“Indignados” de azi sunt “disidenţii” de ieri

Ion Vianu in 0 cafegradiva.ro

Ceea ce se întâmplă în “Piaţă” este, pentru mine, misterios. O mână de oameni, la urma urmelor, revendicări confuze, din care se evidenţiază oroarea faţă de “sistem”. Omul de rând percepe ansamblul partidelor ca pe un singur organism nediferenţiat. El este de expulzat. Ei bine, această ultraminoritate este temută pană acolo încât, dacă este prost tratată, insultată, şeful guvernului se vede silit să revoce un ministru. O sută de oameni valorează azi cât o sută de mii. Ce lecţie despre fragilitatea puterilor!

Poate că ecourile acestei mişcări se vor stinge… deşi nu cred. Dar nu pot să nu-mi amintesc despre Jan Patočka, filosoful mort în timpul unei anchete a poliţiei politice cehoslovace, în 1977. El vorbea despre “puterea celor fără de putere“. Nu însă în sensul puterii maselor (pe care au studiat-o, ca literaţi si filosofi, Hermann Broch şi Elias Canetti). Nu, nu este vorba despre puterea enormă a masei umane, în care individul îşi pierde identitatea pentru a dobândi o energie uriaşă. Este vorba despre oameni puţini, umili, cu idei nu prea clare, care pot totuşi să creeze unei puteri constituite (şi chiar contraputerii, reprezentate de opoziţia oficială) un sentiment de inconfort, de şubrezenie… cum erau şi oamenii pe care-i întâlneam la Goma, în 1977, care fără excepţie voiau să plece din ţară. Oameni simpli fără ideologie, doar exasperaţi. “Indignados” de azi sunt “disidenţii” de ieri… Şi totuşi atunci a început totul. Au urmat “Sindicatul liber”, grevele din Valea Jiului… umila scânteie a aprins o flacără.

Din Norvegia vine ştirea că Anders Breivik, cel care a omorât din fanatism antislamic aproape 80 de oameni vara trecută şi care fusese declarat iresponsabil de experţi (această concluzie urmând să fie însuşită şi de ministerul public), va fi reexpertizat. E interesant cum revine tentaţia “psihiatriei politice” intr-o ţară democratică. Cu ocazia asta s-a amintit că Knut Hamsun, Premiu Nobel pentru literatură norvegian, a fost şi el declarat nebun şi iresponsabil, fiindcă fusese hitlerist. A petrecut ani lungi într-un spital psihiatric, până cu puţin înainte de-a muri. Şi Ezra Pound, marele poet american care îşi înjura ţara de la un post mussolinian din Italia în timpul războiului al doilea mondial, a stat ani de zile într-un spital de psihiatrie din Washington DC. Protocronişti rămân ruşii: Sub Nicolae I, la începutul secolului al 19-lea, contele N. Ceadaiaev a deplâns starea de înapoiere a culturii ruseşti. Textul a ajuns pe masa ţarului, care a scris pe margine:

oare este nebun?

Ulterior a ordonat medicului curţii să treacă zilnic pe la nefericitul conte spre a-l întreba de sănătate. La urmă Ceadaiev a cerut iertare ţarului, scriind “apologia unui nebun”.

Procedurile judiciare şi în special procesele nu există numai pentru acuzat. Ele au un rol terapeutic pentru societate, ajuta la risipirea confuziei, la instalarea unei jurisprudenţe, în sensul larg al termenului: dupa violenţă vine un moment de reflecţie. De aceea găsesc ca, în afara unei evidenţe totale de maladie mintală, expertul nu trebuie să lipsească societatea de judecată.

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.