Adevărul despre securişti

Ovidiu TichindeleanuCazul Turcescu – securişti din presă deconspiraţi! – nici măcar nu mai e senzaţional. El prelungeşte o lungă serie a tranziţiei în care au figurat “intelectualii şi jurnaliştii-colonei ai lui Băsescu”, anticomuniştii înverşunaţi care s-au dovedit a fi turnători şi multe altele. Cu toate că Turcescu însuşi e destul de departe de a fi un intelectual profund, cazul său nu e unul de suprafaţă, ci relevă chiar esenţa sferei publice a tranziţiei – ce include politicieni, funcţionari ai aparatelor de stat, diverşi “intermediari”, intelectuali, jurnalişti şi ong-işti, etc.

Esenţa asta poate fi exprimată foarte simplu, cu un singur cuvînt: vîndut.

Cu alte cuvinte, fondul problemei nu e doar de vînzarea cu state de plată pe arginţi, ci îmbrăţişarea vînzării în general, ca mod de a fi în lumea contemporană, cu toate puterile şi forţele sale istorice de durată lungă şi scurtă. În istoria globală a rezistenţelor împotriva forţei istorice de lungă durată care e capitalismul, termenul global folosit pentru această varietate largă de vînduţi e compradores. “Vîndut” e un cuvînt tare, însă dă voce unei dimensiuni etice implicată în ceea ce am identificat în trecut prin sintagma “colonizatori ai ideologiilor dominante”, iar vînzarea reflectă un sens indubitabil al tranziţiei postcomuniste.

Adevărata morală a cazului Turcescu e că sfera publică românească e plină (dar nu saturată) de “vînduţi”, de compradori în diferite înfăţişări şi grade. Nu e vorba doar de “securişti”, ci de experţi, tehnocraţi, intelectuali-portavoce, crocodilii mari şi cei care zboară mai la joasă înălţime care şi-au constituit carierele profitînd de colonizarea locală a ideologiilor dominante, fie din convingere onestă, fie din oportunism …fie dintr-o combinaţie a vinului cu apa. Printre altele, de aceea devine tot mai important sectorul independent, al cărui etos sau idealism se opune (sau s-a opus?) vînzării – fără a absolutiza şi realitatea sa concretă.

Această totalitate a vînzării devine azi tot mai vizibilă, iar noile mărturisiri, cei care admit că au fost turnători etc, nu fac altceva decît să propună în interiorul paradigmei vînzării, astfel acceptată, un fel de vînzare “bună”, cea “patriotică”. Ei s-au mişcat primii, la solduri.

Dincolo de circumstanţele electorale, contextul ideologic în care apare “vînzarea bună” e tocmai cel în care ideologiile dominante ale capitalismului şi colonialităţii se află într-o criză fără rezolvare. Ca urmare, cîmpul politic al dreptei, care s-a văzut nevoit să împrumute masiv din temele stîngii în ultimii ani, e în mare căutare de feţe mai umane şi de forme de a se dezice şi delimita de propriile politici dezastruoase. Cu alte cuvinte, e în căutare de rezistenţe conservatoare.

Iar între rezistenţele conservatoare care se pot exprima inclusiv contra capitalului şi occidentalizării, după cum a arătat Putin, o opţiune deja configurată e cea a ideologiei de sistem a suveranităţii statale. În această direcţie se orientează în prezent rezistenţele conservatoare, după cum ne arată şi oligarhii ucrainieni, chiar şi de cealaltă parte.

Aici, naţionalismul, care s-a întors sub multiple forme în regiune, e doar primul pas. Şi nu e ceva cu totul nou: vorbim de ideologia de bază a oamenilor de şi din “sistem”. Generalizată, aceasta ia forma apărării “independenţei” sub numele suveranităţii statale. Problema e că suveranismul filtrează tot ce înseamnă independenţă, libertate, ori politică prin orizontul statului, ceea ce înseamnă într-o măsură semnificativă: prin orizontul funcţionarilor care deţin puterea la momentul dat în interiorul aparatelor de sta. Iar suveraniştii nu sînt într-adevăr, neapărat, interesaţi de bani, ci acţionează şi articulează un orizont de valori care poate să nu fie supradeterminat de interesul bănesc. Asta nu înseamnă însă deloc că ar fi anticapitalişti în general: sînt oameni de sistem, cu aliaţi concreţi de care depind, şi care pot eventual atrage simpatizanţi sau aliaţi din rîndul stîngii statiste sau celei cinice, lipsite de o cultură contemporană a rezistenţei, care vede doar Dominaţia Capitalului.

Suveraniştii văd imediat în situaţii de criză patrioţi şi duşmani şi sînt cei care vor vorbi mereu cu multă uşurinţă despre “cultura noastră”, “istoria noastră”, “poporul nostru”, chiar dacă nu au activat niciodată în domeniul cultural. Ei sînt apriori “patrioţi”, chiar şi împotriva cetăţenilor. Ei vor nega mereu, în public, că ar face parte din vreo elită, vreun grup social privilegiat din interiorul societăţii, distanţîndu-se de figura neoliberală a expertului şi pretinzînd mereu că sînt “simpli cetăţeni”, “lucrători””, “capi de familie” etc. Din interior, suveraniştii promovează însă ideea unor cetăţeni mai patrioţi, mai importanţi, mai “cetăţeni” decît alţii.

Consecinţa practică principală a ideologiei de sistem suveraniste nu e nici pe departe suveranitatea populară, ci radicalizarea bifurcaţiei dintre societatea largă şi instituţiile puterii, dar şi interiorizarea periculoasă pe aceleaşi canale a unor conflicte altfel moderate de societate. Suveraniştii vor fi mereu susţinătorii închiderii sistemului, nu a deschiderii sale către societate. Această tendinţă are o slăbiciune majoră, legată de caracterul său esenţialmente aculturat: suveranismul statal e extrem de susceptibil la fărîmiţare din interior, din interiorul canalelor interne ale puterii. Odată ce opţiunea suveranităţii e apropriată de “oamenii lor”, să zicem într-un context electoral, deruta poate fi totală, iar unicul refugiu pare a fi confesiunea publică şi abandonarea “direcţiei”, în beneficiul celei alese de “divinitate”.

Într-o lume care începe din nou să înţeleagă că banul nu e totul, “vînzarea bună” încearcă să îşi menţină profitabilitatea.

Dar, desigur, e posibilă şi o perspectivă mai optimistă: poate că, prin toată zarva autodenunţurilor, răzbate semnalul simplu că aparatele de stat ar fi gata, din interior, de o schimbare sau deschidere cu adevărat semnificativă. Cine ar putea însă profita azi de aceasta?

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.