„Titanicul nu a fost cârmit la timp. Va lua timp să se facă pârtie şi să se construiască o altă relaţie între industria financiară şi economie” – Interviu cu Daniel Dăianu

TEMA: BNR, mîndria ţării

Interviu cu Daniel Dăianu

Costi Rogozanu: Ne puteţi explica puţin relaţia BNR cu Banca Centrală Europeană, cu FMI, cum funcţionează mecanismul de decizie? În limbaj “de stradă”, cine e şeful lui Mugur Isărescu?

Daniel Dăianu: Şeful lui Mugur Isărescu este conştiinţa sa de profesionist, în serviciul public. Cum se împleteşte aceasta cu înclinaţii paradigmatice este altă poveste. Dar bancherii centrali sunt, prin definiţie, adepţii unui control riguros al stabilităţii preţurilor; intră în fişa postului lor. Criza a trezit pe mulţi la realitate, în sensul că stabilitatea preţurilor nu este suficientă pentru stabilitate financiară. BNR are, ca bancă centrală, un statut influenţat de apartenenţa la sistemul băncilor centrale din UE. Adică, există reguli şi proceduri specifice acestui sistem, care sunt sub egida Băncii Centrale Europene. Sunt şi reguli ale UE care influenţează deciziile şi politicile BNR; de pildă, circulaţia liberă a capitalului, care restricţionează din spaţiul de manevră al BNR. Relaţia cu FMI este dată, mai vizibil, da acordurile de tip stand-by (asistenţă), la care BNR a fost parte alaturi de Ministerul de Finanţe.

Costi Rogozanu: O altă temă de meditaţie este felul în care a reacţionat BNR în diverse perioade din istoria recentă. Am avut o perioadă de “boom” (unii o aşează în intervalul 2003-2007) unde fiecare a avut vina lui (guvernul, preşedintele) pentru că nu am ştiut să securizăm viitoarele zile negre. Unde credeţi că a greşit BNR în perioada de boom românesc?

Daniel Dăianu: Opinia mea este că boom-ul speculativ din România nu putea fi evitat în condiţiile deschiderii contului de capital şi perspectivei de aderare la UE. Eu am avut dintotdeauna rezerve faţă de deschiderea deplină a contului de capital, pe care le-am exprimat public. Din păcate, regulile UE nu au lăsat României spaţiul de manevră adecvat. Şi aceasta întrucât logica “pieţei unice” a prevalat la maniera “take it or leave it”; adică, dacă nu acceptaţi, înseamna că nu sunteţi pregatiţi să intraţi în UE. Acest compromis trebuia să fie acceptat, dacă doream să facem parte din Uniune. Aşa cum arată criza financiară şi economică, sunt reguli de baza ale UE care trebuie sa fie reexaminate dacă se doreşte ca ea (mă refer la zona euro, în special), să reziste. Zona euro, aşa cum este în momentul de faţă, este mai constrângătoare decât regimul etalonului aur din perioada interbelică (numit de Barry Eichengreen “catuşele de aur” – ”the golden shackles”). Bine că nu suntem în zona euro şi că avem politică monetară autonomă, chiar dacă mult amputată ca eficacitate din cauza gradului înalt de euroizare.

Costi Rogozanu: Dumneavoastră sînteţi un critic ferm al dereglementării şi al pierderilor suferite de democraţie în faţa finanţei. Vă amintesc de aceea un episod, cel al analizării ordonanţei 50 în Parlamentul României. FMI atunci a intervenit direct pentru a apăra băncile în faţa consumatorilor. BNR a jucat un rol extrem de pasiv. Cum interpretaţi episodul? Se putea reacţiona altcumva? Sau România trebuie să se tot resemneze că e un jucător prea mic, fără capital, fără forţă de decizie (nici măcar democratică) deci.

Daniel Dăianu: Opinia mea este ca poziţia BNR a fost determinată de dorinţa de a proteja stabilitatea financiară, care depinde enrom de capitalizarea băncilor. Vedeţi, aici este o dilemă mare a guvernelor şi băncilor centrale: chiar dacă pot aduce reproşuri mari conduitei, practicilor unor grupuri bancare, ele nu au cum să fie impasibile la starea sectorului bancar, fiindcă de stabilitatea sa depinde soarta unei economii. O bancă mare nu se poate închide precum o brutărie, din cauza implicaţiilor. Problema este foarte delicată şi intră şi în zona care aduce în discuţie etica în afaceri şi în politica publică. De aceea, eu sunt un adept convins al reglementării severe a activităţii bancare. Vedeţi şi acum, pierderile mari de la JP Morgan, care arată de ce grupurile gigant creează riscuri sistemice. Şi este de meditat, întrucât Jamie Dimon, CEO-ul acestei bănci mari, a fost cel mai vocal reprezentant al industriei bancare în a critica demersul de reglementare a acestui sector.

Costi Rogozanu: Reproşurile frecvente: de ce se tot luptă BNR cu inflaţia cînd nu mai e aşa mare nevoie? Alt reproş: de ce tot visează la Zona Euro? Ar putea BNR gîndi măcar şi o strategie în afara Zonei Euro?

Daniel Dăianu: BNR şi-a mlădiat politica, mai ales că inflaţia a scăzut mult în România în ultimii ani. BNR este foarte atentă acum la chestiunea evocată mai sus, a stabilităţii financiare. Din păcate, ea este nevoită să se lupta cu un mare handicap: gradul de euroizare din economie. Sunt de acord cu Dvs. că opţiunea pentru aderarea la zona euro în 2015 nu are sens, din două raţiuni cheie: nu avem competitivitate pe măsură (care nu se poate realiza în câţiva ani); nu are sens să încerci să intri într-un club care nu funcţionează bine. Dar nu BNR a propus, în fapt, această ţintă!

Costi Rogozanu: Ilie Şerbănescu o spune extrem de frust: BNR ţine leul mai puternic ca să-i protejeze pe cei care s-au împrumutat în euro (adică o zdrobitoare majoritate) şi, implicit, pentru a proteja băncile care au dat multe credite neperformante. Matei Păun explica într-un mod foarte condensat situaţia: “are sens să sacrificăm economia României pentru a proteja băncile care, oricum, în proporţie de 80% sunt străine”?

Daniel Dăianu: Opinia mea este că trebuie să nuanţăm, în economie alegerile nu sunt, adesea, într-o logică binara: da sau nu. De pildă, ar fi fost mult mai uşor pentru BNR să practice dobânzi mai mici şi să tolereze o depreciere mai mare a leului dacă euroizarea economiei ar fi fost considerabil inferioară. Cehia, din acest punct de vedere, are un atu evident, chiar şi Polonia, deşi şi acolo euroizarea este semnificativă. Eu cred că dacă am reuşi să de-euroizăm economia (inclusiv prin apel la măsuri de ordin administrativ, de exemplu prin interdicţia ca firme mari care operează în Romania să factureze în euro la cotaţia leului din ziua respectivă), BNR ar putea să îndrăznească mai mult. Dar, oricum, nu trebuie să gândim că BNR ar putea face ce face Banca Angliei; lira sterlină, cu toată pierderea de strălucire, este o monedă respectată, de care nu se fuge… Dacă am fi avut o prezenţă notabilă a capitalului autohton în sectorul bancar ne-ar fi fost mai uşor.

Costi Rogozanu: Care a fost jocul BNR în relaţia bănci străine – stat român. În ultimii ani, principalul profit al băncilor a venit din împrumuturi acordate statului? Ar fi avut BNR o altă carte de jucat?

Daniel Dăianu: Cam peste tot a fost aşa, în Europa. În perioada de criză băncile caută să-şi reducă expunerea, adică creditarea, în special către sectorul privat. Împrumuturile faţă de stat sunt preferate. Dar finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice trebuia făcută. Cu cine, dacă nu cu bănci private şi instituţii internaţionale. Nu este vorba despre un joc al BNR, ci de funcţia băncii centrale de gardian al stabilităţii. Fără împrumut de la FMI, BM şi UE economia României ar fi căzut în 2009 cu două cifre (cu peste 14-15% din PIB), având în vedere deficitele externe din anii anterirori şi îngheţarea pieţelor financiare. Am plătit pentru un model de creştere vulnerabil, bazat pe îndatorare externă excesivă şi investiţii frecvent de natura speculativă. BNR a încercat prin eliberarea de rezerve obligatorii să asigure lichidităţi în piaţă, fără de care costul creditului ar fi fost mult mai mare. Nu omiteţi că trăim criza unui tip de capitalism suprafinanciarizat, care s-a conjugat cu o criză a zonei euro. Lucrurile sunt foarte strâmbe şi greu, foarte greu de îndreptat. Iar opţiunile sunt, adesea, între rău şi mai rău.

Costi Rogozanu: E clar că românii descoperă de voie – de nevoie din ce în ce mai multe motive de critică la adresa băncilor. În acelaşi timp, Banca Naţională rămîne la cote de credibilitate fabuloase. Dumneavoastră aţi făcut o critică dură a mediului bancar chiar în interiorul BNR, cu Mugur Isărescu în primul rînd. Cum, însă, ar putea BNR, un grăunte într-o mare de capital, să încurajeze o linie ceva mai constructivă, alta decît “dă lovitura şi fugi” în acţiunile bancare în România?

Daniel Dăianu: Titanicul nu a fost cârmit la timp. Va lua timp să se facă pârtie şi să se construiască o altă relaţie între industria financiară şi economie. Să mizăm pe înţelepciunea celor care au învăţat din această criză. Dar, repet, nu va fi uşor.

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.