„NATO începe cel mai mare exercițiu militar de la Războiul Rece. Scenariul este intervenția aliaților pentru apărarea Europei” titrează blogul de presă al statului american Europa Liberă, el însuși o fosilă jurnalistică vie de pe vremea Războiului Rece, ce-a mai rămas din postul de radio care purta atunci un „război pe calea undelor” (Alexandru Solomon) împotriva comuniștilor. Numai că astăzi nu mai există nici un stat socialist în Europa de Est, iar dintre ruinele Republicii Sovietice Federative Socialiste Rusia s-a ridicat o periculoasă oligarhie capitalistă cu veleități imperiale, ale cărei ambiții militariste întărâtă elita britanică peste măsură[1] – Marea Britanie a fost primul stat ce a anunțat furnizarea de tancuri și rachete cu rază lungă de acțiune, împingând și alte state să-i urmeze exemplul, iar presa insulară s-a angajat cu o vioiciune necaracteristică în lupta informațională împotriva statului agresor.
90000 de soldați au primit de la Norfolk, din Virginia, Statele Unite, semnalul de start într-o simulare de război ca pe vremuri. Exercițiul implică un scenariu în care NATO se războiește cu un „adversar de dimensiuni comparabile”, ceea ce poate fi o reală provocare pentru ofițerii țărilor membre, antrenați până acum în operațiuni militare împotriva unor țări precum Iugoslavia, Irak, Libia sau Siria.
Operațiunea militară genocidară de pedepsire a populației din Fâșia Gaza, sub comanda guvernului extremist israelian condus de Benjamin Netanyahu, trenează, ținându-i ocupați pe militarii americani și britanici, care întăresc securitatea regională (sau, cum se spune popular, „stau de șase”) în apropiere. Umblă un zvon că războiul dintre NATO și Federația Rusă nu merge bine pentru țările din Uniunea Europeană, așa că cetățenii europeni trebuie să fie pregătiți să înfrunte dușmanul la modul personal, cu arma în mână. Amiralul Rob Bauer, președintele Comitetului Militar al NATO, declara, în acest context, că organizația se pregătește de un război direct cu Federația rusă în următoarele două decenii, cu recomandarea: „Trebuie să aveți un sistem pentru a găsi mai mulți oameni în cazul în care se ajunge la război, fie că se ajunge sau nu”. Cântând în același cor, ministrul de război german, Boris Pistorius, cerea creșterea bugetului de război în Bundestag spunând: „trebuie să ne întrebăm cine urmează să apere această ţară când lucrurile devin serioase” – de parcă șeful Pentagonului l-ar fi convocat până acum la baza militară Rammstein numai pentru stand-up commedy. Managerii centrelor de recrutare americane se panichează de scăderea numărului de tineri care aleg haina militară. Alexander Boris de Pfeffel Johnson, controversatul influencer evacuat de la conducerea guvernului britanic în septembrie 2022, se agită și el cu îndemnuri marțiale pentru tineret.
Să notăm totuși că, deși agitația a crescut în intensitate la 2 ani de la invazia ilegală a Federației Ruse în Ucraina, această preocupare nu este nouă. Începând cu 2014, nu puține țări europene au realizat sau au tatonat (re)introducerea serviciului militar obligatoriu: Lituania, Letonia, România, Olanda, Suedia, Norvegia, Danemarca, Franța, Germania.
La început de exercițiu, Europa Liberă nu a ratat ocazia de a verifica dacă noul Șef al Statului Major al României, instalat în funcție în decembrie 2023, generalul Gheorghiță Vlad, cunoaște ordinul de zi. Așa că a organizat un interviu cu întrebări explicite despre nevoia de soldați. Ce spune generalul: „Trebuie să discutăm de o politică de pregătire a populației și aici pot să menționez că Ministerul Apărării Naționale are un proiect de lege, proiectul de modificare a Legii 446 privind pregătirea populației pentru apărare, în care de ani – zic, destul de buni – încercăm să schimbăm acest sistem un pic. (…) Renunțarea la conscripție a adus un deficit nu doar pentru România, ci pentru toate țările din NATO. (…) Și vedeți că este o discuție destul de intensă în toate țările NATO, pentru că avem o rezervă operațională îmbătrânită, nu avem programe coerente pentru pregătirea populației. Tinerii noștri nu sunt educați de pe băncile școlii în spiritul patriotic, cum am fost învățați cei de vârsta noastră. Dar n-o spun cu reproș. Noi trebuie să găsim instrumentele necesare pentru, repet, a avea o populație pregătită și o societate rezilientă. (…) Printre altele, ne dorim să introducem un serviciu militar în termen, voluntar. Adică vizăm segmentul de vârstă între 18 și 35 de ani, indiferent de sex, naționalitate, credințe religioase, tineri care doresc să îmbrace haina militară. Să plătim acest serviciu și să îi pregătim după principiile de bază de ducere a războiului. (…)Vă dau exemplul Suediei. Au chestionat 40.000 de tineri și s-au înscris în acest program 8.000 de tineri. Un sistem similar trebuie să adopte și România. Să ne adresăm celor care doresc să învețe să tragă cu arma, să orienteze într-un mediu dificil, să supraviețuiască într-un mediu dificil, să știe să se protejeze împotriva armelor chimice, să-și facă o decontaminare personală. Sunt foarte multe lucruri care pot fi învățate și achiesate de doritori. (…) Este depus în cele două Camere, la Comisiile de Apărare. La Parlament, și la Camera Deputaților, și la Senat. Eu cred că, după ce se trece de acest val de alegeri consecutive, va fi luat în discuție cu prioritate”.
Nostalgia după educația patriotică socialistă primită de general pe băncile școlii (absolvent al Liceului Militar „Dimitrie Cantemir” în anul 1988) nu prea se potrivește cu bocancii NATO pe care îi poartă. Dar acesta este un amănunt nesemnificativ. Mai importantă e impresia generală a acestei declarații, care se aliniază perfect cu spusele lui Rob Bauer. Și non-discriminarea când vine vorba de moarte. Indiferent de sex, naționalitate, credințe religioase. C-o fi, că n-o fi război, voi să știți să executați comenzi pe front. Mai învățați niște tehnici de supraviețuire pe lângă cele necesare în viața de zi cu zi. Cum să supraviețuiești în tranșee, cum „să faci o decontaminare”, cum să omori dușmanii înainte să te omoare ei pe tine, cum să strângi un garou pe o arteră care stropește, the basics.
„Soldat – DE VOIE!” [2]
Regulamentul instrucției de front din 11 martie 2009 aprobat de Ordinul nr. M.28/2009 al Ministerului Apărării Naționale (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 1 aprilie 2009) explică ce înseamnă o comandă militară și din ce se compune (art. 6): „(1) Comanda este un ordin al comandantului prin care se declanşează executarea unor acţiuni/mişcări ale militarilor. Comanda trebuie să fie clară, scurtă şi precisă. (…) (4) Comanda are două părţi distincte: partea prevestitoare şi partea săvârşitoare; în anumite situaţii, comanda poate fi numai săvârşitoare. (5) Partea prevestitoare a comenzii indică mişcarea ce trebuie executată şi atenţionează militarul/subunitatea/unitatea militară asupra momentului execuţiei mişcării. (6) Partea săvârşitoare a comenzii indică momentul începerii execuţiei.”
Declarațiile oficiale ale șefului Statului Major al României par a fi partea (rău) prevestitoare a unei comenzi, urmând ca partea săvârșitoare să se producă după multiplele alegeri ale anului 2024 (an electoral total). Proiectul de lege la care se referă a fost promovat în vara anului 2022 și prevede, printre altele, lărgirea ariei de încorporare (chemarea la datorie a cetățenilor încorporabili, „acei bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pentru executa serviciul militar, însă care nu au făcut-o după abrogarea serviciului militar obligatoriu”), astfel încât cetățenii români ce nu au domiciliul stabil în străinătate să se întoarcă urgent la patria mamă în caz de război.
Dar cine se interesează de lucrurile acestea putea să mai observe o parte prevestitoare. Pagina Wikipedia despre armata română oferă informații statistice despre populația disponibilă pentru serviciu militar – „available for military service: 11,077,504 (2021), age 18–49” – și aptă pentru serviciul militar – „fit for military service: 9,083,554 (2021), age 18–49”. Știind că statisticile au de obicei un scop, este puțin probabil să nu existe prin birourile NATO cineva care chiar crede aceste cifre și dorește să le utilizeze. Ministrul armatei, Gabriel Leș, acuza încă din 2019 un mare deficit de personal militar, motiv pentru care s-au redus standardele de condiție fizică la încadrare.
Pe latura săvârșitoare, chiar și dacă îi asculți în fiecare zi pe generalii dezorientați la pensie ce s-au cuibărit în studiourile televiziunilor de știri, este posibil să nu fi aflat un amănunt cheie, anume faptul că serviciul militar obligatoriu nu a fost abolit odată cu intrarea României în NATO, ci doar suspendat, adică amânat – Legea nr. 395 din 16 decembrie 2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat. Legea nr. 446 din 30 noiembrie 2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare cuprinde următoarea prevedere: „La declararea mobilizării şi a stării de război sau la instituirea stării de asediu, îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen devine obligatorie pentru bărbaţii cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, care îndeplinesc criteriile pentru a îndeplini serviciul militar” (art. 3, alin 5). Și ce altceva poate să însemne desfășurarea serviciului militar obligatoriu în timpul stării de război decât pregătirea pentru front?
Europa Liberă a monitorizat reacțiile politicienilor față de panica stârnită de Șeful Statului Major. Toți au dat-o la-ntors. Că suntem în siguranță, orice s-ar întâmpla, deoarece NATO. Că nu suntem în război cu nimeni. Nicio negare categorică.
Generalul nostru a fost atacat de unii pe motiv că panichează tineretul. Nu au dreptate. Militarii nu fac decât să spună pe ocolite ceea ce politicienii nu au curajul să spună deloc în public, dar au aprobat deja în comitetele de securitate la care participă. Oricine știe că în război nu se consumă doar obuze și drone, ci și vieți umane, resursa de bază a economiei, o resursă cu atât mai prețioasă în țările din care cetățenii fug peste hotare în număr mare chiar și în timp de pace. Să nu ne mai ascundem pe după TAB, ca eroul Nicolae Ciucă din Balotești la „bătălia de la Nassiria”. Fără să fie conscripție, serviciul militar în termen voluntar (adică pe bani, puțini) nu este doar gimnastică în aer liber. El are rolul de a diminua (de voie) foarte mult timpul necesar recrutării și antrenării soldaților (de nevoie) în perioada stării de asediu sau de război. România și celelalte state NATO se pregătesc pentru război. Nici nu e nevoie să analizezi declarațiile. E suficient să fi răsfoit odată o carte de istorie ca să înțelegi că așa-numitele „mari puteri” nu pot tolera invazii și modificări de granițe fără aprobare. Cea mai înarmată alianță militară de pe planetă nu poate permite ca elita neo-țaristă de la Moscova să-și facă de cap. Nu pentru a asista pasiv la ambițiile oligarhiei de la Moscova s-a extins progresiv NATO în Europa de Est și Balcani (Macedonia de Nord a devenit membru în 2020). Uniunea Europeană și NATO au cheltuit prea mult ca aliați „de la distanță” ai Ucrainei ca să dea înapoi. Vor accepta liderii vechilor imperii vestice să dea înapoi în fața noului imperiu autocratic de tip neo-țarist la restaurarea căruia au contribuit după 1991? Puțin probabil. Cineva trebuie să preia ștafeta războiului atunci când Ucraina se va opri. Unde-i ordin nu-i tocmeală. Războiul este cel mai mare dușman al democrației. Nu se organizează referendumuri în care cetățenii să fie întrebați dacă vor sau nu să moară pe front ori să fie bombardați, dacă vor sau nu să le fie dărâmate casele și destrămate familiile. Dacă nu merg la război de voie, vor merge de nevoie. Însăși instituția dictaturii a luat ființă în Roma antică ca modalitate de a determina subordonarea totală a societății pe timp de război.
Mai rămâne totuși speranța că noii recruți vor avea cu ce să facă instrucție. Statele, aceste organizații care ne controlează existența din fașă până la obștescul sfârșit, acționează cu gelozie pentru a-și proteja sau extinde dominația asupra populațiilor și teritoriilor, uneori chiar foarte agresiv. Este adevărat că trăim într-o lume foarte violentă, în care dezarmarea unilaterală nu duce la nimic bun. Nici copiii nu mai cred povestea liberală potrivit căreia statele se împart în state criminale și state iubitoare. Dar istoria arată cum înarmarea ascunde adesea cu totul alte mobiluri decât creșterea siguranței cetățenilor. Să ne amintim de marile „tunuri” în afacerile cu dotări pentru armată – oare de unde vine în limba română asocierea cuvântului cu corupția? Partidul Brătienilor a susținut intrarea României în primul război mondial înarmat fiind cu ce avea mai prețios, interesele de afaceri[3]. Apoi Afacerea Skoda, patronată de guvernul condus de Iuliu Maniu în anii ’30, sau, arc peste timp, afacerea Motorola (prescrisă în 2002)[4], care a urcat familia Năsui pe firmamentul economico-politic național[5]. Washington Post relatează că autoritățile ucrainene, în plin război, numai ce au descoperit un furt de 40 de milioane de dolari din ajutorul extern pentru înarmare, adică aproximativ suma pe care au alocat-o suplimentar Consiliul și Parlamentul European în bugetul unional pentru anul 2024 spre a servi drept sprijin pentru fermierii europeni „în contextul dificil actual cauzat de războiul din Ucraina” (40 de milioane de euro).
[1] Putem bănui că pasiunea fără egal pe care o pune elita capitalistă britanică în războiul din Ucraina este legată cumva de tupeul oamenilor de afaceri ruși care cumpără active londoneze, de originea lor socială modestă, de invidia față de norocul lor chior de a le fi căzut pe mână întreaga avuție publică sovietică într-un timp foarte scurt. Nu putem exclude nici frustrarea ierarhiei politico-militare britanice de a vedea pe moștenitorii nelegitimi ai celui de-al doilea imperiu ca mărime din istoria modernă a lumii (Imperiul Rus) luând-o înaintea urmașilor legitimi ai imperialismului britanic, cel care a avut odinioară întâietate în stăpânirea lumii. Totuși, cel mai probabil, dușmănia a pornit de la felul în care statul condus de Vladimir Putin a subordonat capitalul britanic amestecat în privatizarea resurselor petroliere rusești în anii 2000 (Brendan Carbonel, „Cornering the Kremlin: Defending YUKOS and TNK-BP from Strategic Expropriation by the Russian State”, University of Pennsylvania Journal of Business Law, vol. 12, nr. 1, 1 octombrie 2009, https://scholarship.law.upenn.edu/jbl/vol12/iss1/8; Gregory Feifer, „BP Deal To Legitimize Yukos Grab?”, Radio Free Europe/Radio Liberty, 19 ianuarie 2011, https://www.rferl.org/a/bp_arctic_rosneft_putin_dudley/2280921.html).
[2] „(1) «Poziţia de voie» este o poziţie relaxată a corpului şi se execută individual sau la comanda «Soldat – DE VOIE!». (2) La primirea comenzii, militarul care este în poziţia drepţi execută aceleaşi mişcări ca la poziţia pe loc repaus, cu deosebirea că braţele sunt duse energic la spate, uşor îndoite din cot şi lipite de corp; mâna stângă se aşază în palma mâinii drepte, cu degetul mare stâng încrucişat în jos peste degetul mare drept, celelalte degete rămânând relaxate şi uşor îndoite spre interior (…) (3) Militarul care este în poziţia pe loc repaus duce energic braţele la spate, rămânând cu picioarele depărtate ca în poziţia anterioară. (4) În poziţia de voie, militarul poate să-şi aranjeze ţinuta, fără a părăsi formaţia. (5) Atât din poziţia pe loc repaus, cât şi din poziţia de voie, la comanda «Soldat – DREPŢI!», militarul aduce energic piciorul stâng lângă cel drept, revenind la poziţia ordonată” (Regulamentul instrucției de front din 11 martie 2009 aprobat de Ordinul nr. M.28/2009 al Ministerului Apărării Naționale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 1 aprilie 2009, articolul 10).
[3] Citez dintr-o carte de istorie la îndemână: „Aprovizionarea armatei a dat naștere la un boom afacerist, în care venalitatea a căpătat proporții considerabile. Un publicist nota în jurnalul său la 13 august: «Nu mai e nimic de … operat. Aproape două miliarde de lei ai Ministerului de Război s-au mistuit pentru ca, peste o lună de zile, să se adreseze acel apel deznădăjduit ca să-și facă pomană și să dăruiască obiele pentru soldați. Samsarii, deci, au intrat în vacanță – nu se mai cumpără, nu se mai vinde, și bursa permiselor de export s-a închis.» Guvernul liberal a angajat România în război cu armata nepregătită, a subevaluat capacitatea de ripostă a adversarului și și-a întemeiat planurile de luptă pe promisiunile Aliaților. Corupția din anii neutralității și-a spus cuvântul la începerea operațiunilor militare, haosul căpătând, în anumite segmente ale articulațiilor militare și civile, proporții uriașe” (Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Univers Enciclopedic, București, 1997, p. 276).
[4] „Ieri, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a constatat încetarea procesului penal în cazul Motorola, considerând că faptele celor zece inculpați în dosar s-au prescris. (…) Potrivit rechizitoriului, Ion Afendulis – patronul societății Alfa Bit București, Ștefan Simion Năsui – patronul societății Ageximco București, Petre Sinescu – fost director la IPO Tulcea, colonelul (r) Emil Vladoiu, colonelul (r) Gheorghe Ștefan si locotenent-colonelul (r) Monel Marian Badea au fost acuzați de complicitate la abuz in serviciu contra intereselor publice, fals intelectual si uz de fals. De asemenea, generalul de brigada (r) Gheorghe Anton, generalul de brigada (r) Neculai Matei si generalul (r) Victor Athanasie Stănculescu au fost acuzați de abuz in serviciu contra intereselor publice, iar Ioan Tipu – fost ministru al Agriculturii si Alimentației – de complicitate la abuz in serviciu contra intereselor publice. Conform actului de trimitere in judecata, de la bugetul MApN a fost luata suma de 213.754.000 de lei (adică 6.172.509 de dolari, la un curs de 34,6 lei/dolar). Dacă afacerea nu ar fi fost încheiata prin mai mulți intermediari (Alfa Bit București, Ageximco București, IPO Tulcea si American International Radio Inc SUA), ci direct cu furnizorul (firma Motorola), contractul nu ar fi depășit 600.000 dolari, au afirmat procurorii.” (Ziarul de Iasi, „Final jenant in Afacerea `Motorola`”, Ziarul de Iași, 13 aprilie 2002, https://www.ziaruldeiasi.ro/national-extern/final-jenant-in-afacerea-quot-motorolaquot~ni2haq. )
[5] „«Acum, la Banca Transilvania nu sunt eu. Este familia Năsui care a investit încă din 1994», argumentează omul de afaceri. Alături de familia sa, Năsui mai are în România afaceri în IT&C, deține diverse plasamente imobiliare, dar și operațiuni în agricultură și piscicultură. De altfel, este un pasionat al pescuitului la muscă (fly fishing). (…) De-a lungul ultimilor 26 de ani, s-a implicat și în politică. «Am sprijinit masiv Convenția Democratică, pe președintele Emil Constantinescu». Năsui și-a folosit influența internațională și la sprijinirea României pentru aderarea la NATO. Pentru acest lucru a primit Ordinul Național de Merit de la Emil Constantinescu. Năsui glumește pe această temă: «De-aia zic: Ceaușescu m-a condamnat, Constantinescu m-a decorat».” Florel Manu, „Povestea omului care a adus Motorola în România”, NewMoney, 11 noiembrie 2016, https://www.newmoney.ro/povestea-omului-care-adus-motorola-romania/.
Sursa foto: facebook MAPN.