Voiculescu condamnat. Ok. Interpretările mainstream suferă de o lamentabilă orbire şi sentimentalizare. E o orbire interesată, fie cu rol terapeutic, fie cu un rol pur şi simplu interesat. După condamnarea lui Voiculescu am propus (au venit cu articole în aceeaşi linie şi Vasile Ernu sau Claudiu Crăciun, după cîteva zile Ziarul Financiar întreabă şi ei dacă trebuie să rediscutăm mai multe cazuri de privatizare & subevaluare simţind potenţialul de “pericol”) evaluarea verdictului ca pe un moment zero de reexaminare a privatizărilor strategice, asta în loc de saturnaliile anticorupţilor şi de dansurile de împerechere cu libertatea presei ale Gâdea et comp. Cînd se aude cuvântul PRIVATIZARE, se reacţionează diferit. Tabăra de dreapta urlă că privatizarea frauduloasă e scrisă în ADN-ul securiştilor. Că de fapt abuzul de piaţă e ceva rău de la securişti. Şi că, ce să mai, Ceauşescu şi Securitate au pregătit o răzbunare capitalistă pentru infanţii comunişti paricizi. De cealaltă parte, Mircea Badea devine de-a dreptul funny, începe să pună întrebări despre privatizarea editurii Politice, acum Humanitas, sau a studiourilor Buftea. Şi în stil pur naiv spune de fapt (mai ales după ce a arătat şi un filmuleţ compromiţător realizat în ’90 de CBS cu Cristian Burci, patronul Adevarul, Prima, Dilema) că “toţi avem moguli murdari”. Badea nu e în stare să pună întrebarea pînă la capăt: ce mogul e mai curat? al meu care a venit în capitalism cu banii securităţii sau al vostru care făcea intermedieri în vînzarea de copii? Şi, tot aşa, nu e în stare să-şi răspundă propriului penibil: de ce trebuie să-ţi iubeşti în halul ăla patronul, oricare ar fi el? Ce nu întreabă nici unii pentru că ambele tabere au înfipt în creier pînă în plăsele visul capitalist este: ENEL, EON, CEZ, PETROM? Nu, aici se complică. Ar însemna naţionalizare. Voiculescu a dat cîteva tunuri, dar dup-aia a început să mai şi mimeze piaţa liberă. Ăştia de la distribuţia de energie electrică în schimb au taxat toată lumea ca să facă investiţii pe care nu le-au făcut. Ponta vizitează acum investiţii ale giganţilor din energie pregătind probabil REDEVENŢE RIDICOLE. Ceea ce va fi de-a dreptul un furt al politicenilor la braţ cu marele capital. Cînd se va întîmpla din nou vocile publice importante vor tăcea mîlc. Pentru că aşa trebuie să se întîmple. Deja unii “analişti” îi plîng de milă Petromului că nu mai face profitul fabulos de anul trecut, ci doar un profit semi-fabulos. Ce interpretări au predominat după arestarea lui Voiculescu? Prima interpretare – cu rol mai mult cathartic decît cu vreun rol explicativ – vine în cunoscuta linie anticomunism şi antisecurism. C.T.Popescu, autorul poreclei “varanul”, ne spune:
“Din punct de vedere simbolic este al doilea mare moment al justiției după 1989, după momentul Adrian Năstase, condamnării fostului premier. Adrian Năstase reprezenta sistemul cu S mare, de dinaninte și de după 1989 în partea lui nomenclaturistă, în partea lui de aparatcik de partid comunist, care și-au conservat poziția sus în societate și după 1989.
Domnul Voiculescu reprezintă securitatea, cel de-al doilea pilon al vechiului sistem și securitatea în partea ei aristocratică, să-i spunem, ofițeri, personaje care au dispus de mari sume în valută ceea ce nu l-a împiedicat pe domnul Voiculescu să afirme, atunci când a fost acuzat de colaborare cu Securitatea că toți cetățenii Republicii Socialiste România au colaborat într-un fel sau altul cu Securitatea. (sursa)
Putem să ne jucăm şi aşa. E o furie fără nici o consecinţă în care sînt experţi mulţi înţelepţi publici. Ochii fixaţi pe trecut. Jurnalişti care judecă precum istoricii (doar şi istoricii sînt un soi de jurnalişti mai fazi orientaţi înspre trecut, vorba lui Lévi-Strauss). E o formă de exorcizare a moroilor ca-n Oltenia. Scoţi mortul (Securitatea şi pe Ceauşescu), îi arzi inima, presari cenuşa într-o cană cu apă. Şi o bei împreună cu familia. Ce au fost însă Năstase şi Voiculescu după celebrele condamnări? Năstase e secretul (pe care-l ştim toţi) îngropat în închisoare al integrării în structurile euroatlantice –
privatizări şi angajamente interesante pentru investitori, asta dincolo de micile găinării de partid sau personale. Celălalt, Voiculescu, e secretul (pe care iar îl ştim cu toţii) acumulării româneşti de capital. Cum altfel acumulezi capital altfel decît cu japca? Capitalism pur sînge, înţeles de elitele noastre ca o “formă românească de capitalism”. Spuneam că totuşi se simte ceva “pericol” în aer în felul cum începe să arate percepţia publică. Reacţia lui CTP, reacţia de tip a mai murit încă o dată Ceaşcă şi comunismul, e comodă. Nu asta sperie. Iată ce sperie:
Aurelian Dochia, expert în tot felul de comisii de privatizare, bănci, libertarian convins etc., e sincer, o spune clar într-o declaraţie din 12 august la radio RFI: climatul de afaceri e pus în pericol de deschiderea subiectului privatizărilor! Se pun sub semnul întrebării toate contractele. Investitorii se tem că ar putea da socoteală.
Spune-mi cui i-e frică şi-ţi voi spune dacă ai atins un punct nevralgic. Ce se întîmplă acum este raderea unei serii de “acumulatori primitivi”, din vechiul val. Vântu e la închisoare, Voiculescu a ajuns şi el, Patriciu a ieşit din peisaj voluntar după ce a “pierdut” alegerile prezidenţiale din 2009. Adamescu e şi el închis. Ioan Niculae, şi el e cel mai interesant caz, e cercetat de DNA. Niculae strigă cît poate că nu e drept, că îl sapă de fapt “ăia mai mari”. El nu se încurcă în poveştile cu zîne despre bătălii eroice cu Băsescu. Nu, el atacă frontal şi patriotic problema. Gigantul industrial pe care-l conduce e conectat cu mii de firme invizibile cu zone întregi unde a dezvoltat investiţii. Iar acest gigant nu e destul de privilegiat pe cît e Petrom sau alte mari companii. Niculae spune clar că de fapt capitaliştii “patrioţi” locali sînt puşi la zid şi executaţi. Însă contează şi felul execuţiei. Condamnarea glamour a unor Voiculescu ne scuteşte mai ales de punere în discuţie a temelor de mai sus. Am atins cumva pragul de sus al visului neoliberal atît de iubit de toată intelighenţia română? Probabil că da. Terminarea baronilor e de fapt o formă de transmitere forţată a mesajului că acumularea primitivă s-a terminat. E adevărat, tresărim cînd mai auzim că sînt cercetate dosare precum EADS/Microsoft. Şi ele sînt din vechea gamă primitivă, şpagă contra contracte. Marile corporaţii şi-au schimbat stilul de ceva timp. Noua gamă e “interesul de stat”, “stare de excepţie”. Şi mai ales multă muncă prost calificată şi ieftină obţinută prin “politici”, pe căi legale. Cu alte cuvinte, de la situaţia feudală de aici:
Camioanele holdingului InterAgro trec în fiecare dimineață prin satele din Giurgiu și Teleorman să-i adune pe țăranii săraci care vor să muncească pe pământurile administrate de holdingul lui Ioan Niculae. Oamenii vin și de la zeci de kilometri depărtare, cu speranța că la finalul zilei vor căpăta cei 40-50 de lei promiși pentru efortul lor. Numai că arareori se întâmplă așa. Investigația noastră a pornit tocmai de la faptul că mai mulți țărani din Teleorman s-au plâns că anul trecut au primit abia la Crăciun puținii bani care li se cuveneau încă din primăvară. (excelentul material citat e aici).
Se trece la un feudalism mai uman, mai vestic, ăla pe care românii plecaţi în afară l-au gustat deja: munca precară acasă pe salarii ca acasă, statut de migrant în propria ţară. Fostul muncitor cu drepturi se duce încet spre statutul de zilier ceva mai urban cu salariul minim “la alb”. Incontestabil, decît să te culeagă cu camionul şi să nu te plătească, e mai bine să munceşti pe ceva bani albi. Se duce aşadar o luptă între marele şi capitalul naţional? Nu neapărat, doar li se închide gura celor mai vocali dintre “locali”. Că doar zeci de afacerişti veroşi plini de bani au rămas în afara vizorului DNA – au precumpănit mogulii mediatici. În rest, vorba aia, stau toţi la o masă. Mai toţi închişii aveau presă, aveau reţele prin guvern de influenţare. Acum Predoiu ne promite legalizarea lobby-ului. Cu alte cuvinte, ni se promite o viitoare decadă în care firele invizibile ale intereselor baroneşti să fie şi ele privatizate. Influenţa să apară pe chitanţă, să nu mai sune de-alde Duicu de prin birourile Guvernului. “Reţeta noastră secretă”, cum îi spune regizorul Solomon, e de fapt reţeta capitalului în genere. Cum să faci business dacă n-ai facilităţi? Cum să rezişti pe piaţă liberă fără sprijin? Cam asta e, tradusă, şi disperarea unui Niculae. Sigur, facilităţile din cîmpul muncii nu mai sînt valabile pentru el cît timp camioanele Interagro colectau oameni complet la negru. Dar altora le-ar putea fi de folos. Există pericol de apariţie a unui Viktor Orban!, se tot urlă. Nici asta nu prea se poate pentru că acei capitalişti primitivi au eşuat să-şi creeze un lider care să le apere interesele – Băsescu, aşa cum scria Florin Poenaru, a reprezentat o astfel de speranţă la începuturi pentru capitalul local, dar perioada postcriză a grăbit mutaţia într-un politician smerit sub pulpana Troicăi. Dar, da, riscăm să avem discurs dublu poate chiar mai violent decît cel viktororbanian: fascizant în interior, extrem de prietenos cu investitorii în pozele de grup pentru export. Astea ar fi tensiunile declanşate de cazul Voiculescu. Tendinţa de muşamalizare a discuţiei despre privatizări e deja fermă. Excepţionalizarea cazului Voiculescu intră firesc în misiunea dreptei. Asta în timp ce anteniştii se întreabă de ce e casa lui Videanu mai mare decît casa lui Voiculescu. Opoziţia mare capital/capital naţional încă mai hrăneşte iluzia unui capitalism mai bun pentru noi toţi în timp ce stoarce o zeamă extrem de periculoasă după fermentare: naţionalism, teapartysm (ataşament faţă de miliardarul bun), europenism fanatic (un alt nume pentru conservatorismul elitelor noastre care s-au lipit de injecţii cu fonduri europene), aproape-fascism (aşa cum l-a prezentat de nenumărate ori G.M.Tamas).