2 migranti din centrul de la Arad, de 5 zile in greva foamei


:: ind / 04.07.12

Comunicat de Presa:
“A cincea zi de greva foamei pentru doi migranţi din Centrul de Luare în Custodie Publică a Străinilor de la Arad”
“Cred că vor să ne tortureze psihic. Nu înţelegem de ce ne tot mută dintr-un loc în altul şi ne îndepărtează de prieteni şi familie. Aici în Arad, nu avem pe nimeni, nu ştim de ce suntem aici şi stăm închişi în cameră de sâmbătă”Doi migranţi din Centrul de Luare în Custodie Publică a Străinilor din Arad au intrat sâmbătă în greva foamei pentru a protesta împotriva transferului lor din Centrul similar din Otopeni. Aceasta este cea de-a 5-a zi de când cei doi, un cetăţean tunisian şi un cetăţean nigerian, au decis că nu vor mai mânca şi nu vor mai bea nici un fel de lichide.
“Nu ni s-a spus nimic. Sâmbătă dimineaţă eram în centru la Otopeni şi când am vrut să mergem la masă ne-au anunţat că imediat vom pleca la Arad. Noi nu am vrut, dar ne-au luat cu forţa, ne-au pus cătuşele şi ne-au adus aici. Cei de aici, de la Arad, nu ştiau nici ei de ce am fost transferaţi. Am discutat cu directorul centrului şi nici el nu înţelegea. De când am ajuns aici nimeni nu ne-a putut explica de ce am fost aduşi şi ce se va întâmpla cu noi.”

Cei doi migranţi aflaţi în greva foamei solicită să fie transferaţi înapoi la Otopeni, unde ar putea fi în contact cu soţiile, prietenii şi reprezentanţii legali. De asemenea, aceştia au certitudinea că motivul transferului nu este reprezentat de lipsa locurilor din centrul de la Otopeni, care, la momentul plecării lor era utilizat la jumătate din capacitate. În ultima lună de detenție la Otopeni, conducerea centrului a decis mutarea unuia dintre cei doi la camera de izolare, separându-l astfel de ceilalți migranți din centru, pe care îi ajuta cu informații despre drepturile ce li se cuvin, traduceri în si din limba româna, solicitând alaturi de ei un tratament demn pe durata detenției. Cu 2 saptamani înainte de a fi transferat la Arad, același deținut a fost atenționat de către directorul centrului Otopeni ca “nu i se va permite sa facă revoluție aici”, aluzie la motivul pentru care a fost izolat.

Ambii migranți au înfăţişare în instanţă în luna noiembrie 2012, în calitate de reclamanţi, contestând respingerea solicitării de azil. Până la momentul pronunţării deciziei în instanţă, aceştia nu vor putea fi expulzaţi în mod legal. De asemenea, cei doi solicită reanalizarea dosarelor/rezoluţiilor în baza cărora au fost luaţi în custodie publică, menţionând faptul că documentele conţin informaţii eronate şi fac referire la persoane care au alte nume şi altă cetăţenie decât ei. Din acest motiv, aceştia cer ca situaţia lor să fie cunoscută şi analizată de persoane sau organizaţii imparţiale, iar transferul lor înapoi la Otopeni să aibă loc imediat.

Centrele de Luare în Custodie Publică a Străinilor sunt structuri închise, aflate în subordinea Oficiului Român pentru Imigrări, în care sunt cazati cetăţeni străini care nu au avut sau cărora le-au expirat documentele de şedere în România. Luarea în custodie publică reprezintă o măsură administrativă de restrângere a libertăţii de mişcare. Deşi luarea în custodie publica este diferită din punct de vedere juridic de privarea de libertate, în realitate conditiile sunt identice cu cele din închisori. În marea majoritate a cazurilor, persoanele aflate în aceste centre nu sunt acuzate de comiterea unei infracţiuni. Cele mai multe dintre acestea sunt returnate în ţările de origine, fie prin programele de returnare voluntară, fie împotriva voinţei lor, prin acţiuni de returnare forţată.

Pentru mai multe detalii vă rugăm să contactați :
romania@indymedia.org sau apatrid@riseup.net

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.