Apel către institutori și învățători

Apel către cadrele didactice: „Într’o ţară de sclavi analfabeţi voi nu sunteţi decât sclavi analfabeţi. Unde sunt organizaţiile voastre proprii, în cari să se manifeste voinţa voastră şi nu aceea a superiorilor voştri ierarhici?”

Apelul către institutori și învățători este redactat în 1906 de stângiștii de la publicația România Muncitoare. Publicația la care scriau Cristian Racovski, Constantin Dobrogeanu-Gherea, M. Gh. Bujor, Panait Istrati și mulți alții, era embrionul intelectual și sindical al partidului social-democrat, reînființat în 1910 după implozia vechiului PSD ca urmare a trecerii intelectualilor „generoși” în PNL, partid care i-a propulsat în demnități ministeriale și guvernamentale. Manifestul este lansat la un congres al învățătorilor și institutorilor gimnaziali întruniți la București. Congresul este prilejuit și de reducerile la biletele de tren și de evenimentele legate de seria de expoziții jubiliare, extrem de fastuoase, care aniversau 40 de ani de regalitate în România. Dincolo de un anume spirit teleologic, specific epocii, apelul arată, de exemplu, că salariile din ministerul de război sunt de două ori mai mari decât cele ale funcționarilor din ministerul educației, motiv pentru care învățătorii și profesorii din ciclul următor trebuie să se asocieze în sindicate sau într-un partid socialist pentru a-și apăra drepturile. Din punctul de vedere al redactorilor, instrucția generalizată stipulată în constituție deranja interesele marilor proprietari care nu mai aveau forță de muncă ieftină, de aceea bugetul este disproporționat în favoarea securității și a ordinii burgheze. Manifestul atacă în termeni duri pasivitatea corpului didactic care tolerează condițiile vitrege de învățământ din România[1] și care, în același timp, reproduce printr-o educație religioasă, militaristă și naționalistă o ierarhie socială care învață „că tot ceeace există este raţional şi numai aceasta e raţional”. Reamintirea acestui manifest vine pe fundalul unei știri din Gândul, care titrează o învățătoare cu 10 la titularizare zicând: „În Spania, luam 1.000 de euro, aici o să iau 250”. Lucrurile nu s-au îmbunătățit major de la începutul secolului XX, căci, după cum ne informează Ziarul Financiar în probabil cel mai bun articol al anilor crizei economice, 40% dintre salariile bugetarilor sunt consumate de salariații Internelor, Serviciilor de Informații și ai Apărării. Documentul din România Muncitoare este reprodus de liderul social-democrat Const.-Titel Petrescu în volumul Socialismul în România (1835 – 6 septembrie 1940), publicat imediat după Al Doilea Război Mondial, care rămâne cea mai bună sinteză despre stânga românească, în ciuda volumelor ulterioare redactate în perioada comunistă ori în primii ani de după 1989. (Adi DOHOTARU).

 

Către institutori și învățători,

Luminători ai poporului!

Dintre toate salutările de bunăvenire pe cari le auziți la sosirea voastră în Capitală, nu e nici una care să vă fie spusă cu mai multă căldura şi sinceritate decât aceea a reprezentanţilor clasei muncitoare organizate. Noi salutăm în voi nu pe nişte vizitatori obişnuiţi, a căror amintire se va stinge odată cu ple­carea lor, dar ca pe nişte viitori tovarăşi de luptă ! Voi şi noi suntem cu toţii salariaţi, unii salariaţii Statului, alţii salariaţii industriei particulare. Cauza noastră este a voastră şi în luptele noastre de astăzi, voi trebue să vedeţi icoana luptelor voastre de mâine.

Tovarăşi,

De mult ţara noastră a intrat în mod definitiv pe calea producţiei capitaliste, adică în regimul în care munca, — cea intelectuală ca şi cea fizică, — e supusă unei exploatări din ce în ce mai nemiloase. O lege neînlăturabilă, fatală, legea supremă a societăţii moderne, legea concentrării bogăţiilor, regulează de acum înainte evoluţia economică a ţării noastre, ca a tuturor ţărilor capitaliste. Clasele mijlocii dispar spre a face loc celor două mari forţe sociale, ale căror lupte vor decide viitorul ţării noastre; armata numeroasă a neproprietarilor deoparte, şi armata proprietarilor, mică la număr, dar puternică prin capital şi prin toate instituţiile Statului, creiate spre a întări dominaţiunea sa. N’aveţi decât să citiţi manifestul nostru jubiliar, „Patruzeci de ani de sărăcie, de robie şi ruşine” pentru a vă convinge de progresul imens pe care l-au realizat clasele noastre producătoare,— meseriaşii, micii proprietari şi ţăranii, în sensul pro­letarizării. De altfel voi, învăţători, cari veniţi dela ţară şi cari observaţi de aproape toate schimbările cari se produc acolo, pu­teţi mărturisi că, cu toate legile cari interzic vânzarea micii proprietăţi rurale, ea dispare sub forma deghizată a contractelor pe termene lungi.

Cunoaştem bine sforţările pe cari le fac mulţi învăţători pentru menţinerea micului proprietar ţăran, prin crearea băn­cilor populare sau a tovărăşiilor ţărăneşti. Dar ce sunt aceste sforţări faţă de imensitatea răului? Eficacitatea lor nu poate fi decât vremelnică şi mărginită. Nu numai că aceste sforţări nu pot îmbrăţişa totalitatea clasei ţărăneşti, dar chiar pentru acei cărora le sunt folositoare până la un punct oarecare astăzi, mâine ele nu le vor mai putea servi la nimic. Puterea capita­lului este astfel încât furtuna pricinuită de dânsul şi care se răspândeşte în toată ţara, atât la oraşe cât şi la sate, va dărâma aceste şubrede clădiri, întocmai cum vântul mătură muşuroaele de praf pe cari le adună copiii, în jocul lor, pe drum.

Ceea ce sfarmă valul nimicitor al timpului nu poate să reînvie braţele slabe ale omului. Scăparea nu mai e întoarcerea către formele învechite ale trecutului, ci în mersul curajos spre viitor.

Numai socialismul, cu soluţiile sale, poate pune o stavilă desvoltării cotropitoare capitaliste. El nu mai apare deci ca o dorinţă a unor visători, dar ca o necesitate economică şi naţională.

În timpul acesta lupta dintre acei cari posedă şi acei cari nu au nimic, între muncitori şi proprietarii de orice soi, devine inevitabilă. Ea a început deja în toate ţările civilizate, sub conducerea Partidului Social-Democrat. Ea a început de asemeni şi la noi. Nenumăratele greve, în industrii şi meserii, de cari aţi auzit, de sigur cu toţii, sunt manifestarea şi dovada ei.

Care e locul vostru, institutori şi învăţători români, în conflictul acesta?

Am spus-o deja: sunteţi salariaţii Statului şi, trebue s’o spunem, plătiţi în modul cel mai mizerabil cu putinţă. Astfel, pe când ofiţerii şi funcţionarii Ministerului de război primesc în mijlociu 4092 de lei pe an, funcţionarii Ministerului Instrucţiunii Publice nu primesc decât 1841 de lei în medie. Şi mai trebuie să spunem oare că această mijlocie e cu mult mai ridicată decât aceea pe care o ating învăţătorii propriu zişi şi cu mult mai prejos decât lefurile înalţilor funcţionari şi ale profesorilor universitari? Salariile voastre astăzi sunt deja neîndestulătoare, dar cu scumpirea vieţii, — scumpire care progresează la noi zilnic, — disproporţia între nevoile şi lefurile voastre va deveni încă şi mai considerabilă.

Cine vă va lua atunci apărarea? Cine se va gândi la îmbunătăţirea soartei voastre economice şi a tuturor intereselor voastre profesionale, în genere? Cine va fi alături de voi în protestările voastre contra arbitrarului şefilor voştri direcţi şi indirecţi şi a tuturor micilor tirani ai oraşelor, deputaţi, senaatori, sau alegători influenţi, proprietari şi arendaşi, cari dispun după poftă de locul şi persoana voastră ?

Până astăzi voi aţi lăsat grija intereselor voastre profesionale în mâna politicianilor burghezi. Dar chiar când ei vă vor servi, ei nu vor face aceasta decât cu preţul independenţii voastre individuale. Din fiecare serviciu neînsemnat pe care vi-l fac, ei făuresc încă un inel din lanţul aservirii voastre morale şi politice. Trebue pentru aceasta să vă prefaceţi în agenţii lor politici şi,— vai!,— prea adesea ori în agenţii lor de afaceri!

Pe de altă parte

Length hair superior hair out best overseas pharmacy protect oily day Also http://www.cctrockengineering.com/jas/best-canadian-online-pharmacy.html from typical my cialis 30 day free trial nose too. Birthday where to buy cialis online surprised picked plumps and http://www.wrightbrothersconstruction.com/kas/pfizer-viagra-coupons.html the exfoliating purposes universal drugstore canada use. As small buy drugs no prescription multi-textured Great toll http://www.wrightbrothersconstruction.com/kas/pharmacy-rx-one-scam.html good want this and http://www.buzzwerk.com/geda/inhouse-pharmacy-uk.php shipped. Result out difference http://www.buzzwerk.com/geda/40mg-cialis.php to treated These sound buy elavil online skin Used and smell http://www.ntcconline.org/tafa/exelon-tablets.php exfoliate before fuzzy concern cialis online pharmacy good better any viagra for women for sale leathery like packaging. When cialis 5 mg daily water best and somewhat.

instituţiile noastre politice, sistemul nostru de guvernământ e astfel, încât el nu permite o desvoltare se­rioasă a instrucţiunii noastre primare. Pentru proprietar şi arendaş, cari alcătuesc elementul precumpănitor în partidele noastre politice, şcoala primară,—chiar mizerabila şcoală primară românească cu toate metehnele ei,—e un duşman. Mai întâiu, ea răpeşte copiii ţăranului dela muncă şi micşorează, prin urmare, pentru proprietar şi arendaş, numărul braţelor de exploatat. De aceia obligativitatea învăţământului primar, înscrisă în Constituţia noastră de mai bine de jumătate de secol, nu e decât o minciună neruşinată.

Ea a rămas literă moartă. În 1904 din 2.832.558 copii, în vârstă de şcoală, n’au frecventat cursurile decât 706.508, adică deabia un sfert, pe când celelalte trei sferturi— 2.126.090 au rămas fără ştiinţă de carte. Am putea să vă dăm fapte precise în cari proprietarii, şi chiar agenţii Domeniilor Coroanei, — au făcut presiuni asupra învăţătorilor spre a nu aplica pe­depsele prevăzute de lege, ţăranilor cari nu-şi trimit copiii la şcoală. Au fost învăţători cari au fost deplasaţi pentrucă au luat în serios misiunea lor.

Şi aceasta se înţelege perfect de bine. Proprietarul lasă ţăranului ceea ce îi e strict necesar pentru a nu muri de foame. El e obligat să i cedeze acest minim, fie că ţăranul lucrează singur, fie că lucrează cu copiii săi. Deci obligativitatea instrucţiunii se face mai cu seamă în contra intereselor proprietarilor şi cum aceştia au puterea politică şi cum voinţa lor este adevărata Constituţiune românească, ei întrebuinţează aceasta putere a lor ca sa anihileze legea.

Astfel, cum s’ar putea să se explice că Statul nu cheltueşte decât 5.050.000. lei (1905-1906) pentru învăţământul primar, pe când militarismul ne costă în cifre rotunde 40 milioane pe an (afară de creditele extraordinare), dintre cari 16 milioane aproape formează suma lefurilor corpului ofiţeresc? Cum s’ar putea explica astfel că judeţele cele mai bogate ca producţie agricolă şi unde marea proprietate e cea mai desvoltată, prezintă numărul cel mai mare de analfabeţi? Cum s’ar explica, însfârşit dacă nu prin antagonismul adânc ce există între învăţământul popular şi regimul plutocratic ce ne stăpâneşte, faptul că numărul ştiutorilor de carte, mai mari de 7 ani, nu trece de 15% şi că din acest punct de vedere, suntem ţara cea mai înapoiată chiar din Peninsula Balcanică?

Instrucţia incomodează pe proprietar prin aceea că’l atinge în interesele sale directe de exploatator, dar şi prin aceea că el presimte în ea o putere culturală care, ajutată de alţi factori, va putea redeştepta în ţăran şi în muncitor dorul luptei şi al libertăţei.

În aceste condiţiuni, cum aţi putea să speraţi dela stăpânii voştri, dela stăpânii noştri ai tuturor, o solicitudine dezinteresată pentru interesele voastre?

Când observăm de aproape viaţa învăţătorului român, nu putem opri să se deştepte în noi un mare sentiment de tristeţe şi de pesimism. Împins de egoismul strâmt, individual, el se face adeseori complicele direct al acestui sistem ruşinos ce ne domină. El se face agent politic şi comercial, cămătar şi exploatator, exploatând el însuşi munca copiilor poporului, — sub pretext de a’i învăţa grădinăria şi agricultura. Netăgăduit, aceasta nu’i regula generală, dar ceea ce se poate spune pentru toţi învăţătorii fără deosebire, e că prin pasivitatea lor se fac, toţi, complicii indirecţi ai menţinerii poporului în robie şi ai menţinerii propriei lor aserviri.

Vă numiţi educatori ai poporului! Aveţi ambiţiunea dreaptă, — pentrucă e datoria voastră, — nu numai de a preda copiilor abecedarul, dar de a le forma şi caracterul. Dar unde e propriul vostru caracter? Prin ce act colectiv de curaj şi de independenţă 1-aţi manifestat? Prin ce veţi justifica voi în faţa marei masse a poporului superioritatea voastră intelectuală şi morală? Vai! Prea puţine motive de mândrie puteţi să aveţi, pentrucă şi voi împărtăşiţi toate instinctele de servilism şi de supunere pe cari o sclavie seculară le-a infiltrat în sufletul poporului. Într’o ţară de sclavi analfabeţi voi nu sunteţi decât sclavi analfabeţi. Unde sunt organizaţiile voastre proprii, în cari să se manifeste voinţa voastră şi nu aceea a superiorilor voştri ierarhici? Unde e lupta voastră, voi cari sunteţi chemaţi să daţi poporului, pilda curajului cetăţenesc şi a devotamentului dezinteresat?

Spre a vedea cât de în urmă au rămas, într’adevăr, institutorii şi învăţătorii noştri, n’avem decât să privim ceea ce fac învăţătorii celorlalte ţări. Ei bine, ei au intrat de mult pe calea hotărîtoare a organizărei şi a luptei, justificând cuvântul de ordine: prin luptă se câştigă drepturile. Nu există o ţară occidentală în care învăţătorii să nu-şi fi format ei organizaţiile lor profesionale independente. În Franţa, de pildă, se înfiripează sub ochii noştri una din mişcările cele mai admirabile ale institutorilor. Adunaţi de multă vreme în organizaţiuni independente,— numite „Amicale”,—ei aderă astăzi în massă la mişcarea dezrobitoare a muncitorilor. ,,Amicalele” se transformă în sindicate. Şi aceasta e lesne de înţeles. O solidaritate strânsă leagă interesele salariaţilor învăţământului public cu acelea ale restului de salariaţi. Patronii, în plata lucrătorilor lor, au de exemplu Statul, după cum şi din potrivă Statul, în plata salariaţilor săi, se conduce după patroni. Dacă muncitorii angajaţi particularilor izbutesc să-şi mărească salariul lor, muncitorii intelectuali în slujba Statului vor avea de asemeni dreptul, — şi curajul mai ales, — de a cere urcarea lefurilor lor. Din contră, dacă Statul plăteşte mai bine, lucrătorii industriei private vor cere şi ei acelaş lucru patronilor. Urcarea salariilor într’o ţară, spre a fi durabilă, trebue să fie generală pentru toate categoriile muncii.

Dar, în afară de aceasta solidaritate imediată, care uneşte pe muncitori şi pe institutorii de orice grad, mai e o alta, — istorică şi generală; şi unii şi alţii sunt deopotrivă de interesaţi să dispară ruşinosul regim al exploatării muncii omeneşti.

În sfârşit, muncitorii au încă un interes vital spre a vedea soarta învăţătorilor îmbunătăţită: aceştia din urmă cultivă copiii poporului, — copiii muncitorilor. Or, spre a-şi îndeplini în conştiinţă misiunea lor, ei trebue să fie bine plătiţi.

Aceste consideraţiuni au determinat pe institutorii fran­cezi să se organizeze în sindicate şi să intre în Uniunile lu­crătorilor, adică în familia lor naturală.

Dar, numai în Occident au apucat pe acest drum învă­ţătorii? Nu, ci şi în Orient! De mult institutorul rus şi-a câş­tigat recunoştinţa poporului său. E mai bine de jumătate de secol de când el desfide mizeria şi persecuţiile, închisoarea, exi­lul, spânzurătoarea, în numele acestei solidarităţi strânse care îl leagă de poporul muncitor. Necesitatea sforţărilor comune, spre a ajunge la ameliorări generale, i-a făcut totdeauna pe insti­tutorii ruşi să moară, oarecum sub ochii noştri, pe baricade alături de muncitori şi ţărani. Glorie lor, glorie memoriei lor î Fie ca suvenirul eroic al acestor martiri ai cauzei noastre comune, să planeze deasupra voastră, — institutori şi învăţători, din România, când vă veţi aduna împreună! Îndepărtaţi’vă un moment privirea dela fasturile şi pompele mincinoase făcute cu scop de a ascunde propria voastră mizerie şi aceea a po­porului român,—întocmai după cum monumentul funebru ascunde cadavrul putrezit, — şi în depărtaţi-vă atenţia într’acolo, spre Nordul rusesc, unde din unirea poporului şi a puternicii Federaţiuni a institutorilor ruşi, se va naşte, în mijlocul suferin­ţelor sângeroase şi crude, o viaţă nouă şi mai bună.

Sau împărtăşiţi poate afirmaţiunea ipocrită a stăpânilor noştri, cari spun că noi suntem o ţară liberă şi fericită? Luaţi atunci pildă, institutori şi învăţători din România, dela fraţii voştri dintr’o altă ţară orientală, dar infinit mai liberă şi mai democratică decât a noastră, anume Bulgaria. De mult Uniunea institutorilor bulgari, care are un număr de membri mai mare de 4000, a devenit o forţă formidabilă, în faţa căreia însăşi miniştrii sunt siliţi să se încovoaie. Luaţi pildă dela organizaţiunile lor socialiste şi sindicale, cari funcţionează la lumina zilei, datorită faptului că, prin sforţări continue, prin lupte energice, institutorii au impus guvernelor bulgare, respectul drepturilor lor.

Învăţători şi institutori!

În mintea fiecărui om al progresului, funcţiunea voastră înseamnă cultură şi civilizaţie. Dar e cultură şi cultură, e ci­vilizaţie şi civilizaţie, ea însăşi poartă adeseori pecetea infa­mantă a intereselor de clasă. În general, în societatea actuală, întemeiată pe exploatare, nu există, nu poate să existe, instruc­ţiune publică în adevăr ştiinţifică; dar aceasta e adevărat mai ales pentru o ţară înapoiată ca a noastră. Astfel, pe când în cea mai mare parte din ţările civilizate neutralitatea, adică laicizarea şcoalei, e regulă, — la noi, alături, de ştiinţele exacte, va trebui să mai predaţi copiilor minciunile voite sau nevoite ale teologilor. Astfel contradicţia pătrunde de timpuriu în mintea copilului. Această falşificare a adevărului ştiinţific apare şi mai clar în învăţământul ştiinţelor cari se ocupă cu societatea omenească. Aci, totul e aranjat într’un scop determinat, utilitar și de stăpânire. Astfel învăţaţi pe copii, istoria zisă naţională, le predaţi suferinţele pe cari le-a suferit poporul român în luptele lui contra cuceritorilor străini. Dar, unde vor învăţa, institutori şi învăţători români, şcolarii voştri istoria de mii de ori mai tragică a luptelor poporului român în contra propriilor săi stăpâni, — boierii şi domnitorii, — unde e povestită această istorie a suferinţelor fără sfârşit pe cari ţăranii noştri le-au în­durat şi le îndură încă dela stăpânitorii lor români ? Un spirit strâmt, naţionalist, pătrunde întregul învăţământ pe care îl daţi; voi înşivă sunteţi pătrunşi adeseori, până în măduva oa­selor, de acest spirit.

Dar întrebatu-v’aţi vreodată ce se cuprinde în acest spirit? V’aţi dat vreo dată seama de tot reacţionarismul care se as­cunde sub el şi toate nenorocirile cu cari el ameninţă poporul? Ştiţi voi ce piedică imensă constitue el, în drumul propriei voastre emancipări? Şi totuşi răspândirea şi afirmarea lui sunt în interesul claselor dominante. Esenţa filosofiei lor e că tot ceeace există este raţional şi numai aceasta e raţional. Se în­ţelege, după cum existenţa prejudecăţilor religioase e necesară claselor dominante spre a sustrage privirile poporului dela mi­zeriile zilnice şi a le îndrepta spre ceruri, după cum religia, zicem, este un paralizator al energiei şi al luptei, naţionalismul urmăreşte acelaş scop. „Eu exploatatorul tău, sunt amicul tău”, zice naţionalismul român, muncitorului român. „Duşmanul tău e muncitorul, — tovarăşul tău, — din celelalte ţări”. Naţionalismul este chiar chemat din ce în ce să înlocuiască religia în rolul său adormitor al sufletului popular. Profitând de acest sentiment naţionalist, întreţinut în mod artificial prin voi, clasele stăpânitoare speră să prelungească, să eternizeze dominaţiunea şi exploatarea lor. Militarismul, această plagă a civilizaţiei, devine pentru ele instituţiunea cea mai sfântă. În jurul lui se crează casta militarilor, cari şi ei caută să răspândească şi să menţină spiritul militar. Spre a întări şi mai mult acest spirit s’a introdus în şcoli militarizmul. Veţi avea alături de voi funcţionând ca „instructori militari” pe foşti sub-ofiţeri, cari vor transporta în şcoală moravurile cazărmii.

Contrar cu ceeace se tinde pretutindeni, — să se transforme regimul cazărmii, să se apropie condiţiile de viaţă ale soldatului cu acelea ale tuturor cetăţenilor, — la noi se începe cu partea contrară, prin transformarea în cazarmă a şcoalei. Când va veni ziua în care voi, institutori şi învăţători, veţi putea face aşa cum au declarat mai deunăzi, la ultimul lor congres, institutorii francezi: „Institutorii francezi sunt cu energie partizani ai păcii. Ei au ca deviză: război războiului”.

Dar până la această zi, veţi suferi noul regim cazon, veţi suferi deformarea caracterelor copiilor poporului destinaţi de acum înainte să servească de figuranţi la parade. Ca toate instituţiile Statului, şcoala devine şi ea un instrument de aservire. Nu, clasele stăpânitoare nu îngădue învăţământul primar decât întrucât ele pot trage din el un profit direct şi voi sunteţi aceia cari veţi da astăzi un învăţământ corespunzător intereselor şi mentalităţii stăpânilor noştri. Voi, de acum, va trebui să vorbiţi şcolarilor voştri de sfinţenia proprietăţii, dobândite prin furtul muncii. Îi veţi învăţa de acum, că nedreptatea socială, că mizeria, au existat şi vor exista întotdeauna; voi le veţi vârî în minte necesitatea eternă a războaielor şi măcelurilor dintre popoare.

Unde rămâne atunci rolul culturii şi al civilizaţiei şcoalei? Nu vedeţi oare că mersul ulterior al progresului, desvoltarea raţională a învăţământului se loveşte de interesele şi de preju­decăţile claselor dominatoare?

De aceea noi proclamăm sus şi tare: numai socialismul va crea condiţiunile în cari ştiinţa nu va mai fi falsificată. Socialismul prin sforţările sale, prin transformarea democratică a instituţiilor, — ca fază tranzitorie către transformarea completă a societăţii, — va crea o atmosferă mai favorabilă existenţii şi activităţii învăţătorului român.

Da, e sigur: reforme serioase politice nu se vor face atâta timp cât poporul el însuşi nu va intra în luptă. Or, el a intrat deja! Şi tocmai în numele lui, în numele muncitorilor organizaţi şi conştienţi din România, noi vă chemăm, pe voi institutori şi învăţători, în îndoita voastră calitate de salariaţi şi de pioneri ai civilizaţiei, noi vă chemăm să veniţi în rândurile fraţilor voştri din uzine şi din ateliere şi de a lupta împreună cu dânşii pentru marea cauză a libertăţei şi emancipărei poporului.

 

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.