Logica și interesele de clasă

Pandemia a arătat, o dată mai mult, că până și fenomenele aparent neutre și dincolo de orice socoteli circumstanțiale – cum e logica, manifestare a raționalității umane ce, nu-i așa? e lucrul cel mai bine împărțit în lume (ne amintim de Descartes) – depind de perspectiva din care sunt emise propozițiile. Nu e de mirare, ar spune un constructivist urmaș al lui Kant, din moment ce toate cunoștințele noastre sunt idei construite de noi în minte, evident reflectând și  indiferent că ele reflectă și trebuie să reflecte realitatea dacă vor să fie luate în seamă în procesul social de cunoaștere.

Bine, continuă logicianul marcat de stupoare, dar aici nu e vorba de conținutul ideilor, mereu contextual, ci de schela formală a logicii.  De ex., faptul că în propagandă și manipulare se spune că “vina” pentru izbucnirea pandemiei este a unei țări deoarece acolo s-ar fi manifestat virusul prima dată este un aspect de conținut. Dar faptul că această idee este folosită în lupta geopolitică denotă deja carențe în demersul logic formal al minții; deoarece, chiar dacă în acea țară s-a manifestat prima dată virusul, asta nu duce logic la  legitimarea luptei împotriva acelei țări: lupta geopolitică este, pur și simplu, de alt ordin existențial decât apariția virușilor; logic, primul termen (lupta geopolitică) nu decurge din al doilea. Mai mult: dacă virusul e “transnațional”, circulând în întreaga lume – nu doar prin călătorii ce au fost în țara respectivă și s-au întors, ci și prin contaminare intra-comunitară în întreaga lume – cum poate decurge logic legitimarea sancțiunilor economico-politice a altei/altor țări pe motiv că sunt “complici” cu “țara de origine a virusului” (Pompeo calls Iranian regime ‘an accomplice’ amid deepening coronavirus outbreak, March 17, 2020, https://www.cnbc.com/2020/03/17/coronavirus-pompeo-calls-iranian-regime-an-accomplice-amid-crisis.html; dar și Amid war threats, Washington blocks UN resolution demanding end to sanctions, 4 April 2020,  https://www.wsws.org/en/articles/2020/04/04/unsa-a04.html)?

Sau: perspectiva oficială asupra purtării măștilor a fost mult timp în Europa   – și, culmea, concomitentcu mesaje oficiale de îngrijorare față de pandemie și de acțiune împotriva ei – aceea de a minimaliza importanța lor (iar aceasta a fost considerată o greșeală de către cercetători, Not wearing masks to protect against coronavirus is a ‘big mistake,’ top Chinese scientist says, Mar. 27, 2020, https://www.sciencemag.org/news/2020/03/not-wearing-masks-protect-against-coronavirus-big-mistake-top-chinese-scientist-says#). Noi toți știm de ce – de fapt, ni s-a și spus oficial că pandemia este un accident și că “nimeni nu se aștepta”, după cum și oficial și din partea personalului medical și sanitar a venit informația că nu există materiale de protecție a personalului, deci nici măști, suficiente: deci populația trebuia să lase măștile pentru acest personal și nici nu trebuia să se panicheze că nu poate avea măști. Dar nu doar că noi toți am văzut la televizor – până ce au fost cenzurate ca exemple dăunătoare democrației și lumii libere –  scene din China unde toți locuitorii, în și în afara spitalelor, purtau măști, ci ideile transmise de medici și înalți oficiali din sistemul de sănătate au fost, cu toată trunchierea lor și mesajele contradictorii despre ele, că: masca nu apără de contaminare individul care o poartă. Dar care este concluzia logică a acestei propoziții? Că, pentru ca fiecare individ să fie apărat, toți trebuie să poarte mască și, desigur, în mod corect. Această simplă inferență logică nu a fost făcută deloc, ci, de ex. în România, purtarea măștii a fost doar “recomandată” – “din moment ce nu se găsește în farmacii”, a fost justificarea sa “logică” dar cinică – și nu foarte insistent. Nici măcar după o lună de regim de urgență nu s-a transmis oficial că masca este obligatorie: doar județele care au luat această măsură și doar mesajele din alte țări europene, inclusiv ale specialiștilor, au început să influențeze o parte, cel puțin, din populație. (Dar dacă nu se găsește în farmacii?)

Ca urmare, într-o altă inadvertență logică – România, unde infectările au fost din import, a recomandat “către toți operatorii aerieni, feroviari, rutieri sau navali, care desfășoară activități pe teritoriul României, să poată să pună la dispoziția tuturor pasagerilor măști de protecție” (24 Februarie 2020, , http://www.business24.ro/administratie/stiri-administratie/ce-masuri-ia-romania-impotriva-epidemiei-de-coronavirus-1609666?utm_source=business24.ro-Cross&utm_medium=Ce+masuri+ia+Romania+impotriva+epidemiei+de+coronavirus&utm_campaign=Interpromo). Dar, cum atunci cei veniți din țări unde se manifestase deja virusul încă nu au început să fie carantinați iar contactul dintre ei și populație a fost liber, nepurtarea măștilor și-a spus cuvântul. Dar România este doar un exemplu. Aceeași inexistență/lipsă mare a mijloacelor de protecție a avut loc în toate țările ce sunt socotite dezvoltate și emblematice pentru nivelul de civilizație.

Când epidemia din aceste țări nu a mai putut fi minimalizată de factorii politici (Sidelining Scientists Can Only Make COVID-19 Worse, February 28, 2020, https://blogs.scientificamerican.com/observations/sidelining-scientists-can-only-make-covid-19-worse/;https://threadreaderapp.com/thread/1245148181366599680.html), mesajele oficiale au intrat în faza contradicțiilor.Chiar minimalizarea anterioară a fost rezultatul a două tendințe, dar nu opuse ci convergente: una era speranța că epidemia ca atare va rămâne în focarul ei “departe de lumea civilizată și democratică”, iar cealaltă era a dorinței celor puternici din economie de a continua cât mai mult  “business as usual”. Dar apoi, epidemia a impus prioritizarea măsurilor de apărare a…: populației? Firește, dar concret, a sistemului de sănătate, mai specificat, a celui spitalicesc de năvala oamenilor infectați și suprasolicitarea, deci ne-funcționarea acestuia.

Singura soluție a fost jugularea epidemiei prin izolarea/carantinarea populației. Dar, pe de o parte, această metodă a intrat în contradicție cu interesele economice ale întreprinzătorilor: de aceea, și carantinarea – îndemnul “stați în casă“ și oprirea industriilor ne-esențiale – s-a realizat nu – cum s-a tot spus oficial – “în funcție de mersul epidemiei“, căci măsura era și este menită prevenirii îmbolnăvirii unui număr mai mare de oameni, deci trebuia să fie impusă cu strictețe (și explicată) de la început, ci în funcție de dorința de a mai câștiga ceva în timpul de dinaintea izolării.

Pe de altă parte, și tocmai din cauza acestei amânări/rostogoliri a măsurilor de prevenție  contaminării, a apărut discrepanța dintre eroismul personalului sanitar-medical, inclusiv – așa cum a apărut în România – al organizatorilor de specialitate a sistemului public de urgență, care au gândit preventiv și au micșorat cât au putut urmările din starea nefastă a sistemului de sănătate, și lipsa/precaritatea și a echipamentelor de protecție pentru personalul sanitar dar și a echipamentelor pentru terapia intensivă (ventilatoare etc.). (Vezi Giacomo Grasselli, Antonio Pesenti, Maurizio Cecconi, “Critical Care Utilization for the COVID-19 Outbreak in Lombardy: Italy Early Experience and Forecast During an Emergency Response“, March 13, 2020, JAMA. Published online March 13, 2020. doi:10.1001/jama.2020.4031).

 Cauza fundamentală a precarității dotărilor este că fabricarea, stocarea și gestionarea acestor echipamente nu sunt profitabile pentru logica sistemului economic capitalist; tratamentele scumpe sunt cele care aduc bani, nu apărarea personalului medical, nu tratamentul de urgență ce salvează vieți ce “sunt asistate de statul căruia îi consumă resursele“; și  nu prevenirea îmbolnăvirii oamenilor, nu?; de aceea, în loc ca epidemia să fie controlată de la început prin impunerea preventivă a distanței fizice și a măștii obligatorii pentru întreaga populație, testare, carantinare a celor vulnerabili sau purtători asimptomatici și tratare a celor bolnavi, măsura a fost de carantinare totală și testare slabă: ceea ce a încetinit, este adevărat, răspândirea virusului și a redus presiunea pe sistemul medical și spitalicesc, dar a dus la oprirea economiei – care ar fi putut fi mai mică/ prevenită/ocolită – și la consecințele fizice și psihice resimțite de populație. Și, să nu uităm, precaritatea echipamentelor medicale de terapie intensivă – cunoscută demult – a dus la introducerea în etica medicală a unei noi prevederi, “alegerea pacienților care vor beneficia de aceste echipamente“ (Ventilator Allocation Guidelines, New York State task Force on Life and the Law, New York State Department of Health, November 2015; sauChristopher Rowland, More lifesaving ventilators are available. Hospitals can’t afford them,

March 18, 2020, https://www.washingtonpost.com/health/2020/03/18/ventilator-shortage-hospital-icu-coronavirus/?utm_campaign=wp_to_your_health&utm_medium=email&utm_source=newsletter&wpisrc=nl_tyh&wpmk=1; sau informațiile din Lack of ventilators in UK means patients left to die, 10 April 2020, https://www.wsws.org/en/articles/2020/04/10/vent-a10.html).

La fel, apărarea spitalelor de pacienți pentru a face loc celor infectați cu coronavirusul a atras atenția asupra ansamblului sistemului de sănătate: asupra distrugerii serviciului public (scăderea numărului de paturi de spital după 1990, Poland, Czech Republic close borders, shut down public life due to coronavirus, 14 March 2020, https://www.wsws.org/en/articles/2020/03/14/pola-m14.html; dar vezi și Ana Bazac,  “Epistemology of Empirical Research: The Case of the Consequences of the Romanian neo-liberal ‘Healthcare’ Law”,Journal of Contemporary Central and Eastern Europe, Volume 26, 2018, pp. 225-245) și a susținerii financiare a celui privat care, a apărut clar și acum, nu este un înlocuitor al celui public ci o simplă industrie lucrativă în logica relațiilor capitaliste; asupra sistemului farmaceutic, de la fabricile de medicamente la farmacii, asupra ansamblului intereselor de profit care presează și serviciul public (European Parliament to Investigate WHO and “Pandemic” Scandal, December 31, 09, http://www.globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=16667; Medical Industrial Complex and Coronavirus, March 11, 2020, https://countercurrents.org/2020/03/medical-industrial-complex-and-coronavirus). (De aceea, rezultatele din gestionarea epidemiei nu sunt determinate de informarea târzie de către China a World Health Organisation și, deci, a țărilor, Fauci: Trump’s accusation about China’s late COVID-19 report not fact-based, 23-Mar-2020,

https://news.cgtn.com/news/2020-03-23/Fauci-Trump-s-accusation-about-late-COVID-19-reporting-not-fact-based-P6fQxxevqU/index.html).

Iar dacă avem în vedere că marea majoritate a celor decedați a avut comorbidități – și chiar mai multe – atunci apare o altă contradicție logică: aceea dintre discursul venit dinspre sistemul sanitar-medical, potrivit căruia apărarea sănătății (prevenirea bolilor și tratarea bolnavilor) este principalul obiectiv nu doar al acestui sistem ci și al societății, și pe de altă parte, interesul economiei private de maximizare a profitului prin orice mijloace. Comorbiditățile – existente nu doar la vârstnici (hipertensiunea, obezitatea etc. fiind rezultatul calității alimentelor procesate și tratate chimic în întregul lanț de producție) și care reflectă dezechilibre în organismul uman – sunt urmarea tratării capitaliste a naturii, generând puternice dezechilibre și distrugeri ireversibile (Rob Wallace, Neoliberal Ebola: The Agroeconomic Origin of the Ebola Outbreak, July 29, 2015,  https://www.counterpunch.org/2015/07/29/neoliberal-ebola-the-agroeconomic-origins-of-the-ebola-outbreak/ ; David Quammen, We Made the Coronavirus Epidemic, https://www.msn.com/en-ie/news/indepth/we-made-the-coronavirus-epidemic/ar-BBZp1CA?li=BBr5KbJ, dar și ‘Holy Crap This Is Insane’: Citing Coronavirus Pandemic, EPA Indefinitely Suspends Environmental Rules,  Published on Friday, March 27, 2020, https://www.commondreams.org/news/2020/03/27/holy-crap-insane-citing-coronavirus-pandemic-epa-indefinitely-suspends-environmental; dar și Coronavirus, lo studio: “Smog e polveri sottili hanno accelerato la diffusione di Sars Cov2”, https://www.ilfattoquotidiano.it/2020/03/17/coronavirus-lo-studio-smog-e-polveri-sottili-hanno-accelerato-la-diffusione-di-sars-cov2/5739565/).

Și: trebuie să ieșim din încercuirea în spațiul “lumii civilizate” în care am fost închiși de către decidenții euro-atlantici ai lumii și formatorii de opinie aferenți: dacă în această lume au fost atâtea lipsuri, în țările în care elita națională le-a înfeudat primilor drept mijloc de apărare de propriile popoare lucrurile au fost – de fapt, nu e vorba de timpul trecut în care au fost date aici verbele – mai groaznice (The world is scrambling to buy ventilators in the Covid-19 pandemic. One country has only four of them — for 12 million people, April 18, 2020, https://edition.cnn.com/2020/04/18/africa/covid-19-ventilator-shortage-intl-scli/index.html; https://www.washingtonpost.com/world/africa/africa-coronavirus-ventilators/2020/04/17/903163a4-7f3e-11ea-84c2-0792d8591911_story.html; COVID-19 deaths on the streets of Ecuador: the fatal result of the capitalist crisis,  18 April 2020,  http://www.marxist.com/covid-19-deaths-on-the-streets-of-ecuador-the-fatal-result-of-the-capitalist-crisis.htm; https://www.nytimes.com/2020/04/18/world/africa/africa-coronavirus-ventilators.html etc.)

***

În afara pandemiei – dar legată de ea (Tucker Carlson: When the coronavirus passes, we must treat China like a dangerous Cold War adversary, https://www.foxnews.com/opinion/tucker-carlson-coronavirus-china-cold-war-adversary) – unii afirmă că politicienii răi au fost cei care au delocalizat de zeci de ani producția multor bunuri, inclusiv medicale, în afara țărilor lor dar că, așa cum asta a fost alegerea acelor politicieni așa aceasta poate fi răsturnată după pandemie. Din punct de vedere logic, afirmația de mai sus din referința citată este inconsistentă /paradoxală. Logica este mereu a judecăților/raționamentelor – ea nu este în primul rând a propozițiilor/afirmațiilor, ci a judecăților ce cuprind/constau în relevarea legăturilor dintre cauze și consecințe. Politicienii cei răi au delocalizat, este o afirmație. Dar adevărul sau falsul ei se relevă numai în judecăți. Logica nu este o înșiruire de afirmații ce stau neutre unele lângă altele, ci o integrare a afirmațiilor în sisteme de raționamente ce ajung să valideze unele afirmații și să infirme altele. Logica este evaluarea afirmațiilor: în urma chestionării legăturilor dintre ele.

Referința de mai sus trimite numai la aspectul de conținut? Nu, ea relevă importanța decisivă a aspectului formal, adică a respectării structurilor de inferențe în care concluziile trebuie să urmeze cu necesitate din premisele care, și ele, trebuie formulate foarte clar. Altfel spus, concluziile sunt consecințe necesare ale cauzelor sau, dacă premisele se referă doar la corelații/ condiții, atunci concluziile sunt consecințe probabile pe un graf de cauzalitate (Judea Pearl and Dana Mackenzie, The Book of Why: The New Science of Cause and Effect, New York, Basic Books, 2018). Dar mai mult decât atât: numai prin integrarea lor în raționamente, propozițiile pot fi înțelese – adevărul sau neadevărul lor, tipul de prezumții incluse în acele propoziții și, astfel, atât concluziile lor cât și semnificațiile  ce transpar în frazele de concluzii. “Cocoșul cântă, soarele răsare” este o frază ce descrie/căreia îi putem sesiza intenția de a sugera o relație de cauză-efect între prima și a doua propoziție. Luate separat, desigur că cele două propoziții sunt nevinovate și nu sugerează nimic altceva decât situațiile descrise de cuvintele fiecăreia. Dar dacă sunt puse în raționament – așa cum este fraza – atunci putem sesiza, datorită experienței noastre directe și indirecte de până la citirea frazei, și faptul că nu există nici o legătură cauzală, și nici măcar de corelație, între cântatul cocoșilor și răsăritul soarelui[i] dar și faptul că fraza, deci punerea laolaltă a două fenomene fără legătură ca și cum între ele ar fi o legătură,  sugerează glumeț că oamenii trebuie să se ferească de inferențe mecanice (reținute în logică cu numele de post hoc ergo propter hoc: nu, faptul că soarele răsare după ce cântă cocoșii nu înseamnă că aceștia sunt cauza venirii soarelui pe firmament).  

Or, în referința de mai sus se încalcă de mai multe ori cerințele logicii: a) incriminarea politicienilor cei răi fără relevarea cauzelor pentru care ei au fost autorii unui proces îndelungat și coerent de delocalizare și care nu a întâmpinat rezistență din partea marilor companii ci, dimpotrivă, acestea au delocalizat industriile locale acolo unde forța de muncă a fost mai ieftină, este o simplă declarație, dar nu un raționament; iar faptul că declarația a omis orice discutare a temeiurilor ei o transformă o dată mai mult într-o premisă fragilă a discursului. Iar dintr-o premisă fragilă concluzia nu poate fi decât tot fragilă.

Un discurs puternic este mereu fundamentat. Asta se poate face nu doar respectând regulile de inferență, ci și tratarea sceptică a premiselor. Dar dacă premisele nu se pun sub semnul întrebării, nu se pun nici concluziile: deci ele sunt, în limbajul logicii, pur și simplu explozive[ii].

b) Chiar presupunând că premisa (politicienii cei răi…) este adevărată, judecata în care dacă ei au ales un lucru o dată se poate alege alt lucru altă dată este absurdă: dacă nu se demonstrează cauzele acestei prezumții, ea este, pur și simplu, fragilă. Dacă oamenii au ales o dată ceva nu înseamnă nici că ei vor alege mereu acel ceva și nici că ei vor schimba alegerea. Alegerea unui comportament – în cazul de față, a unei strategii economice – are mereu temeiuri, motivații: simpla prezumție a unei reguli copilărești/mecanice, că alegerea poate fi schimbată, nu este decât tot o declarație, și în nici un caz un raționament ce este/ar trebui să fie fundamentat.

Cele de mai sus despre logică au în vedere capacitatea umană care este – cel puțin deocamdată – superioară inteligenței artificiale. După cum se știe, formarea acestei inteligențe a plecat de la ceea ce se putea decela mai ușor în mersul minții umane: a) extrapolarea unei situații în timpi noi/diferiți, b) deci observarea regularităților din mediu și translarea comportamentului vechi drept comportament viabil în momente noi din mediu, c) așadar, fixarea modelelor de reacție, și d) desfășurarea pașilor în aplicarea acestor modele (discretizarea/formarea unui sistem de elemente discrete și finite și constituirea și folosirea algoritmilor, a regulilor de succesiune și relații între elementele discrete). Dar pentru a crea inferențe valide și astfel, pentru a releva și cauzele și efectele,  oamenii și-au imaginat variante/scenarii de relații între cauze și efecte; uneori au pornit de la cauze, alteori de la efecte: fie reale fie dezirabile. Această imaginare, deci e) experimentele mentale, a ajuns să fie și ea descompusă și folosită în construirea inteligenței artificiale. Dar acum nu ne interesează aceasta, ci inteligența umană. Modelele sunt tipare/structuri/sinteze ce au implicat și inclus momentele și pașii menționați, și care, la rândul lor sunt pași/vectori/forțe ale inteligenței.

Dar modelele nu sunt, totuși suficiente dacă vorbim despre cauze și efecte așa cum apar în discursurile umane. Dacă într-adevăr nu se pot trage concluzii doar din aglomerarea unor date, atunci aceste date înseși, ca premise, trebuie chestionate și interpretate. Iar interpretarea presupune experimentele mentale în care imaginăm nu doar contrafactuale (alternative de dacă, când și cum au loc evenimente în raport cu cele existente) ci și consecințe ale variantelor de situații: numai așa fiind posibilă anticiparea și prevenția.

***

Oare atunci când se avansează un discurs – mai ales de importanța celui politic – oamenii s-au bazat și pe experimentele mentale (revederea modelului cauză-efect asumat, reduceri la absurd, alternative)? Dacă nu, înseamnă că ei au avansat discursul fără să-și pună problema celei mai bune soluții (la chestiunea respectivă). Sigur că discursul e avansat pentru că servește interesele vorbitorului: dar discursul ca atare este deviat de la logică și prin această furnizare de declarații exterioare căutării celei mai bune soluții.

Căutarea celei mai bune soluții este o mișcare tehnică hic et nunc. Dar experimentele mentale presupun și privirea în trecut și privirea în viitor, și mai ales la aceste din urmă experimente gândirea urcă la un nivel nou de imaginare: a celor mai simple/elegante/bune soluții (inclusiv cauzale) ale fenomenelor observate și astfel și a celor mai economicoase/bune alternative ale acestor fenomene. Aici apare plaja posibilităților și apropierea lor ca probabilități.

În sfârșit, gândirea e mereu capabilă să se privească din afara ei: pe scurt și sec, să se judece, să-și privească în mod critic propriile demersuri logice.

Dar oare ne putem lăsa doar în speranța rațiunii? Cu tot caracterul său liberal – nu mă refer, firește, la coloratura partidului conducător ci la ideologia politică (ce a fost comună și social-democraților de-a lungul acestor 30 de ani) – guvernul român a amânat după epidemie măsurile liberale extreme: ca să prevină, ca să ajute. Ei bine, de la dreapta liberalismului o propunere a fost  “se suspendă orice creștere de cheltuieli guvernamentale destinate consumului și ajutoarelor sociale”, după cum altele au vizat exclusiv ajutorarea firmelor, dar nu și a forței de muncă (Basescu spune ca de mai bine de o luna trebuia declarata starea de urgenta. Ce masuri propune, 14 Martie 2020, http://www.ziare.com/stiri/coronavirus/coronavirus-basescu-spune-ca-de-mai-bine-de-o-luna-trebuia-declarata-starea-de-urgenta-ce-masuri-propune-1601593). Această politică de ajutorare prioritară a capitalului a fost asumată de altfel de toate statele (Elise Gould, Lack of paid sick days and large numbers of uninsured increase risks of spreading the coronavirus,  February 28, 2020, https://www.epi.org/blog/lack-of-paid-sick-days-and-large-numbers-of-uninsured-increase-risks-of-spreading-the-coronavirus/).

Sau: izolarea a implicat și oprirea industriilor ne-esențiale și închiderea magazinelor ce vindeau produse ne-esențiale. Dar pentru unii, industriile de armament sau auto au fost esențiale, la fel ca și magazinele de arme (Amnesty Slams Trump for Classifying Gun Stores as ‘Essential Businesses’ During Pandemic, April 01, 2020, https://www.globalresearch.ca/amnesty-slams-trump-classifying-gun-stores-essential-businesses-during-pandemic/5708357); sau, cu “iuțeala de mână a vânzărilor on line”, au vândut – și ansamblul advertising-ului o arată – bunuri ne-esențiale, punând în pericol mulțimea curierilor (La justice somme Amazon de s’en tenir aux «marchandises essentielles», 14 avril 2020, https://www.mediapart.fr/journal/france/140420/la-justice-somme-amazon-de-s-en-tenir-aux-marchandises-essentielles?utm_source=20200417&utm_medium=email&utm_campaign=HEBDO&utm_content=&utm_term=&xtor=EREC-83-[HEBDO]-20200417&M_BT=1882126269).

***

Iar aceste aspecte semnalează o dată mai mult și tipul de revenire la normalitate dorit de categoriile conducătoare din lume.

Deși, pentru legitimare, se vorbește de “un nou plan Marshall” care să aloce bani pentru formarea stocurilor medicale – deci pentru a ieși de sub “confiscarea de către China” a acestei industrii, ca și cum delocalizarea nu ar fi fost inițiată de Occident deoarece a fost socotită o formă necesară de creștere a profiturilor – etc., în realitate marea problemă este cum va putea sistemul societal existent să îl realizeze? Căci e vorba nu doar ca statele – și UE – să aloce fonduri pentru relocalizarea unor industrii și fabricarea stocurilor medicale (ceea ce s-ar putea face destul de ușor, mai ales cu fonduri comune), ci de (a) inadvertența dintre acest “plan Marshall” și situația și nevoile reale ale lumii de astăzi  și (b) de ansamblul măsurilor pentru asigurarea sănătății populației.

Referitor la (a), vechiul plan Marshall a fost susținerea financiară de către SUA/complexul ei industrial-bancar a refacerii economiei Europei occidentale distruse de război. Planul a fost necesar capitalismului mondial pentru a contracara influența ideilor comuniste în inima sistemului, pentru ca industria americană să aibă o piață europeană de cerere și, în același timp, pentru ca Occidentul european să devină o societate de consum fără de care logica economiei capitaliste se prăbușește. Concluzia superficială propagată de media este că, indiferent de cauze, planul a dus la refacerea economiei și, astfel, la creșterea formidabilă a nivelului de trai al populației, și doar asta contează. Dar realitatea arată că nu contează doar asta: reducerea practic la 0 a șomajului și societatea de consum ca urmare a planului au fost baza consensului politic transpartinic din Europa postbelică, iar acest consens – desigur, impulsionat de propaganda anticomunistă și reducționistă în care nivelul material era tot ce conta iar achiziția sa implica și acceptarea unor lucruri ‘neplăcute’ care trebuiau să fie din ce în ce mai estompate în conștiințe – a fost simultan cu acceptarea de către majoritatea europeană a intrării în războiul rece, cu acceptarea și sprijinirea războaielor purtate de ‘lumea democratică și liberă’, cu opoziția față de eliberarea națională a coloniilor, iar mai târziu cu sprijinirea neocolonialismului.  

Întrebarea ce apare inerent este: cu ce preț s-ar realiza un nou plan Marshall? Planul ar consta probabil și în stimularea financiară a reconversiei industriale spre una verde și marcată de IA, dar mai suportă oare natura/ansamblul resurselor naturale ale Terrei o continuare a societății de consum? Și oare diviziunea muncii în cadrul UE și constituirea unei piețe europene aproape autarhice poate exista într-o logică economică în care piața e mondială? Oare ‘Europa’ nu ar avea nevoie deloc de pământurile rare din China, de ex., (dar aceeași întrebare este și pentru SUA, firește) și oare ce ar fi ea capabilă să accepte pentru a avea aceste resurse? Dacă planul Marshall a fost un punct de inițiere a NATO, iar această organizație a însemnat amplificarea războaielor distrugătoare în ultimii 30 de ani, cum mai poate fi propus un plan economic care să accepte și amplifice cheltuielile militare și desfășurarea exercițiilor și războaielor?

În ceea ce privește măsurile pentru asigurarea sănătății populației (b), propunerile OXFAM sunt revelatoare atât pentru urgența acestor măsuri cât și pentru caracterul lor sistemic și, deci global: fără de care diferite măsuri punctuale sunt insuficiente.

Iată propunerile:

Obiectivele propuse evidente – de a construi un plan de sănătate publică globală și un răspuns urgent, și de a construi un plan de salvare economică pe baza căruia să se realizeze o creștere a sănătății publice și a capacității populației de a face față problemelor economice  evidențiate și precipitate de virus – au în vedere refacerea sistemelor publice de sănătate pentru a le face accesibile tuturor. Elementele planurilor de mai sus sunt:

Prevenția, posibilă doar prin investiții uriașe (AB, dar oare acest obiectiv – peste tot și nu doar în câteva țări – este realizabil în condițiile în care fondurile statelor se îndreaptă spre înarmare și acapararea resurselor de către și pentru categoriile privilegiate?) 

10 milioane de noi cadre în domeniul sanitar-medical, bine plătite și protejate material

Acces universal și gratuit la sănătate

Privatul trebuie să lucreze pentru public

– Accesul gratuit la tratamente – inclusiv vaccinuri –: acestea sunt considerate drept un bun public global, iar accesul se va realiza și prin fondurile date de țările bogate celor sărace (How to confront the coronavirus catastrophe: The global public health plan and emergency response, 30 March 2020, https://www.oxfam.org/en/research/how-confront-coronavirus-catastrophe).

Nu este cazul să mai comentez. Cât de mare este diferența dintre bravii noștri intelectuali care se cantonează în trăirile lor legate de izolare și în dorința lor ca “totul să revină la normal” și, pe de altă parte, mulțimea care gândește asupra schimbării acestei vechi normalități![iii]

***

Logica nu este numai a discursurilor, deși logica faptelor este mereu exprimabilă prin discursuri. Iar logica discursurilor nu reflectă simple judecăți de gust individuale – ca să ne referim la distincția lui Kant dintre judecăți de fapt și judecăți de gust (care, nici ele, nu au doar criterii individuale) – ci perspective și criterii ale diferitelor tipuri și grupări și a  solidarității[iv] umane (Denis Merklen, Solidarité(s) et conflit, Mercredi, 15 Avril, 2020, https://www.humanite.fr/solidarites-et-conflit-687846). Între acestea, cele de clasăexplică și mediază cel mai puternic și logica faptelor și pe aceea a discursurilor ce privesc primejdiile și factorii pozitivi și negativi ai existenței sociale. Problema este, pentru noi toți, să vedem care perspective și criterii sunt universalizabile și, astfel, să le asumăm.

***

Cele de mai sus sunt adevărate chiar dacă infecția, boala și pandemia sunt folosite și chiar prefigurate în planuri ale decidenților (After the Lockdown: A Global Coronavirus Vaccination Program…, 17 March 2020, https://www.globalresearch.ca/after-the-lockdown-a-global-coronavirus-vaccination-program/5706547; Bill Gates and the Depopulation Agenda. Robert F. Kennedy Junior Calls for an Investigation, April 18, 2020, https://www.globalresearch.ca/bill-gates-and-the-depopulation-agenda-robert-f-kennedy-junior-calls-for-an-investigation/5710021). Problemele ce au rezultat și rezultă din atitudinile politice față de epidemie, oricât de micșorate de activitatea excepțională a personalului medical și a lucrătorilor fără nume din supermarketuri, sunt de așa natură încât simpla adăugire cantitativă de echipamente medicale și medicamente nu le schimbă și nu schimbă mecanismul de la baza lor. Tocmai de aceea, logica – armă ce poate fi folosită pentru a le descrie – este și mijlocul de a le combate.


[i] Relația este mai degrabă inversă, între venirea zilei – în cadrul ritmului circadian în care noaptea presupune odihna pentru refacerea energiei organismului viu – și semnalarea de către cocoși a încheierii fazei nocturne a  odihnei și începerea fazei diurne a hrănirii etc. Deci venirea zilei – rapid și metaforic, răsăritul soarelui – este cauza pentru care cântă cocoșii.

[ii] Ar fi bine să rememorăm aici că ideea că logica explodează/conceptul de logică explozivă/conceptul de consecință explozivă sunt legate de descrierea formală a inferențelor. Astfel, plecăm de la modelul clasic al inferenței în care trebuie să existe consistență (adică non-contradicție) între premise și concluzie (doar așa concluzia e o teorie solidă /justificabilă/ rezonabilă/viabilă/convinătoare); iar o teorie e solidă dacă ea însăși nu e contradictorie, deci nu conține propoziții/părți contradictorii, deoarece asta deja viciază calitatea ei de a fi premisă pentru o nouă inferență, deci concluzie ulterioară solidă.

Dar în realitate, lucrurile sunt mereu contradictorii. Cum se pot ele ordona în așa fel încât să putem avea despre lume o imagine logică, în care propozițiile – care descriu acele lucruri – să decurgă coerent unele din altele și să ne fie de folos?

Premisele pot fi contradictorii – deoarece descriu lucruri contradictorii, nu? – dar oare putem infera orice concluzie pe această bază? La ce ne ajută să avem principiul că orice concluzie poate fi inferată din orice premise contradictorii? Tocmai un asemenea principiu face ca logica să explodeze: concluzia e explozivă și – dacă ni se pare că principiul de mai sus ne permite orice/permite orice acelor care îl folosesc – nu o putem folosi într-un dialog. Căci toti participanții pot folosi – și nu doar unul dintre ei – același principiu și atunci avem o alăturare de monologuri iraționale.

Nu: dacă vrem ca discursurile să fie logice iar dialogul lor, rațional, atunci trebuie să tratăm logic – iar asta înseamnă, cu instrumentele logicii clasice – situația mult mai des întâlnită decât aceea din modelul clasic: inferențele din premise contradictorii, deci raportul dintre aceste premise și concluzie.

Ceea ce ne interesează este să avem concluzii neexplozive – adică nu orice fel de concluzii – iar pentru asta trebuie să structurăm/circumscriem/delimităm premisele care, desigur, sunt și rămân contradictorii. Altfel spus, faptul că avem premise contradictorii nu înseamnă și nu trebuie să ducă la orice concluzie (și adevărată și falsă).

Avansând conceptele anterioare legate de adevăr, am intrat în aspectul de conținut (adevărul este o chestiune de conținut, de coerență a propozițiilor cu realitatea). Dar noi trebuie să avem grijă în același timp să înțelegem regulile formale. O teorie de la care se pornește – care se desfășoară ca premise ale raționamentului urmărit – poate fi, cum am menționat mai sus, contradictorie. Sau poate avea doar părți/propoziții contradictorii care dau contradicția teoriei însăși. Sau poate avea părți/propoziții care nu sunt contradictorii – și, de fapt, nici nu fac, sau nu cu totul, parte din teorie – dar care nu anulează caracterul contradictoriu al teoriei însăși în calitate de ansamblu de premise pentru concluzia noastră.

Din punctul de vedere al conținutului, analizăm fiecare parte, vedem nu doar dacă sunt adevărate sau false ci și la ce aspecte se referă ele: ele se pot referi, desigur, la aspecte legate de problemă, dar care sunt, totuși, diferite de cele care descriu sine qua non problema. (Sau nu se pot referi deloc la problemă, dar asta este o situație extremă, dar din păcate des întâlnită în discursuri oficiale). Analiza de conținut deja delimitează teoria, adică relevă premisele contradictorii. Din punctul de vedere al formei – deci cu ajutorul logicii formale, aici așa-numita logică paraconsistentă, deși nu e deloc necesar și nici indicat să multiplicăm conceptele pentru a obține înțelegerea problemei noastre – delimităm contradicția teoriei de propoziții  care sunt exterioare acestei contradicții (fie că aceste propoziții sunt contradictorii sau nu): deoarece numai așa apare clar contradicția din premisele luate în seamă și, astfel, așa sunt posibile și concluziile care decurg cu necesitate – eventual pe o plajă de probabilități – din ea. Concluziile/fiecare din aceste concluzii sunt dincolo de non-contradicția din modelul clasic ideal, sunt aproape non-contradictorii cu premisele: deoarece și aceste premise sunt contradictorii. Dar în același timp concluziile sunt circumscrise – pentru că și premisele au fost, ne amintim – și, astfel, constituie o bază pentru a avea dialoguri și cunoștințe.

În fond, logica apare sau deviază doar când apar contradicțiile, de aceea principiul esențial al logicii clasice e non-contradicția. (Nu principiul identității și nici cel al terțului exclus, deoarece acestea derivă; în dialog a apărut ca imperios principiul non-contradicției; cel al identității doar a numit. (Aristotel a sistematizat/expus logica plecând de la simplu (numele), dar Marx a arătat și că simplul poate să fie înțeles mai clar tocmai din forma complexă, dezvoltată a sa).

Care a fost rostul acestei rememorări? Ca să vedem cât de important este să ne ghidăm după cerințele logicii. Lucrurile – premisele – pot fi, desigur, contradictorii, dar modul cum le interpretăm, adică deducem concluziile, nu poate fi după voie pentru că am intra într-un arbitrar lipsit de noimă. Concluziile trebuie să fie legate de premise, să le fie relevante, deci să se refere la ele, problema nefiind atât contradicția premiselor, circumscrisă mai sus, cât relevanța concluziilor. (Relevanta este atunci când concluzia și premisele împărtășesc cel puțin o variabilă a problemei – deci trebuie să aibă ceva structural în comun; or lupta împotriva Chinei nu e legată de și nu e determinată de faptul că în China ar fi apărut prima dată virusul).

[iii] Iată câteva motive ale ideii de a schimba vechea “normalitate”: Louisiana parish in region dubbed ‘Cancer Alley’ because of its notorious air pollution ‘has the highest death rate per capita for coronavirus in the US’, 16 April 2020, https://www.dailymail.co.uk/news/article-8224643/Louisiana-parish-highest-death-rate-capita-coronavirus-US.html; Black people in NYC are TWICE as likely to die from coronavirus as white people, shocking new data reveals, 17 April 2020, https://www.dailymail.co.uk/news/article-8231077/Black-people-NYC-TWICE-likely-die-coronavirus-white-people-data-shows.html?ito=native_share_article-masthead.

[iv] Solidaritatea este un concept esențial pentru înțelegerea discrepanțelor din gândirea umană, deoarece privește cadrul din care se hrănesc discrepanțele. Este important aici să observăm că solidaritatea nu este sinonimă cu o legătură dintr-o grupare umană/din orice grupare umană, deci cu diferențierile sociale care pot porni și de la identități de grup/de la un specific al oamenilor dintr-un grup (în cadrul unei instituții etc.). De ex., identitatea de gen nu duce la și nu înseamnă – lăsând la o parte metaforele – solidaritate, ci doar conștiință a specificului biologic. (Nu ne interesează aici că, din cauza raporturilor de dominație, femeile au luptat pentru drepturi etc.). Solidaritatea constă în conștiința intereselor comune față de restul societății, or, ca să continuăm exemplul, femeile nu au interese comune față de restul societății, altfel spus, opuse restului societății. Obiectivele legate de drepturi etc. nu sunt obiective doar ale acestui grup de gen. Ca o consecință a conștiinței intereselor comune față de restul societății, solidaritatea înseamnă și ajutor și empatie în cadrul grupului și din nou față de restul societății. Sintetic, solidaritatea este conștiința unității grupului față de restul societății.

 Mai clar, solidaritatea nu descrie doar static un grup ci, înainte de toate, dinamic. Acest mod de descriere s-a putut vedea în sublinierea modului în care un grup este integrat în societate: dacă grupul își realizează unitatea opunându-se restului societății, sau nu.

Simpla diferențiere și clasificare a grupurilor – după instituțiile în care ele există (grupul pensionarilor, ca să continui exemplul dat de Merklen) – nu înseamnă, încă o dată, lăsând la o parte metaforele, solidaritatea lor. Grupurile au conștiința specificului lor, desigur, dar asta nu înseamnă că acest specific se realizează opunându-se restului societății și nici că această conștiință a specificului duce la o solidaritate a grupului față de restul societății.Dimpotrivă, grupurile vor o integrare în regimul de drepturi sociale corespunzător mereu celor mai înalte valori din societate, nivelului atins de realizarea lor. Numai relațiile capitaliste – și numai în ideologia liberală excesivă – apare ideea că grupul pensionarilor este asistat, o povară pentru cei activi, deci că ar exista o adversitate între acest grup și restul societății. Dar chiar în capitalism, pensiile pensionarilor și drepturile lor sociale (sănătatea) nu se înfăptuiesc decât odată cu drepturile sociale ale celorlalte categorii și odată cu asigurarea unor salarii (decente) ale celorlalte categorii; iar pensionarii sunt conștienți de asta.

 Un tip de solidaritate a oamenilor, menționat de Merklen, este cel cu statul – care asigură drepturi etc. Dar este “solidaritate” doar dacă cetățenii sunt învățați să considere că regimul pe care îl au în stat (drepturile etc.) este realizat împotriva restului statelor: solidaritatea ar fi astfel un activism geopolitic agresiv, o conștiință a disjungerii și opoziției statului (și a propriei apartenențe cetățenești la acest stat) de/la restul lumii. O asemenea conștiință a fost, desigur, educată cu obstinație de către state, dar în realitate este vorba doar de patriotism, atașament puternic la mediul familiar al culturii, istoriei și geografiei cunoscute. Cetățenii sunt solidari cu statul doar în acest mod, căci dacă ei își asumă orbește opoziția statului la umanitate (dacă își asumă inițierea războaielor etc.)  atunci, indiferent de vălul de cuvinte legitimatoare, ei nu mai sunt patrioți, adică se manifestă, conștient sau nu, împotriva dăinuirii (rostului, prestigiului) acelui stat. De aceea, acceptarea oricărei politici a statului nu înseamnă patriotism, deci patriotismul include critica politicii statului/mai corect, a decidenților politici, după cum patriotismul nu înseamnă că cetățenii respectivi nu sunt în același timp și cetățeni ai lumii.

Nu se poate vorbi decât metaforic de solidaritate în familie sau în grupul de prieteni, deoarece cu tot ajutorul și empatia care leagă relațiile de familie sau de prietenie, acestea nu se realizează – lăsând la o parte istoria reală a relațiilor de dominație – față de restul societății  ci tocmai în cadrul ei, beneficiind de ajutor și empatie de la societate în general.

Dar astfel, diferența specifică a solidarității față de conștiința unor interese comune și față de ajutorul și empatia care apar în multe grupuri este  acel față de restul societății, adică față de conștiința unității grupului opus societății. Ce înseamnă ‘opus societății’? Această formulă poate însemna că grupul se realizează ca grup – și este unit pentru acest obiectiv, adică are conștiință puternică de grup – fie restrângând fie universalizând drepturile și capacitatea celorlalte grupuri, a omenirii ca specie, de a se manifesta uman. Cu alte cuvinte, fie propriile obiective se realizează restrângând manifestarea și existența celorlalte grupuri/a omenirii ca specie, fie propriile obiective se realizează numai dacă ele se universalizează, adică se realizează la nivelul celorlalte grupuri, a omeniri ca specie.

Dacă este așa, înseamnă că singura solidaritate este aceea de clasă. Ea se poate traduce și prin intermediul existenței clasei în diferite instituții – și sunt instituții care bruiază solidaritatea de clasă sau, dimpotrivă, care o relevă – dar în ultimă instanță, trebuie văzut ce anume este universalizabil, sau nu, în agregarea grupurilor intermediare.

 În acest subsol am criticat opinia sociologului citat mai sus, dar această opinie a fost mai fertilă decât definiția oficială a solidarității.

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.