Interviu cu un angajat de la „eMAG”

SERIA: Noua iobăgie

În dezbaterea publică din România privitoare la condiţia angajatului se face auzit, în genere, punctul de vedere al autorităţilor, cel al angajatorilor sau cel al comentatorilor de pe margine (primele două fiind destul de similare în ultimii ani). Foarte rar întâlnim şi punctul de vedere al angajatului. Mărturiile directe despre cum e să munceşti în România sunt surprinzător de puţine şi de sumare, ca şi cum am şti cu toţii cum stau lucrurile. Dar poate că nu ştim. Poate că se întâmplă lucruri revoltătoare, iar noi nu ştim nimic despre ele. Sau poate că se întâmplă lucruri minunate, iar lumea trebuie să afle.

CriticAtac lansează acum o serie de interviuri menite să prezinte şi punctul de vedere al angajatului român. Ne propunem să dăm cuvântul celor care simt nevoia să vorbească despre ce se întâmplă la locul lor de muncă. Pentru a-i proteja, numele lor nu vor fi publicate. Dar mărturiile lor vor conta: le vor da ocazia să dezvăluie problemele punctuale cu care se confruntă la locul de muncă şi, per ansamblu, vor contribui la o mai bună cunoaştere a condiţiei angajatului în România.

Cei care doresc să acorde un astfel de interviu şi care cred că au ceva de spus sunt invitaţi să contacteze redacţia – criticatac.ro@gmail.com – sau pe Vladimir Borţun – bortunv@yahoo.com. Suntem interesaţi de oameni din toate domeniile, de la toate nivelurile.     

VLADIMIR BORŢUN: Unde lucrezi?

ANGAJAT eMAG: La firma Dante Internaţional, cunoscuta sub numele de „eMAG”.

VB: Din ce an?

AE: Din 2009.

VB: Şi cu ce te ocupi acolo?

AE: Lucrez la unul dintre depozitele lor din Bucureşti. Sunt operator PC şi operator facturare. Fac mai multe lucruri: scot facturile, le sortez şi le dau colegilor ca să găsească produsele; îmi îndrum colegii să găsească produsele, le dau reperele.

VB: Presupun că ai contract de muncă, nu?

AE: Da, sigur.

VB: Cât scrie în contractul tău că trebuie să lucrezi? Câte zile pe săptămână şi câte ore pe zi?

AE: 5 zile pe săptămână, de luni până vineri, şi 8 ore pe zi plus o oră de pauză. Asta scrie în contract. Când m-am angajat, mi-au spus – fără s-o treacă în contract – că, o dată la cinci săptămâni, voi mai lucra două ore sâmbăta.

VB: În afară de stipulaţia asta, de a munci două ore sâmbăta din cinci în cinci săptămâni, s-a întâmplat să munceşti mai mult decât prevede în contract?

AE: În primele trei luni, se întâmpla ca, la 2-3 zile, să muncesc 1-2 ore peste program.

VB: Pentru că îţi cereau ei asta?

AE: Da, îmi cereau ei.

VB: De ce?

AE: Ca să se termine treaba, până la ultima comandă.

VB: Treaba era dată la începutul zilei sau se adăuga pe parcursul zilei?

AE: Se adăuga pe parcursul zilei. Nu aveau o limită, forţau mereu. Iar după primele trei luni acolo, lucrurile s-au înrăutăţit.

VB: Adică?

AE: Adică am început să stăm tot mai mult peste program, să fim chemaţi şi sâmbăta şi duminica la serviciu, ca să terminăm treaba pe care n-o făcusem în timpul săptămânii.

VB: De ce nu terminaţi treaba în timpul săptămânii?

AE: Din cauza lor – erau prea multe comenzi, noi prea puţini, iar ei nu ştiau să se organizeze.

VB: Vă obligă să veniţi şi în weekend?

AE: Practic, ne obligă, pentru că ne lasă de înţeles că nu ne prelungesc contractele, că ne dau afară dacă nu venim şi în weekend-uri sau nu stăm peste program în timpul săptămânii.

VB: Şi s-a întâmplat să dea afară pe cineva din cauza asta?

AE: Da, au fost deja vreo trei cazuri. Le-au desfăcut contractele. Pe alţii doar i-au retrogradat din funcţie.

VB: Şi cum au justificat aceste măsuri?

AE: Pe motiv de indisciplină. Oricum, dacă vor să te dea afară, găsesc ei un motiv.

VB: Cam cât de des se întâmplă să vă ţină peste program?

AE: Păi, anul ăsta am stat aproape în fiecare zi peste program, atât în prima tură, cât şi în tura a doua.

VB: Tura întâi cât durează în mod normal?

AE: De la 9 la 18:30.

VB: Şi până la cât ai stat, uneori?

AE: Până la 21-22. Deci lucram 12 sau 13 ore.

VB: Iar tura a doua?

AE: În tura a doua, ar trebui să stăm de la 12 la 21, dar în ultimele două luni am stat până la 3-4 dimineaţa, aproape în fiecare zi. Până acum două luni, ne ţineau, în tura a doua, „doar” până la miezul nopţii, deci 12 ore. Acum stăm câte 13, 14, 15 ore, ca să terminăm comenzile.

VB: Zi de zi?

AE: Zi de zi.

VB: Şapte zile din şapte?

AE: Şapte zile din şapte.

VB: Vă cheamă şi sâmbăta, şi duminica?

AE: Da, dar fiindcă suntem deja foarte obosiţi, ne ţin „doar” 12 ore în weekend.

VB: Câte săptămâni la rând ai lucrat şapte zile din şapte?

AE: O lună şi jumatate.

VB: O lună şi jumatate, zi de zi?

AE: Da, zi de zi.

VB: Şi cât ai muncit, în medie, în fiecare zi?

AE: 12 ore.

VB: Dar cel mai mult cât ai stat?

AE: 18 ore.

VB: 18 ore într-o zi?!

AE: 18 ore. A fost într-o marţi. Am stat de la 9 dimineaţa până la 3 dimineaţa a doua zi. Am ajuns acasă la 4 jumate şi m-am trezit la 8, ca să mă întorc la 10. Şi am stat încă 12 ore, iar în următoarele două zile, joi şi vineri, am stat conform programului normal, câte 9 ore.

 

VB: Te-a afectat acest program, din punct de vedere fizic?

AE: Da, sunt pur şi simplu extenuat. Câteodată, nu mai pot să mă ridic din pat.

VB: Ai avut colegi care au avut mai mult de suferit de pe urma acestui program de muncă?

AE: Da, unor colegi din depozit, care caută produsele, le-au apărut varice. Alt coleg, care lucrează la colete, a stat două luni în concediu medical, din cauză că a făcut apă la genunchi de la atâta muncă. Altui coleg – era miezul nopţii – i s-a blocat spatele, aşa că a venit ambulanţa şi l-a dus la spital. Sunt o grămadă de cazuri. Altul a trebuit să facă infiltraţii din cauza problemelor la coloană, apărute de la cărat. Altă dată, o fată a leşinat şi abia au fost de acord să o trimită cu o maşină acasă, nici măcar n-au chemat o ambulanţă. Dar cele mai multe cazuri sunt cu probleme de spate, de la cărat.

VB: Au primit concediu medical, ca să se recupereze?

AE: Au primit, dar când s-au întors la muncă, au fost pedepsiţi: ori retrogradaţi din postul pe care-l aveau şi puşi să muncească mai mult, ori daţi afară – nu li s-au mai prelungit contractele.

VB: Poţi să-mi dai un exemplu de acest fel?

AE: Da, cel care a făcut apă la genunchi, care a stat două luni în concediu medical. Nu a răspuns la telefon în acest interval, dar anunţase deja că nu poate veni la muncă şi din ce cauze. A adus la contabilitate toate actele necesare, inclusiv cele care dovedeau problema de care suferea. Dar când s-a întors la muncă, i s-a reproşat că n-a răspuns la telefon şi că totul e o invenţie, că nu avusese apă la genunchi, dar dăduse bani la medicul de familie ca să ia un concediu mai lung. Aşa că i s-a desfăcut contractul.

VB: Aveau vreo dovadă că îşi mituise medicul de familie?

AE: Nu, normal că n-aveau.

VB: Şi, din ce ştii tu, chiar avusese apă la genunchi?

AE: Da, chiar a avut apă la genunchi. Şi chiar s-a întors mai devreme la muncă, fiindcă doctorul îi spusese să stea două-trei luni acasă, fiindcă nu trebuia să mai meargă, nu trebuia să mai stea în picioare.

VB: Sunt accidente la locul de muncă? Care sunt condiţiile de protecţie a muncii?

AE: Din câte ştiu, până acum nu s-a întâmplat nimic grav, dar condiţiile de protecţie a muncii sunt slabe şi dacă mai pui şi oboseala, riscul de accident e şi mai mare. Crezi că un stivuitorist care lucrează 14-15 ore pe zi poate fi concentrat mereu la maxim? După atâta muncă, oboseşte şi devine mai neglijent. Nu ştii ce se poate întâmpla.   

 

VB: Revenind la orele suplimentare, vi le plătesc?

AE: Le plătesc, dar dacă nu stai peste program, nu ţi le mai plătesc pe cele pe care le-ai făcut deja. De exemplu, dacă ieri ai stat 5 ore peste program, iar azi nu mai stai şi pleci când prevede programul, atunci n-o să-ţi mai plătească orele muncite ieri.

VB: Deci penalizările astea se fac pentru că pleci la timp şi nu vrei să mai stai peste program?

AE: Da, exact.

VB: Şi penalizările sunt doar din bonusuri sau şi din salariu?

AE: Doar din bonusuri, de salariu nu se ating niciodată. Dar bonusurile din care îţi taie sunt ale tale, sunt munca ta.

VB: E singurul motiv pentru care vă taie din bonusuri?

AE: Nu, mai e ceva. La noi, la depozit, se mai fură din când în când. Deşi sunt camere de supraveghere peste tot, se fură şi nimeni nu e prins, decât rar. Din acest motiv, ca să amortizeze pierderile, ne scad din bonusuri. Deci, practic, noi facem ore suplimentare şi plecăm extenuaţi de-acolo şi ca să plătim pentru produsele furate, de parcă ar fi vina noastră, a tuturor, că se fură şi că ei nu sunt în stare să găsească hoţii. De fapt, am impresia că nici nu se chinuiesc prea tare să-i găsească. Parcă le convine situaţia, ca să ne pună să stăm şi mai mult peste program, fără să ne plătească aşa cum se cuvine.

VB: Mai sunt şi alte tipuri de pedepse dacă nu stai peste program?

AE: Da, te retrogradează sau îţi dau mai mult de muncă sau chiar te dau afară. Îţi spun că nu mai vii de a doua zi.

VB: Pentru că nu stai peste program?

AE: Pentru că nu stai peste program, da. Asta e deja o regulă la eMAG.

VB: Apropo de program, la început ai zis că aveţi pauză de masă câte o oră pe zi. Se respectă pauza asta?

AE: Nu. Dacă tu trebuie să iei pauza la ora 13 sau la 15, în funcţie de cum pica turele, ţi se mai dă de muncă pentru o oră sau două până să-ţi poţi lua pauza. Şi se întâmplă foarte des, la mai toţi angajaţii.

 

VB: A încercat vreunul dintre voi să-şi exprime nemulţumirea faţă de aceste lucruri?

AE: Da, iar cine a făcut asta a fost pedepsit. I s-au dat bonusuri mai mici…

VB: …pentru munca pe care o făcuse deja?

AE: Da. Sau nu i se dau deloc. Alteori, te înjură sau te ameninţă cu bătaia. A fost şi un caz în care unul dintre liderii de echipă i-a băgat mâna în gât unui subaltern pentru că îl contrazisese.

 

VB: Mi-ai spus că au fost concediaţi oameni pentru că n-au vrut să stea peste program. Au existat şi alte tipuri de concedieri care să ţi se pară nedrepte?

AE: Da. Ultimul caz la care am asistat s-a petrecut acum două săptămâni, când a venit la noi în inspecţie patronul eMAG, Iulian Stanciu. L-a văzut pe un băiat de la „Recepţie marfă” că stătea degeaba în momentul respectiv şi i-a spus celui mai important lider de echipă de la noi: „Uite, mă, dacă e să-l vezi că stă, dă-l afară. Uite-l pe-ăla! Dă-l afară!”. Şi după câteva ore a fost o şedinţă – fără Iulian Stanciu, care plecase –, iar directorul depozitului l-a dat afară pe colegul meu, că aşa i se spusese.

VB: Dar el de ce stătea degeaba?

AE: Pentru că aştepta o maşină să vină la rampă.

VB: Deci el nu avea, în momentul ăla, nimic de făcut?

AE: Da, nimic. Aştepta maşina ca să-şi poată continua munca. Şi era un tip serios. Lucra de două luni jumate, pe un contract de trei luni, deci mai avea câteva zile. Şi i-au desfăcut contractul.

 

VB: Care ar fi atitudinea generală a superiorilor faţă de subordonaţi?

AE: Foarte urâtă. Se ţipă, se urlă, se înjură, se jigneşte, se ameninţă cu bătaia.

VB: S-a ajuns vreodată la bătaie?

AE: Doar între colegi. Plus unii lideri de echipă care baga mâna în gât subordonaţilor. În rest, suntem înjuraţi de mamă, ameninţaţi cu bătaia…

VB: Dar şefii ăştia ai voştri sunt, la rândul lor, înjuraţi de şefii lor?

AE: Nu, nu, nu. Ei, între ei, se respectă.

VB: Care ei? Ce funcţii ocupă aceşti şefi?

AE: Lideri de echipă. Team leader-i. Unul e şef de depozit, altul e şef la coletare, altul e şef la asamblare, altul e la facturare, altul e la recepţie.

 

VB: Voi câţi oameni sunteţi acolo?

AE: Înainte, eram 80. Dar acum, în ultima vreme, fiind foarte multe comenzi, firma fiind în ascensiune şi numărul unu pe piaţă – cel mai tare magazin de comerţ online din Romania şi din Europa de Est, ca cifră de afaceri…

VB: …cel mai tare pe domeniul lui sau în general?

AE: În general. Aşa că am ajuns la 125-130 de inşi.

VB: Acolo unde lucrezi tu?

AE: Da.

VB: Şi, per total, câţi sunteţi?

AE: Nu ştiu exact. Din ce-am auzit, cam 500 şi ceva.

VB: Cu colegii cum te înţelegi?

AE: Nu suntem un colectiv unit. Fiecare e pe cont propriu acolo. Nu există solidaritate.

VB: De ce crezi că se întâmplă aşa?

AE: Ca să se pună bine cu şefii. Liderii de echipă le cer subordonaţilor să le spună dacă cineva nu face ce trebuie şi le promit, pentru asta, bonusuri mai mari. Practic, se încurajează „turnătoria”.

VB: Există vreo formă de organizare sindicală la eMAG?

AE: Nu, încă nu s-a format aşa ceva. Dacă era aşa, poate ni se respectau şi nouă drepturile.

VB: Dar s-a încercat vreodată formarea unui sindicat?

AE: Nu. La noi, la depozit, am vrut, la un moment dat, să facem un grup de 20-30 de inşi din toate departamentele, care să ceară drepturile în numele tuturor şi care, dacă nu li se acceptau cererile, să plece toţi, în bloc. Asta am vrut, dar nu s-a putut.

VB: De ce nu s-a putut?

AE: Celor mai mulţi li s-a făcut frică. Au chirii, au familii şi depind prea mult de banii pe care-i primesc la eMAG. N-au cum să renunţe la slujbă, aşa că acceptă orice.

VB: Şi dacă aţi fi reuşit să vă organizaţi, care ar fi fost cererile voastre?

AE: Să ni se respecte programul, să ni se mărească salariile şi să fie mai mult respect pentru angajaţi.

 

VB: Chiar, în condiţiile date, pe care mi le-ai descris aici, tu ce salariu ai?

AE: 1400 de lei.

VB: Şi cu bonusuri, la cât ajungi?

AE: Cu bonusurile, dacă le iau şi nu sunt penalizat, ajung undeva in jur de 2000 de lei.

VB: Dacă ar fi după tine, să poţi alege cu adevărat, ai face ore suplimentare?

AE: Aş face dacă aş avea salariul mai mare şi bonusurile mai mari şi dacă ar exista respect faţă de noi şi faţă de munca depusă pentru firmă. Dar cu siguranţă n-aş face atâtea ore suplimentare.

VB: Deci voi faceţi aceste ore suplimentare mai mult pentru că sunteţi ameninţaţi?

AE: Da.

VB: Că dacă nu le faceţi, vi se scade din bonusuri.

AE: Da. Sau suntem daţi afară.

VB: Sau sunteţi retrogradaţi.

AE: Sau aşa.

 

VB: Să înţeleg, din tot ce mi-ai spus, că la eMAG e mai degrabă rău decât bine?

AE: Da, clar.

VB: Atunci – te-ar putea întreba cineva – de ce nu pleci în altă parte?

AE: Pentru că, pur şi simplu, n-am avut timp să-mi caut altceva, tocmai din cauza programului de muncă prea încărcat. Plus că nu avem acces la telefoanele noastre cât stăm acolo, cu excepţia a trei pauze de câte zece minute şi a pauzei de masă, care durează o jumătate de oră. Cum să-ţi cauţi de muncă, mai ales când te mai cheamă la muncă şi în weekend? Oricum, pentru ei nu e mare pierdere dacă pleci, că pot oricând să găsească pe altcineva ca să facă munca ta. Te pot înlocui în secunda doi. În schimb, ţie ţi-e mai greu să găseşti alt loc de muncă. De-asta încă sunt aici.

 

 

Interviu realizat de Vladimir Borţun

  Ianuarie 2012