Ponta a plagiat, Kovesi nu se ştie încă, unul apasă pe butoane secretizate, scandal cu prostituate amestecat cu păcură, ANAF, democraţie. Şi în toată viermuiala, uităm de nişte veşti din Europa Civilizată şi despre cum fură bancherii cu amîndouă mîinile pretinzînd în acelaşi timp că băncile se autoreglemetează. E vorba despre noi valuri ale scandalului cu LIBOR (London Inter-Bank Offered Rate), dobinda la care băncile se împrumută între ele pe termen scurt.
Nişte cifre şi comentarii avizate mi-a trimis Alexandre Spahiu, enervat de provincia România şi (auto)fixaţiile ei pe cele două trei ştiri obsedante. Aşadar, chestii serioase, de cîteva ori mai mari decît PIB-ul “pămîntesc”:
- Liborgate ul se poartă pe o sumă de 450 000 miliarde de dolari ( 350 000 pe swapurile de dobinzi si inca 100 000 pe contracte derivate la termen ) adică de 6,4 ori PIB-ul mondial din 2011 ( 70 011 miliarde de dolari – sursa FMI)
- Vorbim aici de un prejudiciu pe perioada 2006 – 2009 de aproximativ 750 miliarde de dolari (comparat cu prejudiciul subprime-lor de cca 300 de miliarde )
- Implicate sînt cîteva din cele 16 banci care stabilesc zi de zi LIBORUL. Deocamdată Barclays, UBS, RBS, JP Morgan Chase Bank, Deutsche Bank, CitiBank, HSBC şi se pare şi francezele Société Generale si Crédit Agricole.
- Cum s-a întîmplat? Mişcarea e simplă. La un etaj al băncii nişte băieţi declară dobînda iar la alt etaj alţi băieţi speculează pe dobindă pe care colegii lor au declarat-o. Cine pierde ? Restul lumii. Particulari si intreprinderi. Cine ciştigă ? Băncile respective şi traderii acestor banci care speculează pe diverse produse derivate.
Asta deocamdata, îmi mai zice Spahiu. EURIBOR-ul fiind stabilit de mai multe ( 65 ) de banci pare a fi mai greu de manipulat. Presa anglo-saxonă vorbeşte din ce în ce mai mult despre opacitatea pieţelor la termen pentru petrol si aur.
Liborul se stabileşte pentru 10 devize ( dolar, lira sterlina, yen, franc elvetian, dolarii canadieni, australieni neo-zeelandezi, coroanele daneze si suedeze si in mica parte euro) şi 15 maturitati ( de la o zi la 12 luni ). E folosit ca referinţă pentru 120 de dobînzi în lume.
Pentru particulari e referinţă atît la creditele imobiliare, cît şi la depozitele bancare.
O concluzie personală: Au apărut multe articole care vorbesc iar despre “etica bancară” şi alte abureli. Cel mai bine scandalul e rezumat de La Tribune: problema e că autorităţile care reglementează au lăsat mînă liberă băncilor să se autoreglemeteze. Credinţa în autoreglementare e ultra-ideologică, presiunea înacest sens e continuă de decenii. Iar noi aici ar trebui să mai vorbim şi de astea.