Ce-ar face un preşedinte cu adevărat jucător? Update: CCR şi USL. Scandalul se amînă

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

Costi Rogozanu pe VoxPublica

Update. Ultimul pe azi: citiţi despre lupta lui Merkel cu Curtea Constituţională a Germaniei. AICI. E instructiv şi arată ce frumos se negociază democratic uneori în forţă, inclusiv cu punerea în chestiune a unor hotărîri ale Curţii.

Update. Bun, am ascultat de zece ori argumentele USL – Curtea a spus despre o lege ca trebuie sa fie modificata. Ei spun că e în sarcina preşedintelui s-o promulge sau s-o întoarcă. Aşa că rămîne valabilă ordonanţa lui Ponta cu majoritatea neconditionată de prezenţă. Concluzia: scandalul se amînă pentru după referendum, asta ar fi dorinţa USL. Curţii îi va fi greu să-l invalideze din cauza prezenţei. qed.

Chiar şi aşa, Traian Băsescu ar pute fi ceva mai jucător, cum spuneam mai jos…

Update. Staţi, că CCR lucrează şi pe facebook. Iulia Motoc a scris acum două minute:

Decizia Curtii precizeaza intr-un mod clar modalitatile de organizare a referendumului.

Update. Să citim mai exact comunicatul CCR de azi. Mie mi se pare clar un lucru: e constituţională în măsura în care asigură participarea de 50 plus 1. USL a zis invers. Mi se pare că, după ce li s-a spus o săptămînă că încalcă Constituţia, sînt pe cale să o şi facă… (Mă rog, nu sînt jurist. USL zice că e valabil proiectul de lege abia cînd e publicat în Monitorul Oficial, după ce-l promulgă preşedintele.)

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat că Legea pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este constituţională în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.

Update. Scrie iar pe blogul The Economist, citînd un oficial misterios UE, că e mai rău ca-n Ungaria: “Last year the European Parliament also considered this move for Hungary after its new government made controversial changes to the constitution that put judges, central bankers and media under party control. But things are even worse in Romania, an EU official told our blog writer in Brussels, because there “they are not changing the constitution. They are breaking it”. Un articol ruşinos prin informare trunchiată asta mai am de zis despre măreaţa postare. CCR tocmai a zis ce e şi ce nu e constituţional. Ponta a anunţat ieri că respectă tot ce zice Curtea. Azi abia văd prima posibilitate de încălcare a unei hotărîri CCR (aia cu mersul la Consiliu a fost o forţare a mîinii, o şmecherie de doi lei, dar pînă la urmă un premier a fost cu mandat de la preşedinte la întîlnire) prin hotărîrea USL de a pune ordonanţa cu referendumul în aplicare. Dar şi asta se discută acum. Aşa că mesaj de la un jurnalist care se chinuie să ţină în echilibru tonele de intoxicări venite de la putere şi din opoziţie venite în ultima săptămînă: dragă presă externă (de fapt, dragi blogări “externi”), give me a break.

Udate. O oră am plecat din redacţie şi totul a devenit “relativ”. Nu mai trebuie să voteze jumătate plus unu. A venit USL şi a zis că nu-i aşa, că e ca-n ordonanţă etc. E clar ne trebuie 70 de înţelepţi care să hotărască textul sacru al Constituţiei. Revin după ce citesc mai multe.

Text iniţial. Unde sîntem acum? Sîntem în situaţia penibilă în care ne vom apuca să renumărăm cetăţenii cu drept de vot. Pentru că statisticile sînt cele mai politice.

Cele peste 9 milioane de votanţi care ar trebui să fie prezenţi la referendum sînt o cerere a Curţii Constituţionale, nu o discutăm. Deşi putem întreba fioozofic dacă Constituţia spune de fapt, ca să înţelegem şi noi, proştii, că un preşedinte poate fi ales cu 5 milioane, dar poate fi demis doar dacă se prezintă 9. Mişto. Sper să nu fiu acuzat de uzurparea democraţiei dacă am întrebat şi eu ceva.

E nedreaptă situaţia într-un alt fel. Pentru că cifrele au ajuns într-o contrazicere de tot rîsul: avem pe listele electorale poate şi mai mulţi români decît mai sînt trăitori prin aceste ţinuturi – acel un milioan diferenta e de mult timp anihilat de milioanele care muncesc fara acte în afară.

Deja Greblă de la USL anunţa că vor începe să refacă listele electorale. Mi-e greu să cred că se poate face asta fără un deranj total în toată ţara. Sper că nu se apucă de presiuni pe fiecare birou electoral pentru actualizarea listelor. E prea tîrziu, deşi trebuia făcut încă dinainte de alegerile locale.

Deja ăia de la PDL strigă de toate la grămadă, de dimineaţă. Gata, băieţi, de-acum doar puteţi tăcea că treaba merge de la sine.

De la pro şi contra Băsescu vom ajunge la o nebunie creată de statisticieni, de un INS politizat care a dormit în bănci. Deci dacă ţii cu Băsescu trebuie să NU te duci la vot, asta e marea reuşită democratică după ziua de azi.

Aşa că e foarte probabil să ne trezim în următoarea situaţie pe care s-o comunicăm Europei şi lumii neliniştite peste vreo cîteva luni: dragi fraţi vestici, sîntem atît de democraţi încît ne-am dat cuc apul de pereţi şi am ajuns exact în puntul în care eram luna mai.

Ce-ar face un preşedinte jucător cu demnitate? Ar ieşi să anunţe că îşi va da demisia dacă vor vota 50%+1 din cei care se prezintă. Că doar iubea poporul. Cum va arăta un preşedinte la Cotroceni cu milioane de voturi împotrivă exprimate într-un referendum la care, să zicem, în loc de 9,1 milioane, vor veni 7, 8 sau poate doar 9,01 milioane?

Asta ar face dacă ar fi cu adevărat un JUCĂTOR. Dar asta cu jucătorul nu mai păcăleşte pe nimeni. Va ieşi probabil să spună că el trebuie să apere instituţia Preşedinţiei, că e de datoria lui dacă aşa a zis CCR.

NU. Am ajuns în situaţia asta pentru că politicienii nu ştiu să negocieze, nu ştiu să ajungă la un rezultat comun. Pînă nu cedează o parte măcar puţin o vom duce din ce în ce mai rău, din criză în criză. Riscăm să ne trezim cu un preşedinte la Cotroceni care nu mai e vrut, cu lupte intestine continue etc.

Întoarcerea cu faţa la popor, a ajuns după anunţul de azi al CCR, un rînjet cu faţa la popor. Dacă se întîmpla în ianuarie, veneau românii fără probleme în număr mare. Acum, pe lîngă un sentiment anti politicieni crescînd mai e şi scîrba prezentării doar ca să fii numărat ca oile, nu ca să ţi se noteze neapărat părerea. Ce ziceţi, ne strîngem peste 9,1? Nu pentru demitere – ci pentru ce vreţi voi să votaţi – numai să ne strîngem să oprim un crizoi politic de şi mai mari dimensiuni.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole