Libia şi stînga mondială

Există atîta ipocrizie şi analiză confuză a celor ce se întîmplă în Libia, încît e greu de găsit un punct de pornire. Cel mai neglijat aspect e diviziunea adîncă din stînga mondială. Cîteva state latino-americane de stînga, şi în primul rînd Venezuela, şi-au afirmat sprijinul total pentru Colonelul Gaddafi. Purtătorii de cuvînt ai stîngii mondiale din Orientul Mijlociu, Asia, Africa, Europa, şi într-adevăr America de Nord, nu sînt însă deloc de acord.

Analiza lui Hugo Chavez pare a se baza în primul rînd, şi de fapt exclusiv, pe faptul că Statele Unite şi Europa occidentală au emis ameninţări şi condamnări ale regimului Gaddafi. Gaddafi, Chavez şi alţii insistă că lumea occidentală vrea să invadeze Libia şi să “fure” petrolul libanez. Acestei analize îi scapă însă întrutotul cele petrecute, iar aceasta pune într-o lumină proastă judecata lui Chavez – dăunînd reputaţiei sale pentru restul stîngii mondiale.

În primul rînd, pe durata ultimului deceniu – şi pînă acum cîteva săptămîni, Gaddafi nu avut parte decît de presă bună în lumea occidentală. A încercat să arate în toate modurile posibile că nu e, în nici un caz, printre cei care sprijină “terorismul”, şi că doreşte doar integrarea în mainstream-ul geopoliticii şi economiei mondiale. Libia şi lumea occidentală au iniţiat o serie de aranjamente profitabile. E greu să îl văd pe Gaddafi ca erou al mişcării anti-imperialiste mondiale, cel puţin în ultimul deceniu.

Al doilea punct care a scăpat analizei lui Hugo Chavez e că nu va avea loc nici o implicare militară semnificativă a lumii occidentale în Libia. Declaraţiile oficiale sînt toate foc şi pară, concepute pentru a impresiona opinia publică domestică. Nu va exista însă nici o rezoluţie a Consiliului de Securitate, fiindcă Rusia şi China nu vor fi de acord. Nu va exista nici o rezoluţie NATO, fiindcă Germania şi alţii nu vor fi de acord. Chiar şi poziţia militantă anti-Gaddafi a lui Sarkozy se loveşte de rezistenţă în Franţa.

Dar cel mai important lucru este că, în Statele Unite, opoziţia împotriva acţiunii militare se manifestă atît dinspre public, cît şi din interiorul armatei. Secretarul Apărării, Robert Gates, şi şeful statului major unit, Amiralul Mullen, şi-au declarat public opoziţia faţă de instituirea unei zone de interdicţie aeriană. Gates a mers şi mai departe: pe 25 Februarie, le-a spus cadeţilor de la West Point: “După mine, orice viitor secretar al apărării care i-ar oferi din nou Preşedintelui sfatul de a trimite o mare armată americană în Asia sau Orientul Mijlociu sau Africa, ar trebui controlat la cap.”

Pentru a sublinia această perspectivă a armatei, generalul în rezervă Wesley Clark, fostul comandant al forţelor NATO, a scris un editorial pentru Washington Post, pe 11 Martie, intitulat “[Situaţia din] Libia nu necesită acţiunea militară a SUA”. Ca urmare, în ciuda apelurilor făcute de vulturi pentru implicarea Statelor Unite, Preşedintele Obama va rezista.

Aşadar, problema nu e dacă va avea loc sau nu o intervenţie militară occidentală. Problema e consecinţa pe care o va avea această tentativă a lui Gaddafi, de reprimare cu brutalitate a oricărei opoziţii, asupra celei de-a Doua Revolte Arabe. Tulburările din Libia au apărut ca urmare a succesului rebeliunilor din Tunisia şi Egipt. Iar dacă există vreo conspiraţie, aceasta este între Gaddafi şi Occident, pentru a încetini, sau chiar a zdrobi revolta arabă. În măsura în care Gaddafi reuşeşte, el le va da celorlalţi despoţi ai regiunii semnalul că soluţia e represiunea dură, mai degrabă decît concesiunile.

Aceasta e ceea ce observă o parte a stîngii mondiale, spre deosebire de anumite guverne din America Latină. După cum subliniază Samir Amin, în analiza sa asupra rebeliunii egiptene, au existat patru componente distincte de protestatari: tinerii, stînga radicală, democraţii clasei mijlocii, şi islamiştii. Stînga radicală e alcătuită din partidele de stînga reprimate şi mişcări sindicale revitalizate. Fără îndoială, în Libia există o mult, mult mai mică stîngă radicală, şi o armată mult mai slăbită (datorită politicii intenţionate a lui Gaddafi). Ca urmare, rezultatul e imprevizibil.

 Poate că liderii reuniţi ai Ligii Arabe îl condamnă în mod public, însă mulţi, poate chiar majoritatea, îl aplaudă pe Gaddafi în mod privat – şi îl copiază.

Ar fi de folos să închei cu două mărturii dinspre stînga mondială. Helena Sheeham, activistă marxistă irlandeză, bine-cunoscută în Africa pentru munca ei, solidară cu cele mai radicale mişcări, fusese invitată de regimul Gaddafi în Libia, pentru a ţine o conferinţă la universitate. Tulburările au început după ce a sosit. Conferinţele la universitate au fost anulate, iar ea a fost pur şi simplu abandonată de gazdele sale, trebuind să se descurce singură. În ultima însemnare din jurnalul său libian, pe 8 Martie, a scris: “Orice ambivalenţă despre acel regim – e dusă, dusă, dusă. E brutal, corupt, mincinos, halucinant.”

Să menţionez şi declaraţia principalei confederaţii a uniunilor sindicale Sud-Africane, o importantă voce a stîngii, COSATU. După ce laudă realizările sociale ale regimului libian, COSATU declară: “COSATU nu poate însă în nici un caz accepta aceste realizări ca scuze pentru masacrarea celor care au protestat împotriva dictaturii opresive a Colonelului Gaddafi, şi îşi reafirmă sprijinul pentru democraţia şi drepturile omului în Libia şi pe întreg continentul.”

 Aşadar, să rămînem cu ochii pe minge. Lupta cheie din lume, în acest moment, e a doua revoltă arabă. Va fi foarte dificilă obţinerea unui rezultat cu adevărat radical în această luptă. Gaddafi e un obstacol major pentru lumea arabă, şi de fapt pentru întreaga lume. Poate că ar trebui să ne amintim maxima lui Simone de Beauvoir:”a vrea să fii liber, înseamnă a vrea ca ceilalţi să fie liberi”.

Commentariul No. 301, Mar. 15, 2011

Traducere de Ovidiu Ţichindeleanu

Copyright Immanuel Wallerstein, distribuit de Agence Global. Pentru drepturi şi permisiuni, incluzînd traduceri şi publicarea pe site-uri non-comerciale, şi contact: rights[at]agenceglobal.com, 1.336.686.9002 or 1.336.286.6606. Se acordă permisiunea de a înregistra şi transmite eseul altor persoane, în formă digitală sau prin e-mail, cu condiţia ca textul să rămînă intact iar nota de copyright să fie afişată. Pentru a contacta autorul, scrieţi la: immanuel.wallerstein[at]yale.edu.
 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.