Pe 16 martie 2013, la primele ore ale dimineţii, eurogrupul a emis o declaraţie scandaloasă, care ar putea precipita disoluţia zonei euro şi, poate, a întregii Uniuni Europene. Ea debutează cu formule standard de întâmpinare: “Eurogrupul salută acordul la care s-a ajuns cu autorităţile cipriote asupra principalelor aspecte privind condiţionarea politicii publice în vederea unui viitor program de ajustare macroeconomică….” Şi continuă cu termeni cu dublu sens, dificil de înţeles, până la lovitura de graţie: “Printre măsuri se numără şi introducerea unei taxe de stabilitate, aplicabilă direct şi o singură dată tuturor deponenţilor de naţionalitate cipriotă sau străină…” Prin această frază, eurogrupul a pus capăt stabilităţii economice în Uniune, din moment ce, pentru prima dată în istoria sa, Uniunea fură bani de la deponenţi sub forma unei aşa-zise taxe de stabilitate. Va exista o anume taxă pentru depozitele sub 100.000 de euro şi o taxă mai mare pentru cele de peste 100.000 de euro.
Două zile mai târziu, parlamentul cipriot vota împotriva acestei decizii. Nici măcar unul dintre parlamentari n-a votat în favoarea ei. Cum unii dintre deponenţi apucaseră deja să-şi scoată o parte din bani de la ATM-uri, băncile au fost închise timp de peste o săptămână. Populaţia, pe bună dreptate înfuriată, a manifestat şi a protestat împotriva acestui jaf de stat, iar un deponent furios a încercat chiar să forţeze intrarea într-o bancă cu un tractor. Preşedintele Eurogrupului a luat pur şi simplu la cunoştinţă de această decizie, în vreme ce Merkel a afirmat că o respectă. Poporul grec, dezamăgit de poziţia docilă a propriului său parlament, care a adoptat cu mare lejeritate o serie de măsuri ce încălcau constituţia statului, s-a simţit îmbărbătat de votul vecinilor săi ciprioţi.
În interviurile pe care le acordase în decembrie, Dimitris Kazakis, secretarul general al EPAM, prezisese actualele încercări de distrugere financiară a Ciprului. Dar, ca de obicei, nimeni nu l-a băgat în seamă, nici la Atena, nici la Nicosia. Cu toate acestea, nu poţi să nu fii uimit de reacţia pe care o au faţă de Cipru ceilalţi membri ai zonei euro, care se comportă ca nişte duşmani, făcând presiuni asupra insulei şi impunându-i ultimatumuri. Unde e acum solidaritatea europeană? Ca de obicei, Grecia a fost absentă şi nu a dorit să sprijine delegaţia cipriotă. Ministrul de finanţe a declarat apoi în Parlament că, din moment ce Ciprul sprijinise propunerea iniţială, Grecia nu i se putea opune. Şi totuşi, Luxemburgul fusese împotrivă, iar Germania criticase unele aspecte ale acestei iniţiative. Nici nu-i de mirare că Alexis Tzipras, liderul SYRIZA, i-a caracterizat pe membrii eurogrupului drept gangsteri care folosesc Ciprul pe post de cobai.
Uniunea Europeană a încălcat încă o dată Tratatul de la Lisabona, ştirbind demnitatea ciprioţilor cărora vrea să le fure banii şi punând în pericol caracterul sacrosanct al depozitelor bancare pe întreg teritoriul Uniunii.
Cei care au luat parte la şedinţa eurogrupului din 16 martie ar trebui să fie traşi imediat la răspundere nu doar pentru prostia şi incompetenţa lor colective, ci şi pentru afectarea prestigiului Uniunii şi subminarea principiului inviolabilităţii conturilor bancare.
Fireşte că eforturile de soluţionare a problemei vor continua şi orice soluţie găsită va fi considerată bună, chiar dacă va fi schimbată peste numai câteva zile. În actuala situaţie, populaţia este din ce în ce mai furioasă, majoritatea dorindu-şi o retragere din zona euro şi o revenire la lira cipriotă. Arhiepiscopul de Cipru şi-a exprimat în mai multe rânduri opinia în favoarea unei retrageri din zona euro, care nu mai pare atât de inimaginabilă în condiţiile în care interesele populaţiei continuă să fie sacrificate în favoarea celor ale bancherilor. Iar dacă se ajunge la aşa ceva, vom asista la un efect de domino, care va determina şi alte ţări din sudul Europei să urmeze exemplul cipriot.
Este imperativ ca statele-membre din sudul Europei (Cipru, Grecia, Malta, Italia, Spania şi Portugalia) să se întâlnească pentru a crea un front comun şi a reuşi să blocheze aceste politici greşite, impuse de Bruxelles, care le distrug ţările din temelii. Făcând-o, ar putea, din întâmplare, salva şi Uniunea.