Panica morală în privința știrilor false ascunde adevăratul inamic – giganții digitali

preluare de pe platzforma.md.

Afirmațiile cum că Rusia este în spatele șocurilor politice din 2016 ignoră influența corupătoare a capitalismului digital.
Democrația se îneacă în știri false. Aceasta este ultima concluzie liniștitoare trasă de cei de pe partea perdantă a lui 2016, de la Brexit la alegerile SUA, la referendumul italian.
Evident, toți acești adulți serioși, onești și demodat de raționali pierd alegerile din cauza unei periculoase epidemii de știri false, meme-uri și videouri amuzante pe YouTube. Pentru acest grup, problema nu este că Titanicul capitalismului democratic navighează în ape periculoase; potențiala lui scufundare oricum nu poate fi discutată în societatea binecrescută. Mai degrabă, este vorba de prea multe relatări false despre iceberguri gigantice la orizont.
De aici și recenta supra-saturare de soluții greșite: interzicerea meme-urilor (propusă de partidul la putere al Spaniei); stabilirea comisiilor de experți pentru a verifica veridicitatea știrilor (o soluție sugerată de șeful anti-trust italian); crearea centrelor de apărare împotriva știrilor false care amendează Twitter sau Facebook pentru distribuirea lor (o abordare sugerată de autoritățile germane).
Această ultimă propunere este o cale extraordinară de a motiva Facebook în promovarea libertății de exprimare – același Facebook care recent a cenzurat o fotografie a statuii nudului lui Neptun din centrul Bolognei pentru că ar fi fost prea obscenă! Un pont pentru guvernele autoritare: dacă vrei să scapi ușor cu cenzura online, doar numește orice articol care nu îți place drept știre falsă și nimeni din vest nu se va plânge despre asta.
Va cauza criza știrilor false colapsul democrației? Sau e vorba doar despre o consecință a unei agonii structurale, mai adânci, care se întâmplă de mult mai mult timp? În timp ce este greu de negat că o criză există, o întrebare pe care orice democrație matură ar trebui să și-o pună este dacă avem o criză a știrilor false, sau cu totul altceva.
Elitele noastre însă refuză această discuție. Narativa lor legată de știrile false este în sine falsă: este o explicație superficială a unei probleme sistemice, complexe, a cărei existență încă refuză să o recunoască. Ușurința cu care instituțiile mainstream, de la partidele la putere la think-tank-uri și media, s-au pus de acord față de „știrile false” ca lentilă preferată în criza în desfășurare spune mult despre impermeabilitatea viziunii lor asupra lumii.
Marea amenințare a societăților vestice de astăzi nu este atât de mult emergența democrației iliberale peste hotare, cât este persistența democrației imature acasă. Această imaturitate, afișată aproape zilnic de către elite, se manifestă în două tipuri de negare: negarea originilor economice ale problemelor de azi; și negarea profundei corupții a expertizei profesionale.

Primul fenomen se manifestă oricând fenomene ca Brexit sau succesul electoral al lui Donald Trump sunt atribuite în primul rând factorilor culturali precum rasismul sau ignoranța votantului. Cel de-al doilea tip neagă faptul că imensa frustrare pe care mulți oameni o simt față de instituțiile existente izvorăște nu din faptul că nu știu întregul adevăr despre funcționarea lor, dar mai degrabă, din faptul că îl știu prea bine.
Orbiți de aceste două negări, cei ce fac legile recomandă mai mult din ceea ce alienează votanții în primă instanță: mai multă expertiză, mai multă centralizare, mai multă reglementare. Dar, odată ce ei nu pot gîndi în termeni de economie politică, ajung inevitabil să reglementeze lucrurile greșite.
Panica morală în jurul știrilor false ilustrează cum aceste două negări condamnă democrația la imaturitate perpetuă. Refuzul de a recunoaște că criza știrilor false are origini economice face din Kremlin – mai degrabă decât un model de afaceri nesustenabil al capitalismului digital – țapul ispășitor preferat al tuturor.
Nu este însă evident că oricâtă interferență străină – din partea Rusiei sau al oricărui alt guvern – poate produce știri virale la aceeași scară? Întotdeauna au fost momente nebune (vă amintiți de Lyndon LaRouche?) care au trăit și au respirat știri false. Ceea ce le-a lipsit nu a fost acoperirea politică și financiară a Rusiei, ci mai degrabă, puternica infrastructură digitală de astăzi, generos subvenționată de publicitatea online, pentru că ajută teoriile lor nebune să ajungă virale.
Problema nu sunt știrile false, dar viteza și ușurința cu care se diseminează, și ele există în primul rând pentru că capitalismul digital de azi le face extrem de profitabile – uitați-vă la Google și Facebook – în producerea și circularea relatărilor false, dar demne de accesat.
Pentru a reformula criza știrilor false în acest mod, oricum, se cere ca establishmentul să transcendă una din negările sale și să se scalde în politica economică a comunicării. Și cine vrea să accepte că, în ultimii 30 de ani, partidele politice de centru-stânga și de centru-dreapta au fost cele care au solicitat geniul Silicon Valley, au privatizat telecomunicațiile și au adoptat atitudinea mai degrabă relaxată față de impunerea anti-trustului?
Cel de-al doilea tip de negare închide un ochi la corupția cunoașterii pe bază de expertiză. Când think-tank-urile acceptă bucuroase fonduri de la guverne străine; când companiile de energie finanțează o cercetare dubioasă pe schimbarea climatică; sau când chiar Regina – ea, ce populistă – chestionează întreaga profesie economică; atunci când media preia ordine de la agenții de PR și propagandiștii politici; când regulatorii financiari și comisarii europeni își lasă joburile ca să lucreze pe Wall Street – poate cineva să-i invinuiască pe oameni pentru că sunt sceptici vizavi de „experți”?
Devine doar mai rău atunci când învinuiri despre știri false vin din partea mediei, care, datorită economiei întunecate ale publicării digitale, în mod regulamentar lansează și ea „știri” de-ale ei. Luați, de exemplu, Washington Post, acea rară publicație care pretinde să fie profitabilă zilele acestea. Ce a câștigat în profitabilitate, se pare că a pierdut în credibilitate.
Descriind în mod neglijent mai multe publicații online drept propagandă rusească – parțial pe baza unei relatări a organizației anonime PropOrNot – a avertizat recent despre atacuri cibernetice dăunătoare din partea Rusiei asupra unei rețele electrice din Vermont (într-o relatare urmată de alte publicații online, incluzând The Observer). Se pare că acele atacuri nu s-au întâmplat și că Washington Post nici măcar nu s-a deranjat să verifice cu operatorul rețelei. Evident, o economie condusă de publicitate online și-a produs propria teorie a adevărului: adevărul este ceea ce produce cei mai mulți ochi.
A auzi jurnaliști profesioniști plângându-se despre această problemă fără a-și recunoaște propria vină subminează și mai mult încrederea cuiva în expertiză. Nu e sigur dacă democrația se îneacă în știri false, dar sigur se îneacă în ipocrizia elitelor.
Prinse între două negări, elitele nu vor înceta niciodată să caute soluții inovative la problema știrilor false – la fel cum nu au încetat să caute soluții inovative pentru schimbarea climatică. Cele două probleme au o anumită similaritate: la fel cum shimbarea climatică este produsul natural auxiliar al capitalismului hidrocarburilor, și știrile false sunt produsul auxiliar al capitalismului digital.

Nu va lua mult până când vreun antreprenor genial, sătul de natura autoritară a propunerilor curente, va elibera geniul piețelor libere ale acestei probleme. De ce nu s-ar stabili o schemă post-adevăr de comerț cu emisii, unde organizațiile de știri și-ar putea comercializa noile lor permisuri eliberate de guverne? Ridicol, da; ineficace, da – dar schema ar primi cu siguranță premii majore pentru inovație socială.
Singura soluție pentru problema știrilor false, care nu pune diagnostic greșit și nici nu supra-împuternicește elitele, este cea de a regândi complet fundamentele capitalismului digital. E nevoie să facem publicitatea online – și dispozitivul ei distructiv click-and-share – mai puțin centrale modului în care trăim, lucrăm și comunicăm. În același timp, avem nevoie să delegăm mai multă putere de decizie către cetățeni, decât experților coruptibili și corporațiilor lipsite de scrupule.
Asta înseamnă să construim o lume unde Facebook și Google nici nu au prea multă putere, nici nu monopolizează rezolvarea de probleme. O misiune formidabilă demnă de democrațiile mature. Regretabil, democrațiile existente, blocate în negările lor de diferite tipuri, preferă să învinuiască pe oricine în afară de ele însele în timp ce descarcă din ce în ce mai multe probleme către Silicon Valley.

 

articolul a apărut inițial în The Guardian cu titlul  Moral panic over fake news hides the real enemy – the digital giants și a fost tradus în română de Daniela Ana.

 
CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *