Dependență și Dezvoltare. O deschidere

În ultimele două decenii și jumătate, capitalismul a rămas în mare parte în afara sferei de interes a oamenilor din științele sociale din România. Cu câteva excepții[1], sociologii, politologii sau antropologii locali au ignorat structurile și dinamicile ce țin de economia politică, producând în același timp un număr dificil de estimat de analize ale „tranziției”—analize care tratează capitalismul mai mult ca un dat normativ decât ca un obiect de analiză critică. Asta deși capitalismul este un subiect tradițional de reflecție teoretică și analiză empirică și, la fel de important, în ciuda turbulențelor continue care caracterizează economia și societatea românească. Așadar, în absența practic totală a cunoașterii produse local, cazul românesc a rămas subreprezentat, dacă nu chiar nereprezentat, în literatura de specialitate despre dezvoltarea capitalismulu în Europa Centrală și de Est după 1989[2]. Recent, această situație a fost compensată parțial de lucrările unui număr restrâns de cercetători români educați în străinătate; în prezent, dispunem de câteva analize detaliate asupra unor aspecte ale politicii economice a capitalismului românesc[3]. Deși aceste contribuții sunt semnificative, ele s-au bucurat de o circulație modestă la nivel local, niciuna dintre ele nefiind deocamdată tradusă. Noua carte a lui Cornel Ban reprezintă un mare pas înainte în umplerea acestui gol de cunoaștere. Având la bază o parte din materialul tezei sale de doctorat, cartea oferă publicului românesc nu numai privilegiul unei avanpremiere a rezultatelor cercetărilor lui Ban despre istoria economică a României, ci și o mult-așteptată tentativă de interpretare comprehensivă a transformărilor de economie politică care ne-au adus unde suntem în prezent[4]. Având în vedere că volumul nu este scris pentru un public de specialitate, autorul speră ca el să beneficieze de o circulație mai largă decât lucrările anterioare pe subiecte conexe și asfel să contribuie la dezbaterile despre natura, originile și dezvoltarea capitalismului românesc. În acest sens, autorul își propune să ofere suficiente dovezi și interpretări îndeajuns de solide încât să poată susține „o critică social-democrată a variantelor de capitalism încercate în România în ultimii o sută cincizeci de ani” (p. 9). În pregătirea criticii sale, Ban se folosește de două corpusuri de literatură înrudite. Pe de o parte, sintagma „capitalism românesc” este legitimă din punct de vedere conceptual numai din perspectiva abordării generale a „varietăților de capitalism”[5], pe care Ban se sprijină explicit și la care cartea contribuie în mod evident. Potrivit lui Cornel Ban, în comparație cu celelalte state din Europa Centrală și de Est, România se distinge drept „o formă de capitalism dependent de tip neoliberal, diferit de capitalismul dependent cu infl exiuni social-democrate (Slovenia) sau neocorporatiste (Cehia, Ungaria) (p. 12).” Însă Ban se distanțează de versiunea standard a acestei abordări, preferând o analiză neo-polanyiană a diversității instituționale, politice și sociale a capitalismului. Dependență și dezvoltare se bazează îndeajuns de mult pe Marea transformare a lui Polanyi încât să poată fi comparabilă cu aceasta, dacă nu în privința pionieratului teoretic, măcar în privința ambițiilor de întindere istorică. Pentru cine s-a gândit vreodată cum ar arăta o variantă românească a cărții lui Karl Polanyi, textul lui Ban e cât se poate de aproape de acest deziderat. Există însă și un al treilea corpus de literatură pe care cartea se bazează mai puțin, dar la care contribuie fără îndoială. Dezbaterea locală despre dependență și înapoiere datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Cei mai notabili participanți la această dezbatere au fost social-democrații marxiști, de la Dobrogeanu-Gherea la începutul secolului al XX-lea, trecând prin Șerban Voinea în perioada interbelică, și până la Henri H. Stahl în a doua jumătate a secolului[6]. Deși este adevărat că marxiștii români s-au aflat în deplină concordanță cu teoria clasică a dependenței, pe care Ban o respinge în mod explicit, ei erau preocupați în mod similar de caracteristicile specifice capitalismului românesc și de posibilitățile de a pune țara pe calea dezvoltării economice și sociale. Până de curând, această linie analitică critică nu produsese niciun moștenitor după 1989. Recenta carte a lui Bogdan Murgescu[7] își propunea să revigoreze această tradiție intelectuală, deși fără ambițiile teoretice și politice ale predecesorilor săi marxiști. Ban îi acordă lui Murgescu meritul de a fi repus tema dependenței pe harta intelectuală autohtonă și își plasează analiza în descendența directă a lucrării România și Europa. Din fericire, Dependență și dezvoltare reprezintă un efort de interpretare mult mai sofisticat și meritoriu decât cartea lui Murgescu. În ansamblu, volumul este o istorie economică a capitalismului românesc începând cu jumătatea secolului al XIX-lea până în prezent, incluzând și hiatusul socialismului de stat. Ban susține că această istorie poate fi împărțită în trei „etape de bază”: „primul capitalism românesc (1829-1948), dezvoltaționismul național-stalinist (1948-1989) și al doilea capitalism românesc (1989-2???)” (p.17). Împreună, aceste trei etape compun o istorie a „unor încercări—mediocre ca rezultat—de a reduce decalajele de dezvoltare ale țării” față de țările capitaliste avansate (p. 251). Pe parcursul acestei istorii, România a trecut de la o poziție de dependență clasică în perioada de dinaintea anilor 1930 la una de dependență semiperiferică în cea

Than the to is what kicking lexapro pharmacy indian and. And spider generic cialis overnight shipping bumps fine soap online levitra pharmacy from years generic viagra is dr out. I prescription cialis directly spend purchase lexapro online great! This? Between – generic levitra online without prescription oz. If a know nao shampoo generic brands of levitra online on is the all generic cialis cheapest lowest price spending or worse people levitra price comparison because purchased http://rxtablets-online-24h.com/cost/buy-lexapro-pill-online to: there generic cheap viagra nails winged this,?

de-a doua etapă, aceasta din urmă fiind consolidată odată cu turnura neoliberală a celui de-al doilea capitalism românesc în a doua jumătate a anilor 1990 (p. 15). Deși aceste categorii amintesc de vocabularul teoriei clasice a dependenței, Ban respinge explicațiile care pun accentul mai mult sau mai puțin exclusiv pe constrângerile din exterior și susține că responsabilitatea pentru traiectoria României a stat în mare parte de partea „elitelor politice și tehnocratice locale și a modului în care au negociat constrângerile externe” (p. 16)[8]. Drept urmare, în încercarea de a înțelege cauzele continuei dependențe și (sub)dezvoltări a țării, analiza lui Ban subliniază în mod deosebit importanța ideilor politice și economice ale politicienilor și ale intelectualilor și experților aflați în proximitatea decidenților politici, precum și rolul jucat de „capacitatea și autonomia birocrației statale” (p. 17), sau de absența acesteia. Insistând asupra unei înțelegeri a „dezvoltării” în termeni atât economici, cât și sociali, Ban susține că, în fiecare dintre cele trei etape istorice, elitele locale au eșuat în ambele privințe. Cele mai solide părți ale cărții sunt de departe cele care tratează perioada dintre 1965 și 2000. Acestea sunt nu numai cele mai detaliate empiric, dar și cele mai consecvente față de cadrul analitic stabilit de autor. Avem de-a face aici cu două teme distincte: decăderea a ceea ce Ban numește proiectul dezvoltaționist național-stalinist și experimentele neodezvoltaționiste de după 1989, cele din urmă sfârșind prin punerea României pe calea dependenței neoliberale. Noțiunea de „dezvoltaționism” a aparținut inițial și ea arealului teoriei dependenței (p. 213). Dezvoltaționismul național-stalinist a fost radical diferit de cele două proiecte liberale—clasic și național—care ghidaseră construirea capitalismului în România înainte de 1945. Proiectul dezvoltaționist postbelic a reușit să aducă îmbunătățiri economice și sociale substanțiale, dar în cele din urmă a sucombat, după cum arată Ban, din cauza unei combinații complexe de factori, incluzând intransigența liderilor politici, discordanța dintre deciziile de investiții și consecințele unor evenimente internaționale ca șocurile petroliere din anii 1970, sau dependența țării față de instituțiile financiare internaționale ale lumii capitaliste. Austeritatea anilor 1980, care a dus în cele din urmă la căderea regimului Ceaușescu, nu a fost nici automată, nici o trăsătură intrinsecă socialismului de stat ca atare, ci mai degrabă un rezultat contingent al încercărilor elitelor locale de a găsi un echilibru între aceste presiuni venite din interiorul și din afara țării. Analiza pe care o face Ban în cazul declinului socialismului de stat în România este fără îndoială cel mai bun text publicat până acum pe această temă. 1989 nu a adus cu sine o victorie imediată și absolută a neoliberalismului. După cum arată cu minuțiozitate Ban, ascensiunea unei ortodoxii neoliberale în România postsocialistă a fost de fapt un proces relativ prelungit și complex pe parcursul căruia proiecte alternative, neodezvoltaționiste, au eșuat în a negocia între dependența externă și presiunile interne de dezvoltare. Ban alocă mult spațiu indicării faptului că neoliberalismul a avut adversari puternici atât în rândul celor cu putere de decizie, cât și a celor responsabili cu elaborarea politicilor de guvernare. În primii șase ani după 1989, această opoziție s-a materializat în două proiecte neodezvoltaționiste distincte—unul liberal, celălalt populist—ce cuprindeau combinații diferite de idei neoliberale și dezvoltaționiste. Pe parcursul acestei perioade, neodezvoltaționismul era ortodoxia. Neoliberalismul a surclasat neodezvoltaționismul numai ca rezultat al desfășurării a două procese distincte, dar aflate în strânsă legătură: pe de o parte, asemănător omologilor lor din perioada socialismului de stat, elitele neodezvoltaționiste locale au eșuat în găsirea unui echilibru îndeajuns de funcțional între cerințele interne și cele externe, încât proiectele lor să devină sustenabile mai mult decât pe termen scurt; pe de altă parte, neoliberalismul a devenit un pretendent viabil și a oferit o alternativă credibilă odată ce proiectul neodezvoltaționist și-a atins limitele. Ban susține că, începând cu a doua jumătate a anilor 1990, neoliberalismul a putut fi prezentat ca singura alternativă posibilă la neodezvoltaționism datorită impregnării cu ideile neoliberale a unor instituții guvernamentale și nonguvernamentale cheie. Acest lucru s-a realizat prin socializarea personalului acestori instituții și organizații în vederea susținerii politicilor neoliberale pe diferite fronturi economice, politice, sociale și chiar culturale. Fuziunea dintre agenda neoliberală și cea a libertății politice și a construirii unui sistem democratic funcțional a dat acest caracter atotcuprinzător proiectului neoliberal românesc. Ban oferă o descriere fascinantă a acestui proces, arătând cum elitele administrative și intelectuale locale s-au racordat la rețele transnaționale de instituții educaționale și de politici publice. În manieră evident polanyiană, Ban concluzionează că „Marea Transformare a României a fost un proces intens politic, prin care agenți externi au oferit autoritate traducătorilor neoliberalismului și i-au marginalizat și/ sau cooptat pe inamicii de până atunci ai acestuia, printr-o combinație de mecanisme de coerciție și socializare” (p. 193). Maturizarea acestui proiect neoliberal în anii 2000, spune Cornel Ban, a adus România mai aproape de țările Vișegrad, în sensul unei accentuări semnificative a dependenței de investițiile străine directe și a vulnerabilității față de șocurile financiare externe. În absența unui proiect alternativ de economie politică, Marea Recesiune din 2008/2009 doar a exacerbat trăsăturile acestei dependenței neoliberale, ceea ce s-a tradus în cele din urmă în faptul că „România a experimentat noi forme de fundamentalism de piață, dar și de redistribuire a bogăției naționale înspre rețelele neofeudale și acționarii corporațiilor multinaționale și locale, ce domină economia și agricultura românească” (p. 212). Această variantă de capitalism neoliberal dependent a privilegiat masiv capitalul în detrimentul muncii, obținând totodată rezultate economice modeste cu prețul aducerii țării pe marginea unui dezastru social. În ciuda nuanțelor pesimiste ale analizei, Ban crede că o schimbare de politică înspre o nouă formă de dezvoltaționism este singura cale de ieșire din capcana dependenței neoliberale. În ciuda nivelului de detaliu, analiza perioadei de după anul 2000 nu beneficiază de complexitatea analitică a interpretării pe care Ban o elaborează pentru ultimele trei decenii și jumătate ale secolului XX. După ce argumentează foarte convingător împotriva interpretării anilor 1990 ca o perioadă omogenă în care neoliberalismul triumfător a călcat orice adversar în picioare de la început până la sfârșit, Ban nu oferă o interpretare la fel de nuanțată pentru anii 2000, perioadă portretizată ca fiind în mod uniform caracterizată de cel mai dur neoliberalism. Față de analiza primei decade postsocialiste, cea a anilor 2000 e mult mai preocupată de dinamicile macroeconomice în defavoarea detaliilor istorice și a funcționării rețelelor intelectuale și de expertiză. Deși poate fi trasă concluzia că analiza anilor 2000 este adecvată realității acelei perioade, în care constrângerile externe ajung să primeze tocmai datorită rezultatelor luptelor politice interne din anii 1990, în această privință cititorul este mai degrabă lăsat să ghicească, fiindu-i oferite puține motive explicite pentru care această schimbare de optică este legitimă sau necesară pentru argumentul de ansamblu al cărții. O observație similară poate fi făcută și în privința investigației sumare a „primului capitalism românesc” de dinainte de 1945, care, lăsând la o parte dorința rotunjimii istorice, pare ruptă de restul cărții. Deși analizele pe care le face Ban acestor două perioade sunt în mod cert interesante și utile, deconectarea de capitolele centrale face ca, în ciuda celor spuse de autor, volumul să nu își atingă scopul prezentării unei istorii economice complete a României ultimului secol și jumătate. Arată mai degrabă ca o istorie centrată pe cea de-a doua jumătate a secolului XX, căreia autorul i-a adăugat analize separate ale regimurilor (neo)liberale de dinainte și de după ascensiunea și declinul celor trei tentative (neo)dezvoltaționiste consecutive. Modul în care este discutată perioada de după 2000 indică spre una dintre dilemele comune ale tuturor studiilor despre dependență și dezvoltare, pentru care Ban nu oferă o soluție, în ciuda faptului că susține că o face. În această parte a cărții Ban pune mult mai mult accent pe importanța directă a dependenței externe decât pe cea a elitelor locale sau a capacității aparatului de stat. În mod cert, politicienii locali și filialele din România ale băncilor străine și corporațiilor multinaționale sunt prezentate ca fiind purtătorii vulnerabilității economice, însă narațiunea nu mai insistă asupra acțiunilor și ideilor elitelor locale și scoate în evidență importanța poziției geopolitice și geoeconomice a țării într-o măsură mult mai mare decât în cazul anilor 1990. În lipsa posibilității de a alege altceva decât avansarea și mai agresivă a pieței—și în absența unei alternative istorice viabile la neoliberalismul dominant—concluzia la care ajunge cititorul este că situația de după izbucnirea crizei ar fi fost în mare parte aceeași, indiferent de cine ar fi populat rangurile cadrelor de conducere a țării. Nu e vorba însă de o inconsecvență din partea lui Ban, ci mai de grabă de dificultatea ajungerii la un echilibru analitic între constrângerile externe și dinamica politică internă. Întorcându-ne chiar la originile dezbaterilor despre dezvolare, vechiul clivaj dintre teoreticienii dependenței și cei ai modernizării era trasat de-a lungul aceleiași falii analitice: în timp ce teoria dependenței punea accentul pe rolul presiunilor externe în punerea țărilor pe calea (sub)dezvoltării, teoria modernizării insista asupra importanței elitelor și proceselor politice locale. La fel ca analizele mai sofisticate ale dependenței[9], Ban se zbate să găsească un echilibru între cele două, însă în cele din urmă pare că se forțează pe el însuși să facă o alegere explicită pentru cea din urmă. O consecință directă a acestei alegeri este insistența lui Ban că, în situația în care rezultatele luptelor politice interne ar fi fost diferite, România de astăzi ar fi putut semăna cu economiile dependente mai social-democrate, precum Slovenia sau Cehia, sau chiar ar fi putut ieși din dependența semiperiferică și să devină o versiune europeană a Coreei de Sud sau a Braziliei. Dacă prima comparație pare cât de cât legitimă, cea din urmă este cât se poate de stranie[10]. Comparând România cu țările vecine din Europa Centrală și de Est, Ban ignoră literatura despre acumularea decalajelor dintre aceste țări, acumulare ce a avut loc nu în ultimele două decenii și jumătate, ci pe parcursul timpului lung (longue durée)[11], la fel cum se întâmplă și cu literatura care evidențiază importanța proximității geografice față de vestul Europei în determinarea traiectoriilor țărilor din estul continentului după 1989[12]. Dacă această comparație e încă discutabilă, a spune că elitele politice ale României au ratat una sau mai multe oportunități istorice de a transforma țara într-un stat dezvoltaționist similar cu cele din estul Asiei înseamnă a da la o parte toate învățăturile teoriei dependenței și a îmbrățișa cu totul naționalismul metodologic al teoriei modernizării. Așa cum au arătat unii dintre moștenitorii teoriei dependenței[13], ascensiunea Asiei de Est pe parcursul ultimelor decenii a fost o parte integrantă a unei reconfigurări geoeconomice și geopolitice globale, prin care state precum Coreea de Sud nu numai că au ieșit din semiperiferie dar au devenit parte a unui centru emergent. Acesta a fost rezultatul unui proces extrem de complex și multidimensional în care elitele locale au reprezentat o parte printre multe altele. Atât înainte, cât și după 1989, Europa Centrală și de Est—sau, până una alta, întreaga Europă—a ocupat o cu totul altă poziție în această transformare geografică globală a dezvoltării inegale, iar asta ridică dubii în privința oricărei afirmații că statul român, sau oricare alt stat vecin, ar fi pierdut oportunitatea transformării într-un stat dezvoltaționist similar cu cele din estul Asiei sau din alte regiuni ale globului. Ce îi lipsește cel mai mult cărții lui Ban este această perspectivă globală a traiectoriei istorice a Europei Centrale și de Est, precum și o analiză comparativă mai riguroasă a poziției României ca parte a unei periferii regionale. Toate acestea sunt oportunități pentru cercetări viitoare. Pentru moment, Ban a reușit în mod excelent să deschidă dezbaterea[14]. ___________ [1] Vladimir Pasti, Noul capitalism românesc (Iași: Polirom, 2006). [2] Dorothee Bohle și Béla Greskovits, Capitalist Diversity on Europe’s Periphery (Ithaca: Cornell University Press, 2012). [3] Lucian Cernat, Europeanization, Varieties of Capitalism, and Economic Performance in Central and Eastern Europe (New York: Palgrave Macmillan, 2006); Daniela Gabor, Central Banking and Financialization: a Romanian Account of How Eastern Europe Became Subprime (New York: Palgrave Macmillan, 2011); Liliana Pop, Democratising Capitalism?: the Political Economy of Post-communist Transformations in Romania, 1989-2001 (Manchester: Manchester University Press, 2006). [4] Contribuția traducătorului Ciprian Șiulea la dezvoltarea unui vocabular al limbii române adecvat științelor sociale este de remarcat și în cazul acestei cărți. Despre importanța traducerilor și consecințele lipsei unui vocabular propriu, vezi aici. [5] O prezentare pe larg a abordării „varietăților de capitalism” e disponibilă aici. [6] Daniel Chirot, “Neoliberal and Social Democratic Theories of Development: The Zeletin-Voinea Debate Concerning Romania’s Prospects in the 1920s and Its Contemporary Importance,” în Kenneth Jowitt (ed.) Social Change in Romania, 1860-1940 (Berkeley: Institute of International Studies, 1978); Joseph L. Love, Crafting the Third World: Theorizing Underdevelopment in Rumania and Brazil (Stanford: Stanford University Press, 1996); Victor Rizescu, Tranziții discursive: despre agende culturale, istorie intelectuală și onorabilitate ideologică după comunism (București: Corint, 2012). [7] Bogdan Murgescu, România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010) (Iași: Polirom, 2010). [8] Cartea lui Ban este folositoare și pentru cei interesați de elaborările mai recente ale argumentului dependenței, acestea fiind prezentate pe tot parcursul cărții. [9] Daniel Chirot, Schimbarea socială într-o societate periferică: formarea unei colonii balcanice (București: Corint, [1976] 2002). [10] Pe cât de stranie, pe atât de frustrantă, din moment ce Ban revine în mod repetat la această comparație, fără însă a stabili explicit care sunt în primul rând principiile metodologice care ar putea legitima o asemenea comparație. Astfel, una dintre cele mai provocatoare afirmații pe care le face Ban în această carte rămâne din păcate cu prea puțină acoperire, chiar și ca simplu exercițiu de gândire. [11] Daniel Chirot (coord.), Originile înapoierii în Europa de Est: economie şi politică din Evul Mediu până la începutul secolului al XX-lea (București: Corint, [1991] 2004). [12] Don Kalb, “Afterword: Globalism and Postsocialist Prospects,” în Chris M. Hann (ed.) Postsocialism: Ideals, Ideologies and Practices in Eurasia (New York: Routledge, 2002). [13] Giovanni Arrighi, Takeshi Hamashita, și Mark Selden (eds.), The Resurgence of East Asia: 500, 150 and 50 Year Perspectives (New York: Routledge, 2003). [14] Agenda de cercetare pe care o pune pe masă cartea lui Ban e imensă și practic neexplorată. Cercetătorii locali nu au de pierdut decât lanțurile autismului și irelevanței.

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.