UNESCO la Roșia Montană

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

Un material foarte interesant prezentat de Mihai Goțiu despre vizita Comisiei Parlamentare pentru Relația cu UNESCO la Roșia Montană. O Comisie în care toate partidele sunt de acord și iau partea marelui capital în vederea exploatării. Oare ce o zice Nicolae Manolescu despre toate acestea?

“Stăm la dispoziţia d-voastră cât e nevoie” Sau nu?

Mihai Goţiu: …de asemenea, organizaţiile locale şi-au manifestat dorinţa de a discuta cu reprezentanţii Comisiei şi sunt curios domnule Igaş dacă veţi răspunde acestei invitaţii, pentru că, până una alta, aţi mers după un program care a fost organizat de o parte… Pentru doamna Turcan, pentru că aţi invocat locurile de muncă, ştiu şi este oficial pe site-ul Primăriei din Câmpeni un plan privitor la strategia de dezvoltare economică a localităţii. La capitolul “Ameninţări” scrie negru pe alb că e vorba de proiectul minier de la Roşia Montană, care poate să distrugă locuri de muncă în domeniile tursimului, agriculturii şi prelucrării lemnului, pentru că dacă sunt distruse sute de hectare de pădure în zonă e o ameninţare pentru fabricile de mobilă din Câmpeni, în care lucrează peste o mie de oameni. Aşadar, sunt curios dacă se iau în calcul, atunci când se vorbeşte despre crearea de locuri de muncă prin proiectul minier, şi câte locuri de muncă or să dispară.

Traian Igaş: Prima şi ultima întrebare de la d-voastră… I-am invitat pe toţi reprezentanţii ONG-urilor… n-a venit acest ONG (Alburnus Maior şi, de fapt, nu au venit nici reprezentanţii Fundaţiei Culturale Roşia Montană – n.a.). Un coleg de-al nostru a discutat telefonic cu preşedintele ONG-ului (Eugen David – n.a.), a refuzat să participe la această întâlnire…

Mihai Goţiu: Vi se pare normal ca o parte să aibă 15 minute la dispoziţie, iar cealaltă parte să poată să-şi prezinte argumentele câteva ore?

Traian Igaş: Aşa cum nici… aici în conferinţa de presă am zis că stăm la dispoziţia d-voastră cât e nevoie, aşa stăteam şi pe partea cealaltă…

Mihai Goţiu: V-au invitat (la sediul Alburnus Maior – n.a.), la finalul acestei conferinţe de prese veţi sta de vorbă cu ei sau nu?

Traian Igaş: Am avut disponibilitate pentru toată lumea… să ne întâlnim.

Mihai Goţiu: Aveţi în continuare disponibilitate sau nu?

Traian Igaş: Categoric, avem în continuare disponibilitate pentru toată lumea. Nu avem o problemă cu nimeni. Noi am vrut să ne documentăm în aşa măsură încât să avem… cum să spun… toate punctele de vedere ale tuturor, pentru că… deschiderea din partea noastră este una totală şi…

(bruiaj din spatele meu, din partea “colegilor” de presă)

Mihai Goţiu: Numai o secundă… ştiu că, în continuare vă aşteaptă. Veţi sta sau nu de vorbă cu dânşii? Vă aşteaptă jos (la sediul Alburnus Maior – n.r.). Întrebarea e dacă veţi sta sau nu de vorbă cu ei?

Sursa

 

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole