OMAGIU LUI BRÂNZĂ, adevăratul urmaş al lui Eliade şi Sorescu. Televiziunea publică a organizat gala premiilor PDL.

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

Sursa: Gandul.info

Cea de-a zecea gală a premiilor TVR Internaţional s-a tranformat sâmbătă seară într-o tribună a recunoştinţei pentru PDL, parlamentari, miniştri şi susţinători ai preşedintelui Traian Băsescu adjudecându-şi, la oră de maximă audienţă, premiile canalului public de televiziune.

Din show-ul care a durat două ore, fiind transmis în direct pe TVR 1 şi TVR Internaţional, nu au lipsit şi momente de elogiu pur la adresa premianţilor, “vedeta” fiind şeful organizaţiei PDL Diaspora, deputatul William Brânză, care a fost comparat cu Marin Sorescu şi Mircea Eliade şi care a stârnit profesoarei care l-a prezentat “sentimentul unei plinătăţi şi combustii interioare a devenirii”.

Evenimentul a fost organizat în “co-producţie” cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), din subordinea premierului Emil Boc şi condus de Eugen Tomac care pe linie de partid este prim-vicepreşedinte PDL Diaspora. De altfel, instituţia este cea care a acordat premii speciale lui William Brânză şi Riceard Badea, preşedinte, respectiv prim-vicepreşedinte PDL Diaspora. DRP a contribuit financiar la organizarea galei din acest an cu aproximativ 20.000 de lei şi a a propus patru premii: pentru Brânză, Badea, primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, şi Esperanza Arguire, preşedinte al Comunităţii Madrid, a precizat, pentru gândul, şeful DRP, Eugen Tomac.

Orban şi Chirtoacă, recompensaţi

Primul care a urcat pe scenă pentru a-şi ridica premiul pentru politică externă a fost ministrul afacerilor europene, Leonard Orban, fost comisar European şi consilier al preşedintelui Traian Băsescu, cel care de altfel l-a impus în cabinetul Boc. El a fost prezentat tot de un ministru PDL, Sulfina Barbu fiind cea care i-a înmânat distincţia.

Un alt apropiat al lui Traian Băsescu a primit premiul pentru omul politic al anului. Este vorba de primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă cel care în urmă cu doi ani, cu nici zece zile înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, i-a îndemnat pe simpatizanţii săi moldoveni să voteze pentru Băsescu. De altfel, şeful statului a şi obţinut voturi importante din Republica Moldova.

Elogiu pentru “a mări suspansul”

Pe lista premiilor pentru excelenţă la Gala TVR Internaţional şi-au făcut loc şi William Brânză şi Riceard Badea, ambii parlamentari PDL pentru diaspora. Cei doi, preşedinte, respectiv prim-vicepreşedinte PDL Diaspora, au fost “recompensaţi” la propunerea Departamentului pentru Românii de pretutindeni, condus de Eugen Tomac, el însuşi prim-vicepreşedinte al organizaţiei democrat-liberalilor pentru străinătate.

Dintre cei doi însă, doar William Brânză a beneficiat de o prezentare elogioasă, mai lungă decât a oricărui premiant şi frizând penibilul.

“Dacă-l raportez pe fostul licean pe care l-am cunoscut în urmă cu mulţi ani la concursurile literare de dramaturgie la omul politic de astăzi, am sentimentul unei plinătăţi şi combustii interioare a devenirii. Pribeag el însuşi în căutare de alte identităţi a experimentat asprimea departelui, singurătatea din afara României, tăind cu ascuţişul propriei minţi ani de muncă”, şi-a început prezentarea profesoara Magda Jianu.

Când prezentatorii show-ului credeau că premiul poate fi anunţat, aceasta a continuat: “Ajunsese într-o perioadă scurtă de timp liantul şi motorul românilor din străinătate, intervenind în toate momentele de criză ale specificităţii lor, restabilindu-le onoarea, ştergându-le lacrima, aducându-le aproape umărul personal, iniţiative legislative şi zeci de mii de cărţi”.

În momentul în care Brânză era comparat cu Marin Sorescu şi decretat constructorul “pletorei termenului românoteca”, unul dintre prezentatori a intervenit “dacă vreţi să-l şi anunţati…”. “Imediat, măresc suspansul”, s-a repliat profesoara, care l-a comparat pe William Brânză şi cu Mircea Eliade. “Trebuie să-i spunem numele acum”, a intervenit al doilea prezentator, care nici el nu a reuşit însă să o facă pe profesoară să-şi încheie imediat discursul.”Şi cum spune Mircea Eliade, cosmosul este capodopera zeilor, mutatis mutandis, armonia spaţiului ocupat de români în exteriorul graniţelor este capodoperalui William Brânză”, a continuat ea, anunţând în final diploma de excelenţă atribuită lui Brânză.

William Brânză nu a fost însă în sală să trăiască pe viu momentul, el transmiţând un mesaj de mulţumire înregistrat.

Tomac: Brânză şi Badea meritau diplome de recunoştinţă

Şeful Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Eugen Tomac, a declarat, pentru gândul, că acordarea “diplomelor de recunoştinţă” pentru William Brânză şi Riceard Badea nu are legătură cu faptul că cei doi sunt alături de el în conducerea PDL Diaspora. Tomac a spus că că instituţia pe care o conduce a decis să facă aceste nominalizări pentru că Brânză şi Badea conduc comisiile parlamentare pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, comisii înfiinţate în acest an. “Sunt preşedinţii comisiilor parlamentare ale românilor de pretutindeni, care au fost înfiinţate acum şi vor exista şi în viitor. Merită aceste menţiuni, aceste diplome de recunoştinţă”, a spus Tomac.

Cât priveşte prezentarea elogioasă a lui William Brânză, şeful DRP s-a ferit să o comenteze, mulţumindu-se să afirme că “fiecare nominalizat o propus o persoană care să-l prezinte” şi “poate în prezentarea premianţilor au încercat să reflecte” personalitatea acestora.

Tomac a mai spus că DRP a susţinut financiar cu aproximativ 20.000 de lei la organizarea Galei TVR International din acest an, care a avut ca temă relaţia România-Spania şi care, în primă instanţă a fost gândită, ca un duplex Bucureşti-Madrid.

TVR nu-i menţionează pe site pe premianţii DRP

Reprezentanţii TVR nu au putut fi contactaţi pentru a comenta desfăşurarea Galei premiilor TVR Internaţional, însă pe site-ul televiziunii publice, în ştirea dedicată evenimentului, nu apar menţionaţi William Brânză şi Riceard Badea, ci câştigătorii celorlalte categorii.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole