Atentatele din Franța în revista presei

de Veronica Lazăr, Alex Cistelecan

Din multitudinea de comentarii stârnite în presa internațională de atacul terorist din 7 ianuarie asupra redacției Charlie Hebdo, am selectat câteva texte care aduc niște nuanțări semnificative cadrului simplist libertate vs. barbarie în care amenință altfel să înghețe interpretarea oficială a acestui act care va marca, cel mai probabil, cursul evenimentelor viitoare.

Fiindcă a analiza și comenta nu înseamnă nicidecum a bagateliza în vreun fel oroarea celor întâmplate, ci doar a lărgi întrucâtva cadrul explicării a cum a fost așa ceva posibil, pentru a împiedica astfel formarea sau consolidarea unui curent de opinie islamofob și intensificarea măsurilor securitare de pe întregul continent.

 

  1. Întâi, numeroase articole amintesc de rolul intervențiilor militare occidentale neocoloniale din ultimii ani din Irak, Afganistan, Siria, Libia, Mali șamd. în nașterea și alimentarea cu armament și legitimitate a diverselor mișcări islamice militarizate.

(https://bouamamas.wordpress.com/2015/01/11/lattentat-contre-charlie-hebdo-loccultation-politique-et-mediatique-des-causes-des-consequences-et-des-enjeux/)

Unele remarcă lupa eurocentristă prin care victimele din inima Europei se văd ca fiind mai tragice decât sutele de mii de morți inocenți din războaiele din Africa și Orientul Mijlociu (morți datorate, în parte, bombelor occidentale, iar nu creioanelor). Și, în fine, pe lângă atenționările privind eșecul republicii franceze de a-și îndeplini promisiunile sociale și egalitariste și impactul acestui eșec asupra celor mai vulnerabili din societate, printre care și imigranții și urmașii lor, mai există un tip de combatere a potențialului islamofob pe care îl au diverse codări ale atentatului, fie ele de dreapta sau de stânga: un discurs – al istoricilor, sociologilor – care amintește că musulmanii nu există nici măcar în Franța ca o comunitate omogenă:

„Si, au niveau local, celui des quartiers, on peut constater certaines formes de communautarisation, il n’en est rien au niveau national. Les musulmans de France n’ont jamais eu la volonté de mettre en place des institutions représentatives et encore moins un lobby musulman. Il n’y a pas l’ombre du début de la mise en place d’un parti musulman (désolé pour Houellebecq, mais il a l’excuse de la fiction) ; les candidats à la vie politique qui sont d’origine musulmane se répartissent sur l’ensemble du spectre politique français (y compris à l’extrême droite). Il n’y a pas de vote musulman (ce que le PS découvre à son détriment).

Il n’y a pas, non plus, de réseaux d’écoles confessionnelles musulmanes (moins de dix en France), pas de mobilisation dans la rue (aucune manifestation sur une cause islamique n’a rassemblé plus de quelques milliers de personnes), presque pas de grandes mosquées (lesquelles sont presque toujours financées de l’extérieur), mais un pullulement de petites mosquées de proximité. S’il y a un effort de communautarisation, il vient d’en haut : des Etats, et non des citoyens. Les prétendues organisations représentatives, du Conseil français du culte musulman à la Grande Mosquée de Paris, sont tenues à bout de bras par les gouvernements français et étrangers, mais n’ont aucune légitimité locale.” (Olivier Roy, sociolog, în http://campvolant.com/2015/01/09/la-peur-dune-communaute-qui-nexiste-pas-par-olivier-roy/)

Fragmentare la care se mai adaugă diferența generațională, inclusiv în ce privește socializarea religioasă; același sociolog susține că tinerii radicali se formează în afara oricăror comunități religioase concrete:

„Les jeunes radicalisés, s’ils s’appuient bien sur un imaginaire politique musulman (la oummah des premiers temps), sont en rupture délibérée tant avec l’islam de leurs parents qu’avec les cultures des sociétés musulmanes. Ils inventent l’islam qu’ils opposent à l’Occident. Ils viennent de la périphérie du monde musulman (à savoir l’Occident : la Belgique fournit cent fois plus de djihadistes pour Daech que l’Egypte, proportionnellement à la population musulmane présente sur le territoire), ils se meuvent dans une culture occidentale de la communication, de la mise en scène et de la violence, ils incarnent une rupture générationnelle (les parents désormais appellent la police quand leurs enfants partent en Syrie), ils ne sont pas insérés dans les communautés religieuses locales (mosquées de quartier), ils pratiquent l’autoradicalisation sur Internet, recherchent un djihad global, et ne s’intéressent pas aux luttes concrètes du monde musulman (Palestine). Bref, ils n’œuvrent pas à l’islamisation des sociétés, mais à la réalisation de leur fantasme d’héroïsme malsain (« J’ai vengé le Prophète », clamait un des tueurs de Charlie Hebdo). La grande proportion de convertis parmi les radicaux (22 % de volontaires qui rejoignent Daech, selon la police française) montre bien que la radicalisation concerne une frange marginale de la jeunesse en général et non le cœur de la population musulmane.” (idem.)

Sau, așa cum s-a întâmplat cu tinerii killeri ai redactorilor Charlie, născuți și crescuți în Franța, unii se radicalizează în închisoare, ori în urma contactului cu grupările militare plecate să lupte în Siria sau în Irak. (http://www.arretsurimages.net/articles/2015-01-08/Je-ne-suis-pas-Charlie-Et-croyez-moi-je-suis-aussi-triste-que-vous-id7366)

Chiar și după atâtea precauții, tot rămâne în cauză desemnarea unei populații cu origini foarte diverse, ajunsă în Franța în decenii și în circumstanțe diferite, integrată în grade și moduri diferite și ducând uneori un mod de viață cât se poate de laic, prin presupusa apartenență la o religie. O rămășiță de pe vremea războiului din Algeria, când inamicii în războiul de eliberare erau numiți „musulmani”, o rămășiță care are astăzi avantajul potențial de-a deplasa ceea ce ar apărea foarte clar drept melanj de rasism si clasism – tratamentul discriminatoriu al imigranților și al urmașilor lor și profiling-ul rasial – spre o critică a religiei care poate trece drept laicism iluminist (chiar și la dreapta sarkozistă, care nu s-a arătat niciodată mai iluministă decât în politicile antimusulmane). E ca și cum astăzi noi ceilalți ne-am lăsa cu toții desemnați drept „creștini”.

 

„Assia is typically Parisian, in her dress, accent and lifestyle. But that did not prevent her from being reminded, at every turn, of her otherness. ‘Assia, what sort of name is that?’ people would ask her since she was a child. With its strong centralising traditions, France shuns expressions of difference, notably the hijab, but continues to treat French citizens of Muslim origin as foreigners. Second and third-generation citizens are still routinely described as ‘immigrants’. ”

http://www.lrb.co.uk/blog/2015/01/09/adam-shatz/moral-clarity/

Una peste alta, producerea politică și jurnalistică a acestei categorii social/rasiale a „musulmanilor” și conectarea atentatorilor la apartenenta lor religioasă implică, explicit sau nu, presiunea șantajistă ca aceștia să se dezică de actele de terorism, deși nu s-a pus niciodată problema și ar fi fost ridicol să se ceară cetățenilor francezi, englezi, americani etc. să se dezică fiecare de războaiele purtate de cei care-i conduc (și încă în calitate de șefi aleși și legitimi).

(http://quartierslibres.wordpress.com/2015/01/07/ca-faisait-longtemps-que-charlie-hebdo-ne-faisait-plus-rire-aujourdhui-il-fait-pleurer/)

În sfârșit, mai rămâne deschisă, oricum, întrebarea esențială, care poate nu-și va afla niciodată un răspuns cert, dacă atentatorii înșiși, în ciuda retoricii lor religioase, au fost realmente motivați de religie – un comentariu excelent de Vitalie Sprînceană aici: http://www.platzforma.md/charlie-hebdo-islamul-si-libertatea-de-exprimare-sa-evitam-discutiile-inutile/

 

 

  1. Al doilea plan unde discuțiile devin interesante atunci când nu cad într-un simplism confortabil e cel legat de libertatea presei și a satirei ca axă a civilizației noastre. Brusc, toată lumea revendică moștenirea iluministă (inclusiv Lucian Mândruță). – Deși n-ar fi rău ca cei care se trezesc peste noapte apărători ai „valorilor iluministe”, definite convenabil de vag și de anacronic, să chestioneze și cît de mult sînt asediate ele de pierderea progresivă a suveranității populare în întreaga Europă, unde fiecare criză economică ori de securitate înseamnă o ocazie de a face un pas înapoi și o cedare a autonomiei în fața fatalismului.

 

Și aici e punctul în care mulți comentatori par să descifreze evenimentul în termeni de curaj vs. frică, libertate vs. cenzură, deși nu e deloc clar cine anume e instanța care cenzurează și de cine ar trebui să ne fie frică (de islamiștii radicali? De musulmanii în general, cunoscuți ca sensibili când e vorba de cele sfinte? Atunci de ce nu de credincioșii de pretutindeni? Sau de radicalii de orice tip? Corectitudinea politică?). Generalizată și prea vagă, indignarea împotriva cenzurii riscă să devină fără obiect sau, mai rău, să-și producă unul care nu va mai fi statul ori o instituție publică de cenzură, ci un grup-țintă, etnic ori ideologic.

De altfel, oricât ar fi Europa de urmașă a Luminilor și tărâm al libertății, tot există aici reguli – formale sau informale, instituționale sau de respectabilitate – care modelează limitele și sensul libertății de expresie. Libertatea pe care zilele astea toată lumea o vrea conservată nu e oricum una absolută. (Fie și dacă ne gândim doar la cenzurarea, în urmă cu aproape un an, a spectacolelor umoristului antisemit și conspiraționaist Dieudonné, o mișcare judecată de mulți ca fiind tactic neinspirată, riscând să facă și mai populară poziția lui Dieudonné și stârnind suspiciuni despre lipsa de echidistanță în aplicarea principiilor privitoare la dreptul la opinie.)

Una din chestiunile discutabile și rediscutate în presa ultimelor zile e despre ce anume ne face să râdem. Dacă jurnaliștilor de la Charlie li s-a luat apărarea spunându-se că nimeni nu era scutit de umorul lor zeflemitor, nici musulmanii și nici papa, nu puțini au remarcat, totuși, că pamfletul nu e o formă neutră și umorul nu e o simplă manifestare pură a vitalității și spontaneității unei minți neînfrânate, și, mai ales, că satira îndreptată împotriva celor mai vulnerabili nu e tocmai o sfidare a opresiunii, ci o întărire indirectă a ei. A vorbi pur și simplu, în termeni generici, de libertate, cenzură, ironie uniform distribuită presupune, în fond, că satira nu are nimic de-a face cu raportul de forțe din societate:

„We’ve heard a lot about satire in the last couple of days. We’ve heard that satire shouldn’t cause offense because it’s a weapon of the weak: “Satire-writers always point out the foibles and fables of those higher up the food chain.” And we’ve heard that if the satire aims at everybody, those forays into racism, Islamophobia, and anti-Semitism can be excused away. Charlie Hebdo “has been a continual celebration of the freedom to make fun of everyone and everything….it practiced a freewheeling, dyspeptic satire without clear ideological lines.” Of course, satire that attacks any and all targets is by definition not just targeting the top of the food chain. “The law, in its majestic equality, forbids the rich as well as the poor to sleep under bridges,” Anatole France wrote; satire that wounds both the powerful and the weak does so with different effect. Saying the President of the Republic is a randy satyr is not the same as accusing nameless Muslim immigrants of bestiality. What merely annoys the one may deepen the other’s systematic oppression. To defend satire because it’s indiscriminate is to admit that it discriminates against the defenseless.” (http://paper-bird.net/2015/01/09/why-i-am-not-charlie/)

 

  1. Într-un al treilea rînd, ar mai trebui meditat la unitatea națională precipitată în Franța zilele astea. În ciuda milioanelor de persoane de toate proveniențele care au mărșăluit ieri în toată Franța pentru a-și arăta tristețea și revolta perfect legitime, dincolo de frontul unit al națiunii – sau de unanimitatea emoțională trans-națională – transpar multiple fracturi și se ghicesc dinamici regretabile pe care atentatul le va accelera. Alături de oficialii francezi, la Paris au defilat împreună, la ceea ce era inițial o manifestație cetățenească inițiată de jos, Merkel, Juncker, Ali Bongo, un ministru din guvernul Erdogan și Viktor Orban, în general toți prietenii libertății. Cum Netanyahu a fost și el prezent (în ciuda rugăminților lui Hollande), cu agenda sa personală în capul căreia stă un război împotriva a multiple forțe islamice pe care primul ministru israelian le asociază indistinct și printre care include și Hezbollah și Hamas, deși cele două au condamnat atentatele de la Paris, musulmanii au tot dreptul să simtă că li se pregătește ceva neplăcut:

„«Eu sunt Charlie, sunt evreu, sunt poliţist», este sloganul care rezuma omagiul adus victimelor acestor atacuri… Manifestaţia istorică a fost organizată în memoria celor 17 victime ale atentatelor teroriste comise săptămâna aceasta în Franţa. Un marş extraordinar atât prin dimensiunea sa planetară, cât şi prin prezenţa liderilor străini care au defilat pe străzile pariziene: Francois Hollande, înconjurat de preşedintele statului Mali, Ibrahim Boubacar Keita, şi de cancelarul german Angela Merkel, preşedintele palestinian Mahmoud Abbas la câţiva metri de premierul israelian Benjamin Netanyahu, premierul britanic David Cameron, cel italian Matteo Renzi sau regele Iordaniei. Aplaudaţi de mulţime la sosirea lor la marş, responsabilii străini, care au defilat alături de preşedintele francez, au ţinut un moment de reculegere, după care au părăsit mitingul”.

http://www.mediafax.ro/externe/mars-istoric-parisul-capitala-mondiala-impotriva-terorismului-peste-1-milion-de-oameni-au-adus-un-omagiu-victimelor-atentatelor-din-franta-foto-13758827

Ironia va fi învins așadar în cele din urmă, cel puțin într-un sens: că după aproape un deceniu de criză, stagnare și ne-reprezentare politică în Europa, scena socială culminează într-o mega demonstratie de uniune socială, cu zeci de șefi de stat în prima linie, cu o armonie deplină între societate și putere, uniți cot la cot în fața unei amenințări de nenumit și a unui dușman spectral. Astfel, efectul politic imediat – dincolo de tragedia morală reală și de masiva ei teatralizare aferentă – al atentatelor este că toată această garnitură de simpli gestionari ai austerității și regresiei sociale care e elita politică actuală a fost relegitimată, reconfirmată, pactul social relegat. Păcălicii au fost reconfirmați, dar ca păcălici – des Charlies. Dar care pact, care-i solicitarea politică a acestei megademonstrații de comoție emoțională, dincolo de ultragiul moral? Oricât de nevinovată, prepolitică și morală ar fi, ea nu poate fi tradusă politic decât la dreapta, ca un cec în alb pentru politica de închidere europeană într-un ghetto de lux al stagnării sociale liniștite.

 

  1. De profitat de pe urma atacurilor vor profita, deci, grupurile de extremă dreaptă pentru care atentatul a căzut din cer ca un cadou (Marine le Pen a fost exclusă de la manifestațiile de duminică, deși nu mai e clar de ce, având parte de un sprijin electoral de o amploare substanțială, ar fi mai puțin legitimă decât colegii de la PS și de la UMP, care s-au afișat împreună și care nu s-au dovedit, în ultimii ani, mult mai puțin islamofobi decât candidata Frontului Național).

(http://www.lemonde.fr/europe/article/2015/01/12/les-evenements-de-paris-ont-convaincu-les-manifestants-de-pegida-que-leurs-preoccupations-sont-fondees_4554663_3214.html)

Vor mai profita, de asemenea, spre tristețea tuturor, înseși grupările musulmane militariste radicale, dacă politicile de stat din Franța și Europa nu vor fi orientate în așa fel încît să împiedice marginalizarea și, indirect, împingerea la disperare, anti-occidentalism și anti-semitism a tinerilor din banlieue-uri care simt că nu au nici un viitor.

(http://quartierslibres.wordpress.com/2015/01/07/ca-faisait-longtemps-que-charlie-hebdo-ne-faisait-plus-rire-aujourdhui-il-fait-pleurer/)

Cauză și totodată efect al radicalizării unor părți semnificative și diverse de populație, guvernele naționale – de centru stânga, centru-dreapta, conservatoare, nu mai contează – vor trece probabil la întărirea sistemelor de control și securitate:

http://www.ft.com/intl/cms/s/0/9f340c78-99af-11e4-93c1-00144feabdc0.html?siteedition=intl#axzz3OcvNGedj

Între timp, spațiul Schengen își întărește zidurile: „…participanții la reuniunea internațională privind terorismul și-au manifestat intenția de a revizui Tratatul Schengen pentru a îmbunătăți controalele la trecerea frontierelor externe ale UE. „Suntem cu toții de acord să stabilim controale aprofundate asupra anumitor pasageri pe baza anumitor criterii”, a spus ministrul de interne francez Bernard Cazeneuve, care a insistat pe necesitatea unui progres în ceea ce privește strângerea de date de la pasagerii companiilor aeriene în cadrul luptei împotriva terorismului. Reprezentanții Franței, Spaniei, Germaniei, Marii Britanii, Italiei sau Belgiei, între alții, au vorbit despre necesitatea urgentă de a dispune de un registru al pasagerilor companiilor aeriene, fără a încălca însă dreptul la intimitate”.

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Extern/Stiri/Controale+inasprite+la+granitele+externe+ale+Uniunii+Europene

Să fii mereu în prima linie a coalițiilor anti-tero, să fii întotdeauna cel mai gălăgios apărător al Occidentului, ba chiar să găzduiești închisori secrete ale mai mari aliaților pe propriul teritoriu, și totuși să auzi cum gardul civilizației se închide mereu în spatele tău – file de poveste din istoria seculară de glorie ingrată a periferiei. Bastion al Occidentului, da. Dar mai de pe dinafară.

Cît despre statul român, deci, ca mai întotdeauna și conform misiunii seculare de mai sus, e cel dintâi la ținut discursuri belicoase ori de sporirea bugetului pentru apărare:

„Presedintele Klaus Iohannis a declarat luni, dupa consultarile de la Cotroceni cu reprezentantii partidelor politice si ai formatiunilor politice parlamentare, ca a obtinut consens pentru ca bugetul Apararii sa atinga 2% din PIB in 2017, cu mentinerea acestui prag minimal cel putin 10 ani. Totodata, seful statului a cerut Ministerului Apararii sa realizeze un calendar multianual de inzestrare, aratand ca “este obligatoriu ca aceste fonduri care reprezinta un efort bugetar al intregii tari sa fie alocate responsabil” si ca demersul poate deschide calea cooperarii intre firmele de profil din Romania si cele ale aliatilor, o prioritate pentru industria nationala de aparare.” (în http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19081336-ora-15-30-presedintele-klaus-iohannis-sustine-declaratie-presa-dupa-consultarile-partidele-tema-bugetului-2-pentru-aparare.htm)

Probabil șantajul cu securitatea asupra propriilor cetățeni va fi cel mai cinic paradox al acestei lupte pentru conservarea libertăților. Deocamdată, îl regăsim deja articulat în forme aproape identice, la diferite etaje ale elitei politice: fie în tabăra servicii secrete, neoconservatorism autoritar & austeritar (MRU) fie în tabăra societate civilă – liberalism progresist – vrem o țară ca afară (AMP):

MRU: „toţi cetăţenii europeni au datoria, astăzi, să înţeleagă că UE se află într-un moment de răscruce, când trebuie să alegem între libertăţi şi drepturi cetăţeneşti şi nevoia de siguranţă, când trebuie să înţelegem care este diferenţa dintre o atitudine deschisă către multiculturalitate sau o atitudine întoarsă către noi, în care Europa se transformă dintr-un spaţiu spaţiu al libertăţilor, într-o fortăreaţă. Este un moment critic pentru gândirea europeană, ca şi pentru viitorul construcţiei europene.”

(http://www.revista22.ro/george-maior-sri-atacurile-din-franta-pot-pune-in-pericol-grav-securitatea-nationala-a-romaniei-mru-avem-de-ales-intre-libertati-si-drepturi-sau-nevoia-de-siguranta-52039.html)

AMP: „Ca să apărăm libertatea noastră de gândire amenințată de jihadiști, alte drepturi ale noastre, în primul rând cel la viață privata, vor fi reduse. Mișcarea e inevitabilă. Și alte libertăți vor fi reduse temporar sau ciobite pe la margini. Primului Guantanamo îi vor urma altele, iar celebrele închisori mobile CIA unde era interogați dur suspecții vor apărea – retrospectiv – ca fiind indispensabile. Democrația occidentală va plăti un preț. Dar avem cum evita? Războaiele neterminate, că e războiul rece sau cel cu Jihadul, nu pot fi câștigate fără a scoate ceva din buzunar. Cine crede altfel își face iluzii”.

(http://www.romaniacurata.ro/poate-supravietui-libertatea-de-la-x-files-la-charlie/?utm_source=newsletter&utm_content=Newsletter-168299-20150112&utm_campaign=EXCLUSIV%3A+Afacerile+familiei+Ponta+cu+Petrom+%C8%99i+Rompetrol)

  1. Mai există însă un corolar ideologic suplimentar al strângerii lațului securitar, și anume găsirea, în anumite discursuri, a unor responsabili morali din interior care au adus calul troian inamic printre noi: ceea ce un comentator numește „islamo-stîngiștii”, termen care desemnează, în acest context, acele grupuri care, de-a lungul vremii, au acuzat revista Charlie Hebdo de rasism (acuzație pe care, nu-i așa, atentatul nu poate decât s-o infirme), printre care o serie de intelectuali de stînga de origine algeriană. http://www.marianne.net/Charlie-Hebdo-des-combattants-de-la-laicite-cible-privilegiee-des-islamo-gauchistes_a243709.html

Printr-o mișcare mai generală, nu e exclus să apară pe viitor tot mai multe voci care să incrimineze „stânga”, „corectitudinea politică” de a fi coloana internă a dușmanului islamist. În fond, saltul n-a fost greu – și n-a întârziat decât câteva ore:

„Le Premier ministre grec Antonis Samaras en campagne pour les législatives a opéré mercredi un rapprochement entre l’attentat contre Charlie Hebdo et les propositions sur la politique migratoire de la gauche grecque Syriza qui « encourage l’immigration illégale ».

« Aujourd’hui à Paris, un massacre s’est produit avec au moins douze morts. Et ici certains encouragent encore davantage l’immigration illégale et promettent la naturalisation », a-t-il déclaré”.

http://www.politis.fr/Charlie-Hebdo-l-indecente,29599.html

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.