Efectele banilor europeni sînt nebănuite. Căile de dezvoltare prin ei sînt la fel de imprevizibile. Presa română stă mărturie. O industrie în declin în care teoretic curg fonduri uriaşe europene. Practic, curg pe lîngă. Ziariştii sînt din ce în ce mai robotizaţi (pînă vor fi înlocuiţi de vreun agregator mai deştept) pe bani puţini. Investiţiile merg în tot soiul de alte direcţii.
Vreo trei valuri de capital au trecut în ultimii 15 ani peste presa română şi fiecare val a smuls şi bruma de infrastructură rămasă. După anii 90, perioadă care a produs o elită de ziarişti îmbogăţiţi direct din manipularea infrastructurii vechi, au venit în presă banii publici daţi de Năstase, banii mogulilor iar acum un ultim tsunami financiar trece prin presă lăsînd-o cel mult la fel de precară: banii europeni.
Un raport al CJI ne arată clar că foarte mulţi bani europeni au fost cheltuiţi pe publicitate. Publicitate care, teoretic, ar fi trebuit să ajute presa să cîştige în autonomie. Nu avem date foarte clare despre clienţii acestor fonduri, nu avem plăţi exacte şi asta din grija autorităţilor de a ţine netransparentă zona: practic, ni se explică în raport, banii europeni nu sînt priviţi ca “bani publici”. Pe portalurile care ar trebui să asigure transparenţa informaţia fie nu e, fie e livrată în forme cît mai indigeste.
UE e cel mai mare client de publicitate prin fondurile alocate publicităţii în diverse proiecte. 76 de milioane de euro înseamnă cam un sfert din întreaga piaţă de publicitate pe un an. Atîţia bani au intrat în presă anul trecut (aşa spun calculele Raportului şi sînt rotunjite înspre minimum – sînt zone unde sigur s-a cheltuit mai mult dar sînt greu de dovedit). Cam 77% au fost fonduri alocate direct.
Ce înseamnă de obicei aceste cheltuieli? Mai ales un soi de investiţie în advertoriale, articole în care clientul iese “bine”, această armă care omoară presă în masă (Mihai Goţiu a criticat şi el practica aici), comandă de materiale publicitare, afişare de slogan şi de “realizări”. Goţiu vorbea de o investiţie directă care ar trebui făcută în presă, dar cum? Banii UE sînt folosiţi să transforme ziariştii în publicitari de ocazie. Ca să întăreşti jurnalismul trebuie să întăreşti redacţiile, trebuie să susţii munca neprofitabilă economic, dar profitabilă ca rol social. Cine să stea să mai calculeze chestiile astea?
Ce să mai spun de ceva gîndire la nivel mare: cum dezvolţi presă critică şi necruţătoare cu multele tîmpenii îngropate în munţi de birocraţie europeană.
UE (şi, mă rog, “perfiericele” româneşti ale maşinăriei) generează prin aceşti bani distribuiţi aiurea efecte chiar mai idioate decît stipendiile tip Năstase date presei. Pentru că banii vin într-o perioadă post-criză şi pentru că nu reuşesc în nici un fel să producă material jurnalistic valabil (cu unele foarte mici excepţii).
Raportul prezintă şi două studii de caz ceva mai complicate, le puteti citi la sursă. Eu vă propun alte observaţii despre presă şi bani europeni găsite în ultimii ani şi care explică problema: avem un mod extrem de ocolit de apretinde că încurajezi presa şi de a cheltui fonduri în timp ce jurnalismul se duce în cap.
1. Nişte fonduri trebuie cheltuite în 2012 de ADR Muntenia (Agenţia de Dezvoltare Regională). Rolul acestei agenţii e să promoveze regiunile etc., găsiţi tot pe site. Şi aflăm de pe publicitatepublica.ro că pentru promovare – alocaţi au fost 30 000 de lei (fără TVA), ceea ce pentru publicitate online nu e chiar puţin – au fost alese două siteuri. Unul e foarte cunoscut, hotnews, deci nimic de zis. Al doilea e siteul “smartfinancial” pe care nu-l citeşte nimeni, dar care e şi el acolo abonat. Acest smart financial aparţine unei agenţii de comunicare dacă e să luăm un comunicat dat de hotnews – şi cică asta e presă. Dacă citiţi tot pomelnicul, vedeţi acolo cum zboară miile de euro în tot soiul de direcţii. Rezultatul? Vax. Lipim un site important de un site inexistent şi se cheamă că am avut răspîndire online.
2. Altă formă de “ajutor” pentru presă prin bani europeni este educaţia forţei de muncă. O zonă oricum lucrativă – (companii de resurse umane au întors banii cu lopata tot recalificînd oamenii care nu-şi găsesc de lucru).
Se iau studenţi de la jurnalism şi “se educă”. Luăm cazul Asociaţiei Naţionale a Specialiştilor în Resurse Umane. Au avut un proiect de 20 de milioane de lei, plus un apendice de 2 milioane. Denumire integrală: VEHMED, Vehicule media pentru formarea abilitatilor practice, televiziuni si ziare operate de studenti pentru studenti. (prezentarea programului aici). Studenţii au fost plimbaţi prin redacţii, duşi la conferinţe cu ziarişti ceva mai agreaţi guvernamental acum cîţiva ani (pe vremea aia de la TVR şi B1). Se adaugă producţii studenţeşti, ceva practică. Totul pare roz şi frumos. Numai că 5 milioane de euro sigur ar fi putut fi folosiţi mult mai eficient şi direct dacă vroiai să angajezi nişte zeci/sute de tineri. Nu stau să judec tonele de limbaj de lemn din rapoartele cu pricina. Dar văd cum merg bani în direcţii complet artificiale şi fără nici un efect real.
Raportul CJI ridică o întrebare importantă, aşadar. Banii europeni şi presă constituie deja un caz tipic de “intervenţie” ineficientă europeană în treburile unei industrii care oricum îşi trăieşte ultimele zile. Jurnaliştii cu har birocratic ar putea să-şi ia nişte granturi ca să scrie despre cum le moare profesia. Ar fi mai bine plătiţi.
O notă pe marginea oengismului. Să mai spunem şi că uneori intră mai mulţi bani pentru paza deontologiei decît pentru producerea unei ştiri. Multi ziaristi buni se mută atunci cind pot in “societatea civilă”, e deja un soi de vis de securizare. ONG-ul oferă statut, nu-ţi “oferă” patron, bani mai mulţi ca-n presă şi, vorba aia, poţi s-o arzi şi ceva mai progresist. Despre pericolele inevitabile ale acestei lipiri vorbim cu altă ocazie. Nu pot însă decît să invit la o discuţie cît mai pe faţă ONG-jurnalişti: ce dracul facem, murim înecaţi în bani?:).
(Notă despre finanţarea raportului CJI: Proiectul despre publicitate publica este realizat cu un grant de la OLAF de 51.065 de euro, din care OLAF da 78,85% (adica 40.265 Euro), restul fiind contributia CJI.)