Țările din țara noastră: despre alegerile din Gagauzia

vitalie spranceana pozaZiua de duminică se anunța însorită. La ora 7.45 eram deja în fața Monumentului Eroilor Comsomoliști de lîngă hotelul Turist din Chişinău, acolo unde ne aștepta deja microbuzul ce urma să ne ducă la Comrat. Deși plecarea fusese anunțată pentru ora 8.00, a trebuit să mai așteptăm vreo jumătate de oră – ba unul e pe drum și vine acuș-acuș, ba altul n-a auzit deșteptătorul și e încă pe drum etc…

Mi-am dorit să ajung la Comrat de ziua alegerilor pentru funcția de bașcan (un fel de președinte al autonomiei) și tot căutam opțiuni. Am apelat un prieten al unui prieten, originar din Găgăuzia, pe care l-am întrebat dacă m-ar putea ajuta să găsesc un loc să înnoptez și niște oameni cu care să vorbesc. Mă gîndeam să mă duc încolo pe vreo două zile: una s-o stau în vreun sat și să discut cu oamenii de acolo, iar în cealaltă să mă duc în vreun oraș-două: Ceadîr Lunga, Comrat sau Vulcănești. Pînă la urmă această variantă nu a reușit – prietenul cu pricina face și el parte din staff-ul electoral al unui candidat și nu prea avea timp pentru gură-cască alde mine.

Pe la mijlocul săptămînii trecute a apărut altă opțiune – Partidul Socialiștilor al lui Igor Dodon a decis organizarea unui grup de observatori naționali pentru alegerile din Găgăuzia și eu am fost invitat să fac parte din acest grup compus din jurnaliști, activiști, antreprenori. Grupul urma să viziteze cîteva secții de votare la Comrat, Ceadîr Lunga și poate la Vulcănești. Am acceptat. Cîștigam dublu: mergeam, așa cum îmi doream, la Comrat dar și urma să am un contact direct cu mașinăria internă a celui mai mare partid de opoziție.

Din Chișinău ieșim, după o scurtă discuție pe care o avem cu șoferul în privința drumului, pe la strada Grenoble, în direcția Băcioi.

”Ambele șosele spre sud – prin Hîncești și prin Cimișlia – sunt proaste și găurite, ne spune șoferul. Aceasta e însă mai scurtă.”

La Comrat ajungem aproape de ora 10. Oprim vizavi de sediul de campanie a candidatului independent Irina Vlah (susținută de Partidul Socialiștilor) – etajul doi al unui local.

Alături, Irina Vlah dă deja un interviu pentru Accent TV.

La sediul de campanie ne oprim pentru o cafea și aflăm primele noutăți. Că într-un sat au dispărut misterios vreo sută de buletine de vot nou-nouțe și președintele secției de vot nu știe ce s-a întîmplat. Buletinele au re-apărut la fel de misterios abia după ce a fost chemată poliția. Că în altă secție de vot a fost defectată intenționat o ștampilă. Că poliția vine selectiv la semnalările staff-ului electoral în privinţa încălcărilor. Că întreg partidul, inclusiv președintele Igor Dodon și deputații din parlament sunt împrăștiați prin zonă și monitorizează/participă activ. Că mașini ale unor instituții de stat – Moldtelecom, compania națională de telecomunicații, aflată în gestiunea politică a Partidului Democrat – circulă suspect prin oraș, aduc alegători la secția de vot etc.

Se simte o atmosferă încărcată, aproape ca la un meci de fotbal.

După ce bem cafeaua, obținem acreditările (am solicitat să fiu înregistrat din partea Asociației ”Plural”, cu care gestionăm Platzforma, dar au fost probleme – Plural nu e o organizație politică și nu și-a declarat niciodată intenția de a monitoriza alegerile din Găgăuzia sau alte alegeri, așa că într-un final am fost acreditat în calitate de observator din partea organizației ”Pentru alegeri curate”, rus. ”За чистые выборы”).

Luăm acreditările și suntem repartizați pe secții electorale. Aflăm că planul cu vizitarea altor orașe a fost anulat – rămînem în Comrat, dar ne vom deplasa, din două în două ore, de la o secție la alta.

Împreună cu I.C. urmează să mergem la secția electorală numărul 10, din strada Vizavodskaia care se află pe teritoriul Fabricii de Vinuri ”Vinurile Comratului”, de partea cealaltă a rîulețului Ialpug.

Ialpugul se dovedește a fi o barieră mai mare decît ne-am așteptat – șoferul nostru, un membru al staff-ului Irinei Vlah și originar din Chișinău, nu prea cunoaște drumurile din oraș, așa că umblăm o vreme în cercuri. Localnicii ne dau indicații contradictorii – ascultăm pe unul și cotim la dreapta ca să ajungem într-o fundătură. Reușim într-un tîrziu să găsim podul peste Ialpug și de acolo ajungem foarte repede la secția de votare.

 

Tot pe drum, șoferul nostru ne povestește despre specificul secției de vot. Elementul cel mai important – o încăpere situată la vreo 50 m de intrarea în secție – lîngă care stă parcată o mașină a Moldtelecom-ului (care lucrează pentru Nicolai Dudoglo, actualul primar al Comratului, candidat independent și el, dar susținut de Partidul Democrat. Lucru curios, la alegerile pentru funcția de bașcan toți candidații s-au declarat independenți, fără apartenență de partid, deși principalii favoriți – Vlah și Dudoglo – au în spatele lor puternice mașinării de partid). Mulți dintre alegători trec, în drum spre secție, adică înainte de vot, sau dinspre secție, adică după vot, prin acea încăpere. Există bănuieli că acolo alegătorilor li s-ar explica cum să voteze sau chiar că li s-ar plăti pentru voturi…

Ajunși la secția de vot, arătăm președintelui secției acreditarea și buletinul de identitate și acesta ne înregistrează. Secția însăși a fost amenajată într-o încăpere a Fabricii de Vinuri. Geamurile sunt mari și sala e luminoasă, dar e cam frig. Pe o latură a sălii, la un șir lung de mese, stă comisia electorală. 9 membri. De fapt 9 membre ale comisiei pentru că toate sunt femei!

În fundul sălii se găsesc trei cabine improvizate – un fel de măsuțe cu cîte trei pereți laterali. În mijlocul sălii, pe o masă, stă urna de vot, iar alături de urnă stă o persoană care aplică ștampila de control pe buletinul de vot înainte ca alegătorul să-l arunce în urnă. Pe cealaltă latură a sălii stau observatorii – am numărat vreo 12, dintre care 4 bărbați și restul femei. Mă întreb: unde-o fi bărbații?

Observatorii stau îmbodoliți, cu cîte trei rînduri de haine pe ei, iar două femei care stau chiar lîngă ușa de intrare în secție, și-au aruncat o pătură peste picioare. Arunc o privire peste observatori – fiecare are cîte un pix și niște foi în mînă. La unul dintre observatori văd cîteva foi A4 cu numere aranjate în coloane în ordine crescătoare. Îmi dau seama că aceștia țin evidența numărului de alegători care au votat. E cam pustiu în secție acum – primul val de alegători s-a epuizat pe la vreo 11.30 și de atunci vine cîte unul la 4-5 min. ”Așteptăm un nou val după 14.00, ne spune președintele secției de votare, cînd oamenii vor veni de la piață.”

Găsesc un loc pe scaun lîngă cele două femei cu pătură. Observ că foile lor sunt diferite de cele ale altor observatori: în loc de numere abstracte precum 1,2,3 …100, acestea au liste cu numele alegătorilor, adresele lor de domiciliu exacte și datele din buletinul de identitate – numărul și seria. Cînd vine un alegător, una dintre femei taie cu o linie numele acestuia din listă. Nu știu dacă e legală chestia asta, știu însă că e impresionantă – în fiecare moment observatorul și partidul acestuia știe nu doar cîți au votat, ci și cine a votat, cine încă nu a votat, cui trebuie să i se amintească să meargă la vot etc.

Nu mă pot reține și o întreb pe doamnă:

– Aveți listele cu numărul și seria buletinului de identitate?

– Da.

–  De unde? Mi se pare că e cam ilegal?

Tace. Dar intervine președinta comisiei electorale care îmi zice că întrebări ca astea trebuie discutate afară, nu în interiorul secției de vot…

Eu oricum nu am ce discuta așa că tac.

În secția de vot e liniște și nu se întîmplă nimic interesant așa că decid să ies afară, acolo unde, ziceau activiștii din staff-ul Irinei Vlah, se întîmplă lucrurile interesante.

 

La intrarea în secția de votare stau cîteva automobile. Unele vin, altele pleacă. Un grup de bărbați stă la intrarea unui bar micuț și discută agitat. Despre politică desigur. Lateral, la o distanță de vreo 40 m, văd încăperea cu pricina și mașina Moldtelecom-ului parcată în fața ei. Alături, un alt grup de bărbați care ba discută, ba se mișcă, ba stau pe loc, ba se împrăștie, ba iar se adună grămadă în același loc. Urmăresc cu privirea un bătrînel care tocmai a ieșit din secția de votare și se îndreaptă spre încăperea cu pricina. Întreb vînzătoarea de la bar ce fel de încăpere e asta. Cică a fost cîndva un magazin/bar (în Moldova rurală, ”bar” desemnează o dugheană micuță ce vinde lucruri de primă necesitate – chibrituri, detergenți, salam și alcool), care s-a închis pentru că nu e rentabil și care s-a deschis, în mod misterios, tocmai astăzi…

Continuu urmărirea moșului. Acesta se îndreaptă direct spre grupul de bărbați de lîngă mașina Moldtelecomului, stă 2-3 clipe, apoi intră în încăpere. Mă uit țintă încolo preț de vreo 20 secunde. Cîțiva bărbați se uită și ei înspre mine. Scot aparatul de fotografiat și fac poze. Ei continuă să se uite spre mine. Pe urmă se împrăștie. Iese și moșul din încăpere, dar imediat intră o femeie de vreo 50 ani care venea din direcția opusă și care nu intrase încă în secția de votare. Între timp vin tot felul de mașini – unele deja a doua-a treia oară (o Lada Samara și un Mercedes argintiu cu numere transnistrene. Ultimul a fost văzut la mai multe secții de vot). Din ele coboară oameni de toate vîrstele care se îndreaptă apoi spre secția de vot.

Aici unde stau s-a încins o discuție despre economie, politică, Rusia, Europa. O ascult cu jumătate de ureche. Includ internetul pe telefon și bag pe facebook o poză cu încăperea misterioasă. Mă sună un prieten de la secția de vot din Congaz, cel mai mare sat din Găgăuzia (și din Europa!) care a văzut poza și îmi povestește că liderul socialiștilor, Igor Dodon, tocmai a făcut, în chiar ziua votului, o donație de 50 mii lei pentru biserica din localitate. Prietenul a reușit să filmeze momentul și știrea a apărut imediat pe portaluri și agenții.

(Altfel, pe facebook e liniște – cum majoritatea utilizatorilor sunt din Chișinău și vorbitori de română, alegerile din Găgăuzia reprezintă pentru ei un subiect exotic.)

Mai citesc în grabă alte cîteva știri: concurenții se acuză între ei de falsuri și abuz, de agitație electorală, de utilizarea unor tehnici murdare și ilegale precum cumpărarea voturilor etc. Fiecare îl învinuiește pe celălalt.

Ies din internet și ascult în continuare discuția de la ușa barului. Un bătrînel, care zice că e un fel de poet (cineva confirmă că poeziile acestuia au fost citite la radioul local), vorbește cu pasiune:

– A fost o prostie să distrugă colhozurile. Cine a făcut acel program ”Pămînt”, mare tîmpenie a mai făcut! Au dat apoi și tractoarele și toată tehnica și oamenii au rămas pe drumuri. Stau satele pustii, cu case mari și pămînturi buruienite…

Omul are public destul de mare la care se adaugă, surprinzător, o parte dintre bărbații din încăperea suspectă. Aceștia par pașnici și intră în discuție din mers. Poetul local tocmai vorbea despre Uniunea Sovietică.

Unul dintre bărbați întreabă:

– Vrei să restabilești Uniunea Sovietică?
– Nu, desigur că nu, dar aș vrea să construim ceva în loc. Cred că ar trebui să-i adunăm grămadă pe toți foștii președinți de colhoz, directori de fabrici și uzine și să-i întrebăm ce au făcut cu bogăția poporului…
– Și pe directorii casei de cultură, tot să-i aducem? Că au luat și ei destul?
…Tot el explică audienței (mie și lui I.C.) că poetul a fost șef la casa de cultură și a condus paradele de 1 și 9 mai, și că Casa de Cultură a acestuia s-a dus pe același drum pe care au plecat și fabricile, și colhozurile și economia socialistă. În neant adică…

Discuția lunecă spre candidați. Poetul apără candidatul socialiștilor, alți bărbați (aici sunt doar bărbați! În secția de votare mă întrebam unde-s bărbații, afară mă întreb unde-s femeile!) îl apără pe Dudoglo. E un schimb de argumente destul de cizelat și coerent și pricep că discuția asta s-a purtat de sute și zeci de ori și că enumerarea argumentelor e mai degrabă un ritual decît o încercare de a convinge oponentul să-și schimbe opinia.

Că Vlah ar fi candidatul susținut de Putin deci asta ar însemna un important sprijin rus pentru Găgăuzia. Ba nu, zic cei din tabăra opusă: Găgăuzia, ca și Moldova, nu trebuie să aleagă între Rusia și Europa, ci trebuie să fie cu ambele, așa cum e poziția lui Dudoglo și a partidului lui Vlad Plahotniuc care-l susține. Că Dudoglo ar fi făcut ceva pentru oraș – ar fi dat pămînt (cică acesta are obiceiul de a dărui, fiecărei familii nou-create, un lot de 12 ari), ar fi reparat niște drumuri. Și drumul acesta, de ce e atît de prost, vine o întrebare din partea cealaltă? Nu a reușit să-l facă, dar îl va face pe viitor, cum a pus și iluminare stradală – o chestie cu care, la fel, nu prea convinge pe nimeni. Că Vlah ar fi prima femeie bașcan. Că Dudoglo ar fi unicul candidat ce înnoptează și doarme în Comrat, în timp ce Vlah și ceilalți trăiesc la Chișinău. Că Vlah ar fi adus artiști străini care au adus niște cultură în regiune. Ba nu, era mai bine ca banii pentru concert să fie investiți în construcția unui drum sau reparația unei școli. Că Dudoglo ar fi omul pragmatic ce ar ști să negocieze între Chișinău și Comrat, fără a adopta o atitudine de confruntare, cum a făcut-o uneori fostul bașcan Mihail Formuzal…

Opiniile pro-Dudoglo sunt mai multe, mai legate și mai închegate. Forțele sunt inegale – pe de o parte stă poetul și încă un semi-suporter, de partea cealaltă sunt vreo 3 inși…

Odată epuizată seria de argumente, discuția deraiază: bancuri, poante.

Se vorbește în rusă cu amestec de cuvinte moldovenești (pămînt, măi), bulgărești, ucrainene și găgăuze. Uneori bărbații își aruncă propoziții întregi în găgăuză – poate se amuză pe seama noastră, poate discută ceva logistic.

… După ceva vreme vine o mașină să ne ia. Luăm un prînz rapid după care mergem la alte secții. Facem schimb de impresii cu alți observatori – la o sectie, unul dintre ei care filma în mod insistent automobilele care făceau des naveta între oraș și secția de vot aducînd alegători, a fost agresat și se lăsa probabil cu bătaie dacă nu se întîmpla ca pe alocuri să treacă, pur întîmplător, un deputat al Adunării Naționale a Găgăuziei. Mai aflu că tipii care l-au agresat fac parte din nu știu ce asociație de lupte libere și are o faimă nu chiar bună în oraș. Nu prea pricep ce au luptătorii cu alegerile, dar o fi probabil un calcul complex în care și aceștia sunt parte a unei ecuații complicate…

După prînz alegem să mergem la cîteva alte secții prin centrul orașului. Ajungem la cea din incinta primăriei, unde e liniște. Procesul se desfășoară normal. Pe lîngă noi trec în goană mașini. Pe unele le recunoaștem – le-am mai văzut la secțiile noastre de vot. În centru acestea nu se opresc și nu fac navete – aici e mult prea vizibil și sunt cîteva delegații de observatori străini.

Spre seară ne ducem la o altă secție din incinta unei școli, unde stăm la numărarea voturilor. Procedura se desfășoară corect, fără probleme. Apar de 2-3 ori discuții despre un buletin pe care nu se vede deloc ștampila și acesta este băgat de obicei în categoria celor nevalabile. Irina Vlah obține aproape jumătate din voturi în această secție pe care cineva mi-o descrie ca fiind o zonă care a beneficiat de mult sprijin din partea lui Dudoglo – o sală sportivă, ceva lucrări de infrastructură.

Deja în drum spre sediul de campanie al Irinei Vlah aflăm că veștile ce vin din secțiile în care voturile au fost deja numărate sunt foarte bune.

Îl batem, zice entuziasmat șoferul nostru. Îl are în vedere pe Dudoglo. Sau poate pe Plahotniuc?

Ziua însorită s-a stricat spre seară și s-a făcut frig așa încît, cînd ajungem la sediul Irinei Vlah ne grăbim să intrăm înăuntru. Acolo însă, înghesuiți într-un spațiu de vreo 20 metri pătrați, stau cîteva zeci de oameni. De-a lungul unui perete stă un monitor mare pe care apar datele preliminare obținute din numărarea paralelă a voturilor. Irina Vlah a învins, asta e deja clar, dar încă nu se știe dacă a trecut din primul tur sau nu. La vreo 70 % din voturi numărate, aceasta are vreo 49 %. Monitorul arată și secțiile care au fost prelucrate precum și cele care au rămas.

– În Ciadîr-Lunga avem rezultate bune, Oleg Gazmanov a făcut o treabă excelentă.

În alt sat rezultatele sunt puse pe seama vizitei trupei rusești Liubă.

Se comentează ca la meci: încă o secție de vot adăugată (încă un gol!).

După aproape 100 % numărate Irina Vlah trece peste 51 %. Un Uraaa! colectiv sparge tensiunea așteptării și dizolvă încordarea.

Sună telefoanele: Am învins! L-am făcut! L-am ciuruit!


Despre încălcări
.

Scopul oficial al deplasării noastre la Comrat a fost să veghem ca exercițiul votului să se desfășoare corect. Nu am găsit, desigur, nici un fel de încălcări majore explicite: în secțiile de vot în care am fost procedura de vot s-a desfășurat fără probleme, buletinele au fost numărate cinstit. La suprafață – o procedură relativ corectă.

În afara secției de vot, însă, lucrurile nu sunt atît de clare. Din contra. Pentru că, pe durata zilei am văzut atîtea și atîtea practici la graniță cu legea însă cu un scop clar electoral: mașini de serviciu ale instituțiilor de stat utilizate pentru transportul activiștilor, gherete cu funcții dubioase prin care alegătorii trec înainte sau după vot, automobile ce fac cîte 20-30 drumuri pe zi pentru a duce alegători de acasă la secție și invers. Mai sunt apoi și apelurile telefonice către cei care nu au votat, mersul din ușă în ușă pentru a reaminti celor mai ”leneși” să meargă la secția de vot, indicațiile la telefon pentru nehotărăți (deja seara, înainte de închiderea secției de vot, am prins un fragment dintr-o discuție: O să-ți trimit o fotografie a buletinului meu de vot! zicea o domniță cuiva la telefon).

Dacă alegerile de vot reprezintă un fel de ritual democratic cu efect performativ: producem democrație în momentul votului și dacă secția de vot este scena acestui ritual, atunci lucrurile în scenă au arătat bine. În sală însă, adică în realitatea din afara secției de vot, actorii politici implicați în alegeri au jucat după alte reguli decît cele democratice: au mobilizat resurse de activiști și resurse administrative, au creat isterie mediatică la fiecare pas, au țipat, s-au plîns, au acuzat.

Au fost aceste alegeri corecte? Formal, la nivel de aplicare a ștampilei pe buletinul de vot, da. Substanțial și ca esență, desigur că nu.


Despre soft power
.

Luni și marți unele ziare de la Chișinău au scris despre victoria Irinei Vlah ca fiind o victorie rusă împotriva statului moldovenesc. Altele – ca o victorie a imaginii lui Putin asupra resurselor administrative moldovenești. Despre Rusia și Putin s-a vorbit cel mai mult.

Unii au zis că e vorba de o interferență rusă directă în treburile Moldovei. Alții, că concertele organizate de trupe și interpreți rusești, afilierea directă a partidului socialiștilor la Putin și Rusia (în detrimentul afilierii contracandidatului Dudoglo la Uniunea Europeană) ar fi o formă eficientă de soft power rusesc în Găgăuzia.

Ambele opinii au partea lor de adevăr. Ambele sunt însă parțiale. Pe de o parte, nu doar Irina Vlah a încercat să se poziționeze ca fiind un candidat pro-rus: chiar Dudoglo, marele ei contracandidat, a umplut orașul cu panouri în care se declara prieten al Rusiei (și al Turciei, un alt jucător în zonă). Așa încît cartea rusă a fost eficientă nu chiar în toate mîinile ci doar în unele.

Pe de altă parte, discuția despre soft power e incompletă și ea, mai ales din motivul că e superficială. A spune că Rusia aplică soft power în Găgăuzia înseamnă a reifica acest soft power și a-i da o autonomie și forță de coerciție/influență proprie. Ceea ce nu e cazul. Mult mai interesantă și mai utilă decît discuția despre soft power este discuția despre canalele și infrastructura politică, culturală și economică prin care acest presupus soft power se difuzează în Găgăuzia (și în alte părți).

Așa cum am înțeles din discuțiile pe care le-am prins și despre care au mai scris și alții, identificarea cu Rusia și Putin nu e în nici un caz directă. Din contra, oamenii ajung la această identificare pe diferite căi. Unii pe calea resentimentului față de o guvernare de la Chișinău care a tratat autonomia găgăuză fie ca o colonie (în cel mai bun caz), fie ca un cal troian, o regiune nărăvașă care ar fi gata să slujească altor interese. Între multe altele, cineva zicea că președintele Timofti nu ar fi vizitat niciodată Găgăuzia! Alții ajung să aștepte salvarea de la Putin prin disprețul pe care îl au față de regimul oligarhic instaurat la Chișinău de alianța ce-și zice pro-europeană, un regim măcinat de scandaluri de corupție, abuzuri și clientelism. Actuala situație din sistemul bancar, fluctuațiile monedei naționale, valul de scumpiri și bîlbîiala autorităților în a identifica și pedepsi autorii celui mai mare furt din istoria țării (1 miliard de euro scos din țară), ipocrizia în cazul scandalului legat de vînătoarea de la Pădurea Domnească, performanțele economice reduse ale guvernului, corupția în sistemul de justiție – toate acestea nu contribuie prea mult la creșterea atractivității guvernului de la Chișinău în ochii găgăuzilor. Putin, în această situație, este construit ca un tată al națiunii capabil să restabilească ordinea. Pe scurt, cel mai mare agent de influență al Moscovei în Moldova este… guvernul de la Chișinău și activitatea sa.

Despre Partidul Socialiștilor.

Întreaga zi m-am aflat sub protecția Partidului Socialiștilor. M-au tratat ca pe unul de al lor, deși diferențele între poziția mea și a partidului lor sunt destul de mari (pe linia relației cu Biserica, avortul, atitudinea față de comunitatea LGBT, relația cu Rusia etc.).

Văzută din interior, mașinăria PSRM e contradictorie. Pe de o parte, dincolo de cei cîțiva grei mai în vîrstă – Zinaida Grecianîi de exemplu – partidul pare compus din oameni relativ tineri, energici și care dau dovadă de mult efort și entuziasm.

Pe de altă parte, nu am putut scăpa de o anumită senzație de amatorism și lipsă de experiență (explicabil probabil prin faptul că partidul a ajuns peste noapte și printr-o serie de circumstanțe extra-fericite, în mare parte cu origini în afara partidului, de la 3 deputați în fostul legislativ, la cel mai mare partid în parlamentul actual și că trebuie să joace un rol pentru care nu este încă pregătit).

Cîteva exemple: unul dintre activiștii ce ne-a transportat pe noi dintr-un capăt al orașului în altul, a mai făcut, în afară de asta, alte cîteva lucruri: a căutat un local pentru observatorii naționali și cei ai partidului, a scris cîteva rezoluții, a organizat mașini pentru diverse scopuri. Ceea ce e bine și impresionant. Dar ineficient – cînd un om face cîteva lucruri diferite în mod aproape simultan, există riscul ca pe unele să le facă prost. E ineficient și la nivel de organizație – atunci cînd e nevoie urgent de o rezoluție, trebuie să ai om care face asta exact în momentul potrivit, nu să-l aștepți după ce vine de undeva din teritoriu (și dacă i se strica mașina în drum?). Apoi, partidul s-a dovedit cumva copleșit și nepregătit pentru a contracara imensul efort administrativ făcut de oponenți – mașinile acelea care făceau naveta cu alegători spre și de la secțiile de votare trebuiau identificate, numărate etc. A rămas apoi neacoperită și zona din preajma secțiilor de votare acolo unde, de fapt, s-au întîmplat multe lucruri stranii.

Mă rog, partidul are noroc de Putin. Și de asocierea sa cu opțiunea pro-rusească.

Și aici stă o altă problemă: Putin îi bate fără drept de apel pe politicienii locali. Încă. S-ar putea ca la un moment ultimii să învețe să contracareze cumva această influență a lui Putin (destul de puțin probabil în situația actuală). Și chiar să-l bată.

Marea capcană pentru partidul socialiștilor stă chiar în această dependență de imaginea lui Putin. Care, pe de o parte, s-ar putea să aibă un termen de valabilitate și aplicare redus (că doar n-o să vină imaginea lui Putin să repare drumurile sau apeducturile!). Dacă Putin nu va pompa bani în regiune, s-ar putea ca atractivitatea lui să scadă dramatic.

Pe de altă parte, Putin și imaginea sa sunt, pentru PSRM un fel de petrol pe care-l scot fără efort, un brand ultraputernic pe care îl exploatează și din urma căruia beneficiază fără să fi participat în vreun fel la crearea lui. Faptul că Putin își construiește cu migală propria imagine pe care o aruncă apoi, crescută, peste Găgăuzia și Moldova, e o motivație foarte slabă pentru PSRM de a crește, a învăța, a aduna experiență.

De ce și-ar pune partidul ca scop să de dezvolte dacă există imaginea lui Putin, foarte atractivă și cu pondere mare, care suplinește absența structurilor teritoriale, incoerențele ideologice și calitatea cadrelor?

 

Fotografii de autor.

Text apărut inițial pe http://www.platzforma.md/

 

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.