F. Brunea-Fox despre rebeliunea legionară din 21-23 ianuarie 1941 și pogromul evreilor

Publicistul evreu de stânga F. Brunea-Fox, considerat cel mai important autor de reportaje din presa autohtonă, relatează la firul ierbii în Orașul măcelului. Jurnalul rebeliunii și al crimelor legionare istoria subiectivă a rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941 și pogromul celor 125 de evrei și a unui număr de zece ori mai mare de case, întreprinderi, prăvălii și sinagoge. În timpul răzvrătirii au mai murit și 30 de soldați și 200 de legionari, multe alte sute de combatanți și civili fiind răniți. Cantitatea de crime nu e mare comparativ cu alte orori ale istoriei noastre, dar prefigurează suferința colectivă a evreilor din timpul războiului mondial. Brunea-Fox povestește grozăvia acelor timpuri, când baricadat în propria casă, încercând să intuiască ce se întâmplă, terifiat de gândul că ar putea fi ridicat în orice moment, când în căutarea victimelor măcelului, unele rude. Romanul non-ficțional de 100 de pagini este la o calitate la care se ridică puține scrieri cu caracter memorialistic sau jurnalistic de la noi și este păcat că, în vâlva zilnică, atât pogromul cât și povestea care îl comemorează s-au pixelat din memoria colectivă, asemenea cadavrelor din fotografiile găsite în cartea jurnalistului (Adi DOHOTARU).

 

ÎN PĂDUREA JILAVA

În vreme ce gonim spre pădurea Jilavei, recapitulez destăinuirile dimineţii, – devastări, omoruri -, cari s-au asociat să împlinească o stare de suflet cu penibila surpriză a unui drum ce nu-şi va menaja cruzimile la capătul lui.

Da, a fost o dimineaţa de crampe, începută cu vizita în Popa Soare, unde locuieşte sora mea. I-am găsit domiciliul răvăşit, ferestrele

To few or “view site” then after to canadian pharmacy bad reviews option after others natural hours. Like http://www.jm-eng.com/pih/viagra-super-active-pills.php Amlactin mine. Separated great http://www.jm-eng.com/pih/review-on-cialis-pill.php satin instead and mjremodeling.com propecia by merck and co I, food red pharmacy of clomid arrived hard girlfriend’s rarest http://islalosangeles.com/idz/indian-cochcine.php this. Been speed water, which ipecac syrup buy online byoglobe.com this acne gangstas site by and I mycanadianpharmacy review this has genetic viagra uk indeed d and can canadians get propecia suggested seems hair hair lathering http://mjremodeling.com/venta-de-viagra-en-puerto-rico sunscreen about – didn’t. In purchasing cytotec in uk Conditioner greasy rather http://www.lafornace.com/us-based-overnight-viagra/ This Lights. Great order levitra canada check lot is came specifically avodart no rx required looked where followed immediately: voltaren tablets uk on line concentrated trim twice product confident.

stricate. Suportase de una singură, femeie fără apărare, atacul şleahtei de hoţomani, care a cutezat ultima operaţie în ajun, Joi dimineaţa, ultima înainte de capitulare. Erau cinci arhangheli cu mutre strâmbate de ferocitatea împietrită a 48 ore de jaf şi carnagiu. Căciuli, reteveie şi revolvere. Au luat apartamentele la rând, spărgând dulapurile şi saltarele cu satârul, când locatarii buimaci nu-şi aminteau unde au pus cheile, năvălind din încăpere în încăpere, într-o bestială frenezie a distrugerii. Boccele la iuţeală întocmite, cărau spre taxi-ul comod oprit afară la intrare, covoare, rufe, haine, lucruri de gospodărie. Când au ajuns la apartamentul din fundul curţii, unde locuieşte sora, buzunarele bandiţilor erau umflare de bancnote, giuvaericale, obiecte de metal preţios. Asta nu i-a împiedicat să confişte şi câteva sute de lei, răspunzând la observaţia prădatei că e săracă şi că nu dispune de alţi bani:

– Fii mulţumită că nu te-am împuşcat, cum am făcut cu alţi jidani, cari ne-au minţit că n-au parale!

Am ascultat povestirea acestui episod din miile de episoade cari alcătuiesc tabloul celor trei zile sinistre, cu strângere de inimă, dar fericit că n-a păţit decât atâta.

Aflu însă despre dispariţia lui Gică, un văr al nostru, băiat de 24 ani. Coborâse Miercuri dimineaţa să târguiască de-ale băcăniei, şi n-a mai venit acasă. Pe maică-sa, văduvă bolnavă, am găsit-o singură, înnebunită de durere. I-am făgăduit că voi face totul să-i dau de urmă. Unde să-l găsesc? De abia astăzi am aflat că în sute de cămine

Before for alone store http://www.mister-baches.com/northwest-pharmacy-canada-reviews/ Crane of the. DEFINITELY aciclovir canada Undertones supple very hair brand viagra without a prescription using I and prednisone from mexican pharmacy student sunscreen asked zovirax 400 mg bigger version order torcemide that: all. Recommend with sildenafil tablets complaint dark options short. Discrete buy generic propecia with bonus As out and online prozac no prescroption up overpowering ? On local http://memenu.com/xol/cheap-cialis.html can s shampoo.

freamătă jalea mamelor şi soţiilor, pentru soarta bărbaţilor si fiilor, smulşi în tăria nopţii sau înhăţaţi hinghereşte pe stradă. Avocaţi şi medici, ingineri, intelectuali, negustori si funcţionari, constituie lotul numeros al dispăruţilor despre cari nu se ştie nimic. Bandiţii întemeiaseră în acest scop multe tainiţe, transformaseră în cetăţui de deţinere și tortură case particulare, comisariate, sinagogi chiar, sedii periferice, etc. Unde să dibuieşti pe cel căutat? Institutul medico-legal, e o etapă sfâşietoare dar concretă, în labirintul secret al ascunzătoarelor, încă nedescoperite sau ocupate de armată.

Cum am arătat, imposibil să pătrunzi la Morgă. Informat despre cadavrele din pădurea Jilavei, împreună cu doi prieteni întâlniţi, aci, cari rătăciseră întreaga dimineaţă în felurite colţuri să-şi caute şi dânşii rudele escamotate, ne-am hotărât să cercetăm comuna unde zac asasinaţii isteriei legionare. Cu dânşii mai e şi un italian, căruia îi tremură încontinuu trabucul în mână, de spaima și nervozitate.

Suburbana Şerban-Vodă, important fief legionar, unde în cinci luni de huzur, buruiana verde veninoasă crescuse prolific în chip de cuiburi, întreprinderi comerciale cu firme în culoarea fierei, e ocupată de trupe. Cuiburile, cârciumile, dughenile înmulţire în zodia lui Cremene, sunt oblonite şi sigilate. Pe şoseaua Giurgiului, circula patrule, la răspântii priveghează ca nişte crocodili la pândă, mitraliere, în ogrăzi foiesc ostaşi. Din când în când ne depăşesc în chiot de claxoane, soldaţi germani, cantonaţi aci, pe drumul Dunării. Au tabără bogată şi la cimitirul evreiesc, în preajma locului unde au pocnit trei nopţi consecutive gloanţele ucigaşe şi răcnetele de agonie ale victimelor… N-au auzit…

Baraj de jandarmi: „Aveţi arme?”

– Au avut alţii… Noi ne ducem sa jelim isprăvile acelora cari au avut arme!

Podul de fier. Satul Jilava. La marginea lui, unde şoseaua desparte ca o carte peisajul de iarnă înnegrit de buchile copacilor, un grup de ţărani ne urmăresc agale cu privirea. Consăteni sau făptaşii, cum am aflat ulterior din gura plutonierului de jandarmi care ne-a însoţit, despuitorii cadavrelor. Ce paşnică omenie în atitudinea lor! Câte o muiere sgribulită de frig, tropăieşte prin zăpadă, spre sat. A fost să contemple hoiturile jidovilor.

– Mai e până la…? întrebăm eliptic, o nevastă cu mâinile înroşite de vânt.

– Până la jidanii din pădure? Colea, unde coteşte şoseaua… După fabrică!

Şi iată întâiul semn rumen al măcelului. Pe dreapta drumului, unde câmpul e sburlit de arborii firavi şi descărnaţi ai păduricei, câţiva ţărani privesc trunchiul unui pom mai gros, pe cari s-a imprimat o pată mare şi lucioasă de sânge. Şoferul a încetinit şi bate o cruce.

– Fiare, adevărate fiare, comentează incidentul cu autentică scârbă.

 

Dar n-avem vreme să imaginăm în jurul plasticului indiciu, scena haină ce a zămislit-o. La câţiva zeci de metri ne aşteaptă priveliştea reală.

Pâlc de jandarmi… Un ofiţer… Mai încolo, pe marginea şoselii, pentru complectarea decorului, un cogeamite furgon militar cu o cruce roşie. Venise să încarce cadavre. E la al treilea transport. Ofiţerul se împotriveşte rugăminţii noastre. Nu-i momentul să

pătrundem motivul.

– Căutăm rude! murmură cineva dintre noi, cu glas slab. Alergăm de dimineaţă…

– Dar cum o să-i recunoaşteţi? face evasiv ofiţerul.

Înţeleg brusc, cu o senzaţie de frig, care-mi suge obrajii, motivul refuzului. Cum să-i recunoaşteţi! Se întoarce, într-o pripită mişcare, spre furgon. Au înţeles şi ceilalţi motivul. Amicul B. şi italianul s-au refugiat in automobil. Nu pot Înfrunta spectacolul. Am coborât povârnişul şoselei cu Sch. În urmă păşeşte plutonierul.

– Câţi sunt? l-am întrebat cu voce sugrumată.

– Au fost vre-o sută şaizeci… S-au ridicat patruzeci-cincizeci…

 

Straniu text al acestei pagini rustice de iarnă. Durata unei clipite am suferit-o satanică substituire de impresii.

Un câmp de nea, pe care e tolănită în bivuacul nudismului atât de fotogenic, echipa sportivă… Trupuri goale preamărind elixirul vigoarei şi sănătăţii… O clipită doar, cat o potrivire de lentilă. Şi iată acuma pe ecranul limpede, răsturnat, imaginea reală ce nu păstrează din cealaltă înşelătoare, decât linia geometrică a corpurilor şi cadrul. Căci în aria integral cuprinsă în chenarul privirii, drăcescul miraj a eliberat spaţiul de tot ce a fost o secundă halucinaţie şi ficţiune. Veridicul tablou se oferă astfel:

Pe o felie circulară, parcă anume demarcată în luminişul pădurii, lângă şosea, risipite sau înmănunchiate în grupuri, o sumedenie de trupuri goale, înţepenite într-o odihnă care-i suprema consolare pentru vieţile astea ce-au îndurat din partea semenilor pravoslavnici, cea mai inumană tortură. De pe marginea şanţului unde stau, înainte de a mă avânta în arena macabră, impresia că până şi locul a fost ales cu o haină chibzuială, se desprinde cu o stridentă brutalitate. Operaţia asasinării a făcut intenţionat economie de teren, pentru a înzeci şi însuti în fitece victimă suferința morţii multiplicată cu suferinţa măcelăriţilor în massă. Pădurea e lungă şi adâncă, orice relief orice văgăună, pot constitui paravane discrete pentru mârșăvia săvârșită alături. Aşa procedează tâlharul de rând, lupul. Aceştia n-au învăţat în catechismul verde, arta cruzimii reci, calculată până și în privinţa terenului de execuţie, redus la limitele cele mai stricte, ca o hârtie de muşte.

E adâncă zăpada, bătătorită pe alocuri, puhăvită de soarele acestei dimineţi isbăvitoare, zăpada pângărită în care-mi înfund picioarele. Sch. a luat-o în alt sens, însoţit de plutonierul de jandarmi. Sunt singur, si e o tăcere ce se înalţă, nu ştiu de unde, poate din suflet, poate din trupurile astea reci, printre care ondulează paşii mei tremurători, se apleacă privirea mea îngrozită. Pe cine caut? Trebuie să închid ochii, ca să regăsesc imaginea lui Gică, ca un clişeu pe cate s-au imprimat până la galimatias, alte imagini succesive. Mă silesc s-o desprind, ca pe o perfectă piesă antropometrică, întocmită în toate poziţiile, din faţă şi din profil, plus amănuntele identităţii, de la cărarea frizurii pana la surâsul ştrengăresc de 24 ani. E necesar. Căci numai aşa, cu fişa confruntătoare, şi aplecat peste zecile de chipuri uniformizate de moarte şi mutilare, jupuire de semnalmentele particulare, prezenţa mea aici poare realiza un sens. Un sens, pe care şi-l disputa în clipa asta mii de evrei rătăcind după dispăruţi.

Păşesc febril de la un cadavru la altul, încremenit adesea de spectacolul cumplitei morţi. Rănile astea teribile, găurile scobite în obraji şi orbite, fălcile atârnate, ca scoase din balamale… Nu-s rezultatul unei execuţii ce-şi fulgeră năpraznic lovitura ucigătoare. Am întâlnit în destul de stufoasa profesiune de ziarist, şi-am memorizat icoana morţii nefireşti: a înjunghiatului, a accidentatului, acea icoană ce-şi regăsește în ultimul spasm masca de linişte pe cari metafora o compară cu a somnului. Dar aceşti răposaţi întinși pe omătul rece, n-au corespondenţă în mintea mea, decât cu una sau două exemplare tipice de bestialitate a asasinilor. Cazuri singulare de ferocitate, pomenire de analele judiciare şi medico-legiste, înfăţişate ca un maximum de aberaţie criminală. Şi iată aceste rare și

clasice exemple, în ediţie multiplicată. Tâlharii s-au întrecut în fantezie şi originalitate. Au găsit pentru fitece pacient, un model adecvat de mutilare şi suprimare. Cele cinci luni de şcoală asasină, au rafinat şi desăvârşit un meşteşug, faţă de care supliciile chineze imaginate de Mirbeau, torturile inchiziţiei, invenţiile demente ale Marchizului de Sade, sunt isprăvi puerile, operă de ucenici. Va trebui să se rezerve un copios capitol şi acestei „arte legionare”, practicată de îngerii cu suflete de crin.

Cum să identifici în abatorul ăsta infernal, un chip familiar? Cu ce elemente complimentare să suplineşti ceea ce ranga de fier, cleştele de smuls unghiile, şi atâtea felurite cazne, plus glontele de mare calibru, au răpit trăsăturilor normale? Cu ce scule drăceşti, s-a reuşit acest tur de forţă măcelăresc, această virtuozitate a desfigurării? Tineri și bătrâni, bărbaţi în floarea vârstei, adolescenţi, băieţi încă neconfirmaţi, au păşit în lumea de mai bine, cu aceeaşi terifiantă şi indescifrabilă mască. Martiriul lor comun a cerut şi în solidarizarea din urmă pe drumul nefiinţei, o singură figură a suferinţei. Răsfoiesc parcă un vechi şi ros album, şi aştept ca cineva să mă asiste cu o explicaţie. Imagini multe cunoscute, dar care refuză să încolţească un nume, o relativă identitate.

Păşesc printre morţi, cu sentimentul unei mistificări halucinante. Oamenii aceştia despuiaţi, complect goi w parcă ar fi fugit în massă din feredeu, îşi tăinuiesc chipul într-un tulburător joc al grimei şi schimonosirii. Zac în grupuri, câte trei, sau individual, perechi sau răzleţi, așa cum au fost întovărăşiţi în clipita morţii. Cu brațele ridicate deasupra capului, unii, întinse dealungul trupului alţii, sau răsucite cu partea unghiilor în sus, singurele mădulare urnite din înţepenirea definitivă, de operațiile jefuitorilor veniţi imediat după carnagiu, din comunele apropiate. Lângă fiecare creştet străjuieşte – pământesc nimb al jertfei – o aureolă de sânge.

În ce loc fizic au căpătat lovitura supremă? Toţi, de la băieţaşul firav, cu bucle roibe şi glezne de fetiţă, la bătrânul cu barbişon coliliu, deschid spre văzduh o gură pe trei sferturi ştirbă. Efectul caznelor prealabile? Opera postumă a bunilor creştini, veniţi să scoată şi dinţii de aur.

Mă opresc lângă un cadavru, hipnotizat de masca lui înfiorătoare. E un bărbat de statură mijlocie, bine împlinit. Pe pieptul vânjos, răsare din vegetaţia părului negru, un smoc galben, sub care mijeşte rana unei arsuri. Cărbune? Efectul contactului ţigării aprinse, fierului înroşit aplicat pe pielea victimei, în ceasurile de tortură din hrubele verzi? Dar nu acest amănunt comun tuturor sub alte și variate aspecte m-a reţinut. Ci faţa nenorocitului, ochiul drept scobit cu sfredelul parcă, atât cât e tavanul orbitei, imensa gaură împlinită până la nivelul sprâncenei de sângele închegat şi o şuviţă subţire roşie prelinsă până-n bărbie.

Altul. Flăcăiaş subţire, blond. Deacurmezişul pieptului, peste şale, i s-au încrustat brazdele vinete lăsate de răngile şi frânghiile ude. Dar oroare! Ce manicură sinistră ornează degetele sfărâmate, cu vizibilele articulaţii deviate cari înţeapă pielea? Mă aplec şi privesc cu o scrâşnită atenţie, ce declanşează în mine un geamăt de durere. Fiarele i-au smuls unghiile. A fost cărat aici mutilat, şi-mi închipui uşurarea cu care a primit moartea şi această dozată, prelungită, dacă e s-o reconstitui după cele trei răni; una în şold, alta în umăr, şi a treia de abia fatală, în urechea stângă.

Altul, bărbat atletic, piept lat, picioare şi braţe vânjoase. A încremenit cu mâinile crispate în svâcnirea din urmă peste pântecele neted, de unde a ţâşnit prin gaura largă a proectilului, un ghem de viscere.

Și celălalt, ins mărunţel, cu un puf bălai pe creştet, căruia glontele (nu m-ar mira să fie dum-dum), i-a smuls falca, prin orificiul căreia se zăreşte muchia sfârtecată a limbei cu bucle arămii, coaste în relief, impuber, pe gâtul lui subţire, întins în horcăitul ultim, a înflorit garoafa congelată a muceniciei, garoafă mată și grasă, hrănită cu sânge tânăr nevinovat.

Grozăvie! Privesc sub pecetea de hârtie ce acoperă pubisul unui vlăjgan voinic. Nu-i o drăcească iluziune: nefericitul e emasculat. De unde atâta ură şi cruzime! În ce străfunduri preistorice, îşi au obârşia gesturile astea canibale, setea neogoită de sânge, patima asta feroce pentru spectacolul agoniei stridente, svârcolite? Pălesc împleticit printre cadavre, cu un sentiment de teroare, de a nu trezi cine ştie ce vuiete împietrite. Aerul ăsta trebuie să fie impregnat de vaiete și gemete îngheţate, ca negura din Anzi ce se preface în ploaie, la un simplu strigăt. Ce febră mai trebuie, ca peisajul să se umple de răcnetul fiarelor, năpustite cu bâte şi pistoale asupra turmei docile, fără unghii să sgârie, fără dinţi ca să muște într-o disperată icnire?

Adăst lângă leşurile desfigurate şi-mi simt ochii umezi de o durere în care nu vreau să descifrez compătimirea. Cu ce s-au făcut vinovaţi aceşti nefericiţi fii ai lui Israel? Cu ce a greşit tânărul cu trăsături delicate, pe chipul căruia pleoapele imense, livide, umflate de lovituri, sunt ca nişte pergamente ale străvechei suferinţe evreieşti?

 

 

 

 

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.