Opinii postelectorale – revista presei

TEMA: Alegeri locale 2012

Revista presei. Texte de Costi Rogozanu, Ovidiu Nahoi, Cristian Tudor Popescu, Cristian Grosu, Cristian Teodorescu,  Mihai Goțiu.

De Costi Rogozanu ( pe VoxPublica)

USL a cîştigat. Votul politic a funcţionat dar nu absolut inerţial cum au sperat în unele oraşe. Parţialele oficiale sună aşa:

2012

Consilii Judeţene: USL – 52%, PDL – 13%, PPDD – 7%

Consilii Locale: USL – 42.7%; PDL – 15,7%; PSD (singur) – 7.57%

Primari: USL 53.2%; PDL – 15.8%; PSD (singur) – 10%

2008:

Consilii Judeţene: PSD plus PNL, 54%; PDl – 32,6%

Consilii Locale: PSD plus PNL, 54%; PDL 27,6

Primari: PSD plus PNL – 58%; PDL – 29%

Evident, procentele nu spun atît de mult precum numărul clar de mandate cîştigate, dar sînt bune pentru calmare și “lucidizare” (sursa cifrelor: tvrinfo), pentru o vedere dinspre algător spre partide şi nu invers.

Să încercăm cu ce cifre avem pînă acum (12.00) nişte concluzii:

  • dacă facem comparaţii, vedem că votul      anti PDL s-a dus mult şi spre Diaconescu; pentru că locul al treilea      ocupat în mod tradiţional de UDMR a fost luat de PPDD; asta e o oarecare      victorie pentru democrat-liberali pentru că partidul lui Diaconescu e de      plastelină, se poate rapid lipi la loc
  • PPDD a fost nu doar partid OTV – a      fost vagonul frustrărilor – mulţi eşuaţi din negocierile PNL – PSD pentru      desemnarea candidaţilor au sfîrşit acolo; la fel s-a întîmplat cu unii      frustraţi PDL; PPDD a absorbit destul de mult din ura anti-sistem.
  • Victoria USL a fost în destule locuri      şi o victorie a aceloraşi oameni cu altă pălărie. Cazul Caraş Severin e      notoriu. Practic s-a schimbat culoarea şi atît. Deci nu ştiu cum poţi numi      acel vot, dar vot anti-PDL în nici un caz. Aşadar, mai uşor cu “legenda      votului politic pe scări”.
  • Dacă Boc cîştigă la Cluj, şi are mult      mai multe şanse decît se părea aseară (Geopol Transilvania dădea la 19.00      egalitate – restul institutelor l-au dat pe Nicoară sigur), practic se      coagulează un nucleu de rezistenţă în opoziţie cît de cît credibil. PDL a      pierdut, dar lovitura nu a fost fatală, asta ar putea fi fraza finală.
  • televiziunea a fost în opoziţie anii      ăştia. Cu diverse grade de profesionalism. În Bucureşti se vede cel mai      bine cum Antena 3 şi Realitatea TV au contribuit decisiv la cucerirea a      două sectoare: 3 şi, respectiv, 6. Antena 3 l-a ras pe Liviu Negoiţă,      Realitatea l-a promovat pe Mănescu. Sînt pregătite să facă opoziţie sau      joc neutru în următorul an? Acolo unde primarii au tăcut dar au încasat      lovituri media, strategia “stai şi cîştigi” nu a funcţionat.
  • USL s-a bazat prea mult pe votul      anti-Băsescu. Şi ar putea pierde Clujul pentru că nu a găsit candidaţi      destul de puternici şi de credibili. Clujenii nu ţin cu Boc, dar nici nu      cred că le place să se simte folosiţi. Un tip ca Nicoară, care nu are      niciodată vorbele la el, care repetă faza cu Nokia la nesfîrşit, nu mi s-a      părut (de la distanţă, e adevărat) un candidat destul de credibil. Îmi      pare rău de Eckstein-Kovacs.

Prezenţa mare la vot indică o dorinţă de taxare a fostei puteri. Dar nu trebuie să pierdem din vedere aranjamentele de dinainte de alegeri, traseismul, blaturile electorale, adică chestiuni obişnuite. PDL a luat o lovitură grea, dar ar putea să-şi păstreze cîteva cazemate eficiente pentru rezistenţa în opoziţia. Pentru PDL vin vremuri grele pentru că schisma aripa Băsescu vs. “greii” rămîne şi se adînceşte. E nevoie de demisii şi schimbări spectaculose.

Pentru USL vine momentul bilanţului. Cine cum a cîştigat, ce-a făcut. PNL a avut rezultate bune, dar PSD a obţinut multe victorii “medii” (cazul Satu Mare e interesant: primar USL după dominaţie UDMR de aproape un deceniu).

Victoria USL a venit logic, nu e un motiv de mare euforie, nu a fost atît de mult “vot politic” pe cît ne place să credem. Sau, mai precis, nu tot s-a dus către USL. Harta s-a înroşit, dar multe feţe sînt aceleaşi (sau dacă îl văd pe Liviu înlocuit cu Robert, mă scuzaţi, dar nu văd nici o mare revoluţie) – deci nu vă lăsaţi prea păcăliţi de grafică. PDL a pierdut pe merit, după o guvernare haotică şi atitudine arogantă (aroganţă dusă pînă la extremism social).

Sper să nu urmeze vacanţa, ci o activitate externă măcar pe linia de plutire (vine un summit important), un guvern care să înceapă să iasă din euforie electorală.

 De Ovidiu Nahoi (Adevarul)

Cum să explici faptul că românii s-au mobilizat, totuși, la votul de duminică, în pofida celei mai terne campanii electorale din ultimii 22 de ani? Nicicând în scurta istorie a democrației noastre nu am avut o atâta sărăcie de idei și proiecte, capabile a stârni curiozitatea oamenilor, a le pune mințile la lucru și a le cuceri inimile.

Această campanie ne-a arătat, mai evident ca niciodată, faptul că rezervorul intelectual al partidelor a secat, că ele nu mai sunt capabile de a produce proiecte. Este rezultatul politicii “interne” a partidelor de a privilegia loialitatea față de șef în fața profesionalismului, care nu e deloc comod. Încetul cu încetul, cei care pot să facă în viață și altceva decât politică au fost dați la o parte de aceia care nu știu să facă altceva decât politică. Parcă asupra României s-a țesut o uriașă conspirație a mediocrităților.

Dezbaterea internă, efortul de a căuta drumuri și soluții noi, au fost abandonate, ceea ce a convenit și liderilor, care astfel se cred la adăpost de eventuale contestări. O teribilă lene intelectuală s-a așternut peste partidele noastre. Iar liderii s-au lăsat învăluiți de ea, ca de o plapumă moale, caldă, protectoare.

Cine crede că problema se rezolvă numai dând legi contra migrației politice și schimbând sistemul electoral probabil că nu înțelege profunzimea răului. Alegerile au fost, în cea mai mare parte, niște curse cu iepuri pentru primarii aflați în funcție. Să nu se lase ei înșelați de procentele cu care au fost reinstalați, unele demne de republicile autoritare din Asia Centrală! Sunt semnele lipsei dezbaterii și a alternativei, din care ies niște Karimovi și Nazarbaievi de cartier, care se cred jupâni peste populații momite cu te miri ce.

Și totuși, oamenii au ieșit la vot, în număr neașteptat de mare. Dincolo de nemulțumirile politice și economice, care, desigur, și-au găsit exprimare în vot, rămâne acea sămânță de încredere că lucrurile își pot găsi rezolvarea prin mijloacele democrației. Există adevăruri cu privire la societate despre care ne place să nu vorbim – cum ar fi acela că democrațiile nu sunt nemuritoare. Istoria ne-a arătat că ele pot fi ucise de junte militare, de organizații fasciste. Democrațiile pot pieri în mari siesme geopolitice, așa cum s-a întâmplat în Europa de după război. Pot cădea pradă seducției maselor în fața unor lideri puternici.

De Cristian Tudor Popescu (Gândul)

Ieri s-a înregistrat cel mai negativ vot din istoria politică postdecembristă a României. La alegerile prezidenţiale din 2009 scriam că populaţia a avut de ales între frică şi ură. A ales ura, întruchipată de T. Băsescu. Pentru că ura nu naşte decât ură, după trei ani, românilor le-a rămas de ales între ură şi ură.

Cine este principalul artizan al catastrofei PDL? Nimeni altul decât împăratul urii, al cinismului şi dispreţului faţă de oameni şi idei, altele decât ale sale. Anul trecut, T. Băsescu a fost cel care a luat la bice PDL, l-a pus în genunchi ca pe o cămilă şi i-a spulberat orice şansă de redresare, impunându-l încă o dată pe Boc la şefia partidului. El este cel care le-a ţinut vârâte adânc pe gâtul partidului pe ţiitoarele sale politice, E. Udrea şi R. Anastase, cu preţul pierderilor uriaşe de sânge electoral pentru PDL. Pentru plăcerea sa de a fi preşmier, T. Băsescu i-a menţinut pe bicisnicul Boc şi cabinetul său expirat până-n pânzele negre, pentru a-l înfige apoi în fotoliul de premier, peste capul partidului, pe „şpionul” fanfaron Ungureanu.

De mare frumuseţe este ce face acum preşedintele PDL, că al românilor n-a fost niciodată: hăhăie la cafenea cu presa. Cumpără păstârnac românesc de la supermarket şi stă de parole hlizite cu televiziunile. Despre PDL, niciun cuvânt. Căpitanul peştilor, ca să nu zic Căpitanul lui Peşte, cel care declara ritos că un comandant nu-şi părăseşte nava şi se lăuda că şi-a adus întotdeauna echipajul teafăr în port, a abandonat corabia pedelistă ca pe o copaie găurită, după ce tot el a condus-o în stânci.

Dar nu e singurul vinovat. În PDL nu s-au găsit acei oameni lucizi, responsabili şi curajoşi, care să ia, în ceasul al 12-lea, măsuri pentru salvarea partidului pe termen lung. Inclusiv preşedintele neoficial al PDL, Vasile Blaga, care a stat la scuteală, în loc să pună pieptul în faţă şi să iasă cu un mesaj pentru membrii şi simpatizanţii partidului, atâţia câţi mai sunt

De Cristian Grosu (Curs de guvernare)

Ce se vede dincolo de ele:

Mai întâi, probabilitatea ca votul uninominal să creeze un câştigător devastator al alegerilor viitoare. Un 15-20 de inşi care contează la USL cu 65-70% e, pentru români, la fel de periculos ca un partid al celor 15-20 de inşi din PDL fără opoziţie. Mă uit la cine apare de vreo 3-4 săptămâni la televizor şi mi-i milă de Victor Ponta: ori îi hrăneşte, ori or să-l devoreze. Iar abuzurile de care e capabil un partid fără opoziţie nu le vor suporta cei de la PDL şi clientela lor: ci tot cei care au dus, duc şi vor duce încă 8-10 ani de-aici înainte criza.

Cel de-al doilea pericol, pe care sunt aproape sigur că niciunul din PDL nu-l simte ca pe o responsabilitate faţă de sănătatea politică a ţării: golul de influenţă şi putere care tocmai se cască pe dreapta eşichierului politic. Acum e bine, lumea aşteaptă ca guvernul de stânga să mişte ceva. Curând însă, după alegeri, vor apărea nemulţumiţii de măsurile (sau de lipsa lor) guvernului Ponta: pe partea dreaptă pot apărea malformaţii ideologice, monştri politici, mutanţi. A uitat cineva cum, în 2000, după implozia PNŢCD, ne grăbeam să-l votăm pe Ion iliescu numai să nu ne trezim cu Vadim Tudor preşedinte? Scriam în urmă cu un an: „Acest PDL nu va supravieţui opoziţiei”. Hai să ne uităm la scena politică din Ungaria. Hai să ne uităm la amestecul exploziv – uşor de scăpat din retortă – din politica Greciei.

Dar cine mai judecă aşa, şi cine „bate” cu viziunea politică până la o atare posibilitate – reală? Şi cine se mai gândeşte că „politică” înseamnă guvernare şi consecinţe – până la nivel de viaţă personală şi afaceri? Şi că – atâtat vreme cât guvernul respectă cifrele impuse de Tratate şi finanţatori – în interiorul lor poate face orice cu oricine?

De Cristian Teodorescu (VoxPublica)

Emil Boc mai speră că a cîştigat alegerile la Cluj. Cred că speră degeaba, dar, oricum, n-a dispărut. Unde e însă şeful campaniei PDL, Vasile Blaga? Unde e purtătorul de cuvînt al acestui partid, Sever Voinescu? Unde, Elena Udrea? Ce fac TRU şi Monica Macovei? Toţi ar fi trebuit să iasă şi să pareze ce se mai poate para, după această usturătoare înfrîngere.

Primul ar fi trebuit să apară Vasile Blaga şi să spună măcar o frază cu cap şi coadă: să le mulţumească celor care au votat PDL-ul şi să-şi asume înfrîngerea. Şefa pe Bucureşti a PDL s-ar fi cuvenit să zică şi ea ceva, orice, nu să dispară. Nu mai vorbesc de Sever Voinescu, purtătorul de cuvînt al partidului, care ar fi avut datoria să le adreseze cîteva cuvinte de încurajare celor care au votat PDL-ul.

Dacă TRU ar fi făcut măcar o poantă după înfrîngere, asta ar fi contat mai mult decît toată risipa lui de vorbe cu sclipici din campania electorală. La fel cum ar fi avut importanţă pentru moralul pedeliştilor dacă Monica Macovei le-ar fi cerut să nu se piardă cu firea. Nu zic să fi apărut toţi odată, ca vrăbiile pe sîrma de telegraf, dar nici să se facă nevăzuţi într-un asemenea moment, ca şi cum PDL-ul ar fi intrat în disoluţie.

Toţi cei pe care i-am enumerat şi alţii pentru care n-am mai avut loc dau impresia că s-au pitit şi şi-au lăsat partidul de izbelişte. Singurul care a rămas în ring, Adriean Videanu, avea el aerul că e pe punctul să arunce prosopul, dar s-a ţinut pe picioare, făcînd faţă, nu spate.

Îi felicit pe postatorii pro-PDL care nu şi-au pierdut cumpătul şi arţagul după exit-poll-uri.

De Mihai Gițiu (VoxPublica)

La alegerile locale, cu autobuzul nu prea poți obține mare brânză. Mai ales într-un oraș care are camere de luat vederi tot la zece metri. ”Cinstitul” cu mici și bere ori pachetele cu făină, zahăr și ulei îți pot aduce câteva sute de voturi, dar nu ai nicio siguranță că te poți baza pe ele. Și nici cumpăratul de voturi (datorită riscurilor) nu-ți poate crea o diferență decisivă. Și atunci, care e soluția? Ei bine, sondajele de opinie. Mult mai parșiv și mult mai eficient, aceste sondaje de opinie pot ”muta” mii de voturi de la un candidat la altul ori pot lăsa mii de nehotărâți acasă.

Să luăm un caz. Clujul. Și titlurile din mass-media. ”Surpriză!” a fost cuvântul cel mai des întâlnit, pentru a califica rezultatele sondajelor de opinie din ultimele zile de dinaintea alegerilor și a rezultatelor de la exit-poll-uri în care Marius Nicoară era credit cu mai multe procente decât Emil Boc. De ce ”surpriză”? Pentru că la începutul campaniei electorale, efectuate înainte chiar de a cunoaște toți candidații înscriși în cursă, îl creditau pe Emil Boc cu multe procente peste Marius Nicoară. Așadar ”surpriza” sondajelor și exit-poll-urilor se raporta tot la niște sondaje (o ficțiune), nu la o realitate.

Dimineața, când după numărarea a 70% din voturi, Emil Boc a trecut în fața lui Nicoară, aceeași mass-media a exclamat: ”Bombă!”. Păi de ce ”bombă”? În raport cu ce? Păi, în raport cu ”surpriza” oferită de exit-poll-uri. Adică în raport cu o ficțiune care, la rândul ei, se baza pe o altă ficțiune.

Cum au influențat aceste ficțiuni rezultatul final? Să ne întoarcem la primele sondaje. Cele care îl creditau pe Emil Boc cu aproape 50% din opțiunile clujenilor, urmat de Marius Nicoară la aproximativ 10 procente în urmă, restul candidaților având de la 2% (Eckstein-Kovacs Peter) în jos. Realitatea acestor sondaje (concordanța lor cu intențiile de vot ale clujenilor) nu are cum să fie verificată. Atâta timp însă cât unii candidați doar ce se înscriseseră în cursă, programele și proiectele lor nu deveniseră publice, nu avusese loc nicio dezbatere, e evident că primele sondaje nu puteau fi decât ficționale (pentru că alegătorii nu aveau cum să-și exprime intenția cu un outsider atâta vreme cât doar în momentul în care primea telefonul operatorului afla de el – asta în cazul fericit în care operatorul menționa acest lucru).

Aceste sondaje inițiale, sunt prima ficțiune care a început să creeze realitate. Mass-media (cea mai mare parte a ei) a preluat mesajul sondajelor și s-a conformat. ”Favoriții” au căpătat spații privilegiate, dacă reporterii aveau de ales între acțiunile (care se suprapuneau) a diferiți candidați atunci erau preferați ”favoriții”, iar declarațiile ”favoriților” aveau prioritate. Strategia candidaților s-a pliat și ea pe aceste sondaje, ”favoriții” evitând dezbaterile cu cei mai ”slab cotați” pentru că ”nu-i avantajau”. Și astfel, ficțiunea din sondajele de opinie a început să devină realitate. ”Favoriții” virtuali au devenit favoriți reali.

La jumătatea campaniei electorale a apărut o nouă rundă de sondaje, care îi punea umăr la umăr pe Emil Boc și Marius Nicoară (cu câte 42% din opțiunile clujenilor), urmați de Mircea Giurgiu (6%) și Eckstein-Kovacs Peter (4%). Raportând aceste procente la numărul total al clujenilor care declarau că merg sigur la vot (63%) și al celor care spuneau că se deciseseră clar cu cine votează (54%) am estimat că, în realitate, atât Emil Boc cât și Marius Nicoară au câte 14% din totalul alegătorilor clujeni. Mai scriam atunci că acestor procente li se vor mai adăuga câteva (la ambii) generate tocmai de sondaje. Cele aproximativ 40 de procente dintr-un total de 53,7% de voturi exprimate duminică, obținute atât de Emil Boc, cât și de Marius Nicoară reprezintă în jur de 20% din numărul total al alegătorilor clujeni. Adică ”14% și câteva procente în plus” generate, cum spuneam, de efectele sondajelor. Așadar, făcând un calcul bazat pe o ficțiune și pe efectele ficțiunii, am previzionat un scor ”în marja de eroare” (1-2 procente), mult mai apropiat de rezultatul final decât cele ”42% din opțiunile clujenilor” (atenție la semantică!) care s-a transmis și a intrat în mentalul colectiv.

***

Concluzia? Zeci de mii de clujeni și-au exprimat votul în funcție de sondajele de opinie, nu în funcție de candidați și de proiectele acestora. Alte mii au rămas acasă sau la iarbă verde, demoralizați de previziunile din sondaje. E aproape imposibil de calculat cât i-au tras în sus sondajele de opinie pe cei doi ”favoriți” (Boc și Nicoară) și în ce măsură au redus diferența dintre ei. Mă hazardez să estimez că ”masa de manevră” a fost undeva între 15 și 20% (cumulându-i atât pe cei care și-au direcționat votul în funcție de candidații ”cu șansă”, cât și pe cei care nu au votat demoralizați de faptul că cel pe care l-ar fi ales ”nu ar fi avut șanse”).

Nu știu dacă alterarea masivă produsă de sondajele de opinie ar fi putut schimba câștigătorul – se poate anticipa că procentul final ar primilor doi clasați ar fi fost mai mic, dar fără a fi însă obligatoriu ca ordinea dintre ei să se schimbe și fără ca cel de pe locul trei să treacă pe prima sau a doua poziție. Din acest punct de vedere, Eckstein-Kovacs Peter este marele învins și învingător al sondajelor de opinie. Învins, pentru că ficțiunile sondajelor de opinie l-au privat de cele mai multe voturi. Învingător pentru că procentul final (în jur de 10%) e mult peste marja de eroare a celor care, până înaintea votului, îl creditau cu 2-4% din opțiuni (cu o ”eroare” statistică reală cuprinsă între 250 și 500%!). Dar, asupra acestui aspect, voi reveni.

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.