Interviu realizat de Florin Poenaru și Vlad Levente Viski
CriticAtac Stimată doamnă Renate Weber, vă mulțumim pentru acordarea acestui interviu. Pentru început, vă rugăm să explicați, pentru un public nespecialist, care au fost pașii ce au dus la revocarea dumneavoastră din funcția de Avocat al Poporului și de ce acest demers a fost unul neconstituțional, așa cum ați afirmat într-un comunicat de presă? Totodată, vă rugăm să ne explicați un aspect care pare de neînțeles pentru neinițiați: de ce Comisiile Juridice și mai apoi camerele reunite ale Parlamentului au votat respingerea rapoartelor de activitate ale Avocatului Poporului pentru perioada 2018-2020? Nu este o procedură anuală? Ce s-a întâmplat în anii trecuți de abia acum s-au supus la vot aceste rapoarte?
Renate Weber Sunt câteva lucruri care trebuie lămurite aici și încerc să o fac într-un limbaj accesibil tuturor, chiar dacă discutam de chestiuni constituționale.
Niciodată în istoria Avocatului Poporului, adică din 1997, nici un raport al instituției nu a fost votat de Parlament, cu atât mai puțin respins. Avocatul Poporului, fiind o instituție de rang constituțional, este, potrivit legii 35/1997, autonomă și independentă inclusiv față de Parlament. Controlul pe care Parlamentul îl exercită asupra Avocatului Poporului este unul limitat, tocmai pentru a respecta independența acestei instituții, care este un garant constituțional al drepturilor și libertăților. Iată ce scria Comisia de la Veneția în Avizul nr. 685/2012, după revocarea Avocatului Poporului de la acea dată: “Pentru a fi eficient în protecția drepturilor omului, Avocatul Poporului trebuie să fie independent, inclusiv față de Parlament, care alege titularul funcției”.
Art. 60 din Constituție prevede expres că Avocatul Poporului prezintă rapoartele sale în fața Parlamentului. Explicația este aceea că Avocatul Poporului, având competența de a monitoriza felul în care administrația publică, locală și centrală, respectă drepturile și libertățile, raportul este de fapt o informare a Parlamentului asupra stării administrației în materia respectării drepturilor. În mod firesc, Parlamentul doar ia act de aceste rapoarte. Așa s-a întâmplat din 1997 până acum. Anul acesta, pentru prima dată, trei rapoarte au fost respinse, cele din 2018, 2019 și 2020. În opinia mea asta arată că de fapt Parlamentul nu a fost cu adevărat interesat de activitatea acestei instituții, dar, atunci când, eminamente politic, a procedat la revocarea Avocatului Poporului, a inventat o procedură prin care a comis o încălcare a Constituției și a respins trei rapoarte anuale. Nici înainte de 15 iunie, data respingerii rapoartelor anuale și nici în acea zi, Avocatul Poporului nu a fost invitat să prezinte rapoartele anuale ale instituției. Constituția este clară: prezentarea se face în fața celor două Camere, discuțiile purtate în Comisiile juridice reunite neacoperind cerința constituțională. Comisiile juridice sunt doar structuri organizatorice interne ale Parlamentului, având menirea de a-l ajuta în activitate, dar neputându-se substitui Parlamentului ca organ reprezentantiv suprem al poporului și unică autoritate reglementată de Constituție.
Culmea, Parlamentul a votat respingerea rapoartelor fără măcar să emită o Hotărâre de respingere pe care să o publice în Monitorul Oficial, așa cum se procedează întotdeauna. Este relevant să precizez că de la momentul respingerii rapoartelor de Plenul Parlamentului până la momentul votului Plenului în favoarea revocării au fost doar 24 de ore! Iar publicarea în Monitorul Oficial s-a făcut în numai trei ore!
CA Cum vă raportați la revocarea din 2012 a fostului avocat al poporului Gheorghe Iancu, prin Hotărârea nr. 32/2012 a Parlamentului, ulterior CCR declarând hotărârea ca fiind constituțională, justificând că Avocatul Poporului își desfășoară activitatea sub controlul Parlamentului. S-a creat atunci un precedent periculos cu efecte până astăzi? Din interpretarea noastră, instituția Avocatului Poporului a fost imaginată în Constituție ca având un grad ridicat de inamovibilitate, dublată de posibilitatea de a ataca ordonanțe de urgență la CCR, tocmai pentru a proteja această instituție de ingerințe politice și a-i oferi un rol esențial în arhitectura statului. Putem vorbi de o instituție tot mai slăbită ca urmare a revocării dumneavoastră? Practic orice Avocat al Poporului ar urma să aibă amenințarea revocării după fiecare ciclu electoral și schimbare de putere.
RW Revocarea Avocatului Poporului în 2012 a fost, de asemenea, în contradicție cu Constituția și legea de funcționare a instituției. De altfel ulterior acestei revocări, Comisia de la Veneția a elaborat un raport precizând foarte clar că Avocatul Poporului este independent, inclusiv în raport cu Parlamentul, tocmai pentru a-și putea exercita rolul de garant al drepturilor si pentru a putea ataca la Curtea Constituționala legile și ordonanțele de urgență. De asemenea, a criticat legislația din România pentru că nu asigură garanții împotriva unei revocări abuzive. În acest sens există și o decizie a Curții Constituționale. Din păcate, în cei nouă ani care au trecut de atunci, Parlamentul nu a modificat legea. Din punctul meu de vedere e un mesaj clar al Parlamentului către orice deținător al acestei poziții, în sensul revocării dacă supără cu ceva majoritatea parlamentară, adică dacă îndrăznește să-și ducă la îndeplinire mandatul constituțional.
CA Ați afirmat în emisiunea domnului Mihai Gâdea de la Antena3 că revocarea dumneavoastră este o formă de răzbunare politică, mai precis a fostului premier Ludovic Orban, pentru activitatea dumneavoastră, în special sesizarea la Curtea Constituțională a uneia dintre cele 25 de ordonanțe de urgență adoptate în ziua de cinci februarie 2020. Ne puteți detalia despre ce este vorba și de ce demersurile dumneavoastră au fost primite cu ostilitate de guvernul de la acea dată? În ultimă instanță, ordonanța la care facem referire ar fi avut ca finalitate o formă de privatizare mascată a sistemului public de sănătate prin transferul de fonduri publice în buzunare private. Ce pârghii are Avocatul Poporului pentru a opri acest proces, care are loc totuși în mod constant și în alte domenii?
RW Felul în care Ludovic Orban a dus vreme de un an de zile o campanie împotriva mea, cu acuzații ce pot fi ușor catalogate ca incitare la ură publică, faptul că făcuse din revocarea mea scopul alegerilor din 2020 (există înregistrări făcute în spațiul public în care invita lumea să voteze PNL ca “să scăpam de Renate Weber”), arăta că e și o dimensiune personală acolo, de neînțeles pentru mine. Dar, este evident că de fapt prezența mea ca Avocat al Poporului a deranjat niște interese uriașe, pentru că am sesizat Curtea Constituțională ori de câte ori am considerat că o lege sau o OUG afectează drepturi și libertăți. În seara în care guvernul Orban a dat 25 de ordonanțe de urgență, fapt nemaiîntâlnit vreodată, chiar dacă la noi excesul de legiferare prin ordonanțe a devenit, din păcate, o regulă, am declarat că le voi ataca pe cele care afectează drepturi și libertăți. Printre ele, sau în primul rând, cea care dădea acces spitalelor private la fondurile publice, într-o competiție neloială cu spitalele publice, care trebuie să respecte toate procedurile de achiziții publice și de cheltuieli, în vreme ce spitalele private obțineau ce sume indicau ele doar din pixul ministrului. Este evident că atunci când ai un singur buget, care în loc să susțină exclusiv sistemul public de sănătate, dintr-o dată devine accesibil și celui privat, sumele de bani care vor merge la spitalele publice vor scădea dramatic. Cum la noi deja aceste sume sunt insuficiente, nu am nici o îndoială că în câțiva ani asta va duce la prăbușirea sistemului public de sănătate. Dar în Constituția României există articolul 47 care în alin. (2) menționează clar “Cetățenii au dreptul la (…) asistență medicală în unitățile sanitare de stat…”, prevedere pe care Avocatul Poporului este chemat să o apere. Ce s-a întâmplat ulterior mi-a dovedit că aceasta a fost adevărata miză a înlăturării mele. Întreg procesul de revocare a durat mai puțin de 24 de ore, Hotărârea Parlamentului a fost publicată în Monitorul Oficial după nici trei ore, iar în dimineața următoare Guvernul a adoptat trei ordonanțe de urgență cu impact uriaș asupra veniturilor oamenilor, una din ele vizând, din nou, o formă prin care spitalele publice primesc o nouă lovitură, foarte dură, în favoarea spitalelor private. De data aceasta însă nu mai are cine să atace această ordonanță de urgență la CCR. Aceasta era singura pârghie pe care Avocatul Poporului o avea la dispoziție, decizia fiind însă oricum a Curții Constituționale.
Încă de când eram în societatea civilă am criticat constant toate guvernele pentru ca au recurs la ordonanțe de urgență, mult prea des și nejustificat. În opinia mea guvernarea prin ordonanțe de urgență este în egală măsură neconstituțională, nefiind vorba de situații excepționale care să impună adoptarea acestora, și de un maxim cinism. Pentru că ordonanțele de urgență intră în vigoare și produc efecte, iar ulterioara lor respingere de Parlament sau declararea lor ca neconstituționale de CCR este superfluă. Cu atât mai criticabilă este recurgerea la OUG-uri a unui guvern care are majoritate parlamentară, dovedind clar că dorește să legifereze netransparent și fără dezbatere, contrar principiilor democratice și ale statului de drept.
CA Filosoful italian Giorgio Agamben a afirmat, stârnind astfel multe controverse, că pandemia a oferit statelor europene pretextul introducerii unor măsuri severe de limitare a drepturilor și libertăților cetățenilor, în acord cu logica represivă de funcționare a acestora, măsuri care vor fi continuate și după finalul pandemiei, poate doar sub alte motive. Agamben deplânge astfel modul prea facil în care, ca societate, am renunțat la drepturile noastre și astfel am permis statului, fără opoziție aproape, posibilități de intervenție și intruziune foarte mari și imposibil de controlat. Din perspectiva poziției de Avocat al Poporului, mai ales pe durata pandemiei, dumneavoastră ați vorbit despre un ”moment 1984”. Ce ați avut în vedere mai exact cu această invocare a lui Orwell? Cum ați apreciat activitatea instituțiilor statului (ne referim aici în special la Guvern și Parlament) în timpul pandemiei? A fost justificată introducerea stării de urgență și suspendarea unor drepturi și libertăți, iar mai apoi introducerea și menținerea pe mai multe luni a stării de alertă, foarte vag definită în legislația din România? Pe lângă criza medicală, pandemia a însemnat totodată prilejul unei serii întregi de abuzuri și încălcări ale drepturilor muncitorilor considerați în mod paradoxal esențiali, dar care au fost de fapt cei mai supuși riscurilor. Ați avut astfel de cazuri în lucru la instituția pe care ați condus-o?
RW Activitatea instituției Avocatul Poporului a fost foarte intensă în perioada stării de urgență, în perioada stării de alertă, care pare că nu se mai sfârșește. Pe site-ul instituției găsiți o secțiune care se numește Acțiuni al AvP în perioada stării de urgență și alertă. Sunt acolo doar o parte din acțiunile noastre, dar vă puteți face o idee. Ne-am preocupat de la început nu doar de situația celor infectați cu noul coronavirus ci mai ales de situația medicilor, a personalului sanitar și auxiliar, dotarea lor cu echipamente de protecție, de multe ori intervenția noastră deblocând situații care păreau greu de trecut. Nu e locul să fac aici un bilanț, dar au fost peste o sută de astfel de acțiuni si intervenții punctuale ale noastre. Am primit petiții semnate de cadre medicale, la un moment dat am avut o sesizare semnată de 720 de medici, am avut zeci de sesizari din oficiu privind situația medicilor și a personalului sanitar, în general. Multe modificări de acte normative, în favoarea personalului sanitar, de la ordine de ministru la hotărâri de guvern, s-au produs numai în urma intervenției Avocatului Poporului. Ultima e de acum câteva zile. Noi am semnalat o situație inadmisibilă într-un stat de drept, nepublicarea hotărârilor CNSU, nici în Monitorul Oficial, nici pe site-ul Guvernului, deși ele au consecințe juridice. La data aceea premierul Cîțu a ieșit cu o declarație privind susținerea revocării mele, nemulțumit de solicitarea noastră. Ulterior Înalta Curte de Casație și Justiție ne-a dat dreptate, admițând o acțiune care se întemeia exact pe nepublicarea acestor hotărâri, iar Guvernul tocmai a anunțat că de acum încolo toate vor fi publicate.
Am declarat public de nenumărate ori că felul în care a fost manageriată combaterea acestei pandemii, peste tot în lume, nu doar în România sau în Uniunea Europeană, a fost categoric inadecvat, cu încălcări de drepturi și libertăți, iar consecințele vor fi de durată. Teoria și practica drepturilor omului, așa cum le-a cunoscut omenirea după cel de-al doilea război mondial, vor fi doar o amintire, o pagină de istorie. Fac această afirmație cu multă durere.
Cred că la început a fost panica, inclusiv a guvernelor, indusă de predicțiile apocaliptice ale specialiștilor epidemiologi și ale OMS. Să zicem că măsurile luate atunci, deși extreme, ar fi de înțeles, tocmai pentru că era panica determinată de necunoscut. Dar după vreo două-trei luni a devenit clar că trebuia acționat diferit. Însă guvernele statelor democratice au descoperit dintr-o dată ce ușor e să conduci popoare înfricoșate și ale căror drepturi pot fi restricționate cam după bunul plac al guvernanților. Am asistat la măsuri incredibile, în Franța, în Belgia, în Olanda, în Grecia și exemplele pot continua. În unele cazuri intervenția Curților Constituționale și a instanțelor de judecată a mai pus lucrurile la punct, dar acestea au fost mai degrabă excepții.
Spun că suntem în plin “1984” al lui Orwell pentru că la nivel planetar se întâmplă lucruri incredibile și inadmisibile. Câteva exemple. Libertatea de exprimare este zilnic călcată în picioare de o entitate suprastatala, Facebook și celelalte rețele controlate de ei, care a practicat și practică o cenzură în contradicție totală cu dreptul internațional, cu legislația europeană, cu constituțiile si legile statelor democratice. Iar oamenii, în loc să atace în instanță măsurile arbitrare și abuzive ale acestor rețele, le acceptă, se autocenzurează, ba se ajunge să se considere delațiunea, sub numele de “raportare”, ca fiind ceva firesc. Iar statele, parlamente și guverne deopotrivă, se ascund în spatele măsurilor abuzive ale acestor rețele, pentru că le convine această cenzură, dacă nu cumva chiar o susțin în unele țări. Un alt exemplu este cel privind afectarea libertății de circulație. Deși există campanii de vaccinare, multe persoane fiind astfel imunizate, companiile aeriene impun ca cei care urcă în avioane să prezinte și un test PCR negativ. Guvernele ridică din umeri și se scuză că nu e politica lor, ci a companiilor aeriene. Ca și cum acele companii nu sunt înregistrate în aceste țări, ca și cum lor nu li se aplică legile acelor țări. În opinia mea e încă o modalitate perversă prin care guvernele se derobează de rolul lor și acceptă ca “treburile murdare” să le facă niște entități private. Această abordare va avea consecințe din cele mai grave.
CA Un element central în perioada stării de urgență au avut amenzile, sute de mii de contravenții fiind aplicate multor cetățeni, ulterior declarate neconstituționale ca urmare a unei contestației la CCR a Avocatului Poporului. În fapt, am observat activarea unui întreg aparat represiv, cu efecte directe asupra celor mai vulnerabili, și aici ne referim la numeroasele cazuri de persoane rome bătute de polițiști, jandarmi și trupe speciale. Cum s-au văzut lucrurile dinspre instituția Avocatului Poporului și cum puneți în context mai larg abuzurile autorităților asupra minorităților în situații de excepție?
RW Un lucru pe care multă lume nu l-a înțeles este că atunci când vorbim de contravenții vorbim de fapt de restrângeri ale unor drepturi și libertăți. Poate că sunt îndreptățite, dar Constituția noastră e clară: aceste restrângeri trebuie făcute numai prin lege. De aceea am sesizat CCR, iar Curtea ne-a dat dreptate. S-a întâmplat ceva foarte serios în perioada în care contravențiile erau stabilite prin ordonanțe militare, până la decizia CCR: așa zisele contravenții erau neclare, fiecare le interpreta cum voia, politiștii, jandarmii, agenții constatatori primind niște puteri uriașe si necontrolate. Cum e și firesc, abuzurile nu au întârziat să apară. De la aplicarea arbitrară a posibilităților de a amenda, la cuantumul amenzii, decis de fiecare fără nici un criteriu obiectiv. Nu am primit în acea perioadă, și nici ulterior, petiții de la persoane de etnie romă, sau de la asociații ale acestora, ceea ce a fost surprinzător. Am primit însă petiții de la asociații ale fermierilor privind abuzurile poliției locale. Pe baza informațiilor prezentate de mass media noi ne-am sesizat din oficiu în numeroase cazuri. Părerea mea personală în legătura cu violența poliției din ultima vreme, cu folosirea excesivă a forței, e că ea este și rezultatul puterii necontrolate care i-a fost dată în perioada stării de urgență. Sigur, mai sunt și alte cauze, care țin de instruirea neadecvată, atât la nivel teoretic cât și privind intervențiile practice pentru a imobiliza pe cineva, pentru a face o arestare, etc. Nesancționarea corespunzătoare și promptă a unor asemenea situații nu face decât să dea unora sentimentul de impunitate.
CA Chestiunea limitării drepturilor fundamentale în situații de excepție este una fundamentală în teoria politică tocmai pentru că reprezintă un test pentru orice democrație. Cum vedeți dumneavoastră la nivel principial, limitarea drepturilor fundamentale, pentru o perioadă anumită de timp, în numele unui bine comun, în situații de război, pandemie sau altele? Aceste limitări la care agreăm (de exemplu, limitarea libertății de mișcare, a organizării de proteste) au o dată de expirare, cum ar trebui gestionată situația astfel încât să nu prelungim ad infinitum o situație de excepție? Orice putere are instinctul de a acumula și mai multă putere.
RW- Atât teoria drepturilor omului cât si legislația europeană și internațională precizează foarte clar că o restrângere a exercițiului unor drepturi trebuie să fie limitată în timp, tocmai pentru a nu aduce atingere însăși substanței drepturilor și libertăților. Ce se întâmplă de un an și jumătate în societăți democratice este, pentru mine, de neînțeles. Mă refer la țări democratice, pentru că de la sisteme autoritare sau dictatoriale nu am așteptări. România s-a aliniat acestui curent care a decis că o pandemie se combate prin restrângerea drepturilor. În plus, la noi au fost probleme foarte serioase cu nerespectarea dreptului oamenilor de a beneficia de servicii de sănătate pentru alte maladii decât Covid-19. De asemenea, am avut o problemă uriașă cu dreptul copiilor la educație. Foarte puțini au fost cei pentru care școala online chiar a fost școală, dar și în cazul lor au apărut stările de anxietate, depresiile… Însă cei mai mulți din copii nu avut acces la educație și practic au pierdut doi ani.
CA În 2007 ați devenit membru PNL și ați fost aleasă pe listele acestui partid ca europarlamentar. A urmat apoi despărțirea de PNL prin apariția ALDE. Cum ați caracteriza evoluția instituțională și ideologică a PNL în ultimele două decenii? Cum arată partidul azi comparativ cu momentul în care v-ați înscris în acesta? Și, totodată, cum analizați faptul că principalul artizan al revocării dumneavoastră din funția de Avocat al Poporului este un fost coleg de partid? Credeți că demiterea dumneavoastră face parte și din luptele de putere din interiorul PNL în preajma congresului din luna septembrie?
RW Am devenit membra PNL in 2007, la data aceea atât conducerea partidului cât și numeroși membri recunoscând valorile liberalismului clasic, sau autentic, dacă pot să-i spun așa, inclusiv pe cele ale drepturilor omului, ale drepturilor minorităților, ale drepturilor femeilor, nediscriminarea și incluziunea socială. În orice caz, eu am fost acceptată în PNL împreună cu tot acest bagaj cu care veneam din societatea civilă și în toată perioada în care am fost membră a Parlamentului European nimeni nu mi-a reproșat pozițiile luate și nu a încercat să mă influențeze în vreun fel. Nici Călin Tăriceanu, nici Crin Antonescu. La data aceea, PNL făcea parte din grupul liberal din Parlamentul European, ALDE. În timp, am observat cum PNL adopta poziții tot mai conservatoare, dar, cum spuneam, eu am avut libertate deplină să susțin în continuare pozițiile mele. Apoi însă, în 2014 s-a produs o mișcare la care nu m-am așteptat, trecerea PNL la Partidul Popular European. Pentru mine a fost o lovitura cumplită. Am stat în grupul PPE din Parlamentul European câteva luni și, a doua zi după câștigarea alegerilor prezidențiale de Klaus Iohanis, căruia i-am făcut campanie electorală, am demisionat din PPE și am plecat la grupul ALDE, fără să am o apartenență politică în România. Eu nu am demisionat din PNL și nu știu dacă PNL m-a exclus. Am rămas așa, independentă politic, patru ani, până în 2018, când am fost solicitată să reprezint ALDE România la câteva reuniuni și congrese liberale europene si mai ales să apăr acest partid care era supus unor acuzații, în opinia mea, nemeritate. Așa am ajuns să devin membră ALDE România în toamna anului 2018. Am constatat atunci că întreg spectrul politic românesc, de care mă detașasem câțiva ani, este destul de conservator în ce privește unele teme, mai ales în materie de drepturile omului. Incapacitatea multor politicieni, dar și a multor jurnaliști și a multor oameni, în general, de a înțelege indivizibilitatea drepturilor omului m-a uluit mereu. De fapt, poziția asta reprezintă chiar negarea drepturilor omului, pentru că nu poți face o selecție cu drepturi care îti plac sau îți displac.
E adevărat că felul în care s-a comportat Ludovic Orban, cu insistența privind revocarea, cu atacurile la adresa mea, părea să aibă o componentă personală, ceea ce era surprinzător, dat fiind că anterior avusesem o relație bună cu el. Dar, o dată ajunși la putere, unii se schimbă, ei cred că nimeni nu trebuie să-i contrazică. Sau poate că le e greu să înțeleagă că unii oameni se comportă liber și acționează în conformitate cu conștiința lor. Eu îndrăznesc să spun despre mine că știu drept, înțeleg principiile și filozofia dreptului și sunt specialistă în teoria și legislația drepturilor omului. Și consider că activitatea mea ca Avocat al Poporului a fost conformă cu aceste principii și cunoașterea acestei tematici.
CA Prin intervențiile dumneavoastră păreți a fi fidelă unui liberalism aproape clasic, astăzi aproape extinct mai peste tot în lume datorită unei alunecări puternice înspre dreapta conservatoare, reacționară și iliberală sau anti-liberală. Cum vedeți viitorul liberalismului astăzi, mai ales după pandemie, care a încurajat atitudini de forță și discreționare din partea instituțiilor statului, dar nu numai. Așadar, mai are liberalismul o șansă astăzi?
RW- De multă vreme mă tot gândesc dacă mai există sau nu liberalism și cum se manifestă el. Mi se pare că în Europa, lovitura de grație i-a dat-o Macron și ai lui din La republique en marche, în complicitate cu democrații europeni. Ei împreună au reușit să îndepărteze dimensiunea liberală din Parlamentul European, înlocuind grupul ALDE, adică Alianța Liberalilor și Democraților cu un grup nou, Renew, cu abordări ideologice diferite, de foarte multe ori neclare. Liberalii nu au o scuză că au renunțat atât de ușor, dar asta e noua realitate. Eram destul de familiarizată cu dezbaterile de acest tip la nivel european și e deja multă vreme de când spun că, de fapt, în Europa avem partide populiste, de dreapta, de stânga și iată și de centru. Mă tem că vremea liberalismului așa cum îl știam a trecut.
Pe de altă parte țin să fac o precizare în ce mă privește: pentru mine liberalismul nu a mers niciodată împotriva protecției sociale adevărate. Eu nu sunt de acord cu acel tip de protecție care în spatele formulei “de nediscriminare” îi ignoră exact pe cei care au nevoie de asistență. Sau care încurajează statul degeaba, pe bani puțini primiți de la stat. Pentru mine, a-i ajuta pe oameni să își găsească un loc de muncă, inclusiv prin formulele de formare continuă, este o formă de a respecta demnitatea acestor oameni. Dar sunt de acord că trebuie să existe un venit minim garantat, stabilind clar criteriile de a-l obține, că venitul minim trebui să fie mai mare. Similar, nu susțin formule universal aplicabile gen cornul și laptele pentru toți, deoarece asta înseamnă doar risipă, unii neavând nevoie, iar alții continuând să rămână cu nevoile lor. De asemenea, chestiunea alocației, care este un drept al copiilor și trebuie să se aplice nediscriminatoriu, ar putea fi completată cu susțineri ale acelor copii care sunt în zone defavorizate, care sunt în familii fără posibilități materiale. Eu nu cred că o asemenea abordare ar fi neliberală, dimpotrivă, în felul acesta am putea oferi șanse, dacă nu egale, măcar similare mai multor oameni.
CA Ca să privim puțin și partea pozitivă, ne puteți spune puțin care au fost câteva dintre schimbările pe care le-ați operat în activitatea dumneavoastră ca Avocat al Poporului? Cum ați găsit instituția și cum o lăsați? Care e bilanțul dumneavoastră dincolo de hotărârea Parlamentului?
RW- Am găsit o instituție administrativ birocratică, ceea ce era de așteptat, dar pentru mine a fost dificil la început. Să vă spun că angajații nu aveau adrese de email instituționalizate? Că nu exista conectivitate la internet wifi? Aveam impresia că am făcut o călătorie în timp. Astea s-au schimbat relativ repede. Dar în același timp nu prea exista, din păcate, comunicare în instituție. Asta a fost destul de dificil de depășit, dar îmi place să cred că acum lucrurile sunt schimbate. Evident, asta a însemnat ședințe peste ședințe, cu cei șase adjuncți și conducerea instituției. Acum, de exemplu, tot sistemul nostru intern este digitalizat și cei din interior au acces la tot ce este înregistrat și lucrat. O altă realizare se referă la timpul în care intervenim și rezolvăm un caz, fie că e vorba de o petiție sau o sesizare din oficiu. Când am ajuns la instituție era un ritm destul de lent, în limitele legii, dar lent. Eu am impus termen foarte scurte, e acum posibil și pentru că totul se face prin email și nu se mai pierde timpul cu poșta sau cu poșta militară. Când mă enerva lentoarea acestor mijloace de comunicare le sugeram să apelam la porumbei că ar fi fost mai rapizi. Așa cum le-am cerut colegilor mei să lucreze rapid, așa mi-am impus și mie termene extrem de scurte, o zi, maxim două. Când am ajuns prima dată la birou am găsit sute de lucrări nefinalizate, deși fuseseră lucrate de staff. Asta mi s-a parut groaznic. De vreun an de zile, dacă nu finalizam eu o lucrare în 24 de ore colegii mă întrebau dacă ceva nu a fost în ordine. Deci ritmul e foarte alert acum. Și am mai făcut ceva, am trimis oamenii pe teren, în anchete. Se făceau și înainte, dar mai puțin. Ideea mea a fost ca angajații să meargă în anchete, pentru că e mult mai eficient și în același timp interlocutorii noștri din administrație, dar și cetățenii, vedeau instituția Avocatul Poporului în mijlocul lor.
Dar cea mai mare realizare a mandatului meu se referă la felul în care i-am susținut pe colegii angajați, faptul că am lucrat cot la cot cu ei, le-am insuflat încredere, au devenit tot mai convinși că activitatea lor contează. Nu fuseseră obișnuiți cu un asemenea stil de lucru. Eu am făcut echipă cu ei, n-am acceptat să mi se spună doamna ministru, am fost doamna avocat și când am avut ceva de clarificat am pus mâna pe telefon și am vorbit cu colegii. Și invers, la început mai timid, ulterior chiar în mod firesc mă sunau, cei de la Birourile teritoriale, sau veneau la mine în birou cei din București să clarificăm ce trebuia. Emoționantă a fost și despărțirea de ei, cu îmbrățișări și lacrimi și mulțumiri de ambele părți.
CA Ce urmează acum, din punct de vedere procedural, cu privire la revocarea dumneavoastră? Dacă aceasta se va menține, ce planuri politice sau profesionale aveți?
RW Deocamdată revocarea s-a produs. Pe 29 iunie se va pronunța Curtea Constituțională, dar nu am cum să știu ce va decide așa că privesc cu detașare. Nu m-am gândit la alte planuri de viitor, pentru că deocamdată simt nevoia să mă odihnesc. Ultimul an de zile, an de pandemie, eu am lucrat efectiv zi de zi, în timp ce am fost hărțuită, insultată în fel și chip de politicieni, dar și oameni de pe stradă și de așa-zis jurnaliști, mi-au fost aduse acuzații pe cât de îngrozitoare pe atât de nedrepte. Așa încât un pic de odihnă o să-mi facă bine. După care, cu siguranță va trebui să găsesc ceva de făcut, să mă țină în priză. Nu pot să nu-l parafrazez celebrul Placido Domingo. El spune “If I rest I rust”. Așadar, dacă m-aș odihni prea mult aș rugini!