Scrisoare deschisă prietenilor din Critic Atac

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

Am primit la redacţie această scrisoare de la Liviu Ornea. Răspuns aici.

Dragi prieteni,

am urmărit și urmăresc constant intervențiile voastre publice. Cu unele am fost și sînt de acord, cu altele nu. Dar acum sînt foarte nedumerit. Iată de ce.

În ianuarie erați foarte activi, îndemnați – și pe bună dreptate, de multe ori – la protest, la manifestarea nemulțumirii, vă arătați indignați de tentativele de impunere a unei legi a sănătății insuficient discutate, de schimbarea (legală, desigur, dar neavenită) a lui Raed Arafat. Nu discut aici dacă erați îndreptățiți să interpretați ideologic ce se întîmpla atunci, constat doar mobilizarea exemplară împotriva unor derapaje democratice.

Nu înțeleg de ce acum păreți blazați, dezinteresați. Nu vi se pare că schimbările intempestive din Educație și cercetare (legale, desigur) reprezintă amenințări grave la adresa democrației (măcar a celei academice)? Schimbarea Consiliului de etică în preziua discutării unui caz grav de plagiat vă lasă indiferenți? Desființarea CNATDCU cu argumente puerile vi se pare neimportantă? Faptul că înalte personaje publice sînt acuzate de plagiat și reacționează oricum numai în spirit academic nu – e doar un detaliu? Împroșcarea cu noroi, de pe o baricadă politică, a unui savant ca Marius Andruh nu vă indignează? Afirmațiile lui Andrei Marga sau Ioan Rus, prostiile emise de un ministru al Educației care nu înțelege ce semnează  nu sînt destul de grave, nu merită taxate la fel ca hăhăielile lui Băsescu?

De ce acum relativizați la nesfîrșit și găsiți circumstanțe atenuante? Doar pentru că la putere se află un partid care își zice de stînga? Voi știți mai bine decît mine că minte.

Înțeleg să explic taximetristului că nu toată lumea plagiază, că Rus nu știe ce vorbește cînd spune că de la Aristotel încoace toți au plagiat, că nu  sînt(em) toți o apă și-un pămînt – dar vouă? Înțeleg să explic taximetristului că dacă soția a lăsat un cuțit pe masă și nu a strîns fărîmiturile, eu tot nu sînt îndreptățit s-o înjunghii – vouă nu. Voi știți prea bine aceste lucruri. Cu voi nu am de ce să fac exerciții de logică aplicată. Chiar dacă nu sînteți chimiști sau fizicieni, știți să citiți o listă de lucrări și un CV și puteți înțelege singuri că nu avem în țară mulți de talia lui Marius Andruh (iar dacă nu reușiți să vă convingeți singuri, întrebați-vă cunoscuții, pe mine de exemplu, vă explic). Voi știți prea bine că greșelile lui Daniel Funeriu, faptul că a dat oricărui ministru posibilitatea legală de  a schimba prin OM comisiile si consiliile consultative, nu implică în mod necesar și nu scuză comportamentul actualei guvernări.

De ce nu protestați și acum ca în ianuarie, de ce nu chemați lumea  – măcar pe cea academică – la protest? Sînteți, o parte dintre voi, universitari, știți prea bine ce haos e acum în învățămînt și cercetare. Nu vă cer să fiți de acord cu standardele minimale ori cu alte chestiuni punctuale. Dar nu se poate să nu fi înțeles că desființarea CNATDCU (precedată abuziv de cererile trimise deja la universități pentru nominalizări în comisiile de specialitate) va bloca validarea doctoratelor și organizarea abilitărilor care abia începuse. Nu sînt lucruri destul de grave?

Ar cam fi momentul să vă poziționați și să practicați echidistanța pe care – pe drept cuvînt – o cereți altora.

Cu prietenie,

Liviu Ornea

Articolul precedent
Articolul următor

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole