De la Congresul PPE. Cum a fost cu Merkel et comp. Băsescu ne reprezintă: sîntem nişte “bazine de forţă de muncă”

de Costi Rogozanu pe VoxPublica

Axiomă. Congres PPE şi USL pe stadion. Războiul Europa versus Poporul e doar în capul lor. Cetăţenii nu i-au băgat în seamă în masă. O spun audienţele TV, traficul pe internet (poate uşor mărit de nişte declaraţii, dar nu cine ştie ce). Ieri, 17 octombrie, în Bucureşti a fost un mare NIMIC.

La unul dintre evenimente am fost prezent: congresul PPE. La USL n-am mai avut cînd s-ajung pentru că s-au lungit popularii cu discursurile. O singură notă am de făcut în ce priveşte comentariile despre USL, mai ales pe hotnews, evident. Să bagi comparaţii între spilcuiţii de la parlament şi săracii de la USL, să induci că mulţimile mari sînt “naziste” sau “cauşiste” mi se pare de-a dreptul tîmpit.

Mulţimile de acest tip au consistenţă strict mediatică. E o manevră pe care o văd de zece ani peste tot, în toate campaniile electorale din Vest. Spre deosebire de omul-pixel folosti în mediul totalitar (acela care compune chipuri, mesaje etc), acest nou tip de mulţime are rol un rol şi mai ingrat: e mulţimea de fani care mimează propria existenţă. Singurul lor mesaj e: uite-ne, sîntem aici.

Atîţia oameni strînşi nu au avut nici un efect în rîndul celorlalţi, a acelora care nu au participat direct. Zecile de mii sau miile de la PPE au stat pur şi simplu au stat închise în bule la televizor, în cîte o fereastră din ecranul împărţit. (O notă aparte care înduioşează: mulţi oameni şi-au dorit foarte mult să vadă minunea capitalismului pe bani publici – cam dublu decît trebuiau cheltuiţi – Arena Naţională).

Congresul PPE e o şi mai mare adunare birocratică de făcut poză în grup. Ca şi la socialişti, s-a ales un preşedinte care se ştia deja (era singurul candidat), azi se mai aleg cîţiva preşedinţi. Mai erau nişte amendamente la programul şi manifestul PPE. Am întrebat nişte participanţi de seamă (Ungureanu, care e doar popular aspirant, Boagiu, candidată la vicepreşedenţie) cu ce a contribuit PDL la formularea acestui document. Pe scurt, cu mai nimic.

Pedeliştii cu care am vorbit la o cafea/ţigară îşi recunoşteau sincer scopul: poză de familie şi cam atît. Ceva bîrfă cu codul etic al lui Macovei. Udrea, subiect de bîrfă inepuizabil şi tot aşa.

Colegi care lucrează pentru presa străină mi-au spus chestiuni mai interesante: de exemplu, cei din Germania şi Spania, aveau un obiectiv complet diferit de cel al jurnaliştilor noştri care vînau tot-ce-e-cu-România la acest eveniment (adică mai nimic, ce să fie). Trebuiau vînate pentru spectatorul german imagini, gesturi, eventuale discuţii între Rajoy (premierul Spaniei) şi Merkel, toată Europa aşteptînd momentul oficial în care spaniolul va cere ajutorul financiar inevitabil.

Sar la discursurile finale, poate aş fi relatat mai amănunţit dacă ar fi mers în condiţii cît de cît normale internetul. Însă nimic nu trebuie să meargă dacă vin maimari de-ai lumii. Şi traficul urban şi ăla de pe net trebuie blocate, motive de securitate.

Poate cea mai bună observaţie îi aparţine unei prietene pe care am întîlnit-o înainte de începerea discursurilor finale: ai văzut cît de multe cuvinte folosesc ca să ocolească mortalul cuvînt austeritate? Şi aşa era, nu am auzit “austeritate” în sală, în schimb aveau vreo 10 eufemisme de uz intens.

La tribună, Băsescu lîngă Merkel. Apoi între ei se aşază Barroso. Merkel, a treia din stînga şi lîngă ea, Tusk, premierul Poloniei.

Clişeele înnebunitoare ale zecilor de vorbitori:

  • ignorarea realităţilor economice (de către adversari)
  • poate cel mai puternic, preluat şi pe la noi de cîteva luni: lupta cu populismul şi extremismul
  • Nobelul pentru pace – vreo 4 vorbitori au evocat marea realizare
  • “srijinul Germaniei” – de-a dreptul penibil bulgarul Borisov care s-a autobiciuit în public cu fraze precum “Dacă tot cerem sprijinul Germaniei…”
  • mai multă Europă, foarte multă Europă, Statele Unite ale Europei
  • social market economy – adică să facem totul să atragem capital şi investitori; dacă ne iese doar atunci vom putea recupera din ce-am pierdut în “Europa socială”
  • copiii noştri – să nu le lăsăm datorii, să nu etc.

Cel mai vioi discurs, Donald Tusk, din generaţia de politicieni dezgheţaţi polonezi. Face o glumă cu recordul de cel mai lung discurs stabilit de Ceauşescu (lucru care nu l-a împiedicat pe Băsescu să vorbească muult-mult mai mult decît toţi ante-vorbitorii săi). Tusk:

Ipocrizie e atunci cînd un politician vine şi spune “mai multă Europa”, iar în ziua următoare spune un “un buget mai mic pentru Europa”

Vîrful ipocriziei e cînd se spune “mai multă Europa” şi apoi se spune că nu toată lumea trebuie să fie în spaţiul Schengen

Mai multă Europa, dar nu mai multă ipocrizie.

Cîteva minute de discurs bun, concentrat. De aia e bun Tusk. Şi cînd nu eşti de acord, măcar te poţi baza pe concizie şi spirit combativ.

Discurs Merkel. Toată lumea ascultă concentrată. Trebuie să stimulăm antreprenori, investiţii, altfel nu putem să ne susţinem cheltuielile sociale. Sintagma cheie care face acum furori repetată iar şi iar: economie socială de piaţă. Lui Traian Băsescu nu i-a fost niciodată frică să se gîndească la viitor. Creşterea nu poate fi prevăzută în legislaţie, ea vine din libertatea întreprinzătorului (Hollande a dat şi el un interviu azi în care anunţă practic oarecari tensiuni la următorul summit).

Barroso. (Viktor Orban se lasă din ce în ce mai mult pe spate cu scaunul.) Pare furios. Populismul… A fost iresponsabilitate în mediul financiar, dar au fost şi datorii iresponsabile în bugetul public. Evident, nici vorbă să spună cum a determinat-o una pe cealaltă. Aşa ceva nu spun popularii. În rest, o bună gesticulaţie. Mult mai bun discursul de acum cîteva săptămîni din PE. Aici a fost o umbră plictisită.

Traian Băsescu. Am o relatare mai specială, că doar n-o să vă spun despre planul Rin-Dunăre-Marea Neagră, frăţia SUE cu SUA şi celelalte tripuri prezidenţiale ultracunoscute (discursul e aici). Încă din timpul discursului lui Barroso, Merkel începe o discuţie cu Tusk la masa prezidiului, în văzul tuturor. O continuă şi în timpul mult prea lungului discurs al lui Băsescu. Merkel gesticulează ferm, Tusk povesteşte ceva, rîd prietenos. Tusk aprobă violent cîteva vorbe spuse de Merkel. Căştile i-au căzut de pe urechi.

Apoi Barroso îi arată nişte hîrtii lui Merkel. Viktor Orban şi alţii din prezidiu nu mai au căşti deloc pe urechi (mulţi ştiutori de română se pare; Băsescu a vorbit în limba maternă). Orban sfidează gravitaţia. E atît de lăsat pe spate pe scaun încît privirea i se opreşte acum exact perpendicular pe tavan.

Băsescu vorbeşte, tot vorbeşte. Merkel se ridică, trece prin spatele lui – pe ecranul uriaş din spate se vede ca o fantomă prin spatele lui TB, se duce la Martens şi-i arată ceasul, apoi mai şuşoteşte cu partea prezidiului din stînga spectatorilor. Barroso nu mai are căşti, bagă nişte glume cu Tusk.

O singură frază îmi reţine atenţia din marea de clişee revărsate de preşedinte. Credinţe mai vechi despre cît merită cetăţenii români, camuflate europeano-ştiinţific în cuvîntul “bazin”:

Doresc să atrag atenţia asupra faptului că înainte de a ne uita la rezervorul de forţă de muncă din exteriorul Uniunii Europene, ar trebui să exploatăm în mod eficient toate resursele de care dispunem în interiorul acesteia. Rămân cel puţin două bazine de forţă de muncă insuficient valorificate la nivelul Uniunii.

În primul rând, lucrătorii din România şi Bulgaria, care sunt împiedicaţi să aibă acces liber la piaţa forţei de muncă din 9 state membre până la sfârşitul anului 2013. În al doilea rând, în contextul unei problematici cu mult mai complexe, forţa de muncă din cadrul comunităţilor de etnie romă care se află pe teritoriile mai multor state membre , între care şi România.

Am fi aşadar un soi de chinezi neexploataţi ai europei. Ca să-l citez pe Tusk, ipocrizia e cît casa. Poate aţi văzut că deja se ridică măcar puţin cortina prin presa vestică şi începem să vedem dimensiunile exploatării forţei de lucru estice – munca la negru prost plătită este o regulă nescrisă şi clară pentru nou-veniţi, esticii fiind incluşi. Bazinele lui Băsescu sînt reale, nu mai trebuie şi dorite. Bazinele mai au drepturi.

V-am relatat ce nu s-a văzut şi nu prea a fost subliniat la televizor. Restul judecaţi voi singuri, nu-mi fac griji.

În loc de concluzie. În timp ce marile partide se luptă în imagine e bine să citim ştiri care să ne aducă cu picioarele pe pămînt. La ce perversiuni a mai ajuns colaborarea dintre capitalul privat şi stat în timp ce unii urlau mai multă europă şi alţii că nu-şi vînd ţara? Poate aţi văzut peste tot ştirea cu Petrom şi centrala pe gaze de la Brazi unde mare mîndrie mare avem inaugurată o mare investiţie. Ce se spune mai în şoaptă e că statul român iarăşi creează o facilitate enormă pentru Petrom (162 de dolari mia de metri cubi de gaz, în loc de 233). Semnat de Ponta, Chiţoiu şi Georgescu. Facilităţi pentru capital, piaţă liberă pentru proşti şi preţuri din ce în ce mai mari. Cam asta e esenţialul, restul e blabla. (sursa: ZF – varianta print, 17 oct., n-am găsit online)

P.S. Clădirea a fost împînzită cu tinere îmbrăcate cu elemente populare (ii, şorţ cu motive) şi cu tricolorul la brîu. Atîta i-a dus capul pe ăia de la PDL, probabil. Cînd n-o să-şi mai batjocorească hostess-ele (multe, tinere aspirante în partid) cu vreo idee cretină, vor fi ceva mai “europeni”. Deocamdată, doar nişte provinciali.

sursa foto: PPE, flickr

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.