Direcţia secretă a lui Dragnea. Cum a ajuns “Teroristul” din Guvern să aibă puteri antitero.

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

“Ajuns numărul doi în guvern, Liviu Dragnea s-a asigurat că moşteneşte toate “puterile” ministeriale ale Elenei Udrea, inclusiv cea pe linie antitero, luând “la pachet” şi structura de informaţii clasificate care a revoltat acum patru ani Opoziţia, aflată acum la Palatul Victoria.

La reorganizarea ministerului, Dragnea a primit şi câteva puteri în plus faţă de cele pe care le aveau titularii de la Dezvoltare, respectiv de la Administraţie de până acum. Printre altele, poate nu doar să închirieze proprietăţile pe care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) le are în administrare, ci chiar să le concesioneze până la 49 de ani.

Dezvoltarea antitero

De la butoanele Dezvoltării şi ale Administraţiei, primul reorganizat în guvernul Ponta II, Liviu Dragnea, alintat pe vremuri “Teroristul” de preşedintele Traian Băsescu, şi-a inclus în atribuţii asigurarea protecţiei informaţiilor clasificate, dar şi prevenirea şi combaterea terorismului “prin activităţi specifice”. În aceeaşi hotărâre de guvern 1/2013 prin care stabileşte organizarea şi funcţionarea MDRAP, direct în subordinea ministrului apare şi o structură de Gestiune şi Protecţie a Informaţiilor Clasificate.”

Articolul integral, în ziarul Gândul.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole