Frica de ceva anume, misterios și înfiorător

Costi Rogozanu pe VoxPublica

Dacă există vreo frică mare care-i unește agenții de rating, agenții de turism, jurnaliști, FIFA, ong-iști și ce s-o mai găsi, această frică poartă un nume: STÎNGA (evident, nu e vorba aici de vreo social-democraţie ameţită). Iar analiza “revoluțiilor facebook” a Alinei Mungiu-Pippidi e antologică din acest punct de vedere.

Am demontat de cîteva ori iluzia că o  mişcare depolitizată anticorupţie cu cît mai multe fonduri publice ar avea vreodată vreun alt efect decît crearea unor elite “anticorupte” şi mai hotărîte să apere un status quo de neutralitate ideologică şi violenţă economică. Aşa că azi doar iau nişte fragmente din susmenţionatul editorial şi le las să vorbească (aproape) singure:

sînt, toate, proteste contra unor elite la putere care sînt percepute că au scăpat controlului public, promovate de o generaţie activă şi educată care se organizează prin Facebook şi Twitter.

Malcolm Gladwell sau Evgeny Morozov au demontat încă de la primele proteste numite “twitter” sau “facebook” eficienţa reţelelor sociale. Să le invoci după scandalul NSA-Snowden, e chiar haios. Nu există “organizare” prin facebook aşa cum nu a existat “organizare” prin Europa Liberă.

Apoi AMP face o comparaţie cu mişcările 68. Şi concluzionează cu un sentiment de uşurare:

generaţia de azi nu mai vede în proprietate şi religie sursa răului social şi nu le mai crede reformabile

Nu mai vede în proprietate o chestiune reformabilă poate şi pentru  că de vreo două decenii e de ajuns să pui public întrebări despre naţionalizări sau taxarea serioasă a proprietăţii că eşti gata trecut la divizia radicali-posibil-terorişti.

Încă una:

Protestatarii nu mai cer naţionalizări şi eliminarea capitalului străin, ca altădată, ci benzină şi curent ieftin.

Faptul că nu cer nu demonstrează vreo calitate politică, tocmai ăsta e indiciul că mai e de lucrat la o idee care nu ar trebi să fie culmea radicalismului: resursele vitale ca proprietate comună.

Ipocrizia:

E o revoltă contra ipocriziei: să nu uităm că Erdogan şi ai lui au fost aleşi tocmai pentru că păreau că nu împărtăşesc aceste defecte ale clasei politice seculariste, şi s-a văzut cu timpul că sînt şi ei oameni. E însă, mai ales, o revoluţie pentru tratament egal şi contra privilegiilor pe care le conferă puterea, şi, prin asta, o revoluţie anticorupţie.

Nu, asta cu anticorupţia e exact recitalul celor care au susţinut inegalităţi uriaşe în toată Europa. Vorba uneia dintre elevele anticorupţiei româneşti: prefer să plătesc servicii medicale decît să dau şpagă. Tu preferi pentru că-ţi permiţi să preferi. Ei bine, eu nu prefer. Prefer să apărăm conceptul de sănătate ca drept universal, nu ca mall de medicamente şi organe.

Exemplul Obama:

Cu fiecare alegere democratică şi rebeliune cîştigată speranţa este că va veni acest nou tip de lider- genul Obama, în fond, care rămîne un om ca toţi ceilalţi şi după ce ajunge la putere. Or, ţările în care asta s-a realizat sînt puţine.

Obama? Nu mai comentez.

Sînt însă ei această elită nouă, şi va reuşi această generaţie să treacă de la schimbatul de poze pe Facebook la acele forme de organizare asociative mai profunde care, singure, pot aduce accesul treptat la putere al unor elite noi în sistemul de educaţie, presă, politică şi afaceri?

Păi sigur că vor reuși. Facebook e interfața neschimbării, nu a schimbării.

Generaţia Facebook mai are de aşteptat, dar e deja superioară celei care se autodenumea Generaţia MTV de acum zece-cinsprezece ani, mai competentă, născută după căderea zidului comunist şi a crizei capitaliste, cu iluzii tehnologice şi verzi, dar în orice caz plină de aspiraţii politice.

Generaţia MTV a căzut pradă apolitismului pe care îl propovăduieşte AMP. Asta va păţi şi generaţia Twitter sau Youtube sau cum s-o mai numi. Să caute pe “wiki” ce înseamnă stînga, ce să mai zic.

Articolul lui AMP e aproape un ghid al distorsiunilor liberale în reflectarea evenimentelor tip Turcia, Brazilia sau Bulgaria. Se preferă ba conflictul cultural, ba anticorupţia pură, orice, numai nu cumva să intre în scenă gînduri periculoase, ştiţi voi care.

 

Concluzie: Tweets were sent. Dictators were toppled. Internet = democracy. QED. (Morozov)

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.