70, când se găseau de toate. In anii 90, oamenii vorbeau ce bine a fost în anii ’80, când măcar aveai serviciu şi nişte bani care-ţi veneau lună de lună, şi ca acum e rău, tot mai rău.
S-a tot scris în presa vremii despre asta, că, deşi comunismul a căzut din ’89, oamenii nu au găsit curaj să asume costurile sociale ale schimbării de sistem, votându-i pe cei care le promiteau conservarea vechii stări de lucruri – însă chiar şi aşa, lucrurile au mers din mai rău în mai rău, degringolada socio-economică şi diferenţele economice devenind din ce în ce mai acute (o pătură foarte subţire de oameni bogaţi şi o masă enormă de oameni nivelaţi de sărăcie). Ei bine, a doua jumătate a deceniului 9 a marcat, politic, ieşirea din inerţia postsocialismului şi trezirea majorităţii la realitatea crudă, într-o sărăcie lucie, a capitalismului. Sociologic, faptul a fost punctat prin alegerile din 1996, când mesajul ‘privatizaţi, e singura solutie, şi înduraţi costurile sociale operaţiunii’ a fost acceptat de populaţie (inclusiv de clasa muncitoare, care mult timp a fost învinuită că s-ar opune investiţiilor străine si privatizării); atunci, la alegeri, dreapta a obţinut, pentru prima dată după Revolutie, majoritatea în Parlament.
Capitalismul, văzut ca utopie (a prosperităţii), cum altadătă comunismul
Succesul brusc al manelelor, care au explodat pe piaţă la sfârsitul deceniului 9, dă seama despre această schimbare de percepţie, care în fine investeşte cu încredere capitalismul – însă nu aşa cum este el experimentat în viaţa cruntă de zi cu zi, ci aşa cum se vede de la distanţă, respectiv ‘la capătul tunelului’ tranzitiei, în telenovelele de la tv sau în curtea, apărată de ziduri înalte, a bogatului din comunitate: ‘Of of mor toţi ţiganii / Când apare Leo şi aruncă cu banii // Fac afaceri mari prin ţară / Dar nimenea nu mă doboară // Tiganii vorbesc, vorbesc pe la spate / Că am mercedes tipurile toate / Nu am teamă nici habar / Stiu că nu am adversar’ (Adrian Minune şi Carmen Serban – ‘Tiganii din ţigănie’). Piesa, care apare pe unul din albumele de underground ale lui Carmen Serban şi Adrian Copilul Minune (1996 sau 1997), închinate lui Leo de la Strehaia, un îmbogăţit recent care a sponsorizat albumele celor doi cântăreţi, a fost reluată, într-o versiune simplificată şi cu titlul schimbat (‘Tiganii şi românii’), pe albumul lui Costi şi Adrian, ‘Fără concurenţă’ (2000), cu care manelele au explodat în mainstream. Deja, în această piesă, universul capitalist al manelelor se precizează, anii care vor urma adâncindu-l: protagonistul are ‘afaceri’ şi potenţă financiară, pe care o demonstrează prin etalarea unor simboluri ale prosperităţii (‘mercedes’) şi prin consum ostentativ (‘aruncă cu banii’). In jungla concurenţială a capitalismului, protagonistul este obligatoriu cel mai tare (‘ştiu că nu am adversar’). Invidia şi duşmanii care însoţesc bogăţia sunt de asemenea deja prezenţi (‘se oftică toţi duşmanii’).
Manelele, marginalizate de toate elitele
După o perioadă de acceptabilitate socială (2000 – 2002), în care pe posturile de radio şi pe canalul Atomic Tv puteau fi auzite manelele lui Costi Ioniţă şi Adrian, LA (‘Ochii tăi’ ), Minodora la maxim (‘Intoarce-te-n viaţa mea’), Sweet Kiss (‘Alin, Alin’), Sing Sing BB (‘Auleu inima mea’) Cristina Rus (‘Inima mea bate’), Bairam cu ‘Aladin’ (cu celebrul refren ‘Eu sunt Aladin Aladin/Hai fetito freacă lampa mea puţin’) manelele au devenit protagonistele unor dezbateri care, finalmente, le-au exclus de pe canalele media publice (unde sunt în continuare interzise), radiourile FM şi televiziunile cu pretenţii: ele au fost acuzate de kitsch, în primul rând, apoi de vulgaritate, primitivism, incultură şi promovare de false valori. Practic, manelele n-au avut nici o sansă să devină parte integrantă a discursului ‘cultural’, iritând toate taberele – au iritat atât pe continuatorii moderaţi ai naţional-comunismului, care au perpetuat clişeele purismului arhaizant cu iz de Tezaur Folcloric şi au văzut în manele surse de ‘poluare’ culturală (purtătorul acestui punct de vedere s-a făcut la început George Pruteanu, continuat de campanii gen Mişcarea de Rezistenţă, găzduită de Jurnalul Naţional). Au iritat de asemenea elitele anticomuniste, care, orbite de imaginea mincinoasă a Micului Paris interbelic şi de splendoarea unei aristocraţii interbelice inexistente, vedeau în manele o sursă de prostie agresivă şi periculoasă, ‘manelizarea’ (cum a definit-o Gabriel Liiceanu) dăunând occidentalizării ţării. In fine, manelele ar fi trebuit apărate măcar de elitele rome – dar nici acestea nu au reacţionat, păstrând o tăcere jenată şi preferând să se lase reprezentate de cultura de muzeu a muzicii lăutăreşti, în locul unui fenomen viu, contemporan – dar pe care probabil, la fel ca elitele româneşti, nu-l puteau accepta.
Hiphopul, apărat de elitele progresiste ale momentului
Un alt fenomen, cel al hiphopului românesc, a fost de asemenea (si cam în aceeasi perioadă) protagonistul unor dezbateri care au încercat să-l excludă de pe canalelele media importante, în principal din cauza cuvintelor vulgare care apăreau în versurile unor formaţii ca BUG Mafia, Parazitii, La Familia. Cum acuzele au venit dinspre tabăra conservatoare, toţi cei care se simteau destupaţi şi tineri în spirit s-au simtit datori să sară în apărarea lor (formatori de opinie ca Andrei Gheorghe, scriitori ca Alexandru Vakulovski, revista Dilema şi foarte foarte mulţi alţii – e atât de confortabil intelectual să aperi cauze deja girate de Occident). By the way, în manele NU apar cuvinte vulgare, pentru că maneaua e un gen ‘de petrecere’ care se ascultă în prezenţa doamnelor, domnişoarelor şi copiilor, iar lucrurile deocheate sunt spuse eufemistic: nici cel mai hardcore dintre manelişti, Romeo Fantastick regele sexului, nu le foloseşte .
De ce hip-hop-ul da şi manelele nu
Pană prin 2005, nimeni nu a stat să se gândească la similaritătile tematice izbitor de evidente dintre hiphop si manele, venite din originea lor comună, de muzici ale ghetoului: standardul de cool îl face si-ntr-o parte si-ntr-alta smecherul, băiatul inteligent şi lunecos care învârte afaceri la limita legii; la fel ca în manele, şi în hiphop protagonistul vrea pizde mişto, maşini tari, practicând acelasi consumism de show off. Tot aşa, e la fel de egolatru, la fel exaltă puterea, la fel crede că cel mai important e să ‘get rich or die trying’, e la fel de machist şi ‘mafiot’ ca eroul manelelor; cât despre spaţiul economic de joc – e de asemenea gri, ambiguu.
Si totuşi, în pofida similaritătilor, unul din curente a fost acceptat în circuitul cultural oficial, celălalt nu. De ce: hiphop-ul, ca produs de import occidental, beneficia de o aură cool, pe care manelele, ca fenomen ‘născut şi crescut’ aici nu o aveau; hiphop-ul suna american şi global village – manelele local şi etno, un fel de folclor dubios pe instrumentaţie electronică demodată; hiphop-ul era considerat subversiv si underground – manelele conformiste şi pop (‘Romani pop’ sunt ele definite în literatura de specialitate); hip-hop-ul părea rebel şi progresist (vorbea despre droguri, cenzură) – manelele conservatoare (alcool şi familie nu sună tocmai interesant pentru un tânăr destupat); hiphop-ul, ca produs de import venit dintr-un spaţiu cu ceva cultură politico-econimică şi cu oameni mai conştienţi de propriile drepturi, juca pe mesaj , atitudine şi implicare socială – manelele, care creditau în mod naiv şi cu distorsiuni estice visul american, nu. Eroul din hip-hop este un cool kid, ‘băieţaşul de cartier’, care, în spiritul subculturilor 60′s, nu se insoară (desi are ‘femeie’/relatie stabilă) si nu îmbătrâneste – protagonistul din manele e un bărbat matur şi insurat, mort după nevasta şi copiii lui, conştient că tinereţea se duce şi ‘ne aşteaptă o groapă rece’ ; hiphop-ul, in spiritul acelorasi subculturi 60′s, punea in scenă un conflict intre generaţii din perspectiva unui cool kid (‘Că sunt smecher de bani gata / Nu muncesc la fel ca tata’ – Paranghelia, ‘Nu muncesc la fel ca tata’), manelele nu, intrucât modelul de om e aici adultul cu nevastă si copii; hiphoperul pozează în marginal şi ‘dubios’, ‘băiat rău’ – manelistul nu, pentru că, fiind adult, ţine la credibilitatea normalităţii şi la faţada ipocrită a onorabilităţii şi, în consecintă, vrea să apară ca un român sănătos, parte a plictisitoarei majorităţii.
Consecinţa acestor factori a fost că hiphop-ul, care nu reprezenta pe nimeni (decât marginalitatea discutabilă a puştilor şi studenţilor), a trecut bariera oprobiului elitelor, iar manelele, care se bucurau de o reprezentativitate reală, impunându-se rapid ca muzică a celor mai puţin educaţi, nu.
La început, manelele şi hophopul au mers împreună
Inainte să fie stigmatizate, întâlnirile dintre hiphop şi manele au fost fructuoase şi au condus la realizări foarte interesante – cum ar fi colaborările dintre cea mai importantă trupă de etnohip-hop românesc, Gashka, şi Adrian Copilul Minune (‘Hai tu vino la mine’, ‘Regele pleacă’) sau Brandy (‘Tigănie’, ‘Vorbeşte lumea’) , precum şi splendida ‘Vine Poliţia’ a celor de la Verdikt, fără discuţie una din cele mai puternice piese ale underground-ului românesc. Insoţită de un fundal ritmic lent şi depresiv, piesa preia tonul de lamentaţie al manelelor ‘de insecuritate’, prin vocea unui manelist care joacă personajul unui bişniţar de valută (‘Vine Poliţia şi-mi ia toată marfa/ Si-mi ia dolarii şi mărcile / Ca să-mi facă negre zilele’). Lamentatia din refren e contrapusă, în pasajele recitate, unei filozofii eroice şi devoalate despre ce înseamnă puterea banului, într-o lume complet nesigură şi fără solidarităţi (‘Plăcerea banului îţi fierbe acum în sânge / Nu-ţi pasă de nimic, dar pentru bani ai plânge / Totul e înşelător / Toţi pe tine / Nu mai ţine / Nu mai suporta / Toţi vor să te înţepe / Dar e clar: oamenii au multe feţe / Tu, smenar, ai banu-n buzunar / Te cunosc, asta eşti: un bişniţar’). Cele două curente, în virtutea afinităţilor tematice, păreau făcute să meargă împreună, condiţiile pentru experimente, fuziuni şi clash-uri păreau îndeplinite: manelele ar fi putut de exemplu să vină cu glamul modului de viaţă îndestulat, manelele cu discursul devoalat, ‘pe faţă’ despre ce înseamnă duritatea vieţii în întunecata tranziţie. Nu s-a întâmplat asta.
De ce manelele şi hiphopul n-au mai mers împreună
Hiphop-ul ‘s-a spălat’ şi s-a îndepărtat de ritmurile de manele preferate de băieţii din cartiere, devenind muzică de centru, iar, în partea cealaltă, hip-hop-ul din manele a rămas ca element pur decorativ, prin voci ca duetul Play AJ – care acompania, prin pasaje recitate, pe solişti, dar fără să aducă un contrapunct real la mesajul glam al manelelor. E o iluzie că manelele ar fi sincere, nu sunt sincere, sunt într-un sens ipocrite, aşa cum e viaţa însăşi; ce se ia drept sinceritate este de fapt ingenuitate; nu există în ele intenţia de a ridica vălul despre lucruri şi a le prezenta în lumina lor crudă, nu există acel ‘tre să spun’ al hiphop-ului. Hiphop-ul este într-un sens idealist, romantic, cu pretentia lui la sinceritate totală – în viaţă, oamenii nu au nevoie de sinceritate totală, iar manelele nu fac excepţie de la asta, dând o versiune a lumii care să-i asigure, primordial, coeziunea morală, aparenţa ei necesară de moralitate. Iar aparenţa asta de moralitate afirmă unele lucruri, dar trece sub tăcere altele sau doar le sugerează ‘obraznic’, fără să le devoaleze dedesubturile dubioase: ‘Multă lume când mă vede / Cum fac banii nu mă crede / Zice că-i vreo şmecherie / Sau vreun tun la loterie // Cum fac banii e secret / Poate-i fac pe internet / Ori ii fac la imprimantă / Că-mi vin banii ca pe bandă’ (Florin Salam – ‘Iar am pus-o’). Nu există mitologie a revoltei şi schimbării în manele, ci doar o filozofie a ‘descurcării’ într-o lume care, aşa ‘rea’, ostilă cum e, nu poate fi schimbată – ci doar pusă să lucreze în favoarea ta, dacă eşti ‘şmecher’, inteligent. Dincolo de excepţia Gashka, incercările ulterioare în zona etnohiphop-ului nu s-au bucurat de audienţă, aşa cum s-a văzut din deja citata piesă a celor de la Paranghelia (‘Nu muncesc la fel ca tata’), care n-a prins la publicul de manele; orchestratia era prea americanizată (cu un negativ de la 50cent) iar, la nivel tematic, lucrurile erau spuse prea pe faţă; versuri ca ‘Trimit fetele afară / Si băieţi la prăduială // Banii frumoşi se fac cu fete / Trimite-le afară fără sentimente // Banii trec din mână-n mână / Iar femeile din pulă-n pulă’, treceau mult dincolo de limitele decenţei maneliste. Gashka a respectat pudorile si idiosincraziile genului, intervenind doar la nivel muzical.
Subversivitatea manelelor
Cu toate astea – sau poate tocmai de aceea, pentru că au avut puterea de a rămâne consecvente/de a adânci universul de discurs afirmat la început – la ora actuală, manelele sună mai subversiv decât leşinatul/intelectualizatul hip-hop românesc al momentului. Ele au un fel de încremenire în universul de libertate individuală extremă şi de insecuritate la fel de mare al atât de anarhistului deceniu 9, chiar şi acum când cadrul social a început să se schimbe, să se umple cu resurse şi să capete în fine atât de doritele contururi occidentale, i.e. ‘urbane’. E drept, în manele nu există protest social şi rebeliune, ca în hiphop, dar maneliştilor li se rupe de ‘civilizare’ şi alte obsesii locale – ce-i interesează din Occident e că acolo sunt bani, foarte mulţi bani: ‘Se-ntorc în ţară / Smecherii iară / S-a-ntors în România / Toată şmecheria / Lire sterline / Si limuzine / Uite, uite valuta / Trece graniţa // Asta facem când pe bani ni se pune pata / Mergem dincolo şi dăm câte-un tun şi gata’ (Florin Minune – ‘Au pus-o românii’). Fapt cu atât mai valabil cu cât, după deschiderea graniţelor, maneliştii au perceput Occidentul ca o alteritate ostilă, un spaţiu alienant la care nu s-au putut adapta, fără nici o legătură cu paradisul identitar promis: ‘Am gustat străinătatea / E mai amară ca moartea / Să fii pe acolo străin / Să n-ai milă nici sprijin’ (Robert Calotă - ‘Afară e viaţa grea’). De ce ai nutri sentimente de afecţiune faţă de matca civilizatoare a Occidentului, de vreme ce nu te simţi bine acolo? La timpul prezent, e mai practic să o vezi ca o vacă de muls. Poate că pe undeva şi noi, ca artişti urbani, la fel o vedem, un fel de ‘hai să le facem jocurile corecte politic ca să ne putem plimba pe bursele şi stipendiile lor prin toată lumea’. Diferenţa, dacă într-adevăr aşa stau lucrurile, e că noi ne jenăm s-o recunoaştem – fiindcă nouă, ca tineri cetăţeni ai satului global, trebuie să ne placă intre cei din Occident, trebuie să ne simţim ca peştele în apă în valorile lor. Manelele nu, şi de-asta sunt subversive.
Paraziţii case
După cum observa Bogdan Perdivară, pe albumul ‘Nici o problemă’ (1999), Paraziţii au un vers care relevă că cele două curente, la începuturi, nu stăteau nicidecum în opoziţie – ‘băieţii mei ascultă hiphop şi manea’ (‘Aşa cum vreau’). Dar, după ce Paraziţii a fost adoptată ca trupă ‘paysană’ a elitelor, discursul lor a devenit ‘civilizator’ şi au început să dea în proşti, ţărani şi manele, muzica ‘celor fără creier’. Sunt albume întregi în care se spune un singur lucru, ce proşti sunt proştii, ce ţărani sunt ţăranii etc – discursul de băieti macho, care spun pe faţă lucruri pe care intelectualii subţiri (obligaţi, în virtutea rolului lor civilizator, să joace după regulile toleranţei occidentale) nu le puteau spune – decât aşa, subtil, în aluzii condescendente şi relaxate (care au făcut şi încă mai fac tonul general al revistei Dilema). E drept, băietii erau cam ‘cocalari’ – dar în calitatea lor de ‘cocalari’ au înteles scopul nobil al mesajul civilizator şi, pornind de aici, aveau puterea să-l impună oarecum dinăuntru ca pe un cal troian, i.e. ‘obraznic’ şi cu ‘coaie’. Totul ar fi fost frumos dacă, în calitatea lor de cocalari ‘nobili’, civilizatori, Paraziţii s-ar fi oprit aici – dar băieţii, care aveau o misiune şi un mesaj de transmis, n-au făcut-o şi au ţinut să meargă până la capăt. Prin urmare, ca intelectuali, ne-am râs în barbă când Paraziţii, în calitatea lor de igienizatori ai obscenitătii spaţiului public, s-au luat de ‘proşti’, am continuat să râdem discret când au dat în cocalarii ‘răi’, ne-am făcut cu ochiul când au făcut praf maneliştii – dar ce ne facem cu ei când încep să râdă de ‘ciorile’ care le cântă? Eee, aici începem să avem o problemă. Cam asta ar fi morala afacerii Paraziţii – tăcerile jenate din sală.
De ce avem boală pe manelisti. Un prim răspuns
Evoluţia cazului Paraziţii ridică nişte întrebări suplimentare – nu cumva dăm în manelişti fiindcă ştim că nu mai e ok să dăm în ‘ţiganii’, pe care, dincolo de romanţe burgheze gen ‘Satra’ lui Lotreanu, nu am făcut efortul să-i întelegem aici şi acum, adică în (câteva din) ipostazele lor contemporane? Că nu de ‘cocalari’ şi manelişti ne simtim de fapt ameninţaţi, ci – în calitate de ţară cu probabil cel mai mare număr de romi din lume – de ‘ţiganii’ zilelor noastre şi de o filozofie de viaţă foarte contemporană, expusă in muzica lor recentă? Să nu uităm că, în timpul socialismului, romii – spre deosebire de maghiari, saşi etc – nu au fost recunoscuţi ca etnie în scriptele oficiale şi că, deşi foarte prezenţi, nu au avut dreptul la o identitate ‘oficială’. Poate că de-asta detestăm manelele, fiindcă ne sunt atât de intim-diferite în freak-ul lor gipsy pe care nu am încercat, atât în trecut cât şi în prezent, să-l întelegem, încât succesul lor urias ne-a prins pe nepregătite şi ne-a făcut, cum spune antropologul maghiar Gergo Pulay (via Lucian Boia), să ne simtim ameninţaţi ca ‘o cetate sub asediu’. Insă, judecând după acelaşi succes al genului la majoritarii români, nu mai e deloc clar cât de rome şi de specifice sunt aceste valori recente promovate de manele, valori pe care, ‘pe la spate pe la spate’, le-au îmbrăţisat cu delicii maxime şi majoritarii – semn că ‘vinovatele’ oglindiri reciproce sunt o realitate incontestabilă, in care, parafrazând o vorbă mult vehiculată in cercurile subţiri, ‘nu se mai ştie cine-o dă şi cine-o primeşte’.
Similarităti între România şi Bulgaria
Marginalizarea manelelor de către elite nu este o particularitate românească – este de asemenea reactia cu care a fost întâmpinată chalga, versiunea bulgărească a manelelor. Tot aşa, s-a vorbit de kitsch, vulgaritate, incultură; diferenta e ca în Bulgaria au existat voci din mediul elitelor care, fără să se dea în vânt după chalga, s-au aplecat fără prejudecăţi asupra fenomenului (cum e Maria Statelova, cu ‘The seven sins of chalga’). Cercetatoarea vorbeşte despre un ‘complex balcanic’, în care moştenirea culturală turcească devine ‘partea de umbră’ negată, blamată şi refulată, frâna majoră în calea occidentalizării – de care trebuie să faci orice ca să scapi: chalga este văzută ca una din expresiile acestei moşteniri ‘otomane’ ruşinoase care trage în jos în drumul spre emancipare. Nu altfel au stat lucrurile în cazul receptării manelelor, cu câteva diferenţe ţinând de specificul contextului intelectual românesc. Spun asta pentru că, după 2000, când fantomele ‘neocomunismului’ şi ale ‘vechilor structuri’ s-au estompat în discursul inerţios al elitei, s-au putut vedea în fine adevăratele probleme ale societăţii – anarhia inerentă schimbării de sistem, agravată de politicile timide ale unui stat slab, fără autoritate, corupţia generalizată şi lipsa de reguli a jocurilor economice.
Substituirea ‘lichelei’ neocomuniste cu ‘mitocanul’ capitalismului sălbatic
Când Gabriel Liiceanu vorbea despre manelizarea societătii, probabil, într-un fel confuz, asta avea în vedere. Din perspectiva occidentalizării, problema a fost identificată corect – unde s-a greşit e când s-a operat o substituţie nefastă: duşmanul proletar/securist/neocomunist a fost înlocuit cu altul – nesimţitul/mitocanul/necivilizatul, o chestie cu graniţe extrem de fluide căreia finalmente i s-a spus cocalar, un fel de om recent al ‘capitalismului de mahala’, fără scrupule şi needucat. In acest punct, intervin manelele – fiindcă ‘cocalarul’ a fost identificat prin acest gen muzical, pe care de pildă adolescentul sărac din Ferentari îl ascultă la difuzorul mobilului în tramvai, iar adultul îl lasă să bubuie din masina lui străină; manelele, s-a spus, ii exprimă filozofia de viaţă – ceea ce e, iarăsi, adevărat (însă spaţiul nu-mi permite să fac demonstraţia aici). Dar nu rezolvi nimic spunându-i unui om needucat că e ‘prost’ sau, mai aberant, acuzându-l că e needucat şi că muzica/valorile lui (‘tabloide’ sau ‘de mahala’) sunt greşite. E ceva fundamental distorsionant în abordarea asta, în a refuza oripilat orice formă de identificare şi empatie cu problemele lui. In plus, mai e ceva suspect în povestea asta – înteleg că mizeriile comunismului nu te-au atins, deşi te-ai născut şi te-ai maturizat în interiorul lui; dar, chiar aşa, nici ‘mahalaua’ tranziţiei să nu fi lăsat nici o urmă asupra ta? Cum se poate să traversezi neatins şi pur două realităti lungi şi late şi să te formezi doar pe chestii cărora nu le-ai fost martor (trecutul interbelic sau o ‘Europă civilizată’ aflată la peste 1000 de kilometri distantă? Bizar, în orice caz.
Unde sunt cocalare elitele anticomuniste
E foarte simplu să arăti cu degetul şi să decretezi cu o figură tragică: ‘manelizare’ şi apoi să ridici geamul BMW-ului de cinci stele Siegfried şi să te retragi într-o tăcere îndurerată, spunându-le prietenilor tăi: ‘câţi mitocani în jur, România nu ne merită. Noi suntem o insulă de normalitate într-o mahala balcanică’. Poate pe undeva şi tu eşti cam cocalar, când afirmi asta – maneliştii de pildă, se percep ca invariabil buni, în raport cu lumea care-i ‘rea’ sau prietenii care-s ‘perversi’. Si în cazul elitelor, ‘lichelele’, mitocanii au fost întodeauna ceilalţi, la fel cum pentru manelist ‘perversul’ cu două feţe, ‘şarpele’ cu chip de om e întotdeauna în afară. Nu spun însă că elitele sunt vinovate pentru ceea ce finalmente a atomizat peisajul social în România, provocând o ruptură masivă între clase (manifestată prin dispreţul celor educaţi împotriva celor mai putin educaţi, ‘refractari’ la occidentalizare), spun doar că nu şi-au făcut datoria ca elite – identificând cauza problemei şi ieşind din cercul ei. In fapt, elita s-a lăsat manipulată de acelaşi complex de subdezvoltare care îl bântuia şi pe ‘cocalarul’ ruşinat de sărăcia in care trăieşte, şi pe ‘noul îmbogăţit’, ofticat pe vecinul mai avut: în timp ce maneliştii şi-au rezolvat complexul imaginându-se bogaţi sau etalând o bogătie mai mare decat cea reală, elita a făcut-o izolându-se de ‘pulime’ şi imaginându-se diferită de omul de rând, alcătuită din altă substanţă: ea a fost dintotdeauna ‘europeană’, s-a născut cu calitatea asta, mostenind un Bucureşti interbelic european evident fantasmagoric, ale cărei figuri tutelare au fost Alexandru Paleologu, Neagu Djuvara şi alti ‘boieri’ care au scăpat de flagelul îmbogătirii recente şi al necivilizaţiei ‘de mahala’, de ghetou.
Cum s-a ajuns la ecuaţia manele = prostie
Ca fan al manelelor am urmărit, masochist, cum tot discursul ăsta îndreptat împotriva celor mai putin educaţi a prins tot mai multă substantă socială: rockerii vroiau să le rupă capul maneliştilor, prin comentarii absolut odioase în subsolul pieselor de pe youtube, în care rasismul şi elitismul dedigerat, cumulate, au generat adevărate cockteil-uri molotov de ură (luaţi orice manea, la întâmplare). Radu Paraschivescu a devenit vânzător de bestseller-uri şi formator de opinie prin cărţi de pseudoeseuri (‘Ghidul nesimţitului’) în care imita stilul lui Andrei Plesu (şi retorica acră aferentă, dar cu o notă de angajare/sarcasm inabil în plus), şarjând în tuşe groase ‘mitocanul’ şi ‘nesimţitul’. O mulţime de bloguri şi forumuri au preluat un articol de pop science din Gândul în care se spunea că inteligenţa poate fi influenţată de muzică – Mozart creşte IQ-ul, în timp ce manelele, care merg pe stimuli primari, îl scad. ‘Manele’ a devenit sinonim cu prostie, ceea ce deja indică o glisare nepermisă de semnificaţii. In acelaşi Gândul, editorialistul Lelia Muntean a consacrat două editoriale de un sarcasm discutabil piţipoancei şi cocalarului, caricaturizaţi prin accent tigănesc, ‘Guţă-Vali-Adi: bani, dujmani, lanţ la gât, haine de firmă, pileală, gagici, selecauri, celulare, pumnii mei minte nu are, jmekerie’. Un clip de-al lui Sorinel Copilul de Aur, ‘La culcare, noapte bună’, filmat în clădirea Operei Române, a stârnit în ianuarie 2008 un scandal enorm in presă, folosirea asezământului cultural fiind ‘considerată în toate mediile, nepotrivită şi o ofensă adusă prestigiului artistic al instituţiei’, stârnind reactia furibundă a ministrului Iorgulescu şi a inepuizabilul George Pruteanu. ‘Atlasul de mitocănie urbană’, un volum ilustrat prefaţat de regretatul Neagu Djuvara, a încercat să inventarieze, în limbaj ‘subversiv’ de zoologie aplicată, tipologiile cocalarului; volumul a avut un succes imens. Vară-mea m-a sunat din Sibiu să-mi spună ce carte misto e şi ne-a-pă-rat să mi-o cumpăr; e aşa de confortabil să vezi cocalarul doar în celălalt – şi aşa un exercitiu de automăgulire să te vezi diferit de ‘pulimea’ (cuvânt din underground-ul 90′s al elitei) care se expune la mall – de parcă tu urbanul din clasa de mijloc nu te arunci ca nehalitul când dai de superoferte la Viena, de parcă tu hipsterul patetic de OTA nu vrei să epatezi cu ţoalele alternative care ti-au mâncat o jumătate de salariu (‘Oamenii de aici sunt la fel ca la Munchen, uneori chiar mai fancy si mai cu gust decât acolo’, spunea prin 2005 patronul localului OTA). E drept, vară-mea, la fel ca hipsterul de OTA, nu a fost vreodată fan de manele – e, in schimb, fan de house. Dar houserii, in mediile gen OTA, au ajuns de asemenea să fie asimilaţi cu ‘cocalarii de Bamboo’ sau ‘de Dorobanti’; despre rockerii old school se spune de la jumătatea deceniului că sunt ‘mai cocalari’. In România, orice salt de status, orice proiect de emancipare personală trece printr-un stagiu intens de ură de sine, proiectată obligatoriu în afară, asupra entitătii misterioase numite cocalar.
Noile elite de stânga, clone mai subtile ale vechilor elite anticomuniste
Să nu ne amăgim: noile elite, autodeclarate de stanga, sunt doar niste clone mai subtile ale vechilor elite. Ok, nu mai vorbesc de Bucureşti ca de Micul Paris, ci, pornind de la un articol apărut pe un blog de travelling al NY Times ca de Noul Berlin – dar, chiar pornind de aici, e clar că complexul de subdezvoltare ii bântuie şi pe ei. Maneliştii achizitionează haine de firmă, pizde mişto şi mobile scumpe ca să-l rezolve – noile elite consumă mentalităti recente şi gadgeturi tehnologice de ultimă oră ca să scape de el: macintosh-uri, vegetarianism, ecologie, clubbing de avangardă, activisme. Or, e clar că manelele, cu nota lor jalnică de prosperitate constituită din termpane albe şi laminat de plastic nu au ce căuta în ecuaţia asta; şi-ar găsi locul, probabil, dacă maneliştii s-ar lăsa băgaţi în clişeul bietilor romi care trebuie ajutaţi, al dezadaptării şi restul – pe scurt, dacă ar intra în clişeul săracului dezadaptat şi deci inofensiv, aflat într-o pozitie de inferioritate imposibil de depăşit; însă maneliştii se încăpăţânează să practice o retorică a parvenitismului cu iz ‘balcanic’, să facă apologia banilor şi a puterii afirmate agresiv – pe scurt, să fie ‘cocalari’.
Cultura urbană nu vrea să fie cool balcanic, vrea să fie copia adibas a Berlinului
E clar că şansa Bucureştiului de a se impune cultural e acela de cool balcanic şi nu de copie adibas a Berlinului – că manelele, promovate, ar avea infinit mai multe şanse să facă o scenă alternativă convingătoare decât minimalul sau mai ştiu eu ce contrafacere occidentală de maxim rafinament. La nivel de discurs, mai nou toată lumea subţire a noii generaţii e de acord că manelele sunt ok – dar de fapt nimeni, nici chiar DJ Vasile, cel mai cunoscut nume pe scena de balcanic cool, nu mişcă un deget să le promoveze; lăutăreasca da, jos pălăria – manele parcă mai bine nu. In toamna lui 2009, am încercat să dau un party de manele şi balcanic cool - am fost refuzat de OTA, MNAC, Traian 42; ok, un răspuns ar fi că cine e şi pulică ăsta de-şi imaginează că poate să dea party la noi. Până la urmă am ajuns în El Comandante (un local mai mainstream, cu acelasi touch închipuit de stânga – Che Guevara), sugerând că s-ar putea să pun şi ceva manele; când asta s-a întamplat, mi-au închis party-ul desi era ascuns la 30 de metri sub pământ şi doar invitaţii mei erau martori la ce se-ntamplă (‘clubul nu vrea să-şi asocieze numele cu manelele’, mi s-a explicat). Cel mai distractiv a fost pe 1 decembrie a.c. la un party ‘conspirativ’ de strângere de fonduri pentru Cauza Verde, cu parola ‘miscarea verzilor’. In spiritul curcubeului tolerantei, party-ul avea si un mic concept – fiecare să vină de acasă cu o piesă de suflet pe care să o playeze la chef (preferabil din zona gipsy, raggae si incă ceva). ‘Chiar orice?’, am intrebat pe facebook, ‘sigur – doar să nu aibă mesaj fascist’, mi-a răspuns convinsă celula organizatorică. Participantii, vizibil intelectuali, nu prea arătau a oameni de pe care să scoti bani – au tras de-o bere si la 11 s-au cărat să prindă metroul. Dar asta nu era treaba mea; am băut, m-am distrat, a fost minunat – si cand, deja beat si cu chef, am dat să-mi pun maneaua, DJ-ul mi-a zis să nu fiu ‘ţigan’ si să nu-l mai hărţuiesc, ‘e party-ul meu, m-am chinuit să adun lume, de ce mi-l strici?’, a suspinat el rugător.
Stânga verde nu vrea manele
Până în 2005, urbanii erau antimanele pe faţă – după aceea, pentru că au virat spre stânga de fitze, au dat-o din ce în ce în ce mai subtilă şi mai ambiguă; ceva îmi spune că conotaţiile negative asociate cuvântului cocalar (la origine un subgrup de romi, cum sunt căldărarii, ursarii etc) e opera urbanilor. Reţin miştourile nesfârşite, materializate într-un suvoi gâlgâitor de parodii ‘urbane’, făcute asupra unui amărât care a postat pe youtube un clip în care, ofticat, vroia să le demonstreze ‘duşmanilor’/prietenilor răuvoitori din ţară că o duce bine în Spania, lăudându-se cu un ‘Audi A seiz cu climă bizonică’ (‘o dar ce este aceasta?… incredibil, un Audi A Seiz… dar cine este proprietarul, ale cui sunt actele masinii?, ia sa vedem…’). Clipul e celebru, a făcut furori între destupaţii români, care, cum am spus, au consacrat nenumărate parodii filmuleţului ce mi se pare de o supremă ‘mitocănie’ e ca tu, om deştept şi cu scoală, să-ţi baţi joc de un om mai puţin educat, pe scurt, să faci misto narcisist de ‘proşti’ ca, printr-un efect întors, să scoti în evidenţă ce spiritual şi inteligent eşti. Opoziţia, pentru noua inteligentsie, s-a făcut (cam pană prin 2008) intre o proaspătă clasă de mijloc, ‘urbanizată’ si fără ‘sechelele comuniste ale vechilor generaţii’, si cocalari, mai exact intre minciunica autoflatantă a unei tinere clase de mijloc ‘occidentalizate’, ‘agresată’ de o masă aculturată de brute semirurale – după cum s-a văzut din campania ‘Români, să dăm Mozart la tot cartieru’!', din 2006, in care un grup de activisti urbani hâtri din Timisoara a incercat să răspundă cu aceeasi monedă cocalarilor care isi ascultau manelele la sonor maxim. Omagiu (in 2005 sau 2006), revista de vitrină a culturii urbane grupate în jurul Muzeului Naţional de Artă Contemporană, cel care se desparte razând postmodern şi relaxat de trecutul comunist, a bătut şi el pula finuţ de cocalari, într-un articol-pictorial făcut pe litoral, în care aceştia apăreau ca ‘nouveau riche’, fiind caricaturizaţi prin celebrele lanţuri de aur, ceafă groasă etc. In avangarda retoricii care caricaturiza cocalarii a fost, în 2005, un site foarte cool&urban, www.gigel.org, cu miştouri relaxate&finuţe; ulterior, a apărut ‘cocalari şi printzese’ (http://cocalari.com/), care era tot aşa pe nota de-asta de mişto mai light, dar cu o notă de sarcasm în plus; apoi ideea a disimilat în mainstream prin site-ul www.pitzipoanca.org – si, când ideea a ajuns pe mana Jurnalului Naţional, s-a mai văzut doar ura. www.metropotam.com, un site de evenimente cool şi life style urban (motto-ul lor e ‘urbanizează-te’), a ajuns cam la spartul targului, dar tot nu s-a putut abţine să nu consacre, în mai 2008, o pereche de articole tipologiei cocalarului şi piţipoancei , relativ moderate ca ton (tema vindea, chiar dacă începea să fie clar că nu e chiar ok din punctul de vedere al eticii urbane să o mai exploatezi). O capodoperă târzie de wannabe şi de luciditate închipuită este o scrisoare deschisă adresată, în iulie 2010, de echipa de artişti tineri ai Bucharest Bienale (codirectorul Răzvan Ion, Eugen Rădescu şi altii) ministrului culturii cu ocazia tăierii unei părti din stipendiile pentru arta contemporană, ‘o decizie politică amputată moral şi demnă de dispret’; retorica, de un sarcasm scăpat de sub control, este delicios de grandomană (‘organizaţia noastră, considerată una din cele mai importante din Europa, în zona de artă contemporană’), un fel de turbo Liiceanu (i.e. de cocalarism care nu-şi vede bârna din ochi), cu aceleaşi obsesii elitiste de cetate sub asediu, ameninţată de ‘promovarea non-valorilor și manelizarea tuturor actelor de creație responsabile’.
Manelele, în pierdere de audienţă
Ei bine, se pare că, în fine, stigmatizarea manelelor a început să dea rezultate. Mai nou, băietii din Ferentari se uită urât la tine dacă le spui manelişti, insistând că ei preferă muzica lăutărească şi că manelele sunt ‘aşa, doar de bairam’. Cel mai respectat lăutar de manele, Florin Salam, nu mai vrea să fie numit manelist, iar Dan Bursuc, creierul industriei muzicale rome, vrea ca de acum înainte manelele să fie numite muzică de petrecere si, ascultând de cei care consideră versurile pieselor de gen ‘jalnice’, inculte şi vulgare, declară că s-a orientat spre poeţi profesionişti, ‘oameni de specialitate’ ca Vadim Tudor. Un poster cu Lele, ultima descoperire a lui Bursuc, îl arată pe băieţel citind dintr-o carte a bardului, cu cotul sprijinit pe tomuri ale acestuia (printre care şi ‘Europa creştină’). Insă ceva – cum ar fi de exemplu referinţa la Obama, în piesa titulară a albumului (‘Muzica în sânge’) – îmi spune că Dan Bursuc, unul din cei mai inteligenti oameni din show-bizz-ul românesc, doar joacă sarcastic umilinţa, ca să provoace şi să obţină atenţia mass media, i.e, publicitate pe gratis pentru albumul ultimei sale descoperiri (un fel de ‘ok, atâta mi-aţi repetat că manelele-s cretine că am ajuns să vă cred; preferaţi atunci să mă îndrept spre un om de cultură adevărat, cu poezii fără vorbe proaste, aşa cum e domnul Vadim’?). Nu s-ar putea spune însă că, pe undeva, nu am merita această reacţie, diabolic de bine ţintită, a producătorului.
In fapt, toate aceste reacţii venite din interior dau seama despre debutul unei crize a industriei muzicale a manelelor. Deşi au făcut mult timp mainstream-ul, manelele se află în pierdere de public, tot mai multă lume tanără orientându-se spre house, gen care a detronat manelele de pe poziţia 1 a audienţei muzicale, în rândul tinerilor. Sau poate că procesul, cu sau fără izolarea manelelor, e oricum inevitabil, întrucât lumea tanără se americanizează prin forţa lucrurilor. Incercarea de a ţine pasul cu timpurile forţează genul să se americanizeze şi ‘reformeze’ dinăuntru – o parte din manele au început să sune mai dance, house, raggae(ton), raggae dub, r&b, funk, world music (gen Bregovic) şi mai ales europop (gen Eurovision) etc. Genul, aşa cum a fost el definit muzical in anii 90 – 2000, pare să intre în disoluţie.
Excepţiile
Singurul reprezentant al elitei care a încercat să spargă cercul închis al stereotipurilor asociate manelelor a fost antropologul Vintilă Mihăilescu. Articolele, cu rol de pionierat in domeniu, evită tonul condescendent al revistei unde au apărut (Dilema), tratând manelele cu seriozitate. O acţiune cu iz activist a fost făcută, în 2005, de neobositul Cristi Neagoe, care, în două numere consecutive ale Suplimentului de Cultură (aici şi aici), a făcut un dosar in care a adunat opinii manele-friendly, aparţinând unor intelectuali ca Andrei Oişteanu, Florin Dumitrescu, Cosmin Manolache, Bogdan Perdivară şi alţii. Cea mai serioasă aprofundare publică a fenomenului a fost făcută la Muzeul Tăranului Român anul trecut, in cadrul Conferintelor de la Sosea, printr-o discuţie la care au participat antropologi, etnomuzicologi, istorici si antropologi; dezbaterea a asezat in fine intr-un cadru academic discutia despre manele. Insă la MTR intre timp s-a schimbat echipa managerială si au intrat alte proiecte pe rol. La sfarsitul anului trecut, Centrul Naţional al Dansului a găzduit un party cu manele, făcut de lăutari din Ferentari - cu un succes neasteptat in randul hipsterimii. Party-ul a fost sustinut de un tanar ong rom fara prejudecati, Reteaua Nationala a Tinerilor Romi http://rntr.comli.com/, semn ca lucrurile, in randul noilor elite rome, se schimba. Insă CNDB se află la un pas de a rămâne pe drumuri, în urma lucrărilor de reconsolidare a clădirii Teatrului Naţional. Vestea bună e că Cristi Neagoe n-a făcut încă cancer.
Exotizarea cocalarului
Si totuşi, nu se poate nega ca percepţia negativă asupra manelelor nu s-ar mai fi relaxat, cam din 2009 încoace – de fapt s-a relaxat ‘panica morală’ şi mentalitatea de cetate sub asediu vizavi de chestiune (schimbare marcată priin replici ca ‘nu ascult manele, dar cred că sunt ok’, link-uri cu manele amuzante, discuţii despre micile exotisme&curiozităţi ale industriei maneliste etc). A contribuit la asta atât sentimentul de securitate pe care l-a dat plasa de siguranţă a UE, cât şi interesul occidentalilor faţă de manele, care occidentali s-au arătat relativ dezinteresaţi de ceea ce am încercat să scoatem în faţă (ţradiţiile româneşti, arta adibas a urbanilor gen poneiul roz). In februarie anul trecut, Sorinel Copilul de Aur a fost protagonistul unui documentar al canalului franco-german Arte, în cadrul celei mai trendy emisiuni a postului, ‘Yourope’. Lele, descoperirea lui Dan Bursuc, a devenit, împreună cu şeful său, protagonistul unui scurt metraj, ‘Muzica în sânge’ care a fost selecţionat la Cannes-ul scurt-metrajelor, Festivalul de la Clermont. Un album de francezi în 1997 cu necunoscutul Nicolae Guţă - pe atunci vedetă doar în jurul Petroşaniului – a prins un prestigios loc 4 într-un top Le Monde al celor mai bune albume de world music ale deceniului.
Pornind de aici, presa a început să pună surdină retoricii antimanelele, iar urbanii au început să le privească cu ochi mai binevoitori (în special partea mai lăutărească improvizatorică de tip ‘raggaeton’, reprezentată de Florin Salam). La această schimbare a contribuit si faptul că vechea jucărie a clubbingului s-a văzut tot mai puternic concurată de una cu miză etică, a activismelor – ecologiste, în primul rând, dar şi prominorităţi (gay si romi). Succesul recent al party-ului de la CNDB semnalează că manelele au şanse să intre pe orbita unui gen de cool urban – însă, din nou, termenul cheie nu e cocalar, ci rom. Din păcate, interesul care se profilează-n această zonă nu funcţionează prin identificare (‘ascult manele pentru că am crescut cu ele şi mă reprezintă’), ci prin exotizare (‘(mă interesează manelele pentru că sunt rome şi deci exotice’). So, what’s next? Exotizarea cocalarului?
Suntem epifenomene ale complexului de subdezvoltare
All în all, ce vreau să spun cu articolul ăsta e că pe toţi ne bântuie acelaşi complex de subdezvoltare de Lume a Treia, că suntem expresii, epifenomene ale aceleiasi ruşini bazale de care vrem, cu disperare, să scăpăm – doar că-i dăm solutii diferite, în funcţie de nivelul de educaţie şi cultura în care ne-am format. Insă nimeni nu găseşte curajul de a-l asuma, aruncând tot timpul în afară, asupra celorlalţi, chestiile negative de care vrea să scape. Maneliştii îl rezolvă imaginându-se deja bogaţi sau devenind bogaţi wannabe – iar datul la gioale, ţepele, sunt aruncate asupra ‘duşmanilor’ sau falşilor prieteni; vechile elite l-au rezolvat, întâi, imaginându-se dizidenti, în afara jocurilor din sistemul trecut şi deci impecabili din punct de vedere etic – şi aruncând ‘sechelele comuniste’ asupra ‘lichelelor’ securiste sau activiste de partid, iar ulterior, când capitalismul românesc a luat forma ‘capitalismului salbatic’, imaginându-se central-europeni, continuatori ai unei tradiţii culturale prestigioase ce a luat forma mitului Micului Paris interbelic – şi aruncând, în consecinţă, partea ruşinoasă a lipsei de civilizaţie asupra ‘mitocanilor’, noii îmbogăţiti sau săracii din mahalale semirurale care, uitându-se la Taraf Tv şi la vedetele din Libertatea, visează la bogăţie, în loc să asculte simfonii pe Radio România Muzical. Noii stângişti wannabe îl rezolvă imaginându-se occidentali, sincronizaţi cu tot ce se întâmplă în avangarda culturii anglo-americane, ca şi cum ar fi deja de acolo, şi proiectând chestiile uncool asupra cocalarilor; invariabil, comparaţiile se fac cu Berlin, Londra, New York, Tokyo în locul comparaţiilor de bun simţ făcute cu capitale din proximitatea geografică şi economică (Sofia, Zagreb, Budapesta, Istanbul etc); activismele ‘tinerei clase de mijloc’ nu sunt interesate să afle cum au depăşit alte state emergente, cu o istorie asemănătoare, obstacole similare. Impresionanta cresterea economică a Turciei (devenită deja a 17a economie a lumii), care. pe timp de recesiune, a reusit o crestere economică impresionantă de 7% , dublă decat a Germaniei (3%), campioana comunitară a cresterii economice, i-a lăsat rece pe urbani – caci, nu-i asa?, ce anume am putea invăta, noi, snobii occidentalizatii, de la o specie si mai ‘retardă’ de cocalari, cu muzici chiar mai proaste decat ale noastrei?
Pragmatismul agresiv, realismul blazat şi individualismul cinic (care însă nu atinge ‘realitatea ultimă’ a familiei) al cocalarilor români au devenit uncool in mediile urbane fiindcă ne amintesc ceea ce suntem cu adevărat şi de unde venim, că suntem calici din Est intraţi de curând pe o curbă emergentă şi, prin urmare, o ţară încă low budget, care nu-şi permite activisme ecologiste pe picior mare, automobile pe curent, mâncare bio, acţiuni caritabile făcute la mama dracului în Antilele Olandeze. Disparităţile sat-oraş, carenţele învătământului rural, abandonul scolar, lipsa infrastructurii, noul cod al muncii şi mai ales migraţia economică a românilor care în cele mai multe cazuri se duc afară la slujbe mult sub calificarea lor reală etc., toate astea sunt neesentiale, e mai important să iei atitudine faţă de dispariţia micilor plantaţii de cafea din Antilele Olandeze, să sabotezi Nestle şi Mc Donalds, să faci duminica tururi ecocicliste. Agenda activistă a clasei de mijloc românesti contează mai mult prin efectul ei terapeutic şi sentimentul estetic de occidental – decât prin rezultate practice.
Cocalarul, brand de ţară
Insă, indiferent ce am vrea, inhibaţi ca ţăranul în casa boierului, să demonstrăm, nu urbanii plecati in excursii psihedelice la Berlin sau falangele emigrante de doctori şi informaticieni din Canada se văd ca imagine a românului tipic, ci ‘căpşunarii’ in trening care ascultă manele şi coboară in şlapi din maşini scumpe. Imaginea asta, atât de reală in adevărul ei statistic, s-a lipit in afară ca stereotip despre români şi e greu de crezut că ceva ar putea s-o dezlipească curând.
Ceea ce nu e neapărat nedrept. Parvenitismul şi reperele valorice occidentale învătate din mers sunt realitatea în care trăim cu toţi – inclusiv elitele, chit că nu recunosc; cu toţi am iesit dintr-o ţară închistată într-unul din cele mai autiste sisteme socialiste din Est, o ţară care, mai mult de un deceniu după căderea comunismului, a fost ţinută în carantină de vecinii ei bogaţi de la Vest – prin urmare, de unde atâta ‘transparenţă’ şi ‘cultură critic-liberală’? De unde atâta ‘civilizaţie urbană’, într-o ţară agrară in care orasele au fost populate semnificativ abia cu 30 – 40 de ani în urmă, de bunicii sau părinţii urbanilor de azi? Să nu mai vorbim că şi pentru sărac şi pentru bogat acum e mai bine economic şi e omeneşte să vrea mai mulţi bani. De asemenea, e de inteles să vrei să te spargi în bani după ce ai stat peste 20 de ani cu foamea-n gât, tot aşa cum nu văd care e problema cu faptul de a fi ‘îmbogăţit recent’ – venim dintr-o societate, cea comunistă, în care clasele din interbelic ((oricum fragile si vai steaua lor) au fost făcute varză si reconfigurate după alte principii, mecanice şi mai egalitariste, iar mobilitatea socială de acum, i.e. parvenirea, e un lucru foarte frumos. In plus, nu toţi am avut şansa elitelor de a ocupa poziţii cheie în sistem care să ne permită să ne protejăm de insecuritatea oribilă a vieţii în deruta tranziţiei sau să privim superior la cum – după ce s-au deschis graniţele Schengen – se chinuie ‘pulimea’ să iasă din rahat, rupându-şi spatele în construcţii în Spania şi Italia ca să işi cumpere un Audi cu ‘climă bizonică’ cu care să se laude-n concediile petrecute acasă la ţară. E de inteles să etalezi chestii când atâta vreme ai fost privat de ele, e firesc să fii mai agresiv după ce peste 20 de ani de recesiune ai luptat, închis în ghetoul tău de 23 de milioane locuitori, să pui mâna pe resurse tot mai limitate, e normal să fii mai sălbatic şi ‘necivilizat’ când vreme de zeci de ani te-ai zvârcolit în mizeria ta de păduche complexat din Estul Sălbatic si nu ti s-a dat voie să-ti atingi fratele ‘civilizat’ din Occident. De asemenea, de ce ţi-ar fi ruşine că eşti smecher şi mai lunecos? La urma urmei nu e chiar atât de simplu să aderi la etica occidentală a capitalismului – iar smecheria si tupeul pot fi citite, in aceeasi logică liberală occidentală, ca ‘creativitate’ si ‘determinare’; in plus, nu avem nici banii, nici stabilitatea şi nici plasele sociale de siguranţă ale altora, iar peste 10 de ani de derută, spaime sociale şi insecuritate n-au cum să nu lase in urmă o neîncredere bolnăvicioasă în oameni - dar si un cinism în ultimă instanţă sănătos. E absurd să te raportezi atât de obsesiv la Bruxelles si la un Occident cu care ai afinităti limitate, in loc sa te uiti mai atent la state emergente din vecinătate, cum ar fi Turcia, adevărata capitală a regiunii si, pe timp de criză, model de reusită economică – sau, de ce nu?, la Rusia, unde ceea ce noi numim ‘cocalari’ sau ‘noi imbogăţiţi’ au fost botezati, admirativ, ‘glamur’.
Suntem cocalari cu toţi, asta e brandul nostru de ţară emergentă, obişnuiţi-vă cu ideea.
Cât despre elitele mai vechi şi mai noi, vorba unui amic – ‘unde vă credeţi? mai dă-vă şi-n pula mea’.
” regretatul Neagu Djuvara”?
nu e greseala. e o gluma punk
Da, si mie mi s-a parut o poanta buna…
da, am râs cel puţin 2,3 ore, mă doare burta deja, zău!
La “regretatul Neagu Djuvara” m-am blocat și eu…
Deja căutam pe wiki să văd… să anunț vestea tristă.
Sper ca acest mare om de cultură să fie alături de noi măcar câteva sute de ani… O punte de legătură între trecut și viitor.
Dragi tineri, citiți Neagu Djuvara! Eu prin El am descoperit Spengler și Toynbee, două lecturi minunate, chiar dacă mulți istorici nu sunt de aceeași părere (filosofia istoriei este marginalizată pe scena unei istorii făcută de specialiști, de către “oameni de știință” care nu acceptă speculațiile, cel puțin la nivel declarativ).
Ei, dle Coman, ce faceti? Recomandati Djuvara, Spengler si Toynbee pe CA? Nu stiti ca aici eroii sunt Marx, Zizek, si G. M. Tamas? Ceea ce faceti Dvs este deviationism de dreapta in toata legea…
Din fericire am două mâini… În stânga țin Marx, Agamben, Žižek, Derrida, Sartre, Schaff, Braudel etc; în dreapta Popper, Spengler, Toynbee, respectiv Djuvara. Iar cu amândouă țin Platon (care atârnă mai greu în stânga), Aristotel, Descartes, Kant, Hegel, Niezsche etc.
Mi-ar placea sa explicati ce intelegeti prin filosofia istoriei. De exemplu, ce este adevarul istoric sau notiunea folosita de unii pe aici de “istorie adevarata” vs “istorie falsa”
Adevăr istoric? Cu alte cuvinte să spunem posibilitatea de a atinge certitudinea, Realul și nu realitățile sau adevărurile parțiale?
Nu cred în “istorie adevărată” sau “istorie falsă”, cred doar în istorie, așa cum este ea, cu minusuri și plusuri la fel ca și ființa care întreține aceste povestiri (deci nu folosesc cuvântul “poveste” care are sens peiorativ – basm).
Care este “istoria adevărată” și care este cea “falsă”? Putem trage o linie de demarcație?
Poate că pot trege o linie de demarcație între o “istorie ce va să vie”, un ideal de istorie Adevărată; respectiv istorie (care este).
Ma bucur. Eu vad lucrurile asa: exista mai multe istorii. A asupritorilor si a asupritilor, de exemplu. Stînga, dacă vrea să își merite numele, nu prea poate să fie obiectivă.
“Stînga, dacă vrea să își merite numele, nu prea poate să fie obiectivă.”
Cu alte cuvinte, in numele idealurilor de stanga se poate spune orice, inclusiv minciuni sfruntate. Nu adevarul este important, ci ideologia.
Bravos, dle Zbaganu! Vorba unui celebru om de stanga: “V-ati demascat!”
Dragi tineri, nu citiți Neagu Djuvara! Asta dacă nu cumva doriți să descoperiți, precum domnul Coman Norbert, gînditori de care nu mai este interesat mai nimeni, precum Spengler (1880-1936) și Toynbee (1889-1975). Dacă vă interesează filozofia istoriei, mai bine începeți cu ultimul număr din History and Theory sau cu Hayden White.
Subscriu. Nu cititi Neagu Djuvara, ca s-ar putea sa va molipsiti de boli cronice si periculoase: independenta de spirit, obisnuinta de a pune la indoiala ortodoxiile consacrate si de a demasca “fraudele pioase”, folosirea cu har a limbii romane, familiarizarea cu marile nume ale filosofiei istoriei si, poate cel mai grav, dobandirea unui stil de viata si comportament in raspar cu vulgaritatea si superficialitatea celui dominant astazi.
Cunoasterea profesionista nu functioneaza prin “independenta de spirit” si prin dependeta de reguli explicite. Domnul Djuvara nu este independent. Este dependent de lucruri scrise de altii, dintre care cele mai recente au fost scrise acum o jumatate de secol. Nu se poate trai stiintific in acest fel. Punerea la indoiala a ortodoxiilor stiintifice este un lucru bun, din pacate foarte la indemina in Romania, unde cercetarea istorica a ramas in urma, dar nu suficient pentru a genera o reflectie de valoare. Familiarizarea cu marile nume ale filozofiei istoriei de acum jumatate de secol mi se pare un merit prea accesibil ca sa merite atentie (Toynbee merita citit in adolescenta, Spengler deloc). Nu m-am referit la stilul vestimentar si comportamental. Felul in care are in public dl. Djuvara mi se pare simpatic, ceea ce spune superficial si tributar unei culturi istorice invechite. Este un amator, lucru deasemenea simpatic. Este nevoie de amatori care, eliberati de constringerile si de orbirile cunoasterii profesioniste, sa exploreze teritorii marginalizate sau sa se uite altfel la ce fac profesionistii. Dar un asemenea amator ar fi bine sa fie reflexiv, sa-si declare conditia si sa nu se complaca in pozitia de istoric al neamului pentru marele public. Am gasit in cele 20-30 de pagini ale cartii sale care prezinta istoria noastra celor tineri atitea greseli si aiureli, incit am renuntat sa citesc mai departe. Cind scrii ceva pentru oameni care au incredere in tine ai niste responsabilitati. Nu trebuie sa fii un om extraordinar ca sa-ti verifici informatiile, mai ales ca acum avem la dispozitie internetul. Este o obligatie elementara. Ca atitudine, ceea ce este nou in ce scrie dl. Djuvara, pentru publicul larg este inlocuirea viziunii nationaliste cu una imperiala si “civilizationala”. Dar aceasta viziune este la fel de veche si de desueta. Daca nu insa nu va intereseaza istoria ci un model aristocratic de comportament — intr-adevar, avem foarte putine asemenea modele — lucrurile pe care le-am scris nu au nici o relevanta. Se pot gasi calitati in comportamentele aristocratice. Responsabilitatea civica nu este insa un lucru prea frecvent la aristocrati.
“Domnul Djuvara nu este independent. Este dependent de lucruri scrise de altii”
Ca si Dvs, ca si mine si ca oricare alt profesionist sau amator cultivat al istoriei. Dvs credeti ca dependenta de History and Theory si Hayden White este superioara dependentei de Toynbee si Spengler, pentru ca unii sunt contemporani, iar altii au murit de mult? Eu ma indoiesc; moda, fie ea si intelectuala, tocmai de aceea e moda, pentru ca devine desueta la un moment dat.
“Toynbee merita citit in adolescenta, Spengler deloc”
Este parerea Dvs si o respect. Dar nu credeti ca o minima onestitate v-ar dicta sa n-o impuneti altcuiva, ci dimpotriva sa incurajati curiozitatea intelectuala si gandirea pe cont propriu? Nu sa descurajati citirea lor, ci dimpotriva, sa ii recomandati oricui este interesat de subiect, urmand ca fiecare sa traga propriile concluzii cu privire la valoarea lor sau la lipsa acesteia?
“Am gasit in cele 20-30 de pagini ale cartii sale care prezinta istoria noastra celor tineri atitea greseli si aiureli, incit am renuntat sa citesc mai departe.”
N-ar strica sa dati doua-trei exemple; ar fi chiar foarte instructiv.
“Felul in care are in public dl. Djuvara mi se pare simpatic, ceea ce spune superficial si tributar unei culturi istorice invechite”
Pana una-alta, Djuvara este posesorul unui doctorat d’Etat la Sorbona sub conducerea lui Raymond Aron; o fi stiind deci macar cateva lucruri despre istorie. Ma abtin (cu greu) sa va intreb: dar Dvs, in ce calitate?
Nu mai este nimeni curios de Spengler!
În urmă cu câteva zile citeam pe CA cum nu știu care deștept a “descoperit” că societatea occidentală se apropie de “firescul” sfârșit.
Da, dacă-l citea pe Spengler renunța la faza cu “marea descoperire”.
Dar în teoriile lui Xenopol sau ale lui Iorga mai crede cineva? Sau doar “iubitorii de glie strămoșească”.
De multe ori este necesar să revenim asupra unor teorii, să la actualizăm, chiar dacă prin CRITICĂ!
Alex dacă citeai “A study of history” ai fi observat că Toynbee nu este iubit chiar datorită faptului că deranjează anumite istorii puternic ideologizate (de exemplu istoria privită dinspre dialectica marxistă).
Ce-i drept, sunt destule lucruri care scârțâie în lucrarea istoricului britanic, a șablonat prea mult, istoria privită printr-un tipar nu poate surprinde decât cel mult doar câteva aspecte ale trecutului, mai mult, pot să iasă la iveală erori (grave).
Dar acest lucru este vizibil în toată istoria. Există o teorie istorică care să nu șchioapete?
Un istoric ar fi bine să tranziteze părerile de ieri și de azi pentru a aduce o istorie de mâine.Pentru a înțelege necesitatea acestei tranzitări citește Slavoj Žižek, “The Parallax View” și poziția dânsului în problematica cunoașterii adevărului (mai trebuie cosmetizat cu Lacan, cu toate că slovacul este lacanian).
Nu am spus nimeni ci “mai nimeni”. Ce a scris Spengler este in continuare o literatura populara, dar nu am gasit inca vreun profesionist care sa-i foloseasca ideile (sau pe ale lui Toynbee) Este doar un obiect de studiu: cum se gindea acum aproape 100 de ani etc. De unde stiti ca nu am citit Toynbee? Oricum, din lectura lui nu se poate vedea de ce este iubit sau nu, pentru asta trebuie sa cunosti intreg peisajul de cititori, ceea ce nu si pare la indemina. Teoria istorica este una, istorica ca disciplina, alta. In general istoricii ignora teoria istorica, iar cei care nu o fac se mai refera mai curind la stiintele sociale, decit la filozofia istoriei, cum se intimpla acum 100 de ani. Toate lucrurile omenesti sint precare. Dar este foarte important sa vedem care lucruri sint mai bune decit celelalte.
@Alec
Dacă la profesionist te referi la istoricul pozitivist (ăla de interpretează cum vor mușchii lui arhivele), atunci înțeleg că Toynbee nu este tocmai iubit (chiar dacă și el aduce o interpretare de multe ori discutabilă a istoriei, cu toate că surprinde și cu teorii superbe, iar lucrarea este monumentală, scrisă de un erudit adevărat). Mai ales că teoriile istorice ciclice (Spengler, Toynbee, Eliade, Djuvara) se cam lovesc de continuitățile pe care se bazează o istorie legitimatoare.
Eu cred că merită citiți și acești filosofi, respectiv istorici, chiar dacă de multe ori în sens CRITIC.
Practic fiecare clubuleț (școală istoriografică) aduce o perspectivă oarecum proprie a trecutului (faliile nu sunt atât de mari, doar se mai inspiră unii din alții), peste tot sunt teorii bune, foarte bune, sau mai puțin convingătoare. Dar și aici putem discuta despre gusturile noastre, lecturi formative, credințe etc.
Cocalarul intelectual e la moda. Asta intelege neelitistul de mine.
Sa inteleg ca ai descoperit o noua nisha? Pai intra si inchide-o, sa nu inghita si alti “inteligenti” cocalari.
“Că nu de ‘cocalari’ şi manelişti ne simtim de fapt ameninţaţi, ci – în calitate de ţară cu probabil cel mai mare număr de romi din lume – de ‘ţiganii’ zilelor noastre şi de o filozofie de viaţă foarte contemporană, expusă in muzica lor recentă?”
Pai, “mai inteligentule!”, ori avem boala pe tigani, ori pe “filozofia de viata” a lor? Prima varianta e cea rasista. A doua e doar bun simt
Dar tare-ti place tie sa te cocalaresti si sa faci misto de un popor intreg. Asa cum cocalarii, pardon – tiganii – vor sa fie recunoscuti ca rasa distincta, cu valori distincte, romanii au si ei dreptul la identitate nationala, cu toate influentele cocalar(t)istice de rigoare.
Nu mai stiti voi cum sa aprindeti fitilul nationalismului, nu-i asa?
Eu sant anticocalar si recunosc ca multi romani sant cocalari. Tocmai de aceea educarea tiganilor se impune, vorba lui Karnoouh si a multor altora. Si nu din motive nationaliste, bla, bla… Ci din bun simt, adica din acel instinct de conserevare care imi spune ca ne ducem dracului (ca oameni, nu ca romani sau turci sau ce vrei tu) daca ne cocalarim cu totii.
@nbsh: “Nu mai stiti voi cum sa aprindeti fitilul nationalismului, nu-i asa?”
ai o focalizare excelentă.
daca nu eu, atunci cine?
ptiu! na, ca s-a luat!
daca a pleda pt un gen muzical cu cantece facute aproape exclusiv de romi si care topesc influente bulgaresti, sarbesti, arabesti, indiene chiar se numeste nationalism, ce sa mai zic? mie asta imi suna destul de cosmopolit. asta fireste daca nu reducem cosmopolitismul doar la chestii care ne vin din zona angloamericana sau din tarile bogate gen Japonia. prin succesul extraordinar al manelelor e pt prima data cand identitatea noastra nationala tine cont de romi (nu am spus o eu, ci speranta radulescu in deja citata dezbatere de la MTzR). e pentru prima data cand vocea lor se aude distinct, cand ”tiganul” devine cool. daca tu numesti asta nationalism….
ma refream la provocarea nationalistilor romani. ceea ce este evident pe acest sait. provocarea de discutii controversate pentru mentinerea flacarii nationaliste, in paralel cu ea a sponsorizarilor “luptatorilor” pentru drepturile minoritatilor. de aia discriminarea pozitiva li se pare…pozitiva unor stangisti de pe aici. mie mi se pare o voma puturoasa. ceea ce nu poate fi cool
Pingback: Cum au îngropat elitele României manelele | Adrian Ciubotaru
Pingback: Tweets that mention Cum au îngropat elitele României manelele. O poveste cu cocalari | Critic Atac -- Topsy.com
fain articolul, dar parca e putin prea “integrator”. m-a facut sa ma simt ipocrit ca nu ascult manele sau “vocea underground-ului” sau ca nu-i acord atentie si am alte preferinte muzicale. ceea ce nu e in regula.
da, problerma cu atricolul este ca nu lasa nici un locusor de la unde ar putea s-o critic pe manele (si pe hiphop, by the way) fara sa cad in pacatul de a fi una dintre grupurile satirizate, iar sfatul autorului pentru mine e “mai dă-vă şi-n pula mea’”.
partea de analiza e interesanta, dar sustin, ca am dreptul de a vrea mai mult de la viata decat un sistem mafiotic ca-n rusia… sau ca si femeie, am dreptul sa nu vreau sa dansez la cantece despre “pizde” traficati si exploatati ca sclavi pe piata prostitutiei in strainatate, sau pur si simplu folosite ca simboluri de pozitie, neavand cu nici un strop mai multa demnitate decat masinile de lux.
violul nu e haios, abuzul fata da femei (si nu numai) nu e haios, si nu pot sa ma empatizez cu oameni care afirma ca toti care sunt impotriva machismului afisat acolo sunt ipocriti etc.
iar o alta treaba haioasa este ca autorul sustine ,ca trebuie sa ne place neaparat manelele, pentru ca asta le place occidentalilor, care cumva tot ajung sa fiu arbitrurile supreme al coolnessului – deci si el e chinuit de aceeasi complexe ca tot restul lumii… lucrul intr-adevar revolutionar ar fi sa ascultam la muzici fara sa ne doare-n cur de relevanta lor pe occident, nu?
ps: deci articolul creeaza un discurs, unde, de exemplu, singurul problem cu Rosia Montana Gold Corporation este, ca are un PR prea dulceag,
iar daca ar face afirmatii de genul “am multe inamici, dar is mai tare decat ei, scot profit din orice si ma cac pe consecinte, stiu cui trebuie sa dau spaga, jur ca o sa ajung sa cumpar curve cu profitul din biznisul aceasta!”…
atuncia nu am mai avea NICI O baza legitima de a critica-o; intr-adevar, daca am avea ceva impotriva unei entitati asa de frumoasa, necomplexata si sincera, aceasta ar dovedi doar ca suntem niste hipioti frustrati, ipocriti si fara intelegerea cum e lumea in realitate.
si daca activismul meu promanele incepe dinainte de a fi descoperite de occident, de asta ce mai zici? daca de la prima mea carte, in 2004, m am mandrit cu asta, ca ascult manele? daca de atunci le am sustinut constant si aparat din porice pozitie? da un google si mai vbim, cine e mai influentat la modele de coolness din afara
Asta cu regretatul e o scapare freudiana, caci Schiop ar vrea sa ramana doar el si cu vermina pe care o promoveaza in Romania. Culmea, cred ca o sa le iasa treaba asta.
ok articol.. niste bemoluri totusi.. maneaua nu e nici pe moarte si nici prea bolnava
sa nu cerem sarurile inainte sa ne fie rau 
Credeti ca pentru ca o muzica sa ‘prinda’ e nevoie sa fie inclusa in discursul cultural al elitei? si..vi se pare ca in rest, la noi, elitele au impus… un discurs cultural coerent??
Cum adica “Bucurestiul sa se impuna cultural”? Orice cultura neasumata sau neinternalizata de oameni e vax albina, e o maimutareala de ochii altora.
Multe orase mari din Romania sunt pline de oameni dezradacinati, rataciti.. care vor cumva sa se detaseze de ‘pulime’:) si cred ei ca o fac respingand maneaua ca pe ceva rusinos. Nici in Albania, nici in Bulgaria sau Serbia nu am vazut reactii atit de violente [oameni care sa plece, sa ceara sa se inchida muzica, sa se ia la bataie]; acolo, daca suna ritmul ondulat, toata lumea cinta si danseaza
ritmurile astea sunt asociate cu “joie de vivre” si nu cu o rusinoasa apartenenta sau afiliere.
ps- djuvara saracul credca nu a murit
o sa raspund cu un citat din costi rogozanu: ”Dar mai importantă ar fi acceptarea lor de către tipi puternici din industria muzicală. Din ăia care ştiu să facă perfect o piesă de club şi care să aducă emanciparea tehnică. Hip hop-ul a explodat tehnic la un moment dat. A fost şi pasul cel mai greu: acela cînd exploatarea muzicilor ca simplu fundal pentru mesaj s-a putut petrece cu o palmă pusă pe vinil. Pînă atunci a fost exotism.
Depăşirea complexului antimanelistic e extrem de importantă. E depăşirea ruşiinii generale de colonizat, provincial, complexat. Cînd topurile 100 naţionale, fie că-s MTV, Guerrilla sau Zu vor cuprinde şi manelele, altfel o să discutăm şi cu FMI-ul…”
in cate topuri romanesti ai vazut incluse manelele? nu s tot muzica? ti se pare firesc sa fie tinute pe bara?
Mişto raţionamente. Şi critice: „io zic bine pentru că cel ce mă citează pe mine zice că zic bine deci zic bine” etc. etc. etc.
Eu ma intreb ce rost ar avea includerea manelelor in topurile radiourilor mentionate mai sus sau in orice alt top care exclude acest gen muzical atata timp cat exista radiouri si chiar televiziuni de specialitate a caror topuri nu contin altceva decat manele ,muzica lautareasca sau “muzica de petrecere” dupa cum este mai nou denumita? Mai sunt si alte genuri muzicale ca de exemplu muzica electonica si toate subgenurile ei care nu este intalnita in aceste topuri si pentru asta nu face nimeni atata valva! Si apropo de asta acel “house” care este tot mai indragit de publicul din romania nu este house cu adevarat ci doar o incercare penibila si nereusita de a face muzica electronica si prinde la public pentru ca este extrem de comerciala!
Oricum, revenind la manele, daca cineva se teme de diparitia acestora eu zic sa stea linistiti pt ca indifernt daca acestea for fi sau nu incluse in topurile nationale, acest lucru nu o sa se intaple! Spun asta pentru ca m-am nascut si am crescut printre manelisti si sunt absolut convins ca acest gen muzical nu o sa moara decat odata cu ei si urmasii lor, si urmasii urmasilor lor etc. deoarece asa cum ei au fost influentati de generatiile trecute or sa influenteze la randul lor si pe cele viitoare din cauza ca majoritatea romanilor sunt incapabili sa isi formeze o identitate muzicala proprie!
Cel putin asta e concluzia la care am ajuns eu!
Pentru Adi Schiop, autorul materialului: Frumoasa analiza, nu mi pare rau ca mi am pierdut timpul cu ea. O greseala am remarcat insa: in primele parti ziceai “deceniul 9″, referindu te la anii 90, deceniul noua sunt anii 80, pentru ca deceniul 1 din sec.20 sunt anii 1901-10, anii 90 sunt deceniul 10, un secol trebuie sa aiba 10 decenii.
sorry, chiar n am stiut asta. pdap mi e teama ca daca o sa zic deceniul 10 o sa incurc si mai tare lumea
Articolul a intrat in mainstream, este shared, trezeste interes (pentru ca e scris cu pasiune si analizeaza o tema fiind ancorat in multe date concrete etc.). ai facut o treaba buna. Felicitari!
Totusi, trebuie corectata neaparat problema cu “deceniul 9″, intrucat anii inseamna anii ’80-’90.
Foloseste o formulare echivalenta – uite idei: “anii ’90″, “1990+”, “anii ’95+”, “1995+” etc.
Repet, ai articolul in mainstream, vei face multe pageviews (e vin din links hared acum, de exemplu) si ar fi foarte pacat sa se ia de tine si sa-ti ingroape rationamentul din cauza unei erori banale.
Poti pune si sus la inceput ceva la genul: “Update: initial s-a strecurat o eroare in privinta deceniului 9. De fapt, articolul se refera la perioada ’1990-2000′ etc.”
Again, bravo! Modifica acea mica eroare, ca sa ramana articolul in mainstream.
Pingback: Sîntem cocalari cu toţii. Obişnuiţi-vă cu ideea « voxpublica | Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET
Mi se pare geniala ideea cu regretatul. Tot textul este de fapt desfiintat.
Bine ca a scos gandurile lui: “A fost unul smecher, Djuvara. Era batran. Cu siguranta era smecher cu esarfele alea ale lui. Sigur a murit, pentru ca era batran. Sa zic ceva de el sa dea bine. Sa bag si cu Paunescu? Lasa, Pruteanu si Djuvara. E bine. Daca e bine, nu e rau.”
Cat de mult pot sa ma bazez pe teoriile unui om care crede ca a murit Djuvara?
1. deducem ca d-ta stii cine este (Neagu) “Djuvara”
2. deducem ca ii urmaresti opera si viata si stii ca nu a murit desi stii ca este batran
3. deducem ca dl Adrian Schiop si-a atins publicul tinta, felicitari (si) pentru articol, q.e.d
tare!
S-a strecurat o mică greșeală: “a trecut bariera oprobiului elitelor”.
Oprobriu
probabil e o glumă punk
e greseala gramaticala. noi cocalarii nu prea stim gramatica, iar datoria elitelor e sa ne corecteze si sa faca spirite despre asta, precum regretatul robert turcescu
http://www.youtube.com/watch?v=Xde_lCciQb4
păi văd că nu ştiţi nici logică – parcă eram cu TOŢII cocalari…
unii ca dvs sunt refulati sau in the closet, e simplu. va previn, e un proces dureros, traumatic, dar la capatul lui o sa va simtiti eliberat. o sa vina moment
-ul cand o sa va taie pe strada, n o sa gasiti nici un restaurant prin zona si atunci, sfidand privirile dezgustate ale concetatenilor dvs urbanizati, o sa o faceti, in lumina cruda a zilei, direct pe un gard
ce?
Daca tu nu vezi diferenta dintre “a nu gasi un restaurant” si “a-ti da drumu’ ca vaca pe unde te taie”, apai e clar care e cultura ta……
hipsteri, cocalari, snobi, verzi, tot aia de fapt: niste neadaptati.
Un text prea mare ( lung ) pentru un subiect atât de mic … Dar nu asta m-a enervat , nici faptul ca l-ai omorât pe Djuvara , ci inflația de cuvinte englezești din interminabila ta pledoarie pentru manele . Eu în locul tău îi apăram pe cocalari în rromani , nu în romgleză .
- f tare articolul…noroc cu link-ul de pe voxpublica…
mishto articol! dar ma indoiesc ca manelele proiecteaza saracia doar in trecut sau intr-o situatia contrafactuala. ce zici de ce zice Sorin Ciorba in “ia d-aici ca n-ai servici” ?
hai Schiopule, baga ghermeneutica!
cu asta a ta sunt 3
cea mai radicala e a lui romeo fantastick
http://www.trilulilu.ro/MixMusicPitesti/485ce2deaff291
una mai recenta e a lui mihaita piticu (versurile par insa contrafacute de o mana mai intelectuala)
http://www.youtube.com/watch?v=Svs3Y-5iW-M
insa sunt foarte putine, si credeti ma, le am cautat cu lumanarea – fiindca din p meu de v asta e intrebarea centrala a manelelor, de vreme ce se adreseaza unui public de cele mai multe ori sarac, de ce tocmai tema asta e bagata sub pres?
daca raspunsul e cel pe care l dau aici, ca complexul de subdezvoltare/ rusinea de a fi sarac
e responsabila de asta, atunci e posibil sa se inmulteasca in viitor, intrucat saracia descreste in romania si oamenii or sa se mai relaxeze cand saracia o sa capete contururi mai omenesti.
deocamdata insa nu se intampla asta.
Zici ca romanii, condamnand manelele, nu isi asuma individualismul, comercialismul, lipsa de educatie a unei parti a populatiei. Dar nu crezi ca prin acceptare astea invadeaza mai departe? Unii aleg sa se opuna ca sa opreasca inundatia de individualism, comercialism si sa apere ce stiu ei si cum stiu ei. Crezi tu ca acceptand ceva, el dispare sau se integreaza armonios? Asta e bullshit de-al psihologilor; nu dispare ci devine atotstapanitor. E mult mai simplu decat spui tu, Adrian. Pe mine nu m-ai convins ca ar trebui sa ne schimbam atitudinea (desi ai descrie bine starea de lucruri). Daca cineva se intoarce odata cu capitalismul inspre comuna primitiva, da-ne voie sa insistam pe alte directii.
Interesant text, dar cred ca tinde sa ignore diferentierile din ce in ce mai majore dintre diverse “triburi urbane” si sa fie un pic rautacios cu “elitele” – lipsa unor traditii urbane nu inseamna ca nu poate exista o civilizatie urbana actuala, lucrurile se misca mult mai repede acum ca in urma cu doua decenii. A valida o teza atacand sau ridiculizand valorile altora (“arta adibas” etc.) nu ajuta. Nu uita ca traim intr-o lume care ne obliga pe toti sa fim de fapt niste impostori.
Pacat ca a disparut institutia duelului, pentru o asemenea oroare meritai manusa…Esti exemplul viu ca un individ cu un intelect de calitate superior poate suferi de cretinism estetic.
e de scris o carte în juru’ eseului tău, Adi.
mă leg doar de concluzie: “Suntem cocalari cu toţi, asta e brandul nostru de ţară emergentă, obişnuiţi-vă cu ideea.”
Nu, coane. *Sunteți cocalari*, nu știu despre care *toți* vorbești, n’am avut vreodată vreun complex de țară de lumea a treia, iar creșterea economică a Turciei e la fel de irelevantă precum creșterea economică a Germaniei, ambele fiind exprimate în cifre fără sens, măsurând doar un proces abstract de extincție a umanității, ca să nu mai zic că nu cocalarii ascultători de manele ar fi vreodată responsabili de vreun progres în orice direcție.
Pt. mine, manelele și hiphopu’ au fost și sunt expresii guturale ale primitivismului pe doi biți, ale lipsei de educație, ale lipsei de bun simț, ale hămeselii animalice, nu cinism blazat ci prostie-bocanc, gândire cu curu’, lătrătură antisocială, vis de cârnați și lanțuri de aur, mațe și buci săltând hăpăind aeru’n spume.
Asta n’are legătură cu Turcia, Belgradu’ sau cu Occidentu’, e starea primară în care capitalismu’mpinge omenirea de la “periferie” (“periferia” de 80% sclavi). N’o să’mi asum niciodată pestilența asta ignorantă și brută. Dac’aș fi australopitec, poate, da’ nu’s: ăsta’i genu’ de proto-cultură potrivit pt. omenirea post-petrol, țopăind în juru’ unei bibilici abia vânate, cu penele’i între dinți și ochii injectați de prea multe fructe putrede’nghițite pe timpu’ pândei.
Nu.
keep going. fii solidar cu cretinul asta, atunci:
http://www.viceland.com/blogs/ro/2011/01/25/draga-vice/
nu pun io bot la șopârlele tale. ești liber să eseifici cârnații și osânza și ignoranța și sărăcia care le e cauză, da’ nu mă băga pe mine’n trupa ta de impostori cu aere de esteți. s’teți varză’n creier și n’am ce’mpărți cu voi, furați’vă unii pe alții lălăind cu ochii radar, n’aveți decât, da’ să n’aveți pretenția că reprezentați altceva decât ghiorăitu’ mațului care digeră creieru.
Bine le-ai mai zis, m-ai uns la inima.
succesurile cocalaresti la bbc mi-au amintit de un clip ce poate exprima exact ce inteleg strainezii din manele romanesti:
http://www.youtube.com/watch?v=aoRD1wmvwUc&feature=related
si hai sa va dau un hint, poate va realizati si voi, sugacii la cocalari si ne slabiti cu teroristii vostri: la manele nu deranjeaza ritmul sau muzica, originea ei orientala sau tiganeasca. deranjeaza versurile, mesajul si trendul care se impune. specific asta pentru ca poate ajunge si la urechile blegi ale cocalarilor si schimba ceva. le garantez ca daca vor canta cu adevarat cantece de petrecere, nu de dusmanie si invidie, vor avea succesuri peste succesuri. si cand spun petrecere ma refer mai ales la dans, nu la “femei de 5 stele” si “sa bem pana nu mai putem”.
nu-mi multumiti: mi-am facut un serviciu. cu placere.
multe manele au versuri superbe: greu e sa fii singur pe lume / durerea sa n ai cui spune / sa nu te ajute nimenea / sa fii strain ca pasarea
http://www.trilulilu.ro/asternut/eceff49e3fbb75
stau in fata casei mele si ma uit plangand la ea / mai bine as dormi sub stele / inauntru nu pot sta / sa stiu ca nu-i mama mea
http://www.youtube.com/watch?v=tCOhgTDDOcs
pe piesa asta m am imbatat si am plans de m am rupt
superb! m-ai ars la inima
) tot din ciclul “casa”: vreau ca sa petrec, nu vreau ca sa ma lasi, etc
evit si astea de inima albastra (parca asa se numesc astea cu “ooooff viata mea” si “versuri superbe).
motivul? asta: “pe piesa asta m am imbatat si am plans de m am rupt”
atunci apreciaza una mai vesela http://www.youtube.com/watch?v=Msd0bMQYuhs
Astea nu sunt “versuri superbe”, sunt miorlaituri de om cu 3 clase si cu lipsa de simt estetic. Ca te simti tu singur si te bucuri ca australopitecu’ ca nu esti singuru’ care sufera, asta e altceva.
Labarelile astea “de jale” mi se par gretoase, indiferent de ritmul de fundal. Sunt destui si in rock pe care ii elimin din playlist pentru ca baga versuri de calitatea asta, copiate parca din Salam sau alt gras cu nume de mancare si traduse in engleza. Indiferent cate facultati ai, poti sa fi un zero barat ca si gust estetic. Si nu, nu se aplica imbecilitatea cu “gusturile nu se discuta”
multam, vecina
Pe asa “manele” nu numai ca as dansa, dar as si incerca sa cant. Pe langa zgarieturile de timpan ale alora vocea mea magareasca (doar cand incerc sa cant) nu ar fi mare paguba in timpane. Ce paranghelie ar mai iesi!
humanist are dreptate. Exact în această stare de primitivism și individualism – particularitate a genului „manea” asimilat de către autor în prima parte a articolului, valorilor capitalist-liberale, „visului american” – ne propoui să ne integrăm? Ei bine unii dintre noi suntem de altă părere. Personal sper că vom depăși această condiție, și nu în masă așa cum ne propune A. Ș. – „Suntem cocalari cu toţi, … obișnuiți-vă cu ideea”
În altă ordine de idei articolul este util, el eșuează doar în încercarea de a apăra maneaua. Această încercare de a apăra un fenomen underground nu are sens până la urmă.
“http://www.viceland.com/blogs/ro/2011/01/25/draga-vice/”
hai adi, nu fii rautacios, e semn bun, dupa atata vreme de complexe in fata occidentului ne-am dat seama ca suntem mai destepti decat ei si ar fi cazul sa le aratam drumul cel bun, ba poate chiar sa-i civilizam putin.
trebuie sa faci discocierea intre muzica si un “trend cultural”. ceea ce deranjeaza (si motivele pentru care manelele sunt interzise in multe dintre spatiile publice din ro) este exact acea atitudine care insoteste manelele.
Strainii pot aprecia muzica din manele din cauza ca o asculta NU la gratare din baneasa, NU cu sonorul la maxim sa auda tot cartierul samd.
Acolo manelele nu sunt asociate cu grupuri de oameni care agreseaza spatiul public (nu numai audio, dar exista si agresiune verbala, exista si mizerie samd), oameni pentru care acest gen muzical este un fel de “imn”.
Sa amintesc de stirile cu interlopi grei de tot care se afiseaza alaturi de cantaretii de manele ca un fel de trofeu?
Despre proverbiala mitocanie care insoteste inatotdeauna pe cei care promoveaza muzica respectiva? (cantand sau ascultand-o cu sonorul la maxim etc.), astfel incat cuvantul manelist nu se refera la cel care asculta muzica respectiva, dar se refera la un comportament public care implica agresiune verbala, agresiune fizica, murdarie samd.
Impotriva acestei atitudini si polutii s-a format embargoul media de care amintesti.
Si atata vreme cat insasi PROMOTORII acestor manele nu se dezic / distanteaza de aceste atitudini… ” slava Dnului” ca exista acest emabrgo si se rezista (cat se poate) la manelizarea Romaniei.
Unde manelizare (aia la care se refera Liiceanu) nu are nici o legatura cu muzica sau versurile in sine, ci are legatura fix cu atitudinea celor care promoveaza aceasta muzica.
1 – Nu, nu suntem toti cocalari. Iar cei care sunt cocalari sunt niste victime ale unui genocid cultural practicat de o administratie complet debila (asta e alta subiect). Victimele respective ar merita “salvate”, din pacate insusi actualul presedinte al tarii promoveaza acest stil de “cocalar” (pasarica, tiganca, povestea cu pixelul albastru si dosul de palma, povestea cu bautura, mai ales “per tu”ul pe care si-l permite cu oricine etc.) …
2 – Muzica de calitate (manele!) se poate face si fara a promova interlopi, poluarea spatiului public (de orice fel) samd.
Te asigur ca atunci cand un cantaret / trupa samd se distanteaza de nonvalorile de care scriam mai sus, manelele pe care le vor cant se vor asculta pe toate posturile de radio tv samd. Si vor fi si promovate.
Voi asculta cu cea mai mare placere manele cantate de Bregovic nu fiindca este “cool” si sarb, ci doar fiindca “nu are WC in fundu’ curtii”.
Si nu este cocalar.
btw – La Bregovic dintii de aur sunt recuzita de scena, atat.
btw – articolul este prea lung, cred ca era mai “usor” daca era “rupt” in cateva episoade.
“Suntem cocalari cu toţi, asta e brandul nostru de ţară emergentă, obişnuiţi-vă cu ideea.
Cât despre elitele mai vechi şi mai noi, vorba unui amic – ‘unde vă credeţi? mai dă-vă şi-n pula mea’.”
Schiopule, te las pe tine sa fii cocalar si sa creezi un brand dintr-o injurie. Pentru mine a fi cocalar asta ramane – o injurie. Ceva de genul: nespalat, redus mintal, neam prost, nesimtit cu aere, infractor, necivilizat. Si da, manelist. Adi Minune, daca vrei. Sau Salam… vad ca-ti plac asertiunile falice… Daca asta te reprezinta pe tine, nu ma mira nici gluma punk, aia cu Djuvara. Nu trebuie sa fii intelectual sau elita ca sa vezi ce inseamna manelismul (ca si manifestare analfabeto-tupeista, muzica in sine conteaza mult mai putin decat “spiritul”). Trebuie doar sa ai IQ supraunitar.
@humanist: mi-a placut “primitivism pe 2 biti” da nu stiu daca referinta a prins asa cum n-a prins la mine glumitza cu Djuvara mort.
@autoru: scrii mult (probabil) documentat si ceva adevar probabil este ca snobismul e un cocalarism “de elite”. Concluziile insa sunt criminale (folosit ad literam) – or fi manelele “brandul” nostru dar tu nu-i vezi pe americani promovind “rednecks” ca brand de tara. “Etno” e mai usor de comercializat ca new cool, manele nu vad cum.
Apropos de bani – ce relatii comerciale sau de alt fel ai cu subiectii studiului ?
e simplu – etno romanesc nu intereseaza pe nimeni; etno gipsy da. afara romii est europeni incep sa fie cool asa cum sunt cei de culoare in SUA pornind tocmai de la diferenta lor, exotismul si de ce nu aura de „bad boys” cu care burghezul din clasa de mijloc are reverii. marile succese le au repurtat tarafurile tiganesti gen fanfara ciocarilia, taraf of haidouks, nu junii sibiului. acum e randul manelelor.
n am primit nici un ban de la nimeni. mi ar placea sa lucrez in industrie, pt dan bursuc de ex pe care l am cunoscut doar in calitate de jurnalist, si pornind de aici sa mi cunosc toti idolii – ca pustii care ar da orice sa bea o bere cu kurt cobain etc
ai o adresa de mail Adi?
regretatul Kurt Cobain
Perfect de acord cu humanist.
poate manelele sunt lipsite de educatie,scoala si ce vrei tu,dar cunosc rapperi care au mai multa cultura decat jumatatae de tara la un loc,dar ma rog din hip hop lumea vede doar injuraturi,bani,femei si alcool…ai incercat vreo data sa asculti Cedry2k,Nimeni altu’,veritasaga si cantareti de gen? nu,nu ai incercat deoarece ce lumea ca tine crede ca toate trupele de hip hop sau cantaretiid e hip hop sunt inculti precum BUG MAfia,Puya si clovni de genu,ceea ce este gresit,si nu zic asta ca rapper o zic ca artist…desi cei ca tine o sa zica “HA,tu?artist?”…da,eu,artist
in afara de bug mafia si gashka rapul romanesc ma cam plictiseste. cel cult de acum gen veritasaga ma plictiseste ingrozitor. cred ca sunt pe un drum gresit, intr o fundatura
intr-adevar, esti.
dude, as bea o bere cu tine oricand!
oh, nu pot sa cred ce de probleme djuvaresti la un text asa incitant
dracu m a pus sa l ngrop? poate era mai bine sa l impaiez
aham, măcar atunci ar fi fost viu. împăiat, da’ viu
Ma tem ca e `Satra` lu LOTEANU..
E al lui Loteanu, da, dar nu e “Satra”, e “Tabor uhodit v nebo”, adica “Tabor se-nalta la cer”, iar acolo, ca si in “Lautarii”, Emi Loteanu incearca sa sovietizeze o mitologie kitsch. Tiganii din filmul lui Loteanu, de fapt, nu exista, sunt niste himere hagiografizate pentru uz sovietic intern, n-au treaba nici cu rromii, nici cu manelele. Aceeasi confuzie a comis-o si Cartarescu, in “Levantul”.
Imi place mult articolul asta. Ma pune pe ganduri. Imi aduce aminte -intr-o metafora pe care Adi Schiop probabil ca ar refuza-o- de ce faceau feministele americane in anii ’90 cu cuvantul “catea.” Pe cand o revista “Cocalarul”?
E o disperare in ton -si o pasiune sociala- care ma face sa ma gandesc la disperarea, rusinea si strigatul de ajutor din multe manele.
Excelent articolul, pe cat imi place analiza facuta, pe atat sunt in dezacord cu concluziile ei. Nu cred ca atitudinea ‘elitelor’ fata de fenomenu cocalar are neaparat de a face cu sentimentul romanesc al urii de sine. Dupa cum nu cred nici ca anti-manelismul este rasisim; sa asculti muzica tiganeasca autentica (sau gipsy world-music) este de bon ton; despre Taraful din Clejani se spunea ca avea audienta numai printre o mana de ‘intelectuali rafinati’. E de bon ton sa-ti place chestiile pure: tiganescul pur, folclorul pur, muzica ‘urbana’ pura etc, nu amstecuri in cea mai mare parte kitsch: etno-pop, folclor modern (il mai tineti minte pe ala de pe vremea lui Ceausescu) sau, cocktailul Molotov final, maneaua main-stream. Un fel de ura de clasa ar putea fi implicata in toata atitudinea anti-manea, daca maneaua nu ar traversa clasele sociale, mergand de la lumpenariat pana in cele mai inalte structuri ale lumpen-capitalismului. ‘Cocalarul’ este exponentul unei subculturi larg raspandite, as zice dominante, caracterizata nu atat prin aderenta la visul american facuta dinauntrul cosmarului balcanic, cat prin valorizarea registrelor primare ale vietii umane, de care omul a vrut in istorie sa se emancipeze. Nu suntem cu totii cocalari (aici aprob fara rezerve ce spune, in stilul sau vitriolant, Humanistul), indiferent de faptul ca, poate, s-a lipit de noi brandul asta de tara. Si nu e nimic de gasit sau de asumat pe plan identitar din aceasta sub-cultura, care e deja in involutie.
de acord
Super tare articolul. Va rog sa il traduceti si in Rromani si engleza.
Tipariti-l si dati-l nepotilor si fratilor manelistilor sa stie ce fac din punct de vedere intelectual.
Dupa care haideti in tiganimea saraca, inculta, ascultatii si nu va mai arde de astfel de articole stiintifice despre niste inculti.
Cocalari sa ii faci pe ai tai.
De semnalizat si lui Eugen Hutz…
ai zice că românul care nu ascultă manele e un simplu ipocrit sau i-e ruşine. nu de alta, dar cât crezi că ar trebui să mă intereseze mainstreamul românesc (indiferent cine aş fi)? avem o singură datorie, cea faţă de noi înşine să ne găsim propriul drum. cât despre hip-hop, valorile “gangsta” pe care le-ai subliniat sunt în declin, pentru că “filmul” american, cu bani, droguri şi împuşcături, nu se pliază nicicum pe realităţile bucureştene. ceea ce a produs undergroundul în ’90 are şanse mari azi să se rafineze. pentru a afla despre ce vorbesc, ascultă în această ordine: puţină RACLA, Methadon 3000, Deceneu, Blanoz (piesele cu Vexx), Specii şi Kazi Ploae, Norzeatic. apropo, poftim lăutărească non-interbelică şi non-berlineză: Subcarpaţi.
concluzia/soluţia articolului la care, recunosc, ai lucrat mult, mai bine o tăceai. niciodată resemnarea nu poate fi prezentată drept încheiere. în plus, nu e deloc etic să asumi şi să asimilezi în termeni absoluţi, aşa cum am spus şi la început.
ai observat că elitele sunt date în pula fiecăruia de prin anii ’50? refugiul acestora înseamnă în primul rând convalescenţa după o lungă suferinţă. nu uita că în iunie ’90 s-a strigat “moarte intelectualilor”. cam greu să-ţi revii după aşa ceva. nimic nou, intelectualul este încă văzut de societate drept un “tolerat” care nu-şi câştigă pe drept pâinea.
înţeleg că nu poţi fi obiectiv 100%, nimeni nu poate, însă acceptarea pe care o propui înseamnă să spui “valorile sterpe şi sclipitoare ale majorităţii sunt cele corecte şi le îmbrăţişez. drumul nostru, al tuturor, prin care încercam să ajungem la Umanitate se încheie aici.”
ca bine zici
Textul lui Şchiop începe ca un studiu pedant, cu observaţii corecte şi interesante: pe urmă distanţa faţă de obiectul de studiu se tot micşorează, încât nu prea mai ştii unde vorbeşte Şchiop despre manele şi unde îşi varsă năduful pe “elite”. Adică începe doctorat şi se termină jurnal. O nelămurire: cât e simpatie filtrată intelectual, cât e autosugestie în insistenţa lui Şchiop de a teoretiza (era un gol aici, pe bune) maneaua.
Sunt multe idei bune dar şi multă maculatură; interesantă mi se pare relaţia între “sponsor” şi manelist, agresiv burgheză în măsura în care sponsorul Leo dă banu’ jos pentru ca artistul să-i propage numele şi suferinţa, nu să se manifeste autist. Un “contract” prin care maneaua vehiculează, printre altele, persoane care ajung să circule în imaginarul unor amărâţi şi să le populeze dorinţele. Auzi puştani sau ţigănuşi cântând despre tot felul de tipi care au foarte mulţi bani dar pe care nu i-au văzut niciodată: un fel de eroi care nu le-au întins niciodată mâna. Maneaua e ipocrită (în măsura în care hip-hopul, punkul sau rave-ul sunt ipocrite) pentru că reprezintă valorile unei burghezii a mahalalei, adică o elită cu lovele, care îşi permite să arunce cu lovele în muia manelistului şi care se izolează ea însăşi după ziduri enorme şi grilaje sinistre. Maneaua e ipocrită şi pentru că are complexul bastardului care va căuta mereu să îşi ascundă originea sau să şi coafeze: Adrian Copilu’ M. umblă după el cu o trupă întreagă de intrumentişti excelenţi care fac solouri şi improvizaţii jazzistice. Asta pentru că jazzul este pentru manelistul bine înfipt în prejudecăţile şi pretenţiile majorităţii exemplul de urmat. Maneaua se va spăla încet-încet ca să devină digerabilă pentru un public care va primi bucuros un produs contrafăcut cu eticheta world music – asta pentru că niciun manelist nu se va întoarce erou în mahalaua lui. Exact în acelaşi mod în care hip-hopul şi punkul au devenit periferie integrată elitei, cultivând intens ura de sine şi devenind brusc “muzică inteligentă” pentru consum inteligent (pulimea nu ascultă punk, nu ascultă hip-hop şi nu ascultă nici manele; pulimea nu ascultă nimic). Hip hopul nu “a trădat” mahalaua pentru că nu a fost niciodată acolo. În fine, ceea ce mă paralizează un pic la Şchiop e chestia asta:”e firesc să fii mai agresiv după ce peste 20 de ani de recesiune ai luptat, închis în ghetoul tău de 23 de milioane locuitori, să pui mâna pe resurse tot mai limitate, e normal să fii mai sălbatic şi ‘necivilizat’ când vreme de zeci de ani te-ai zvârcolit în mizeria ta de păduche complexat din Estul Sălbatic si nu ti s-a dat voie să-ti atingi fratele ‘civilizat’ din Occident”.Ghetoul ăla mare, de 23 milioane, e alcătuit din ghetouri mai mici în care locuiesc tipi şi tipe care mănâncă, beau, se fut, se cacă şi nu cred că ar accepta niciodată să ia bătaie pe stradă cu zâmbetul pe buze şi cu mulţumirea snoabă că l-a ajutat pe mardeiaş să-şi descarce complexele milenare de iobag sau ţigan sau. În fine, se vede bine în fotografia ataşată articolului cine e cocalar şi cine nu. Mi-ar fi plăcut ca autorul articolului să fie cocalarul epilat pă piept şi nu tipul cu zâmbet copilăros, cămaşă apretată cu guler “peste” plovăr, gecuţă şi ghiozdan atârnat pe un singur umăr. Pentru că nu-mi vine să cred că ăla, tocmai ăla, mă face pe mine cocalar.
nu te bate nimeni pe strada ca nu i place mutra ta am locuit in ferentari in zona cea mai periculoasa aleaa livezilor si nu s a luat nimeni de mine. daca ti vezi de treaba, nu se leaga nimeni de tine. daca faci mutre si arati dispret normal ca ti da șpeste gura, ce ati vrea, sa ti zica multumesc conasule? daca ii arati respct, o sa ti arate si el respect, e elementar
cat despre faptul ca nu vreti sa fiti facut cocalar am explicat deja – problema e sa nu te vezi diferit calitativ de „cocalar„ sa accepti ca impartasesti chestii cu el, ca pe undeva ai si tu chestii mai cocalare – e uman, e firesc, nu traim pe planete diferite.
in rest mi a placut interventkia dumneavoastra
Oamenii nu sunt egali. Au drepturi egale, dar nu poti pune semnul de egalitate intre un om de cultura si un aliterat.
Obiceiul asta de a folosi cuvantul “elita” ca si peiorativ e unul de neam prost. Elitele tocmai ne lipsesc, pe ele trebuie sa ne bazam, nu pe incultul cu IQ in cel mai bun caz mediocru.
felicitari pentru articol Adi, sunt impresionat. Sunt foarte multe discutat. Am insa o retinere majora pe care o enunt aici: nu cred ca alternativa la adibas berlin este o forma de cool balcanic, asa cum zici in text. aici mi se pare ca pici dintr-un “exotism” in altul, la fel cum au facut-o si multi dintre prietenii nostri bulgari care au venit cu ideea asta acum ceva vreme. Daca prin “cool balcanic” intelegi o forma de supra-identificare ce va face astfel vizibile codurile culturale dominante si constructia subiectilor “exotici/orientali/estici” in cadrul productiei identitare globale, as fi inclinat sa ma gandesc la cat de eficienta este o astfel de strategie (si mai ales cu ce scop). Daca insa cool balcanic devine doar o forma “mai autentica” de identificare (in raport cu conditia de calici post-comunisti, asa cum plastic zici tu) atunci nu vad schimbarea. “ura de sine” de acum (exprimata prin identificarea fantasmatica cu occidentul civilizat si civilizant impotriva manelelor) va fi doar inlocuita de “resemnarea de sine”: asta e, suntem balcanici, sa cante muzica -adica un fel de generalizare a “complexului Kusturica”: rasism vestic asumat ca (auto)identitate pentru export.
pentru mine termenul cheie e emergent in povestea asta, cuvantul/realitatea din care iti poti extrage demnitatea – faptul ca, dupa o perioada foarte lunga de lupta cu chestiile rele ale colonialismului sau pur si simplu ale subdezvoltarii, unele tari au inceput sa se ridice pe bune, prin ele insele – china, brazilia, india si in vecinatatea noastra turcia. demnitatea aia de a stii ca esti independent, ca te ridici prin tine insuti. chiar cred asta, ca viitorul e al tarilor emergente – nu al celor bogate – si ca epoca colonialismului e pe sfarsite; desi poate s naiv sa o cred si de fapt discutia ma depaseste, n am destule cunostinte s o sustin. or, iesirea asta din dilema exotism – resemenare, asta ar fi, mandria asta de parvenit/tara tanara care s a ridicat prin forte proprii si care-si cauta aliati intre alte state emergente. de asta prefer turcia in locul germaniei, ca un spatiu la care sa privim si cu care sa ne aliem. sau rusia, care e o cultura lipsita de complexe fata de occident. se spune ca sansa europei civilizate (care in alte parti e vazuta ca ”istorie”, muzeu, o chestie imbatranita) e extinderea, nu? deci in ultima instanta ei au nevoie de noi. in ce tine de cultura, ar fi extraordinar daca am putea face un circuit cultural local, care sa nu mai treaca prin filtrul legitimizator al Vestului, o carte bulgareasca buna sa fie publicata in romania fara sa fi fost trecuta intai printr-o editura occidentala, un hit local sa disimileze fara bucla vestului. or, ca asta sa se intample, avem nevoie sa cream un vocabular comun altul decat cel occidental, niste standarde de cool regionale, asa cum altadata era imperiul roman de apus si cel de rasarit. eu nu sunt expert in chestiile astea de socio-politico-bla-bla, pot sa ti spun doar intuitiv si diletant cum vad lucrurile. sper ca s a nteles ceva
s-a inteles perfect si e foarte coerent ceea ce spui.
legat de manele, imi da impresia ca articolul spune ceva de genul ca exista doua discursuri divergente, unul al manelelor si unul al “elitelor”, in care ultimul stranguleaza pe primul, adevarata oglinda a tarii. poate ca ai dreptate, poate ca in extremis e vorba de a lasa orice discurs sa se exprime liber, sa nu fie filtrat de altele.
problema e ca ai comis greseala de a anatemiza discursul divergent, ceea ce nu are sens. articolul merita rescris ca o “descriere” a universului tau de discurs, nu cum il percepi prin critica elitelor. opereaza a la foucault daca vrei sa iasa ceva. daca nu, vei comite exact aceeasi greseala pe care o comit “elitele”- se autojustifica prin opozitie (argument de genul manelele sunt jeg deci ceea ce ascult eu e prea bun si nu merita sa ascult manele)
asta daca vrei sa-ti iasa ceea ce ai spus in comentariul de mai sus!
p.s. exemplul cu djuvara merge precum un argument intr-un tratat de heidegger plecand de la modul in care se imbraca florin salam.
poate era savuros in alt context
rusia are un coimplex in fata occidentului, Rusia moderna e o imitatie fara rezerve a Occidentului, incepind de la revolutia culturala a lui Petru cel Mare. Iar ura de sine este prezenta si in cultura lor la Ceadaeev (ceva despre asta are Sorin Antohi in Civitas Imaginalis). Iar caderea comunismului in Rusia este de fapt tocmai rezultatul complexului de inferioritate fata de Occidentul prosper.
Statele emergente: cum se traduce cresterea economica a Turciei (sau a Chinei si Braziliei) in standardul de viata … saracimea inca e multa acolo. Eu as dori crestere economica si la noi, dar nu pt Patriciu sau Becali, ca ei au destul.
Si crezi ca ideea de cool poate fi despartita de relatrii de putere? Chiar daca ar fi definita local?
@Adrian Schiop
Si eu apreciez mult in articolul asta ideea complexului de inferioritate trait diferit si cu solutii diferite de diversele grupuri aflate in tensiune-conflict: elite, I love manele-isti, cocalari, intelectuali cool-balcanici et stangisti wannabe…DAR nu pici cumva intro cheie maioresciana a afirmarii de sine pozitive, de factura protocronista ?
In afara de asta, ce mise pare demn de atentie este acceptarea sexismului din manele (inclusiv, nediscutarea acestui aspect in cadrul analizei de catre tine, autorul textului) – care ar fi meritat problematizat in cadrul unui complex de virilitate ( cu siguranta parte din complexul de inferioritate)…
nu am intrat in unioversul de discurs al manelelor decat la inceput cat sa circumscriu stigma. tema e contextualizarea manelor in peisajul culral romanesc. o sa mai scriu inca doua articole in care o sa explorez si mesajul manelelor, ce vor sa zica etc. articolul e si asa supradimensionat.
draga Kantor, permite-mi sa nu fiu de acord cu tine. rusia nu are un complex de inferioritate in fata occidentului (rusii sunt unul dintre popoarele cu cel mai puternic spirit, bravo lor). ca inveti de la altii nu inseamna ca te simti inferior lor. izolarea e o dovada de lipsa de intelepciune, nu de mandrie nationala. important e sa stii ce sa iei si cum pliezi ce ai luat pe spiritul local (o lectie pe care au invatat-o si japonezii pana la urma). dupa modernizarea lui Petru I, rusia a devenit o superputere si intrat in circuitul cultural european intr-un mod clar individualiat.
iar comunismul, iarasi, n-a cazut datorita unor complexe, ci datorita lipsei sale de viabilitate.
Mi-a placut articolul pana la un punct.
Ce mi se pare excelent e relatia dintre manele si o realitate sociala brutala specifica perioadei 1996-2000 (ar fi mult de analizat aici, mai ales faptul ca in exact acelasi timp Romania se indrepta decis spre economia de piata, masurile antipopulare ale lui Ciorbea, mineriade, etc.).
Pe undeva sunt de acord si cu existenta unei constructii ideologice a ‘manelei’ ca eticheta pentru un lumpenproletariat si pentru un fel de a fi fata de care elitele incearca sa puna bariere, distingandu-se.
Dar, am convingerea ca manelele, in insasi modul lor de articulare a unei experiente, nu au un mesaj emancipator. Problema pe care o vad aici e legata de ceea ce identifici ca excludere a saraciei din registrul manelelor. Ignorand, ocultand, evacuand realitatea exploatarii si producand o evadare facila si falsa intr-un imaginar populat cu ceea ce, evident, lipseste multumii (bani, recunoastere), manelele functioneaza efectiv ca un opium al maselor printre multe altele (televiziune, internet, filme, etc.) reproducand ierarhiile si oprindu-ne sa privim in ochi un spatiu dezolant. Altfel spus, ele sunt o falsa iesire, un soi de drog al saracului, in care nu ai ce sa gasesti altceva decat o virtus dormitiva.
Ceea ce ma deranjeaza in mod special la manele, ca si la o parte a hip hopului (si aici sunt total de acord cu humanist), este glorificarea surselor si formelor dominatiei (relatii ierarhice intre stapani si sclavi, puterea financiara, etc). Din perspectiva asta, as spune ca poate exista si un antimanelism de stanga, dincolo de toate aproprierile si etichetarile elitiste, cripto, sau deschis fasciste. Daca vrei, un antimanelism emancipator
.
manelele sunt “expressive culture” a unei clase, sau a unor segmente de clasa. d-ast anti-manelismul nu are nici un fel de sens. mai bine sa fim pentru anti-clase, pentru abolirea claselor.
De acord cu tine ca anti-manelismul in forma sustinuta de elite in ultimii ani nu are niciun sens.
In schimb, ma gandesc la o pozitionare anti-manele care sa ia in consideratie rolul precis pe care il au manelele ca ideologie in interiorul sistemului de clase – anume acela de a reproduce (fara a parodia) relatiile de dominatie. Chiar ca forma de expresivitate eu tind sa cred ca manelele nu sunt pur si simplu un produs neutru, ci genereaza efecte ideologice. Daca vrei, a fi anti-manele intr-un sens emancipator, presupune a fi impotriva ‘realului’ care sustine manelele (cu siguranta o asmenea forma de expresie nu ar fi aparut intr-un context social-economic diferit de capitalismul ‘wild south east’ din anii ’90).
Apoi, ca sa complic putin lucrurile, am senzatia ca dupa iesirea in mainstream de la sf. anilor ’90 – inceputul ’00, manelele au depasit registrul de clasa si pentru o vreme s-au pliat perfect pe discursul puterii. Ma gandesc, intai, la modul in care tinerimea romana din middle-classul de provincie a imbratisat manelele (o vorba din epoca ‘nu e chef fara manele’), iar apoi la optiunile politice ale acestei tinerimi (2000, an in care manelele erau in mare voga la Atomic, aveam un national-comunist in turul 2 la presedintie). Ca o paranteza – colegii mei “manelisti” au votat atunci Vadim, ca sa nu mai vorbesc de o alta amintire tragicomica pe care as pune-o in acelasi registru – chefuri unde la betie se asculta manele, si la trezirea de dimineata cantece “patriotice”.
Si ca sa duc speculatia mai departe, reactiile violente fata de “manelizare” nu vin cumva tocmai pentru ca manelele dezvaluiau prea mult din ceea ce, mai mult sau mai putin constient, “gandea” puterea? Ingroparea ‘manelelor’ –presupune trecerea lor intr-un plan obscen (etimologic, care e in spatele scenei) si eu o vad ca pe o procedura de a apara aparentele. Pe undeva Adi are dreptate cu “cocalarul din noi”, numai ca se inseala unde il plaseaza. El nu este in “noi”, ci doar in unii, si e inscris in exercitiul puterii (de orice fel) in Ro.
Ca sa ma explic mai bine.
Cand o sa vad asa ceva la o manea poate o sa mai imi schimb parerea.
http://www.antena3.ro/life-show/muzica/domnul-presedinte-poporul-tau-moare-versurile-rap-care-au-pornit-revolutia-din-tunisia-117496.html
de acrod 100% (cu ambele commenturi)
manelele au avut rol emancipator in anii 90 prin propagarea valorilor capitaliste intr o societate care, dupa ce a cazut comunismul a suferit o dezamagire crunta. ele au propagat un mesaj capitalist asa cum a fost el inteles de catre oamenii mai putini educati. ca acum e nevoie de un alt mesaj, care sa deconstruiasca treaba asta cu relatii de putere si ierarhii – cine stie, poate o sa apara. by the way, dan bursuc e deschis la colaborari, vrea sa dea un lustru de cool manelelor, iar o piesa de pe albumul lui lele are versurile facute de alexandru mavrodionean, regizorul de la muzica in sange. doi, ele au propagat idei emancipatoare de tip revolutie sexuala, caci ce altceva e toata retorica aia despre sex distractie discoteca? e un fel de revolutie sexuala, dar din nou, asa cum a fost inteleasa de catre clasele de jos, cu machism etc, un fel de a spune ca revolutia sexuala e pt barbati. asta e, nu poti cere oamenilor mai putin educati sa ti faca o revolutie sexuala a la carte, fara discrimnari de orice fel, progay etc. a fost felul lor de a simila noile mentalitati.
mi au placut interventiile tale
Mai specific?
.
Ce imi place la elita asta (inteleg ca Dl Costi iti este amic) este cum se straduieste ea sa ne bage pe toti in aceeasi oala. Amice cocalar esti tu (impreuna cu Dl Costi) !!
Altfel articolul este interesanta de citit, la cate prostii suporta internetul asta una in plus nu are cum sa mai strice.
Spor la scris!
Cateva prostii evidente:
1. relatzia manele-bogatzie (sociala) – capitalism. Nici o legatura cu capitalismul – aspiratzia spre bogatzie si dispretzuirea saraciei este “genetica” (cultural, fireste) la tzigani – vezi rolul galbenilor – salbelor ca zestre – cel putzin de la dezrobire incoace
2. relatzia manele – Turcia. Nici o legatura – muzica turceasca are legatura cu “manelele” clasice – adica cele de dinainte de anii 80, mai ales prin linia melodica unduioasa. Am fost de multe ori in Turcia si pot deosebi imediat “turkish folk music” gen “ghiuzele, ghiuzele”, “shykydym-shykydym” si Tarkan de “productziile” gen salam, vijelie, gutza et co. Influentza e partzial din Serbia – vezi de ex Stana Izbasa.
Bref, manelele din rrrominka din ultimii 20 de ani (Dona Siminica a fost ultimul adevarat muzician tzigan, cred ca si Gabi Lunca intra aici) sunt doar un produs strict lumpen-tziganesc, fabricat si consumat de cele mai joase dpdv al calitatzii umane paturi ale populatziei de bizoni mioritici mai mult sau mai putzin coloratzi. Au fost pana acum 2-3 ani in ofensiva ca fenomen de masa ilustrand halul de degradare al populantzilor dambovitzeni (in Ardeal au prins mai putzin, desi si aici “muzicantzii” s-au adaptat – dar diferentza dintre varu’ Sandel sau “Pusca si cureaua lata” si de-alde salam&diversii copii-minune este izbitoare).
Bref, niste “cantece” care oricarui om cu minim bun-simtz si nivel cultural nu-i pot produce decat voma.
Asa ca mai usor cu “totzi suntem cocalari” – pentru ca – din fericire! – mai suntem cateva putzine milioane care folosim rapid telecomanda cand dam peste “taraf tv” sau “revelion la antena1″ .
sorry, dar pe langa ca va mandriti cu rasismul dvs, habar n aveti de manele si romani studies. sunteti ca prietena unui amic, amic care era antropolog strain locuind de un an in ferentari – fata, in calitate de roman care se pricepe la toate, incerca sa i demonstreze amicului cat de rau si ticalos este ferentariul, desi nu calcase vreodata acolo. vedeti va de lucrurile la care va pricepeti sau cel pution renuntati la tonul asta de autosuficienta intelectuala.
te aproprii de o confuzie fatala, intre manelist si tigan.
Tiganii sunt mai ales instrumentisti cu virtuozitate, manelele sunt un stil muzical diferit de muzica tiganeasca sau de muzica lautareasca.
Cei care promoveazza muzica manelelor prin atitudini de tipul “manelist” sunt in general romani, mai putin tiganii.
toate bune, dar la un momendat sugerezi ca eu care ma indentific printr-o subcultura si nu ma intereseaza topurile, mainstreamul si brandul de tara, care sunt marginalizata mai mult decat cocalarii (ei macar formeaza o majoritate serioasa si din punctul asta de vedere sunt mai puternici, in plus cata vreme au bani ii doare n cur de stigmate) ar trebui sa-mi las treaba mea si sa ascult si sa promovez manele, pentru ca eu de fapt sunt o cocalara dar nu vreau sa recunosc. chestia asta nu e cumva ca atunci cand vine popa la tine in casa si una doua iti baga si crucea in gura?
problema nu e ca nu asculti manele, ci ca vrei sa te vezi diferita complet de cocalari, ca vezi intre tine si cocalari o diferenta calitativa, nu una de grad – pe scurt, ca refuzi orice forma de identificare cu ei. in virtutea apartenentei la acest spatiu si la istoria lui, toti avem chestii mai mult sau mai putin cocalare
Mi-am adus aminte nustiucumsidece de un pasaj din ‘Nemurirea” lui Kundera….:
“Let me tell you something, Paul, “the Bear said in a slow voice. “If high culture is coming to an end, it is also the end of you and your paradoxical ideas, because paradox as such belongs to high culture and not to childish prattle. You remind me of the young men who supported the Nazis or communists not out of cowardice or out of opportunism, but out of an excess of intelligence. For nothing requires a greater effort of thought than arguments to justify the rule of nonthought. I experienced it with my own eyes and ears after the war, when intellectuals and artists rushed like a herd of cattle into the Communist Party, which soon proceeded to liquidate them systematically and with great pleasure. You are doing the same. You are the brilliant ally of your own gravediggers” [Kundera, Immortality, Grove ed., p.122]
Bine, na, eu inteleg ca are impact sa spui suntem toti niste cocalari, iti inteleg ura si dispretul, te cred si eu, cand urmaresti scena si vezi autoestimati 1% care nu asculta manele, cretinoizi colosali, pruteanu, disgusting, liiceanu, voma, ecologismul si vegetarianismul, gargara cu ceai de galbenele(cine a incercat intelege), radio gherila, putoare de basini, metropotam cah, nod-in-papuristi ca ala cu daca nu stii ca djuvara traieste nu ai valoare, etc… dar tot ma deranjeaza chestia asta ca cine nu e cu mine e impotriva mea si oamenii se impart in manelisti si antimanelisti.
Pentru ca spui tu ca nu e vorba de ascultat manele dar iti axezi cumva pledoaria pe muzica, spui ca cocalarul e un fel de om recent al ‘capitalismului de mahala’, fără scrupule şi needucat. In acest punct, intervin manelele – fiindcă ‘cocalarul’ a fost identificat prin acest gen muzical si ca E clar că şansa Bucureştiului de a se impune cultural e acela de cool balcanic şi nu de copie adibas a Berlinului – că manelele, promovate, ar avea infinit mai multe şanse să facă o scenă alternativă convingătoare decât minimalul sau mai ştiu eu ce contrafacere occidentală de maxim rafinament. ca dj vasile nu pune manele, ca tinerii asculta mai mult electro decat manele(nu sunt foarte sigura de asta), ca hiphopul nu reprezinta pe nimeni. Spui nu numai ca manelele sunt the shit, dar toate celelate incercari sunt niste prosteli si ca mai bine sa dispara si sa lase loc acestui gen sub care sa ne branduim. Da de ce man? ce atata brand de tara? ce atata impunere culturala? unde sa se impuna cultural bucurestiul? in occident? de ce? peisajul cultural de la noi e si asa super boring si daca il mai impanzesti si numa cu manele si mai boring, la ce-mi foloseste ca s-a impus cultural?
Si tot nu cred ca eu personal si or mai fi si altii, nu ma identific cu cocalarul, dar asta nu inseamna ca ma distantez calitativ doamne fereste, inseamna doar ca nu imi doresc avioane pe casa, nu imi doresc familie, copii, faima internationala, recunoasterea valorii, petreceri cu muheres care danseaza pe mese si nu am chef sa pui manele in clubul meu de minimal sau de cinestiece alta contrafacere muzicala daca as avea unul sau daca ar exista asa ceva in bucuresti, ca nici eu nu vin sa sacrific gaini si sa scurg sangele din ele ca asa mi se pare mie frumos la petrecerile tale de manele si mai mult, sa am pretentia sa iti si placa ca altfel esti ipocrit, in fond toti am copilarit la tara sau macar am mers in vacanta si nu a ramas nimeni traumatizat de gaina oparita. diversitate nu monopol!
cred ca am uitat sa inchid un tag si am facut-o coca cu italicul, sorry
plus corect la nu sti si tot cred ca eu personal nu ma identific
daca artistii urbani si ar fi bagat nasul in manele, facandu le sa sune altfel poate ca ti ar fi placut si tie. dar artistii urbani au zis cah, manelele put. eu zic invers – electro romanesc? cah. ce cacat de muzica. ei s au pisat pe muzica mea? foarte bine, ma pis si eu pe muzica lor inchipuita. la dispret se raspunde prin agresivitate, e elementar. te face cineva prost zece ani? ii dai peste bot
Astea sunt numai in capul tau! Probabil tin de frustrari personale. Ce nu intelegi este ca frustrarile personale nu se transforma automat in teorie. Nu s-a cacat nimeni pe manele, iar foarte mult electro romanesc e foarte bun. Tu doar ar trebui sa mai iesi din casa. E mai mult Istambul la Berlin, decat la Bucuresti bay Schiop! Asta e ce nu intelegi si de fapt nu cunosti. Tu ai fost vreodata la Istambul? Dar la Berlin? De cate ori? Iar faza asta cu eu nu sunt “Occidental”, bla, bla…e samanatorism curat. Get over it!
io sunt un crizat care nu i place sa asculte muzik in autobuz in bar in parc la frizer in cartier la mine. deloc. si cum de obicei astia care i se rupe daca pe tine te deranjeaza sau nu pun manele. deci d aia urasc manelele. si ca aia care asculta manele nu sunt mai saraci ca mine, io sunt mai sarac ca ei. si sunt frustrat. daia ii urăsc si pe manelisti. si nu pot sa imi exprim frustrarile pentru ca nu ma recunosc nici in manelisti nici in rockeri nici in pankări nici in hausari in nimeni dintre astia si nici nu sunt suficient de inteligent sa fac de unul singur ceva. si din cauza asta as prefera sa fiu lasat in pace pe strada sau la mine in bloc unde nu pot sa dorm ca sa ma linistest ca se fut aia in continuu pe guta. ca nu vreau sa fie la mine in casa in cap nimeni altcineva in afara de mine si numai daca ii dau eu voie sa intre.
nu am citit articolul pentru că încă din titlu am detectat o eroare impardonabilă: e scris “cum au îngropat elitele româniei manelele” în loc să fie scris “cum a îngropat elitele româniei manelele”. păi ori suntem golani ori nu…
In sfarsit se leaga ceva de pe urma manelelor.
misto viziunea sociala in poveste totusi nu stiu cat de convingatoare e o demonstratie in termeni de “cel care se desparte razând postmodern şi relaxat de trecutul comunist, a bătut şi el pula finuţ de cocalari, într-un articol-pictorial făcut pe litoral”
in sfarsit, totusi partea de “fete ficus” pe care se conduce star-sistemul tabloid pare maximum de integrare. Acum, in ce fel putem sa gandim integrarea aceea?
“Moldoveneste” pe dinauntru?
“Ih bin kokalar” inteleg, asa, ca un gest de fronda, dar din toate sensurile din dictionar cel mai tare mi se pare ca loveste cel “(peior. – între rromi) țigan de cea mai joasă speță. ” http://dexonline.ro/definitie/cocalar
ca de obicei, marea problema sta doar in parte in perceptia de care au parte manelele din partea publicului (larg sau intelectual whatever). Bucata cea mai consistenta a acestei probleme parca s-ar intampla exact acolo unde se intampla ipocrizia (dorinta de a fi omologat oficial).
Si poate acolo se poate vorbi si de felul in care o buna parte din intelectualitatea publica este fix ca orice baiat cu lantzu de doua degete. Aceleasi complexe, aceleasi rezolvari.
Din fericire, manelele nu sunt numai atat si, ca in orice manifestare artistica, vitalitatea lor sta fix in ceea ce nu are nicio treaba cu omologarea: capacitatea de a reprezenta o alternativa expresiva viabila pentru o serioasa zona din societate.
felicitari pentru citate.
mersi pt observatia cu originea cuvantului cocalar. n am stiut de semnificatia asta secundara
Fiorul cucoanei care se tavaleste in fan cu argatul. Ori senzatia de sanctitate a doamnei inmanusate, care mangaie un obraz de copil jegos, intr-o vizita filatropica prin mahala. Imi inchipui ca asa ceva trebuie sa fi simtit si autorul textului. Sincer, am incercat sa il parcurg in integralitate. La fel de sincer, m-a pierdut undeva prin mijlocul ‘analizelor literare’ la versurile lui Salam. Dupa asasinarea lui Neagu Djuvara, bineinteles.
proasto
Si aici marele artist face dovada valorii sale.
Prima data am citit “manele artist”
)
f bun articolul! faptul ca ai dat Turcia ca model mi-a amintit de documentarul Crossing the Bridge al lui Fatih Akin. faine muzici sunt in zona aia
Mda, am citit cu atentie articolul, dar nu ma convinge concluzia de final, “suntem cocalari cu toti”(?! nu cumva corect e “cu totii“?). Cred ca era util sa aiba in spate o analiza economica a fenomenului manelelor, si nu doar o cronologie a fenomenului. In ceea ce ma priveste, cred ca lucrurile cu marirea si decaderea stau mult mai prozaic si evolutia manelelor nu e decat o reflectare a ascensiunii si a decaderii mediului economic care le-a dat nastere.
1. In anii ’90 anumiti minoritari au inceput sa prospere pe cai neortodoxe (de exemplu: furturi de masini din Germania, trafic de curve etc.) in timp ce marea masa a populatiei se zbatea in pauperizare.
2. Cum acesti minoritari socializeaza si ei ca tot omu’, isi chemau sa le cante pe la evenimente pe unii din tribul lor. Adica pe manelistii de azi. In timpul asta ceilalti artisti apareau gratis la “Ceaiul de la ora 5″ si cantau pe la nunti de oameni (prosti de) cinsti. Inclusiv minoritari cinstiti, ca sa nu ziceti ca sunt rasist.
3. Cantand la evenimente asa de deosebite, manelistii au ajuns astfel sa adune ceva banuti si au inceput sa fie cam singurii cantareti capabili sa-si scoata casete, sa-si organizeze show-uri la Sala Palatului si sa-si faca un nume. Vrand-nevrand muzica lor a inceput sa se asculte pentru ca erau singurii care mai produceau ceva.
4. Prin jurul anului 2000 genul muzical era deja definit. S-a trecut la asaltul televiziunilor. Atomic TV, daca va aduceti aminte, avea mari probleme financiare. Cum publicitate nu prea aveai cui vinde in vremea aia, ramanea sa vinzi timpul de emisie. Cui? Manelistilor. Erau singurii care aveau bani! ProTV a prins miscarea – si anume, ca lumea manelistilor e dispusa sa cheltuie bani ca sa se vada pe sticla – si de pe sticla unei televiziuni marginale precum Atomic TV manelistii au ajuns in prime-time. La Teo!
5. In 2004-2007 intraram in UE. Brusc, o multime de bani navalira la Romanistan, ceea ce a creat oportunitati deosebite pentru industria de divertisment: “multinationalele” dadeau petreceri macar de 2 ori pe an, Paste/An Nou, dar managerii englezi si francezi trebuiau tratati cu muzica disco, pentru ca ei “nu intelege manele”. Asta a creat premisele pentru aparitia unor vedete veritabile autohtone, si mai ales a capitalizarii acestora. Capitalizarea a dus la o mai mare expunere publicitara. Expunerea mai mare, la consum mai ridicat de muzica dance/pop/cool, in detrimentul manelelor.
Restul e poveste, dar asa zisa “pierdere de audienta” din ultima vreme eu o leg de maturizarea industriei de divertisment din Romania. Pentru cine stie sa faca bani din muzica, presupun ca e mult mai rentabil sa produca Ozone, Inna, Mihai Traistariu etc. – pe care ii poti vinde si la extern, pe bani superfrumosi – decat “manele”. Manelele sunt condamnate sa fie ascultate de un public sarac. Muzica pe care o canta Inna poate fi ascultata atat de publicul sarac, cat si de cel bogat, si de straini. In ecuatia asta perdantii nu pot fi decat manelistii. Nu e vorba de nici un asalt (victorios) al urbanilor si al elitelor, e pur si simplu un fenomen economic simplu de inteles.
Dar, in principiu, sunt de acord cu afirmatia ca Liiceanu e cocalar.
Haidade! Erau singurii care aveau bani!?
Cine sunt ei?
Ne e insuportabil ca cei pe care-i consideram inferiori social si culturali au bani si atunci printr-un mecanism de atribuire de insusiri si separare de categorii spunem “ei au – si i-au facut necinstit” – “noi suntem buni si saraci” uitand ca delapidarile, milioanele de euro, deturnarile de fonduri structurale nu au fost facute de cele doua milioane de Romi din care 80% traiesc sub nivelul salariului minim pe economie…
Si mai ales nu uitam sa spunem “nu suntem rasisti”…
E practic imposibil de trait sub nivelul salariului minim pe economie, cel putin intr-un oras ca Bucuresti, chiar in cazul fericit in care nu platesc chirie, mai ales ca multi dintre ei au familii numeroase. Ei au diverse “combinatii” de care canta si in manele. Ajutorul de la stat e doar un adjuvant, economia neagra (no racist joke here) e extinsa si nu cuprinde doar activitati ilegale ca prostitutia. E adevarat, evaziunea fiscala e f prezenta si la romani, in special in mediul rural – unde unii ar muri de foame daca ar plati toate taxele. Doar ca face parte mai mult din cultura “nomada” sa fie in afara sistemului.
Gandeste-te ca tiganii au fost primii care au reusit sa plece in afara granitelor, chiar si inainte de ’89, dar mai ales dupa ’90, cand noi inca ne mai chinuiam cu vizele. In vest, au facut rost de alocatii, au castigat din cersit etc, vei spune ca nu mult, dar data fiind diferenta de venituri fata de Romania acelor ani, ei au acumulat un capital cu care au reusit sa-si construiasca aici castelase si au fost cei care au introdus masinile straine, asa cum pe vremuri faceau comert cu cai.
Ce vreau sa spun ca nu trebuie sa judecam numai dupa cifre (80% in statistici oficiale), pt ca realitatea e mai complexa de atat. Tiganul nu e tigan daca nu se descurca in viata, intr-un fel sau altul.
“Realitatea e mai complexa – tiganul e tigan ASA si nu altfel…”
Descurcarosenia, ca si traficul ilegal (de orice marfuri) nu s-a cocolosit la nici o etnie in mod particular. A vrea sa vezi lucrurile in astfel de chei de lectura dihotomice e foarte coerent cu gandirea rasista…Da-i inainte!
daca ai inteles din comentariul meu ca sunt rasista pt ca spun ca tiganii se descurca fara ajutorul statului, da-i inapoi.
Un cocalar care l-a tradus pe Heidegger, asta pe vremea lui Ceausescu. Sa il poata citi lumea pe Heidegger fara sa trebuiasca sa invete limba germana. Sau engleza, sau alta limba.
Cat de “high” trebuie sa fii pentru a pune labelul de “cocalar” pe un astfel de om?
ma refer la ce spunea Lucian Sarbu mai sus:
Dar, in principiu, sunt de acord cu afirmatia ca Liiceanu e cocalar.
Răspunde
pentru ca tot m-ai citat in eseul tau, m-am gandit sa trec aici cateva chestii la care m-am gandit parcurgand textul:
1. nu inteleg, mai intai, cum muzica, pe care eu unul o consider neutra ideologic, poate constitui un criteriu pentru separarea sociala si ostilitatea culturala. Mi se pare infantil pur si simplu, ca razboaiele romanesti ale rockerilor cu depeche people prin anii nouazeci, fenomen, din cate stiu, unic in Europa si nebazat de fapt pe nimic in afara nevoii, posibil mai stridenta atunci, de asumare a unei identitati galagioase si antagonice, conntrabalansand griul existential si privatiunile culturale ale comunismului.
2. doar un concurs de imprejurari a facut ca, la noi, manelele sa devina asociate cu figura . Cocalari exista oriunde: la Berlin am intalnit destui turci din masinile carora bubuia muzica etno/pop similara manelelor, ba chiar am dat peste un pusti turc ce asculta cu delicii Guta in U-bahn. Era, probabil, un gen de muzica de care se simtea mai apropiat, la care fusese expus in familie si pe care-l intelegea dincolo de cuvinte. Am dat peste cocalari-punk, asa cum exista si hipsteri-punk. Cocalarii nu au patrie si nu au muzica. Nici din Londra nu lipsesc cocalarii beti, pe crack, in trening si cu lantoaie la gat, care sparg sticle de caldaram. Ei nu asculta manele. Am intalnit un grup de cocalari destul de tipici in Belgia, cumparand frittes(cum le zic ei cartofilor prajiti), de la nonstop, cu galagia, lantoaiele si lipsa de buna-cuviinta aferente. Au si americanii acei de New Jersey, cu nimic mai prejos decat flacaii nostri si ale lor stravechi Mercedesuri.
Problema, cred eu, e de natura procentuala si in relatie direct proportionala cu nivelul de trai si de educatie al unei populatii date.
3. Versurile pline de patos si care slavesc realizarile cate unuia mai cu mot, puse sau nu pe muzica, sunt vechi de cand lumea. Doar ca acum nu se mai canta pentru augusta ureche a Cezarului sau pentru induiosarea domnitei din turn, ci pentru urechea burgheza cu cercel a nou-imbogatitului. Dedicatia insa ramane, ca si meseria de lautar, careia nu-i gasesc nicio vina in sine. Pe vremuri oamenii se dadeau importanti comandandu-si portretele.O dedicatie muzicala pare totusi mai accesibila.
4. tu pui pe seama trendurile urbane , muzicale si comportamentale din orasele mari. Ai putea sa admiti posibilitatea ca unor oameni sa li se para, natural, unele genuri muzicale mai potrivite lor decat altele? Sau de bun simt anume genuri de actiune sociala, de exemplu admonestarea unora care scuipa seminte in tramvai, fie ca asculta manele sau nu? Imi vine greu sa masor ipocrizia unui cocalar ca Iosif Sava, de exemplu, care se incapatana sa tina prelegeri despre Bach. Ce-i pasa, pana la urma, unui roman sadea de Bach? Sau de Pink Floyd?Sau de Modeselektor ori Blonde Redhead, cand ii are pe Sorinel si Salam, pe Blaga si Eminescu, pe Irina Loghin si Roxana Printesa Ardealului? Fiinta nationala ar trebui, presupun, esentializata printr-o muzica proprie.
4. culmea, noi, romanii, a cam trebuit sa imprumutam de la alte culturi dominante elementele cu care sa ne-o injghebam pe a noastra. Cuvantul , cum stii, vine din turca, la fel ca sarma, ciorba si baclava. Mi se pare greu sa identific ceva tipic romanesc in manele, ceva ce sa nu aiba esentialmente si sarbii, bulgarii, grecii, turcii, sirienii(il stii doar pe Omar Souleyman si a sa muzica dobke), indienii, egiptenii si brazilienii(cu Techno Brega al lor, teribil de amuzant si inventiv, muzica de bazar care combina oportunist genuri si mixeaza disco de anii optzeci, Abba sau Queen pe ritmuri populare). E greu de brenduit (horribile…) ceva al nostru cu totul. E si mai greu sa ne brenduim pe noi insine, mai ales in opozitie cu infamul Celalalt.
muzica e neutra ideologic???
hai ca-i buna! cu tot respectul, dar pierdeti anumite aspecte din vedere. luati ultimele secole si in oricare spatiu cultural vom sesiza forme de manifestare muzicala care tocmai ca reprezinta anumite clase sociale si ideologia lor. muzica, pictura, literatura nu a fost niciodata neutra ideologic, depinde doar ce vedem noi si ne convine ca fiind ideologie…dupa facultati
Va multumesc pentru observatie. Am bagat de seama, evident, coloratura puternic ideologica a muzicii de azi si de ieri. Voiam sa spun, de fapt, ca mi se pare un lucru irational sa investesti o succesiune de sunete cu vreo intentie sau sa discriminezi o succesiune de sunete in dauna alteia; de exemplu, in cazul manelelor, sa le invinuiesti ca sunt interpretate tonal in mod major, in timp ce lautareasca prefera modul minor. Cat despre versuri, cele ale manelelor nu sunt cu nimic mai bune sau mai rele decat cele din muzica dance, rock’n'roll sau pop comercial. Ascultati, de pilda, “Satisfaction ” de Rolling Stones: de ce versurile acestei piese de maxim impactsunt mai bune decat versurile lui Guta? Guta ar spune, probabil, “Orice-as face si orice-as incerca / Niciodata eu nu ma pot satura”.
S-a vorbit aici si de hip-hop: uitati niste versuri ale rapperului Lil’ Wayne (“Money on my mind”)
Fuck bitches [3X]
Get money [3X]
Get money fuck bitches
Fuck bitches get money
Fuck bitches get money
Nu pare de necrezut ca omul asta vinde albume cu milioanele?
In anii 1950 rock’n’ roll-ul starnea scandal in State pentru ca era perceput ca o muzica de negri dezmatati. A trebuit sa apara cativa interpreti albi(Elvis Presley, mai ales) pentru ca perceptia sa se schimbe. Acelasi lucru si cu jazz-ul, muzica perceputa astazi ca fiind “culta”. Se pare ca avem tendinta sa investim cu “atitudine” niste sunete menite sa ne gadile urechea in mod mai mult sau mai putin placut.
Ca sa nu lungesc nepermis de mult vorba, ma irita sa vad ideologie acolo unde ar trebui sa fie doar preferinte personale asumate si aflate la egalitate unele cu altele. Ma deranjeaza in aceeasi masura excesul de “pro” ca si abuzul de “contra”.
în calitate de reprezentant al elitelor, am optat pentru hiphop şi am condamnat maneaua din următorul motiv: pe primul nu îl ascult involuntar, pe când pe cealaltă ooo, da! sunt atâţia care se oferă să te treacă strada şi să te cinstească din maneaua lor. confirmarea pe care tocmai mi-o aduceţi asupra faptului că am reuşit să îngrop manelele, este cea mai bună veste din acest an şi abia aştept să o comunic cercului închis din care fac parte. aş avea două mici întrebări: 1.ce rol au jucat în această luptă istorică elitele necocalare ? 2. dacă ascult altceva decât hiphop, mai am dreptul să mă mândresc cu îngropăciunea amintită?
Am trimis un text cu cateva greseli, iata o versiune, sper, mai bunaa:
1. nu inteleg, mai intai, cum muzica, pe care eu unul o consider neutra ideologic, poate constitui un criteriu pentru separarea sociala si ostilitatea culturala. Mi se pare infantil pur si simplu, ca razboaiele romanesti ale rockerilor cu depeche people prin anii nouazeci, fenomen, din cate stiu, unic in Europa si nebazat de fapt pe nimic in afara nevoii, posibil mai stridenta atunci, de asumare a unei identitati galagioase si antagonice, contrabalansand griul existential si privatiunile culturale ale comunismului.
2. doar un concurs de imprejurari a facut ca, la noi, manelele sa devina asociate cu figura cocalarului . Cocalari exista oriunde: la Berlin am intalnit destui turci din masinile carora bubuia muzica etno/pop similara manelelor, ba chiar am dat peste un pusti turc ce asculta cu delicii Guta in U-bahn. Era, probabil, un gen de muzica de care se simtea mai apropiat, la care fusese expus in familie si pe care-l intelegea dincolo de cuvinte. Am dat peste cocalari-punk, asa cum exista si hipsteri-punk. Cocalarii nu au patrie si nu au muzica. Nici din Londra nu lipsesc cocalarii beti, pe crack, in trening si cu lantoaie la gat, care sparg sticle de caldaram. Ei nu asculta manele. Am intalnit un grup de cocalari destul de tipici in Belgia, cumparand frittes(cum le zic ei cartofilor prajiti), de la nonstop, cu galagia, lantoaiele si lipsa de buna-cuviinta aferente. Au si americanii acei de Guidos de New Jersey, cu nimic mai prejos decat flacaii nostri si ale lor stravechi Mercedesuri.
Problema, cred eu, e de natura procentuala si in relatie direct proportionala cu nivelul de trai si de educatie al unei populatii date.
3. Versurile pline de patos si care slavesc realizarile cate unuia mai cu mot, puse sau nu pe muzica, sunt vechi de cand lumea. Doar ca acum nu se mai canta pentru augusta ureche a Cezarului sau pentru induiosarea domnitei din turn, ci pentru urechea burgheza cu cercel a nou-imbogatitului. Dedicatia insa ramane, ca si meseria de lautar, careia nu-i gasesc nicio vina in sine. Pe vremuri oamenii se dadeau importanti comandandu-si portretele. O dedicatie muzicala pare totusi mai accesibila.
4. tu acuzi trendurile urbane fara fond (nu-mi merg ghilimelele), muzicale si comportamentale, din orasele mari. Ai putea sa admiti posibilitatea ca unor oameni sa li se para, natural, unele genuri muzicale mai potrivite lor decat altele? Sau de bun simt anume genuri de actiune sociala, de exemplu admonestarea unora care scuipa seminte in tramvai, fie ca asculta manele sau nu? Imi vine greu sa masor ipocrizia unui cocalar ca Iosif Sava, de exemplu, care se incapatana sa tina prelegeri despre Bach. Ce-i pasa, pana la urma, unui roman sadea de Bach? Sau de Pink Floyd?Sau de Modeselektor ori Blonde Redhead, cand ii are pe Sorinel si Salam, pe Blaga si Eminescu, pe Irina Loghin si Roxana Printesa Ardealului? Fiinta nationala ar trebui, presupun, esentializata printr-o muzica proprie.
4. culmea, noi, romanii, a cam trebuit sa imprumutam de la alte culturi dominante elementele cu care sa ne-o injghebam pe a noastra. Cuvantul manea, cum stii, vine din turca, la fel ca sarma, ciorba si baclava. Mi se pare greu sa identific ceva tipic romanesc in manele, ceva ce sa nu aiba esentialmente si sarbii, bulgarii, grecii, turcii, sirienii(il stii doar pe Omar Souleyman si a sa muzica dobke), indienii, egiptenii si brazilienii(cu Techno Brega al lor, teribil de amuzant si inventiv, muzica de bazar care combina oportunist genuri si mixeaza disco de anii optzeci, Abba sau Queen pe ritmuri populare). E greu de brenduit (horribile…) ceva al nostru cu totul. E si mai greu sa ne brenduim pe noi insine, mai ales in opozitie cu infamul Celalalt.
tu acuzi trendurile urbane fara fond (nu-mi merg ghilimelele), muzicale si comportamentale, din orasele mari.
pai ce sa le fac daca pana acum, spre deosebire de manelisti, n au scos chestii valabile?
Ai putea sa admiti posibilitatea ca unor oameni sa li se para, natural, unele genuri muzicale mai potrivite lor decat altele?
da, dar nu mi foloseste la nimic:). manelele mor in ghetoul lor, urbanii intr-al lor, gay-i se fut doar cu gay si toata lumea e nefericita dar liniste pe strazi. ca sa schimbi lucruri, trebuie sa fii mai agresiv, excesiv si totalitar. si, repet, nu ma simt foarte occidental si civilizat, nu vin dintr-o cultura a tolerantei: ”nu ascult manele, dar crted ca sunt ok”, ”suna interesant” etc.
habar n am ce prelegeri tinea iosif sava, nu frecventam personajul dar nici antipatic nu mi era – mi se parea doar inadecvat. nu stiu de asemenea daca se simtea parte bovarica a unei aristocratii inchipuite interbelice, daca se simtea amenintat de manelizarea societatii, daca vitupera acru despre mitocani – sau doar daca isi facea cuminte treaba de educare pentru muzica clasica. daca b, jos palaria. daca b, vezi finalul articolului.
cocalari sunt peste tot
daca vedem cocalarii peste tot in lume, dizolvam discutia in nuante si aerticolul asta nu mai are rost.
Mi se pare greu sa identific ceva tipic romanesc in manele, ceva ce sa nu aiba esentialmente si sarbii, bulgarii, grecii, turcii
nu ma intereseaza o identitate nationala, ci una regionala, a proximitatilor geografice in locul celor inchipuite cu berlin tokyo new york. discursul satului global in romania mascheaza un complex de retardare economica si culturala. l am practicat si eu inainte sa plec in NZ si mi e foarte rusine pt asta.
“ca sa schimbi lucruri, trebuie sa fii mai agresiv, excesiv si totalitar.”
dar de ce trebuie sa schimbam lucruri? chiar conteaza ce muzica asculta unul si care e aia pe care o uraste? de ce e necesara uniformizarea in cocalarism? credeam ca traim intr-o lume care se niseaza din ce in ce mai mult
pt ca e absurd sa opresezi un gen muzical extrem de valoros si original, in loc sa l promovezi si sa incereci sa l intelegi. nu am zis de uniformizare in cocalarism, doar sa nu te mai consideri radical diferit de ”cocalarul” manelist, sa accepti ca ai chestii in comun cu el
Nu a fost chiar asa de opresat, ba a fost mai prezent decat multe genuri. A fost doar condamnat pe nedrept de “intelighentia” autohtona si aici ai dreptate in totalitate. Dar apoi, in partea a doua, articolul incepe sa scartaie. Propui tot un fel de “exotizare” prin Balkan cool, gen brand de tara (“sa ne promovam”). Nu e asa de aproape cultural Bucurestiul de Istambul si tare imi este ca incerci sa gasesti apropieri la fel de “inchipuite” precum gasesc si “elitele” cu interbelicul de “aur”.
Nici eu nu cred ca esti foarte bine informat. Nici la muzici si nici la regiuni. Ai putea sa fii mai atent la beatul din electro si sa te intrebi de ce Omar Souleyman e invitat pe la toate festivalurile cool de electro. Si de ce “specificul” local vibreaza la electro. E totusi ceva mai complex decat maraiala poporanista fata de “Occident” si inchipuita (sic) identitate autentic balcanica neproblematica.
Dar mi-e teama ca esti exact ca prietena amicului din Ferentari. Vorbesti si tu…iti inchipui ca stii fara sa fi calcat pe acolo (muzici, orase, etc). Premizele de la care pornesti sunt false. Poti sa fi tu agresiv si totalitar, dar, cum sa spun, against the wall asa…fara sens.
Si atunci ajungi la cateva formulari “teoretice” de un simplism incredibil. .Parca ar fi aceleasi discutii de acum peste o suta de ani intre “traditionalisti” si “modernisti”. Cum ies aceleasi obsesii la suprafata. Cum se repeta acelasi pattern…
problema e că, dimpotrivă, cocalarul este cel care nu poate vedea lucrurile comune şi, mai ales, nu înţelege diferenţele. cocalarul ştie că el reprezintă un maxim pe scara socio-culturală. restul sunt proşti / prostii. cocalarului nu îi place atunci când vede pe cineva diferit, nu înţelege legitimitatea acelei diferenţe, iar reflexul lui natural este frică şi dezgust faţă de acel necunoscut, declanşând încercarea de a estompa acea diferenţă. bineînţeles, prin anihilare.
îmi permit să mă dau drept exemplu personal şi să subliniez faptul că am prieteni de toate felurile: societatea i-a împărţit pe culori, religii, convingeri politice, preferinţe sexuale, genuri muzicale etc. eu i-am adunat într-un grup de oameni dragi şi frumoşi şi respect faptul că fiecare îşi alege propriul drum. consider că e mai important să fii decât să te afiliezi.
cum spune un mare clasic în viaţă: “râdeţi de mine că sunt diferit? eu râd de voi pentru că sunteţi toţi la fel!”
ca tot zici de proximitate geografica, mi se pare ca Cehia sau Austria sunt mai “proxime” decat Turcia sau Siria. Nu vad de ce ar fi revolutionara o perceptie fatalista si enclavizata (“astia suntem, cu astia defilam”) care promoveaza glorificarea unui “autentic” aflat el insusi in schimbare si foarte recent.
o fi, dar la nivel de cultura de masa nu au produs chestii de clash, influwente notabile cum au produs turcia si siria prin manele. sau ungaria – pt ca vad ca iti pute estul turcizat si preferi europa centrala – prin manele de ardeal gen Sandu Ciorba
vai, ce vrei sa spui ca? ca sandu ciorba e nashpa?
Bogdan, eu unul nu sunt de acord cu tine. acest “autentic” nu e deloc foarte recent. exista un turcism latent al romanilor, pe care elitele de ieri si de azi au tot incercat sa-l ingroape si care, dupa revolutie, a explodat. nu este romanul turc (si nici Bucurestiul Istambul), dar o farama de turc avem in noi si trebuie sa ni-l asumam. ca… nu e turcul asa de negru.
xista un turcism latent al romanilor, pe care elitele de ieri si de azi au tot incercat sa-l ingroape si care, dupa revolutie, a explodat. nu este romanul turc (si nici Bucurestiul Istambul), dar o farama de turc avem in noi si trebuie sa ni-l asumam
astea sunt prostii.
“Turcismele” exista datorita influentei dobrogene, pe de o parte. Pe de alta parte reiatele, care erau garnizoane turcesti, cu guvernator turc – la Dunare. Atat. In rest mai putem vorbi despre boomul economic al anilor 80, atunci cand Turcia era singura tara capitalista unde se putea merge fara viza la pasaport.
In rest nu avem moschei, musulmanii nu sunt si nu au fost niciodata o minoritate reprezentativa iar domnitorii care veneau din Fanar erau toti crestini ortodoxi, majoritatea de origine greaca. Nu turca (asa cum a fost in teritoriile pasalac).
Povestea asta cu “farama de turc” provine din “biznisTour”ul anilor 90, nu are nici o legatura cu istoria sau cu realitatea, suntem atat de turci pe cat suntem de scandinavi .
Poate vrei sa spui o farama de “bizantini” sau de greci… unde deja incep discutii despre aromani, transhumantza samd. Confuzia majora este intre greci/bizantini/Fanar si musulmani (turci). Bulgarii au peste un milion de turci si mult mai multe moschei decat exista in Romania… si nimeni nu spune despre ei ca au o “farama de turc”.
am vrut sa scriu boomul economic al anilor 90
foarte buna prima parte a articolului cu a doua o dai putin in bara, si remarc vagi frustrari personale
nu esti foarte informat, bagi totul in aceeasi oala, underground-ul eurpenizat in niciun caz americanizat a mai produs chestii “specifice” de calitate, mai ales de catre o noua generatie mult mai curioasa decat crezi tu, viziunea unui Bucuresti exclusiv balcanizat care ar avea ceva de spus cultural prin asta e una “exotizanta” de hipiot francez din marsillia…
bucurestiul s-a apropiat de berlin nu pentru ca e mai “occidental” ci pentru ca are o familiaritate estica si e mai balcanic decat balcanii, regionalitatea in muzica exista deja, faptul ca muzica electronica repetitiva a devenit mainstream si ca rock-ul cu variantele lui post nu a mers nicodata aici vine tot din backgorund-ul balcanic…
fineturile muzicale nu exclud manele
so relax
ah cosmos, dar spune-ne si noua mai multe despre micul berlin, despre estul cel mai est si sudul cel mai sud, despre cat de curioasa este noua generatie si desprea acea muzica electronica repetitiva din mainstream, ca am impresia ca sunt lucruri doar de tine stiute
pai nu stiu recomand iesitul din casa, degeaba le “spun” , trebuie sa le vezi sa le auzi sa le c0ntextualizezi sa ai o curiozitate minima, bucurestiul are un vibe mai bun decat multe alte locuri pe zona asta, nu e deloc micul berlin e prea scump si prea nou pentru asta, ar fi putut fi, doar ca asta tine de politici nu vine de la sine, trebuie convinsi si oprestii si contabilele de centrul vechi sa se mai relaxeze
Exact. Relax! Cu a doua parte a articolului o da in bara rau de tot. Dar nu se opreste, haha
Foarte interesant materialul….
Este curios cum avertizati ca nu o sa va pierdeti in consideratii teoretice despre ce sunt sau de unde provin manelele, pentru ca mai apoi sa oferiti nestingherit o sumedenie de definitii, clasificari, analogii, generalizari…
Este curios cum va asezati “munca” alaturi de cea a unor persoane precum V. Mihailescu, S. Radulescu, V. Stoichita (si a celorlalti cercetatori care au participat la respectiva Intalnire de la Sosea).
Este curios ca textul nu trece nici macar la capitolul “stil”, desi sunteti unul din autorii noii generatii…
Si un comentariu pozitiv… cele mai bune pasaje ale textului sunt versurile reproduse.
Succes!
vb fratilor mei mai cocalari: “de unde ii luati pe insii care scriu aici, fratemeleu?!”
cocalar e tacto!
Bravo, Adi. Mi-a mers la suflet, iti multumesc ca existi (ti-as dedica un text de manea pronind de la expresia asta).
Dincolo de rationamente si demonstratii, (cred ca) o mare parte din forta articolului vine din virulenta si din caracterul polemic. Aici insa te apropii de nisipuri miscatoare… Tu, frizind dispretul fata de antagonistii tai ideologici, tinzi sa comiti pacatul segregarii de pe pozitii opuse. E ca si cum ai face la rindul tau un atlas de cocalarie (si ipocrizie) elitarda. E adev., persoanele in cauza se cer scuturate, poate ca merita un pamflet aparte… inca si mai… durulean! Amestecand insa studiul cu pamfletul, risti sa iti fragilizezi pozitia de observator credibil si sa pierzi acea “distanta” antropologica pe care o admiri la prof. VM.
Bravo (apropo) pt. toate cercetarile, pt. tot “terenul”, pt. toata implicarea in cauza. Mi-ar placea sa ne vedem, ca sa desartam toti sacii si sa ne convergem viziunile (daca ai placere, printisorul meu)…
Partea cu brandul de tara m-a spart. Stii ca te apropii de glosele mele despre imnul national (de acum 4 ani, cind cu imnul manelistilor de pe ProTV):
http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1196776-daca-imnul-este-origini-manea-florin-dumitrescu.htm
@Bogdan Perdivara: Dupa cum se stie, maneaua vine de la turci. Ea se cinta azi in tot spatiul balcanic, cu variante savuroase de la o regiune la alta, dar originea ei este legata de mostenirea dominatiei otomane. Nu degeaba un alt nume pt. manea, folosit de lautarii din vechime, este “turceasca”. Asa ca turcul tau din U-Bahn asculta propriu-zis un cintec “de-al lui, de-acasa”.
sigur ca da. eu voiam sa marchez faptul ca Berlinul, chintesenta occidentalismului gaunos in perceptia lui Adrian, e de fapt o comunitate mult mai complexa, unde cel mai percutant techno de Panorama Bar poate coexista cu manelele intre zidurile aceleiasi cetati. Judecatile astea pripite gen “Est versus vest” ma zgarie pe ureche mai ceva decat Romeo Fantastik.
ok, exista o anumita ipocrizie a oamenilor care nu stiu ce e aia muzica buna si totusi “ei nu asculta manele”. exista si un anumit rasism al celor care nu recunosc ca cocalarismul nu e prezent doar la tigani (dupa cum nu toti cantaretii de manele sunt tigani). dar sincer acum…articolul mi se pare un gen de teribilism al cuiva care a gasit o nisa: a putinilor oameni care “stiu carte” si asculta porcarii.
in primul rand, ideea de clasa se refera la venituri/avutie si nu inteleg de ce vrei sa o legi de identitatea culturala a manelistilor, care apartin tuturor claselor sociale. ori suntem marxisti ori nu suntem
daca te pasioneaza antropologia culturala, afla ca ea s-a “eliberat” de asemenea concepte “desuete”.
spui ca manelele sunt rezultatul tranzitiei, al trecerii la capitalism. ceea ce e oarecum evident, pt ca pe vremea comunistilor cat si inaintea acestora ar fi fost imposibil sa apara, din diverse motive. dar daca te uiti in ce tari post-comuniste se asculta manele, ai sa descoperi ca e un gen muzical cu atat mai popular cu cat procentul de tigani din tara respectiva e mai mare. deci mica ta teorie e cam subreda, pt ca te raportezi la sistemul economic acolo unde e vorba pur si simplu de altceva.
cat despre hip-hop, trebuie sa fii surd sa nu intelegi diferentele care fac ca in ziua de azi sa fie mult mai apreciat decat manelele. gandeste-te ce versuri de rahat aveau in anii ’90 hip-hoperii romani (care oricum erau mai inteligente decat “pe la spate, pe la spate/asa vor fetele toate”) si observa ca mesajul lor s-a schimbat si nu mai au in general videoclipuri cu femei semi-dezbracate, decat daca vor sa faca “glume punk”.
nu cred ca oamenii au incetat sa asculte manele asa mult pt ca le-a zis Liiceanu ca nu e bine, in fond daca erau fani manele sunt slabe sanse sa stie “cine’i ala”. personal, cred ca e vorba de ascensiunea unui alt gen de muzica mai putin cocalar (dar tot cocalar) si anume house. cu aceleasi dansatoare dezbracate.
as fi fost de acord cu tine daca ne-ai fi indemnat la toleranta, ceva de genul “ei nu stiu mai bine, sa nu-i judecam asa usor” dar cand ne faci pe toti cocalari doar pt nu ne plac manelele, cred ca ai stat atat de mult printre cocalari incat ai uitat ce inseamna cuvantul cocalar. nu ma refer aici doar la ratiuni estetice, ci si la un stil de viata cu care asociem gustul pt muzica proasta: scuipat seminte, nespalat, luat masina de fite nemteasca SH si locuit in garsoniera confort 2, etc.
sa ne facem o identitate nationala din balcanic dance?! de ce nu le recomanzi francezilor/italienilor sa promoveze mai mult muzica japoneza si sa renunte naibii la trendurile anglo-americane…daca ai vrut sa iei apararea manelistilor, care sarmanii nu mai fac atatea galeti de bani, textul asta nu-si serveste scopul.
Draga Vecina, mai intii am sa-ti spun, asa, bizantineste, ca imi place blogul tau.
Apoi am sa imi permit sa te previn asupra importantei topicului “socio-etnie”. Facind un cumplit rezumat diacronic (regretabil, coane Djuvara), putem cadea de acord ca tiganilor li s-a impus maneaua istoriceste in calitate de robi lautari. Maneaua a fost secole de-a rindul “muzica domnilor”. Azi ea a fost insusita precum marmura din casa-palat si lantul gros de la git ca atribute ale emanciparii sociale. Explicatia nu e vreo meteahna etno-genetica, cum zice un nazist de mai sus, ci se gaseste mai degraba in teoria distinctiei (care ar explica poate si disputa clasisto-marxista cu Dan Sociu). Manelele sint cintate in Turcia de ne-tigani si am auzit excelente manele cintate de greci ne-tigani. Btw, grecii au cistigat un Eurovision acum 3-4 ani cu o manea (si cintareata era o ditai cariatida elenistica). Manea este si Senza giacca e cravatta (hitul napolitan descoperit si promovat acum ctv ani de Andrei Gheorghe), atit ca formula ritmica (definitorie pt. gen), cit si ca tema libretistica (aceleasi versuri dsp “baiatul sarac” care se propaseste in “lumea cea rea”). Daca azi maneaua este revendicata de rromii insisi ca un gen al lor traditional (si inclus ca factor de agregare in tentativa fauririi unei constiinte nationale rrome), e un tropism interesant si demn de urmarit. Dar la fel de bine putem sa spunem si noi romanii (cu un singur r) ca maneaua e a noastra. Pe acelasi topic vezi aici:
http://textier.ro/2007/03/a-cui-e-maneaua/
de acord cu faptul ca e importanta socio-etnia, asta nuanteaza lucrurile, desi e discutabil ca maneua li s-a impus tiganilor; as zice ca era parte din cultura lor care a fost exploatata, nu numai la noi. in fine, autorul nu se pierde “în consideraţii teoretice (ce sunt, de unde vin manelele etc)”.
si eu am zis ca maneaua nu e cantata si ascultata exclusiv de tigani, dar sa nu ne primim. helena paparizou, care a castigat eurovision in 2005 (cred ca la ea te referi), a avut o melodie dance, cu influente traditionale grecesti, cantata in engleza. la fel, nu as baga nici senza giacca e cravatta la categoria manele, e pur si simplu muzica napoletana, are alt tip de orchestratie.
chiar daca am considera ca aceste stiluri asemanatoare intra in oala cu manele, asta tot contrazice articolul, deoarece in tari ca Italia nu a existat perioada de tranzitie socialism-capitalism, e vorba de altceva.
Draga Vecina, ori sintem manelologi, ori nu mai sintem. Nu mi-as fi permis sa fiu atit de categoric cu tine, pe care te respect atit de mult, doar asa, pe niste chestii discutabile…
Dsp. topicul robiei, al “impunerii” si al “exploatarii”, in sensul tare, “marxist”, v. art. lui Andrei Oisteanu, Tara Mesterului Manele din triplul dosar SdC taguit de Cristi Neagoe mai jos. Dsp. manea ca tipar ritmic, v. pur si simplu http://ro.wikipedia.org/wiki/Manea capitolul Muzica. Dpv al structurii ritmice, grecoaica, napolitanul si ditai Maria Tanase (Pina cind nu te iubeam http://www.youtube.com/watch?v=_Vj6g-l28ks) cinta manele mai autentice decit Nicolae Guta (cel putin in prima parte a carierei lui), care e specializat pr-z in muz. banateana. Acum Guta practica un fusion banateana-manea, ceea ce il face cu atit mai interesant pt. fenomenul de eterocliza. Etichete gen “dance” nu (prea) ma intereseaza (sorry).
Divergenta fata de Schiop nu ma deranjeaza: el face distinctiile de rigoare la inceput. El lasa deoparte diacronia si asa-zisa “proto-manea” si se concentreaza pe manea ca fenomen socio-cultu… Le iau ca ipoteze de lucru, nu ca pe contraargumente. Art. mi se pare o contributie interesanta.
divagam prea mult…sa zicem doar ca eu ma refeream la maneaua noua, nu la manea istoric vorbind, si mi se pare ca trebuie sa facem distinctii intre diferiti cantareti pe care tu ii consideri laolalta manelisti, asa cum e o mare diferenta intre metalisti si alt tip de rockeri.
nu vroiam sa spun decat ca Adi Schiop sufera de coolism: el este mai cool decat acei tineri cool care nu asculta manele, pt ca el asculta manele; iar noi suntem mai cocalari decat cocalarii care asculta manele, pt ca nu ascultam manele. mi se pare o involutie fata de ce a scris acum cativa ani in linkul de mai jos.
sorry, da e fix invers, florin… pe primele albume ale lui guta se simt mai tare influentele banatenesti si sarbesti (inevitabile, pt ca pe atunci locuia in petrosani)… ia cantecele de ascultare ale lui guta si o sa te convingi, omul fiind atat de versatil incat ia inclusiv accentul banatean (”ge piatra”). ce face acum e mai putin influentat de banat, cat de ritmurile unguresti, preluate via sandu ciorba, cel care le a integrat manelelor de tip ardelenesc, diferite de cele din sud. la guta, pe langa influentele maghiare, ele au un sound mai de etnopop romanesc (gen folclor de ala nou ascultat de soferii de tir). pt ca in sud a pierdut cpncurenta cu lupii tineri ai lui dan bursuc (copilul de aur, salam, sorinel pustiu etc), guta s a concentrat pe ardeal acum. insa, repet, influentele sunt mai degraba maghiare, nu banatene sau sarbesti
lucid si vecinadebloc exprima perfect tipul de iluzie bovarica de care vbeste schiop. lucid, in stil burghez-nazi, zice de “oameni de calitate joasa”, vecinadebloc, mai intelectuala, zice ca antropologia contemporana nu mai recunoaste existenta claselor (apropo, vdb, clasele nu se impart, marxist, dupa venituri, ci dupa stapinirea mijloacelor de productie si a produsului; poti sa cistigi mii sau zeci de mii de euro pe luna ca functionar corporatist, dar daca esti doar salariat si nu proprietar/actionar majoritar, esti tot clasa muncitoare). primul e din zona humanitas, “suntem o insula de intelect, buna-crestere si valoare intr-o mare de laturi”, vdb e din zona hippie naiva, care confunda normativul cu descriptivul, care crede ca idealul deja e aici, intrupat. intre cele doua viziuni bovarice sint diverse nuante, dar in esenta ramin ce zice schiop, bovarisme. si hiphopul rominesc e la fel, baietzii de cartier care se dau negri din bronx; totul e preluat de acolo, muzica, atitudinea, “problemele” / ghetoul de ex – au fost vreodata ghetouri in bucuresti? nici macar metaforic nu e valabil. era un clip bug mafia, cred, in care erau anchetati intr-o camera de aia cu geam opac sau cum se cheama ala, ca in sectiile de politie americane, dar deloc ca in cele rominesti. hiphoperii romini se viseaza infractori americani, gangsta, asa cum se viseaza victime ale rasismului si ale unei istorii de discriminare, inchisi in ghetouri etc. la celalalt capat al spectrului sint humanitasii care se cred orice, numai vietuitori in prezent nu, iar cind ating prezentul, o fac vag, pe realitati soft. un singur exemplu, dar care mi se pare f bun> de ce, in 11 ani, nu au facut intelectualii mare caz de ilegalitatea homosexualitatii? a fost macar un numar din dilema pe tema asta (nu intreb retoric, chiar nu stiu)? a trebuit sa vina adrian nastase si sa rezolve asta. si e doar una dintre multele realitati ignorate, am dat-o ca exemplu pt ca e cea mai glam, cea mai europeana dintre probleme si nici macar pe asta n-au abordat-o. distantza fatza de prezentul trivial si mizerabil, despre asta e vorba in textul lui schiop
dupa felul in care vorbesti imi este clar ca nici macar nu stii la ce se referea marx. daca tu crezi ca pe vremea lui existau manageri care sa castige 10000 euro/luna (fara sa stapaneasca mijloace de productie) si ca el la asta se gandea cand zicea de proletariat, prietene, mai ai de citit.
“zona hippie naiva, care confunda normativul cu descriptivul, care crede ca idealul deja e aici, intrupat”, “bovarisme”?! nici nu stiu despre ce vorbesti…
se vede ca nu ai ascultat prea multa muzica daca pui semnul egal intre hip-hop romanesc si bug mafia. eu nu sunt fana hip-hop sau manele, dar stiu cel putin ca exista diferente intre cantaretii aceluiasi gen, de aceea nu as zice ca nicolae guta e totuna cu fernando de la caransebes.
apropo de homosexuali, ce parere crezi ca au manelistii despre asta, facand o “analiza” pe textele lor? daca am fi majoritatea cocalari, probabil ca i-am omori cu pietre.
dane, cateva precizari:
1. esti un pic ramas in urma cu hip-hopul, care a evoluat un pic de la ghetoul fantasmatic spre zone sociale mai concrete; B.U.G. sunt niste dinozauri impaiati in Smithsonianul genului.
2. daca vorbim de bovarism, de ce sa-l ignoram tocmai pe cel, masiv, al publicului manelist? Nu apar si aici iluzia grandorii, evitarea concretului, distorsionarea autoreprezentarii, recuzita de telenovela? Ce fel de “realitate” prezinta maneaua standard? E o fictiune ca altele, cu care poti sau nu sa empatizezi.
3. sunt sigur ca Marx nu s-a gandit niciodata ca un inalt functionar de exemplu, cu salariu frumusel dar angajat al statului, ar intra in categoria proletariatului. Alte exemple: un ofiter nu detine nici o fractiune din armata, nici arendasul nu poseda mijloacele de productie ci doar uzufructul acestora; asta nu-i impiedica pe respectivii sa fie vatafii altora si nu proletari; mi se pare evident ca un salariu mare iţi permite intr-o prima etapa sa acumulezi capital, ceea ce schimba starea ta sociala: muncitorul se gentrifica, angajatul pleaca de la stapan si-şi intemeiaza atelierul propriu, functionarul superior joaca la bursa; niciunul nu “detine mijloacele de productie”. Proprietatea devine, oricum, din ce in ce mai putin relevanta: uzul, dreptul de folosinta castiga de ceva vreme teren.
4. problema homosexualilor este off-topic.
Eu am niste cocalari de astia in bloc. Cam o data pe luna imi baga un concert de manea, toata noaptea de sambata, de se aude in juma de bloc. Am sunat si la politie de cateva ori.
Acuma ma intreb: de ce n-am fost deranjat niciodata de “cocalari” care bubuie Mozart, Phoenix sau Maria Tanase??
Gusturile muzicale nu sunt ceva accidental. Atitudinea “ce conteaza ce asculta ala” este a ignorantului ori vine dintr-un exces de toleranta (tot semn al prostiei). Gustul muzical al omului, poate mai mult decat gusturile literare sau cinematografice, vorbeste despre cultura estetica (daca o are). Mai departe, orice om cu o oarecare pregatire sociologica va poate spune ca preferintele muzicale nu sunt ceva izolat in cadrul individului, ci se asociaza cu anumite caracteristici: etnice, sociale, culturale, de atitudini si comportament. De pilda, a asculta manele se asociaza cu lipsa educatiei, cu un anumit stil vestimentar, cu un anumit set de valori, dar si cu (asta ma deranjeaza pe mine, cel putin) a “da muzica la maximum”, a fi strident, a te lafai in privirile, admiratia celorlalti (“sa moara dusmanii, nu?”). Cam la fel procedeaza si hip=hoperii (cel putin la fel de dezgustator ca manelele, si autorul articolului a aratat asta) sau compozitorii de muzica house.
Deci muzica are o incarcatura ideologica, sociala, oricat de intelegatori, toleranti, naivi, am vrea sa fim. De ce nu se vorbeste si despre ritmurile manelelor, hip-hopului sau muzicii house? Muzica e ritm la origine, nu versuri. Mie mi-e sila de ritmul manelelor, indiferent de versuri.
Mi-a placut articolul, intr-adevar elitele se uita la manelisti ca niste parintii absenti si sictiriti, care se mira de ce copiii lor au ajuns golani.
Teoria asta a “asocierilor” mi se pare discutabila in principiu, creeaza corelatii false. Daca doua lucruri se intampla in acelasi timp, asta nu inseamna neaparat ca au legatura intre ele. E ca si cum, daca afara ninge si exact atunci tu asculti Craddle of Filth, ai putea ajunge la ideea ca ninsoarea e generata de muzica. Si ca probabil Metallica aduce ploaia.
De aici pana la o teorie a ierarhiei valorilor culturale nu-i decat un pas.
Daca ascultatorii de manele sunt asociati automat cu mitocania, atunci presupun ca numai oamenii culti si sensibili asculta salsa, latino ori trance. In vreme ce revolutionarii, reformatorii asculta black metal si punk. O argumentatie care prezinta ca argumente trairi subiective precum “sila fata de ritmul X” nu poate sta in picioare.
Mie mi-e sila de haiducismele eroice cu versuri cripto-fasciste de genul “Fie sa renasca/Numai cel ce har…”, cum iti convine argumentul meu?
Adica o teorie a ierarhiei valorilor culturale e de evitat? Adica toate is o apa si un pamant? Just different, not superior?
E de evitat nu pentru ca ar fi Rea in sine, ci pentru ca e greu s-o faci obiectiv, masurabil.
Evident ca veti privilegia seturile de valori, culturale sau sociale, care vi se par cele mai apropiate de ceea ce sunteti sau de idealul spre care tindeti. Si nu va impiedica nimeni, aveti tot dreptul, atata timp cat nu pretindeti ca stiti mai bine decat altii.
Dumneavoastra credeti ca, daca ati avea acum in mana Manualul Absolut si Definitiv al Valorilor, v-ar folosi la ceva?
Ati face schimbari febrile si dramatice in viata dumneavoastra numai pentru a deveni “conform”? Sau v-ati vedea linistit de serialul preferat, declarat “inacceptabil” de sus-zisul Manual?
Pentru mine ar fi ca si cum as incerca sa vorbesc dupa DOOM, cu cuvinte aprobate de DEX. Un Newspeak pe care l-as respinge instinctiv. Prefer limba normala, cu greseli gramaticale.
Banuiesc ca, pentru om care considera important sa-si umple continutul vietii cu valori, este important sa stie care sunt acestea si care dintre ele sunt prioritare. Cred ca, desi continuturile actelor noastre de evaluare nu sunt ierarhizabile, exista o ierarhie a valorilor, adica a conditiilor de posibilitate a oricarei evaluari. Eu sunt obiectivist (evident, nu pot soune aici de ce) si anti-relativist (platonician, ca sa zic asa). In principiu, ierarhia valorilor se poate determina si cunoaste. In practica, aceasta determinare nu a fost inca realizata, de unde conflictul intre evaluarile diferite apartinand oamenilor diferiti. Conflict care poate sugera in mod eronat teorii relativiste sau emotiviste. In orice caz, daca as avea cunoasterea ierarhiei autentice a valorilor, n-as fi asa de insensibil la ea. Fie si numai in ordine gastronomica, prefer mancarurile bune celor mai putin bune, alcoolurile bune celor proaste, odata ce cunosc ca unele sunt mai bune ca altele si care anume stau in aceasta relatie. Nu mi-e indiferenta deloc ierarhia. Daca am descoperit ca vodka Finlandia e mai buna decat Saniuta, daca am de ales nu mai beau Saniuta, chiar daca am baut-o ani de zile; nu continuu sa ma comport ca si cum ierarhia calitativa a bauturilor spirtoase mi-ar fi indiferenta. De ce as face altfel in cazul altor tipuri de valori? Cunoasterea oricarei ierarhii axiologice schimba comportamentul omului, in masura in care valorile ierarhizate sunt importante pentru el, adica in masura in care el cauta sa le aduca in viata sa. Cum m-as putea arata indiferent fata de ierarhia valorilor (dupa ce as citi Manualul Absolut si Definitiv), persistand in obiceiurile mele legate de cultivarea non-valorii? Numai prin rea vointa sau datorita neintelegerii. Nu se poate sa preferi non valoarea, odata ce stii care-i valoare si care-i non valoare; dar se poate sa preferi un comportament sfidator axiologic, din toate felurile de motive; pour épater les bourgeois, de exemplu; sau din lene; sau din blazare; sau din cauza Stimmung-ului nihilist care ti-a fost inculcat si cultivat de o epoca relativista si subiectivista.
Chiar asa, ar trebui sa ma consider ipocrit ca mi-e sila de manele si house, si ma duc la Casa Radio??
nu de asta, ci pt ca vrei sa te vezi complet diferit de cei care asculta genurile astea, nu accepti ca puteti avea chestii in comun, dincolo de preferintele muzicalew diferite
Esti asa de telepat si omniscient, incat sti tu ce gandim noi toti…..ia ma las-o ca macane. Minteni, cum zice unu’ ca nu asculta manele ii trantesti asta cu “, ci pt ca vrei sa te vezi complet diferit de cei care asculta genurile astea, nu accepti ca puteti avea chestii in comun, dincolo de preferintele muzicalew diferite”. Nu muzica e diferenta, ci comportamentul. Si nu, nu am mare lucru in comun cu ei, inafara de faptul ca suntem primate.
Nu ascult manele, desi se pare ca manelistii insista ca toata lumea tre’ sa le asculte, ca asa vrea muschii lor. Nu adsult nici hip-hoape ieftine, nici house, macar ca tot cocalarii insista ca tre’ sa le ascult si eu. Chiar si unu’ care trece pe langa mine cu mobilu’ dat tare si cu Mozart dat la maxim, tot cocalar e.
Sunt a naibii de fitoasa la muzica, nu ascult mare parte din rock, pentru ca nu e de calitate, nu ascult mare partte din jazz, pentru ca nu rezoneaza, nu ascult Wagner, ca ma irita. Asta inseamna ca ma uit de sus la ascultatorii de altceva decat ascult eu? Nu , ma uit de sus la cei care insista sa se laude cu incultura lor agresiva, la cotofenele gregare si galagioase care deranjeaza oriunde merg. Am prieteni tigani, ascult muzica tiganeasca autentica, ascult mzuzica lautareasca si populara autentica (cea mai noua inregistrare e prin 64….) si practic dansul oriental. Nu ascult “Pe la spate pe la spate”, “Se-nvarte casa” si “Vrea gagica mea la mare, ca e alba’ntre picioare” indiferent pe ce ritm sunt.
Adevarata problema e asta, pornind de aici: http://www.antena3.ro/life-show/muzica/domnul-presedinte-poporul-tau-moare-versurile-rap-care-au-pornit-revolutia-din-tunisia-117496.html
Hiphop arabesc, tunisian, al carui mesaj ar trebui sa nu se restringa doar la lumea araba (brusc, teren de lupta), ci ar fi valabil si aici, unde, chiar: AR PUTEA MANELELE SA INTERVINA, SA DECLANSEZE POLITICA? Intrevedeti posibilitatea unor MANELE POLITICE, REVOLTIONARE? Care e POTENTIALUL POLITIC al manelelor? Rap arabesc nu e deja un fel de manea (rai)?
De-asta mi se pare ca, asa cum e pusa, problema e falsa, fals articulata.
Dar… avem si noi aici in RO un exemplu de monodie orientala (f. asemanatoare cu genul numit de Adi “proto-manea”), care a fost folosita in diverse imprejurari ca muzica moblizatoare. A fost compusa acum un veac jumate de Anton Pann si a beneficiat de versurile unui inspirat textier “de-al meu”, Andrei Muresanu…
Merci de link, maitre, e de urmarit tot ce vine de acolo.
Dsp topicul “muzica si actiune” as discuta cu placere, daca ai avea vreodata chef… !Vinceremos!
mersi… pus la Insert.
E ceva și la noi, dar nu cât de un declanșator:
http://www.youtube.com/watch?v=QgQBNrNzSWE
Vechimea îi atestă ineficiența politică.
Desi recunosc ca poate fi o legenda, o reconstructie frumoasa, o mitologizare. Dar revolutie fara mitologizare, chiar si retrospectiva, nu e. “Revolutia” nu este tocmai Historia (Povestea) Maxima?
Revolutia e o poveste dinainte deja reconstruita, o pre-re-constructie sau o ante-post-elaborare. Nici nu exista si mananca toata istoria.
Doar revolta e oarba, imanenta, cinstita. Tocmai de aceea poate fi facuta revolutie, sau nu lasa urme.
Manelele nu exista, nu exista in sine, nu au substanta, sint doar exprimarea, denuntarea unui simptom pentru care ar trebui sa le fim recunoscatori creatorilor lor, adevarati artisti din acest punct de vedere (carora trebuie sa le remarcam si ironia). Fara manele, expresie captiva a unor captivi, multe nu am vedea despre societatea noastra, cu noi cu tot, captivi, in ea, caci discursivitatea este sau incearca sa se ideologizeze, iar celelalte arte sint, vechi sau nou, culte. Maneaua e singura care face vizibila, care “semiotizeaza” tranzitia. La fel ca si Adrian Paunescu cu moartea lui, manelele ne ajuta sa ne exprimam, sint un suport de identificare, mai ales prin negatie. Etc.
@ Bogdan Ghiu: cred ca aveti dreptate, manelele sint “expresie captiva a unor captivi”, sint demne de atentie din acest pdv si sigur ca ar fi stupid sa le dispretuim pur si simplu numai ca viziunea lui A. Schiop despre subiect mi se pare “viciata” de cateva clisee grosolane, mai ales viziunea sa infantil-simplista despre un occident aseptizat si plin de intoleranta fata de “alteritate” (aceasta perspectiva o au de altfel si parvenitii care peroreaza despre “occidentul cel civilizat”, doar ca ei o valorizeaza pozitiv) si viziunea la fel de infantil-simplista despre Turcia sau India de astazi ca fiind niste modele “alternative”- nu ca n-ar avea si multe trasaturi “locale” -astea continua sa existe, din fericire, peste tot, sint diferente mari inclusiv intre tarile din Occident sau intre diverse regiuni etc.- dar e vorba de “adaptarea unui model cat se poate de “occidental”: economie de piata, democratie parlamentara, laicism, consumism, stat-natiune; inclusiv trasaturile negative sint preluate din Occident: inegalitati economice, integrare mai mult sau mai putin brutala a minoritatilor in statul-natiune etc. Ar fi mai lucid sa recunoastem ca lumea se “occidentalizeaza” tot mai mult (chiar daca ramane, evident, de discutat in ce masura exista valori “specific occidentale si care ar fi acestea; in definitiv, “occidentul” s-a tot schimbat el insusi de-a lungul istoriei) si ca asta nu se bazeaza doar pe dominatie ci si -poate- pe o anumita superioritate a “modelului occidental”
O sa-mi sumarizez reactia in acelasi ton cu cei pe care ii aperi voalat:
“Cocalar e mata’, ba!”.
“mâţa”, “‘m(ne)ata” sau “mă-ta”?
bogdan p, marx considera ca nici venitul, nici consumul de lux si nici distinctia parazit/muncitor nu sint importante pt plasarea in sistemul de clasa. un mic meserias care are atelierul lui poate cistiga mai putin decit un muncitor (un it-ist, sa zicem), dar nu e un mare capitalist, nu face parte dintre cei citiva % care fac marile jocuri. clasa de mijloc, ba chiar si mici/mijlocii proprietari pot fi considerati clasa muncitoare, chiar daca interesele lor graviteaza in zona capitalului. dar cind marele capital hotaraste sa i sacrifice (corporatia care pirjoleste micile firme), s-a terminat si puterea lor. marea putere o au marii bani. o au, cum zice un comic de stand-up, cei wealthy, nu cei rich. bogatia celor rich se evapora imediat, a celor wealthy e ca un strat geologic. e adevarat ca acum lucrurile sint mult mai complexe, dar ce e clar e ca nu s-a terminat cu clasele, cum spune vdb, dimpotriva, prapastia e din ce in ce mai mare. de aia ziceam ca e hippie naiv sau ca e din zona aia a post-ideologiilor, post-istoriei etc. clasele exista si sint doua mari si late – cei doi trei zece stapini si restul lumii. pe urma vin distinctiile intre astia micii, importante numai pentru ei intre ei, nu si pt marele mers al lumii.
credeam ca e evident motivul pt care am dat exemplul cu homosexualitatea. nu asta era subiectul, asa cum nici manelele nu sint subiectul articolului – doar pentru adi si povestea lui de dragoste cu manelele, foarte bine exprimata de altfel, dar neconvingatoare pt mine sau pt altii. e reveria lui personala, din care face teorie, cum fac artistii. imi plac unele manele, dar asa imi plac tot felul de lucruri. cred ca e stupid sa le respingi pe motive de “valorile promovate in texte”. in acelasi timp, cred ca respingerea lor de catre elite le-a prins bine, cum i-a prins si hiphopului prin anii 80, cind americanii aveau aceleasi discutii. si apropo de hiphop, bogdan, vbeam de cel din anii 90 pt ca-l puneam in paralel cu humanitas, un fenomen tot de anii 90. am ascultat si de astea noi, mi a placut aia cu horia closca si crisan si eroii neamului de la specii:)
relativizezi mult ca sa il aduci pe marx in zilele noastre. in fine, nu am zis ca s-a terminat cu clasele, nu asta e parerea mea, pur si simplu daca autorul are o abordare antropologica (din ce am observat), nu are rost sa introduca concepte ca “comunism” si “capitalism” in articol. de aceea am folosit si ghilimelele.
argumentul cu hip-hop-ul romanesc l-ai folosit doar din perspectiva care iti era favorabila.
cred ca pui etichete pe oameni cu aceeasi usurinta cu care autorul spune ca noi suntem cocalari – doar pt ca ne consideram diferiti si cumva superiori fata de adevaratii cocalari.
Hm, veniti cu batranul argument al “educatiei estetice”, ca o mama care-si taraste copilul minor la groaznica lectie de vioara. Pe vremuri (poate si acum) fetele burghezilor invatau sa cante sonate, ca sa devina “sensibile”. Chopin era pe atunci, si cam toti burghezii de salon impartaseau aceasta opinie originala, de o sensibilitate teribila.
O chestie de cod, marca a grupului de provenienta: preferintele, inclinatiile grupului sunt perpetuate si capata prestigiu prin invatare sociala, devin surse de legitimitate si de “valoare”, apoi servesc la educarea generatiilor urmatoare.
Eu unul privesc cu suspiciune orice forma de arta pentru care ai nevoie de vaste propedeutici inainte de a ti se permite accesul. Altminteri, sunt si “urechisti” (as putea sa jur ca nu l-au ascultat pe dl Messiaen, nici pe dl Prokofiev) care te şocheaza prin intensitatea interpretarii.
Si mai cred ca este in zadar sa incerci “sensibilizarea ” unui om care, la maturitate, nu arata inclinatie spre un produs cultural anume. Iar “sensibilizarea” in copilarie se numeste dresaj.
pardon, adresant gresit la comul de mai sus. rog admin-ul sa-l stearga
“cred ca e stupid sa le respingi pe motive de “valorile promovate in texte”.”
1. nu-mi place sa fiu privita, femeie fiind, ca o pizda stupida, buna la nimic mai mult decat de a fi traficat si exploatat de smecherasi.
2. din cauza asta, refuz de ex. piesa ala supppervaloroaas mentionata in text “Banii frumoşi se fac cu fete / Trimite-le afară fără sentimente”, fara sa fiu auzit o secunda din partea muzicala, d0ar pe baza valorilor promovate in text.
3. deci, sunt o stupida pentru tine.
4. hmmm, ce sa fac, ce sa fac… cred, ca mai bine sa fiu o proasta pentru tine ,decat o fetita buna-adaptata regulilor acestia groaznice.
eh, esti tu mai floricica, stai linistita nimeni nu ti a cerut sa ti o dai pe bani… si daca vrei sa stii si baietii saraci fani de manele se mai prostitueaza – si o mai dau la supt la baieti subtiri de centru pt 30 – 50 RON (si daca mergi spre 100 RON iti intorc complimentul), ca sa aiba bani de iesire in cluburi cu femeia. uneori, daca intri in relatii mai apropiate, prietenii pornind de la oribile relatii patron-client si o dau si pe gratis, ca au nevoie sa se descarce, ca au pipait la o gagica toata seara si nu le a iesit nimic; pt tine, ca fata, ar presta din start gratis:). baietii hetero sunt chiar mai ieftini decat fetele, fa ti cont pe gayromeo si o sa te convingi… viata e o treaba destul de complexa, nu traim in cea mai buna dintre lumile posibile, deci mai incet cu atitudinile astea. pasolini ca om de stanga din asta traia afectiv, cumpara baieti ieftini din clasa muncitoare din cartierele de la periferie
Ce-mi vad ochii, am ajuns sa vad o femeie criticata pe motiv ca nu intelege complexitatea vietii atunci cand spune ca nu-i place misoginismul ordinar ? Tu vorbesti serios ? Esti culmea stimabile. Ar mai lipsi sa-i critici pe evrei ca nu i-au iubit pe nazisti sau pe armeni ca nu-i au la inima pe turci. Articolul e tare, dar ai niste conceptii… Sau poate doar te straduiesti sa le ai ca sa iti demonstrezi balcanismul autentic.
problema ta e urmatoara: tu crezi, ca raspunsul feministelor fata de faptul ca femeii sunt abuzati ar fi o dorinta, ca atuncia sa fie abuzati si barbatii (si copii), sa fie egalitate!, in timp e acestia, in realitate, prefera solutia in care NIMENI nu e abuzat(a).
iar daca Pasolini facea comert cu minori in timp ce vorbea despre libertate si egalitate, atuncia era un hipocrit imputit. Ce fel de eroii mai ai, sfanti care au voluntariat la ku klux klan in timpul lor liber? Intelectuali supermisto care au condus lagere naziste?
m-ai numit floricica, infantilizandu-mi si delegitimizandu-mi automatic opinia doar pt ca m-am nascut fara Pula Metafizica Care Face Sa Ai Intotdeauna Dreptate (si sa Poti Fii Luat Serios). cred ca am ajuns in terenul no comment.
am crezut ca CriticAtac e un spatiu feminist… se pare ca nu-i asa.
presupun ca ferentarul e plin de “baieti ieftini din clasa muncitoare din cartier de la periferie”, deci esti in pozitia perfecta de a-ti urmari eroile. “Ca om de stanga”, desigur.
am crezut ca stanga e impotriva sclaviei, dar se pare ca tu ai o definitie mai speciala…
o regula empirica spune ca baietii sunt mai accesibili in zonele sarace. a doua regula, la fel de empirica, spune ca nu te caci unde mananci, deci nu te dai la si nu cumperi baieti din vecinatatea locului unde locuiesti fiindca iti faci faima de poponar si pierzi respectul si increderea oamenilor, femei si barbati la un loc. prin urmare, cu tot regretul, m am vazut pus, la fata locului, in situatia de a nu putea misca nimic si de a inghiti in sec, lasand sa transpire in afara doar o conduita strict heterosexuala, chiar si atunci cand baietii dadeau semne ca s ar oferi pe gratis. ‘nteles?
am incercat sa fac un reductio ad absurdum, speran ca cineva se va aminti ca wait a minute, poate traficul de persoane nu e haios. Dar tot ce primesc e ca traficul de persoane din cartier nu e oportun, ca omul ar putea sa ajunga sa fie considerat poponar.
se pare ca cinismul e cool peste orice masura.
“cand baietii dadeau semne ca s ar oferi pe gratis” e vorba de sex consensual gay, lucru sustinut de feministii si interzis de codul macho. Ceea ce sustii, ca “eliberator”, patriarhia, te pune intr-o situatia de a “nu putea misca nimic si de a inghiti in sec”.
nu e interesul tau sa sustii patriarhia, si totusi o faci din rasputeri. De ce nu poti sa fii macar consecvent?
domnului schiop ma adresam
Esti de culmea, serios. Un adevarat cocalar. Ma bucur ca imi intaresti opinia ca ascultatorii de manele sunt niste mizerabili cu probleme de comportament care obiectizeaza femei. Good work.
CUM AM AJUNS ELITIST! Daca Pasolini isi satisfacea afectivitatea cu baieti de muncitori, nu inseamna ca treaba asta e ok, daca stii preturile la prostitutia de prin cartiere nu ai dreptul sa te adresezi peiorativ-superior cuiva care te comenteaza civilizat, te baga in seama, te ajuta sa existi pana la urma!
Daca unii sunt nevoiti sa se vanda nu inseamna ca e ok ca altii sa faca trafic cu ei si, mai mult decat atat nu accept ca noi trebuie sa ne resemnam sau, ca si tine, sa admiram, impreuna cu alti iubitori de manele, aceasta! Daca exista cancerul, noi nu dorim sa-l avem! Simplific?! …Dar nu injur!
Te-ai descalificat definitiv cu raspunsul dat lui bhm! Tu nu ai o atitudine de intelegere sau de studiu asupra manelismului, ci una de admirare si de insusire a magariei caracteristice acestuia.
Da, viata e complexa rau de tot, dar asta nu justifica orice; era mai cinstit sa spui: “Imi plac manelele contemporane si ma bat cu oricine si folosiesc orice mijloace pentru asta!” Esti mai nazist in atitudinea ta decat cei care constata -obiectiv- ca maneaua actuala e o SUBcultura tiganeasca, nu ii reprezinta nici macar pe ei ca etnie in totalitate, nu reprezinta nimic mai mult decat un fenomen socio-cultural-zonal pasager (sper) devenit exagerat de vizibil datorita agresivitatii sale.
Ma consider un om obisnuit, dar tu ma bagi fortat in elita (ipocrita) pentru ca, da, nu ascult, nu suport si nu aprob maneaua! Multumesc!
ziceam ca le prinde bine respingerea pt ca e mai frumos sa ramina in underground (underground paradoxal, pt ca de fapt sint peste tot). dar peste citeva zeci de ani, sint sigur ca intelectualii subtiri o sa le asculte oftind cum asculta zaraza
Draga Bogdan Ghiu, te invit intr-o noapte la mine, sa-ti arate vecinii mei de sus cata substanta au manelele si cat de zgomotos exista ele in sine. Sa te vad cat de recunoscator o sa fii atunci.
Lasand glumitele, de ce maneaua e singura care “semiotizeaza” tranzitia? Adica fara manele nu ne-am putea exprima, nu ne-am putea identifica? Si de ce trebuie sa ne identificam numai prin negatie?
Ma rog, intrebari retorice. Eu cred ca maneaua nu exprima tranzitia, ci sensul tranzitiei! Au urmat telenovelele autohtone cu limbaj, comportamente si motive tiganesti, Dansez pt tine, oribilele reality-showuri care distrug ideea de intimitate si exhiba toate vulgaritatile, iata acum si marketizarea jurnalismului (prin “Adevarul”) si cine stie ce-o mai fi.
Ce ma inspaimanta e ca tranzitia s-a terminat, dupa unii. Adica astea vor deveni permanente ale societatii, pe o perioada mai lunga de timp.
O stiti pe aia cu kebabul si saorma?
Cine-mi pastreaza mie forma?
E kebabul si saorma…
(pam pabam…)
Pt Bogdan Perdivara: teoria asocierilor este totusi o teorie stiintifica si nu se reduce la ce-ai zis tu. Corelatiile sunt statistice si se presupune ca ceilalti factori sunt constanti sau nu intervin. Intreaga metodologie a cercetarilor sociologice se bazeaza pe ea, si functioneaza intr-o marja de eroare.
Nu inteleg de ce nu ar exista o ierarhie a valorilor. sa zici ca toate lucrurile sunt la fel, un tablou de Monet e pe aceeasi treapta cu mazgalitura unui copil mi se pare o naivitate si tradeaza o viziune cam “desertica” asupra lumii, totul e liniar si la fel.
Cand am zis ca “mi-e sila” nu am formulat o argumentatie, ci mi-am exprimat o atitudine.
Discutie despre metoda s-avem, atunci.
Daca sunt statistice corelatiile in speta despre care discutam, as vrea sa vad studiul care probeaza ce sustii. Dar nu prin contabilizarea unor observatii empirice extrase din context si colorate emotional – ne paste pericolul generalizarii nepermise, oricat de multe exemple cu vecini cocalari am invoca – , ci prin aplicarea acelorasi indicatori unui esantion reprezentativ de populatie. Vreau sa stiu cu ce se coreleaza manelele si nu se coreleaza minimal techno sau etno-dance in aceasta sufocanta mare de criterii extramuzicale ale căror “valoare” nu poate fi decat subiectiva. Pentru ca, daca nu, nu voi face decat sa-mi fabric o realitate care sa fie coerenta cu “datele ” mele. Astfel pot sa cred orice imi face placere si-mi maguleste orgoliul.
Eu nu clamam inexistenta ierarhiilor, ci ma refeream la “teoriile” care decreteaza ca genuri intregi (muzicale, literare, performative) sau chiar stiluri de viata sunt mai bune sau mai proaste decat altele, pe criterii ca “bun simt”, “bun gust”, “civilizatie”, “autenticitate”, “moralitate” etc., de fapt criterii ce variaza ca reprezentare de la persoana la persoana si de la grup la grup. E ca si cum ai spune ca tiganii se imbraca “strident” si fac “galagie”, motive pentru care, e clar, sunt suboameni. E ca si cum ai spune ca Dostoievski e mai “mare” decat Philip K. Dick. Pe ce m-as putea baza, intru metoda, ce criterii comune as putea invoca atunci cand compar melopeea lui Florin Salam cu poliritmia extrem de abstracta a lui Olivier Messiaen, pe care unii il cred poate cel mai mare compozitor din secolul 20 (cu toate ca de obicei auzi de el mai degraba daca faci Conservatorul)?
[observatie, aproape offtopic] de olivier messiaen poti auzi [in fact, many do] si daca esti fan radiohead [care sunt obsedati de tip]. dar e putin probabil sa ajungi la el via manele.
lasand la o parte [nu c-ar fi ceva-n neregula cu ea] “ierarhia valorilor”, “teoria asocierilor” functioneaza nu doar intre stiluri de muzica si moduri de viata, ci chiar intre stiluri de muzica.
e chestia asta, “memetics” ii zice.
Bine, atunci oricarui gen muzical ii corespunde un stil de viata? Sau calupuri de chestii muzicale conexe dau seama despre valorile comunitare ale omului? Ce ma fac daca intamplator, cum e cazul meu, ma incapatanez sa ascult uneori si “Dupa aeroportu din Palermo”, manea “de strainatate” a lui Salam, dar si Simfonia a III-a de Brahms (era o vreme cand dadeam play la caseta cu ea inainte sa ma bag in pat ), plus o gramada de muzica electronica?
Am avut si o perioada de Parker, Evans, Mingus si una de Satriani si Steve Vai. In etapele acelea eram oare alt om, mi se altera sinele cumva in functie de preferinte?
Cand eram pusti, eram rocker fiindca si prietenii mei ascultau rock si nu le placeau “cocojambistii”. Subiectiv, asociez acum genul asta cu o perioada de imaturitate, cautari si excese din viata mea. Asta nu inseamna ca as crede ca rockerii sunt neaparat niste pusti betivi, teribilisti si pletosi, mai educati decat media si cu parinti relativ prosperi din emergenta clasa de mijloc (nu prea te faci nici “indie” sau “emo” daca by default trebuie sa tragi in rand cu boul la vremea prasilei ) desi la prima vedere cam asta ar fi stereotipul.
Nu cred si basta ca oamenii pot fi clasificati, fie si orientativ, in functie de muzica pe care o prefera la un moment dat.
bineinteles nu cred ca fiecarui gen muzical ii corespunde un mod de viata [desi ar fi sweet, ne putem gandi la un sci-fi poetic pe linia asta] relatia nu e univoca. dupa cum nu cred nici reciproca, respectiv ca nu exista conexiuni intre preferintele culturale si modurile de viata. realitatea e undeva la mijloc.
[de altfel tot textu asta - very lame - al dlui schiop, e construit pe teza unei corespondente muzical-sociale]
> In etapele acelea eram oare alt om, mi se altera sinele cumva in functie de preferinte?
uhm, pai da, cum altfel? sinele e fluctuant, intermitent. de fapt o muzica ar fi deosebit de proasta daca nu ne-ar “altera sinele” atunci cand o ascultam [si eventual mult timp dupa aceea].
dara daca perdivara ar asculta DOAR manele, cocotat in pat cu un trabuc in gura si dand infinitezimal din buric? ar putea, iel hi clasificat direptus manelist?
ps: daca nu e clar, ideea pe care-o avansez e ca o “ierarhie” intre produse culturale se poate stabili [si inca foarte democratic!] nu doar pe baza calitatii intrinseci, ci pe baza “deschiderii” pe care o induc consumatorului.
in acest sens, manelele [aparent "deschise"] puncteaza foarte slab, ghetoizeaza nu doar social, ci mai ales muzical etc.
Sunt convins ca dl Messiaen puncteaza hotarator la capitolul “deschidere”. Ce deschidere induce opera consumatorului de opera? N-am vazut crowd-uri electrizate de metaforele nationaliste cu sclavi cantatori ale lui Verdi, in schimb am prins niste party-uri de nota 10. Ba chiar si ceva petreceri cu manele mai mult decat onorabile.
dar observatia mea [apropos de dl messiaen] nu privea deschiderea sociala – ci deschiderea culturala. inzestrarea ascultatorului cu sensibilitatea necesara efectuarii altor pasi, in interiorul muzicii si chiar in afara ei.
opinam ca putem ierarhiza [alternativ] produsele culturale, dupa numarul de exit gates pe care il implica.
Bogdan Perdivară spune:
26 ianuarie 2011 la 16:44
Hm, veniti cu batranul argument al “educatiei estetice”, ca o mama care-si taraste copilul minor la groaznica lectie de vioara. Pe vremuri (poate si acum) fetele burghezilor invatau sa cante sonate, ca sa devina “sensibile”. Chopin era pe atunci, si cam toti burghezii de salon impartaseau aceasta opinie originala, de o sensibilitate teribila.
O chestie de cod, marca a grupului de provenienta: preferintele, inclinatiile grupului sunt perpetuate si capata prestigiu prin invatare sociala, devin surse de legitimitate si de “valoare”, apoi servesc la educarea generatiilor urmatoare.
Eu unul privesc cu suspiciune orice forma de arta pentru care ai nevoie de vaste propedeutici inainte de a ti se permite accesul. Altminteri, sunt si “urechisti” (as putea sa jur ca nu l-au ascultat pe dl Messiaen, nici pe dl Prokofiev) care te şocheaza prin intensitatea interpretarii.
Si mai cred ca este in zadar sa incerci “sensibilizarea ” unui om care, la maturitate, nu arata inclinatie spre un produs cultural anume. Iar “sensibilizarea” in copilarie se numeste dresaj.
dar chopin chiar este de o sensibilitate teribila
altfel, ce pot sa va spun? pana una-alta, burghezi suntem toti, inclusiv eu si dvs, ba chiar si dl schiop. dorinta de-a ne depasi conditia e legitima, dar cand exageram, crezandu-ne deodata proletari sau cosmonauti sau aristocrati, riscam ridicolul. critica [inclusiv marxista] spiritului burghez are sens doar daca o facem din interiorul spiritului burghez, pe care trebuie sa ni-l asumam, in datele de baza.
> Iar “sensibilizarea” in copilarie se numeste dresaj.
daca doriti. totusi, nu exista alternativa: sau dresam copiii asa cum ne pricepem, sau vor fi dresati cu tv & shit. marxismul, de asemenea, se invata.
dar eu sunt proletar
Parintii mei sunt muncitori, bunicii si strabunicii tarani din nordul Moldovei.
Sunt primul din familia mea care a mers la facultate, multumita comunismului care le-a oferit alor mei sansa unei vieti urbane. Nu am proprietati, masina, nu sunt rentier. Muncesc ca sa ma intretin. Nu suport fitzele si elitismele urbane, ma agaseaza crunt parvenitii si ciocoii corporatisti. Majoritatea lucrurilor pe care le stiu le-am invatat singur. Sunt alergic la ierarhiile altora, incerc sa gandesc cu mintea mea. Cred ca obsesiile multora, legate de “succes” si “cariera”, au natura unei nevroze colective, la fel ca si credinta religioasa.
Oricum, am impresia ca sugerati, cumva, ca un anumit nivel de sensibilitate, educatie si intelegere poate aparea doar ca rezultat al unui stil de viata “burghez”. Va asigur ca am fost sarac toata viata mea, pian in casa parintii mei n-au avut, nu mi-au pus carti “esentiale” in mana – au preferat sa ma lase sa-mi urmez inclinatiile, chiar daca nu le-au inteles intotdeauna; nu intentionez sa ma “ajung” ca sa-mi compensez “frustrarile”, cum declama paradigmatic Adrian Schiop ca ar sta lucrurile cu romanii in general. Mai cred ca averile celor excesiv de bogati ar trebui sa se intoarca la cei care le-au produs efectiv prin munca lor. Cred in solidaritate comunitara si resping nationalismul, pe care il consider fascist.
Asadar mi se pare oarecum insultator sa ma numiti “burghez”. Eu folosesc termenul, de cele mai multe ori, ca pe o insulta.
tot respektul pt ascensiunea dvs sociala [de asemenea pt autodidacticism] dar raman la opinia ca sunteti burghez sadea, nu e insulta
la fel cum un copil de taran mergea la oras, facea scoala si era invatator burghez, acu o suta de ani. diferenta fiind ca, back then, adesea se intorcea la sat ca sa-i “ilumineze” [sau sa-i snobeze, whatever] p-ai lui, in timp ce azi se duce sa-i invete ca mai bine raman tarani prosti, aka autentici.
[incep sa cred ca discutia asta e pur si simplu o varietate po-mo a batranului conflict clasicism-romantism de pe la 1800]
nu mi se pare ca adevaratii proletari cred in “solidaritate comunitara” sau in redistribuirea averilor, nu mi se pare ca sunt antinationalisti sau antifascisti. astea-s idealuri de-ale noastre, burgheze, socialiste, marxiste..
d’accord cu ce ziceti de obsesii, cariere and so on. dar atunci ma mir ca sprijiniti maneaua – cea obsedata de ele.
Va rog, daca va prisoseste un pic de timp, sa-mi definiti in cateva vorbe “burghezul”, e posibil sa vorbim despre lucruri diferite. Mi se pare ca sub umbrela “burgheziei” nominalizam realitati teribil de distincte.
Si poate si pe “adevaratii proletari”. Sunteti sigur ca nu exista nici macar un “adevarat proletar” care-si doreste o distributie mai echitabila a banilor, ca “proletarul” este intotdeauna o naluca ideologica si niciodata o persoana concreta? Credeti ca oamenii muncii sunt toti niste vite indobitocite de manipulare si fascinate de plasma din sufragerie, luata pe credit?
Nu inteleg, iarasi, daca sunteti sau nu ironic atunci cand vorbiti de ascensiunea mea sociala. In ce ar consta ea, mai precis? In faptul ca am facut o facultate? Acum, cand unu din doi soferi de taxi e absolvent de Drept la fara frecventa? Ascensiunea sociala ar trebui sa fie cuantificabila intr-un sistem de privilegii pe care nu-l inteleg si nu-l creditez cu participarea mea.
Daca nu vedeti nici o deosebire intre mine si un parvenit corporatist cu SUV din noua generatie de urbani recenti dar mimetici, atunci I rest my case.
Si, credeti-ma, nu “sprijin maneaua”, asta ati inteles?. Incerc doar sa argumentez ca e irational sa stigmatizezi oamenii din cauza muzicii.
@bogdan: nu stiu daca pot defini “burghezul” acum. nu stiu nici daca e important pt scopul discutiei. conceptul are o vechime de sute de ani, nenumarate variante istorice de manifestare, poate fi abordat economic, social etc. eu l-am folosit in sens larg, antropologic daca doriti: se apreciaza ca evolutia capitalismului occidental postbelic a “imburghezit” [ca mod de viata, valori etc] aproape complet statele respective, si miscarea asta se repeta acum [daca evolutia economica va continua] in ro si aiurea. diferentele pe care le subliniati [foarte corect] de pilda intre dvs si un corporatist, mi se par mai degraba nuante in interiorul aceleiasi mari clase.
daca doriti o aplicare concreta, putem examina limbajul, maniera discursiva: dvs si cu mine [ca si 90% din cei care discuta aici] ne intelegem perfect, chiar daca ne contrazicem punctual, avem acelasi framework, valori asemanatoare, ne conducem dupa un set de reguli nescrise. pana la un punct asta face si dl schiop cu textul si interventiile sale: discuta burghez, literar si social, o tema exterioara [pana acum] spiritului burghez, pe care spera sa o faca acceptabila acestui spirit.
ma rog, poate va reusi, probabil nu. dar daca doriti sa observati un comportament “deviant” nonburghez, remarcati momentele cand devine agresiv: atunci el rupe de fapt conventia burgheza a dialogului. discursul lui ramane “logic” dar cf altei logici, poate la fel de justa, dar exterioara.
evident acest derapaj mi se pare [dpdv stilistic] fortat si ridicol, dar mai ales suspect in masura-n care se pretinde democratic dar violenteaza chiar discursul clasic. btw, reveriile rusesti sau turcesti sunt si mai suspecte [ati bifat textul despre populism, publicat aici sapt trecuta?].
Am ajuns, observ, cu discutia noastra, sa batem Vesnicele Campii ale Offtopicului.
Cred ca faceti o confuzie cand atribuiti veleitati burgheze actului comunicational. Înca din zorii civilizatiei, fara a fi burghezi, oamenii au invatat arta dezbaterii si retoricii. Aceasta disciplina si regulile ei care transcend seturile de valori, bazandu-se indeosebi pe logica(devenita stiinta, ca matematica sau fizica) in construirea si sustinerea asertiunilor, ne permite si astazi, burghezi,proletari, cocalari, sa ne sustinem mai mult sau mai putin defectuos ideile. Pacat ca nu se mai invata in scoala. Am vazut si corporatisti, ba chiar si oameni politici neinstare sa se exprime la nivelul minimei coerente. Vom trage concluzia ca nu indeplinesc criteriile “valorice” ale standardului burghez? Atunci cine conduce tara asta, cine tine perfect si “burghez” haturile Discursului?
Gentrificarea despre care vorbiti a adus o relativa prosperitate proletariatului, este adevarat, dar nu peste tot si nu intotdeauna. Astazi imigrantii – si multi romani – , cei ce fac de obicei muncile de jos, dar chiar si unii specialisti in domeniile lor, sunt noul proletariat al Occidentului. Starea proletariatului difera mult de la o tara la alta: doua tari apropiate geografic, cum sunt Franta si Belgia, dezvaluie la analiza diferente majore; Belgia, e adevarat, este aproape cu totul gentrificata. Nu acelasi lucru l-as putea spune despre banlieurile franceze. Ati fost vreodata prin Clichy-sur-Bois sau prin Saint -Denis sa vedeti cat de imburgheziti sunt magrebinii si camerunezii aia? Stiti cum traiesc menajerele hispanice din Miami cu familia ramasa in Cuba?
Daca societatile nu sunt cu totul gentrificate in Vest (si nu sunt, din cate am putut observa) si daca ne-imburghezitii sunt oameni, presupun ca, la fel ca toti oamenii, comunica in cuvinte si cuvintele se astern in propozitii. Unii dintr noi sunt mai abili in a se exprima decat altii.
Continutul comunicarii, asadar, valorile vehiculate si nu cadrul “civilizat” al discursului constituie esenta comunicarii. Daca va spun “va rog” sau “du-te in ma-ta” pe langa un alt mesaj, cel primar si semnificativ, asta nu inseamna ca mesajul primar devine mai mult sau mai putin valid comunicational, ci doar tine sau nu cont de “eticheta”. N-o faceti pe lordul englez coplesit de Povara Omului Alb si oripilat că “salbaticul” se sterge la fund cu frunze rupte din copaci.
Diferentele pe care le subliniez, intre mine si un corporatist, sunt covarsitoare si necesare, pentru ca altminteri asemanarile sufoca prin pondere: suntem, dealtfel, cu totii bipezi, cu doua maini, vorbim acelasi limbaj articulat, folosim haine cand ne e frig si utilizam produse electronice, ne uitam la comedii sau filme de actiune, ne plac persoanele atragatoare si alimentele proaspete etc.
Dar va asigur ca ce-i mana in lupta pe oamenii astia, motivatia vietilor lor, felul in care inteleg ei Succesul si Cariera, superioritatea pe care si-o aroga nonsalant, cu aerul de “firesc” (“cum adica sa nu vrei sa ai si tu o Masina?”) sunt, pentru mine, valori alien, from outer space.
Faptul ca vorbesc “frumos” nu inseamna ca nu-i urasc. I-as impusca dupa o judecata sumara. Mai credeti ca sunt burghez?
nu mi-e clar cum iese din topic, discutia asta, dar daca totusi iese, cu atat mai bine, oricum topicul propus de dl schiop era stupid. asa ca va raspund, pe scurt:
“actul comunicational” nu e, evident, burghez. dar nu e nici macar uman sau verbal [pana si plantele comunica]. deci nu m-am referit la comunicare in general ci la un anumit tip de discurs educat, pe care il practicam in acest moment, si care constituie, daca doriti, arena unde se decide legitimitatea lucrurilor, in statul democratic [burghez] actual.
oricum, nu va aprob atunci cand va referiti la o “esenta” a comunicarii, la o logica imuabila etc. postmodern vb nu exista o diferenta clara intre idei si forma lor verbala, si cu atat mai putin o logica fixa. logica e un byproduct al sistemului de clase, nimic mai mult.
daca am introduce “pule” in acest discurs, ar fi ca si cum am pretinde sa fim ascultati pt ca suntem batrani, sau bogati, sau de obarsie nobila, sau pt ca am primit un mesaj de la sf gheorghe azi dimineata etc. ar fi, deci, un alt tip de discurs [pe care nu-l dispretuiesc, dar caruia ii refuz legitimitatea] care l-ar vicia pe cel practicat de noi.
legat de imburghezirea vestului, nu e nici o contradictie intre ce am spus eu si ce spuneti dvs.
faza cu “lordul englez” e absolut funny, pt ca 1. intamplator sunt anglofob 2. dvs sunteti singurul care uraste o anumita clasa, fata de care va considerati diferit ["corporatistii" etc], eu notez doar diferentele de clasa, fara sa fiu pro/contra. afirm doar ca a fi “for the people” nu are nici o legatura cu a fi “from the people” [sunt chiar opuse].
nu inteleg altceva: “motivatiile” materialiste ale “corporatistilor” pe care-i dispretuiti oare nu se regasesc [mult ingrosate] in manele? [asta a observat, foarte just, "humanist" acu cateva zile]
“logica e un byproduct al sistemului de clase, nimic mai mult” – nu inteleg daca au “clasele” de-a face cu silogismul lui Aristotel sau nu.
Cicero, fara a fi burghez, practica un “discurs educat”. Erau odata si o gramada de retori greci, sclavi, care-i invatau pe aristocratii romani cum sa se exprime in public. Erau asadar un fel de burghezi ai sclavilor? Sau asa-numitii burghezi au fost de fapt primii oameni educati din istorie?
“daca am introduce “pule” in acest discurs, ar fi ca si cum am pretinde sa fim ascultati pt ca suntem batrani, sau bogati, sau de obarsie nobila” – este exact ceea ce pretind multi: ca au dreptate pentru ca sunt batrani, bogati sau, intamplator, mai nobili decat altii; a se vedea inclusiv pe acest forum cum plesnesc pieile pe complexele de superioritate. Unii par destul de burghezi, altii de-a dreptul fascisti.
cu “imburghezirea vestului” – pai sunt burghezi locuitorii aia din maghernite, fie si doar “ca mentalitate”? Ati vazut “La Haine”?
> nu inteleg daca au “clasele” de-a face cu silogismul lui Aristotel sau nu.
cum sa nu. ce poate fi mai “classy” [sic
] decat principiul deductiv: particularul e determinat si deriva din general. logica lui aristotel si republica lui platon, sunt asa de diferite?
> erau odata si o gramada de retori greci, sclavi, care-i invatau pe aristocratii romani cum sa se exprime in public. Erau asadar un fel de burghezi ai sclavilor?
posibil. sa nu uitam ca sclavii reprezentau pe atunci aproape o majoritate, iar sclavii educati erau probabil pe la 1% din total, produse de lux care beneficiau de toata atentia, traind in general mai bine decat cetatenii liberi. dar ma rog, transpunerea claselor moderne in alte epoci e misleading.
> este exact ceea ce pretind multi: ca au dreptate pentru ca sunt batrani, bogati sau, intamplator, mai nobili decat altii; a se vedea inclusiv pe acest forum cum plesnesc pieile pe complexele de superioritate. Unii par destul de burghezi, altii de-a dreptul fascisti.
nu cred ca mai foloseste cineva, in mod direct, argumente de tipul “am dreptate pt ca am varsta x, sau castig suma x pe luna, etc”. dar legitimitatea n-a derivat intotdeauna dintr-un discurs educat, rational
http://www.youtube.com/watch?v=5Xd_zkMEgkI
> pai sunt burghezi locuitorii aia din maghernite, fie si doar “ca mentalitate”?
deloc. insa eu spus doar ca majoritatea populatiei a devenit, in acele state, middle class, adica apx burgheza. cei de care vorbiti [ca si majoritatea celor care apreciaza manelele, la noi] nu fac parte din clasa respectiva. tocmai despre asta discutam: oare trebuie sa importam valorile si cultura altei clase – daca dorim sa o elevam, sa o scoatem din mizerie? sau dimpotriva.
Pingback: fresh good minimal » O poveste cu cocalari
Adi, ai uitat un moment important în istoria manelelor: 2001, apariția albumului FSOG (Future Sound of Gutza), remixuri electronice ale muzicii lui Nicolae Guță realizate de Future Groove (Adrian Budritzan).
Ia d-aici manele electronice:
http://youtu.be/cZpdpkrU8gk
http://youtu.be/TazaX-5yv_I
N-am prins glumița cu cancerul, dar mă bucur că te-ai pus pe scris. Doar fă-o ceva mai atent și mai puțin încruntat, că nu rezolvi nimic dacă o arzi justițiar.
albumul ala a aparut inainte ca manelele sa fie ostracizate, cand colaborarile erau vazute ok
Și sunt de fapt 3 numere consecutive despre manele în Suplimentul de cultură, nu două: http://www.feeder.ro/2006/07/07/hai-cu-maneaua/
Nu știu dacă mai funcționează corect linkurile.
nu mai functioneaza linkurile… se mai gasesc pe undeva pdf-urile?
da, uite-le:
Partea I a dosarului despre manele:
http://www.suplimentuldecultura.ro/numarpdf/081_Iasi.pdf
Partea a II-a:
http://www.suplimentuldecultura.ro/numarpdf/082_Iasi.pdf
Partea a III-a:
http://www.suplimentuldecultura.ro/numarpdf/082_Iasi.pdf
multumesc!
ma cheama geo dumitrescu, scriu versuri hip hop, dar daca guţă vrea să mă cânte sunt de acord…
Suntem oameni inteligenti – ti-e mai mare dragul !
prietene, versul e otrava si pâinea e scumpa si rea ;
altadata sedeam de vorba si scuipam
si nu ne parea rau ca timpul trecea.
Astazi, în birou e prea frig si oamenii sunt uscati si galbeni –
fiecare e plin de mila si toti au un gând meschin.
Noptile sunt sticloase ca ochii mortilor
si ca sa te mai îmbeti trebuie sa bei spirt, nu vin.
Altadata eram mai prosti si ne vedeam de treburi ;
aveam bani, timp, nostalgia foamei – si era bine,
stiam doar ca în Japonia se vând becuri ieftine
si ca zilele ne sunt teribil de putine.
Suntem oameni inteligenti – ti-e mai mare dragul ! …
Vom avea si noi sa povestim de un razboi
frumos, mare, epopeic, nemaivazut,
la care, ehe ! am luat parte si noi !…
Prietene, îti spun, versul e otrava si pâinea e scumpa,
O sa te întreb totusi peste cinci ani, fara pic de pedanterie
(când vom fi iar prosti si vom avea vreme) :
… « Înainte sau dupa marea batalie ?»
Nu prea înțeleg ce caută un astfel de articol aici…prea mult patos, prea multe rânduri, prea mult chin pentru simplul fapt de a te da balenă în conservă. Două cărți et voila!, avem tupeul să ridicăm imnuri manelelor! Să fii sănătos!
In sfarsit s-a ivit margaritarul cel de pretz si in cacofonia de pana acum (“articol”&comentarii la pachet): A TE DA BALENA IN CONSERVA. De zile mari!
Total de acord, cel mai autentic balcanic lucru iesit din tot articolul asta (ma rog, mai am de citit si comentariile urmatoare). Si culmea, monsieur Schiop, nu dintr-o tabara manelista. Poftim de mai zi ceva
aia-i, taică! respect!
Spun din start parerea mea: un articol bogat, concis, lucrat bine; dar superficial, ascunzand mai multa prostie si ignoranta.
De ex.
Manelele sunt in scadere pentru ca sunt muzica de petrecere, iar petrecerile au scazut datorita crizei economice si a inghetarii pietei imobiliare adat de draga bisnitarilor. Evolutia miscarii manelistilor poate fi trasata aproape paralel cu cresterea si scaderea pietei imobiliare.
Contest; detestam hip-hop-ul la fel de tare ca manelele, inca din 2000 cand am inceput sa-l intalnesc pe radio si tv.
Nu. Manelistii sunt penibili prin ignoranta, sovinism si lipsa totala de virtute; asemanator si in hip-hop, si aproape in orice muzica romaneasca vazuta pe Atomic sau MTV, fundatia comuna fiind bazata pe exploatarea insecuritatilor emotionale si sexuale, precum si dorinta pentru utopia capitalista.
Ba da, de cocalari si manelisti ne simtim amenintati, pentru ca ei circula in undergroundul mafiilor sau sunt chiar mafioti. Ma intereseaza comportamentul criminal, nu culoarea pielii ori etnia.
Un silogism defect. Studiul lui Pulay se refera la mase, la un sentimente popular, nu la elite. Evident, exista destui romani sovini si rasisti, dar daca iti imaginezi o diagrama Venn, cele doua cercuri se interesecteaza destul de putin.
ai vazut in capul lui pulay. inca unul care se pricepe la orice
Am cateva intrebari pentru autor. M-as bucura sa-si faca timp pentru a raspunde la ele.
1. De ce (mai) denunti valorile promovate de manele – banii ca scop in sine, smecheria, megalomania, instrumentalizarea femeii, neincrederea funciara in oameni, individualismul fara scrupule etc. -, pentru ca apoi sa pledezi cauza manelelor? Nu e nici o tensiune aici?
2. Daca ne pasa de oamenii simpli (sau am inteles gresit?), inseamna ca trebuie sa ne placa ce le place si lor? Oare nu dorim sa le imbunatatim conditiile de viata SI pentru ca sunt inculti, vulgari, gregari, lipsiti de gust etc. ? Trebuie sa-ti placa manelele ca sa empatizezi cu manelistii? Trebuie sa fii sarac pentru a fi de partea saracilor?
3. Daca manelele sunt vii, contemporane si AUTENTICE (cred ca autenticitatea e conceptul care guverneaza din umbra articolul tau) inseamna ca, automat, sunt si valoroase? Oare Miscarea Legionara n-a fost, la vremea ei, vie, contemporana si autentica (din pacate, prea mult din toate)?
4. Daca cei care critica manelele gresesc, inseamna ca manelele sunt, implicit, bune? Daca – vorba lui Spinoza – nebunul spune la ora pranzului ca afara e zi, inseamna ca, de fapt, afara e noapte?
5. De ce trebuie sa avem o identitate regionala? De ce sa nu ne construim singuri o identitate, pe baza unor criterii axiologice care transcend barierele spatio-culturale?
6. Daca, totusi, avem nevoie de o identitate regionala, de ce manelele sunt raspunsul la asta?
7. Daca vrem schimbare sociala, cum spuneai intr-o replica data cuiva mai sus, crezi ca prin cultivarea manelelor se va putea produce aceasta schimbare? Manelele ne ajuta sa fim “agresivi, excesivi si totalitari” astfel incat sa schimbam lucrurile? Au manelele – vorba lui Bogdan Ghiu – un potential real in acest sens?
8. Daca nu vii dintr-o cultura “occidentala, civilizata si toleranta” inseama ca tu insuti nu trebuie sa fii occidental, civilizat si tolerant? De ce trebuie sa ne insusim caracteristicile culturii noastre indiferent daca sunt bune sau rele? De altfel, nu trebuie sa fim cu atat mai occidentali, mai civilizati si mai toleranti cu cat cultura noastra e mai putin astfel?
9. Nu cumva anti-snobismul tau e tot un snobism, prin care incerci, inconstient, sa ne demonstrezi gradul tau superior de autenticitate si de empatie pentru paturile de jos (“uite cum stiu eu sa ma cobor la nivelul lor, sa-i inteleg cu adevarat, sa simt alaturi de ei!”) ?
10. Oare atractia ta pentru manele si respingerea – partiala, presupun – a modelor si modelelor occidentale si a elitelor autohtone care le adopta nu e tot o expresie a frustrarii de a fi parte a unei culturi mici, de a nu fi si tu englez, francez, neamt sau macar irlandez (“ia duceti-va dracu’, eu sunt de aici, din Balcani/Romania, si iubesc balcanismele/romanismele mele”)? Oare pledoaria ta pentru manele nu are mai mult un substrat patriotard si etnocentrist – care, as zice, sunt mai mereu o forma extrapolata de egocentrism – decat unul social-politic?
thumbs up!
Excelent. Astea sunt un set de intrebari esentiale !
intrebarile sunt bune si promit sa mi fac timp sa le raspund
coane! cât îţi ia să dogozăşti nişte răspunsuri? iaca-s doo zile.
Mi-au trebuit 2 zile să citesc tot articolul și comentariile (care sporesc valoarea articolului inițial). Acesta este cel mai bun comentariu și acoperă majoritatea observațiilor și întrebărilor mele. Așteptăm răspuns!
Florin, pana atunci de ce nu ne spui tu cum e cu “da muzica mai tare”?
Domnu’ Bortun, iata ca a trecut o jumatate de an in care intrebarile dumneavoastra au ramas fara vreun raspuns, desi chiar avocatul diavo…manelei accepta ca “sunt bune”. Stiu ca pe la institutii exista o lege care zice ca daca faci o cerere si nu ti se da vreun raspuns in timp de o luna, cererea se considera din oficiu aprobata. Cred ca aici avem o situatie cu pana la 600% mai clara: intrebarile fiind punctuale, la subiect si de bun simt, dl Manele nu a mai putut s-o dea la intors cu ipocrizia elitelor (care ipocrizie si ce elite?), cu feminismu’ sau cu complexul de superioritate. Nu a mai putut s-o dea in nici un fel pe dupa colt, asa ca a facut ce trebuia sa faca atunci cand a scris eseul: a tacut! Restul e manea…
…Ar mai fi o explicatie: poate ca nu mai are acces la net dupa ce au citit gazdele eseul si si-au dat in sfarsit seama ca manelele din fiecare noapte se auzeau din camera lui A.S. si nu de la “taranul de deasupra”
Regretatul Lyotard (asta chiar e regretat), proclama moartea meta-naratiunii, sau ‘balena-n conserva’ cum bine a spus Le Varan. Prea multe pareri semi-docte, prea multe comentarii semi-rasiste (nici nu vreau sa deschid subiectul ‘articolul de pe viceland’), prea mult zgomot pentru nimic. Manelele sunt Zeitgeist si Zeitgeistul e manele, dar preferam sa ne reactionam ca niste virgine Victoriene la auzul ‘unor cuvinte deocheate’. Adica sa ne scandalizam.
…Si va garantez eu, ca daca ati fi in Shoreditch la o noapte ‘gypsy punk Balkano-beats’ ati dansa si pe manele fara nicio leziune de ordin moral.
Dar acolo ar fi ok, ca suntem hip si de fapt e ironia post-moderna din noi care danseaza, nu?
Nu sunteti cocalari/nu ati inteles ceva pozitiv din articol= close tab. Nu mai fiti sensibili.
Vad din vocabularul folosit (articol+comments) ca avem de-a face cu oameni cultivati. Asta ma bucura. Totusi ei nu au puterea de a se detasa de frica de a fi asociati cu ceva de joasa speta. Nu va taraste nimeni in noroi, dragilor, relax. Trebuie doar sa nu mai fiti hateri.
Articolul este de mare angajament, sa ne intelegem. Mi-a placut foarte tare. Da, incepe asa si se termina invers. Ete, scartz. Nu o sa primiti niciodata ceva echilibrat pentru ca asta o sa va tina pe loc.
In toate genurile muzicale se vor gasi oportunisti care sa impinga lucrurile pana la ridicol. (intre noi fie vorba, si ridicolul e un bun prilej pentru creativitate, ca sa faci altceva din ceva bun, trebuie sa il strici inainte. poate iti iese, poate nu.)
Asta cred eu ca e greu de inteles. Daca unii fac si porcarii, nu inseamna ca nu au facut si lucruri bune. Mi se pare asa trist sa fii (ca si mine din pacate) atat de loial incat sa generalizezi. Foarte bine a punctat Pierdivara in comentarii, e ca si cum ai zice ca PK Dick e mai fraier decat Dostoievsky…
Eu am inteles din articol (ce am vrut eu!) ca prea si-au luat unii un tap ispasitor si un punct de reper in entitatea “cocalarilor” numai ca sa le reuseasca lor identitatea diferita.
Da, sunteti intelectuali, va iubesc. NU trebuie sa va placa manelele. Dar ele exista, multora le plac manelele (si carnea), si unele din manele chiar au mesaj care atinge (si rupe) cate o coarda sensibila. UNELE, da?
Muzica e una, oamenii e alta (sic!). E si treaba ta de cetatean ne-balcanic, civilizat, sa le pui limite nesimtitilor care dau muzica tare. Daca taci si injuri pe la cafele si pe bloguri, esti si tu un fel de cocalar. Adica un balcanic resemnat cu conditiile de trai de p-aicea care se amageste ca e mai bun.
Problema grava aici e cu etichetele. Daca as fi mai intelectual, asa ca regretatul, poate mi-ar placea, si mi-ar fi la indemana, sa trag cu etichete.
Si uite o sa trag un mare offtopic: problema romanilor este ca nu sunt uniti. In unirea asta care ar trebui sa fie, ar putea f bine sa rada unii de altii, manelistii de fraieri, clasicistii de manelisti, si jazzistii de toti ceilalti. Si bloggerii sa se uite.
Frumos foc ca exista articole asa. Are un ton de tip interbelic, polemic.
Nu va taraste nimeni in noroi, dragilor, relax. Trebuie doar sa nu mai fiti hateri.
Si o ultima etichetare: va rog, chiar va rog frumos, nu mai fiti aceste neam sublim de martiri (cum zicea Puric odata). Pentru ca nu e cocalar ala care e prost, ci ala care nu face (mai) nimic si da vina pe altii.
Frate, mi-ai rupt ochii de la primul paragraf. Nu pot să citesc așa ceva, iartă-mă pe mine. Boooring.
http://www.scribd.com/doc/47643898/Consum-cultural-si-stiluri-de-viata
Gasiti mai sus o tipologie a stilurilor de viata si a consumului cultural, pe baza unor cercetari. Este un model (cam simplist), descrie un ideal-tip de consumator, aproximand realitatea. Va puteti uita si pe Barometrele de consum cultural, gasiti si cercetari referitoare la consumul cultural al tinerilor pe internet. Acuma nu stiu daca s-au facut cercetari atat de rafinate in privinta genurilor de muzica, dance, trance si ce-o mai fi.
Cum am mai spus, eu nu cred ca gusturile muzicale sunt ceva izolat in cadrul omului, ci sunt parte a unui sistem coerent, estetic si cultural, cu influente sociale, familiale etc. De exemplu, in mediul rural se asculta mai mult manele sau populara/etno, decat rock. Acuma nu trebuie sa atribuim ca papagalii “taranul e manelist” sau, mai rau, “manelistul e taran”. Asta e, mediul rural (poate ca adevarata cauza e lipsa de educatie de la tara) favorizeaza manelele. Mie nu mi-e sila de manelisti (semeni de-ai nostri, nu?), mi-e sila de manele. Cred ca Bogdan Ghiu nu are dreptate cand zice ca manele nu exista in sine. Mai degraba manelistii nu exista in sine (de fapt, oamenii asculta mai multe genuri de muzica, preferintele se pot schimba), in schimb manelele sunt un fapt estetic galagios si de necontestat.
In privinta camparatiei intre Verdi, Prokofiev sau, sa zicem, Enescu, si manele, n-am auzit de nimeni sa fi dat bairam cu Enescu. Muzica clasica este o muzica a interioritatii si imaterialitatii – orice zgomot care aminteste de realitate deranjeaza, sacaie omul. Manelele sunt la celalalt pol, al petrecerii, exhibarii, exterioritatii. Ma rog, unii viseaza si pe manele, treaba lor.
Mi se pare grosolan modul in care puneti problema “superioritatii” unui scriitor fata de altul (Dostoievski si Philip K Dick), sau ca unul ar fi mai “fraier” decat altul (mr Leqooo a zis asta, la misto probabil, cum tot la misto cred ca a scris Dostoievsky!). In literatura e loc pentru oricine. Si cum oamenii se deosebesc si dupa intentii, si dupa realizari, tot asa si scriitorii se deosebesc dupa genuri literare abordate si dupa realizari. Nu l-am citit pe PK Dick. De Dostoievski am citit mai mult nuvele, din marile lui romane n-am citit decat Idiotul. Asadar, nu stiu ce sa zic. Ce-i drept, foarte multi autori din filosofie, eseistica il citeaza, il comenteaza, il amintesc pe Dostoievski. Nu zic ca asta il face “mai bun” decat PK Dick, dar e altceva, in mod sigur.
Am inteles ca PK Dick e autor de SF-uri. Probabil e o incadrare grosolana. Tot autor de SF-uri e considerat si unul din autorii mei preferati, Ray Bradbury, cu toate ca Fahrenhei 451, capodopera lui, mi se pare la fel de percutanta si vizionara ca 1984, la fel de actuala ca Brave New World, dar mult mai poetica decat acestea. E extraordinar cat de poetic poate fi Ray Bradbury (in comparatie cu alti autori de SF) si cat de frumos vorbeste despre carti. Iata ce spune despre diferenta dintre scriitori (de fapt, aici voiam sa ajung, aveam niste miscurici):
“Cărţile adevărate au pori. Sub lentilă vei descoperi o bogăţie infinită de viaţă în continuă mişcare. Povestirea detaliului. Detalii sugestive. Marii scriitori ating adesea viaţa. Cei mediocri se apropie de ea. Cei lipsiţi de talent o violează şi o lasă pradă muştelor.
Cărţile arată porii de la suprafaţa vieţii. Oamenii dornici de confort nu vor decât chipuri ca de ceară, fără păr, fără expresie. Suntem martorii unor vremuri în care florile trăiesc pe seama altor flori, în loc de ploaie şi cernoziom.”
Multumesc pentru efortul probatoriu, am parcurs materialul, dar nu e tocmai ce voiam eu. Stiam deja, empiric, ca exista pe lume oameni mai educati si mai putin educati, plus tot soiul de bosorogi urbani si babe cu blanuri putrede care se duc sa vada “Apus de soare” la National dar care citesc Libertatea in autobuz . Dar va atrag atentia ca noi despre manele vorbeam aici; cuvantul nu apare nici macar o data in materialul propus de dumneavoastra. Nu apare, de asemenea, nici o ierarhie a “valorii” celor consumate; studiul are, ca orice demers antropologic care se respecta, o orientare descriptiva si nicidecum normativa. Trebuie sa presupun, asadar, ca noi suntem cei care adaugam valoarea, pozitia in top si nevoia de autoconfirmare prin recurs la antagonisme (stiti ceva sociologie, asadar cunoasteti pe ce coordonate se construieste, mereu, relatia dintre “grupul meu” si “celelalte grupuri”) .
Aveti dreptate cand spuneti ca gusturile muzicale nu sunt un lucru izolat in cadrul consumului cultural. Tocmai de aceea n-ar trebui izolate ca pretext pentru emiterea, pe baza lor, de judecati de valoare asupra unor fiinte umane. Va garantez ca un om putin educat, impulsiv si nu foarte inteligent va cultiva adesea (in special cand se implica si un factor economic) aceeasi badaranie sociala indiferent de curentul muzical preferat, care poate fi rezultatul unei simple invatari sociale.
În anii 80 si 90, in Romania, rock-ul avea un aspect semiprotestatar iar rockerii se percepeau pe ei insisi drept niste oameni mai educati decat restul de ignoranti; ca atare si muzica lor trebuia sa fie mai buna. In aceeasi perioada, in spatiile de cultura anglo-saxona, rock-ul era muzica preferata a pustilor rebeli fara cauza, a maturatorilor de strada, a camionagiilor, a hamalilor si muncitorilor necalificati. Mai stiti filmele acelea cu bande de motociclisti ori cu “thugs” imbracati in piele si pletosi, o marca tipica a anilor 80? Ei bine, indicau o anumita perceptie sociala a vremii. Ca si cu rock’n roll-ul cu cateva zeci de ani mai devreme, ei erau “dezmatati, obsceni, paraziti, infractori”, iar muzica lor era “galagioasa, imbecila, insuportabila”.
M-am intins deja prea mult. O sa inchei aici, indemnandu-va sa-l cititi pe Philip K. Dick si sa nu va mai luati dupa tot soiul de filosofi si eseisti care nu fac decat sa prefere ce cunosc si sa apere ce sunt, inclusiv estetica lor gaunoasa. Ganditi cu mintea dvs.
vecinadeblog, scuze ca m-am grabit cu eticheta, dar de la partea cu “asculta porcarii” am si inceput sa te antipatizez. asculta te rog piesa asta http://www.youtube.com/watch?v=u2YVp65M8nI si spune-mi ca auzi toata ziua in muzica romineasca (sau de alt fel) pasiunea din vocea lui pustiu. sint de fapt f rari genul asta de artisti intensi (si minune e un altul), care fac arta convingatoare, nu manierisme lesinate, jocuri de-a esteticul, de-a emotia sau smart-ass, mai ales de-astia clever clever, cum e majoritatea muzicii contemporane.
merci ca m-ai facut sa rad (inca nu stiu daca sa te/va iau in serios sau nu)… acum cativa ani cand era la moda melodia, nu mi se parea deloc amuzant pt ca nu puteam sa dorm noaptea din cauza cocalarilor care o dadeau la maxim, pe repeat; ei nu ma lasau, eu muream de necaz. dar daca nu ar exista din astia, cum as putea eu sa zic ca alta muzica e buna?
voi sunteti ca aia de ridicau in slavi taranii pe timpuri (poporanisti/semanatoristi); cinste regretatului George Toparceanu
Bineanteles ca ceea ce incearca sa sugereze articolul, la un anumit nivel, are iz “samanatorist”. Se simte o anumita frustrare. Iar la Sociu ies la suprafata foarte multe “taranisme”. Asta cu valoarea data de “pasiunea din voce”, etc…este atat de cliseu. “Pasiunea” poate fi si un bass incredibil sau poate fi si o austeritate asumata.
Toata maraiala asta impotriva celor “clever” si a celor care isi permit sa se “joace”, in favoarea muzicii “adevarate”, “simtite” suna extrem de neevoluat si provincial (sic). Chestia asta ca arta are valoare daca iti versi bojocii e destul de trista.
Nu inseamna ca manelistii nu au profunzime, dar nu are nici un sens sa-ti imaginezi ca a fi “smart” nu poate fi “intens” sau “pasionat”. Este mult prea simplist sa echivalezi “pasiunea” cu doar un anume tip de a face arta.
Cat despre articol: cred ca atinge un punct important atunci cand remarca rasismul ascuns intr-o pozitie antimanele, in general, dar si la “elite” si e normal sa contracarezi asta. Sunt de acord si cu ce se afirma despre intelighentia locala. Asa este: e autista, snoaba si gandeste intr-o paradigma depasita.
Dar dupa asta, asa cum scria si “Neagoe”, autorul trebuia sa fie ceva mai atent. Dupa ce citesti comentariile, articolul incepe sa se destrame la nivel teoretic. Pare fusarit, grabit. Ce e aia Balcanic? Si de ce sa fii Balkan cool? De ce trebuie sa ma duc la Berlin (vad ca e o obsesie cu Berlin) si sa ma gandesc ca nu sunt “Occidental”? Sau sa-mi pun problema asa…tocmai atunci mi s-ar parea ca am o problema. Ca nu ma pot duce relaxat acolo, fara sa gandesc in termenii astia. Istambulul este foarte frumos, dar poti gasi foarte mult Istambul si la Berlin. Si se amesteca misto Kreuzbergul turc, cu electroul atat de prizat in Berlin.
Iar modul in care apare obsesiv cuvantul “Occident”, “occidental”, etc…zgarie pe ureche, suna pasunist, parca ar fi iar conflictul din trecut intre traditionalisti si modernisti. E ciudat cum ies la suprafata aceleasi obsesii, aceleasi complexe locale. Aceleasi “conflicte”. De parca asta ar fi singurul mod prin care ai putea avea o “identitate”. Si ce daca e “adibas”? Adibasul este foarte interesant ca fenomen. Poate mai interesant decat Balkan cool! Nu mi se par deloc evidente concluziile autorului. Sunt foarte multi pustani calculatoristi care au intrat devreme in contact cu muzica electro si nu e nici un fel de snobareala. Nu au umblat in anii ’90 in camine naspa si nu au fost la Cenacle de literatura, nu vad de ce trebuie sa-si asume Romania aia. Si nu vad de ce trebuie sa-si asume cultura locului “asa-cum-este”! Sunt liberi sa-si asume ce vor, fara sa le fie teama ca vin justitiarii de serviciu sa le tipe in creier ca ei trebuie sa fie Balkan! Ce e aia Balkan? Porcarele Kusturica sau Bregovic servite ca clisee exotice pentru ochiul exterior.
Eu cred ca Dan Bursuc e mult mai relaxat si lucid. Vorbeste de influente house si influente hip-hop. Fara frustrari.
in berlin n auzi manele. in bucursti auzi o gramada de muzica din berlin
dan sociu, ai dreptate, insa nu stiu daca ‘pasiune’ este cuvantul potrivit, asta e un cuvant de care deja se abuzeaza. pur si simplu pustiul este viu, este real, mai real decat orice copchil de la mamaia copiilor.
vdb, de ce sari atit de departe – poporanism, semanatorism. am spus eu ca vesnicia s-a nascut in ferentari sau altceva de genul asta? tu nu poti sa crezi ca i-ar putea placea cuiva piesa asta (atit de frumoasa) doar pt ca-i place, nu din motive ideologice sau din snobism (cum crede adi schiop ca e cazul celor carora le place electro). as putea sa si motivez de ce imi place, sa vorbesc despre vocea pustiului, despre ritm si pasiune, masculinitatea versurilor si a interpretarii (in comparatie cu copilul asta, o gramada de macho din muzica contemporana par niste floricele), dar ce rost are. ce voiam eu sa spun e simplu – muzica e muzica, nu va mai cacati pe voi. iar chestia cu ce-valori-transmite e o idiotenie. arta nu transmite valori, arta nu e civilizatie si nici macar kultur, arta nu e in folosul comunitatii, e asociala, antisociala – MOARE LUMEA DE NECAZ.
Intr-o societate manelista, cum poate fi maneaua antisociala?
Cand intr-un local sau la un concert de cocalari striga toti in transa “sa moara dusmanu ca eu am bani si femei”, desi ei saracii abia au bani de microbuz sa iasa din ghetouri, maneaua este doar o unealta de format colaborationisti naivi ai sistemului (fascist, elitist).
Haosul din capul tau nu e arta si nici antisocial: e complacere si colaborationism.
De necaz nu moare nimeni, dar de necazuri datorate si mentalitatii cocalaresti s-ar mutea sa moara multi…
da, ma cac pe mine. de ras. sunt unul din acei dusmani care se oftica.
mă, de fapt da. arta e tot ce ai zis mai sus că nu e şi mai mult. nişte unii susţin că arta are două funcţii de bază: etică şi estetică. cred că am fi mai oameni dacă asta ar fi regula, nu excepţia.
nu stiu cine a cerut ca maneaua (sau orice alta muzica de divertisment) sa fie acceptata ca arta. dar chiar daca mergem in directia asta, nu exista nici-o definitia unanim acceptata a artei si cu atat mai putin un scop. iar ne intoarcem la teorii absolute, venite de “sus”, care sa ne separe pe “noi, cei superiori” de “ei, cei inferiori”.
wow
mishto articol. foarte documentat. pacat ca a fost scris. mult tam-tam pt nimik. adica stai, ca mi-am amintit. o vrut autorul sa se refuleze si sa isi explice lui insushi ca cum si de ce e un cocalar veritabil.
vreau sa vina urmatoarea faza din evolutia cocalarilor; sa ma esplic: daca cocalar inseamna ca e tigani rezulta ca ei e nomazi. daca e nomazi sa plece si in alte tari sa-i colonizeze, culturalizeze, innobileze si alte activitatzi specifice etniei ca aici au stat destul.
iar daca concluzia ca toti e cocalari, implicit eu, ma esprim asha: http://www.youtube.com/watch?v=285OKea14Sc
parerea mea
Un articol inteligent, minus prosteala de la sfirsit cu Turcia, capitala regiunii.
hai frate uitati-va la adolescentele cocalaritze cum fredoneaza pe gard in fata blocului manele de dragoste, ce dragute sint, sau credeti ca cocalarii nu se indragostesc si ei si nu sufera de asta. le atinge muzica aia, bai, schizoafectivilor
ca-n filme http://www.youtube.com/watch?v=zXoRkNcC_xs
ati inceput bine, v-ati pierdut pe drum in mizerii
tu cine esti ma? naratoru obiectiv?
Salut Grupul Scriitorilor Maneliști din Curtea MȚR și Clubul Micilor Nostalgici de Mucava! Cinste vouă tăvarăși! Fie ca pufoaica să nu vă nădușe schinarea, vodca să vă limpezească mințile, mujicia să nu vă treacă, etc.!
Exemplu de mojicie asumată: “De asemenea, e de inteles să vrei să te spargi în bani după ce ai stat peste 20 de ani cu foamea-n gât, tot aşa cum nu văd care e problema cu faptul de a fi ‘îmbogăţit recent’ – venim dintr-o societate, cea comunistă, în care clasele din interbelic (oricum fragile si vai steaua lor) au fost făcute varză si reconfigurate după alte principii, mecanice şi mai egalitariste, iar mobilitatea socială de acum, i.e. parvenirea, e un lucru foarte frumos.”
E un site amuzant: arată încercarea unor imberbi și a unor nostalgici să facă, pentru a nu știu câta oară, din căcat, bici. Dacă nu e amnezie istorică, dragilor domni intelectuali așa cum vă place să vă autointitulați, atunci e rea-voință. Dar mai poate fi vorba, cum zicea Șchiop pe limba de lemn a antropologiei culturale, despre o amnezie combinată cu o colonizare din partea occidentului: v-ați dus frumușel acolo și ați luat pachetul de neo-marxism la purtător. Cinste vouă tăvarăși! L-ați luat de la ăia care n-au trăit mizeria socialismului real dar care ne acuză că l-am aplicat prost (noi și tot restul lumii, evident).
Cinste vouă tăvarăși care ați înlocuit rasismul pe criterii etnice cu lupta de clasă! Cinste tuturor teribiliștilor care se deghizează numai ca să fie băgați în seamă! Da, mă refer la matale, tovarășe Șchiop.
Cinste vouă tăvarăși care vă ascundeți incultura sub covorul des al lozincilor și al formulelor luate de-a gata! Cinste tuturor celor care trăiesc (foarte bine) de pe urma sistemului capitalist, rasist și fascist dar îi sunt împotrivă. Aici aș putea enumera vreo câțiva dintre cei care publică pe site, dar mă abțin.
Cinste celor convinși că umanitatea se rezumă la drepturile omului. Cinste politrucilor corecți politic, ONG-urilor țigănești și în general tuturor celor convinși că nu au responsabilități și că totul li se cuvine!
Se pare ca porcii capitalisti care vor sa (re)faca cacat din bici n-au inteles ca tocmai comunismul incerca sa ne responsabilizeze pe toti, doar ca naucii purtatori de jeansi si plete (vechii cocalari, sau – mai corect politic – golani) vroiau sa fie liberi de orice responsabilitate, mai ales de aia de a munci. Iar acum, cand vechii muncitori au ajuns “egalii” lor in taiat frunza la caini (din motive obiective, adica de cacat transformat in bici) nu le mai convine golaneala. Pai ori santem golani ori cocalari, tot de bici avem parte, ca porcii ingurgiteaza rahat si scot bici. E cam aiurea ca tocmai porcii astia care transforma rahatul in bici se revolta acum si-i “rensponsabilizeaza” pe altii pentru asta.
Nu imi plac manelele, nu imi plac melodiile hip-hop
Doglas Kellner – “Cultura media”: e o carte simpatica despre semnificatiile transmise de cultura mediatica (aici se incadreaza si manele, fiindca nu fac parte din cultura populara). Despre Madonna, Rambo, Beavis and Butthead, muzica rap – arata clar (vad ca mai sunt oameni care se indoiesc) cat de multa ideologie ne este servita prin muzica asta, pe care unii o numesc “arta”. (cartea e rara, gasiti o recenzie la ea, intitulata “Tate goale si pistoale”, pe blogul constiinte.ro).
Mi-a placut remarca cu “filosofi si eseisti care nu fac decat sa prefere ce cunosc si sa apere ce sunt”. Probabil multi facem asta, fara sa ne dam seama. Chiar si pe forumul asta, se observa ca replicile urmaresc mai mult firul orgoliilor, decat al adevarului.
Multumesc pentru informatie, o sa incerc sa dau peste cartea asta.
Sper sa nu fie o adunatura de vorbe pretentioase si de teorii hazardate. M-am uitat si pe articolul la care ma trimiteti.
Filmul Rambo, de pildă, este văzut ca o expresie culturală a “doctrinei Reagan”, caracterizată printr-un “conservatorism revoluţionar cu o puternică latură de populism conservator radical, de individualism şi activism” – citat din recenzie.
Mie mi se pare ca, dupa cum e prezentata, e prea smechera cultura asta de masa ca s-o intelegem noi. Sunteti sigur ca intentiile reactionare ale lui Rambo au ajuns si pana la privitorii din salile din Romania? Ar fi pacat ca atata ideologie sa se fi risipit prosteste printre scenele cu batai.
Si, apropo, conservatorismul radical si individualismul apareau clar ca lumina zilei inca de pe vremea lui John Wayne si a westernurilor cu “indieni rai”. Primul Rambo e facut dupa o carte din ’72, scoasa cu aproape 10 ani inainte sa vina Reagan la putere. Primul film din serie a fost facut in 1982, la doar un an de la intrarea lui Reagan in Casa Alba. Sa credem ca in atat de putina vreme “reaganismul”, extrem de solid doctrinar deja, a si ajuns sa fie convertit in materiale de propaganda?
Nu cred ca Rambo e legat neaparat de mandatul lui Regan, ci de conservatorismul american, sau de dorinta de revansa, care exista si inainte. Cartea e scrisa in anii ’90, iar autorul nu face decat sa sintetizeze o orientare culturala si politica mai veche intr-o formula, “doctrina Reagan”.
Conservatorismul american exista si pe vremea Războiului Civil. O sa caut cartea, dar sa stiti ca nu-mi plac formulele astea “concentrate” si generalizatoare. Nu uitati ca este, pana la urma, vorba despre un eseu, o incercare teoretica de circumscriere a unei realitati culturale care scapa (se mai intampla si in ditamai stiintele ca fizica) unei teorii unificatoare.
As putea sa va dau exemple de filme de Hollywood din aceeasi perioada care au cu totul alte mesaje, dar n-as proba nimic, evident: nu as face decat gresala de a alege, din multele “probe” existente, pe cele care imi convin. Madonna este contemporana cu Metallica, ce concluzie tragem despre Metallica? Si cum coreleaza asta cu tricoul lui Butthead, pe care se apare numele trupei?
Cartea e mult mai nuantata si foarte minutios argumentata, nu merge expediata in doua randuri de recenzie. Una dintre tezele principale ale lui Douglas Kellner este ca produsele media – filmele, de exemplu – sunt de vreo trei decenii si mai bine amalgamuri de tendinte si coduri si ca nu mai merge cu judecati puriste si transante (de tipul: filmul asta-i de stanga, astalaltu-i de dreapta). “Rambo”, de exemplu, e un produs tipic al epocii Reagan (bine, mai exemplar si mai riguros cronologic aici e “Top Gun” etc.), dar e deschis si la sugestii hippie, paradoxal, asimilate in ultimii ani ’70 – de exemplu, imaginea iconica a lui Stallone are un look destul hippie-like, cu bentita pe cap, apropierea de natura etc., desi glorifica – pe ansamblu, sub aparente critice – Vietnamul). Tocmai in aceasta “despartire a apelor” sta una dintre mizele principale ale cartii. Evident, autorul e de stanga, ca una dintre cele mai proeminente figuri ale celei asa-zisei “a treia generatii” de filosofi in traditia Scolii de la Frankfurt (fiind, cred, si principalul legatar al lui Marcuse), axat de decenii pe studii culturale dupa modelul recent defunctei si regretatei (pe bune:)) Scoli de la Birmingham. Cartea a fost tradusa acum cativa ani la Institutul European si poate s-o mai aiba ei. Chiar merita, si in opinia mea, mai ales ca ridica chestiuni foarte serioase de metoda.
Pingback: Coca-hipsterul « Merele de Aur
Un articol foarte bun, digerabil chiar si de un metalist cu facultate ca mine. Totusi dincolo de discutia intelectualizata, corecta, ramane adevarul strazii unde reactionarii (cocalari, hip hop sau de alta natura), se vad salvatori si dau cu sutul in ceilalti. Eu unul m-am saturat sa fiu agresat, prin vorbe sau actiuni, deci am parasit tara.
ai scris si ai starnit si pe altii sa-si scrie parerea
E amunzat ca nici unul dintre manelisti (sau cum se autoproclama..regi/ zane/ zmei ) nu s-a gandit la vreun concept din cele pomenite mai sus…oamenii o ard pe feeling.cam atat
Nu cred ca am expediat “Cultura media” in doua randuri de recenzie (eu am scris recenzia aia de pe blogul constiinte.ro). Are cateva pagini recenzia si am amintit exact ce ai spus tu, Liviu: despre Scoala de la Frankfurt, amalgamizare, omul unidimensional al lui Marcuse, ba chiar in jurul lui Marcuse am structurat-o.
Sorry pentru confuzie, eu am fost neclar – ma refeream la citatul de doua randuri al lui Bogdan Perdivara – si incercam cateva randuri incurajatoare spre parcurgerea acestei carti remarcabile, in acord cu tine, de altfel. Am citit recenzia de pe constiinte.ro, e constiincioasa si chiar nu am nimic de obiectat.
Propun autorului articolului să-l împartă în articole separate, mai scurte și centrate pe o singură idee. Pentru că multe afirmații sunt corecte și pertinente (uneori autorul stă strâmb pentru a privi drept) dar se pierd în marea de informații și concluzii.
Am înțeles (cred) intenția lui Adrian dar discuția cade deseori din studiul social, cultural, istoric în subiectivism, și când vorbim despre gusturi… ei bine, conform zicalei, ele nu se discută
Bine zicea un comentator: ai dreptate, dom‘ne, dar eu tot nu pot asculta manelele și gata!
o presupuneam si fara s o spuiȘ). ati avut o controversa cu o casa de productie pe manele care si au zis hi q si v ati atacat. by the way, numele promovate de casa respectiva, florin minune in special au incercat sa schimbe manelele, sa provoace un fel de revolutie. uita te la clipul asta cat de atipic e
http://www.youtube.com/watch?v=5X5gcitZWec&feature=related
Dati fratilor drumu’ la manele daca va plac, daca puteti indura mesajele analfabete si rimele fortate terminate de multe ori in îîîîîîîîî
Daca voi vreti sa va predati identitatea nationala si sa o adoptati pe cea tiganeasca, treaba voastra. Dar faceti-o asa cat sa nu deranjati , trageti geamurile jos la masina cand bubuiti tot felul de mezeluri marca Florin sau Adi.
Stau de 1 an si ceva in Germania si mi s-a intamplat de multe ori sa aud romani vorbind pe strada. M-am bucurat, m-am indreptat spre ei. Inevitabil, ori:
1) Le suna telefonul pe ultimele ritmuri “turbo”
2) Ii auzeam cu ceva de genul “hai ba, ai luat tot? Hai ca nu te vede nimeni”
3) ori pana s-ajung la ei se compromiteau cumva cu un “hai ba hai fa”.
Astept inca un roman de care sa vreau sa ma apropii, dar slabe sanse. Sunteti multi ma manelistilor, e clar ca stiti voi ceva
La fel ca si crestinii 
nu am timp sa citesc tot articolul si recunosc ca nici nu cred ca o am sa fac,pt ca sincer nu prea ma intereseaza istoria manelelor….ce am observat si motivul pt care m-am oprit sa scriu aici: la un moment dat ai scris”regretatul Neagu Djuvara”……..fratioare,omul nu a murit!!!e destul de viu si are 94 de ani;ultima oara a aparut intr-un interviu al Paulei Rusu pe antena 3 acum vreo cateva zile…
cred ca e vremea sa punem punct aici. cu interventia lu oana romanul se inchide circular cu drumul de iesire din satul pripas si cu personajul principal intins pe jos cu baltagul in muie
s-ar fi putut inchide daca nu raspundeai la comentariu. acum e prea tarziu, va continua in spirala, la nesfarsit.
Si care este problema ta?nu poate omul semnala un lucru si sari tu repede cu o replica absolut cretina care nici macar nu-si are rostul?si daca tot o arzi tu cultural si ai auzit de baltag(incredibil!!!!)…se spune interventia Oanei,nu lu oana….ca doar o “ardem” pe inteligenta si cultura,nu?!
oana, faci un efort exagerat: te rastesti la lume, amesteci in ciorba, rasfoiesti blogurile. mai bine le lasai pe toate balta si citeai articolul. mersi pentru observatia gramaticala. o “arzi” pe genitive si tu…
observ ca insusi articolul acesta a devenit cool. mai ales că, fiind o discutie despre cultura, inevitabil trebuia sa se ajunga si la liiceanu, aşa cum în orice discutie despre politica se ajunge la basescu.
enfin, mie mi se par interesante istoria culturala – personala a autorelui adi schiop – a manelelor si interpretarea – tot a autorelui – sociologică. dar mai ales curajul de a aborda un subiect delicat, ce-i drept. pentru asta, felicitări!
cât despre manele, dacă este adevărat că ele au dispărut graţie unor elite, înseamnă că elitele şi-au făcut datoria, tăind nodul gordian. însă a le “înfiera” pentru că, vezi doamne, ce “artă” dispare, una care reflectă minunat l’esprit de l’époque, mi se pare cel puţin caraghios.
iar concluzia!
concluzia mi se pare stupefianta: e absurd să mă raportez la bruxelles si la occident? afinităti limitate? pai calea e inexorabila, suntem deja într-un cadru social-economic (îndrăznesc să spun chiar cultural) occidental, ue şi nato, iar valorile noastre de azi (economico-ateiste) sunt occidentale. ţiganii (cu cocalari, căldărari etc.), din câte ştiu, nu au “invadat” nici turcia, nici rusia, ci occidentul. şi cum? să mă raportez la turcia ca la o adevărată capitală a regiunii? când mentalitatea turcă este profund diferită de a mea (a nu se uita tradiţionalismul extrem de autoritar de sorginte islamică)? să mă raportez la rusia, unde e notorie atotputernicia sistemului mafiot?
da
Deceniul al noualea inseamna anii 80, si nu anii 90, cum v-a scapat din neatentie.
corect, multumesc de observatie. mi a mai semnalat cineva, insa e complicat de modificat si mi e teama ca confuzeaza si mai tare lumea
Confuz de tot titlul. Cine pe cine a îngropat ? România a îngropat manelele elitelor ? Mi se pare important sa stim CINE a facut si CE. În aceasta ordine. Mai pe româneste mi s-ar parea ceva de genul
“Cum elitele României au îngropat manelele.”
Dar în acelasi timp este adevarat ca am doar un master de tâmplarie…
Pingback: De pe net adunate 30.01.2011 « freesimple
Domnule Adrian, aveti o adresa de mail?
aschiop@gmail.com din pacate in urmatoarea perioada, cam pana prin 1 martie, am acces limitat la mail – stau pe la prieteni, dar dupa aia o sa am bani pt o chirie:)
Salut domnu Adi,
Am putut citi povestea ta pana la momentul in care ai inceput sa faci o omparatie foarte proasta si nepotrivita intre “hiphop” si manele. Am pus intre “” hiphop dintr-un motiv foarte clar, hiphop-ul la noi nu exista, nu a existat si nici nu va exista. El reprezinta mizeria culturii americane importata pe alocuri prin diferite tari europene nedezvoltate. Ceea ce ai scris tu acolo este o mizerie si o jignire la dresa unei miscari sociale si te-as ruga sa te ducumentezi putin in aceasta privinta. Fiind nascut in 1973 probabil varsta nu te ajuta sa intelegi anumite lucruri, se vede foarte clar din ceea ce scri gandirea minimalista de tip comunist pe care o posezi. Daca ai iesi putin din postura de mic Dumnezeu care le stie pe toate dar nu prea stie nimic ai observa ca sunt oamenii in tara asta care stiu sa gandeasca pentru ei si care stiu sa-si exprime valorile invatate si primite ori din familie ori din alte surse.
Felicitari pentru munca depusa in primul rand. Fara a supara pe nimeni trebuie sa acceptam maneaua ca un fenomen romanesc. Romanii din Europa veniti la munca asculta 99% manele, dar paradoxal urasc tiganii, cel putin la nivel declarativ. In realitate, conditiile mizere de viata si munca ii unesc pe toti, buletinul de Romania provocand aceeasi greata pe fata politistului francez indiferent daca ai o fata alba sau neagra.
Autorul isi incepe articolul promitator dar il sfarseste intr-un esec total. Spun asta pentru ca, la inceput, ma asteptam ca autorul sa vorbeasca despre potentialul creativ, despre “deschiderea” manelelor, despre “liniile de fuga” pe care acestea le incarneaza, iar la sfarsit, constat ca dl. Schiop se pierde in aceeasi dogma a binaritatii, a unor “teritorii” fixe gata construite. Sa inlocuim un centru de putere (SUA) cu alt centru de putere (statele emergente)! Din cauza tipului asta de gandire, prins in imagini fixe, “date”, nu reuseste Bogdan Perdivara sa se inteleaga cu murdoc si de-asta articolele si comentariile lui Bogdan Ghiu starnesc reactii limitate.
în locul acestui cârnat de pseudo-argumente, aș fi preferat părerea ta asumat-subiectivă.
Adevărul e mai mereu undeva la mijloc. A acuza și a te plasa în opoziție e la fel de dăunător fie că te plasezi în opoziție față de manele, fie că te plasezi în opoziție față de intelectualii snobi.
Nu inteleg efortul pentru schimbarea imaginii unui gen muzical care are adepti indiferent de opiniile pseudointelectualilor contemporani. Un posibil raspuns ar putea fi nesiguranta a autorului in ceea ce il priveste.
Daca ne-am vedea de treaba si am face lucrurile cat putem noi de bine nu ne-am pune problema “fratelui civilizat”.
Adi, ti-am descoperit articolul abia azi (via Costi Rogozanu), dupa o saptamana in care am fost plecat la Londra intr-o scurta vacanta (am auzit ca si la Istanbul e frumos) si nu am intrat deloc pe net. Deci: omule, ai consumat cateva cuvinte din dictionar ca sa pari decent, un efort de apreciat. Vad ca ai pus si link-uri ca sa fie un articol documentat (foarte fain!) si o poza cu doi manelisti in care unul e imbracat decent (zi-mi ca nu esti tu cel care-si arata crucea la lume!). Si tot efortul asta al tau doar ca sa ajungi la ce te interesa de fapt pe tine si pe prietenul tau pe care-l citezi la final: sa-i dai pe elitistii din toate timpurile in pula ta! Aici e textul tau: intre “sunt fan manele” si “da-va-n pula mea de elitisti!”, asa ca poate era mai simplu sa te rezumi la atat. Nu de alta, dar intre astea doua declaratii pe care ti le asumi cu barbatie, faci un ocol aiurea ca sa spui ce? Ca mie, ca om obisnuit, civilizat, care nu sunt nici smecher si nici snob, trebuie sa-mi placa maneaua doar pentru ca si eu si ea suntem din Romania? In cazul asta, nu stiu unde te crezi, dar da-te tu in pula mea! Adi draga (nu sunt ironic, incerc doar sa fiu friendly, cum ai zis, cu cei autentici), generalizezi si asta nu e bine, indiferent pe ce tema iti sustii ideile. Incearca sa iei fiecare om asa cum e el in fata ta, fara prejudecati legate de complexe, grad de cultura si preferinte muzicale. Asa iti va fi mai usor sa nu trimiti in pula ta chiar pe toata lumea care e diferita de tine.
@M ,Adrian este in poza .
Nu-i adevarat…manelele nu au fost marginalizate la tv!
In ultimii 10 ani, televiziunea romilor – pro TV nu a facut altceva decat sa pROMoveze manelismul, tigania si subcultura. Nici A1 nu a stat mai prejos, cu toate revelioanele cu tigani si manele si nu numai.
Astia suntem, dragilor.. “elitele” s-au format deja..
Pingback: Cel mai bun articol despre manele citit in ultima vreme… « Once a student, always a student! – CEL MAI MINUNAT BLOG!
Foarte bun articolul! Din pacate cateva greseli ti-au scapat si e pacat sa te decredibilizeze pentru ca articolul e chiar remarcabil.
exemple:
- ultimele 2 versuri din vine, politia sunt :”ASCUND dolarii si marcile/ SA NU-MI faca negrele zilele”
- virgula intre subiect si predicat “parvenirea, e un lucru foarte frumos”. aici probabil ca, de fapt, lipseste un cuvant
- in paragraful cu manelele si hip-hopul care au mers impreuna la sfarsit mentionezi de 2 ori maneaua (in loc sa mentionezi odata maneaua si odata hip-hop-ul cum era logic pentru a construi complementaritatea)
Am la bani de ma/nerveaza,
Daca tot stai la prieteni
Si nu ai de chirie
Nu vrei sa/ti dau si tie?
Pingback: Despre manele | Hypestreet
Ce mi se pare ca ignori, cred, în parte pentru a lega forțat neacceptarea manelei de radacinile ei tiganesti, e ca de fapt majoritatea melodiilor de succes sunt de fapt plagiate din muzica pop (ce are foarte puternice influente folk) greceasca, turceasca și/sau sârbeasca. Unul din exemplele tale de baza în acest articol, piesa trupei Verdikt face parte din aceasta majoritate.
Ca sa nu primesc din partea ta acuze de elitism iți precizez ca ascult în mod frecvent muzica lautareasca si muzica din grecia si orientul apropiat și îmi place. La fel cum îmi plac și interpretările dance-pop gen shantel.
PS Trecând la comentariile tale ulterioare “marile succese le au repurtat tarafurile tiganesti gen fanfara ciocarilia, taraf of haidouks, nu junii sibiului. acum e randul manelelor” nu ma pot abține sa nu îți spun ca nici taraful ciocârlia nici originalii lăutari din clejani nu cânta/cântau manele și, deci, argumentul tău e cât se poate de fals.
In primul rand, frumos articol.
In al doilea rand, sper ca nu reiau ceva discutat in comentarii precedente, dar chiar mi-e lene sa citesc TOT.
Un lucru m-a deranjat oarecum. Sunt complet de accord cu aproximativ tot ce ai precizat in legatura cu manele si hiphop ca fiind apropiate din punct de vedere tematic. Dar nu toate. Exista si hiphop care nu are legatura cu aveste valori occidentale supradimensionate. Nu vorbesc de bani, de “smecherie”. Exita hiphop care vorbeste de existentialism, de politica la nivel international, vizuni apocaliptice (ca in exemplul urmator) si in general incearca abordarea unor teme pe care unii le-ar numii “prea profunde”.
Ca sa mentin raspunsul in ritm cu articolul sa vorbim de CTC ca sa nu sar in chestii de peste granita.
“Visul mutatiei biologice // Ma bantuie // Destinul e descris // In zeci de descantece // Mi se destainuie // Desprins din istorie // Descris de stiinta // Intuit de alchimie // Progresand prin suferinta // Fara procese de constiinta” sau “De cand omul nou a invatat // Sa desparta atomu-n doua // Intreaga omenire ti-a fost // Supusa la o amenintare noua // Acum imagineaza-ti cerul // Cum devine rosu intunecat // Si soarele din ce in ce // Mai putin cald si mai indepartat” Nu pretind ca am o cultura asa de vasta a manelelor pentru ca pur si simplu nu sunt pentru mine, dar sunt curios daca exista totusi abordari de genu si acolo. Defapt in mare ce vroiam sa subliniez e ca daca totusi articolul acopera atat de mult, ar fi trebuit sa intre si in asta.
Ca pana la urma despre asta e vorba. Vrem sa ne resemnam si sa vorbim numai despre “bunastare” sau mai vrem si altceva de la muzica. Parca trebuia sa fie arta, cu profunzime, nu?
Nu
vai dar in ce termeni se vorbeste aici despre lucruri simple! de la tantar se ajunge la armasar .
vad ca aproape toata lumea sustine manele si prostul gust pana la urma. eu nu sunt asa desteapta si nici prea multe scoli nu am dar va spun ceva sigur: pe mine maneaua nu ma reprezinta ca romanca!
nu traiesc in romanika si nu prea sunt la curent cu ultima moda . mi s-a intamplat ca pe strada sa treaca o masina cu muzica la maxim pe ritmuri de manele . eram la munca ,restaurant ,iar un coleg de-al meu zice : asta ori e roman ori tigan bulgar .ei au muzica de asta . si ma intreaba altul: ana ,asta e muzica populara romaneasca? dragi romani :asta e muzica, care va reprezinta? ma intreb si eu asa….
nici cu hip-hopul scarbos nu sunt prietena .
Nu am cuvinte sa exprim cat de mult ma bucur ca am avut puterea de a rezista curentului de incultura din Romania. Ma bucur ca am plecat din tara si ma doare ca mi-e rusine sa spun ca sunt romanca. Daca s-a ajuns exprimarea pozitiva, intr-o forma pompoasa, asupra a ceea ce inseamna maneaua in Romania … insemna ca nu mai avem oameni inteligenti si culti in tara noastra. Prostia si vulgarismul sunt omniprezente in tot ce reprezinta Romania in ziua de azi. Pacat !!! ….Aveam potential pentru ceva mai bun. Acum avem smecherii si “muzica” proasta.
Ma-i racorit Adriane.! Minunat si umanist
Bine ca nu “t-ea” racorit politzia
))) minunat si humanist manca-tz-ash…
Pingback: De ce a fost creat acest blog « Doxosophia
E puţin să spun că articolul e inteligent, spiritual, erudit – calităţi nesuspectat de des întâlnite la intelectuali români – aproape aş zice “prea des”, dat fiind rezultatul obişnuit de impas şi autoorbire la care, nu atât de paradoxal, îi conduc susnumitele calităţi.
Este, înainte de toate, prima analiză socioculturală românească LUCIDĂ (altfel spus: decolonizată) pe care am citit-o… de când ştiu să citesc limba respectivă. O fi şi alte, desigur,dar foarte bine ascunse.
Faptul că am ajuns în mod independent (doar acum citesc articolul, după sfatul de nepreţuit al lui Claudiu Gaiu) la concluzii foarte apropiate privind natura creolă/postcolonială a orînduirii socioculturale din România de azi (http://korkorezhau.blogspot.com/2010/09/fara-numar-pour-un-bolivarisme.html) e doar norocul meu, fiind “din meserie” (sociolingvistică şi literatura din America latină) familiarizat cu conceptele de bază ale “complexului creol” observat în ţări şi societăţi infinit mai apropiate cultural de România decât metropolele coloniale adulate de intelectualitatea compradores.
Totuşi, o precizare: critica manelelor, repetată până-ţi-se-face-rău de semidocţi, ca fiind o muzică populară “neautentică” e, într-adevăr, ridicolă, dar nu prin virtutea argumentului relativist ieftin conform căruia “autenticitatea nu există” (total fals, întrucât ea poate fi definită foarte exact din punctul de vedere al economiei producţiei artistice, nu ca conţinut databil, evident, dar cel puţin ca forma unei relaţii), ci pentru că HABAR N-AU de folkul autentic, care, în România (cu excepţia anumitor cercuri din minoritatea maghiară, şi ele periclitate astăzi) a fost îngropat şi mai eficient decăt maneaua, şi anume tocmai de subgenul clasicizant kitsch “Cântarea României”, pe care ei, semidocţii, îl prizează (sau îi iert magnanim pe bunicii lor că-l prizează, că la 80 de ani ai lor, asta e, numai ai cum să-i berlinizezi adecvat).
Lucrând part time ca impressario pentru taraful ţigănesc cel mai autentic (chiar arhaic prin anumite aspecte) din Câmpia de Nord a Transilvaniei (Palatka Gypsy Band: http://palatka.ruralportal.info), remarc des, nu fără o doză de satisfacţie morbidă, că ceteraşii “mei”, care de-altfel se cac copios pe stupizeniile naţional-kitschoase difuzate masiv de aşanumitele posturi etno, în microbuzul care îi duce spre vreun concert în Ungaria sau Vienă (că în România, fără mixer şi texte în ingliş, n-avem cu cine…), ascultă de obicei manele. N-au studii (cei în vârstă fiind chiar analfabeţi), dar instinctul lor recunoaşte fără marjă de eroare POPULARA ADEVĂRATĂ (structural, antropologic) a timpului prezent: muzica a căror texte au EFECTIV un sens descifrabil pentru masele populare (nu nişte traduceri mai mult sau mai puţin norocoase din limbile lu Bwana), pe care se dansează EFECTIV (nu pe scenă cu tricolorul congestionant sub ţâţe, nu în cluburile de stat la masă cu sticla de Jack în gheaţă şi cheile de la BMW în evidenţă) la nuntă, botez, “discoteca”/alimentara din sat sâmbătă seară, adică, horribili dictu, în România reală – un continent evident neexplorat pentru majoritatea contribuitorilor la acest forum…
Stai linistit, Raoul, ca toti lautarii de de moda veche asculta manele, chiar daca atunci cand vine un “domn” la ei si ii intreaba ce cred despre manea or sa spuna ca maneaua e stricata, ca stiu ca asta vrea “domnul” sa auda.
am ajuns la acest articol de pe un link postat la
http://doxosophia.wordpress.com/2011/01/01/doxosophia-blog/
se mentioneaza acolo un articol academic de interpretare psihanalitica a unui cantec hip-hop… pe cand unul despre manele?
Pingback: dROMa-Blog | Weblog zu Roma-Themen | ♫ Gabi Luncă – Maneaua (Vinyl)
Pingback: A manele dicsérete – pró és kontra » Think Outside The Box
???”ci pentru că, după intervalul 1964 – 1980, sistemul nu le-a mai dat ce le-a promis, prosperitate ”
Pustiu asta din 73(eu sunt din 52) vorbeste des[pre ce nu stie. … Cea mai mare cresterea a nivelului national de trai a avut loc in anii 70-78 …
ideea intr-o fraza mai neoproverbiala e “orice pasare pe limba ei moare.” / dar daca pasarea e cioara, plange, urla, zbiara, pana te face s-o lasi in pace. si dup-aia nu-ti mai pasa si parca o dai uitarii un pic
P.S chiar misto articolu mane.
mi-a placut
na…ca tot aduserati vorba de parazitii…de unde au plecat si unde au ajuns astazi…http://www.nationalist.ro/?p=2500
Se poate vedea clar aici pe cine au luat “intelectualii” in brate. Parazitii nu reprezinta o imagine a rap-ului in nici un caz.
“Să nu mai vorbim că şi pentru sărac şi pentru bogat acum e mai bine economic şi e omeneşte să vrea mai mulţi bani. De asemenea, e de inteles să vrei să te spargi în bani după ce ai stat peste 20 de ani cu foamea-n gât, tot aşa cum nu văd care e problema cu faptul de a fi ‘îmbogăţit recent’ – venim dintr-o societate, cea comunistă, în care clasele din interbelic ((oricum fragile si vai steaua lor) au fost făcute varză si reconfigurate după alte principii, mecanice şi mai egalitariste, iar mobilitatea socială de acum, i.e. parvenirea, e un lucru foarte frumos.”
Nu numai că este o concepţie greşită, dar porneşte de la o premisă falsă, şi anume că dobândirea calităţii de cocalar e legată direct de dobândirea banului, prin mijloace cinstite sau necinstite, ca şi cum cocalarul ar fi un negru de ghetou american cu multe bling-blinguri.
(Această concepţie greşită a dus şi la o abordare greşită a fenomenului, abordare în cadrul căreia se ridică în slăvi generaţia moşilor comunişti, “urbanizaţi abia cu 30 – 40 de ani în urmă”, fiindcă aceştia au fost antrenaţi timp de decenii să ducă viaţa sărăcăcioasă a regimului şi deci au anumite trăsături de caracter care îi opun cocalarului: sunt disciplinaţi până la manie, retraşi, rezervaţi, duşmănoşi, dar lipsiţi de capacitatea de a-şi pune ura în practică, zgârciţi …deci în comparaţie cu “clima bizonică la merţulan” şi “telefonul vertu”, ei sunt modele de puritate morală socializdă, conform cu proverbul favorit al bloggerului: “adevăraţii gentlemeni sunt cei care se îmbracă în zdrenţe”. Şi care mănâncă vegetarian
)
Trăsătura de bază a cocalarului parvenit -care îl face şi extrem de sensibil la metodele propagandistice de combatere- este obsesia lui pentru RANG, nu pentru bani. Banii sunt doar un mijloc, o unealtă pentru a-şi atinge adevăratul scop, dobândirea prestigiului social, a unui loc superior în societate.
Din acest motiv, cocalarul parvenit capătă caracteristicile parvenitului din romanele clasice care prezentau oamenii drept “tipuri sociale” fără personalitate reală, devenind amabil până la a se face preş în faţa celor pe care îi percepe drept superiori şi pe de altă parte devenind cel mai scârbos soi de tiran în faţa celor pe care îi vede drept inferiori în rang, în stilul “cel care a pupat mâna lui Vodă simte nevoia să fie pupat şi el altundeva de iobagi”.
Spre exemplu, studentul cocalar e linguşitor până la greaţă cu profesorii, suportă orice nedreptate din partea lor, fiindcă sunt profesori şi deci superiorii lui. Dacă femeia de serviciu îl afectează cu ceva, orice, chiar şi să se uite chiorâş la el, e în stare s-o bată în public – cum îşi permite o mânuitoare de perii şi mopuri să nu îl trateze pe El, Marele Om Studios şi Învăţat, drept ceea ce este?..
Autorul crede că un cocalar îşi cumpără Audi A4 (de altfel, cât timp vorbim de favorita lor, generaţia B6, o maşină urâtă, pătrăţoasă, cu motoare mici 1.6 benzină / 1.9TDI) “ca s-o etaleze fiindcă atâta vreme a fost privat de ea”.
De fapt, e mai rău. Cocalarul nu etalează maşina fiindcă s-ar crede mare automobilist, ci pentru că maşina era apanajul clasei superioare, al inginerilor care îi dictau pe şantierul unde a fost salahor, al comandantului de Poliţie care îl ancheta când îl prindea prin cartier cu “cuie rulate”. El e de obicei şofer prost, dar asta nu contează, ceea ce contează e faptul că s-a aşezat la masa deţinătorilor puterii. (Se remarcă şi modul în care “cocalarii de sex feminin”, fete care ar putea străluci pe scena cluburilor dacă ar fi îmbrăcate şi aranjate sexy, fac opusul, se vopsesc până când capătă o figură caricaturală, de clovn. Fiindcă au fost dresate de mamele lor purtătoare de halat că machiajul era domeniul figurilor cu autoritate în viaţa lor: profesoara, doctoriţa de la policlinica de cartier, funcţionara de la impozite etc)
De asta, metoda favorită de a combate cocalarismul a bloggerilor noştri e modestia ipocrită de “hipster cu eşarfă”: ce maşini, ce telefoane mobile, ce vile cu turnuleţe, “adevăraţii bogaţi se îmbracă în zdrenţe”, “nordicii este civilizaţi că ei nu e automobilişti”, costumul şi cravata sunt pentru fraieri, cluburile sunt pentru cocalari etc. Adică bloggerul de 20-25 de ani împrumută limbajul şi concepţiile comunistului de 60 cu pulovăraş. Pare stupidă. Nici măcar nu ar trebui să funcţioneze. Însă funcţionează, şi ăsta e semnul anormalităţii noastre ca popor: îl face pe cocalar să înnebunească, mai ceva ca metamfetamina. Cum, unul care nu are maşină şi merge cu RATB îl ironizează pe EL, care are bani şi “haudi cu climă bizonică”!? Cum, “un urât cu barbă şi plete slinoase gen blogger” (citatul este real
) râde de costumul lui şi de cravată!? Cum, unul care spune ironic că are p–a mică îl ironizează pe el, care are un pluton de gagici în urmă şi e un adevărat macho!? Cum, un boşorog comunist cu pensie de 600 de lei se răsteşte la EL, care are bani fără număr, ghiul şi muşchi!? Cum, nişte săraci “care se hrănesc cu pufuleţi şi pufarine” (şi citatul ăsta e real 
) îndrăznesc să-l trateze de sus pe EL, cu diplomele lui universitare!? Păi ei nu să uită cine-i EL!!?? Dar vaaaiii…
~Nautilus
felicitari pentru articol si pentru munca de pana acum. sunt perfect de acord cu toate ideile prezentate. as mai adauga ca cenzura manelelor le-a popularizat imens. e o pista care merita cercetata. +10 numai bine!
O mare confuzie in articol ! exista rap si hip-hop .. rapu e o modalitate de a canta’ in hip-hop… dar nu tot rap-ul e hip-hop … multi confunda … chesti gen 50cent sunt rap dar nu sun hip-hop .. in muzica hip hop nu se promoveaza bani femei vile si masini , hip hop-ul e o cultura urbana si cantatu’ e doar o parte din el …. hip-hopul e o atitudine ce n-a sustinut nici o data capitalismul … dealtfel una dintre cele mai abordate teme e anticomecialul !
penibila faza cu Hiphop-ul ‘s-a spălat’ …. faptul ca pustani de atunci care faceau hip-hop erau mai indecisi in ceea ce priveste directia… nu inseamna ca hip-hop-ul a avut caracteristica aia de “murdar” … era doar amestecat printre celelalte tipuri de muzica’