Protestatarul de Cluj

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

Primit la Redactie

În decursul ultimelor 10 zile, în mai multe oraşe din ţară mii de protestari au ieşit pe străzi împotriva regimului Băsescu, pentru ca apoi demonstraţia să devină una pe deplin îndreptată împotriva clasei politice ca atare. Ceea ce a început iniţial ca o mişcare pro-Arafat a ajuns în scurtă vreme să reprezinte o critică a măsurilor de austeritate din România (cele mai dure măsuri de austeritate luate în Europa), a nivelului îndatorării statului român la instituţii financiare supra-naţionale şi a traiului precar al românilor (de multe ori plasându-se sub limita sărăciei).

 Aseară, în 22 ianuarie, la Cluj, partidele din opoziţie au reuşit pentru prima dată să confişte protestul. PNL şi PSD, care nu au reuşit să mobilizeze lumea până acum, au reuşit să o demobilizeze ieri. Cei care au scandat şi împotriva partidelor din USL au fost huiduiţi. Şi s-au retras. Dar asta numai pentru că IERI am fost prea puţini. Asta nu trebuie să se mai repete. De astăzi, nu ne mai lăsăm dezgustaţi, fiindcă asta e şansa noastră să refuzăm şantajul PDL sau USL!

Să strigăm tare:

  1. că nu mai vrem ca austeritatea să fie suportata inechitabil, numai de cei care muncesc si de cei săraci!
  2. că refuzăm să mai fim numiţi hoţi şi leneşi, când salariaţii români sunt dintre cei mai exploataţi din Europa!
  3. că vom fi solidari, salariaţi cu pensionari şi cu studenţi, bugetari cu angajaţi în mediul privat!

ASTA ne priveşte pe toţi.

PROTESTUL CONTINUĂ ZILNIC!

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole