Articole de Alexandru Matei

Despre Alexandru Matei

Alexandru Matei s-a născut la 11 aprilie 1975. Este licenţiat al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, unde a absolvit de asemenea un masterat în antropologie culturala în 1998. Este doctor în literatură franceză contemporană, la Universitatea din Bucureşti şi la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales din Paris. A beneficiat de o bursă doctorală din partea Guvernului francez în perioada 2003-2006. Semneaza eseuri, articole şi recenzii în majoritatea revistelor culturale din Bucureşti şi în revista Vatra din Targu-Mureş. A tradus Societatea de consum de Jean Baudrillard la Editura comunicare.ro în anul 2005. În anul 2000, a debutat iîn poezie, la Editura Dacia, cu volumul Tractir. În 2008 publică la Editura Careta Românească volumul de eseuri Ultimele zile din viaţa literaturii.

Televiziunea, TVR Cultural şi cultura de masă

Poate ar fi bine să nu fim repede vărsători de sînge, să nu împărţim lumea, iarăşi, în „intelectuali“ şi „cocalari“. Ar fi bine să nu descoperim cum noi înşine, intelectuali, avem tendinţa, de explicat la un moment dat, de a trece de partea celor din urmă din teribilism. Dar nu e aici numai teribilism. Atunci cînd termenul de intelectual li se aplică pînă la saţietate doar unora, pe care nu-i simţi că te reprezintă, e normal să păşeşti dincolo şi, asemenea unui coleg de generaţie, intelectual el însuşi, să ai în proiect „cocalar wannabe“. Aş vrea să discut în acest text două probleme: relaţia dintre cultura de masă şi televiziune, în România, iar apoi ideea de … Continuarea

Publicat în Enter | 3 comentarii

Neînţelegeri. Le Monde, USL, Băsescu, Ponta.

O să fiu cam simplist – sunt într-un colocviu despre studii culturale, acum când scriu. Deci: citind editorialul din Le Monde de ieri, 16 iulie, am rămas cu un regret. Nu aflasem de comentariul lui Costi Rogozanu pe acelaşi subiect. Cred că există o formă de corectitudine politică europenistă care mi se pare tot mai evidentă: Le Monde crede că guvernul Ponta greşeşte – ceea ce e adevărat – foarte grav faţă  de principiile care stau la baza UE. Se scrie de pildă că au fost înlocuiţi preşedinţii parlamentului cu oameni „loiali” noii puteri, ca şi cum ceilalţi fuseseră albi. Că poporul român, care în iarnă ieşea în Piaţa Universităţii, ar fi putut aştepta în mod … Continuarea

Publicat în Insert | 11 comentarii

Incapacitatea societăţii civile de a fi autonomă faţă de Putere

Deşi dezbaterile ideologice din presa scrisă, atunci cînd mai au loc, nu mai ating defel viaţa politică dominată de partide, există de o bucată de vreme o sintagmă ideologică ciudată la prima vedere, tot mai întrebuinţată şi deopotrivă contestată: „capitalismul de stat”. Cel care a lansat-o este filozoful maghiar Gaspar Miklos Tamas, prezent cu un text director în volumul coordonat de Adrian T. Sîrbu şi Alexandru Polgar Genealogii ale postcomunismului (Idea, 2009). Sintagma apare utilibzată la diverşi autori şi în diverse accepţiuni (vezi, de pildă, cea a lui Ilie Şerbănescu dintr-unul din ultimele articole ale sale la revista 22). În aceeaşi revistă, Andrei Cornea publică recent în două episoade un foarte util articol despre „vechiul” şi … Continuarea

Publicat în Enter | 31 comentarii

La muncă, nu la şuncă! Noua Republică sau de la Heidegger la cocălari

 1.Mă întreb dacă ultimul argument al formării şcolare este cel de a-i putea manipula pe ceilalţi: învăţaţi, copii, învăţaţi, ca să dominaţi! După zeci de ani de lecturi grele, după ce prin faţa lui a trecut Andrei Pleşu, după ce mintea lui a înregistrat texte filozofice grele (ţin minte şi acum seara în care l-am ascultat prima oară la Societatea Română de Fenomenologie, supărat cum era pe interpretările heterodoxe ale lui Heidegger în ceea ce priveşte textele fundamentale ale creştinismului), Mihail Neamţu a ajuns să redacteze şi să difuzeze o frază ca aceasta: „(Vrem) un Stat care răsplăteşte meritul şi munca, nu lenea şi hoţia”, parafrază a celebrului slogan „nici muncă fără pîine, nici pîine fără … Continuarea

Publicat în Enter | 47 comentarii

Muzeul comunismului sau un bungee jumping nostalgic

TEMA: De ce un Muzeu al Comunismului? Apariţia unui muzeu al comunismului are o miză politică şi una afectivă care vor face din această instituţie un scandal. În măsura în care media caută scandale ca singure evenimente demne de acest nume, un astfel de muzeu trebuie să existe. Muzeul comunismului va fi, ca orice muzeu de istorie, dar mai acut încă, pentru că e vorba de istorie contemporană, locul de producere a unui discurs istoric oficial. Cu cît muzeul va fi mai bine dotat instituţional, brandul lui va fi mai puternic şi societăţii îi va fi dat să gîndească mai puţin trecutul – sau prezentul – şi, dimpotrivă, să accepte Adevărul exprimat de discursul lui. Au … Continuarea

Publicat în Enter | 6 comentarii

Noi suntem Adevărul, Calea şi Viaţa

Luăm niște prejudecăți, care constau în următoarele postulate, luate la întîmplare, mereu enunțate în presa românească: Pentru că Iliescu a chemat minerii în 1990, care mineri au omorît și bătut studenți și intelectuali, rezultă că tot partidul condus de Iliescu, FSN, apoi PDSR, apoi PSD şi aşa în vecii vecilor sunt partide compuse vinovaţi: din criminali, comuniști, securiști. Toți cei pe care intelectualii români anticomunşti (IRA) i-au susținut politic după 1990 sunt emanațiile Binelui în măsura în care luptă împotriva tuturor celor pe care IRA nu i-au susținut. Ca exemplu: Băsescu a fost ministru sub Iliescu, dar la un moment s-a declarat anti-Iliescu: IRA l-au susținut şi, de atunci, el a devenit reprezentantul Binelui. Deoarece comunismul … Continuarea

Publicat în Insert | 5 comentarii

Piaţa Universităţii ca loc al crimei. Cine a furat Revoluţia?

TEMA: Piaţa Universităţii ’90 Și eu m-aș fi dus în Piața Universității acum 21 de ani. M-aș fi dus mai ales pentru că în Europa o așa formă de comunitate era deja depășită, și e ca și cum aș fi apucat un bilet la ultima reprezentație a unui spectacol devenit mai peste tot istorie. Păi m-aș fi dus și la Comuna din Paris, să asist măcar un pic, chiar dacă pe atunci aş fi m-aş fi riscat mult mai mult viaţa decît în era post-teroristă. Deja de atunci, însă, între Putere și societatea civilă se căscase un gap – şi era normal să se caşte, pentru că de altfel nu dispăruse niciodată – care acum se … Continuarea

Publicat în Enter | 54 comentarii

Istorie, trecut, comunism. Limbajul democraţiei capitaliste

După mai bine de zece ani de tranziţie şi în ciuda crizei financiare, am atins pragul de la care sensul realului este acela de a deveni capital. La fel ca în desenele animate cu Tom şi Jerry, când motanul şi-l imaginează pe şoarece gătit şi servit, obiectele şi manifestările lumii în care trăim au ca un ultim sens transformarea lor în capital şi punerea lor în circulaţie. De la această reţea fac excepţie tocmai acele segmente de real care nu pot fi comunicate public şi care nu pot fi puse în circulaţie fără a-şi pierde pe loc identitatea. De pildă, poezia. De aceea, nu voi scrie nimic despre poezie, ci doar despre poeticitate ca expresivitate conferită … Continuarea

Publicat în Biblioteca, Enter | 5 comentarii

Discursuri publice în anii 2000. Sau despre ce-au vorbit Bouvard și Pecuchet în deceniul trecut

 TEMA: Deceniul OO Cu o oarecare încăpăţânare, mulţi dintre noi credem, la sfârşitul primului deceniu al noului mileniu, în importanţa politicii de partid şi a rolului ideologiilor explicite în societate. Inerţia a fost mereu subestimată în evaluarea evoluţiei mentalităţilor (şi nu numai). Spun asta pentru că, dacă valorile atribuite politicii înainte de 1990 au rămas neştirbite în minţile noastre până spre 2000, nici acum, în 2011, nu părem toţi să ne dăm seama că politicul se joacă astăzi diferit. Mi se pare corectă până la un punct ideea lui Boris Groys din Post-scriptumul comunist[1], cum că regimul comunist este circumscris axiologiei limbajului, în timp ce democraţia capitalistă, care are în centru banul, convertor universal, transformă orice … Continuarea

Publicat în Enter | 23 comentarii

Ready made. De-a viul

Primul ready-made: cîmp cultural, artă pentru mase, piață de produse simbolice. Și desigur că trebuie ținut seama că omul vrea să aibă o sculuptură sau o pictură suprarealistă, dar care să n-o înțeleagă, altul vrea să aibă un peisaj și atunci cel care vrea să vîndă să se ducă și dacă cineva îi cere, domnule, pictează-mi vîrful Omu, apoi sau pictează-mi un peisaj cu lacul Bâlea, sau lacul Caprei, presupune să se ducă să-l vadă să-l picteze acolo cum fac mulți pictori în lumea asta, și dacă vrea să aibă o floare în casă apoi pictează și flori. (…) Dacă există cerință pentru artă suprarealistă, o cumpără cineva, vindeți cît vreți tovarăși, dar ca să ne … Continuarea

Publicat în Criticart, Enter | 1 comentariu