Vina va fi întotdeauna a celor morţi

de Václav Drozd

Cu două luni în urmă, şase oameni au murit la uzina chimică Unipetrol, din Kralupy nad Vlatvou. Ne-am dus acolo să aflăm în ce condiţii lucrau.

În jurul orelor 9 dimineaţa, dispozitivul care detectează scăpări de gaze în atmosferă a început să ţiuie. Alarma a continuat să sune timp de o oră, până în clipa în care o explozie a ucis şase oameni şi a rănit grav alţi doi. În acel moment, doisprezece lucrători de la patru companii diferite se aflau în rezervoarele rafinăriei RPA a Unipetrol. Cinci muncitori români lucaru pe nişte schele în apropierea uneia dintre cisterne, sub supravegherea şefului lor, cehul Ondřej M. Unul dintre românii mai experimentaţi şi-a avertizat în mod repetat supraveghetorul în privinţa semnalului detectorului. Cu toate acestea, managerul i-a pus să continue operaţiunea de dezasamblare a valvelor de rezervă – pentru că treaba trebuia terminată rapid. Potrivit relatărilor unor martori oculari, explozia a fost provocată de o aerotermă, un aparat folosit pentru a usca şi întări straturile de vopsea de pe cisterne. Odată băgată în priză, s-a produs o scânteie, care a aprins gazele acumulate. Cotidianul Mlada fronta DNES îl citează pe Stanislav Malý, directorul Institutului de Cercetări pentru Siguranţa Muncii, care susţine că în apropierea locului deflagraţiei au fost găsite şi o lance de sudură şi un flex, ceea ce sugerează că accidentul ar fi putut fi produs de utilizarea uneia dintre aceste două aparate.

Cauza exactă a tragediei va fi dezvăluită de ancheta aflată în desfăşurare. Deocamdată, însă, asupra întregii afaceri planează un număr de semne de întrebare: le-a permis Unipetrol muncitorilor să folosească scule electrice de mare putere într-un loc în care exista riscul acumulării unor gaze explozive? De ce au continuat, în ciuda semnalului de avertizare? Erau muncitorii instruiţi pentru lucrul în condiţii de mare risc? Aveau contracte de muncă valabile? Chiar şi acum, la două luni după explozie, poliţia tot nu a identificat unul dintre trupuri.

Faptul că muncitorii făceau parte dintr-un lung lanţ de sub-contractori pune, la rându-i, probleme. Unipetrol a angajat compania Bilfinger Euromont pentru lucrări de mentenanţă. Compania activează în domeniu de la mijlocul anilor ’90, fiind unul dintre principalii furnizori de servicii inginereşti din industria petrochimică. Compania era responsabilă pentru lucrările la rezervoare, fiind reprezentată de angajatul său, Ondřej M. Dar Bilfinger Euromont a subcontractat apoi lucrările către Envir-invest, cu sediul în Ustí nad Labem, ai cărei angajaţi sunt, în marea lor majoritate, din România, Ucraina sau Moldova.

Nişte străini morţi şi necunoscuţi

Ion Pandele (47), din satul Tinoş, judeţul Prahova, lucra pentru Envir-invest de peste zece ani de zile, fiind cel mai experimentat dintre lucrători. Colegul său, Constantin Brânzaru (55) lucra în Cehia din 2011. Potrivit cotidianului român Adevărul, strângea bani pentru construcţia casei fiului său, plănuind ca într-un an de zile să se pensioneze şi să se întoarcă în România. Soţia sa susţine că muncea în condiţii periculoase şi fără contract. “N-aveau ce căuta acolo. Aveau contract doar pe doi ani de zile, de care nici nu li s-a spus nimic,” a declarat ea pentru Adevărul.

Celelalte victime au fost Marian Iulian Mihăilescu (31), din Ploieşti, şi Georgian Cătălin Ştefan (24), din Titu. La o lună după explozie, identitatea celui de-al şaselea lucrător mort în condiţii tragice era în continuare necunoscută. Comisariatul Central din Boemia susţine că încă aşteaptă rezultatele unei analize genetice, s-ar putea însă ca nici aceasta să nu facă lumină asupra posibilei sale identităţi. Cel puţin o altă persoană lucra pe şantier fără contract, iar identitatea sa era probabil tot necunoscută companiei care îl angajase. Jan Hron, reprezentantul Envir-invest, a refuzat să comenteze.

Unipetrol RPA insistă că ştie cu precizie cine lucrează, în orice moment, pe oricare dintre şantierele lor. “Folosim companii specializate pentru astfel de contracte. Instructajul care li se face înainte de a intra pe şantier este similar celui pe care îl primesc angajaţii noştri. La nevoie, li-l facem şi în alte limbi. Siguranţa este întotdeauna pe primul loc pentru noi, iar regulile li se aplică tuturor,” a declarat directorul de comunicare Jiří Hájek, după o ceremonie de comemorare a celor decedaţi. Evenimentul, care s-a desfăşurat în faţa intrării rafinăriei, a fost organizat de iniţiativa independentă Munca nu Trebuie să Ucidă (Práce nesmí zabíjet), constituită ca răspuns la această tragedie. E un colectiv de activişti şi sindicalişti, care se zbat pentru o anchetă aprofundată şi rezultate cât mai echitabile pentru toţi cei implicaţi.

Declaraţia lui Jiří Hájek este confirmată şi de Martin Machačný, preşedintele sindicatului rafinăriilor din Cehia, care spune: “Când intră pe şantier, toţi angajaţii trebuie să aibă asupra lor un carnet care confirmă faptul că au urmat şedinţele de instrucţie pentru siguranţa în muncă. Fără el, nimeni nu poate intra – nici un şurub nu poate să atingă,” susţine Machačný, adăugând că “dacă este cu-adevărat imposibil să susţii un instructaj în limba muncitorului, atunci trebuie să fie prezent un interpret. Clipurile de instructaj sunt înregistrate în limbile cehă, engleză, germană şi poloneză.”

Improvizaţii în loc de instructaj

Nicolae, un muncitor român care lucrează la Envir-invest de doi ani, descrie o cu totul altă experienţă cu instructajul privind siguranţa în muncă. A petrecut două zile lucrând alături de muncitorii morţi la montarea unei ţevi chiar în apropierea locului deflagraţiei, iar pe unii dintre ei îi cunoştea de ani buni. “Instrucţia a durat destul de mult, în jur de două-trei ore. Dar s-a făcut în cehă, aşa că a trebuit să mă apropii de unii care mai rupeau câte-un cuvânt în cehă ca să prind şi eu câte ceva. Înţelegeai unele lucruri din ilustraţii, pe altele le aflai de la cei care ştiau ceva mai bine limba. Din păcate, era un soi de improvizaţie,” ne-a explicat Nicolae la întâlnirea pe care am avut-o într-un restaurant din Most. El susţine că instructajul era mai mult o formalitate, dat fiind că până şi hârtiile pe care trebuiau să le semneze erau tot în cehă. “N-are nicio valoare, documentele sunt aproape întotdeauna în cehă. Cât am lucrat eu aici, în Cehia, o singură companie ne-a oferit materiale şi instructaj în limba engleză,” susţine el.

Nicolae ne-a mai spus şi că, imediat după explozie, directorul Euromont a discutat cu toţi angajaţii Envir-invest, cărora le-a transmis să nu vorbească cu ziariştii despre incident. Nicolae a ales să vorbească cu noi în pofida interdicţiei. Ca să-l protejăm, folosim o falsă identitate.

El are un contract pe durată nedeterminată, dar susţine că alţii lucrează pe contracte de scurtă durată sau chiar ilegal. Lucrările de montaj pentru Euromont se fac adesea sub presiune, spune el, muncitorilor cerându-li-se imposibilul. Întrebat dacă aceasta ar fi putut fi una dintre cauzele tragicei explozii, a replicat: “E simplu – e vorba de interese financiare. Lucrările trebuiau încheiate la o dată anume – voiau multă muncă, făcută foarte repede.”

Nicolae subliniază că vina nu e doar a şefilor cehi şi a aşteptărilor lor nerealiste, ci şi a compatrioţilor şi colegilor săi, care refuză să le ţină piept. “Le e frică să nu-şi piardă slujba; au familii de întreţinut. Aşa că nu le zic şefilor că nu lucrează în condiţii improprii,” meditează el, adăugând că lui nu îi e frică să ridice vocea. “Sunt zile în care lucrăm şi 12 ore. Mai ales la contractul ăsta din urmă, pentru Mero, suntem sub o presiune imensă. Şefii nu te-ameninţă că te dau afară, pur şi simplu îţi dau de înţeles, cu binişorul, că ar trebui să lucrezi ceva mai mult,” îşi descrie el experienţa de lucru pentru Mero, o companie de stat care deţine conducte şi instalaţii de stocare pentru benzină şi alţi combustibili.

Termene imposibile

Nicolae ne confirmă faptul că, de regulă, muncitorii care lucrează în Cehia sunt proveniţi din mediul rural şi sunt necalificaţi. Sunt obişnuiţi să tragă din greu, nu-şi cunosc drepturile şi nu ţin neapărat să-şi apere interesle în faţa angajatorului. “Din păcate, mulţi dintre ei sunt analfabeţi, aşa că nu le poţi explica că nu e bine să muncească prea mult sau să accepte condiţii de lucru dezavantajoase. Dacă le spui să folosească un ciocan de 50 de kilograme, asta o să facă. Sunt dispuşi să facă o muncă de două zile, în două ore,” susţine Nicolae. Envir-invest îşi trimite angajaţii să lucreze în medii de mare risc, cu substanţe extrem de inflamabile. Muncitorii primesc adesea termene imposibile, acceptând bucuroşi ore suplimentare pentru a câştiga mai mulţi bani. Dacă nu respectă instrucţiunile de siguranţă sau dacă nu le înţeleg cum trebuie, riscul de accident creşte considerabil.

“În rafinărie ajuns şi muncitori analfabeţi, după care trebuie să se ţină cineva, să-i supravegheze pe şantier. La Kralupy, venise unul de la Euromont fără nicio experienţă, care era calificat doar pe hârtie – colegii lui ajunseseră să se întrebe chiar dacă e apt de lucru.” Acestea sunt motivele pentru care Nicolae crede că Ondřej M. şi-a lăsat subordonaţii să lucreze, în ciuda semnalului de avertizare. În opinia lui, Unipetrol e principalul responsabil, pentru că şi-a lăsat angajaţii să lucreze într-un mediu plin de gaze explozive. “Pentru fiecare lucrare în parte, administratorul de şantier – în cazul de faţă, Unipetrol – trebuie să emită un plan de lucrări. Pe baza acestuia, un supraveghetor din partea companiei trebuie să se asigure că planul este urmat şi condiţiile sunt îndeplinite,” adaugă Nicolae.

Sindicalistul Martin Machačný susţine, însă, că din acel rezervor nu s-ar fi putut produce nicio scurgere, pentru că nu mai era folosit de opt ani şi stătea deschis de aproape un an. “Ancheta va arăta ce a produs explozia. Eu nu ştiu. De ceva timp se desfăşurau lucrări de întreţinere la acel rezervor, care fusese sablat, vopsit şi aştepta să reintre în funcţiune,” explică reprezentantul sindical. Ţinând cont de faptul că ancheta este încă în desfăşurare, nu vrea să ne ofere detalii, dar confirmă faptul că muncitorii aveau precis la ei un detector de gaze. “La instructaj, acesta este un motiv de încetare imediată a lucrului şi părăsire a zonei. Nu contează dacă un superior îţi zice să continui,” susţine Machačný.

Nesiguranţa creşte

Presa s-a concentrat mai ales asupra pericolului în care se afla Kralupy nad Vltavou, dar explozia s-a produs la doar câteva sute de metri de un cartier rezidenţial al unui orăşel învecinat mai mic, Veltrusy. Instalaţiile de distribuţie se văd din Veltrusy, iar localnicii au auzit în mod clar explozia, temându-se că incendiul s-ar putea extinde sau că ar putea fi scurgeri de substanţe chimice. În momentul exploziei, într-o şcoală de la nici un kilometru distanţă se aflau în jur de 500 de copii. În primele cinci minute, locuitorii din Veltrusy n-au primit nicio informaţie oficială, dar din fericire, n-a trecut mult şi s-a aflat că nu erau în pericol. “Primele informaţii pe care le-am primit au fost din presă. Unipetrol nu m-a contactat decat la trei ore după incident, ceea ce e foarte târziu. Ar fi fost suficient să ni se spună ceva în primele minute după deflagraţie – dacă să evacuăm sau nu şcoala, spre exemplu,” declară Filip Volák, primarul din Veltrusy.

Jiří Hájek, directorul de comunicare de la Unipetrol, nu consideră că există vreo problemă: “E o chestiune tehnică. Informarea trimisă prin e-mail a fost etichetată drept comunicat de presă şi trimisă atât mijloacelor de comunicare în masă cât şi administraţiilor publice locale şi altor organisme interesate. Nu am putut da publicităţii alte date decât după ce au fost confirmate de serviciile de urgenţă,” a explicat el, drept răspuns la plângerile localnicilor.

Întrebat dacă e de părere că rafinăria reprezintă un pericol pentru locuitorii oraşului, răspunsul primarului a fost unul şovăielnic: “Mi se pare că nu există suficiente investiţii în infrastructură. De-a lungul ultimilor ani, Unipetrol a făcut profituri considerabile. Mi se pare că explozia e un alt exemplu al caracterului destul de dubios al companiei. Ca să nu mai vorbesc de sprijinul pe care îl acordă pentru educaţie sau mediu – şi care e mai mult simbolic, de ordinul a zeci de mii de coroane (mii de euro)” declară primarul, adăugând: “Uzina chimică are un impact negativ asupra vieţii de zi cu zi în Veltrusy: noaptea, pe străzi, se simte adesea un miros neplăcut şi poţi auzi limpede sunetul făcut de incineratorul de gaze reziduale.”

În afara contribuţiile mici la bugetul municipal, primarul este nemulţumit că ceea ce era atunci Rafinăriile Cehe (care a fuzionat cu Unipetrol RPA la începutul lui 2017 şi nu mai există) a închis o staţie de monitorizare care măsura concentraţia de gaze toxice emise de uzina chimică. “Nimeni nu se gândeşte la efectul cumulat al tuturor surselor de poluare,” continuă primarul. Din câte se pare, el e implicat în negocieri cu compania pentru redeschiderea staţiei. Ar fi recunoscător dacă firma ar investi în tehnologie, măsuri de siguranţă şi gestionare a crizei pentru a-şi reduce impactul asupra vieţii locuitorilor din zonă şi a preveni alte accidente. “Aş ceda cu inima deschisă câştigul adus de companie în regiune în schimbul siguranţei şi măcar unei îmbunătăţiri minimale a condiţiilor de mediu. Până una-alta – şi aici mă refer şi la cel mai recent accident – mi se pare că nesiguranţa e în creştere,” a concluzionat primarul Filip Volák.

Profiturile cresc, dar economisirea pare să n-aibă sfârşit

În jur de trei sute de angajaţi lucrează în rafinăria din Kralupy nad Vltavou, majoritatea operatori de producţie şi lucrători de laborator. Potrivit şefului de sindicat, Martin Machačný, compania a avut de suferit de pe urma schimbărilor generaţionale şi a lipsei mâinii de lucru, pe care actualii angajaţi o compensează prin muncă suplimentară. Rezultatul este că mai puţini oameni muncesc mai mult decât înainte. Unipetrol subcontractează alte companii pentru toate lucrările de întreţinere. Concernul i-a adus deţinătorului său polonez, PKN Orlen, 8,7 miliarde de coroane ceheşti (aprox. 350.000 EUR). La momentul respectiv, producţia era oprită în complex, întreţinerea întregului ansamblu fiind atribuită unor companii externe. Aproximativ 1500 de angajaţi externi participă la lucrările de întreţinere.

În cazul lucrărilor la rezervorul cu pricina, a existat un întreg lanţ de furnizori. Bilfinger Euromont, căruia îi fusese atribuită lucrarea, a angajat compania Envir-invest, probabil atât din cauza dorinţei de-a face economii, cât şi din cauza rarităţii mâinii de lucru. La sfârşitul acestui lanţ se află, printre alţii, şi muncitorul român mort, rămas necunoscut.

Această încrengătură de relaţii comerciale şi de muncă neclare dintre contractanţi şi contractori îi permite companiei nu doar să reducă costul mâinii de lucru şi să profite de statutul inferior al străinilor, ci şi să eludeze orice responsabilitate în caz că apar probleme. O companie care angajează muncitori străini printr-un intermediar vrea să evite responsabilitatea pentru condiţiile lor de lucru şi salarizare. În cazul exploziei de la Kralupy, trebuie să urmărim cu atenţie cum va trata inspectoratul de stat pentru protecţia muncii relaţiile complexe de subcontractare şi cine va purta responsabilitatea ultimă pentru dezastru.

Unipetrol neagă că structura neclară a subcontractării ar putea fi una dintre cauzele accidentului. “Ne alegem cu grijă subcontractorii prin intermediul unor proceduri de selecţie în care ne axăm nu doar pe expertiza lor tehnică, ci şi pe calificarea şi autorizaţiile trebuincioase,” a declarat Pavel Kaidl, purtătorul de cuvânt al companiei. Acesta insistă că sunt menţinute cele mai înalte standarde de siguranţă şi mobilitate în perimetrul de muncă atât pentru angajaţii companiei, cât şi pentru lucrătorii altor companii subcontractoare.

Promisiuni prost înţelese

“Mulţi dintre compatrioţii mei oferă de lucru prin anunţuri la ziar sau pe internet. Promit multe – mormani de bani, cazări superbe – dar realitatea e complet alta. Ăştia sunt nişte oameni care exploatează alţi români, în special din părţile mai sărace ale ţării, adesea, fără multă educaţie,” spune Nicolae despre experienţa lui de muncă din Repulica Cehă. El îşi sfătuieşte conaţionalii să afle tot ce pot despre compania care intermediază oferta de muncă.

Opinia lui e confirmată şi de Vít Prudil, lucrător social în cadrul Diakonie, o organizaţie caritabilă a Bisericii Evanghelice a Fraţilor Cehi. Din experienţa lui, exploatarea cea mai înverşunată a muncitorilor străini se produce în Boemia Centrală. “Cel mai frecvent, e vorba de salarii neplătite sau lipsa asigurării şi asistenţei medicale,” spune şi Prudil.

Nicolae nu vrea să mai rămână multă vreme în actualul loc de muncă, deocamdată, însă, nu ştie ce să facă. Moartea colegilor lui a fost o lovitură grea pentru el: “Am fost şocat, normal, şi m-am gândit să plec imediat. Dar până la urmă mi-am spus – poţi să mori oriunde,” mărturiseşte el, cu resemnare, încheind interviul după cum urmează: “Aş fi foarte bucuros ca adevărul să iasă la iveală. Dar până la urmă, vina va fi întotdeauna a celor morţi. Unipetrol este o mare companie europeană şi trebuie să iasă basma curată.”

Autorul este redactor la A2larm. Textul a apărut inițial aici

Traducere din limba engleză Alexandru Macovei

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.