Taxa Tobin şi diferenţa bogaţi-săraci. Restul e blabla

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

Costi Rogozanu pe VoxPublica

În 2009, după G20, Sarkozy declara: “S-a terminat cu paradisurile fiscale şi cu secretul bancar”. În 2011 putem constata liniştiţi că s-a terminat pînă în gard. (pusă problema perfect, aici). Paradisul fiscal e la îndemîna fiecăreia dintre puterile din G20. Un ONG a făcut o listă a opacităţii, iar Elveţia nu e singură acolo: SUA, Marea Britanie şi mulţi alţii au bine reglate supapele secretului bancar (a se vedea aici).

Pentru G20 de acum, Taxa Tobin (taxare care ar descuraja speculatorii financiari) şi situaţia paradisului fiscal trebuie să fie prioritare, chiar înaintea multdiscutatului caz al referendumului grecesc.

Cheia stă în datele Eurostat recent publicate cu evoluţia raportului bogaţi-săraci pînă în 2009 (deci prindem o tendinţă şi post-criză). România este pe locul doi la inegalitate internă, după Letonia. (După indicele Gini aveam o situaţie la fel de dezastruoasă: 36% în 2008). Spania stă şi ea foarte sus în top (locul 4), sub Lituania. Topul întreg e prins într-un grafic în El Pais sau pe Eurostat într-o formă mai puţin atractivă. Spania a cunoscut cea mai dramatică adîncire a distanţei dintre bogaţi şi săraci din 1995 pînă în 2009.

Deşi e o problemă gravă, în România nu a existat nici o discuţie serioasă despre problema diferenţelor uriaşe dintre cei mai bogaţi 20% şi cei mai săraci 20%. Faptul că mai zice din cînd în cînd Iliescu că nu e corect nu rezolvă vina opoziţiei de a nu fi făcut o discuţie şi propuneri clare privind această situaţie extrem de gravă. De putere nu mai vorbim, întreaga politică a fost concentrată pe plata crizei din buzunarele celor mai săraci 80%. Ne lovim de fiecare dată de “soundul” prea comunist al dezbaterii.

Un studiu (semnat de Maria Molnar, accesabil aici) arată că în România distanţa dintre condiţiile de trai ale săracilor şi bogaţilor a crescut constant pînă în 2008, cu o tendinţă de scădere pe după 2006 (ani electorali care dau peste cap statisticile).

Cît despre referendumul din Grecia, doar două vorbe am să vă spun: cînd fentăm democraţia prea mult timp, ajungem firesc la populism – respingerea lui ca “populistă” din start mi se pare pripită. Da, sigur, e ultrapopulistă intenţia premierului grec, dar discuţiile cu uşi închise despre diverse salvări ale duetului Merkozy cum sînt? Tot ce vă rog e să nu înghiţiţi direct găluşca. Uitaţi un tip din Parlamentul European care zice că e bună ideea.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole