Pacientul este o marfă. Interviu cu regizoarea Leslie Franke

Manola Romalo
Manola Romalo După absolvirea clasei a X-a la Liceul Gheorghe Lazăr din Bucureşti, a plecat (cu părinţii) in Germania. A terminat studiile secundare la Lycée Georges de la Tour, la Metz (Franţa) cu Baccalaureatul in 1972. A intrat prin concurs la Centre de l´Enseignement Universitaire du Journalisme (CUEJ) din Strasbourg (Franţa). In 1978 a urmat un stagiu de 3 luni la "Europa Liberă", München. A studiat Filologie Romanică (1985-1990) la J. W. Goethe Universität, Frankfurt, diploma: „Magister Artium". A colaborat la Europa Liberă, Deutsche Welle, Radio România Actualităţi. In perioada 1999-2008 este corespondenta României Libere in Germania, a publicat la Cotidianul, Jurnalul Naţional, HotNews. In Germania la ziarele Junge Welt, Neues Deutschland, revista politică Hintergrund şi in medii de limba spaniolă, de exp. Rebelión. Vorbeşte şi scrie curent: franceza, spaniola şi germana.

„Banii sunt mereu în spatele tuturor deciziilor.  Spitalul este condus ca o fabrică: producţie maximă, cheltuieli minime.” (dr. Peter Hofmann, medic şef anestezist, Clinica Universitară, München)

Leslie Franke şi Herdolor Lorenz (Hamburg) au realizat documentarul „Der marktgerechte Patient”(Germania, 2018, 82 min.)*, „Pacientul conform pieţei ** în clinici publice şi private din München, Freiburg, Dortmund şi Hamburg. Filmul arată consecinţele dramatice pentru pacienţi şi personal în urma introducerii  “tarifelor pauşale” în sistemul medical german.

Manola Romalo: Ce sunt „tarifele pauşale” , potrivit denumirii lor oficiale in limba germană.

Leslie Franke: În Germania,guvernul a introdus în 2003-2004 un sistem de finanţare unic , numit „Fallpauschale” (germ.)  sau prescurtat „DRGs”, din engleză: „Diagnosis Related Groups”.  De atunci, fiecare tratament medical are un preţ fix. Acesta include toate actele medicale: diagnoza, îngrijirea medicală, operaţia, convorbirile dintre medici şi pacienti, igiena, mâncarea etc.

Fiecarui pacient ii se va aplica un tratament – indiferent daca are sau nu nevoie de el – conform catalogului tarifelor pausale ***.

În film arătaţi perdanţii acestui sistem. Cine sunt ei?

Pentru a obţine cazuri profitabile, acest sistem neoliberal pune spitalele în concurenţă unele cu altele. Cazurile care aduc profituri sunt în special operaţiile de inimă, operaţiile ortopedice, transplanturile de organe, amputările. Acestea sunt „tarife pauşale”, bine remunerate de casele de asigurari de sănătate (germ. Krankenkassen). Prin urmare, la ora actuală, spitalele private îşi aleg numai cazuri rentabile.

(Potrivit declaratiilor medicului anestezist Peter Hoffmann şi ale fostei şefe a Departamentului de medicină internă de la Clinica publică München, prof. dr. Petra-Maria Schumm-Draeger, – care a demisionat în semn de protest -, numeroase operaţii inutile sunt motivate exclusiv din punct de vedere economic, MR).

Naşterile, cazurile de urgenţă, de medicină internăbolile cronice sunt prost plătite.

Care sunt urmările ?

Spitalele şi clinicile comunale sunt obligate să ţină urgenţele şi/sau departamentele de obstetrică-ginecologie deschise 24 de ore/zi. Remunerate pe baza tarifelor pauşale, cu aceste servicii se produc „pierderi” financiare. Unui pacient adus cu o ambulanţă la urgenţe, asigurarea medicală îi va plăti 30,00 euro (treizeci!), pentru toată durata internării, indiferent de tratamentul de care va avea nevoie.

Spitalele sau clinicile private au posibilitatea să nu asigure departamente de urgenţe. Dar pentru spitalele comunale, acestea sunt obligatorii. Cum şi spitalele publice trebuie să realizeze profit ca să-şi poată plati investiţiile, vor fi obligate să facă numeroase „pauşale lucrative“ – în caz contrar vor fi închise sau privatizate.

În diverse regiuni rurale şi în partea de Est a Germaniei am văzut multe clinici de dimensiuni mai reduse, care puneau la dispoziţia populaţiei servicii medicale de bază: urgenţă, obstetrică-ginecologie, intervenţii chirurgicale mici. Pentru toate aceste servicii medicale, ele nu primesc bani! Cu sistemul de tarife pauşale nu mai pot să plătească medici care să realizeze operaţii importante. Pentru o operaţie de valvă a inimii, de exemplu, un spital încasează 30.000 euro. Din acest motiv, în Germania se închid foarte multe spitale ! (Din 4000 de spitale, în ultimii 25 de ani, jumatate au fost inchise, M.R.)

În film vorbiţi cu angajaţii din spitale…

… da, cu medicii care nu mai au timp să se ocupe bine de pacienţii lor, să le acorde o îngrijire preventivă şi post-operatorie. Pentru că acest timp nu se mai plăteşte. La patul pacientului, mediciii au cel mult trei minute!

Pacienţii sunt în primul rând perdanţii, pentru că nu mai primesc o anamneză bine făcută, nu sunt îngrijiţi în aşa fel încât să le fie respectată demnitatea personală.

Perdant este de asemenea întreg personalul medical: infirmierii şi infirmierele, îngrijitorii şi îngrijitoarele. Aceaste categorii au fost reduse la maximum, deoarece cu ei nu se realizează câştiguri. Se fac economii în toate domeniile care produc costuri. Prin urmare, din ce în ce mai puţin personal stă la dispoziţie să lucreze o normă de 100 % . În rândurile angajaţilor, exista foarte multe cazuri de boală, de depresii etc.  Acest lucru şi din cauza faptului că ei nu mai pot presta munca pentru care s-au pregătit: să îngrijească un bolnav!

În loc de aceasta, trebuie să-l prelucreze ca „pe o piesă industrială, pe bandă rulantă”, cum spune unul dintre medicii intervievaţi de noi: „Pacientul nu mai este o persoană care trebuie ajutată. Pacientul este cineva cu care trebuie să facem câştiguri.”

Ce înseamnă o societate care priveşte persoanele cele mai fragile ca o marfă de făcut beneficii? Se comporta această societate conform criteriilor de demnitate umană ale populaţiei? Ne îndoim foarte mult…

M-au impresionat medicii care v-au vorbit cu atâta pasiune despre munca lor zilnică, despre măsurile economice drastice la care trebuie să se supună. Cum vă explicaţi această atitudine critică în faţa camerei de luat vederi?

Medicii şi personalul de îngrijire şi-au ales meseria pentru a ajuta bolnavii să se însănătoşească. Ei însă nu mai au posibilitatea să facă acest lucru. Au numai dreptul să opereze, dar nu şi cel de a se ocupa de pacienţi. Acest lucru îi frustrează enorm.

Medicii ştiu că un pacient care se întreabă: „Doctorul mă sfătuieşte să mă operez pentru binele meu sau pentru profitul spitalului?”, nu poate avea încredere în respectivul medic.

Medicii care s-au exprimat atât de deschis în film sunt într-adevăr persoane extraordinare! Am fost foarte mulţumiţi că am putut sta de vorbă cu ei, fiindcă sunt puţini: tuturor le este frică. Frică să-şi dea numele, frică să-şi spună profesiunea, deoarece spitalele nu permit nici un fel de critică. Spitalele private, ca Asklepios, depun imediat o acţiune în justiţie după orice critică publică din partea angajaţilor. Îi ameninţă cu concedieri sau cu sancţiuni.  

În clinica de la München, aparent nu a fost cazul…

… nu, pentru că este o clinică municipală. Deşi directorul grupului Boston Consulting Group GmbH are sediul chiar în clinica aflată (încă) în proprietate comunală. Dr. med. Peter Hoffmann, anestesistul care s-a exprimat atât de deschis, a fost foarte curajos! De asemenea, infirmierei Meike, de la Asklepios, aşa de activă politic, îi mulţumim foarte mult! Ea a spus, printre altele: „Trebuie să vorbim deschis despre aceste condiţii, în caz contrar nu se va schimba nimic!”

Aţi putut filma şi pacienţi foarte critici, care v-au relatat experienţele lor în spitale.

Da. În general, nu mulţi pacienţi se încumetă să vorbească în public despre experienţele lor. Şi de aceea suntem foarte mulţumiţi că doamna K. (în film pacienta apare cu numele complet, M.R.)  ne-a povestit cum a murit soţul ei într-o clinică.

A fost adus acolo cu septicemie. Aceasta nu fusese însă diagnosticată. Ca urmare,  pacientul nu a fost pus sub observaţie. La ora 16.00, în staţiunea respectivă nu mai era nici un medic, se mai aflau vreo 2-3 la urgenţe. Rezultatul? Nici un doctor nu a avut timp să se ocupe de acest pacient…

…ca urmare, pacientul a murit!  Soţia acestuia a depus o plângere penală?

Da, a vrut ca acest caz să devină public, de aceea ne-a contactat. A trimis documentele unui grup de experţi medicali, ca să examineze în ce măsura are şanse să câştige un proces.

Mulţi pacienţi ne-au relatat ce se întâmplă când depun o plângere penală. În acest caz, nu concernul este acuzat, ci medicii. Bineînţeles că doamna K. vrea să fie acuzat concernul.  Fiindcă în clinicile care aparţin acestui concern,  pacienţilor le stă la dispoziţie o structură fără destul personal.

Guvernul cancelarului social-democrat Gerhard Schröder a introdus acum 15 ani renditele în sistemul de sănătate german. De atunci, nici un partid nu a pus „tarifele pauşale” sub semnul întrebării. Din ce motiv?

Motivul este politica neoliberală care a decis să privatizeze sistemele de prestaţii sociale publice. Tot ce însemna: sănătate, furnizare de apă, transporturi publice, sistemul de învăţământ etc. s-a liberalizat. Statul nu mai vrea să aibă nimic de-a face cu aceste prestaţii! Dar ele sunt serviciile de bază ale unei societăţi.

Tarifele pauşale (DRG-urile) din actualul sistem de sănătate trebuie desfiinţate,  afirmă, printre alţii, preşedintele Camerei medicilor germani şi alţi experţi în materie, care nu pot fi suspectaţi de ideologie de stânga. Prestaţiile pentru sănătate trebuie să devină din nou parte integrantă a sistemului public.

Germania a copiat sistemul DRG-urilor de la ….australieni. Între timp, Australia a desfiinţat acest sistem! Ei nu mai utilizează DRG-urile în sistemul lor de decontare. Şi acest lucru spune enorm, nu?

Cum putem să ne apăram de acest sistem inuman al DRG-urilor?

Pentru noi a fost foarte important să arătăm că toţi putem să ne apărăm! Noi, cetăţeni, pacienţi, angajaţi din spitale, putem să ne apărăm. În Landurile din Berlin, Hamburg, Bremen şi în Bavaria au avut loc consultări directe ale cetăţenilor pentru mai mult personal în spitale. Aceste referendumuri au avut mare succes. Nu pot decât să apelez la toţi, să participe şi să semneze, pentru că este singura posibilitate! 

Politicienii nu o să renunţe la acest sistem de sănătate transformat în industrie. Aceasta este ideologia lor politică. Dar noi, cetăţenii, nu o vrem!

Interviu: Manola Romalo

Despre autori:

Leslie Franke şi Herdolor Lorenz produc, din 1985 încoace, filme documentare pe teme social-politice. „WATER MAKES MONEY” (2013) descrie urmările dezastruoase ale privatizarii serviciilor de furnizare a apei potabile comunale de către concernele Suez şi Veolia: https://vimeo.com/59605440 .

WER RETTET WER” (2015),  „Cine salvează pe cine?” arată cum speculaţiile marilor banci occidentale provoacă crize financiare la nivel mondial. Guvernele neoliberale „salvează” băncile reducând sau suprimând alocaţiile sociale şi privatizând bunurile publice. Milioane de oameni îşi pierd locurile de muncă şi/sau locuinţele.

Regizorii colaborează la programe TV regionale şi cu ARTE.  Pentru a-şi menţine independenţa, finanţează realizarea filmelor din donaţiile publicului (crowdfunding) şi ale unor organizaţii non-guvernamentale (ONG-uri) şi sindicate.

* Secvente din film: https://www.youtube.com/watch?v=952nLAqCqXY

** Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=idHSrwqvh40

*** Lista tarifelor pausale 2019:  https://www.g-drg.de/G-DRG-System_2019/Fallpauschalen-Katalog/Fallpauschalen-Katalog_2019

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole