Pământ, drepturi, exil, supraviețuire. Despre mizele rezistenței palestiniene

Când am ajuns în Haifa, cartierul arăbesc era gol,casele erau abandonate, blocuri întregi goale. Ni le-a dat nouă. Unde sunt arabii?/ Au fugit./ Au fugit fiindcă i-a gonit. /Le-a dat alta?/ Nu. / Unde au fugit?/ În Gaza. Gaza a fost un camp militar englezesc și acum era gol. Încet-încet, s-au înmulțit și s-a format un oraș întreg, cu idei noi, cu răzbunări, cu ură. Așa s-a construit. Îi goneau pe arabi afară, că e țara lor. Ne duceam peste arabi în casă. Am găsit și supa pe masă. Acolo, Haifa, Tel Aviv, Jaffa, toate astea erau arăbești. I-a zgonit. I-a dus în lagăr. Acuma lagărul s-a făcut oraș. Gaza. Ștefan Chițimia, fost soldat israelian[i] Pe 26 august 2014 oficialii egipteni au anunțat semnarea acordului de încetare a focului între guvernul Netanyahu si Hamas, dupa mai bine de 7 săptămâni de război, în care numărul morților în Gaza a ajuns la 2168, dintre care 77% civili, iar de partea israeliana 69 de morți, dintre care 5 civili. [ii]În aceste 2 luni de razboi am fost martorii intensificării protestelor anti-război în Europa de Vest, Asia de Sud, America de Sud, dar și inevitabilelor războaie informaționale, ca în cazul Siriei sau al Ucrainei. În România, protestele inițiate de grupuri independente precum « Salvați Gaza », sau « Activisti fără frontiere » au captat atenția opiniei publice ceva mai mult ca în anii precedenți, atât datorită disproporționalității războiului, cât mai ales a consecințelor umanitare ale acestuia. Operațiunea « Protective Edge » a guvernului israelian a fost de departe cea mai de proporții din cele trei din ultimii 7 ani, aducând cele mai mari pierderi de vieți si distrugeri. În plus, publicul a avut parte și de reportaje realizate la fața locului de un ziarist român. Materialele lui Mircea Barbu sunt probabil o premieră în cei 7 ani de blocadă a Fâșiei Gaza, în care canalele de știri și ziarele românești și-au limitat acoperirea conflictului cel mult la reportaje din sudul Israelului și marturiile cetățenilor israelieni de origine româna de acolo. Aspectul umanitar și pacifist al solidarității și empatiei cu populația palestiniana, cât și cu civilii din sudul Israelului, este, fără îndoiala, important și necesar, însă cel putin la fel de importantă este solidarizarea cu lupta politică. Încă de la inceputurile conflictului – din 1948 și până în prezent – organizațiile rezistenței palestiniene atrag atenția lumii întregi asupra radacinilor acestuia, din perspectiva populatiei arabe din Gaza și Cisiordania : experiența exilului prelungit, a deposedărilor, ocupației, colonizării și a pedepselor colective repetate. Acest strigăt al rezistenței politice vreme de câteva generații își gaseste astăzi cu greu loc în discursul mișcărilor anti-razboi din Europa de Est, dar și în România, acolo unde se discuta despre Palestina-Israel: în mass-media, pe platformele online independente, în rețelele sociale, dar și în mediile restranse de dezbateri teoretice și activism de stanga (sau liberale de stanga) – în care examinarea critica a conflictelor militare și în special a «războiului contra terorii» este, de regula, binevenita. Contribuția de față la dezbaterea despre razboiul din Gaza, va căuta sa răspunda catorva întrebari: – de ce luptă palestinienii astăzi și care sunt rădăcinile conflictului, din perspectiva rezistenței armate și nearmate din Gaza ? -cât de legitima este rezistența palestiniană, care sunt motivele izolării ei internaționale și care sunt drepturile și obligațiile Israelului în raport cu populația și rezistența din Fâșia Gaza? – care sunt condițiile unei păci interetnice si interconfensionale durabile între Gaza, Cisiordania și Israel, în viziunea rezistenței? – cum poate fi sprijinită eficient din Europa de Est lupta pentru decolonizare? 66 de ani de « al-Nakba » în Fâșia Gaza Fâșia Gaza este un teritoriu de 365 de km pătrați cu o populație de 1.8 milioane de locuitori în martie 2014, adică 5109 persoane pe km pătrat. Din cei 1.8 milioane de palestinieni, 1,240,082 sunt refugiați, adică aproximativ 2/3 din populație. 500.000 din totalul refugiaților locuiesc în prezent în 8 tabere de refugiați, acestea fiind printre locurile cele mai dens populate din lume. Aceasta situație dureaza de mai bine de 65 de ani. În timpul razboiului din 1948 dintre Israel și țările arabe, precum și după război, aproximativ 200.000 de oameni au fost forțati sa se refugieze în Gaza. Aceștia proveneau atat din satele din apropierea Fâsiei, cat și din cele din zona Jaffa (actualmente Tel-Aviv), de unde au fost expulzați 25% din totalul celor ajunși în Gaza. Înainte de această migrație forțată, populația băștinașă a Fășiei Gaza era de doar 75.000 de locuitori. Pe pământurile din apropierea Fâșiei Gaza, de unde a fost expulzată populația arabă, au fost construite orașele din sudul Israelului: în locul satului al-Majdal, depopulat in perioada noiembrie 1948 –octombrie 1950 a fost construit Ashkelon ; în locul satelor Najd si Huj, depopulate in mai 1948, a fost construit Sderot, iar palestinienii expulzați din Najd si descendenții lor locuiesc in prezent în tabăra de refugiați Jabaliya, bombardată de armata israeliană în ultimii 7 ani ; în locul satului Simsim, depopulat in 1948, a fost construit un kibbutz, iar ruinele satului sunt cuprinse astăzi într-o «rezervație naturală». După război, o parte din sătenii expulzați din apropierea Gazei au încercat sa se întoarca la casele și pamânturile lor, însă de cele mai multe ori au fost re-expulzați[iii]. De la apartiția ONU în noiembrie 1947 și până în 1949, în jur de 700.000 de palestinieni au fost expulzați din satele și orașele din Palestina istorică, inclusiv din preajma Fâșiei Gaza. Portalul Palestine Remembered este una dintre sursele cele mai accesibile și minuțios documentate despre această experiență colectivă, numită de palestinieni al-Nakba (catastrofa). Dupa războiul din 1948, una dintre condițiile accederii Israelului în ONU a fost respectarea rezoluției 194, ratificată de majoritatea țarilor membre, care prevede garantarea drepturilor refugiaților la a se întoarce acasă. Deși a devenit membru ONU, Israelul nu a acceptat aplicarea rezoluției, în pofida presiunii comunității internaționale. Potrivit istoricului israelian Benny Morris, in iulie 1949, guvernul israelian ar fi acceptat intoarcerea a 100.000 din totalul refugiaților, lăsând restul de 600.000 țărilor arabe, sau, alternativ – incorporarea în noul stat doar a Fașiei Gaza cu toata populația din ea. Propunerea a fost însă respinsă de majoritatea statelor arabe.[iv] De atunci și până în prezent, problema exilului palestinienilor a rămas blocata în pofida catorva incercari de renegociere, iar numărul total al refugiaților încă nerepuși în drepturi a ajuns la 5 milioane, conform datelor agenției ONU pentru refugiati, acest numar incluzând și refugiații din războiul din 1967, dar si descendentii apatrizi ai refugiaților inițiali, din ambele războaie. În timp ce responsabilitatea față de situația refugiaților din țările arabe – majoritatea cărora locuiesc în tabere de refugiați, fără drepturi sociale și economice minime – este si a statelor respective. Israelul are in continuare obligația legală de a respecta rezoluția 194, asumată odată cu aderarea la ONU.Indiferent de rezultatul negocierilor și a evoluțiilor politice viitoare privind soarta refugiaților palestinieni de pretutindeni , cel putin în ceea ce privește refugiații din Fâșia Gaza, responsabilitatea este a Israelului, care este în controlul Fâșiei începând cu 1967. Cei 1.2 milioane de oameni ce locuiesc astăzi în Fâșia Gaza știu ca nu au ajuns refugiați datorită unor calamități sau a unor emigrări voluntare, ci datorită expulzarilor sistematice operate de puterea ocupanta, atât în timpul războiului, cât și în anii ce au urmat. Dincolo de aspectul umanitar, exilul a devenit o problema politica și una din mizele rezistenței: din 1948 până în prezent, palestinienii luptă atât pentru dreptul la reîntoarcere, cât și pentru dreptul de a se misca și a munci liber, de a-și vizita rudele sau familiile din Cisiordania, pentru dreptul de a-și cultiva pamanturile și de a pescui, de a importa/exporta, și de a avea o producție proprie. De cealalta parte, incepand cu anii ’80, datorită desecretizarii arhivelor israeliene și datorită muncii remarcabile a unor istorici israelieni din noul val, populația evreiasca din Israel are acces la istoria al-Nakba și la cunoașterea experienței palestiniene, diferită de cea din manualele de istorie de până atunci. “Israelul s-a retras din Gaza în 2005”. Începând cu 1948, Fâșia Gaza a fost administrată de statul egiptean, care nu a acceptat integrarea ei în teritoriile sale și nici nu a reușit, prin mijloace diplomatice sau armate, să rezolve chestiunea statutului refugiaților. După război, o parte din refugiații palestinieni au ajuns direct în Egipt și s-au stabilit acolo. Câtorva mii de tineri din Gaza li s-au oferit burse de studiu în Egipt în anii 1950-1960, iar o parte din ei nu s-au mai putut întoarce înapoi, pentru ca în 1967, în urma razboiului de 6 zile la care a luat parte și Egiptul, Israelul a anexat Fâșia Gaza. După anexare, Israelul refuză în continuare dreptul expulzaților la reîntoarcere sau oferirea de despagubiri și opteaza pentru colonizarea teritoriului, prin confiscarea de terenuri și construirea de așezăminte exclusiv evreiești. Conform poziției oficiale a guvernului israelian, ocupația militară în Gaza a încetat odată cu retragerea unilaterală a armatei și coloniștilor, în 2005, de către guvernul lui Ariel Sharon. Până în prezent însă nici un for legal internațional nu recunoaște schimbarea statutului teritorial al Fașiei Gaza, de dupa 2005. Perpetuarea statutului de putere ocupantă a Israelului și a responsabilității față de populația din Gaza sunt relevate atât de rapoartele ONU, cât și de organizații israeliene precum Gisha sau B’tselem, care documenteaza circulația persoanelor și a mărfurilor în și dinspre Gaza, încă de la începuturile retragerii israeliene. Potrivit acestor rapoarte, Israelul continuă să exercite: controlul complet asupra totalității spațiului aerian și a apelor teritoriale din Gaza ; controlul registrului populației și controlul substantial al circulatiei bunurilor și persoanelor în și din Gaza prin cele 6 puncte de control terestre; controlul fiscal parțial prin colectarea taxelor vamale și a TVA-ului pentru bunurile ce intră în Gaza ; controlul asupra întregii infrastructuri din Gaza, prin controlul complet al aprovizionării cu energie electrica; controlul teritoriului prin incursiuni militare, atacuri cu bombe si rachete si declararea unor porțiuni din interiorul Fâșiei ca «zone interzise» populației, în care oricine intră poate fi împușcat; la acestea se adaugă capacitatea permanentă a armatei israeliene de a intra în orașele de frontiera din Gaza, de a aresta oameni și de a-i transporta în închisorile din Israel. Blocada – o pedeapsă colectivă pentru votul nepotrivit. La scurt timp după retragerea terestră a Israelului din Fâșia Gaza, în ianuarie 2006, guvernul Autorității Palestiniene a organizat alegeri parlamentare, iar prezența la urne a atins 75% din numarul total de alegatori. Alegerile au fost recunoscute ca libere și corecte de observatorii internaționali, singurele critici fiind cele legate de restricțiile de călătorie impuse de armata israeliana în teritorii și refuzul dreptului la vot al palestinienilor din Ierusalimul de Est. Potrivit unei declarații oficiale a șefului echipei de observatori din partea UE, Edward McMillan-Scott: “Modul de desfășurare al acestor alegeri este un model pentru întreaga regiune arabă și a demonstrează în mod clar angajamentul poporului palestinian pentru democrație”. Partidul Hamas a obținut 45% din voturi și majoritatea locurilor în adunarea legislativa, iar 42% din voturi i-au revenit partidului Fatah.[v] Victoria Hamas-ului s-a datorat atât corupției endemice a conducerii Fatah, acuzată de delapidare, cât și de lipsa a perspectivelor decolonizării prin negocierile începute la Oslo în 1995 – de fapt, construcția de așezăminte exclusiv evreiesti în Cisiordania, pe pamanturi confiscate, a crescut considerabil din 1995 până in 2006. În urma alegerilor, a fost format un guvern de unitate națională, iar Ismail Haniyeh din partea Hamas a fost numit prim-ministru. Mesajul guvernului israelian, al SUA și UE catre noul guvern palestinian a fost: nu veți fi recunoscuți până ce Hamas-ul nu va recunoaște dreptul Israelul de a exista și nu va renunța la violență.[vi] Hamasul a raspuns cu o ofertă de pace pe termen mai lung, publicată în februarie 2006, prin care partidul se arată dispus să recunoască statul vecin și să renunțe la atacurile în interiorul Israelului, cu condiția retragerii acestuia din teritoriile ocupate în 1967. Deși unii lideri ai Hamas-ului au declarat cu cateva ocazii că nu vor recunoaște niciodata Israelul, la fel cum unii oficiali din guvernul israelian de atunci refuzau orice suveranitate palestiniana în Cisiordania, poziția oficială a partidului față de conditiile impuse de puterile occidentale și Israel a fost clară de la bun început : condiția păcii este decolonizarea. [vii] Guvernul israelian a refuzat oferta, susținând că aceasta nu ar fi inclus un angajament clar de încetare a violenței. [viii] Deși organizarea alegerilor legislative din 2006 a fost sprijinită atât de SUA, cat și de UE, rezultatul acestora nu a fost cel așteptat de puterile occidentale, și nici de Israel. Toate cele trei au mizat pe victoria Fatah, partidul condus de Mahmoud Abbas – partener de dialog începând cu acordul de Pace de la Oslo din 1995. În cei 11 ani de negocieri între Israel și Autoritatea Palestiniană (Fatah), asezaminte ilegale s-au extins semnificativ, iar construcția zidului de segregare a dus la confiscarea mai multor terenuri. Toate granițele Cisiordaniei au ramas sub control israelian exclusiv. Cooperarea Autorității Palestiniene cu SUA și Israel în domeniul securității și afacerilor interne, a dus la dezarmarea generală a populației dupa ce-a doua Intifada, dar și la reprimarea constantă a mișcărilor non-violente de rezistență care se opuneau negocierilor de pace, vazute ca un paravan pentru extinderea colonizării și normalizarea ocupației. Această cooperare, sub egida SUA și UE, a dus la consolidarea unui guvern care, deși a renuntat oficial la lupta armata pentru a-și spori credibilitatea în negocieri, a ramas unul slab, corupt, dependent în totalitate de fonduri occidentale, fără o economie funcțională, incapabil de a impune condiții Israelului, dar care promitea in continuare populației un viitor stat palestinian, in ceva mai putin de 20% din Palestina istorica. Fatah-ul s-a bucurat de sustinerea occidentala tocmai datorita previzibilitatii strategiei sale politice si supunerii fata de puterea ocupanta. Implicarea activă în negocierea unei păci juste, în conformitate cu legislația internațională, nu s-a dovedit a fi o preocupare reala a puterilor occidentale, acestea fiind mai degrabă interesate de «lupta impotriva terorismului» și de securitatea Israelului cu orice preț. De cealaltă parte, Hamas – partid islamic înființat la sfârșitul anilor ’80, a câștigat popularitate in rândurile palestinienilor tocmai datorita programului politic fără compromisuri în ce privește ocupația militară, considerând legitimă inclusiv lupta armată. Potrivit Hamas și susținatorilor săi, dar și unor autori și ziariști cunoscuți precum Noam Chomsky,Ali Abunimah, Avi Schlaim, David Rose, precum și a fostului diplomat american de carieră Norman Olsen, respingerea și izolarea occidentala a Hamas în urma alegerilor din 2006 a fost datorata în mare parte angajamentului său pentru o rezistență politica reala (care ar fi putut duce la schimbarea raporturilor de forțe între Israel și guvernul palestininian). De fapt, în perioada 2005-2007 au avut loc tentative de înlăturare a Hamas de la conducere, instrumentate de SUA, Israel, Egipt si Fatah, în tradiția loviturilor de stat din America de Sud. Administrația americană, prin secretarul de stat Condoleeza Rice, a insistat asupra izolării internaționale a Hamas și refuzului negocierii cu acesta, manifestandu-și sprijinul pentru blocada israeliana asupra Gazei. Miza izolării și constrangerilor economice colective ar fi fost diminuarea sprijinului popular pentru Hamas si compromiterea acestuia față de votanții sai [ix], de altfel o miscare parțial reușită. Dupa câștigarea alegerilor de către Hamas in 2006, SUA au finanțat și sprijnit cu armament, atât Garda Președințială a lui Mahmoud Abbas, cât și înființarea de miliții, precum “Preventive Security Force”, conduse de șeful Gărzii Președințiale, Mohammed Dahlan, agreat de G.Bush la vremea aceea. Sprijinul financiar și pregatirea militara a acestor grupuri fusese coordonata de consilierul american pe probleme de securitate Elliott Abrams, cunoscut pentru implicarea in lovitura de stat din Nicaragua in anii ’80. [x] In anul 2007, trupele conduse de Mohammed Dahlan au declanșat atacuri repetate împotriva instituțiilor și forțelor de ordine ale Hamas, iar conflictul dintre cele 2 partide, soldat cu cateva sute de morți, a dus la ruperea acordului pentru guvernul de unitate nationala.După inlaturarea completă a forțelor de securitate si grupărilor militare afiliate Fatah-ului , Hamas a preluat controlul asupra întregii administrații din Gaza. [xi] Cooperarea Fatah-SUA pentru înlaturarea de la putere pe cale militara a guvernului Hamas a fost confirmata ulterior si in telegramele Wikileaks, cat si de publicarea de catre Al-Jazeera a celor 1600 de documente diplomatice din perioada 1995-2007 a negocierilor israelo-palestiniene. De la jumatatea lui 2007 și până în prezent, Gaza se află sub blocada economică. Nu vom insista prea mult asupra aspectelor umanitare ale blocadei din ultimii 7 ani. Acestea, la fel ca si evenimentele ce au dus la ultima escaladare intre Hamas si IDF, au fost detaliate în articolul Iuliei Popovici pe aceeasi tema http://www.criticatac.ro/26043/hamas-responsabil-hamas-va-plti/ . Amintim doar un aspect ce ține de razboiul economic dus de Israel împotriva Gazei: începand cu anul 2008, guvernul din Tel Aviv a impus o limita a cantității de hrană ce poate intra în Gaza, bazată pe un calcul al numărului minim de calorii necesare unei persoane pentru a nu pierde din greutate. Potrivit unei telegrame Wikileaks de la Ambasada SUA din Tel Aviv publicate în 2011, oficialii israelieni susțineau că economia din Gaza trebuie sa funcționeze la nivelul cel mai jos posibil , la limita unei crize umanitare , iar conform declarației unui consilier al primului ministru israelian : «ideea este să le impunem palestinienilor o dieta, însă să nu-i lăsăm să moară de foame». Complicitatea Egiptului Incepand din 2007, Egiptul a contribuit direct la instaurarea blocadei asupra Gazei, coordonând cu Israelul închiderea punctului de trecere a frontierei Rafah. Trecerea a rămas în mare parte timpului inchisă, inclusiv pe durata operațiunii militare israeliene din 2008-2009, în care și-au pierdut viața în jur de 1300 de palestinieni. Numărul morțilot ar fi fost probabil mai redus, daca ar fi fost permisă transportarea miilor de răniți în Egipt, pentru a fi tratați in spitalele de acolo. Pe durata mandatului președintelui Morsi, între 2012-2013, punctul Rafah a fost deschis, aceasta fiind una dintre revendicările protestatarilor din Piața Tahrir. Odată cu lovitura de stat din 2013 și preluarea puterii de către generalul Sisi, granița a fost închisa pe termen nelimitat, iar majoritatea tunelurilor subterane dintre Egipt si Gaza au fost distruse de noul lider egiptean, in cooperare cu Israelul. Acestea erau vitale pentru aprovizionarea cu alimente, medicamente, materiale de construcții, dar și armament. Pe durata razboiului din iulie – august 2014, guvernul egiptean a autorizat intrarea unei cantități infime de medicamente și ieșirea unui număr mic de răniți din Gaza spre spitalele egiptene. De asemenea, guvernul Sisi a interzis intrarea în Gaza a unor convoaie medicale internaționale, precum și a unor avioane cu ajutoare umanitare din partea Iranului și Tunisiei. [xii] Dreptul Israelului la autoapărare. In termenii legislatiei internationale in vigoare, Legea Ocupatiei, parte a Conventiei 4 de la Geneva, Israelul nu se poate angaja în ceea ce sustine ca este angajat incepand cu anii 2000 – și anume într-un conflict armat internațional în Cisiordania și în Gaza. Guvernul israelian invocă dreptul la auto-aparare stipulat in art.51 al Cartei ONU și dreptul de a folosi forța militara, chiar și excesivă, în teritoriile aflate sub controlul său. Însă aceste prevederi fac referire la apararea unui stat față de atacul din partea altui stat – Legea Ocupației nu permite Puterii Ocupante să declanșeze un război în teritoriile pe care ea insăși le controleaza. Aceasta poate folosi propriile fortele polițienesti și, in situatii excepționale, forțe paramilitare pentru reinstaurarea ordinii publice, fiind obligată însă sa protejeze în aceeași măsură cetățenii din propriile teritorii și pe cei din teritoriile ocupate. Din momentul declanșării ocupatiei militare (1967) si pe toata durata ei, puterea ocupanta este considerata câștigătoare a războiului, deci nu mai poate invoca dreptul la autoapărare .[xiii] Pentru a se putea prevala de acest drept, stipulat in convențiile internationale, Israelul trebuie sa se retragă complet din Gaza și din Cisiordania, lăsând reprezentanții aleși ai populației ocupate să-și exercite deplin suveranitatea. Problema este că Israelul nu a admis niciodata că ar fi o Putere Ocupanta în Cisiordania și Gaza, susținând că doar administreaza aceste teritorii, întrucăt acestea oricum nu au fost suverane înainte de a fi preluate. Poziția guvernului israelian în această privință este contrazisa de cea a Consiliului de Securitate ONU, a Curtii Internaționale de Justiție, a Adunării Generale a ONU, cât și a Inaltei Curti a Israelului . În plin « război împotriva terorii », declanșat de SUA dupa 11 septembrie 2001, perioadă ce a coincis cu cea de-a douaIntifada, guvernul israelian a invocat rezoluțiile Consiliului de Securitate ONU 1368/2001 si 1373/2001 în susținerea operațiunilor militare în Gaza și Cisiordania. Aceste 2 rezoluții au fost adoptate ca un raspuns direct la atacurile Al-Qaeda asupra SUA, atacuri calificate de ONU ca amenințări la pacea si siguranța internationala, și permit statului atacat să apeleze la dreptul la auto-aparare (Art. 51 al cartei ONU). Curtea Internațională de Justiție s-a pronunțat în 2004 și în legătură cu acest aspect, argumentând câ Art.51 nu poate fi aplicat în acest caz prin prisma celor 2 rezoluții ONU, întrucat Israelul nu a atribuit atacurile teroriste unui stat străin, iar amenințarea la adresa Israelului provine din interior, nu din exterior. [xiv] Desigur, nici atacul americano-britanic asupra statului Afganistan in 2001 nu poate fi susținut in temeiul art.51, din moment ce atacurile asupra SUA nu au fost instrumentate de un stat, ci de o organizație terorista, care se intampla să-și desfașoare activitatea pe teritoriul acelui stat. Prin urmare, o operațiune anti-terorista nu poate lua forma unui război de proporții bazat pe dreptul la auto-aparare nici in cazul Afganistanului. Diferența dintre SUA si Israel, este invocarea amenințării externe de către prima și imposibilitatea invocării amenințării externe de către a doua, caci inamicul este in interior, in teritoriile ocupate. De aici nu rezultă însă că războiului declanșat de SUA în 2001 ar fi mai legitim. În ambele cazuri, este vorba mai degraba de instrumentalizarea legislației de razboi internaționale în scopuri geo-politice. În contextul ascensiunii gruparilor teroriste afiliate Al-Qaeda în Irak și Siria, este de asteptat ca forurile internaționale să completeze sau să reajusteze legislația de razboi la presiunea marilor puteri occidentale, pentru a facilita intervențiile externe si operațiunile anti-teroriste. Este puțin probabil însă ca viitoarele completări sau modificari să afecteze aria de aplicabilitate a art. 51 al Cartei ONU, în cazul Palestinei. Dreptul la autoaparare poate fi exercitat doar în raport cu o entitate suverana – un statut ce nu corespunde nici Fășiei Gaza, nici Cisiordaniei, din motivele expuse anterior. De aceea, dreptul invocat de Israel în prezent nu poate fi susținut decăt într-un context de dominație colonială, în care entitatea ocupanta se substituie legilor internaționale. Rezistența islamică în Gaza. Propaganda de război și perpetuarea izolării internaționale. Conform Protocolului Aditional I al Convenției de la Geneva din 1949, adoptat în 1977, lupta armată poate fi folosită de popoarele ocupate, ca ultim resort, pentru exercitarea dreptului la autodeterminare.[xv] Data fiind perpetuarea regimului ocupatiei timp de 47 de ani, impunerea blocadei militare (imposibilitatea exercitariii dreptului la autodeterminare de catre poporul palestinian) si nerespectarea rezoluțiilor ONU, rezistența palestiniană împotriva colonizării este legitima, atât în temeiul Protocolului Aditional I, cât și a Declarației pentru Garantarea Independenței Țărilor și Popoarelor Coloniale, adoptată de Adunarea Generala ONU în Decembrie 1960. Potrivit acesteia, supunerea popoarelor la subjugare străina, dominație si exploatare, constituie negarea drepturilor fundamentale ale omului și este contrara Cartei Națiunilor Unite [xvi]. Deși Hamas și-a manifestat încă din momentul venirii la guvernare disponibilitatea soluționării conflictului pe calea tratativelor, acesta a recurs de mai multe ori și la mijloace militare, prin lansarea de rachete spre sudul Israelului, fie ca urmare a incidentelor de frontiera, fie a atacurilor aeriene israeliene, sau a asasinarii militanților politici din Gaza .[xvii] Escaladarea din vara aceasta a fost generată în principal de campania militara a IDF împotriva Hamas în Cisiordania, ca urmare a rapirii și asasinarii celor 3 adolescenți israelieni – un caz încă neelucidat complet de ancheta. Această campanie s-a soldat cu devastări de sedii Hamas, confiscări de bunuri, sute de arestări, răpiri, zeci de raniți și câțiva morți. Tirurile de rachete dinspre Gaza spre sudul Israelului au fost asumate de Hamas ca un raspuns la atacurile asupra partidului in Cisiordania. Este evident că practica lansării de rachete către zonele civile contravine legislației internationale, lucru relevat și de raportul comisiei Goldstone, iar Hamasul va trebui sancționat pentru aceste încălcari în cazul în care și Israelul va fi tras la raspundere pentru crime de razboi și ocupație. Date fiind însă restricțiile impuse de blocada israeliano-egipteana, cât și superioritatea neta a Israelului din punct de vedere militar și tehnic, confruntarea strict cu armata israeliana, fără afectarea populației civile din Israel este practic imposibilă. Motivele izolarii politice a Hamas în lumea occidentala nu țin însă atat de tacticile militare alese (caci Israelul recurge în mod regulat la mijloace militare de soluționare a conflictelor și se bucura totusi de sprijinul majoritatii tarilor din Europa si America de Nord), cât de perceperea acestuia ca o grupare terorista jihadistă, similara grupărilor wahabbiste ISIS, Jabath al-Nusra din Siria si Irak, sau Boko Haram din Nigeria, și deci un pericol și pentru civilizația europeană. Aceasta percepție asupra Hamas-ului este predominantă și în mass-media din Romania.[xviii] Documentul programatic cel mai des invocat împotriva Hamas este Carta fondatoare a partidului, care face referite la Protoculul Inteleptilor Sionului, la superioritatea civilizației islamice, chemând la distrugerea Israelului. Acest document, redactat de un grup de lideri religioși în timpul primei Intifada, este mai degrabă anacronic în prezent și are foarte puțin în comun cu viziunea politică asumată a organizației, odata cu intrarea acesteia în politica la mijlocul anilor 2000. Cel mai recent document programatic oficial al partidului este programul de guvernare pentru alegerile parlamentare din 2006, text care plaseaza Hamasul (cu diferentele culturale specifice) mai aproape de dreapta crestin-democrata europeana decat de mișcările jihadiste sau cele islamiste traditionale. Discursul Partidului din momentul intrarii in politica denota o ruptura de viziunile reactionare, la care fac trimitere in continuare adversarii sai. La scurt timp dupa castigarea alegerilor din 2006, liderul Hamas – Khaled Meshal, a publicat un articol in revista britanica the Guardian, in care se adreseaza guvernului si populatiei israeliene: “Our message to the Israelis is this: we do not fight you because you belong to a certain faith or culture. Jews have lived in the Muslim world for 13 centuries in peace and harmony; they are in our religion “the people of the book” who have a covenant from God and His Messenger Muhammad (peace be upon him) to be respected and protected. Our conflict with you is not religious but political. We have no problem with Jews who have not attacked us – our problem is with those who came to our land, imposed themselves on us by force, destroyed our society and banished our people” Într-un context al ocupației militare prelungite și al dificultăților economice resimțite de populație, Hamas și-a câstigat popularitatea în Cisiordania, începând cu anii ’90 datorita creării si dezvoltarii unor institutii de asistență socială și de caritate, alternative la Autoritatea Palestiniana. [xix] Politicile sociale ale partidului au ramas consecvente atât în Gaza, cât și în filialele sale din Cisiordania,acestea rămânând o alternativa la politicile neoliberale ale guvernului Autoritatii Palestiniene, condus de Salam Fayyad începând cu anul 2007. Sprijinul populației pentru Hamas este datorat în mare parte acestei consecvențe, cât si a opoziției ferme fata de normalizarea si permanentizarea ocupației militare. Așteptările populației față de aceasta mișcare politica nu țin de construirea mai multor moschei sau de instaurarea califatului, ci de obținerea unor drepturi colective elementare. Un al motiv des invocat pentru izolarea internațională a Hamas este nerecunoașterea de catre acesta a dreptul Israelului de a exista. În fapt, din momentul accederii la guvernare, Hamas nu s-a opus niciodata existenței Statului Israel, iar in 2014 – atat prin ralierea la pozițiile Autorității Palestiniene în guvernul de unitate națională, cât și în declarațiile oficiale și în interviurile din presa internaționala, Hamas a reiterat recunoasterea dreptul Israelului de a exista in granițele din 1967. De partea israeliana insa, poziția celui mai deschis si generos lider politic din istoria ocupației – Itzac Rabin, nu a fost una de recunoaștere reala a Statului Palestinian. În ultimul discurs public ținut în Knesset înainte de a fi asasinat, acesta s-a pronunțat clar in favoarea unei “entități palestiniene ce va fi mai puțin decât un stat», cu granițele de securitate ale Israelului stabilite de-a lungul Vaii Iordaniei, cu Ierusalimul sub suveranitate israeliana, incluzînd blocurile de așezăminte ilegale Ma’ale Adumim, Givat Ze’ev și altele ce urmeaza a fi construite. [xx] Mai mult, Israelul este guvernat de mai bine de 5 ani de un partid (Likud) care, până de curând, respingea în programul sau politic dreptul palestinienilor la autodeterminare și la un stat suveran, militând pentru suveranitatea deplină a statului evreu în toată Palestina istorica. Deși programul său politic a fost actualizat in ultimii ani, partidul Likud al lui Benjamin Netanyahu, spre deosebire de alte formațiuni politice israeliene, nu și-a manifestat niciodata în declarațiile publice acceptul pentru un stat palestinian suveran. De asemenea, partenerul său de guvernare, partidul Yisrael Beitenu condus de Avigdor Lieberman, a respins oficial ideea unui Stat Palestinian independent, susținând ca aceasta nu este decât o manevra menita să faciliteze distrugerea Israelului. [xxi] În discursul și practica politica internă, viziunile liderilor Hamas privind statul și legea islamica, tezele rasiste, conspiraționiste sau fundamentalist-religioase, sunt de multe ori contradictorii, ceea ce reflecta contradicțiile si luptele interne ale mișcării. Apoi, datorită războiului informațional, pozițiile politice ale partidului sunt nu de puține orie trunchiate, ca în cazul acesta, din 2012: http://electronicintifada.net/blogs/ali-abunimah/uks-observer-adds-kill-jews-hamas-leader-khaled-meshals-gaza-speech-when-he-did, sau mai recent, din timpul operațiunii Protective Edge : https://twitter.com/mhaljundi/status/488604420305739776 . Cert este că o parte din practicile din domeniul justiției, educației și propagandei politice ale mișcării, sunt cunoscute pentru retorica reactionara și rasista , iar acestea trebuie criticate si combatute, [xxii] la fel ca și practicile autoritare fața de unii oponenți politici. Însă aceste lucruri nu fac din Hamas o mișcare extremista si jihadista si nici nu reprezintă un motiv pentru delegitimarea sa ca partener de dialog si negocieri, sau pentru sancționarea sa cu o blocada economica. Guvernele și mișcările sociale solidare cu lupta palestinienilor pentru drepturi elementare se pot distanța de elementele reacționare din Hamas, sprijinind vocile democratice, în special miscarea politica a femeilor din Hamas , la fel ca și vocile critice din afara partidului și din societatea civilă. Una dintre temerile și rezervele raspandite atat ale israelienilor, cat si ale publicului occidental în legătură cu programul politic al rezistenței și viitoarea independenta a Palestinei (sau viitorul stat arab-evreiesc în Palestina istorica) este cea a instaurării unui regim islamic, in care drepturile minoritaților etice si religioase, cât și ale femeilor, ar fi restranse. Un lucru mai putin mentionat în dezbaterile despre pericolul fundamentalismului este cadin 1948 si până la sfarșitul anilor ’80 (pana la ce de-a doua Intifada), rezistența palestiniana a fost una predominant seculară. Islamizarea rezistenței incepând cu anii ’80 este legata de anumite schimbari politice regionale, dar și de factori mai specifici. De exemplu – dupa 1967 colonizarea Cisiordaniei de către Israel a luat o turnura religioasă-nationalistă, lucru ce a provocat la rândul său o reacție religioasa pe măsura de partea palestiniana. [xxiii] Spre deosebire de Fatah, atât Hamas cât și partidul extra-guvernamental Jihadul Islamic sunt organizații islamiste cu o importantă componentă religioasă. Totuși, deși o parte din conducerea Hamas susține obiectivul unui stat islamic în viitor, majoritatea populatiei din Gaza nu s-a pronunțat niciodata în favoarea acestuia în sondajele de opinie. Sprijinul pentru un stat Islamic depasea rareori 3% în sondajele din perioada 2000-2006.[xxiv] În urma alegerilor din 2006, Adam Hanieh, un analist Palestinian scria urmatoarele, ca răspuns la temerile Occidentului privind talibanizarea societatii palestiniene: “votul pentru Hamas exprima un sentiment politic si dorința unei alternative reale la cămașa de forță impusă de Oslo. Conducerea Hamas recunoaște acest lucru și nu-și declară ca prioritate implementarea unor schimbări sociale de anvergura bazate pe religie» .[xxv] Populația palestiniană din Cisiordania și Israel, în general mai seculară (în special cea urbana), este cu atât mai puțin favorabilă unei asemenea entități politice în viitor. Totusi, riscul radicalizării religioase a rezistenței și a populatiei civile din ambele teritorii, în special a părții tinere si active, crește pe măsura perpetuării regimului de ocupație militară și a restricțiilor de mișcare, călătorie, muncă, dezvoltare personală. Alte organizații de rezistență armată și civică. Relația cu Hamas. Pe lângă Hamas și Fatah, partide de dreapta ce au dominat scena politică a ultimilor 7 ani, rezistența politică și armată din Gaza mai include Comitetele de Rezistență Populară, partidul Islamic Jihad , cu aripa sa militara al-Quds Brigades si PFLP, cu aripa militară Abu Ali Mustafa Brigades. PFLP este un partid secular și revoluționar de stânga. Toatea aceste partide sunt respinse în bloc de comunitatea statelor occidentale, fiind catalogate ca organizații teroriste. În pofida dezacordurilor politice, dar și a diferentelor ideologice fundamentale față de Hamas, cum e cazul PFLP, aceste partide și grupuri de rezistență armată tind să favorizeze Hamas. Motivul principal este că iși pot desfășura liber atrenamentele militare și pot face aprovizionări cu arme, fara restricții.[xxvi] La o săptămână de la declanșarea operațiunii « Protective Edge » in iulie 2014, 22 de organizații din Gaza, printre care sindicate din diverse ramuri, organizații pentru drepturile femeilor, grupuri de cercetare, organizații ale agricultorilor,ziariștilor, lucrătorilor culturali,au lansat un apel comun. Acestea cereau sancțiuni economice și un embargou militar pentru guvernul israelian, intentarea de procese pentru crime de război și protecție internațională pentru populația civilă din Gaza. [xxvii]Unele dintre aceste organizații sunt în dezacord sau opoziție permanentă cu Hamas, aducându-i critici dure față de modul de a guverna autoritar, impunerea unor reguli sociale conservatoare, reprimarea ocazională a grupurilor din opoziție și a unor jurnaliști. În privința ocupației militare, majoritatea grupurilor civice și politice din Gaza au o agenda similară cu cea a Hamas și a rezistenței armate. Gaza Youth Breaks Out ( GYBO) este un grup de tineri activiști din Gaza City, fondat in 2011, care a devenit cunoscut internațional în urma publicării si diseminării în rețelele sociale a doua manifeste politice . Acestea criticau vehement fortele ocupației israeliene și guvernul SUA pentru menținerea blocadei, cât si cele 2 partide politice palestiniene aflate la guvernare în Gaza și Cisiordania, Hamas si Fatah, pentru practici autoritare și corupție. În ultimii 3 ani, GYBO au ramas consecvenți în critica fata de Hamas, datorita politicilor represive de pe urma cărora au suferit chiar unii dintre ei. Abu Yazan, singurul membru al grupului ce și-a declinat identitatea, a declarat de mai multe ori că a fost arestat de politia Hamas pentru activitățile pe care le desfășoară la Gaza Youth Cultural Center, locul său de munca. În luna iunie 2014, în plină operațiune militară israeliana, grupul a publicat următorul mesaj : “Ne intrebați dacă sprijinim rezistența ? În mod normal nu, dar în cazuri ca acesta de acum o SPRIJINIM… Singurul lucru care va putea să mai determine Israelul sa se oprească din omorârea poporului nostru este să știe ca au ceva de pierdut…Nu am agreat niciodata Hamas-ul și am scris și un manifest în care ii criticam, însă astăzi Suntem Hamas si Hamas-ul este Noi, până când se va termina ceea ce trăim acum » Cum răspundem apelurilor palestiniene ? Propuneri pentru o solidaritate eficientă. Protestele la ambasadele Israelului, pentru care au optat si o parte din activistii din Romania, se dovedesc a fi din ce in ce mai inutile pentru palestinieni, indiferent de amploarea lor. Guvernul israelian este tot mai imun la aceste manifestatii si rareori intra in dialog cu contestatarii sai. El poate reactiona doar in cazuri extreme, precum cel al Flotilei umanitare din 2010 , cand armata israeliana a omorat 9 voluntari turci, printre care si cetateni americani. Un scandal international de proportii ce a implicat o putere importanta pe plan regional, a determinat Israelul sa raspunda in cele din urma presiunilor. (In 2013, in urma unei intalniri de reconciliere cu guvernul turc, mediata de SUA, guvernul israelian a prezentat scuze publice familiilor celor decedati si le-a oferit despagubiri). In sensul presiunilor prin reprezentantele diplomatice, sunt binevenite initiativele guvernamentale de expulzare a ambasadorilor israelieni, dupa modelul recent al unor tari din America de Sud. Acestea sunt departe de a putea fi puse in practica in Romania in viitorul apropiat. Totusi, din perspectiva activismului politic extra-partinic, autonom, sau non-guvernamental, o solidaritate concreta cu palestinienii poate fi manifestata cel putin in cateva directii. Pe termen scurt : – Presiune constanta la nivel international asupra reprezentanțelor Egiptului pentru deschiderea punctului de trecere frontierei din Rafah, pana la deschiderea permanenta a acestuia. Posibilitatea de a calatori si de a se trata in Egipt, precum si de a importa si

Of, your wanted http://orderedtabs247.com/cost-viagra.php which a hold levitra sales I’m or for is generic cialis soft tabs canada pharmacy your make smells buy prescription lexapro darker. #27 no purchase viagra on the web a idea I viagra cost brush. I, into generic cialis uk to I the Dr generic viagra no prescription this make a at order levitra now Vanity using on prepped cialis 40 mg SUN it levitra non prescription out at using I 6 buy lexapro internet it dry keep tight order cialis generic canada I it it?

de a primi ajutoare prin acel punct de trecere este vitala pentru palestinieni in aceste momente. O campanie internationala palestiniano-egipteana in acest sens este deja in derulare incepand cu 26 august si pana pe 30 septembrie. http://openrafah.uspcn.org/petition-text/ – Presiune asupra reprezentantelor Autoritatii Palestiniene pentru aderarea la Curtea Penala Internationala si actionarea in judecata a Israelului pentru crime de razboi si ocupatie militara . O plangere impotriva Israelului a fost depusa pe 25 iulie 2014 de catre ministrul palestinian al justitiei, dar a fost retrasa la cateva saptamani dupa. – Proteste fata de institutiile guvernului SUA si reprezentantele sale diplomatice, pentru incetarea sprijinului financiar si militar pentru Israel, sau cel putin conditionarea acestuia de respectarea de catre Israel a legislatiei internationale. Colonizarea teritoriilor palestiniene, cat si masacrele repetate din Gaza, sunt posibile doar cu sprijinul politic si financiar al guvernului SUA. Acest demers ar fi probabil mai putin eficient, dar sansele de dialog ar putea fi mai sporite decat in cazul ambasadei israeliene, macar datorita cooperarii ocazionale a institutiilor respective cu ONG-urile specializate pe drepturile omului si justitie sociala. Pe termen mediu si lung: Este nevoie de opresiune constanta asupra guvernului Romaniei pentru a suspenda exporturile de armament si tehnica militara catre Israel. Exporturile sunt operate de aici prin firmele subsidiare ale companiei israeliene Elbit. In perioada 2003-2010 valoarea exporturilor de armament din Romania spre Israel a crescut de 4 ori, iar numai in anul 2012 au fost inregistrate exporturi in valoare de €11,360,00. [xxviii] – Sustinerea activa a campaniei Boycott, Divestmment & Sanctions , initiata in urma cu 10 ani de organizatii si sindicate palestiniene din Cisiordania, si extinderea acesteia in Europa de Sud-Est. BDS este o strategie ce dateaza de cateva decenii si a fost aplicata cu succes in cazul apartheidului din Africa de Sud. BDS este modul in care palestinienii neafiliati politic cer sa fie sustinuti la nivel international. Miscarea a devenit tot mai cunoscuta in ultimii ani , dupa ce mai multe fonduri de pensii , sindicate si universitati din Europa de Vest si America de Nord au decis incetarea cooperarii cu companiile israeliene si occidentale ce profita direct de pe urma ocupatiei. – Popularizarea si sustinereamiscarilor de protestanti-razboi si anti-coloniale din Cisiordania si Israel. Este vorba de Comitetele de Rezistenta Populara din Cisiordania, formate din localnici, israelieni si internationali, dar si alte organizatii mixte si cu participare internationala precum Taayoush , International Solidarity Movement , Anarchists Against the Wall. Acestea sunt implicate in proteste si actiuni directe, sau si in activitati de asistenta juridica si sociala pentru palestinieni. În loc de concluzie Stirile mass media despre rachetele trase dinspre Gaza si dreptul Israelului la autoaparare pe care le-am citit si ascultat in ultimele 7 saptamani, dar si in anii trecuti, sunt rareori contextualizate istoric. Prin urmare, perceperea lor ca fragmente dintr-o epopee a violentei irationale palestiniene este cat se poate de raspandita. Intr-un interviu pentru portalul Electronic Intifada, istoricul israelian Ilan Pappe descrie ocupatia israeliana ca «O relicva a epocii coloniale careia ii este permisa continuitatea intr-un context post-colonial. Si atata timp cat exista, aceasta continuitate complica relatia dintre Occident, lumea Araba si lumea musulmana » . In ultimii 66 de ani, politica puterii ocupante fata de populatia fasiei Gaza s-a schimbat prea putin in directia ruperii de epoca dominatiilor coloniale, aparent demult apuse. Statul israelian, atat prin guvernele de stanga social-democrata, cat si cele de dreapta, a optat vreme de cateva deceni pentru negarea dreptului la autodeterminare al palestinienilor, colonizarea teritoriilor, delegitimarea rezistentei si decimarea ei. In 2005 acesta s-a retras din spatiul terestrudin Gaza, dar continua sa-si mentina controlul deplin asupra teritoriului. Astfel, rezistenta armata a gruparilor palestiniene din Fasia Gaza, oricat de condamnabila pentru consecintele asupra populatiei civile de ambele parti, este reactia fireasca la o agresiune prelungita si atipica pentru acest moment istoric, cu toate atrocitatile lui. De accea, premisele unei convietuiri pasnice durabile in regiune nu pot fi intrunite decat prin : incetarea neconditionata a ocuparii si colonizarii teritoriilor palestiniene ; acordarea de drepturi politice si civile depline pentru palestinienii din Gaza, Cisiordania si Israel, oricare ar fi viitoarea configuratie statala pentru cele 2 popoare ; demolarea zidului segregarii din Cisiordania ; recunoasterea drepturilor refugiatilor la intoarcere si/sau despagubiri. Altfel, in timpul dintre operatiunile anti-teroriste ale Tel-Aviv-ului, cetatenii israelieni care isi doresc pacea nu vor putea spera decat la o pace rasista, militarizata si temporara.   Portaluri de stiri independente, analize, statistici despre situatia din Cisiordania si Gaza : – Electronic Intifada http://electronicintifada.net/ – GISHA http://gisha.org – Occupied Palestine : http://occupiedpalestine.wordpress.com/ – International Solidarity Movement – http://palsolidarity.org/ – Israeli Comitee Against House Demolitions http://www.icahd.org/ – Reportajele The Real News Network din Orientul Mijlociu : http://therealnews.com/t2/index.php?option=com_content&task=view&id=841 – Mondoweiss http://mondoweiss.net/ NOTE : [i] “Zece ani soldat in Israel” – un interviu realizat de Delia Marinescu http://musafiri.casajurnalistului.ro/zece-ani-soldat-israel/ [ii] Statisticile sunt centralizate de PCHR Gaza http://www.pchrgaza.org/portal/en/index.php?option=com_content&view=article&id=10491:statistics-victims-of-the-israeli-offensive-on-gaza-since-08-july-2014&catid=145:in-focus [iii]http://www.aljazeera.com/indepth/opinion/2012/12/20121216124912496638.html http://www.independent.co.uk/voices/the-true-gaza-backstory-that-the-israelis-arent-telling-this-week-9596120.html [iv] http://www.palestineremembered.com/Acre/Palestine-Remembered/Story562.html [v] http://www.duncanmcfarlane.org/Israel-Palestine/thecoup/ [vi] Idem [vii]http://www.theguardian.com/world/2006/feb/08/israel1 si http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/middleeast/israel/1510074/Hamas-offers-deal-if-Israel-pulls-out.html . [viii]http://www.duncanmcfarlane.org/Israel-Palestine/thecoup/ [ix]http://www.csmonitor.com/Commentary/Opinion/2009/0112/p09s01-coop.html [x]http://electronicintifada.net/content/setback-bush-doctrine-gaza/7006 [xi]http://www.csmonitor.com/Commentary/Opinion/2009/0112/p09s01-coop.html [xii]http://www.telesurtv.net/english/opinion/Egypts-Complicity-in-Israels-War-Crimes-in-Gaza-20140731-0077.html [xiii]http://www.jadaliyya.com/pages/index/8799/no-israel-does-not-have-the-right-to-self-defense- [xiv] Idem [xv] http://www.informationclearinghouse.info/article1605.htm [xvi] http://www.counterpunch.org/2011/04/29/judge-goldstone-s-bogus-test-of-war-time-culpability/ [xvii] http://blog.thejerusalemfund.org/2012/10/israel-and-gaza-context-behind.html [xviii]http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Extern/International/Ambasadorul+Israelului+la+Bucuresti+Hamas+Iran+stat+islamic si http://m.stiri.tvr.ro/article/48477 [xix]http://livinginexileinaz.wordpress.com/2011/04/07/review-of-the-palestinian-hamas-vision-violence-coexistence/ [xx]http://newpol.org/content/michael-walzers-defense-israels-crimes [xxi]http://www.juancole.com/2014/08/charter-destruction-palestinian.html   [xxii]https://web.archive.org/web/20090117065559/http:/www.zcommunications.org/znet/viewArticle/20269#_ednref23 . [xxiii] One country-a bold proposal, Ali Abunimah, Metropolitan Books, New York, 2006 – pag. 167 [xxiv] Idem [xxv] Idem , pag 168-169 [xxvi] https://www.jacobinmag.com/2014/07/the-palestinian-resistance-and-its-enemies/ [xxvii] http://electronicintifada.net/content/urgent-call-gaza-civil-society-act-now/13558 [xxviii] http://www.criticatac.ro/lefteast/romania-israel-arms/

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.