Reacție la decizia Curții Constituționale: problemele reale ale familiilor din România sunt cu totul altele!

Reacție Mâna de lucru la decizia CCR:

 

Ieri, Curtea Constituțională a decis că inițiativa Coaliției pentru Familie, care ar redefini căsătoria ca fiind doar între un bărbat și o femeie, nu încalcă Constituția și deci îndeplinește criteriile necesare pentru a fi supusă la vot în Parlament. Dacă trece de această fază, atunci va fi probabilă organizarea unui referendum în care să se aprobe sau să se respingă modificarea Constituției în sensul dorit de Coaliție.

Deși organizația care se află în spatele acestei inițiative susține că o face pentru a proteja „familia tradițională”, adevărul este că problemele reale ale familiei în România nu au nici o legătură cu dreptul persoanelor LGBTQ de a se căsători. Adevăratele probleme cu care se confruntă sute de mii de familii țin de precaritatea locurilor de muncă, salariile prea mici în raport cu cheltuielile, lipsa cronică de locuințe sociale, dar și migrația economică de masă, din cauza căreia atâția copii cresc departe de părinții lor în satele și orașele României. Toate acestea au efecte negative directe și măsurabile asupra stabilității familiilor, a calității vieții și, pe termen lung, asupra natalității. Inițiativa Coaliției nu atinge nici unul din aceste puncte. În schimb, se axează pe o problemă iluzorie bazată doar pe prejudecăți de origine religioasă, care distrage atenția de la problemele economice și sociale reale din țara noastră, unde peste 40% din populație trăiește în sărăcie.

În plus, această inițiativă transmite un dublu mesaj extrem de nociv. Pe de o parte, persoanelor LGBTQ li se transmite că nu vor fi niciodată acceptate pe deplin în România, că dragostea lor nu e și nu va fi niciodată considerată validă sau normală. Acest mesaj este cu atât mai nociv pentru persoanele LGBTQ din comunitățile mici, unde izolarea socială de care oricum suferă din cauza orientării lor sexuale este acum legitimată de însăși Curtea Constituțională. Pe de altă parte, se transmite implicit societății românești că persoanele LGBTQ nu sunt cu adevărat egale cu restul cetățenilor și, deci, că discriminarea împotriva lor e acceptabilă. Aceasta va fi interpretată ca o „undă verde” de către grupurile homofobe extremiste, ceea ce ar putea duce la o creștere a atacurilor violente asupra persoanelor LGBTQ, cum s-a întâmplat, de exemplu, în Rusia după adoptarea legii împotriva așa-zisei „propagande homosexuale”.

Sursa

 

One Response to Reacție la decizia Curții Constituționale: problemele reale ale familiilor din România sunt cu totul altele!

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.