Alegeri EUROPARLAMENTARE. Lupta oarbă între comedia centristă şi crisparea naţională

Costi Rogozanu pe VoxPublica

Europarlamentarele din 25 mai au avut drept rezultat o şi mai evidentă ascensiune a valului ostil politicilor de pînă acum, ostil stilului funcţionăresc şi netransparent de impunere a austerităţii. În mare parte din Europa votul a fost în bună parte un strigăt după alternative reale. E adevărat că unele strigăte au fost ceva de “se sparie gândul” – Franţa, Anglia, scoruri de pe la nordici… Ecuaţia e perfect rezulmată cam aşa:

“Dezbaterea de opinie se desfăşoară astăzi între două orientări dezastruoase: pe de o parte, unanimismul marşand şi comercializarea universală, pe de altă parte crisparea identitară, ce ridică împotriva acestei mondializări un braţ reacţionar, care, în fond, mai e şi total ineficient.” (Badiou)

Da, ce s-a întîmplat ieri este expresia alegerii imposibile între centrismul ubicuu (de la social democraţi pînă la populari), de a cărui violenţă surdă europeanul obişnuit s-a săturat. De cealaltă parte, stă promisiunea “naţională” ca soluţie, la fel de mincionoasă: ce rezolvi dacă speri să lupţi cu graniţele “închise” şi cu multă cultură tradiţională împotriva capitalului global? Şi începem chiar de aici observaţiile

  • Frontul Naţionl sau Ukip au obsesia ieşirii de sub eticheta “extremişti”. Iar media începe să-i ajute, să facă distincţii, să le domolească mesajul. Ceea ce ne arată de unde a ieşit totuşi acest tip de partid: din sprijinul acordat de mişcările de dreapta în diverse ţări. Farage sau Marine LePen spun exact ce gîndesc lideri conservatori din ţările lor şi nu au tupeu s-o spună. Au susţinere mediatică şi sînt oricum preferabili unor mişcări care ar clătina mai serios pactul cu diverse forme de capital
  • au început totuşi şi nuanţe mai BBC-like, să realizăm totuşi că o critică a UE nu înseamnă distrugerea UE – un pas mic a fost totuşi făcut în presa centrală europeană – comentatori serioşi nu mai lipesc totuşi Syriza de extrema dreaptă, ca pe “o grămadă de ciudaţi”
  • în păcăleala extremei drepte au căzut mulţi tineri, mulţi muncitori – le înţeleg frustrarea şi calculul: orice numai să ieşim de sub ameninţarea fugii capitalului cu locurile de muncă –  ei cred că acest tip de vot funcţionează precum vaccinul:  foloseşti boala împotriva bolii ca să te vindeci, foloseşti parapetul capitalului naţional ca să scapi de şomaj şi de sărăcie – iluzia la extremă dreapta aşa se construieşte.
  • rezultatul Stîngii Europene e totuşi îmbucurător, Tsipras a purtat măcar nişte mesaje clar sociale prin media mainstream europene (atenţie, în Grecia au mai fost şi 6 procente pentru comunişti). Să vedem şi ce vor face cu voturile adunate din Spania, Italia, Grecia. (un sumar bun)
  • aşadar, rămîne să asistăm probabil pentru desmnarea “preşedintelui Europei” la un nou spectacol al centrismului ca zid viu pentru normalitate.  Juncker e hotărît să ţină linia austerităţii fără compromisuri. De cealaltă parte, pe Schulz îl putem bănui că e gata de mari compromisuri cu popularii. Asta e mascarada centrismului asistată cu  flaşnete de cei din dreapta extremă.
  • măcar o lecţie să învăţăm. Oamenii au vrut să şocheze UE pentru trezire: i-au transmis că mai bine votează toţi nebunii de dreapta decît să mai lase acelaşi drum pentru UE. Aici Zizek spune bine, că mulţi dintre votanţii FN sau UBIK ar fi trebuit să fie ai stîngii, dar aici vin păcatele stîngii care a tot cedat teren şi nu s-a reinventat decît pe bucăţi (evident mă refer la stînga de dincolo de social-democraţi, o glumă neoliberală cu eroi precum Hollande sau Renzi).
  • Juncker, fost şef de semi-paradis fiscal, ar putea fi preşedintele UE. Asta-i dă deja un avantaj lui Schulz.
  • reacţia de aseară a lui Juncker a fost interesantă. A spus clar că nu concepe să fie altcineva preşedinte din partea PPE (aici a fost o trimitere către o sugestie a lui Merkel, deloc convinsă că negocierile s-ar putea împiedica de un om…) Deci ne aşteaptă mult frecuş politic în următoarele zile.

25 mai a fost o manifestare cu spasme provocate de lipsa de alegere. Ştim, unii dintre noi, cei mai la stînga, ce nu mai vrem clar: UE organizată aşa cum e. Ce vrem: o Uniune Europeană care să lupte împotriva inegalităţilor şi împotriva pierderii drepturilor elementare prin privatizare şi prin privilegierea corporaţiilor. Vrem infinit de mult? Păi începeţi măcar cu “puţin”: scoateţi paradisurile fiscale din UE. Vă garantez că deja se va clătina tot.

Noi

La noi a interesat foarte puţin fotografia europeană. Ce s-a întîmplat pe scurt:

– au început chiotele de unificare a dreptei, că ce ne facem fără dreapta? întrebări fără sens de la acea categorie de ideologizaţi care îţi împuie capul despre cît sînt de neutri. Au apărut unii cu lupta împotriva “ciumei roşii”. O imprecizie ridicolă oricum, doar PSD le continuă oportunist politicile, dar mai e ceva grav: neconştientizarea agresiunii pe care dreapta a comis-o pentru “reparaţiile de criză”.

– PSD a cîştigat punct. Acel “mândri că sîntem români” nu e aşa important, dar el exprimă tendinţa din citatul de mai sus din Badiou – s-au lipi şi ei de ce merge european. Oamenii simt diverse nemulţumiri vizavi de UE. Le e frică să le exprime. Şi atunci folosesc pseudo-arma identităţii din buletin.

– Criza rezolvată de PDL şi Băsescu prin secătuirea celor mai vulnerabili 80% are încă efecte. Mi se pare normal să pedepseşti un bloc care a acţionat foarte dur cu măsuri de austeritate gratuite. PSD cu toate păcatele lui nu a comis încă o astfel de segregare: să lovim “asistaţii”!, să le luăm “privilegiile”. Iar asta e o realitate pe care dreapta nu şi-o asumă. PSD însă nu pare conştient că în următorul moment greu va acţiona exact la fel pentru că s-a obişnuit deja să cheltuie pentru salvarea profitului şi să tacă din gură cînd apar provocări sociale reale (nu doar reîntregirea salariilor bugetarilor – în ţara asta mai sînt şi alte tipuri de angajat).

– PSD foloseşte consecinţele acestei austerităţi pentru inventarea unei mîndrii estice fondată tot pe o mînă de lucru făcută praf, deprofesionalizată.

– PSD îşi va vedea de obsesia cu turul doi la prezidenţiale. Sînt obositor de oportunişti. Sînt chiar mai interesaţi să îngroape temele sociale decît dreapta. Că vorba aia, un cod al muncii cretin şi dur face bine la creşterea economică.

– PNL a trecut la PPE, confirmînd că anul ăsta de fapt a fost şi o goană după blagoslovire pe scena noastră politică: că e Biden, că e Merkel, orice, numai  să fie.

P.S. Au fost şi discuţii multe despre “mă duc sau nu mă duc la vot”. Inutil de spus că ţelul Uniţi Salvăm a fost unul ridicol de conform cu momentul: dacă tot votăm pentru UE, nu vorbim şi noi despre asta?; dacă tot se chinuie unii să strîngă semnături, le falsifică, le adună doar cu sprijin din umbră, nu mai bine se schimbă legea partidelor? Ca de obicei, nici n-apuci să fii de o cuminţenie civică desăvîrşită şi vei fi supus linşajului partinic pentru că nu lupţi destul cu “ciuma roşie”.

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.