Despre locul în care deși ar trebui să fim de stânga „a fi de stânga” este o înjurătură

sau despre cum ignorăm varianta libertarianismului social

Mi se pare foarte interesantă pornind de la declarația lui Traian Băsescu în care îl acuza pe Raed Arafat de opinii stângiste (într-un stil în care, dacă erai atent doar la formă și nu la conținut, mai degrabă părea că îl acuză de a fi furat ceva) și modul în care, în general, politicienii de la noi în țară se raportează față de opțiunea stângii politice, iar cei ce, din păcate doar cu numele, ar reprezenta opțiunea stângii nu dau nici un răspuns.

În România de mai mult de 20 de ani este la modă raportarea negativă la orice fel de mișcare de stânga. Adesea este folosit apelativul „stângistule” ca un soi de înjurătură. Această chestiune se întâmplă atât datorită traumei istorice aduse de stalinism cât și unei proaste înțelegeri a conceptului „socialism”. Am să încerc să arăt de ce ar fi extrem de utilă o mai bună înțelegere a acestui concept, și cum de fapt mulți oameni sunt de stânga neștiind că sunt, chiar denunțând în același timp un concept al „stângii” la care ei se raportează  greșit.

Despre falsa impresie conform căreia stânga este în mod necesar autoritară

Distincția politică dreapta/stânga a fost dintotdeauna una tăiată cu toporul. În fond, poate mai important decât ce politici economice (de stânga sau de dreapta) alege puterea să facă este dacă puterea este autoritară sau libertariană din punct de vedere al drepturilor individuale. Distincția din topor a favorizat un discurs propagandist prin care s-a realizat o apropiere conceptuala ilegitimă între politicile economice de stânga și autoritarism, ca și când acestea ar veni în mod necesar împreună (După cum remarcă Chomsky în acest articol doar două mari puteri au pretins că în URSS este un sistem socialist: SUA (căreia această idee îi folosea pentru a întări viziunea generală conform căreia capitalismul sălbatic este un soi de lege naturală și orice deviere de la el duce la un autoritarism de tipul celui din statul sovietic) și URSS (căreia ideea îi folosea pentru a se legitima în fața poporului în timp ce conducătorii distrugeau orice urmă a socialismului)).

Exact această percepție eronată asupra a ceea ce poate însemna conceptul „socialism” cauzează înțelegerea termenului în societatea noastră de azi ca un soi de înjurătură, iar declarația lui Traian Băsescu explicitează perfect această situație. Un om care doar a evidențiat că există anumite bunuri publice care nu trebuie să fie tratate doar ca mărfuri ajunge să fie acuzat că este „socialist” asumându-se automat o înțelegere autoritară a conceptului acesta (nu știu cum este de fapt Raed Arafat, nici nu mă interesează; obiectul discuției este modul în care conceptul „socialism” este prost înțeles).

Percepția asta este însă una înșelătoare și mi se pare dezamăgitor că nici un personaj public nu este dispus să evidențieze această chestiune și să își asume, fie el susținător al unui sistem liberal, sau unul social, că este necesară o pluralitate reală a opiniilor, nu de ridiculizarea oricăror opinii alternative.

Se poate distinge clar între politicile economice de stânga și autoritarism. Putem, cu siguranță, admite ca plauzibil un stat social în care se tinde spre asigurarea unei egalități de șanse cât mai mari, care este în același timp și libertarian, admițând că nu e treaba lui să reglementeze ce anume trebuie și nu trebuie să facă individul cu corpul său, ce trebuie să spună, etc.

Aici așa zișii libertarieni de dreapta vor obiecta; ei consideră că nu există mari diferențe între intervenționismul social prin care statul îi spune individului ce și cum să facă și intervenționismul economic prin care statul încearcă să redistribuie venituri pentru a asigura egalitate de șanse. Cum intervenționismul social nu este de dorit atunci pentru libertarieni automat statul trebuie să fie unul care nu intervine deloc nici social, nici economic; idealul ar fi pentru ei un stat minimal care să vegheze la respectarea legilor.

Despre cum drepturile negative și drepturile pozitive nu trebuie separate

În cadrul acestei discuții este foarte utilă distincția dintre drepturi negative și drepturi pozitive, adică dintre drepturi pe care statul, ca să le respecte, trebuie să nu acționeze asupra individului (spre exemplu dreptul la viață, la liberă exprimare, la liberă asociere, etc.)și drepturi pe care statul, ca să le asigure trebuie să acționeze (spre exemplu dreptul la educație, dreptul la sănătate, etc.). Cele dintâi vor fi găsite în toate legile de bază ale statelor liberale, iar statele așa-zis socialiste, în speță URSS, au revendicat că ele respectă drepturile pozitive, drepturi prea puțin sau deloc respectate în general de statele capitaliste.

O analiză asupra relației dintre aceste două tipuri de drepturi ne va arăta însă că ele nu pot fi separate. Aici ne este foarte util moto-ul extras din M. Bakunin conform căruia libertatea fără socialism este privilegiu și injustiție, în timp ce socialismul fără libertate este sclavie și brutalitate. Cu alte cuvinte dacă asigurăm doar drepturile pozitive, cum făceau statele staliniste unde indivizii aveau „dreptul” la educație, „dreptul” la sănătate, „dreptul” la locuință, ele devin pseudo-drepturi într-o societate în care individul devine supus statului care știe mai bine decât el cum trebuie să acționeze și să gândească. De asta socialismul fără libertate este sclavie și brutalitate (aici Bakunin își are meritul de a fi intuit avant-la-lettre oroarea totalitarismului cu față socialistă). În schimb dacă asigurăm doar drepturile negative ignorându-le pe cele pozitivă, adică, exact cum vor ultra-liberalii obținem privilegiu și injustiție. În ce măsură îl interesează pe Gigel, care a avut ghinionul să se nască la țară, într-o familie săracă, că poate gândi orice, poate călători oriunde, și are multe alte drepturi pe care nu apucă niciodată să și le exercite (sau măcar să le conștientizeze) forțat fiind de context să muncească dintotdeauna și pentru toată viața lui toată ziua pentru a fi sigur că are șanse să aibă ce mânca? Fără drepturi pozitive libertatea este un privilegiu de care beneficiază doar cei norocoși sau cei extraordinar de abili..

Dacă ne dormi cu adevărat să ne apropiem de idealul libertății trebuie să tindem atât spre respectarea drepturilor negative cât și a celor pozitive. Ambele sunt necesare, iar încălcarea uneia din categoriile acestea de drepturi va duce, în cel mai bun caz, la un stat injust, iar în cel mai rău caz la unul în care individul este tratat în mod direct ca instrument.

Despre cum drepturilor pozitive se pot materializa prin asigurarea bunurilor publice

Când Raed Arafat a declarat că nu este cazul ca serviciul de ambulanță să fie scos pe piața liberă nu a făcut nici mai mult nici mai puțin decât să indice un domeniu în care piața liberă ar putea reprezenta un pas înapoi, asta desigur dacă asumăm ca legitim dreptul universal la sănătate, și vrem un stat care să tindă spre o tot mai bună asigurare a acestuia.

Dată fiind o asemenea asumpție conform căreia există anumite drepturi pe care statul trebuie să încerce să le asigure cât mai bine, dacă suntem de acord că nu e vina noastră în ce mediu economic și social ne naștem și trebuie să avem șanse reale cât mai mari în viață indiferent din ce mediu provenim, atunci vom fi necesar siliți să admitem că nu toate bunurile publice trebuie transformate în mărfuri pe care agenții economici le vor furniza dacă acestea le pot aduce acestora profit suficient.

Revenind deci la distincția pe care ultra liberalii refuză sistematic să o observe dintre intervenționismul economic și cel social nu rămâne decât de spus că intervenționismul economic în anumite limite, nu doar că nu micșorează libertatea oamenilor, ci face posibilă existența acestei libertăți la modul real, nu doar ca propoziții în diverse legi, constituții sau declarații ale drepturilor oamenilor.

Socialismul în varianta sa libertariană

Este util să înțelegem că socialismul nu se confundă cu totalitarismul și autoritarismul, ba chiar mai mult, se poate spune că socialismul autoritar, nu este socialism real. În momentul în care cei ce acum se raportează negativ la un pseudo-concept al socialismului, vor înțelege socialismul în varianta sa libertariană mulți dintre ei, dacă sunt onești intelectual, vor fi siliți să admită că de fapt și cerințele lor sunt în linie cu ideea socialismului, iar cel mai bine asta pot auzi cei ce au urechi în Piața Universității zilele astea unde se strigă slogane precum:

Vrem spitale / Nu catedrale;

Bani de cercetare / Nu de catedrale;

Sănătate pentru toți / Nu doar pentru mafioți;

Noi vrem sănătate/Voi securitate.

O mai bună înțelegere a conceptului „socialism” și o raportare mai rațională și mai puțin legată de traumele trecutului așa zis socialist, de fapt doar totalitar, ne ar putea ajuta să înțelegem ce ne dorim de fapt de la stat.

Propaganda politică nu s-a schimbat în mod esențial, ci doar și-a schimbat fața, punându-și o mască mult mai reușită. Poate ar fi cazul să încetăm să ascultăm vocile publice care demonizează orice alternativă social-politică la sistemul pretins democratic, de fapt oligarhic din prezent și să gândim mai mult noi înșine. Într-o societate cu adevărat liberă există un pluralism real al opiniilor politice, și o căutare continuă a opțiunilor sociale și politice mai puțin rele decât cele deja existente, nu ridiculizarea tuturor alternativelor social-politice.

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.