(text actualizat)

Makarioi hoi kynikoí, autoi gar ouk apatêthesontai.

 Fericiţi cei cinici, că aceia nu vor fi dezamăgiţi.

 Cît a făcut regimul comunist în primii săi douăzeci de ani ? Ce-a realizat democraţia şi economia de piaţă în douăzeci de ani ?  Vom da mai jos o comparație a realizărilor economice a celor două regimuri. Pentru a evita subiectivismul, vom folosi doar date măsurabile și cifre statistice.

Populaţia

Populaţia României în 2009 e egală cu cea din 1977.  În perioada 1989 - 2009 populaţia României a scăzut mai mult ca în perioada celui de-al doilea război mondial. Natalitatea după 1990 e mai mică decît natalitatea din timpul războiului mondial, cînd bărbaţii erau pe front şi era foamete. Anularea impopularului Decret privind interzicerea avortului n-a fost înlocuită cu nimic.

 Piaţa forţei de muncă

Şomajul scade de la 880 mii (2001) la 520 mii (2006). Acest lucru are loc exclusiv pe seama emigraţiei, fiindcă numărul de persoane ocupate nu creşte de loc în aceeaşi perioadă. Practic, între 2001-2006 nu se creează nici un nou loc de muncă.

Ca vîrstă, tinerii între 20-30 de ani sînt cei mai afectaţi de şomaj (împărţirea statistică pe categorii de vîrstă e foarte imprecisă în Anuarul statistic) după care scade brusc : tinerii peste 30 de ani părăsesc ţara, iar cei peste 55 de ani se pensionează mai devreme. În toată perioada de două decenii, şomajul trece de la 337 mii în 1991 la 520 mii în 2006, cu cîteva vîrfuri de peste un milion. Salariile din 2010 sînt abia cu 20 la sută mai mari decît înainte de 1989, dar timp de 15 ani, 1991-2005, au fost mai mici decît înainte de 1989, cu 30 % în medie. Practic, economia de piață n-a dus la creșterea veniturilor ori la eficientizarea economiei. Salariile s-au polarizat între 1990 și 2010.

Salariile ne arată chiar mai pregnant decît indicele Gini polarizarea veniturilor. Ceea ce trebuia să creeze clasa medie, societatea civilă, implicată politic, persoanele cu salarii între 100-200 % față de medie, au scăzut numeric de la 78 % din numărul de salariați la 25 %.  Cei din quintilul superior au crescut de patru ori, cei din quintilul inferior, de două ori. (datele Institutului de Cercetare a Calității Vieții, Raportul Social al ICCV, După 20 de ani. Opțiuni pentru România, p. 24.).

Societatea civilă a dispărut.

Numărul de pensionari aproape s-a dublat, de la 3,5 milioane la 5,6, iar numărul de angajați aproape s-a înjumătățit, de la 8,1 milioane la 4,5. Raportul s-a schimbat de la 2,3 angajați pe cap de pensionar la 0,8 angajați pe cap de pensionar. Presiunea contribuțiilor sociale s-a triplat.

Cehia, deși are un PIB pe locuitor dublu față de România, nu are mai mulți miliardari. România are unul din cei mai mari indici de inegalitate din Europa. Indicele Gini, măsura inegalității din societate, e invers proporțional cu gradul de democrație, și direct proporțional cu gradul de corupție și clientelism al unei țări. Indicele Gini al României a trecut de la 23 în 1990, la 33 în 2010, una din cele mai mari creșteri a inegalității din Europa. Diferența dintre salariile cele mai mari din România și cele mai mici e de 1 la 20. Primul procent dintre români cîștigă la fel de mult ca ultimii 20 %. Acesta este motivul pentru care nu s-a născut și nu există o clasă de mijloc, singura capabilă să creeze o societate civilă, singura capabilă să dea naștere democrației.

Ce înseamnă 20 : 1 ? Înseamnă că pe 15 ianuarie, cînd încă n-au fost aruncați brazii, un procent din români au cîștigat deja cît vor cîștiga 20 % muncind tot anul. Acest procent e cel care organizează festivități populare cu mici, fasole și țuică la alegeri. Primele două procente cîștigă cît ultimii 27 %. Primii 2 % contează politic tot atît cît ultimii 27 %, care sînt clientelă, masă de manevră a primilor. Primii 5 % cîștigă cît ultimii 40  %. Primii cinci la sută își asigură rotația la putere prin alegeri libere, pe care ei le organizează : ei plătesc afișele, mititeii și taraful.

  PIB

Produsul intern brut a scăzut brusc în 1990 cu 30 % faţă de cel din perioada comunistă şi şi-a revenit extrem de lent. În 2009 el e în continuare cu 10 % mai mic decît cel din perioada comunistă. Calculul creşterii reale a economiei e dificil : în 1989, industria alcătuieşte 40 % din PIB, agricultura 21 %, serviciile 32 %. In 2005, industria reprezintă 24 %, agricultura 8 % din PIB, iar serviciile 61 %. Or domeniul serviciilor nu e un domeniu „real”, cuantificabil, al economiei : un ras-tuns-frezat cu 5 euro e fel de bun ca un ras-tuns-frezat cu 10 euro, pe cînd un sac de ciment de 10 euro e de două ori mai mare decît unul de cinci. Dacă în 1989, o treime din economie era „virtuală”, în 2009 60 % din economie e virtuală.

Locuinţe şi utilităţi publice

Suprafaţa locuibilă a crescut de la 258 000 mp la 320 000 mp, o creştere considerabilă, cu 20 %, ceea arată o criză preexistentă. Suprafaţa construită în mediul rural este egală  În schimb, investiţiile majore au dispărut : nu s-a construit, după 1990, nimic de dimensiunea hidrocentralei de la Porţile de Fier, a centralei nucleare de la Cernavodă ori a metroului din Bucureşti. (35 de staţii construite în 10 ani, în perioada comunistă ; 8 staţii adăugate în 20 de ani, după 1990).

Sănătate

Numărul paturilor de spital a scăzut cu un sfert faţă de 1989. Tuberculoza, boala sărăciei, a alcoolismului şi a oamenilor fără căpătîi, a urcat de la 15 mii de cazuri la 21 de mii. Sifilisul, boala promiscuităţii, a urcat de la 5000 de cazuri în 1990, la 12 000 cazuri în 2002, odată cu creşterea prostituţiei. Numărul total de infectări cu SIDA a crescut de la 1400 la 10 000. Infectările cu SIDA în mediu spitalicesc (datorate tratamentului medical, nu drogurilor sau promiscuităţii) sînt, de douăzeci de ani, constante, de parcă nu s-ar fi luat nici o măsură contra contaminării prin transfuzii. Numărul de intervenţii cu salvarea, în 20 de ani, n-a crescut deloc. A crescut numărul drogaţilor admişi în clinici de dezintoxicare. Tuberculoza, sifilisul şi SIDA ilustrează creşterea sărăciei, a promiscuităţii şi a prostituţiei, o societate care se prăbuşeşte.

 La cinci avorturi se naşte un copil. S-a înjumătăţit producţia de medicamente. Salariile medicilor, în 2010, au provocat o emigrație fără precedent a acestora în alte țări europene.

Educaţie

Din zece liceeni români medaliaţi la Olimpiadele internaţionale de chimie, matematică, fizică şi informatică din 2009, nouă s-au înscris la celebre universităţi americane, şi unul singur la Universitatea din Bucureşti (nu ştiu englezeşte, a explicat el).

S-a dublat numărul de universităţi. Numărul de studenţi e de patru ori mai mare, în primul rînd datorită universităţilor de carton, ca Universitatea Spiru Haret. Numărul absolvenţilor de liceu a rămas constant între 1990-2009, ceea ce înseamnă că de patru ori mai mulţi absolvenţi de liceu şi-au continuat studiile ca studenţi.

Cultura

Mă folosesc, pentru redactarea acestui articol, de Anuarul Statistic valah. Un raport european aprobă modul cum se face statistică în România, şi-i dă cu stakeholderii au făcut / stakeholderii au dres. În română ar veni „părţile implicate” sau „participanţii”. Un subtitlu inocent, „Agricultură şi silvicultură” e tradus ca Agriculture and sylviculture, care se spune în engleză „Forestry”. Româna e peticită cu engleză, iar engleza e cîrpită cu română.

În cap. III, „Piaţa forţei de muncă” din Anuarul Statistic pe 2007, fraza „Nu se consideră vacante locurile neocupate” e tradus cu Unoccupied jobs are not undertake (sic) şi tot anuarul e tradus mot-à-mot, într-o engleză proastă.

Editarea de cărţi a cunoscut o evoluţie interesantă : numărul de titluri a crescut de la trei la 15 mii ; în schimb, tirajele au scăzut de la 57 milioane la abia 9 milioane. E vorba de sărăcirea generalizată a populaţiei, care cumpără tot mai puţine cărţi – de şase ori mai puţine cărţi. Numărul cinematografelor a scăzut de la 4600 la 70 (sic). Accesul la programe de televiziune mult mai diversificate, la filme pe compact-disc, piratate sau nu, explică doar o parte a acestei prăbuşiri. Ca şi în cazul cărţilor, mersul la film a fost sacrificat de o populaţie sărăcită. Numărul de proiecţii a scăzut de 14 ori. Numărul de bilete vîndute a scăzut de la 130 milioane la 3 milioane.

Preţurile

Preţurile de consum sînt trecute în anuarul statistic. Sînt absente în schimb preţurile locuinţelor, care au crescut de circa opt ori în ultimii 15 ani. Curentul e la fel de scump ca în Statele Unite. Alimentele sînt la fel de scumpe ca în Statele Unite. Încălzirea e mai scumpă decît în Canada. Majoritatea bunurilor de consum sînt la fel de scumpe ca în SUA.

Anii 2005 au adus o nouă formă de protecție socială : creditul-doar-cu-buletinul. Promulgarea legii privind ipotecile imobiliare a dus la creșterea costului locuințelor. Românii au început să trăiască pe credit, credite imobiliare și credite de consum : creditul este asistența socială a capitalismului. Creditul creează iluzia prosperității, anesteziază  revolta contra sistemului, amînă necesitatea reformelor. Și politicienii, și populația cred că cîștigă. Debitorul, pe termen scurt, trăiește mai bine decît și-ar putea permite din veniturile sale reale. Euforia creditelor s-a prăbușit în 2010.

13 Cercetarea ştiinţifică

Învăţămîntul universitar de după 1990 s-a demonetizat complet. Universităţile private produc absolvenţi pe bandă rulantă. Diplomele de master se trimit prin poştă, contra cost. Proaspeţi licenţiaţi ai Facultăţii de Economie scriu pe bani lucrări de doctorat pentru consilierii locali şi judeţeni care au nevoie de un titlu ştiinţific. Numărul de cercetători s-a redus la jumătate, de la 40 de mii la 20, iar denumirea „cerşetători” nu e o greşeală de tipar.

Agricultură şi silvicultură

În puţine alte domenii eşecul regimului democratic a fost mai evident. Înainte de Revoluţie mugeau şase milioane de vaci, guiţau 11 milioane de porci, behăiau 15 milioane de oi, cotcodăceau 100 milioane de găini. Azi, după 20 de ani de economie de piaţă şi de proprietate privată, vacile s-au înjumătăţit, porcii s-au înjumătăţit, oile s-au înjumătăţit, găinile au scăzut cu un sfert, caprele la fel. Numărul combinelor s-a înjumătăţit. Numărul cailor s-a menţinut, fiindcă fabricile de tractoare din România s-au închis, iar caii înlocuiesc tractoarele.

Producţia de cereale a scăzut cu 10 % faţă de cea din perioada comunistă, fiindcă productivitatea la hectar a scăzut cu 10 %. Agricultura comunistă, cu raportările sale fictive, cu întrecerile sale de porunceală, era cu 10 % mai productivă ca aşa-zisa agricultură privată europeană, cu fondurile ei PHARE, şi împrumuturile nerambursabile. Să ne bucurăm că a crescut cu 50 % producţia de lapte faţă de laptele pe cartelă al epocii de tristă amintire ? E grozav – mai ales că litrul de lapte, în România, se vinde mai scump decît în Canada şi Statele Unite. O treime din populaţia activă e angajată în agricultură, din 1989 în 2009 . În schimb, aceeaşi treime producea 24 % din PIB în 1990 şi abia 8 % din PIB în 2008. Acest lucru arată şi mai pregnant cum agricultura română a intrat în regresie, şi a devenit o agricultură de autosuficienţă. Practic, faptul că populaţia ocupată în agricultură n-a scăzut în cei 20 de ani de economie de piaţă dovedeşte un singur lucru : economia de piaţă, în România, e ineficientă, iar agricultura a servit ca tampon de protecţie împotriva şomajului.

În ceea ce priveşte pădurile din România, scandalurile s-au ţinut lanţ în ultimii douăzeci de ani. Ele s-au intensificat după restituirea pădurilor private, tăiate în scurt timp de hoţi, sau de proprietari, de teama hoţilor. 350 000 de hectare de pădure au fost distruse după 1990, 500 000 au fost deteriorate, – zece procente din total. În loc să exporte mobilă, România exportă, ca ţările africane, cherestea.

Industria

Perioada 1948-1968 a fost o perioadă de intensă industrializare. România interbelică era o ţară slab dezvoltată, a cărei industrie era alcătuită din tăbăcării, săpunării, postăvării şi fabrici de lumînări. În 1968, regimul comunist deschidea combinatul petrochimic Solventul din Timişoara. În 2009, ultimele instalaţii erau tăiate şi vîndute la fier vechi. Dintre societăţile privatizate în 1995, mai mult de o treime au dat faliment între timp. Un mare număr de întreprinderi au fost cumpărate de firme străine şi ulterior închise, firmele preluînd doar piaţa de desfacere a fostelor întreprinderi.

Creşterea industrială a României comuniste poate fi urmărită prin urbanizarea României. Populaţia urbană a României creşte între 1960 – 1990 de la 32 % la 54 % datorită industrializării şi creşterii generale a economiei. După 1990, creşterea mediului urban e zero. După 1990, economia oraşelor stagnează, iar economia satelor devine o economie de autosuficienţă. Din 1990 nu s-a mai creat nici un nou loc de muncă ; un milion de români au plecat să lucreze în străinătate. Creşterea, cîtă a fost, a fost o creştere extensivă (creşterea volumului producţiei) şi nu o creştere intensivă (trecerea la industrii sofisticate tehnologic şi cu valoare adăugată mai mare).

Comerţul exterior

Soldul comerţului exterior (valoarea exporturilor vs. Valoarea importurilor) a fost din start negativ, şi acest sold negativ s-a accentuat de la an la an. Exporturile spre China reprezintă  o zecime din importuri.

Justiţia

Justiţia din România ar merita un volum aparte. Au apărut în afara sistemului juridic şi în deplină încălcare a legii, tribunalele tradiţionale, stoboarele. Sînt ele doar pitoreşti ? Rolul lor este să împartă dreptate între capii mafiilor care au tot interesul ca afacerile lor să rămînă ascunse publicului.

Criminalitatea s-a dublat pînă în 1998, după care a scăzut încet pînă la nivelul din 1990. Corupţia poliţiei, lehamitea tribunalelor, găsirea de noi oportunităţi în străinătate explică doar parţial reducerea criminalităţii : cea mai plauzibilă explicaţie este că în 1998 marile clanuri mafiote au devenit destul de influente şi puternice ca să cadă la pace cu poliţia, justiţia şi lumea politică.

Voluptatea distrugerii

 Alcătuit numai din cifre şi statistici, decorul  de mai sus e tern şi pustiu. Să populăm scena cu figuri : exit Emil Bobu, bou, slugarnic cu şefii, zbir cu subordonaţii ; introit Gigi Becali, o brută agramată, cu nimic mai bun ; beţiile lui Nicu Ceauşescu, întru nimic mai hidoase decît stridenţa lui Irinel Columbeanu ; plictisul sforăitor al ziarului Scînteia a fost înlocuit de paranoia şi înjurăturile baptiste din  România Mare, de senzaţionalismul ziarelor de scandal, de reviste obscene. Au dispărut raportările umflate la producţia de grîu boabe la hectar şi îndeplinirea planului cincinal înainte de termen ? Au apărut FNI-ul, Caritas-ul, şi mii de alte tunuri şi escrocherii anonime. S-a terminat cu ateismul ştiinţific ? Avem mitropoliţi care vînd preoţia pe bani şi stareţi care ne explică lămurit că paşapoartele biometrice conţin cipuri care-s arma Satanei. Mesajul Bisericii Ortodoxe s-a fîsîit în irelevanță.

Televiziunea însemna două ore de propagandă : azi avem, cu voie de la CNA, 15 minute de publicitate pe oră. S-a terminat cu construirea multilaterală a socialismului ? Să iasă în faţă cine crede în vrăjeala cu  „lupta împotriva corupţiei”.

Triumful sfidător al mafiei ţigăneşti e singurul fenomen de creștere a ceva din ultimii douăzeci de ani. Era Elena Ceauşescu proastă, ţîfnoasă şi urîtă ? S-o aplaudăm pe Elena Băsescu, prima păpuşă Barbie gonflabilă din Parlamentul European. Cenzura comunistă şi obsesia secretului de stat s-au eclipsat ; a început hărmălaia asurzitoare a scandalurilor de presă succesive. Îndoctrinarea ideologică bolşevică s-a isprăvit, iar locul i-a fost ocupat de ghicitoare, bioenergoterapeuţi, yoghini de mucava şi misionari mormoni.

Manelele sînt la fel de omniprezente şi proaste ca şi Cîntarea României. Tablourile lui Sabin Bălaşa, cu tovarăşa şi tovarăşul, sînt la fel de estetice ca poneiul de plastic roz cu zvastică neagră pe crupă şi un os de pui înfipt în fund, prezentat ca street-art.

 Înainte, Securitatea trimitea Opirili tovarăşului şi cele ale tovarăşei, în limbi străine, ca propagandă – lamentabilă – pe la ambasadele din străinătate ; în 2008  foştii turnători, Sorin Antohi şi Andrei Corbea-Hoişie conduceau o simandicoasă Academie de vară la Berlin.

A băgat comunismul mii de intelectuali şi foşti demnitari la închisoare ? Democraţia a împins la prostituție mii de tinere, a împins mii de copii la cerşit. Cerșitul și prostituția sînt la fel de umilitoare ca închisoarea. Ele au fost declarate efecte secundare ale democratizării politice și liberalizării economiei, dar sînt la fel de monstruoase. Regimul bolşevic a devastat sute de conace şi vile, unde biblioteci, mobile şi tablouri au fost furate, puse pe foc ori au putrezit în ploaie ; nu mai prejos, democraţia a lăsat să se dărîme sute de ferme zootehnice şi staţiuni de mecanizarea agriculturii, institute de cercetări agricole şi pomicole. Securitatea bătea dizidenţii în temniţe secrete ; azi, clanurile ţigăneşti bat nepedepsite avocaţi în mijlocul străzii. Sub comunism, curentul se lua cînd ţi-era lumea mai dragă ; azi avem „bulevardul Deconectaţilor” în diverse oraşe, unde locatarii n-au mai putut să plătească electricitatea – mai scumpă în România decît în Canada. Lehamitea ceauşistă a fost înlocuită de lehamitea postrevoluţionară.

Pe acelaşi subiect:

După 20 de ani: opţiuni pentru Româniade – de Redactia

Cu privire la raportul ICCV din 10 iunie 2010 - de Ana Bazac

Despre pozitivism, reforma statului și ce este ştiinţific – de Norbert Petrovici