România are cel mai ridicat raport între salariile absolvenților de facultate şi salariile absolvenților de liceu : 2,2 , departe de democrațiile nordice (Danemarca şi Suedia, 1,27) sau de media UE27 (1,57). Pornind de la acest indicator , explic apetitul redus pentru redistribuire al elitelor din România prin sublinierea avantajului material relativ pe care îl au în raport cu muncitorii sau agricultorii. Susțin că apetitul elitelor pentru menținerea avantajelor materiale relative este mascat de apelul constant la trecutul comunist ca justificare a refuzului de a realiza o dezvoltare mai egalitară a societății româneşti. Acelaşi avantaj material relativ explică acceptarea unor politici neoliberale distructive pentru mediul rural dar care situează elitele urbane într-o poziție relativ avantajată. Ofer exemple de politici de redistribuire din ultimii ani ce au fost respinse de publicul urban educat . Realizez o simulare pe baza datelor din Ancheta Bugetelor de Familie 2011, arătând cum un set de politici de redistribuire cu un impact bugetar scăzut ar reduce nivelul inegalității din România sub media UE27.
Statisticile şi veceul din curte
Măsurarea inegalității economice în România folosind indicatorul Gini duce la subestimarea inegalităților economice din cauza metodologiei folosite de Institutul Național de Statistică (INS) pentru cuantificarea bunurilor din producția proprie a gospodăriilor precum şi din cauza subreprezentării persoanelor cu venituri ridicate în anchetele bugetelor de familie.
În 2007, România atingea cel mai ridicat nivel al indicelui Gini de inegalitate a veniturilor din UE27, 37.8. În 2011, coeficientul a scăzut la 33.2, al şaselea cel mai ridicat nivel de inegalitate, pe fondul tăierilor de prime şi salarii bugetare şi a introducerii pensiei minime garantate.
Când Eurostat a început să armonizeze anchetele bugetelor de familie din UE27, a constatat că în România veniturile din producția proprie a gospodăriilor înregistrate în sondaje ajungeau la 18 la sută în medie din veniturile gospodăriei, un procent extrem de mare, ținând cont că în Bulgaria , Letonia sau Lituania această proporție era de numai 2 la sută şi în toate celelalte state membre sub 1 la sută [1]. Practic Institutul Național de Statistică poate influența fundamental statisticile asupra sărăciei şi inegalității economice în funcție de ce producție proprie a gospodăriilor include în ancheta bugetelor de familie. Neincluzând produsele de autoconsum din gospodăriile agricole (ouă, lapte, brânză, carne, etc.) nivelul inegalității economice este mai ridicat – Eurostat constata că în absența calculelor privitoare la autoconsum, România ar depăşi Grecia şi Portugalia în privința inegalității economice [1].
Dincolo de acest exercițiu de numărare a găinilor, ancheta românească a bugetelor de familie are alte probleme, pe care le putem identifica prin compararea aceastei anchete cu alte anchete realizate de INS:
- În perioada 2007-2009, Eurostat a publicat veniturile medii ale celor mai bogați 1% dintre români. Această statistică nu mai este valabilă şi mi s-a comunicat că motivul este lipsa armonizării metodologiilor între statele UE. Variabilitatea veniturilor la vârf (top 1% din venituri) în România în aceste date era foarte mare: media veniturilor nete în euro per adult echivalent era de 2.500 de euro în 2007, de 3.978 de euro în 2008 şi de 5.285 de euro în 2009 [2]. În datele din Ancheta Bugetelor de Familie din 2011 în schimb, nivelul veniturilor celor mai bogați 1% dintre români este de doar 1,052 euro adult-echivalent, mult mai scăzut decât nivelul din datele Eurostat pentru 2007-2009.
- Munca cu normă parțială este o formă precară de angajare în România. Rata de sărăcie în muncă era de 19 la sută în 2011 în România, cea mai ridicată din Europa- dar era de 15.3 la sută pentru angajații cu normă întreagă şi de 58 la sută pentru angajații cu program parțial. În ancheta bugetelor de familie numai unu la sută dintre angajați raportau că munceau part time, față de 9 la sută în datele Eurostat pentru România. Dată fiind subreprezentarea angajaților part-time în sondajul pe baza căruia se realizează calcularea coeficientului Gini şi a ratei mai mare de sărăcie în rândul angajaților part-time, inegalitatea economică este subestimată.
- Nivelul veniturilor salariale la vârful distribuției în Ancheta Bugetelor de Familie este net subestimat. Într-un alt sondaj din Octombrie 2011 asupra veniturilor salariale din întreprinderi, Institutul găsea 190,000 de angajați ale căror salarii depăşeau 5,000 RON (sau 1,121 de euro). 190,000 de angajați reprezintă aproximativ 1% din populația României iar Ancheta Bugetelor de Familie arată că veniturile medii sunt de 1,052 de euro adult echivalent pentru veniturile percentilei 100 . Numărul de salarii peste 5,000 RON este însă mai mare de 190,000, ținând cont că sondajul din Octombrie nu include forțele armate, angajații pe cont propriu, instituțiile de apărare şi informații sau patronii şi angajații firmelor cu mai puțin de 4 angajați.
Subraportarea veniturilor mari precum şi metodologia imputării valorii monetare a alimentelor produse în gospodărie duc la subestimarea inegalității economice în raport cu alte state europene. Peisajul satelor şi al oraşelor mici din România este o oglindă mai bună a inegalităților economice: accesul scăzut la servicii medicale, distanța tot mai mare față de o şcoală sau (după noile planuri de comasare) de o primărie. În raport cu alte state europene, inegalitatea economică din România poate fi înțeleasă mai bine analizând indicatori ai deprivării materiale : 42 la sută dintre români locuiau într-o casă fără baie sau duş, față de 3.3 la sută în medie în UE27. 44 la sută locuiau într-o casă fără toaletă cu canalizare, față de 3.6 la sută în UE27 [3].
Factori economici şi instituționali
Raportul ridicat între salariile absolvenților de facultate şi ale absolvenților de liceu poate fi parțial explicat prin factori economici legați de cererea şi oferta de muncă pentru angajații cu studii superioare. România are cel mai mic procent de cetățeni cu educație superioară în UE27 (14 la sută). Raritatea relativă a educației superioare aduce avantaje în termeni de salarizare şi de uşurință în găsirea unui loc de muncă. Numărul de angajați cu studii superioare a crescut în întreprinderile româneşti de la 18.7 la sută în 2002 la 22.2 la sută în 2006 şi 29.1 la sută în 2010.[4]
Dincolo de cerere şi ofertă, absolvenții de studii superioare au avantaje instituționale. Pe de o parte decalajul față de muncitori se poate explica prin creşterea salariilor în administrație în raport cu cele din industrie (Tabelul 1). Pe de altă parte absolvenții de studii superioare beneficiază de un salariu minim mai mare iar în 2007 coeficientul de salarizare pentru absolvenții de studii superioare creştea de la 1.5 la 2 în contractul colectiv de muncă la nivel național.
Angajații din administrația publică au dobândit din 1997 până în 2007 un avantaj considerabil asupra altor categorii de salariați bugetari (Tabelul 1). În acest context reducerea salariilor tuturor bugetarilor în cadrul măsurilor de austeritate a neglijat inegalitatea distribuirii salariilor publice: elitele din administrația publică ce exercitau controlul asupra resurselor erau principalele responsabile pentru creşterea facturii bugetare, în schimb personalul din sănătate şi educație beneficiase de creşteri moderate în comparație cu alte categorii profesionale.
Apetitul elitelor pentru redistribuire şi pentru problemele mediului rural
Când analizăm apetitul absolvenților de facultate pentru reducerea inegalităților economice trebuie să înțelegem avantajul economic relativ pe care îl au față de muncitori sau agricultori. Susțin că pozițiile acestei clase față de politici de redistribuire sau reducere a inegalitățillor vizează menținerea privilegiilor economice relative. Când au respins redistribuirea în ultimii ani, intelectualii au adus o serie de argumente- o listă pe scurt, detaliată mai jos:
1. Săracii merituoşi şi cei nemerituoşi
2. Criterii etnice: “a cui natalitate vrem să stimulăm?”
3. Diluarea valorii diplomelor
4. “Binele comun” cu efecte pozitive în mediul urban şi impact asupra mediului în provincie
5. Şcolile şi spitalele închise la sate nu erau de calitate, educația şi sănătatea de calitate este la oraş
6. Descoperirea de noi drepturi : “alocația copilului, drept universal”
7. Apelul la trecutul comunist- “experiențele de inginerie socială”
- Săracii merituoşi şi cei nemerituoşi- “Cea mai mare parte a populatiei poate trai mai bine, in mod sustenabil, daca exista un contract social intern, prin care paturile bogate sa accepte sa cedeze o parte din veniturile lor paturilor sarace. Aceastea din urma insa trebuie sa dovedeasca faptul ca merita un astfel de sacrificiu“, afirma Valentin Lazea, economistul-şef al BNR. Din această declarație reținem: redistribuirea este un sacrificiu, nu o investiție sau o necesitate societală, iar opțiunea pentru redistribuire este apoi evaluată în funcție de meritele săracilor, mereu nedefinite dar în practică dovedite probabil prin acțiuni precum prestarea de muncă în folosul comunității.
- Meritele pot fi şi etnice: Vasile Ghețău, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române pune întrebarea “ce natalitate vrem să stimulăm? A cui?” : “Chiar dacă o anumită prudență se impune în judecarea acestor date [diferențe de fertilitate între etnii], există o bună coerență în abordare comparativă iar interesul lor este incontestabil. Ne putem întreba în ce fel ar evolua diferențele care existã, în ipoteza adoptării unor măsuri consistente de stimulare a natalitãții.” (“Declinul demografic şi viitorul populației României”)
- Ideea introducerii unui bacalaureat profesional nu a fost primită cu entuziasm, principalul argument exprimat public de fostul ministru al învățământului Daniel Funeriu fiind că ar “dilua” valoarea diplomelor de bacalaureat, deci a ierarhiilor în funcție de educație.
- O tânără ce protesta la Oradea înpotriva planurilor de exploatare a gazelor de şist se mira: “Nu regăsesc profesorii universitari, specialişti care ar putea răspunde la întrebări, la nicio dezbatere ori întâlnire pe aceste teme controversate” [5]. Implicarea intelectualilor a fost redusă în problemele de mediu, în cazul închiderii spitalelor din mediul rural sau a schimbărilor din Codul Muncii ce favorizau angajatorii şi limitau negocierea colectivă şi asocierea sindicală. Problema nu a reprezentat-o lipsa de interes, ci tocmai interesul elitelor urbane în efectele acestor politici: consumatorul din mediul urban apreciază perspectiva scăderii prețului energiei în urma unor proiecte de amploare în provincie iar…
- …închiderea spitalelor din mediul rural a fost argumentată prin sublinierea calității reduse a actului medical în spitalele mici din mediul rural. Măsura – care priva sute de mii de oameni de accesul la servicii medicale- a fost prezentată ca presupunând consolidarea spitalelor din mediul urban şi recunoaşterea calității relativ mai bune a acestora- elitele urbane nu au avut obiecții la ideea că serviciile medicale de calitate vor rămâne un bun al orăşeanului, pe care locuitorii din rural îl pot accesa în măsura în care îşi permit transportul.
- În contextul măsurilor de austeritate, guvernul Boc a luat în considerare introducerea unei alocații unice de sprijin pentru părinți şi creşterea alocației pentru copiii din familiile sărace în paralel cu eliminarea ei pentru familiile cu venituri ridicate. Aceste măsuri ar fi presupus reducerea inegalităților sociale şi o mai bună protecție socială în perioada crizei. Direct vizați, părinții din clasa de mijloc au fost cei mai vocali oponenți ai măsurii, refuzând politica de redistribuire- vedeta TV Andreea Marin s-a pronunțat în favoarea menținerii alocației, considerând-o un “drept universal” şi oferind argumentul că redistribuirea ar duce la stigmatizarea familiilor nevoiaşe sau că părinții înstăriți ar trebui să primească fondurile dar să poată exprima opțiunea ca acestea să fie donate automat.
- Apelul la trecutul comunist. Am citit în treacăt un schimb de articole între Horațiu Pepine şi Paul Dragoş Aligică: Pepine întreba dacă nu cumva dreapta românească ignoră inegalitățile sociale şi sărăcia şi se refugiază în discursul anticomunist şi antitotalitar. Ce s-a înțeles din această discuție la Revista 22: deşi comentează în mod explicit schimbul Pepine-Aligică despre cum intelectualii de dreapta abuzează de apelul la trecutul comunist, Cristian Câmpeanu nu se poate abține să nu folosească acelaşi argument: “toate experienţele de inginerie socială în sensul „egalizării“ veniturilor au sfârşit prost, în sensul accentuării şi extinderii sărăciei şi suferinţei. “
Responsabilitatea elitelor pentru reducerea inegalităților economice
România are cel mai ridicat procent de angajați în agricultură din UE27 şi cel mai mare număr de ferme sub 2 ha. Angajații pe cont propriu şi muncitorii pe exploatații agricole de familie reprezintă mai bine de 90 la sută din angajații din agricultură. [6] Aparent inegalitatea economică ridicată este inevitabilă într-o țară atât de rurală precum România şi este generată de rata scăzută de angajare formală în mediul rural.
Rata crescută de angajare în agricultură nu este un simplu dat istoric, ci este cauzată de eşecul procesului de restructurare a industriei ce a condus la revenirea multor lucrători industriali la ocupații agricole. În 1983, România avea aceeaşi rată de angajare în agricultură ca în prezent- 29 la sută, egală cu cea a Poloniei şi puțin mai mare decât cea a Ungariei sau a Bulgariei (22 la sută) la acea vreme. În 2011, în România rata era aproape aceeaşi- 28.3 la sută, în vreme ce în Polonia este de 12.7 la sută iar în Bulgaria de 6.8 la sută şi în Ungaria de 4.8 la sută.
Comentând dezbaterea Pepine- Aligică despre cum dreapta ignoră inegalitățile sociale şi sărăcia din România, Câmpeanu mai ajungea la altă formulare memorabilă: “Sarcina demonstraţiei revine intelectualului socialist, el trebuie să justifice de ce egalitatea este mai de dorit şi pentru cine.”
Această perspectivă sugerează că intelectualii de stânga au egalitatea drept obiectiv . Inegalitățile sociale nu sunt privite ca un eşec eşec al politicilor publice sau al pieței ci ca o consecință a jocului pieței, eventual cu învingători şi perdanți ai tranziției. Principala cauză a inegalității economice ridicate din România o reprezintă pierderea a două milioane de locuri de muncă în procesul tranziției către economia de piață şi trecerea muncitorilor inițial într-o stare de semiocupare în agricultură şi mai apoi de migrație externă combinată cu perioade de angajare internă informală. Totul într-un joc în care populația a plecat cu ani de izolare şi puține informații iar regulile au fost stabilite de continuatorii nomenclaturii şi ai poliției secrete comuniste.
Inegalitatea economică ridicată din România este vina a două categorii de elite:
- Elite comuniste, nomenclaturişti, securişti, pentru slaba lor capacitate managerială comparativ cu alte țări din blocul comunist şi pentru gestionarea procesului de privatizare în favoarea unor rețele corupte. Intelectualul socialist de astăzi din România nu are de justificat de ce este egalitatea de dorit, ci are doar de urmărit o serie de procese de privatizare prin care elitele nomenclaturii au devenit noua clasă de capitalişti. În măsura în care aceste procese sunt la ordinea zilei, intelectualul de stânga poate milita pentru independența justiției, ocazie cu care afinitățile intelectualului socialist cu PSD pot înceta. Elite conectate cu fosta nomenclatură mai sunt responsabile şi pentru menținerea unui sistem pasiv de politici de reducere a sărăciei, sistem folosit cu precădere în perioadele premergătoare alegerilor.
- Elite intelectuale formate sau afirmate după 1990 şi partenerii lor politici de dreapta din PNL, PNȚCD şi PD-L, care au abandonat complet ideea gestionării publice eficiente a activelor de stat şi a sistemelor publice în favoarea privatizării lor rapide. Acest proces a fost accentuat în guvernarea CDR prin greşeala capitală a trecerii la terapie de şoc într-o perioadă de criză globală (criza financiară 97-98), cu consecințe sociale dezastruoase, creşterea ratei sărăciei la 40% în 2000. Mai recent, aceste elite se fac vinovate de sprijinirea politicilor neoliberale de reducere a costului cu forța de muncă în România, a unor proiecte miniere dezastruoase pentru mediu şi a transferului oricărei activități cu potențial de profit din sfera publică în sfera privată, indiferent de impactul social. Din nou, rolul intelectualului socialist nu este unul de propăvăduire a egalității, ci de a critica politicile economice şi sociale ce duc la pauperizarea unor categorii de populație în favoarea unor interese de afaceri.
Reducerea inegalității economice pe termen lung
Cea mai rapidă cale pentru reducerea inegalităților economice este creşterea numărul de locuri de muncă în industrie şi servicii şi reducerea numărului de persoane (sub)ocupate în agricultură. De la Banca Națională economistul şef Valentin Lazea transmite în stilu-i cinic acest semnal, sugerând că populația (sub)ocupată în agricultură s-ar putea angaja vânzători de ziare pe salariu minim după consolidarea exploatațiilor agricole [7]. Cum arătam cu altă ocazie, nu este foarte clar că veniturile unei gospodării de subzistență ar fi mai mici decât veniturile dintr-un salariu minim. Suma veniturilor din agricultura de subzistență şi din angajare pe cont propriu este de RON 950 pentru cele mai sărace dintre gospodării, mai mare decât salariul minim pe economie [8]. Ținând cont că mai bine de jumătate din forța de muncă din agricultură are peste 45 de ani şi că tinerii sunt mai mobili şi pot migra mai uşor în căutarea unor salarii mai bune decât cele de vânzător de ziare, simpla creare a unor locuri de muncă prost plătite va conduce la creşteri modeste ale ratei de angajare, aşa cum s-a întâmplat de fapt între 2000 şi 2007, în ciuda unei creşteri economice susținute.
Lipsa politicilor constructive pentru milioanele de persoane subocupate în agricultură este una din cauzele valurilor migratorii. Deşertificarea satelor româneşti, comasarea şcolilor, închiderea spitalelor mici, mai nou comasarea primăriilor, cheltuielile scăzute cu politici active pe piața muncii nu fac decât să alimenteze sentimentul a milioane de români că mediul rural nu oferă nicio oportunitate şi să îi împingă la a migra în Vestul Europei, în căutarea unui trai mai decent.
Pentru a facilita tranziția din agricultură în servicii şi industrie, România trebuie să aibă o strategie de resurse umane dincolo de fondurile europene, a căror absorbție este redusă şi a căror livrare este încărcată cu probleme de corupție. În România, cheltuielile cu politici active pe piața muncii pe persoană sunt cele mai reduse din Europa iar mediul privat nu suplineşte lipsa de investiții în calificare: numai 18 la sută din angajații din România urmaseră vreo formă de pregătire profesională în ultimul an față de 33 la sută în medie în UE.
Poltici active în educație, formare profesională şi sănătate în mediul rural ar reprezenta o abordare constructivă în ceea ce priveşte reducerea inegalităților economice, or o astfel de viziune nu se poate realiza decât cu o altă abordare în materie de politici publice. Redistribuirea este limitată în România nu doar din cauza politicienilor, ei fiind de fapt adesea promotorii ei din motive electorale . Limitarea redistibuirii este o recomandare a birocraților şi a tehnocraților, cu precădere a celor ce împrumută bani României şi o doleanță a intelectualilor de dreapta. Poziția intelectualilor de dreapta este justificată ideologic prin apelul la libertarianism, conservatorism sau la trecutul comunist- în spatele acestor apeluri se ascund de fapt privilegiile relative ale persoanelor cu educație superioară din România, cu precădere ale elitelor administrative sau ale intelectualilor cu funcții publice.
Revenind la “Sarcina demonstraţiei revine intelectualului socialist”, reducerea inegalităților în România nu este un exercițiu moral sau vag utopic tinzând spre egalitate. Este un exercițiu foarte concret de a cere o guvernare corectă pe baza unei analize a bunăstării: cine câştigă şi cine pierde din politicile statului? Favorizează permanent statul român profitul în defavoarea consumatorilor şi a angajaților? Victor Ponta se recomandă astăzi drept cel mai pro-business social-democrat al Europei. A fost guvernarea în România în ultimii 20 de ani altfel decât pro-business? Din această perspectivă sarcina intelectualui socialist este de a arăta dezechilibrele guvernării, dezechilibre ce conduc la inegalități economice ce pot fi corectate.
Un scenariu de reducere a inegalității economice
Scenariul de politici de redistribuire prezentat în tabelul de mai jos este inspirat din politici ce au fost analizate dar abandonate în ultimii ani în România: un sistem de taxare progresiv, creşterea salariului minim la 950 RON, suplimentarea alocațiilor pentru copiii ce provin din familii sărace, alocație paternală nediferențiată în funcție de venit şi creşterea ajutorului de şomaj. Un salariu minim de RON 950 ar reprezenta 42 la sută din salariul mediu pe economie, aducând România de la un raport scăzut între salariul minim şi cel mediu la nivelul mediei europene.
Media coeficientului Gini în UE27 în 2011 era de 30.7. Setul de politici de redistribuire prezentat în Tabelul 2 ar aduce nivelul inegalității economice în România sub media europeană.
Simularea arată că taxarea suplimentară a veniturilor mari şi creşterea alocației pentru copiii provenind din familii sărace sunt cele mai uşoare căi de reducere a inegalității în România. Aceste politici pot fi corelate fiscal pentru a nu produce cheltuieli bugetare suplimentare. Conform datelor din Ancheta Bugetelor de Familie 2011, impozitarea suplimentară a veniturilor salariale peste 5,000 RON ar afecta 6% din gospodăriile cu venituri salariale şi este doar un exemplu grosier de politică de redistribuire progresivă. O suplimentare a alocațiilor pentru copii ar putea fi implementată ca o reducere de impozit pe salariu pentru a stimula angajarea formală.
Revenind la “sarcina demonstrației”, pentru a mări alocațiile copiilor săraci taxând suplimentar veniturile mari, faptul că România conduce în topul sărăciei în rândul copiilor [9] nu va impresiona orice intelectual: se vor găsi oricând argumente legate de meritele şi etnia părinților- copiii săracilor sunt “natalitatea pe care nu vrem s-o stimulăm”. O politică de creştere a alocațiilor pentru copiii săraci este însă necesară pentru a repara nedreptățile produse în procesul de guvernare neoliberală: în vremuri de criză copiii din mediul rural au fost puşi în microbuze şi trimişi la şcoli la distanță pentru că şcolile lor nu erau “eficiente”; spitalele din satul sau oraşul lor s-au închis pentru că nu erau “eficiente”. În procesul de austeritate au fost cruțați cei ce s-au îmbogățit din speculațiile financiare şi imobiliare care au condus la criză şi au plătit copiii din mediul rural: a corecta aceste inegalități nu presupune o preferință pentru egalitate ci pentru dreptate.
Guvernul Ponta nu face eforturi să revină asupra măsurilor neoliberale ale guvernului Boc în muncă, sănătate şi educație. Creşterea alocațiilor pentru copii este în schimb genul de măsură electorală specifică PSD. Creşterea alocațiilor pentru familiile sărace şi menținerea cuantumului pentru familiile cu venituri peste mediana veniturilor ar reduce semnificativ inegalitatea economică în România.
Note
[1] Eurostat, 2010. Income and Living conditions in Europe. Edited by Anthony Atkinson and Eric Marlier: Publications Office of the European Union (Luxembourg)
[2] Domnisoru, Ciprian, 2012. “Decent work policy options for the Romanian economy,” ILO Working Papers 472564, International Labour Organization
[3] Institutul Național de Statistică, 2010. Disparități salariale- Factori de influență, 2010.
[4] Comisia Europeană, 2010. Joint Report on Social Protection and Social Inclusion 2010 (Brussels)
[5] eBihoreanul, 27 mai 2013, Militantă pentru viaţă: Activistă anti-gaze de şist, Laura Turdean este dezamăgită de pasivitatea orădenilor,
[6] Albu, Lucian, Petre Caraiani şi Marioara Iordan, 2012. Perspectivele pietei muncii din Romania in contextul Strategiei Europa 2020
[9] UNICEF, 2012. Measuring child poverty. New league tables of child poverty in the world’s rich countries, http://www.unicef-irc.org/publications/pdf/rc10_eng.pdf