CFR Marfă va fi vândută prin licitaţie cu oferte în plic. Garanţia de participare este de 10 milioane de euro

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

<“Ministerul Transporturilor va vinde pachetul majoritar de actiuni din capitalul social al CFR Marfă, inclusiv în privinţa pachetului de acţiuni care va fi deţinut de stat în urma conversiei creanţelor statului faţă de CFR Marfă în acţiuni, în măsura realizării acesteia, dacă este cazul, prin metode combinate cu criterii de precalificare a investitorilor, si anume negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante urmata de licitaţie cu ofertă în plic, conform legislaţiei în vigoare. Criteriile de precalificare vor fi stabilite prin dosarul de prezentare şi publicate în oferta de vânzare şi vor consta în experienţă relevantă în domeniul transportului de marfă şi capabilităţii operaţionale şi capabilităţi financiare care să demonstreze posibilitatea preluării şi dezvoltării unei noi afaceri”, se arată într-un proiect de hotărâre de Guvern pentru aprobarea strategiei de privatizare a CFR Marfă.

Singurul criteriu de adjudecare a licitaţiei va fi preţul oferit.>

Întregul articol, aici.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole