Peştişorul de aur şi accesul pe piaţa muncii sau de la agrar la rural

vasile-ernu1Folclorul este o mină de aur. Dacă vrei să înţelegi cît de cît situaţia din ţară, tragi cu urechea la bancurile şi glumele triste ale oamenilor de la „talpa ţării”. Vorbeşti cu taximetristul, stai la poveşti cu oamenii din barul gării sau din birtul satului, mergi cu trenul la clasa II-a etc. Acolo afli tot. Nu ştiu cum îşi culeg informaţiile demnitarii noştri, „aleşii poporului”, însă dacă se informează doar prin intermediul „experţilor” atunci totul e clar: nu ştiu şi nu înţeleg aproape nimic. Orice demnitar ar trebui să ştie că interfaţa lor cu lumea reală nu sînt „experţii” plătiţi cu bani grei, ci şoferul, bucătarul, gunoierul, femeie care face curăţenie în casă etc. Dar şi aici au apărut mutaţii grave.

De exemplu, pentru mine, una din cele mai dificile probleme şi greu de înţeles este modul în care s-a reorganizat economia reală din satele şi oraşelele mici din zona noastră (România, Republica Moldova, Ucraina etc). Nu este atît de simplu să înţelegi cum funcţionează în viaţa de zi cu zi relaţiile economice din aceste loclităţi uitate de Dumnezeu,  în care aparent nici una din regulile vechi ale „comunismului real” sau cele noi ale „capitalimului real” nu mai funcţionează . Totul pare gripat, blocat. Dar oameni se nasc, trăiesc şi mor trecînd printr-un amplu proces economic şi social aproape mistic pentru noi cei care avem privilegiul să fim plasaţi mai la „centru” , unde şansa de a avea acces la piaţa muncii e mult mai ridicată.

Da, pentru că problema majoră a satelor şi orăşelelor mici este exact aceasta: accesul la piaţa muncii. Acesta este strigătul de disperare a oamenilor simpli, care reprezintă din nefericire majoritatea covîrşitoare a ţării. Nu vor „ajutor de la stat”, nu vor „mila guvernanţilor”, nu vor „ajutoarele străinilor”, ci vor să muncească şi nu au unde şi cu ce. Şi cînd au o bucată mică de pămînt pe care o trudesc cu multă sudoare, văd că nu au unde-şi vinde micul surplus sau că ceea ce vînd nu le acoperă nici măcar bruma de sărăcie pe care o poartă cu demnitate.  Munca ţăranului în termenii clasici devine aproape un nonsens, o muncă în zadar pentru că ea nu-şi mai îndeplineste funcţia minimă, aceea de a asigura un trai de subzistenţă. Acum, ei nu mai stigă „Noi vrem pămînt!”, pentru că oricum, nu ar avea cu se să-l prelucreze şi pentru cine să producă. Piaţa agricolă este demult controlată de afacerişti de tot felul care ne invadează cu produse de export, de marile corporaţii şi lanţuri de hipermarketuri, sau sînt excluşi prin diverse noi „standarde UE”. Ei strigă acum disperaţi „Noi vrem locuri de muncă!”. Iar copiii lor o iau în cele patru zări pentru a găsi un loc de muncă; care s-a transformat de ceva timp dintr-un drept fundamental într-un privilegiu. Aceasta este marea tragedie.

Şi folclorul moldo-rus cules de mine spune cam aşa. Intr-o zi, un rus, un american şi un moldovean prind peştişorul de aur. Peştişorul de aur poate îndeplini fiecăruia cîte o dorinţă. Rusul spune: vreau să am o casă frumoasă lîngă un rîu şi în rîu să curgă vodkă. Americanul: vreau să am un cont în bancă care să nu se termine şi să joc toată ziua la cazino în Las Vegas. Moldovenaul îşi spune şi el visul, dorinţa: ştii clădirea aia de la Moscova de 50 de etaje care se consturieşte acum? Ei bine, aş vrea că numai eu şi naşul Ion s-o „ştukaturim” (a tencui faţada) toată! Acesta este marele vis al omului nostru: acela de a avea un loc de muncă după care să poată muri fericit.

Moldova va primi zilele acestea dreptul ca cetăţenii săi să se deplaseze în Europa fără vize. E un cîştig sau, mai degrabă, este reparată o nedreptate pe care o fac ţările bogate, ţărilor sărace. Pentru ţările bogate, puternice, care fac regulile jocului, banii sînt mai importanţi şi au mai multe drepturi decît oamenii: mai întîi se fac legi de liberă circulaţie a banilor, a mărfurilor şi abia în ultimul rînd pentru cetăţenii acestor ţări. Deocamdată, moldovenii pot merge doar să-şi cheltuie banii pe care nu-i au; piaţa muncii rămîne din păcate încă închisă.

Dar să aruncăm o privire asupra unor date care spun totul. Vom rămîne la Republica Moldova.

Cazul Republicii Moldova

  • În afara ţării sînt plecaţi la muncă aproximatv 700.000 – 800.000 de cetăţeni. Mai mult de jumătate sînt în Rusia, cealaltă parte în ţările UE
  • Veniturile a 8,9% din cetăţenii Republicii Moldova care muncesc în străinătate nu depăşesc $500 lunar. 44,5% – au de la $500 pînă la $1000 şi doar la 13,3% veniturile lunare depăşesc $1000. Aceste date sînt cuprinse în sinteza statistică “Migraţia forţei de muncă”, efectuată de Biroul Naţional de Statistică în baza datelor din 2012.
  • Cei mai mulţi erau încadraţi în cîmpul muncii din Rusia – 69,2%, Italia – 14,2% şi Israel – 2,5%.
  • 67,6% din muncitorii migranţi moldoveni sînt bărbaţi, 75% – din mediul rural.
  • 81,3% trimit bani familiilor care au rămas în Moldova, totodată, 35,8% – mai puţin de $500 lunar.
  • Puţin peste jumătate (50,6%) folosesc pentru aceasta serviciile sistemelor internaţionale de transferuri băneşti, 31,2% preferă să o facă de sine stătător, atunci cînd se întorc în ţară, 10,8% – transmit banii curierilor, iar 4,6% – prin intermediul rudelor sau al cunoscuţilor.
  • Circa 90% din sursele financiare obţinute şi transmise acasă sînt folosite pentru nevoi zilnice, cum ar fi procurarea produselor alimentare, îmbrăcămintei, încălţămintei, achitarea serviciilor comunale.
  • Fiecare al zecelea munceşte în străinătate ilegal. 56,6% muncesc pe şantierele de construcţii, 18,7% – în cadrul proprietăţilor particulare (de regulă, acordă îngrijiri bătrînilor şi bolnavilor), 9,7% – în comerţ. (sursa şi o amplă cercetare aici).
  • Mai bine de 2/3 din totalul migranţilor lucrează sau au lucrat în Rusia (69,2%). Statele Uniunii Europene sunt preferate de 1 din 5 migranţi (22,2%), majoritatea  cărora (63,7%) au ales Italia ca ţară de dest inaţie. Repartizarea după ţări în funcţie de sexe scoate în evidenţă diferenţele genderla acest indicator. Astfel, bărbaţii înregistrează ponderi net superioare faţă de femei în Ukraina (79,7% bărbaţi şi 20,3% femei), Rusia (79,2% bărbaţi şi 20,8% femei), Franţa (70,0% bărbaţi şi 30,0% femei), Portugalia (69,2% bărbaţi şi 30,8% femei). Pe de altă parte, femeile predomină înTurcia (87,6% femei şi 12,4% bărbaţi), Israel (82,1% femei şi 17,9% bărbaţi), Italia (73,7% femei şi 26,3% bărbaţi). (Un amplu studiu aici)
  • În 2013 au intrat în ţară  1,61 miliarde de dolari.  Intr-un top realizat de Banca Mondiala, Moldova figureaza pe primele locuri după ponderea remitentelor in PIB. În RM cifra este de 24 de procente. (sursa).
  • Datele Băncii Naţionale arată că, peste 60 la sută din totalul transferurilor provin din ţările CSI, în mare parte din Rusia. Potrivit unui raport al Băncii Mondiale, Moldova este al cincilea stat în lume după rata transferurilor de peste hotare, raportată la Produsul Intern Brut. (sursa)

Moldova nu mai e demult o țară agrară, este o țară rurală

Zilele acestea aflăm că al nu ştiu cîtelea an consecutiv RM este declarată campioana detaşată la băutură în litri de alcool consumaţi pe cap de locuitor (Organizaţia Mondială a Sănătăţii). Amicul Vitalie Sprinceană are o frază care-mi place mult: „Patru lucruri au rămas stăpâne în sat: Deznădejdea, Alcoolul, Dumnezeu şi Moartea. Deznădejdea – traiul la nesfîrşit al trecutului, Alcoolul e pentru prezent, Dumnezeu e speranţa unui viitor, iar Moartea joacă de nevoie rolul realistului.  Dar înainte de a judeca, să aruncăm iarăşi o privire pe nişte date.”

O să fac însă trimitere la un text  al lui Victor Ciobanu, una dintre puţinile voci lucide şi interesante de problemele reale ale spaţiului de dincolo de Prut ( scrie la „Аргументы и Факты”, unul dintre cele mai citite ziare ruseşti). Cifrele şi comentariile domniei sale vorbesc de la sine. (fragmentul apare cu permisiuena autorului). Avem o ţară, ce facem cu ea? Întrebarea şi comentariile lui sînt valabile şi pentru România. Realităţile nu diferă mult.

  • În RM, din total populație – 3560 mii, populația rurală constituie 58% – 2074 mii.
  • 2074 mii – populația rurală
  • 1061 mii – populație inactivă
  • 651 mii – populație activă
  • 617 mii – populație rurală ocupată, inclusiv
  • 323 mii – populația ocupată în activități agricole (sau 15,5% – apr. fiecare al 6-lea), inclusiv
  • 55 mii – salariați activități agricole (17% din ocupați și 2,6% din total populație rurală) din
  • 340 mii – salariați  in total
  • 1186 lei – venitul disponibil mediu lunar/persoană, (inclusiv 20% – în natură)

Structura veniturilor:

  • 31% – activitate salariată
  • 20% – activitate agricolă individual
  • 21% – prestații sociale
  • 20% – transferuri din afara țării
  • 1867 lei – salariu mediu în agricultură
  • 650 lei – pensia minimă
  • Din cheltuieli – 80% se duc pe produse alimentare, locuință, îmbrăcăminte și sănătate.
    0,7% – pentru învățământ…

Datele problemei:

  • 3 din 5 locuitori ai Moldovei trăiesc la sat.
  • 1 din 6 locuitori rurali este salariat (iar 1 din 38 locuitori primește salariu din activități agricole – restul salariaților sunt bugetari).
  • Al 2-lea din 6 locuitori este pensionar.
  • Ceilalți sunt lucrători pe cont propriu, neremunerați, copii, etc…

Moldova demult nu este țară agrară, este o țară rurală. 60% din populație produce 10% din PIB și vreo 3-4% din fondul social. De aceea, problema este în primul rând socială și doar apoi, economică. Cum a fost posibil ca problema agriculturii (și mai larg, a satului) să nu fie inclusă în Strategia 2020 (a guvernului)? Dacă nu găsim soluția, degeaba mai discutăm despre creșterea economică (care durabilă?!),  despre reducerea sărăciei, etc.