Separați, dar împreună. Reportaj de la Forumul Social CriticAtac

Între 26-27 noiembrie, stânga românească independentă și non-partidică și-a susținut cu brio examenul de maturitate. Cu această ocazie, mișcarea progresistă autohtonă a dovedit că bifează, pe linie, toate principiile, aspectele și problemele contemporane sau structurale ale stângii mondiale, sau măcar occidentale: o gândire critică hipersensibilă la orice formă aparent marginală sau invizibilă de nedreptate, care se exercită chiar și cu prețul neglijării elefantului din cameră, a nedreptății care ne afectează pe toți, zi de zi – criza capitalismului; o putere de nuanțare și interpretare în profunzime care reușește să întoarcă aparențele pe dos, decelând în orice pretenție de solidarizare și mobilizare intenții ascunse de dominație; conștientizarea faptului că limbajul, spațiul și timpul sunt, prin definiție, ierarhizante, esențialiste, masculiniste, deci de dreapta; și, implicit, imposibilitatea de articulare a unei strategii politice și practice comune și de durată.

Între 26-27 noiembrie a avut loc la București primul Forum Social CriticAtac. Evenimentul a reunit organizații, militanți și teoreticieni de stânga din țară (mai exact, din București și Cluj, restul țării fiind în continuare ocupat cu revoluția anticomunistă). CriticAtac, GAS, Protokoll, Biblioteca Alternativă, Căminul Cultural, indymedia, Idea, Spațiu Comun; Istvan Szakats, Florin Flueraș, Ștefan Tiron; Cristina Raț, Claude Karnoouh, Gabriel Chindea, Florin Abraham, Ana Bazac. Ca un făcut, evenimentul s-a întâmplat să se suprapună cu o altă premieră națională, și anume ocuparea de către studenți a Facultății de Istorie din București. Această suprapunere a oferit astfel prilejul de a testa capacitățile de reacție și coordonare ale stângii locale, pe obișnuitele axe de tensiune: teorie și practică, spontaneism și organizare, pragmatism și maximalism. În ciuda bunelor intenții ale tuturor participanților, rezultatele, din această perspectivă, n-au fost prea roze.

Cu toată organizarea excelentă din partea CriticAtac, forumul a debutat cu o surpriză și un mic scandal. Panelul de vineri dimineața – pe tema „Motive de indignare, mijloace de solidarizare” – a concluzionat, pe căi cu totul diferite de cele prevăzute, că primul motiv de indignare e tocmai solidarizarea precară din interiorul mișcărilor progresiste. Veniți să asiste la desfășurarea panelului, câțiva participanți de la ocuparea Facultății de istorie au deturnat discuția și au întors tema chiar împotriva membrilor CriticAtac și invitaților lor. Reproșul a fost că strategia de solidarizare a participanților de la Forum cu evenimentele de la Istorie a fost cel puțin neinspirată, dacă nu chiar răuvoitoare din pornire. În seara precedentă, forumiștii au descins într-adevăr la Facultatea de istorie pentru a-și exprima solidaritatea cu mișcarea studențească, pentru a-i încuraja și, eventual, susține pe mai tinerii protestatari din amfiteatrul ocupat. Problema e însă că, după aproximativ o oră, forumiștii au plecat în treburile lor, văduvind astfel protestul studențesc de autoritatea, legitimitatea și forța pe care dânșii ar fi trebuit să i le confere. Răspunsul forumiștilor a fost că legitimitatea protestului de la Istorie consta tocmai în caracterul său studențesc, și că o solidarizare și colaborare prea intensă ar fi riscat să deturneze și, implicit, delegitimeze acest protest. Dezbaterea s-a încheiat indecis, reproșurile au rămas în aer. Era doar prima ocurență a unei tensiuni ce avea să revină constant în discuțiile și evenimentele din jurul forumului.

Din fericire pentru buna desfășurare a programului stabilit și a digestiei mesei de prânz, panelul de vineri după-masa a fost mult mai puțin tensionat. Discuțiile pe tema „Statul social și bunurile comune” au rămas la un nivel teoretic suficient de inofensiv. Polii dezbaterii s-au concretizat între o poziție pro-stat și o poziție post-stat: pe de o parte, ideea de a miza politic pe reîntărirea statului social, în calitate de garant necesar, chiar dacă nu și suficient, al incluziunii sociale și atenuării inegalităților (idee susținută de Victoria Stoiciu și Cristina Raț); pe de altă parte, ideea că sarcina noastră, în contextul actual al declinului autorității statale, este de a găsi forme locale, punctuale și marginale de socializare și gestionare a bogăției sociale (pe scurt, ideea bunurilor comune, susținută de Florin Flueraș). Problema fiind practic indecidabilă, ambele variante putând fi argumentate convingător din puncte de vedere diferite, discuția s-a încheiat prin recunoașterea problemei ca problemă veritabilă.

Dornici să spele „rușinea” din ziua precedentă, pe la ora 17, participanții la forum au descins din nou, dar în număr și mai mare, la Facultatea de istorie, unde studenții continuau să ocupe și să dezbată în amfiteatrul Vasile Pârvan. De data asta, așa cum aveau să o dovedească discuțiile de a doua zi, impresia lăsată a fost simetric opusă celei din ziua de joi, chiar dacă la fel de rea. După aproximativ o oră în care lucrurile au evoluat mai mult haotic, cu discuțiile sparte pe mai multe grupulețe, fără nici o organizare, Vasile Ernu a luat frâiele administrative în mână, a readunat adunarea și a chemat în fața sălii, într-un fel de prezidiu improvizat, o serie de forumiști care, pe baza experienței lor protestatare sau a cunoștințelor lor teoretice, să încerce să ofere sfaturi practice și concrete mișcării studențești aparent destul de debusolată. Sfaturi și sugestii utile au venit într-adevăr de la Adrian Dohotaru, Istvan Szakats, Ovidiu Țichindeleanu. Problema era însă că ocupanții de vineri nu prea mai erau aceiași cu ocupanții de joi. Dacă cei de joi sperau într-o solidarizare și susținere cât mai vizibilă din partea forumului CriticAtac, cei de vineri nu prea știau ce-i CriticAtac-ul și ce caută toate somitățile necunoscute care ocupă prezidiul amfiteatrului pe care studenții, teoretic, îl ocupau.

Nebănuind impresia proastă lăsată și încrezători că ne-am făcut datoria, forumiștii au/am părăsit Universitatea după aproximativ trei ore, lăsând astfel studenții să reflecteze la sfaturile tocmai primite și să reocupe, pe baza lor, într-o manieră mai adecvată, Facultatea de istorie. Ca să nici nu lăsăm dreptacii fără rezerva lor de glumițe gata făcute, seara revoluționară s-a încheiat cu beri în El Dictador și queer party în Berlin Club.

A doua zi all hell broke loose. Sau cel puțin o parte considerabilă. Panelul programat dimineața – „Forme alternative de organizare socială, între teorie și practică” – a fost imediat deturnat de discuțiile aprinse referitoare la descinderea din seara precedentă de la Universitate. De astă dată, participanții la ocuparea Facultății de istorie le-au reproșat forumiștilor implicarea lor sufocantă în protestul studențesc și intențiile lor de acaparare și subordonare ale acestui eveniment. Profitând de ocazie, și unii forumiști s-au alăturat reproșurilor studențești evidențiind alte aspecte problematice ale comportamentului organizatorilor de la CriticAtac: faptul că în prezidiu nu fuseseră chemați decât bărbați – cu excepția Cristinei Raț care parcă anume a refuzat să se deplaseze din bancă în fața băncilor – a fost taxat drept dovadă clară de masculinism și falocrație; plasarea celor câțiva forumiști desemnați de Ernu în fața amfiteatrului a fost automat demascată ca o pretenție nejustificată la autoritate și ierarhie; impresia acestor vorbitori din seara precedentă că s-ar putea să aibă dreptate și să știe ce zic a fost criticată drept pură iluzie metafizică; nu în ultimul rând, a fost evidențiată structura profund inegalitară și deci autoritară a amfiteatrului ca spațiu utilitar, lăsându-se astfel să se înțeleagă că șansa de reușită a ocupării studențești ar fi fost cu totul alta dacă ea ar fi avut loc nu în amfiteatru, ci pe coridor sau, de ce nu, în spațiul cel mai egalitar cu putință – la toaletă. A fost, practic, un concurs de teorie critică hipersofisticată și pusă în practică: cine reușește să surprindă cât mai multe aspecte problematice, reacționare, nondemocratice în situațiile, gesturile și intențiile aparent cele mai nevinovate. La așa ofertă, mi-e greu să desemnez un câștigător. Cert e că, spre norocul său, Vasile Ernu, capul nenumit al tuturor răutăților, a ajuns la discuții abia după ce spiritele s-au mai calmat. După mai multe încercări eșuate, moderatorii Ovidiu Țichindeleanu și Raluca Voinea au reușit să readucă discuția la subiectul prevăzut în program. Însă, dat fiind contextul, dezbaterea pe marginea formelor alternative de organizare socială s-a transformat într-un fel de ședință de narcisism colectiv, în care fiecare organizație s-a mulțumit să-și prezinte specificul, activitatea și principalul aport militant, care specific, activitate și aport au părut să se concretizeze, în mai toate cazurile, în simplul fapt că organizația respectivă (încă) există. Marginalismul, precaritatea, activismul local și specificul unic, ireductibil al fiecărei organizații au fost astfel recunoscute drept esența și realizarea lor supremă. Într-o bizară identitate a contrariilor, se pare că la marginea câmpului politic, micile entități militante au același statul ontologic ca și ființa teologică și filosofică supremă: și la ele, esența se suprapune perfect cu existența.

Odată criza depășită și catharsis-ul încheiat, panelul final – „Politic împreună” – a încercat să tragă concluziile practice și teoretice ale discuțiilor de până atunci. Trei dintre vorbitori (Gabriel Chindea, Adrian T. Sârbu și autorul rândurilor de față) au pornit, în intervențiile lor, de la faptul surprinzător că, în ciuda invitației și argumentului Forumului Social și în ciuda contextului acut și imediat, despre criza economică și capitalism nu s-a discutat mai deloc. Lupta anticapitalistă (fie în forma ei radicală, de luptă de clasă, fie în forma ei reformistă, de luptă împotriva austerității) a fost propusă de cei trei vorbitori ca singurul front de posibilă coagulare și mobilizare a mișcărilor de stânga locale. Și asta nu doar din motive de adecvare și corectitudine teoretică, ci inclusiv din motive de pragmatism politic: până una alta, criza economică e cea care afectează pe mai toată lumea, și în jurul ei trebuie să se mobilizeze diferitele organizații prezente la forum. Era gata-gata să se instaureze un fel de consens, cel puțin printre vorbitori, pe marginea acestei idei, când atenția tuturor a fost atrasă de prezența, în sală, chiar în rândul vorbitorilor, a unui personaj nesperat: un apropiat al PSD (Director ştiinţific al Institutului „Ovidiu Şincai”). Imediat, au început să curgă întrebările către Florin Abraham, care era chestionat tocmai ca reprezentat al PSD și care, din motive pe care nu mi le pot explica în totalitate, a acceptat de bună voie să joace acest rol și să răspundă la provocări numai în calitate de purtător de cuvânt al PSD. Ceea ce a însemnat un discurs cenușiu, de cadru de partid de centru-stânga, abundent în banalități social-democrate, ba chiar third way, și care ar fi trecut neobservat dacă nu era pigmentat din loc în loc cu gafe monumentale tocmai din punct de vedere politico-mediatico-electoral. Astfel, la observația lui Costi Rogozanu că, mai nou, opoziția de la noi nici populistă nu mai știe să fie, discursul anti-bănci fiind ținut, din când în când, doar de președintele Băsescu, Florin Abraham a comis gogoașa de a explica mulțimii de stângiști prezenți că știți cum e, în politica modernă, fără susținerea băncilor și corporațiilor n-ai cum să ajungi în Parlament. Deci între popor și bănci, alegerea nu-i chiar așa de facilă cum am crede noi, cei neexperimentați în meandrele politicului. De-aici încolo, trezită și încurajată de acest gen de răspunsuri înțelepte venind din partea PSD-istului de serviciu, adunarea s-a lansat într-un meci colectiv de tenis la perete cu Florin Abraham, meci care nu s-a încheiat decât prin intervenția decisă și mizericordioasă a moderatorilor întâlnirii.

Concluziile referitoare la „politic împreună”, tema panelului final, au rămas astfel mai mult în aer. Privit în ansamblu, Forumul Social CriticAtac a fost tot atât de mult o reușită pe cât a fost un eșec. Sau, mai exact, reușita sa – dincolo de faptul că a constituit o încercare lăudabilă de aducere laolaltă a organizațiilor de stânga din țară – a constat tocmai în a evidenția impasurile și problemele obiective cu care se confruntă stânga astăzi. Practic, Forumul Social a fost o probă de sincronizare a stângii românești independente la stânga internațională și, în general, la situația politico-economică globală. În rest, vorba lui Beckett: try again, fail again, fail better!

Sursa: Protokoll

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.