O perspectivă civilizaţională
Odată cu atacul din Norvegia, presa de pretutindeni[1] a reuşit din nou să aducă în prim-plan latura iresponsabilă a simţului comun: fără ezitare, mass-media din toată lumea şi-a transmis în cor şi în direct obsesiile, fricile şi limitările de tot felul. Însă dacă din partea ziariştilor, obligaţi să inventeze “informaţie” în timp record, poţi avea doar pretenţia unei minime deontologii profesionale (pe care, în acest caz, nu au arătat-o), de la comentatorii şi analiştii invitaţi să interpreteze mersul şi sensul lumii în virtutea ştiinţei şi capacităţii lor superioare mediei, te aştepţi, totuşi, să se ridice deasupra învălmăşelii de evenimente, drame şi fapte diverse, şi să ofere o naraţiune care să sfideze puţin locurile comune. Pînă acum, doar cîţiva dintre comentatorii români cu o oarecare vizibilitate s-au exprimat public despre acest subiect. Nu putea lipsi dl. Mircea Mihăieş[2], cu un text care desfăşoară, în linie dreaptă, toate competenţele hermeneutice ale unui filolog profesionist. Începînd prin a ne atrage atenţia că evenimentul din nordul Europei a scos la iveală o “inovaţie terminologică remarcabilă” – ideea de “fundamentalism creştin” –, publicistul ne avertizează apoi scurt că vorbeşte, nepărtinitor: nu “dintr-o perspectivă religioasă”, cum am putea fi tentaţi să ne închipuim, “ci dintr-una civilizaţională”. Perspectiva civilizaţională de la care priveşte profesorul timişorean comportă un versant exoteric (accesibil oricui are ochi să vadă o Europă “în curs de autodistrugere”, întrucît, evident, “derivă din ura de sine care a cuprins de mai multă vreme Occidentul” şi din “mentalitatea defetistă care a fragilizat civilizaţia cîndva înfloritoare a Europei”) şi unul ezoteric (rezervat iniţiaţilor în arcanele politicii mondiale şi a unei cărţi “care stă să apară”, din care dl. Mihăieş a “citit în avanpremieră cîteva fragmente”). Inaccesibil “prostimii”, acest adevăr mai adînc “nu are de-a face nici cu islamismul, nici cu creştinismul”, ci se referă atît la “cuvinte mult mai puţin frumoase – petrol şi ţiţei –, în faţa cărora se închină mai-marii lumii”, cît şi la un “presupus pact între americani şi pakistanezi în chestiunea liderului Al Qaida”. Ce să înţelegem din toate aceste direcţii de cercetare? Care-i legătura între ura occidentală de sine, resursele de petrol şi asasinarea lui Bin Laden? Mai bine să-l lăsăm pe autor să identifice ce anume le uneşte: “Analizaţi felul în care sînt batjocorite valorile tradiţiei europene, luaţi aminte la «înnoirile» catastrofale din domeniul culturii şi educaţiei şi trageţi singuri concluziile.” După o analiză temeinică, am tras concluzia că dl. Mihăieş ar face un mare serviciu “civilizaţiei cîndva înfloritoare a Europei” dacă s-ar ocupa numai de critică literară.
Idei standard
Deşi ideile inovatoare nu lipsesc, textul dl. Mihăieş nu poate concura cu altă interpretare[3], ceva mai analitică. Locul în care a fost tipărită analiza la care mă refer este Revista 22, o publicaţie a cărei traiectorie ilustrează perfect deruta ideologică a intelectualităţii din clasa de mijloc autohtonă: de la un anticomunist justificat prin revendicarea drepturilor liberale, la un liberalism economic care găseşte firesc să vadă o ameninţare în orice revendicări a unor drepturi democratice. Autorul acestui articol – antologic, întrucît cuprinde, abreviat, întreaga imagine despre lume a intelectualului român şi a publicului său de dreapta – este dl. Dragoş Paul Aligică, cunoscut atît pentru contribuţiile sale la exegeza marxismului[4], cît şi pentru opera publicată în colaborare cu un fost politician resemnat în poziţia de ideolog al dreptei PDL-iste[5]. Dacă Mircea Mihăieş vorbea cu o zi înainte de perspectiva civilizaţională la care are acces, dl. Aligică deschide şi el o “perspectivă mai amplă”, de unde putem “să privim lucrurile cu luciditate”, bărbăteşte, “dincolo de turbulenţa şi emoţia contextului”, asumîndu-şi cu demnitate şocul pe care l-ar putea resimţi citindu-l cei slabi de înger.
Aşadar, care să fie “semnificaţia mai profundă a tragediei”? Ce poate îngrijora “un adept al liberalismului, toleranţei şi diversităţii”, cum se prezintă, modest, dl. Aligică? Recrudescenţa dreptei radicale, ajunsă chiar la putere în Ungaria vecină? Banalizarea discursurilor de extremă dreaptă, îndreptate nu doar împotriva minorităţilor de tot felul, ci şi a pensionarilor, emigranţilor, angajaţilor la stat, ori pur şi simplu săracilor? Nici pomeneală; în opinia dl. Aligică, “vedem cum criza cultural-identitară stă gata să erupă”, atacul de la Oslo fiind “un nou simptom al profundei crize în care se afundă sistemul de guvernare occidental şi civilizaţia occidentală”. În această sinteză huntingtoniană, primul dintre cei doi termeni, sistemul de guvernare occidental, funcţionează “după o logică proprie, străină interesului public”, astfel că, sîntem avertizaţi, “deficitul democratic, deficitul de legitimitate devin tot mai mult nu accidente, ci trăsături ale sistemului”. Sigur, aşa-i, dar, ne-am putea întreba, unde erau aceste observaţii înaintea izbucnirii crizei economice? Să fi scăpat oare de sub control atât de mult, în numai trei ani, deficitul democratic şi deficitul de legitimitate? Unde a dispărut cea mai bună lume posibilă a capitalului, condusă până mai ieri, infailibil, de mîna invizibilă? A fost înecată de consumul excesiv şi de distribuţie, ne serveşte dl. Aligică o explicaţie demnă de intervenţia Traian Băsescu la LSE[6]. Economic, ieri totul era în regulă cu sistemul capitalist în care trăim; astăzi, aflăm că “economia vestică – fie ea în varianta europeană, fie americană – este în criză”. Comedie pură. “Setată să consume mai mult decât produce, să redistribuie avuţia şi riscul pe criterii de expedienţă politic-ideologică, ea colapsează sub ochii noştri.”[7] Numai că dl. Aligică pierde din vedere că, în termeni economici strict liberali, sistemul nu are cum colapsa, căci nu doar profitul, ci şi falimentul face parte din logica jocului. Cînd cineva pierde, altcineva cîştigă, piaţa face şi desface totul, deasupra indivizilor, spre bunăstarea tuturor; iar piaţa-i liberă: nimeni şi nimic nu a incomodat-o. Înainte de 2008, nimănui nu-i trecea prin cap să iasă la un tea party: banca, bursa şi biserica lucrau pentru noi. Prin urmare, nu prea înţeleg frămîntările d-lui Aligică. Să fie vorba atunci de intervenţiile statelor care au tulburat mecanismul pieţei?[8] Într-un fel, da, căci în faţa “crizei structurale a economiilor vestice” (s-au prins şi neoliberalii de poantă), “schimbăm în punctele esenţiale, dar să nu se schimbe nimic”. Mai pe scurt, Occidentul face “orice, dar numai tratarea problemei prin cauza ei structurală, nu”. Însă care să fie această misterioasă cauză structurală? Tocmai guvernarea “împotriva naturii umane, a instinctelor elementare ale organizării politice, a ordinii fireşti a costurilor şi beneficiilor sistemului economic, împotriva identităţii şi a celor mai profunde credinţe ale oamenilor pe care vrei să-i guvernezi”. La fel ca în cazul admiratorilor lui Glenn Beck, Sarah Palin sau Michele Bachmann, ori (pentru a ne mîndri puţin şi cu premianţii noştri) Teodor Baconschi, Mihai Giurgea sau Dinu Patriciu, eroarea dl. Aligică ţine de identificarea greşită atît a problemelor, cît şi a soluţiilor. Cînd sistemul economic capitalist dă semne că se prăbuşeşte, cetăţeanul de dreapta ţipă că statul este de vină, de parcă am trăi într-o economie etatistă, împovărată de reglementări şi impozite pe profit; apoi, caută o “semnificaţie mai profundă” şi o găseşte imediat: marxismul şi lenea, socialismul şi ateismul, islamismul şi sindicatele, corectitudinea politică şi imigraţia, ţigănia şi imoralitatea – toate sînt de vină. Pentru absolut tot. Dacă la prima vedere nu pare foarte clar, este nevoie de o “perspectivă mai amplă”: cea privitoare la “civilizaţia occidentală”, al doilea termen aflat în criză.
Faţă-n faţă cu criza sistemică a capitalismului, dl. Aligică redescoperă cultura. De la o marfă ca oricare alta pe o piaţă funcţionînd liber şi autoreglîndu-se în funcţie de cerere şi ofertă, “identitatea şi cultura” occidentală, adică tradiţia “religioasă a locului, iudeo-creştină” devin dintr-odată valori pe cît de înnăscute, pe atît de asediate. Neavînd de apărat ceva concret, o tradiţie familială (aristocratică sau burgheză), o mare avere (moştenită sau făcută), un interes determinat (de breaslă sau de clasă), ori măcar o cauză precisă (soarta pinguinilor imperiali sau a partiturilor enesciene), conservatorul de stil nou se repliază pe un topos îndrăgit dintotdeauna de extrema dreaptă: “criza cultural-identitară” de care se fac vinovaţi, nu încape nici o îndoială, cei al căror chip îl cunoaştem foarte bine din propaganda fascistă: trădătorul (cosmopolit, ateu şi marxist) şi străinul (nerecunoscător, profitor şi neasimilabil). Adică, pe de o parte, “elitele occidentale”, al căror “obiectiv”, la firul ierbii, “pare să fie crearea omului nou”, înţeles drept o “fiinţă de la care se aşteaptă să ia pietre în bot”, iar văzut din cosmos, “pare să fie crearea unei noi civilizaţii”, numită de autor multiculturală, “în care «noul om occidental» să producă mijloacele materiale şi organizaţionale menite să întreţină diversitatea culturală şi a stilurilor de viaţă ale celorlalţi”. Şi, pe de altă parte, “emigranţii din Londra, Oslo sau Paris”, care “propovăduiesc şi practică Jihadul, antisemitismul şi antioccidentalismul”, atacînd “identitatea naţională a unor popoare”. Înainte de a comenta puţin aceste idei fumate de către cunoscutul filosof al istoriei Traian Ungureanu[9] încă din timpul primului mandat al preşedintelui, voi face un scurt excurs despre multiculturalism.
Imigranţii în Europa
În octombrie 2010, cancelarul german Angela Merkel declara că multiculturalismul a eşuat complet. La scurt timp după aceea, premierul britanic David Cameron îi confirma spusele. Reuşita multiculturalismului era, aşadar, infirmată de la cel mai înalt nivel. Acum, în funcţie de ce înţelegem prin multiculturalism, putem considera propoziţia ca exprimînd un adevăr sau o falsitate. Însă dacă echivalăm multiculturalismul doar cu adaptarea[10] imigranţilor la societăţile occidentale, atunci aş afirma că în Europa multiculturalismul a fost o mare reuşită. Cum spuneam, trebuie doar să privim dintr-o “perspectivă mai amplă”.
Începînd cu anii 1950, în plin avînt economic, statele occidentale şi-au deschis graniţele imigranţilor (proveniţi în mare parte din fostele colonii ori zone de influenţă), una din părţi fiind în căutare de mînă de lucru ieftină, cealaltă în căutarea unui loc de muncă. În termeni liberali, nimic problematic, ambele părţi încheind un contract reciproc avantajos: societăţile occidentale au devenit şi mai productive şi mai prospere inclusiv prin intermediul muncii prestate de aceşti oameni, imigranţii au cîştigat mai mult, ceea ce le-a permis un standard de viaţă mai ridicat. Trăind în Occident (pentru că muncind acolo), de voie sau de nevoie imigranţii au trebuit să se adapteze condiţiilor locului, iar această adaptare a fost cu totul uimitoare: au învăţat limba şi au preluat obiceiurile vestice, au mers la şcoală şi au deprins meserii, au adoptat stiluri de consum şi de viaţă specifice societăţii gazdă (evident, corelate cu veniturile de care dispuneau) etc. Într-un cuvînt, s-au aclimatizat extraordinar, ţinînd cont de timpul foarte scurt care s-a scurs şi de mediul de provenienţă total diferit. Oricît ne-ar uimi asta, imigranţii muncesc. Muncesc (făcînd de obicei cele mai prost plătite munci) şi încearcă din toate puterile să se integreze, deşi e aproape imposibil, în societăţile vestice. Oricît de contraintuitiv ar fi, chiar problemele din cartierele sărace de imigranţi sînt o dovadă în acest sens. Ce vor tinerii din acele periferii – descendenţi ai primelor generaţii de imigranţi[11], născuţi în ţările occidentale, deci cetăţeni ai respectivelor ţări[12]? Un loc de muncă (unii) şi consum (toţi); exact ca europenii. Exact ce le-a promis, tuturor, societatea occidentală: muncind, vă veţi emancipa; adică: veţi cîştiga mai mult, veţi consuma mai mult, veţi avea acces la servicii publice (medicale, educaţionale, sociale) mai bune şi mai ieftine, copiii voştri vor avea mai multe şanse; altfel spus, prin muncă vă veţi îmbunătăţi traiul şi veţi fi ca noi. Între timp, deşi societăţile occidentale au devenit socialmente mult mai bogate decît în urmă cu douăzeci sau cincizeci de ani, bogăţia socială a început să se distribuie tot mai inegal decît în urmă cu douăzeci sau cincizeci de ani, astfel încît, astăzi, chiar şi copiii clasei de mijloc sînt destinaţi să trăiască mult mai precar şi mai lipsiţi de orizont decît părinţii lor. Ca să nu mai vorbim de săraci, ori de cei foarte săraci (de obicei imigranţi sau urmaşi lor), cărora visul capitalist de emancipare le-a jucat o festă. După toate indiciile (poate mai puţin pentru specialiştii de la CADI), sărăcia duce la marginalizare, marginalizarea la o şi mai mare sărăcie, sărăcia şi mai mare, la dificultăţi sporite de a-ţi depăşi condiţia; şi aşa mai departe, într-o spirală a degradării accelerate. Iar în momentul în care educaţia nu mai e astăzi un mijloc de ascensiune socială nici măcar pentru clasa de mijloc, este cu totul ipocrit să deplîngem faptul că tinerii imigranţi şi săraci nu merg la şcoală. După ce a militat ani de zile pentru “flexibilizare” şi diminuarea rolului statului, pentru desfiinţarea şi privatizarea tuturor instituţiilor publice “neprofitabile” (spitale şi dispensare, şcoli şi căi ferate etc.), dreapta se miră, dintr-odată, că, puse în aplicare, aceste idei au produs nu doar îmbogăţirea cîtorva “antreprenori”, ci şi victime pe cît de colaterale, pe atît de vizibile: clasa mijlocie şi cea de jos; şi, în primul rînd, cele mai vulnerabile categorii sociale (iar de aici infracţionalitatea şi toate celelalte probleme): şomeri, persoane cu handicap, pensionari, imigranţi etc. Dar, probabil, aceasta e o interpretare marxistă. Adevărul se află, probabil, altundeva. În sfera culturii.
Ultima instanţă
Recentele publicaţii ale noilor conservatori îţi pot lăsa impresia că departamentele de studii culturale din universităţile americane şi-au deschis puncte de lucru la ISP, IICCMER, Fundaţia Creştin-Democrată şi alte lăcaşuri de cult şi cultură. Şi nu mă refer deloc la faptul că aceste grupuscule de elită s-ar fi reprofilat pe ocrotirea specificului minorităţilor. Ceea ce împărtăşesc cu “relativiştii” pe care îi detestă e abandonarea ideii de universalitate şi reinterpretarea lumii în termeni religioşi-culturali-identitari. Preluînd o sintagmă din literatura academică, am putea numi acest sport extrem “sociologie eternă”[13]. Conform unei descrieri de ultimă oră, aflată “încă sub şocul incidentelor de la Oslo”, “vedem cum criza cultural-identitară stă gata să erupă sângeros, pe fundalul problemelor de emigraţie şi al escaladării presiunii islamiste”. Deci: cînd forţa de muncă este mai lipsită de drepturi şi cu toate acestea dispusă să muncească mai mult ca oricînd, cînd locurile de muncă sînt tot mai puţine şi mai prost plătite, cînd guvernele ţărilor occidentale devin tot mai protecţioniste în legătură cu circulaţia forţei de muncă (nu a capitalului) şi expulzează în mod ilegal oameni cu un ten mai închis şi, simplă coincidenţă, cu un portofel mai gol, dl. Aligică, într-o dispoziţie malthusiană de zile mari, vede în primul rînd “politicile demografice, de emigraţie şi culturale occidentale”, care “generează tensiuni şi probleme” (în traducere: “atacă identitatea naţională a unor popoare”). Astfel, pentru dumnealui, imigranţii nu muncesc, nu plătesc impozite, nu consumă în Occident, ci doar “subminează profund ţesătura socială a ţării gazdă”. Dincolo de folosirea metaforologiei extremei drepte interbelice – subminarea ţesăturii sociale (de ce nu ţesutului social?) –, dl. Aligică nu se oboseşte să ne livreze şi nişte informaţii empirice. Să-l credem pe cuvînt, ori să intrăm în “jocul acuzelor şi stigmatizărilor corect-politic, cu beneficii corect-politic, pentru agende corect-politic”? Mai bine să nu uităm de cea de-a doua problemă, “presiunea islamistă”. Dar care presiune? Ar fi fost aşteptat ca toate campaniile militare ale Statelor Unite, controalele din aeroporturi şi măsurile securitare demarate de ţările occidentale după 2001 să fi liniştit puţin spiritele; a suna din nou alarma în legătură cu “presiunea islamistă” la care este supus Occidentul devine pe zi ce trece un hobby tot mai absurd – iar faptul că un grup islamist a revendicat atentatul din Norvegia arată, de fapt, cît de lipsit de forţă este terorismul islamic. Ceea ce nu a scăzut, în schimb, după cum se observă, este presiunea stigmatizatoare asupra musulmanilor. Dacă nu am trăi în plină criza economică, ne-ar fi greu să înţelegem de ce discursurile colorate etnic şi religios au luat un avînt atît de puternic. “Criza profundă a lumii vestice” nu este deloc atît de “complexă” pe cît afirmă dl. Aligică; este “doar” o criză economică a capitalismului. Aşadar, să ne păstrăm cumpătul în faţa acceselor de pesimism antropologic. Căci, “în ultimă instanţă”, pentru conservatorul de stil nou, odată invocată “natura umană”, totul poate fi demonstrat: şi libertatea, şi supunerea; şi egalitatea, şi inegalitatea; şi legea, şi forţa. Contează doar cum travesteşte o situaţie de “fapt” într-una de “drept”. Un truc la fel de vechi ca teama de intervenţiile menite, chipurile, să ne atingă “esenţa”, altminteri imuabilă, refractară la devenirea istorică (citeşte: la intervenţiile suspectate că ar dori să schimbe ceva din raporturile de opresiune ale prezentului). Poate nu e întîmplător că frica de transformările politice voluntare izvorăşte dintr-o fascinaţie faţă de imaginea egoistă, interesată, agresivă pe care au plăsmuit-o reacţionarii din totdeauna despre această “natură umană” din care nu se poate scoate nimic bun – exceptînd, bineînţeles, sistemul capitalist (pe cît de natural, pe atît de păzit de poliţie). Aşadar, nu este nevoie ca dl. Aligică să justifice “violenţa şi agresivitatea”. Este suficient să înţeleagă “simpla idee că natura umană ar putea reacţiona violent la politici (…) percepute ca agresive şi maligne de subiecţii lor”.
Despre retorica şi implicaţiile ideilor dl. Aligică şi ale celorlaţi enoriaşi liberali de extremă dreaptă a scris excelent Costi Rogozanu[14]. Aş adăuga doar o observaţie: deşi intelectuali precum domnii Mihăieş, Aligică şi prea mulţi alţii repetă mereu că sfînta luptă la care s-au angajat este o denunţare a diverselor idei “nesănătoase”, pe care marxismul le-a infiltrat insidios în “ţesătura” imaculată a societăţilor noastre capitaliste, nu marxismul e, de fapt, cel pe care îl iau cu asalt dumnealor, cu o tenacitate demnă de o cauză mai înaltă. Cel de care se debarasează acum discursul versatil şi fără memorie al neoconservatorimii e o doctrină ceva mai veche şi mai respectabilă cîndva, pînă nu demult, chiar şi în rândurile anticomuniştilor români. Căci liberalismul democratic burghez şi iluminist e cel care se ascunde sub denumirile de “multiculturalism”, “corectitudine politică”, “marxism”, “stîngism”, pe care le folosesc, interşanjabil, cu atîta aplomb. Liberalismul burghez, cu universalismul său, îmbrăţişat cîndva cu entuziasm şi găsit chiar util de civilizaţia europeană. Liberalismul care a însufleţit convingerea că oamenii sînt egali în libertatea lor politică şi a debarasat, deci, baza drepturilor social-politice de toate determinaţiile particulare (biologice, etnice, religioase şi – teoretic – economice), tot aşa cum i-a obligat pe toţi oamenii să fie liberi economic (adică liberi pentru economie) şi să facă parte, vrând-nevrînd, din una şi aceeaşi mare şi universală piaţă. Însă alianţa aparent tautologică a capitalismului cu democraţia burgheză începe să se destrame. Pentru conservatorii recenţi, drepturile civile încep să depindă, din nou, de aceste determinaţii: biologice, etnice, religioase şi economice. Mai ales economice. Nu ei au inventat sintagme ca “egalitate exagerată şi utopică” – acestea sînt la fel de vechi cum e contrarevoluţia. Totuşi, nu cred că asistăm la o întoarcere contrarevoluţionară la o epocă similară Vechiului Regim, ci este un pas înainte. Aflat în plină criză a vechilor forme de acumulare, capitalismul se debarasează de sistemul libertăţilor formale, devenite împovărătoare şi incompatibile cu creşterea profiturilor şi cu urgenţa de-a găsi noi forme de acumulare. Capitalismul nu mai poate şi nici nu mai vrea să producă emancipare. Şi pentru ca totul să aibă şi o justificare, încep să apară “nuanţările”.
Neoliberalismul de stat
În încheiere, poate merită amintit, în treacăt, şi de o altă contradicţie de care suferă poziţia dl. Aligică. Margaret Thatcher, o doamnă caracterizată, balzacian, de un istoric social-democrat, drept “a lower-middle class upstart with a soft spot for nouveau riche businessmen”[15] (pe româneşte: “o parvenită mic-burgheză cu o slăbiciune pentru afaceriştii nouveau riche”), a sintetizat cel mai bine crezul neoliberal, trîmbiţat pînă de curînd de ideologii clasei de mijloc[16]: “There is not such thing as Society. There are only individual men and women, and there are families.” Nu există societate, ci doar indivizi (angrenaţi în activităţi economice); nu există naţiune, ci doar familii (pentru transmite mai departe agoniseala). În Occident, timp de treizeci de ani, iar în România vreo douăzeci, conservatorii de stil nou (adică exact acei conservatori care nu au nimic de conservat) au fost seduşi de o imagine “naturală” despre lume, una extrem de ispititoare, în care orice băiat “deştept” şi “întreprinzător” (provenit dintr-o familie modestă, deci beneficiar al tuturor serviciilor sociale postbelice: învăţămînt gratuit, asistenţă medicală, transport public etc.), cu apucături de manager şi cu ambiţie pe măsură, ajunge, prin forţe proprii, pe nesimţite, milionar. Această frescă trandafirie a început să se demodeze în ultima vreme, întîmplător după recenta criză economică. Atenţi la spiritul vremii şi la momentul oportun de a-l urma în orice direcţie ar lua-o, peste tot, inclusiv în costisitoarele şi ineficientele instituţii ale statului (ministere şi ambasade, institute culturale şi de investigaţie, universităţi şi centre de cercetare), intelectualii neoliberali descoperă “ţesătura socială” şi “identitatea naţională”. Unde a dispărut mediul privat, cel care abia aşteaptă să ne realizeze potenţialului uman? Dar piaţa liberă, cea care, imparţial, măsoară, obiectiv, cîte parale face fiecare dintre noi? În loc să susţină prin propriul exemplu ideile pe care le vîntură, neoconservatorimea teoretizează pe bani publici; avangarda intelectuală românească nu vede nici o contradicţie în faptul că lucrează la stat, face cercetare prin contracte publice şi se lasă milostivită de la buget. Doar n-o să iasă pe piaţa liberă, deschizîndu-şi o afacere în plină criză economică. Cît despre alte slujbe, am auzit că în mediul privat nu se mai fac angajări.
Note:
____________________
[1] De exemplu, instituţii media cu impact, precum The Sun (în Marea Britanie), Le Monde (în Franţa) sau Fox News (în Statele Unite ale Amercii), au anunţat imediat, deşi nu exista nici un indiciu în acest sens, că atentatul ar fi fost înfăptuit de o grupare teroristă musulmană.
[2] Vezi Mircea Mihăieş, “Conspiraţie în pădurea norvegiană”: http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-conspiratie-in-padurea-norvegiana-939261.html
[3] Vezi Dragoş Paul Aligică, “Despre Oslo, incorect politic”: http://www.revista22.ro/despre-oslo-incorect-politic-10993.html
[4] Vezi, de exemplu, Dragoş Paul Aligică, “Relevanţa marxismului şi degringolada intelectuală a stîngii”: http://www.revista22.ro/articol-5889.html; Dragoş Paul Aligică, “Exact ce ne lipsea: recuperarea marxismului!”: http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-7630542-exact-lipsea-recuperarea-marxismului.htm
[5] Înainte ca dl. Vladimir Tismăneanu să se întreţină cordial cu un politician despre care, acum, vorbeşte cu prea puţină eleganţă – vezi Marele şoc din finalul unui secol scurt (Ion Iliescu în dialog cu Vladimir Tismăneanu), Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2004 –, dl. Dragoş Paul Aligică a publicat şi el o serie de convorbiri cu fost ministru liberal, la vremea respectivă în “criză de imagine” – vezi Provocări liberale (Valeriu Stoica în dialog cu Dragoş Paul Aligică), Bucureşti, Humanitas, 2003. De atunci, cei doi autori au recidivat cu un nou volum – vezi Valeriu Stoica şi Dragoş Paul Aligică, Reconstrucţia dreptei, Bucureşti, Humanitas, 2009 –, considerat de prefaţator (dl. Vladimir Tismăneanu) o lucrare epocală, iar de posfaţator (dl. Adrian Miroiu) o realizare îndoielnică. Dacă trei sferturi din carte conţine doar nişte platitudini generale despre liberalism (cu care nu ai cum să nu fii de acord, chiar dacă nu le poţi identifica, în realitate, nici în trecut, nici în prezent), ultimul sfert al cărţii, partea “originală”, este pur şi simplu o reverie.
[6] Pentru o interpretare exactă, vezi Alex Cistelecan, “Bunavestire. Ediţia 2011 (Despre discursul preşedintelui Băsescu ţinut la London School of Economics)”: http://www.criticatac.ro/8054/bunavestire-editia-2011/
[7] Aşadar, nimic despre dereglementările masive (chiar în logica statului naţional burghez), nimic despre sărăcirea tuturor claselor socialmente productive (muncitori în toate ramurile, întreprinzători mici şi mijocii, ingineri şi tehnicieni, medici şi asistenţi medicali, profesori şi funcţionari etc.), nimic despre regresul clasei de mijloc (aflată, pretutindeni, într-o declasare dramatică), nimic despre profiturile uriaşe (inclusiv prin scăderea impozitelor) realizate doar de cei deja foarte bogaţi.
[8] State care au salvat din visteria publică numai una din părţile contractante: băncilor li s-a administrat rapid o injecţie de capital, iar cetăţenilor cu credit la bancă li s-a mulţumit pentru înţelegere (şi, bineînţeles, au fost lăsaţi să se descurce singuri, pierzîndu-şi în cele din urmă proprietăţile); state care, salvînd băncile, nu doar că nu au devenit proprietare sau co-proprietare (conform legilor pieţei), dar nici măcar nu au intervenit (prin reglementarea activităţilor, ori prin impozitarea profiturilor băncilor), încercînd măcar să limiteze un comportament economic ce s-a dovedit socialmente falimentar.
[9] Vezi, de exemplu, Traian Ungureanu, Războiul timpurilor. Declin occidental şi asediu islamic, Bucureşti, Humanitas, 2006.
[10] Nu folosesc termenul “adaptare” ca pe un sinonim al intergrării; problema integrării ar necesita o discuţie aparte, pe care însă nu o pot deschide aici. Oricum, în termenii formali ai societăţii burgheze, imigrantului nu i s-a cerut niciodată să se integreze, ci doar să se adapteze: adică să respecte legile, normele şi reglementările locului, şi să plătească taxele. Faptul că cetăţeanul negru şi creştin ar putea să nu fie încîntat de vecinătatea imigranţilor albi şi atei nu intră în discuţie, atîta timp cît aceştia nu încalcă legea; dacă o încalcă, atunci este treaba instituţiilor statului. În aceeaşi termeni, nimeni nu se preocupă de întrebarea dacă imigrantul s-a adaptat mai mult decît formal (i.e., respectă legile, normele şi reglementările, şi plăteşte taxele).
[11] În treacăt fie spus, oare de la a cîta generaţie se poate scăpa de acest calificativ?
[12] Oricît l-ar traumatiza pe românul neliniştit de soarta “civilizaţiei occidentale” să afle că o persoană de culoare ai cărei părinţi sau bunici s-au născut în vreun sat african este, ca cetăţean, egal în drepturi şi obligaţii cu albii “din Londra, Oslo sau Paris”.
[13] Vezi Traian Ungureau, “Huntington”: http://tru.blog.cotidianul.ro/2008/12/28/huntington/; pentru o sursă de inspiraţie, vezi, de exemplu, Paul Berman, Teroare şi liberalism, traducere de Veronica Tomescu, Bucureşti, Curtea Veche, 2005.
[14] Vezi Costi Rogozanu, “Partidul lui Breivik în România. Şi adevărata problemă a lui Traian Băsescu”: http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/partidul-breivik-in-romania-si-adevarata-problema-a-lui-traian-basescu-66040.html
[15] Vezi Tony Judt, Postwar. A History of Europe Since 1945, New York, The Penguin Press, 2005, p. 541.
[16] Pentru o decriptare perfectă a ideologiei neoliberale, vezi Gabriel Chindea, “Echivocul neoliberalismului: ideologia puterii sau opiul clasei de mijloc?”: http://www.criticatac.ro/2390/echivocul-neoliberalismului-ideologia-puterii-sau-opiul-clasei-de-mijloc/
domnul Mihaies nu stie, s-au probabil de dragul argumentului a uitat ca orice act terorist motivat de sentimente religioase crestine sau altele e un act de terorism, si in jihad (vazut de Mihaies din avion) cei mai persecutati sunt chiar musulmanii. … in fine, nu stiu daca mai are rost sa amintim de Marsden, Appleby, Almond, Riesebrodt, Juergensmeyer, doc. gen Religulous…(din atatia teologi intelectuali de pervaz, ai zice ca s-ar gasi unul sa ne scoata din confuzie) dar se pare ca la noi nu vrea sa mai auda nimeni de legionari/biserica/terorism, de moderatori TVR2 care nici nu isi mai ascund rasismul provincial in direct, de KKK si varianta contemporana Christian Right, americanii rurali imbracati de la walmart in haine de camuflaj si cu pick-up truck-ul plin de cutii goale large coke si de capse nefolosite, votantii lui Bush inspirati de duminica bible belt-ului unde melanjul neoprotestant,catolic si ortodox (dar si islamic) a reusit sa-i puna in lumina pozitiva chiar si pe prietenii sovini ai lui Borat,… dar se pare ca ce ne pregatesc neoarivistii nostri depaseste cele mai salbatice visuri din acest film
http://www.alternet.org/belief/146438/the_return_of_christian_terrorism?page=entire
@ Trebuie sà fim seriosi si informati… textul este bun, dar titrul este cam ràsuflat… Nu este ultimul ràcnet al neoconservatismului, este acumà modul normal de a functiuna… Prima experienta de laboratoriu a capitalism fàrà democratie este Italia mussoliniana si Germania nazistà (cf. Karl Korsch , et la meilleur critique de Histoire et conscience de classe de Lukasc par Mihaly Vajda in Fascisme et mouvement de masse, Paris, edit. le sycomore, 1979).
Pe plan pratic, experientele de capaitalism fàrà democratie (chiar burghezà) s-a petrecut în America de Sud de la moarte a lui Allende, pînà la rasturnarea generalilor din Argentina… (1973-1990) cînd CIA diriga de fapt tot sub continentul sub numele de cod Condor…
Acest demers inevitalbil al capitalismului care la urma urmei nu pot suportà o adevàratà practicà a democratiei este interpretate filozofic de Gérard Granel în textul sau inegalabil: “ani trezeci sunt fata de noi” …
Atunci aceastà crizà a crea toate ingredientele pentru o nouà intoleranta de State care va avea pentru tinta imigranti din sud care sunt siliti sà plece din tara lor datorita modului de exploatare a lumii a trea organizat de capitalismul de tipul al trelea… There will be blood… Norvegia este numai un “hors d’oeuvre”…
Ba as zice ca capitalism fara democratie e chiar mai vechi ….
Ca pana la urma ce erau fermierii generali ai sec XVIII ? Mari capitalisti care arendau veniturile statului ! Sau Brazilia .. cat de democratica a fost vreodata? Capitalista da… America latina este un exemplu vechi de capitalism fara democratie
Iar “perspectiva Behring Breivik” o descrie Dostoievski in “Insemnari din subterana”.
Să presupunem că statul le zice imigranților: „Domnilor, la noi sunt interzise poligamia și incitarea la ura rasială, nu se poate de mers la școală și de ieșit în public cu fața total acoperită, sunt pedepsite cu închisoarea mutilările organelor genitale, fiți buni de respectați aceste legi”. Din această adresare trebuie să înțelegem că statul nu respectă cultura și tradițiile acestor imigranți, dar îi forțează să se adapteze idealurilor iluministe și democratice ale Occidentului. Deci, când zice așa, statul nu este multiculturalist. El îi îndeamnă pe toți să trăiască amestecat, „să se corcească”, să se căsătorească francezi cu africani, italieni cu chinezi etc, să-și uite limbile de origine, și să însușească o civilizație, ale cărei valori supreme sunt libertatea, laicismul, democrația. Multiculturalismul este opusul acestei atitudini și presupune că statul „respectă” culturile și modurile de viață ne-europene și că permite în mod deschis sau se face a nu vedea toate comportamentele pomenite mai sus. În unele țări precum Marea Britanie sau Olanda s-a ajuns la aceea ca să fie oferite permise de ședere și asistență pentru două soții ale aceluiaș bărbat. Și s-a ajuns, datorită unui exces de permisivitate și miopie, la crearea unor ghetto-uri ale străinilor care reproduc întocmai modurile de viață semifeudale ale Orientului. Dar integrarea socială a străinilor nu se face de la sine. În Italia, de exemplu, numărul elevilor de origine străină dintr-o clasă nu poate fi mai mare de o treime. Dacă raportul s-ar inversa, ar fi integrați copiii italieni într-un sistem de valori străin, prin simpla comunicare dintre copii și în ciuda eforturilor pedagogilor. Dar, dacă Cameron a declarat falimentul multiculturalismului, nu trebuie să ne imaginăm că acesta a fost chiar o strategie general-europeană aplicată peste tot. Pentru că e greu să-ți imaginezi ca într-o Europă atât de bogată în istorie și rafinatețe, să aibă mare succes invenția aceasta americană a multiculturalismului, care nu e decât respingerea idealului cosmopolit al iluminismului. Asta e multiculturalismul, da, negarea faptului că toți oamenii au niște valori valori comune, indiferent de cultura la care aparțin. Și deci, respectând culturile în defavoarea indivizilor, multiculturalismul încalcă libertățile individuale, inviolabilitatea persoanei, egalitatea sexelor etc. În locul persoanei este respectată cultura din care el vine. Iar tutelând culturile și societățile endemice, sunt tutelate în mod automat și persoanele care dețin puterea în aceste societăți.
Nu puteam s-o spun mai bine de-atat. Jos palaria, ai castigat un cititor fidel.
Multiculturalism = Marxism cultural
@DanCanada,
Non muticulturalisme = crétinisme cultural généralisé… cf mon blog….
Referitor la fraza celebră şi mult comentată a lui M. Thatcher („there is no such thing society” ) rostită cu ocazia ocazia unui interviu în 1987 merită, totuşi să o cităm în context :
“I think we have gone through a period when too many children and people have been given to understand “I have a problem, it is the Government’s job to cope with it!” or “I have a problem, I will go and get a grant to cope with it!” “I am homeless, the Government must house me!” and so they are casting their problems on society and who is society? There is no such thing! There are individual men and women and there are families and no government can do anything except through people and people look to themselves first. It is our duty to look after ourselves and then also to help look after our neighbour and life is a reciprocal business and people have got the entitlements too much in mind without the obligations.”
http://www.margaretthatcher.org/speeches/displaydocument.asp?docid=106689
“dacă echivalăm multiculturalismul doar cu adaptarea[10] imigranţilor la societăţile occidentale, atunci aş afirma că în Europa multiculturalismul a fost o mare reuşită. ”
“Trăind în Occident (pentru că muncind acolo), de voie sau de nevoie imigranţii au trebuit să se adapteze condiţiilor locului, iar această adaptare a fost cu totul uimitoare: au învăţat limba şi au preluat obiceiurile vestice, au mers la şcoală şi au deprins meserii, au adoptat stiluri de consum şi de viaţă specifice societăţii gazdă (evident, corelate cu veniturile de care dispuneau) etc. Într-un cuvînt, s-au aclimatizat extraordinar, ţinînd cont de timpul foarte scurt care s-a scurs şi de mediul de provenienţă total diferit.”
” imigranţii muncesc. Muncesc (făcînd de obicei cele mai prost plătite munci) şi încearcă din toate puterile să se integreze, deşi e aproape imposibil, în societăţile vestice. Oricît de contraintuitiv ar fi, chiar problemele din cartierele sărace de imigranţi sînt o dovadă în acest sens. Ce vor tinerii din acele periferii – descendenţi ai primelor generaţii de imigranţi[11], născuţi în ţările occidentale, deci cetăţeni ai respectivelor ţări[12]? Un loc de muncă (unii) şi consum (toţi); exact ca europenii.”
(Mayor of Anderlecht, Brussels – “One has to slaughter his whole family to get in prison”)
Daca ….
Insa sunt si cestiuni ciudate.
Un judecator britanic zice ca s-ar putea ca dreptu sa tina cont de prevederile sahria . In materie de dreptul familiei!!
Familii poligame. Tolerate. Bun sa zicem daca la vine cu nevestele pe care le are deja in Africa.Da daca isi mai ia una din Africa ? Sau chiar de la noi din UE ?! Pai atunci cum facem cu dreptul la tratement egal al unui european nitel cam ateu si desfranat? Da dreptu egalitar al femeii la poliandrie ?! Si de ce un musulman turc sa nu aiba si el dreptu la harem ? Complicat da?
Valul. Niste tampiti din import vor face presiuni asupra femeilor “lor” sa se comporte “decent” adica sa puna val. Asa cum au facut in Algeria. Ii bagam la puscire ? Pardon aruncatu cu vitriol in obrazul “desfranatei” nu poate fi coinsiderat o cerintata a “culturii” lui ? Si inca una aici… intr-o societate in care unele femei poarta val ca asa e traditia lor si altele nu ca asa e traditia lor unele femei vor fi considerate pure . altele nu . Si pana la urma va fi restrnasa libertatea tuturor. A se vedea cazul bizantin si aparitia gineceului . Nu este mai simplu sa zicem ca Ataturk ?!
Sau de aia cu traditia mutilarii sexuale a fetitelor ..
Ce sa mai zicem de crimele de onoare … ca si in Europa era “normal” sa iti ucizi sotia infidela …
Nu este vorba doar de feluri de mancare (care se adopta daca medicu nu zice colesterol sau glicemie!) sau muzica (cica prin Italia is unii italieni care au inceput sa parecieze .. manelele!) ci si de unele “moduri” de viata mai deranjante.
De fapt multicultaalismul poate sa insemne si sfarsitul legii universale: una ptr toti! Ca am mai avut legi ptr crestini, altele ptr evrei si altele ptr altii si asta in Europa . Revenim la legea privilegiilor renuntand la legea cetateanului egal ? (egal adica : monogamie legala , nu exista crime de onoare, femeia iese din casa cand vrea ea , nu iti mariti fica fortat nu te sucri pe vecin doar ptr motivu ca este eretic ori pagan* samd)
* reciproca este normala . Ca daca eu consider ca musulmanu este pagan ete scartz discrinare ca si el zice la fel despre mine !! Si suntem in mod reciproc necredinciosi care vom arde in iad …. totul este sa nu ne grabim si sa lasam ca pedeapsa sa fie stabilita in ziua de apoi !
De acord. Pedeapsa sa fie in ziua de apoi. Cu cine ma vad acolo? De mine sa intrebati la trupa de atei !
Pingback: A. State: Capitalism fără democraţie: ultimul răcnet al neoconservatorimii « Blogul galben al lui Gondolin
Desigur, a fost capitalism fara democratie. A demonstrat-o istoria secolelor XIX-XX. Democratia este un sistem perfectibil…doar atat. Deocamdata, ca sa-l parafrazez pe Leibnitz, este cea mai buna dintre lumile posibile…mai putin, aceasta comedie ridicola pe care o traim in Romania.
Cei mai cinici sunt neoconservatorii americani care se adapa de la machiavelism. Cred ca pe ei ii fetisizeaza cei din Romania. Eu m-am saturat de cei care vorbesc de asa-zisa sinucidere a europenilor…lumea este in permanenta miscare, istoria este -in cea mai mare parte, de cele mai multe ori -imprevizibila. Din nefericire, multe dintre mentalitatile arhaice irup in fata schimbarii. Stainul nu e vazut ca o provocare, ci ca un prilej de a-ti demonstra civilizationismul. Probabil ca domnii care deplang asa-zisa decadere a Europei (si o confunda cu decaderea capitalismului si, mai ales, a civilizatiei) nu l-au citit pe Braudel sau nu au auzit de scoala sociologica de la Chicago.
Articolul e un tur de forta, demostreaza capacitati deconstructiviste.
Braudel saracu zice ca capitalismul apare prin sec XII …. si ca cucerste Italia si tariel de jos inainte de sec XV (zone unde nobilimea incere sa se ocupe de negot si burghezia de turniruri! intr-o fraterna devalmasie ) , Abglia in sec XVI si Franta in sec XVII . Si acu o sa mi se zica ca in Amnglia si Franata a fost revolutie burgheza .. Da a fost ! Fiindca aici nobilimea nu a inteles ..
Pingback: Avanpremieră: fragment din “Libertate”, romanul lui Jonathan Franzen. Şi un text excelent despre neocon « voxpublica | Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET
Foarte bun. Mi-a placut in special finalul, nu remarcasem amploarea trecerii cu catel si purcel din barca “individualitatii” in barca “tesaturii sociale”
Articol “Ugly”, “messy”
Sub un limbaj aparent “academic” se ascunde de fapt un (sau mai multe?) atac perfid sub centura.
Hai sa ne legam si de Revista 22 asa, tangential, apoi epitete si caracterizari gratuite (nici doamna Thatcher nu scapa)…
“Braudel saracu” a scris, in continuarea unei idei dezvoltate de A. Toynbee, despre cum centrele de civilizatei, ca vrem sau nu, migreaza periodic….la asta ma refeream. Si un ilustru contemporan roman a spus ca rev industriala a inceput in spatiul romanesc in secolul XII!
Poate te referi la Civilisation matérielle, économie et capitalisme (XV-XVIII siècles). Eu ma refeream la democratie. Concret, ea incepe ca regim politic dupa revolutia engleza, debutul propriu-zis al economiei de tip capitalist apar, evident, mai devreme.
capitalismul se descurca si fara democratie .. si cu democratie . Si cu mana de lucru salariata insa daca iese un ban din sclavaj.. ei asta e!
Si da . cartea aia e foarte buna …mai ales ca in general se vorbeste doar despre politiocas si se uita baza materiala
Un text foarte bine construit si argumentat. Felicitari!
Excelent articolul lui Andrei State! Interesant este si ca atat Mihaies, cat si Aligica incearca sa escamoteze veritabilul substrat al crimei de la Oslo – recrudescenta neofascismului brutal hranit cu sabloanele gandirii de dreapta. Alaturi de senatorul Iulian Urban, ei acuza ca principal vinovat multiculturalismul, care ar fi una din ideeile pernicioase ale stangii.
Iar Norvegia, tara cu un partid de stanga la putere, devine – dupa ei – exemplul de evitat al “crizei sistemului de guvernare occidental” ce lasa sa patrunda in citadela europeana tot soiul de lifte pagane. Numai ca multiculturalismul, ce cred dansii ca face ravagii in aceasta tara lasata prada islamistilor, e reprezentat doar prin 12,2 % imigranti din populatia de 4,9 milioane de locuitori. Iar dintre aceste persoane venite din alte tari, in fruntea listei sunt polonezii, urmati de suedezi si abia pe locul trei niste musulmani – pakistanezii. In declaratia facuta de primul ministru norvegian la ceremonia din piata centrala a orasului Oslo, el i-a asigurat pe cei 200.000 de cetateni ca tragicul eveniment nu justifica schimbarea politicii dusa pana acum de guvernul sau fata de imigranti.
Excelent si savuros textul. Am impresia ca azi filozofii liberali se afla cam pe unde erau prin anii `8o cei marxisti: confruntati fiind cu criza economica si descompunerea accelerata a societatii, acestia cauta febril tzapi ispasitori care sa explice îngrozitorul neprevazut care i-a lovit cand de asteptau ei mai putin; nu poate fi nicicum de mirare ca retorica asta noua care contrazice, cum arata cu ironie autorul, vechile dogme liberale, contine totusi sintagmele consacrate ale extremei drepte romênsti. Ce puteau si ei pune in loc? Ce-a mai ramas de pus si inventat?
Debandada intelectuala din randurile dreptei n-ar trebui totusi sa fie un motiv de bucurie sau ironii din partea stangii, cat timp deruta ei actuala semneaza cumva si actul de deces al ultimei iluzii pe care ca oameni simplii de sub vremuri, ne-am mai fi putut face-o in materie de viitor, de model economic si social satisfacator. Caderea vechilor idealuri de dreapta, cum e acela de libertate si democratie, adica caderea acelor cat de cat valoroase idei pe care aceasta sectiune a spectrului politic le mai oferea, nu poate sa nu ne faca sa admitem ca explicatia acestor esecuri repetate sta nu-n ce predica pontifii de nuanta sau cealalta; dovedeste mai degraba ca factori mai importanti decat sistemul economic si politic au actionat pentru a darâma lumea asa cum am cunoscut-o, adica ” comunista” si “capitalista”. Si mai dovedeste ca prinsi subit fiind de acceleratul istoriei dormind dusi pe drumu` de fier, dupa osteneala “explicarii” macar daca nu si a prezicerii caderii regimurilor marxiste, filozofii de dreapta n-au ce oferi acum, cu “mortul” lor inca cald pe masa, ca explicatie, decat discursuri de… extrema dreapta. Le vor gusta masele prestatzia? Nu stiu. Indiferent de reactie, explicatia si cu ea Excelent si savuros textul. Am impresia ca azi filozofii liberali se afla cam pe unde erau prin anii `8o cei marxisti: confruntati fiind cu criza economica si descompunerea accelerata a societatii, acestia cauta febril tzapi ispasitori care sa explice îngrozitorul neprevazut care i-a lovit cand de asteptau ei mai putin; nu poate fi nicicum de mirare ca retorica asta noua care contrazice, cum arata cu ironie autorul, vechile dogme liberale, contine totusi sintagmele consacrate ale extremei drepte romênsti. Ce puteau si ei pune in loc? Ce-a mai ramas de pus si inventat?
Debandada intelectuala din randurile dreptei n-ar trebui totusi sa fie un motiv de bucurie sau ironii din partea stangii, cat timp deruta ei actuala semneaza cumva si actul de deces al ultimei iluzii pe care ca oameni simplii de sub vremuri, ne-am mai fi putut face-o in materie de viitor, de model economic si social satisfacator. Caderea vechilor idealuri de dreapta, cum e acela de libertate si democratie, adica caderea acelor cat de cat valoroase idei pe care aceasta sectiune a spectrului politic le mai oferea, nu poate sa nu ne faca sa admitem ca explicatia acestor esecuri repetate sta nu-n ce predica pontifii de nuanta sau cealalta; dovedeste mai degraba ca factori mai importanti decat sistemul economic si politic au actionat pentru a darâma lumea asa cum am cunoscut-o, adica ” comunista” si “capitalista”. Si mai dovedeste ca prinsi subit fiind de acceleratul istoriei dormind dusi pe drumu` de fier, dupa osteneala “explicarii” macar daca nu si a prezicerii caderii regimurilor marxiste, filozofii de dreapta n-au ce oferi acum, cu “mortul” lor inca cald pe masa, ca explicatie, decat discursuri de… extrema dreapta. Le vor gusta masele prestatzia? Nu stiu. Dar indiferent de reactia publicului, explicatia, si cu ea solutia asociata, tot in gard duce.
@rk
Nu m-am gindit la asta, dar mi se pare foarte buna analogia pe care o faceti intre marxistii anilor ’80 si liberalii de astazi, infirmati – si unii, si altii – de realitate. In ceea ce ma priveste, nu jubilez deloc cind vad ca dreapta intelectuala ajunge sa sustina astfel de idei, desi nu ma mira; as fi preferat, desigur, sa nu am ocazia de a pirde vremea scriind despre astfel de idei. Sint rezervat doar in privinta afirmatiei dumneavoastra ca <>. Nu inteleg la ce factori va referiti si nici la ce altceva decit economia (si politica) ar putea fi, socialmente vorbind, mai important, in lumea noastra de azi.
@rk
Imi cer scuze, a intervenit probabil o defectiune tehnica, sau eu nu m-am priceput sa manevrez tastele cum trebuie; voiam sa spun ca nu-mi este deloc clara afirmatia dumneavoastra: ” (…) factori mai importanti decit sistemul economic si politic au actionat pentru a darima lumea asa cum am cunoscut-o, adica si “. E o simpla observatie pedanta, in afara chestiunii.
”Liberalismul care a însufleţit convingerea că oamenii sînt egali în libertatea lor politică şi a debarasat, deci, baza drepturilor social-politice de toate determinaţiile particulare (biologice, etnice, religioase şi – teoretic – economice), tot aşa cum i-a obligat pe toţi oamenii să fie liberi economic (adică liberi pentru economie) şi să facă parte, vrând-nevrînd, din una şi aceeaşi mare şi universală piaţă. ”
ce-ar fi daca am am incepe sa scriem romaneste, adica frazele sa aiba si niste propozitii principale, de exemplu? cer prea mult?
@berenger Va cam faceti de ras. Inainte de a da lectii de redactare, mai bine cititi cu atentie macar cele 5-6 randuri care preced pasajul pe care il izolati didacticist in comentariul dvs. (Multumesc pentru incredere). Poate apoi veti dori si sa contribuiti fara iritare la discutii.
da, sigur, stiu ca e considerata a fi nu mai stiu ce mare descoperire stilistica in gazetaria romaneasca (srs e un exemplu) faptul de a scrie propozitii fara predicat si fraze fara regenta, dar, oricate explicatii ar fi, din punctul de vedere al gramaticii limbii romane, asta e o idiotenie.
bun, asta a fost – asa – de amuzament.
dar daca vorbim de iritari, sa mai reluam o data pasajul incriminat, mai pe larg: ”Cel de care se debarasează acum discursul versatil şi fără memorie al neoconservatorimii e o doctrină ceva mai veche şi mai respectabilă cîndva, pînă nu demult, chiar şi în rândurile anticomuniştilor români. Căci liberalismul democratic burghez şi iluminist e cel care se ascunde sub denumirile de “multiculturalism”, “corectitudine politică”, “marxism”, “stîngism”, pe care le folosesc, interşanjabil, cu atîta aplomb. Liberalismul burghez, cu universalismul său, îmbrăţişat cîndva cu entuziasm şi găsit chiar util de civilizaţia europeană. Liberalismul care a însufleţit convingerea că oamenii sînt egali în libertatea lor politică şi a debarasat, deci, baza drepturilor social-politice de toate determinaţiile particulare (biologice, etnice, religioase şi – teoretic – economice), tot aşa cum i-a obligat pe toţi oamenii să fie liberi economic (adică liberi pentru economie) şi să facă parte, vrând-nevrînd, din una şi aceeaşi mare şi universală piaţă.”
si nu sunt doar iritat, ci si siderat: a spune ca liberalismul clasic (”democratic burghez şi iluminist”) se ascunde sub denumirea de marxism e, ca sa folosesc un eufemism, o dovada de majora incultura.
@berenger Inteleg ca doriti nu sa cititi, ci sa macelariti acest text. Stim insa ca un macelar bun se impune prin iscusinta de a decupa corect fragmentele (de vita, de pilda, nu de vina, asa cum incercati aici). O indemanare care nu-i strica nici cititorului. Va propun deci sa mai adaugati 4 randuri (in sus) “pasajului incriminat”. Relectura va fi lamuritoare. Veti avea ocazia sa retractati acuzatiile-insulte.
si eu inteleg ca daca arat ca observatiile care mi se fac asupra unui comentariu sunt neavenite, se schimba registrul si se trece la pasul urmator, uitandu-se de primul, fiind incriminat pentru altceva. sunt curios cat va urma jocul asta.
pana una alta, dincolo de idioteniile din citatul pus de mine, sunt trimis la o fraza in care se spune, de fapt, ca niste neoconservatori (si care zic ca-s liberali) care ataca socialismul, ataca, de fapt, o ”doctrină ceva mai veche şi mai respectabilă” (nu inteleg de ce ”cîndva”? acum se prostitueaza?). acuma, nu stiu daca sa fiu amuzat de grija pe care o poarta un socialist liberalismului si felului in care il apara el in fata ”extremei drepte” neoconservatoare (si lejeritatea asta terminologica ma amuza, dar asta e alta poveste), dar omul ar trebui, de fapt sa aduca mai multe argumente, in sprijinul afirmatiilor sale. a spune, pe marginea unui singur articol, ca aligica e neoconservator e doar o mica dovada de ignoranta. iar mihaes, din cate stiu eu, se ocupa cu literatura, iar tribulatiile lui asupra ideilor politice sunt la acelasi nivel al amatorismului pe care il regasesc si in acest articol. si mai departe, relatia dintre liberalism-capitalism-democratie si, in ultima instanta, (neo)conservatorism e nitel mai complicata decat o expediaza autorul. asta asa, ca sa nu spun mai mult, si sa fiu acuzat ca proferez insulte. problema e simpla, cand ai de contrat argumente, te joci cu ele, cand nu exista argumente, te joci cu autorul lipsei argumentelor.
@berenger
Inteleg ca aveti mai multe probleme cu textul. Nu sinteti singurul. Prima, stilistica: nu imi dau seama daca e intr-adevar gresit cum m-am exprimat, dar tind sa cred ca nu e; se intelege – cel putin unii cititori au inteles. A doua, de continut: poate ca discutia privind liberalismul – capitalismul – democratia e mai complexa, dar nu mi-am propus sa scriu un studiu despre liberalism – capitalism – democratie, ci numai un articol de opinie. Textul de fata este doar o reactie la alte doua articole aparute in presa centrala (pe care le-am perceput ca fiind periculoase). In acest text nu exista nici o afirmatie gratuita, chiar daca uneori am condensat argumentarea. Poate exista argumente gresite, insa din ceea ce ati scris nu reiese care ar fi. Socialistul apara liberalismul intrucit crede ca socialismul nu este nimic altceva decit implinirea reala a liberalismului. Prin urmare, in fata atacurilor capitalismului antidemocratic, va fi de partea liberalismului democratic burghez si iluminist. Cit priveste multiculturalismul, imi este neclar ce intelege fiecare atunci cind il utilizeaza: in text am propus o definitie simpla, cu care am operat. Nici in privinta corectitudinii politice nu am multe de spus: pentru mine este o falsa problema si nu inteleg de ce se consuma atita energie pentru a o combate; imi este mai degraba indiferenta si nu ma simt opresat pentru ca “trebuie” sa folosesc termenul rom in loc de tigan.
1. faptul ca un text este inteles nu are nici o legatura cu corectitudinea lui gramaticala.
2. socialismul nu e implinirea reala a liberalismului decat prin intoarcerea acestuia pe dos. statul minimal e transformat in stat interventionist, suprematia drepturilor negative e transformata in dominatia celor pozitive, mana invizibila in planificare economica, iar individul liber, rational si independent devine o particica a colectivitatii. asa ca, repet, ma lipsesc de apararile socialistilor. aparati-va pe voi, nu purtati grija altora!
@berenger
1. sustineti ca faptul ca un text este inteles nu are nici(sic!) o legatura cu corectitudinea gramaticala. Dincolo de enormitatea afirmatiei venite din partea cuiva care se cramponeaza de corectitudinea gramaticala presupunandu-se ca are habar ce-i aia, se poate afirma ca intelegerea unui textului e musai sa aiba legatura cu inteligenta celui care-l decodifica. Deci, fiti macar inteligent, sfatul meu, daca rostul gramaticii nu l-ati inteles defel. Nu, nu s-a inventat gramatica pt a-ti desfiinta interlocutorii in lipsa altor argumente!
2. in text e sustinuta nu ideea unei perfecte identitati intre liberalism si socialism, mai ales in metodele de practica sociala ori economica, ci doar identitatea unui anumit principiu, si anume a faptului ca oamenii sînt egali în libertatea lor politică avand ca baza drepturi social-politice eliberate de toate determinaţiile particulare (biologice, etnice, religioase şi – teoretic – economice). In plus, as adauga eu, n-or fi dorit nicicand liberalii stat puternic si implicat sa dea peste mana cea invizibila care se presupune ca reglementeaza piata, dar subsumarea indivizilor liberi, rationali si independenti unor colectivitati manipulabile economic si-n scopuri de aceeasi natura(profitul cat mai mare, nene!) o practica din ce in ce mai evident. Ceea ce contrazice inca o data principiile prime, cele de care a amintit autorul ca si o parte din cele de care ati amintit dvs, cele referitoare la individul liber, rational, independent.
asupra chestiunilor gramaticale m-am pronuntat destul: sunt constructii incorecte dupa normele gramaticale ale limbii romane, iar incercare de a justifica aceste constructii prin faptul ca sunt, totusi, inteligibile denota si probleme majore de logica. probleme majore de logica indica si incercarea de a muta discutia de la corectitudinea gramaticala a unuii text la capacitatea mea de a-l intelege (un melanj frumos de ignorare a tezei si de atac la persoana).
dar daca vorbim de intelegerea textului, autorul nu vorbeste de identitate perfecta intre doua doctrina, ci ca una o implineste real pe cealalta. ce-ar fi daca ai comenta asta si nu altceva?
@ berenger
1. au sustinut-o altii care sigur stau bine cu logica, n-o spun doar eu, si anume ca exista o corelatie evidenta intre calitatea de a fi inteligibil a unui text si corectitudinea sa gramatica. Iar ati nimerit-o gresit, iar sunt nevoit sa va corectez. Dar sa punem punct subiectului, de acord cu dvs!
2. intrebare: dvs credeti, ca fiinta libera, rationala, independenta, ca acest principiu, in fond constituind baza democratica a societatii occidentale mai liberale ori mai socialiste, al egalitatii in drepturi social-politice eliberate de toate determinaţiile particulare (biologice, etnice, religioase, economice) este in continuare, cat de cat, respectat, fara a se aluneca treptat si din ce in ce mai evident, pe panta negarii lui? Implinirea de care vorbiti, si dupa cum am inteles eu citind textul autorului, la acest principiu democratic facea referire – presupusa implinire fiind mai buna in conditiile unei mai mici diferente de avere intre membrii unei comunitati, deci in socialism. Nu cred ca n-ati observat ca disproportiile foarte intre veniturile a doua persoane induce automat inegalitati de facto in privinta respectarii in mod egal a drepturilor democratice elementare ale fiecaruia. Mai exact, unul are mai multe, celalalt din ce in ce mai putine…
3. dvs, ca fiinta libera, independenta, rationala, credeti ca liberalismul incurajeaza aceste calitati pe care considerati ca le aveti, in virtutea unei principialitati respectate mai mult decat orice? Si daca cumva interesul financiar o cere, nu cumva veti fi “lucrat” de catre acest liberalism, laolalta cu turma in directia transformarii dvs intr-o persoana dependenta total de mecanismul economic si de bunul sau prostul mers al lui, libera doar in iluzia vesnica a imbogatirii, rationala doar cat sa stie sa-si calculeze dobanda la credite sau nici macar atat? Eu unul, ma uit in jur si vad din ce in ce mai multa manipulare, irationalitate si dependenta din ce in ce mai totala fata de un singur factor de putere: banul. Sigur, nici comunismului de care am avut parte nu-i lipseau deloc tendintele astea, dar existau domenii unde chiar erai liber, independent si rational cum ti-o doreai.
@ berenger Imi voi permite sa va zadarnicesc o iluzie in care persistati cu dogmatism. Atributivele explicative, spre deosebire de cele determinative, se izoleaza de regenta prin punctuatie, chiar si prin punct – daca se reia ulterior substantivul regent pe care ele il determina. Acest procedeu (numit fragmentarea frazei) se utilizeaza uneori si pentru a separa propoziții subordonate de același tip, care depind de aceeași regentă, accentuandu-se astfel independenta lor. Va reamintesc de asemenea ca gramatica nu explica totul intr-un enunt corect (a se vedea „;”). A bon lecteur, salut!
as putea persista intr-o eroare, poate, mai putin intr-o iluzie. nu prea inteleg ce iluzii ar fi pe aici. in rest, imi place explicatia docta, impersonala (”se izoleaza”, ”se reia” etc.). in fapt, nu e nimic impersonal: cineva greseste pentru ca incalca niste norme facute de altcineva. iar normele de prin manualele mele nu permit separarea ”chiar” si prin punct. repet, si termin, fragmentarea frazei e o chestie stilistica, dar care nu respecta normele gramaticale.
n-am timp acum sa raspund mai mult de atat: ”liberalism is about arranging institutions to allow all of us to prosper in our own individual ways”
Berenger
uiti ca liberalismul a inceput prin a cere libertati politice : a presei, a cuvantului, a constiintei (adica dreptul de a adera la orice religie inclus dreptul de a nu avea nici una!), libertatea politica si juridica a individului ca atare si inca cteva asemenea . In virtutea acestora a proclamat egalitatea juridica a cetatenilor (adica a desfiintat aristocratiia de nastere ) si a introdus votul universal (dinati al barbatilor. Ma org treptat. Ma rog odata cu universalizarea serviciului militar ).
Acestea au ajuns pana la urma sa faca parte dintr-un fond comun al culturii politice – fara ca nimeni sa se mai preocupe de drepturile intelectuale . Inclusiv de cei care aveau si alte vederi decat cele strict liberale …
De acord cu dvoastra ca “multiculturalism”, “corectitudine politică”, “marxism”, “stîngism” nu sunt categorii ale liberalismului clasic ci niste adaugiri mai recente . Nu este vorba de gramatica ci de o perceptie gresita a temelor liberale … cu miros transtatlantic (unde liberal inseamna centru-stanga ori stanga).
Insa oricat va place formula ”liberalism is about arranging institutions to allow all of us to prosper in our own individual ways” ea a avut intodeauna unele limitari ….. de ex guvernele liberale aui intezis sclavajul – cestie ce era o serioasa limitare a caii individuale a unora .
Calea individuala nu este absoluta .
Concluzia generală e corectă (de-altfel identică cu capitolul “Le plan C de l’oligarchie : retour au fascisme” din studiul meu http://lapenseelibre.fr/LaPenseelibreN46.aspx, scris şi publicat ÎNAINTE de atentat…), deşi – cum a comentat şi Cl. Karnoouh – e prezentată într-un mod cam decontextualizat, cu miopie geografică şi istorică. E şi bine scris.
În detaliu însă, sunt îngrijorat de nedegajarea tînărului autor din mlaştina ideologică pe care el însuşi, de altfel, o denunţă; nişte exemple:
* “Recrudescenţa dreptei radicale, ajunsă chiar la putere în Ungaria vecină?”: aici autorul răspândeşte, probabil inconscient, confuzia întreţinută de presa Murdoch dintre FIDESZ (democraţii-creştini la putere) şi Jobbik (fasciştii în opoziţie); cu “stânga” maghiară (o adunatură de hoţi gen PSD) ajunsă la un minim istoric de credibilitate, antagonismul real în Ungaria de azi e tocmai cea dintre FIDESZ şi Jobbik; dincolo de maximalismul stângist, întrebarea este deci: cum stăm mai bine la Budapesta, cu Hindenburg sau cu Hitler (căci Rathenau a murit de mult)? “Stânga” europeană, dezinformată metodic, răspunde unanim “cu Hitler!” De ce? Nu cumva din cauza unei propagande difuzate dinspre state care “nici măcar nu au intervenit (prin reglementarea activităţilor, ori prin impozitarea profiturilor băncilor)” împotriva primului stat european care a decis impozitarea diferenţială a băncilor?
* “La fel ca în cazul admiratorilor lui Glenn Beck, Sarah Palin sau Michele Bachmann, ori (pentru a ne mîndri puţin şi cu premianţii noştri) Teodor Baconschi, Mihai Giurgea sau Dinu Patriciu”: dacă scopul articolului este sporirea reflexelor extremiste în societatea românească, atunci e ok; de-altfel, să-i pomeneşti într-o singură propoziţie pe Teodor Baconschi şi Mihai Giurgea e ori o jignire după mine nemeritată la adresa lui Teodor Baconschi, ori o laudă fără precedent pentru melteanul Giurgea. Cui prodest?
Domnule Weiss,
Scapati din vedere ca extrema dreapta poate fi galvanizata foarte bine de niste impulsuri anticapitaliste radicale. Dar intrebarea e cum codam opoziţia faţă de capitalism – intr-o directia sau in aialaltă.
De aia eu m-aş feri ca de dracu de alianţe cu « creştin-democraţii » gen Fidesz (sau, mă rog, cu alde Baconschi), chiar dacă treaba lor murdară e făcută în bună parte de Jobbik.
N-aş vrea să-mi petrec următorii ani de şomaj muncind la ridicarea unui stadion, cu un poliţist înarmat alături, care să mă păzească.
Numai bine,
Chinezul
Ni hao Chinezule
atâta timp cât vorbim despre “ce am dori” nu facem politică. Politica e arta posibilului.
“chiar dacă treaba lor murdară e făcută în bună parte de Jobbik”: dacă vorbiţi metaforic despre “fascimul ca stadiul cel mai înalt al capitalismului” (deci dincolo de subiectivitatea leaderilor şi a alegătorilor FIDESZ), de acord; dar dacă scopul e analiza concretă a vieţii politice din Ungaria în ultimii 2 ani, vă aflaţi la 180° de realitate: poate nu citiţi maghiara, dar eu da, şi vă garantez că violenţa atacurilor din presa Jobbik la adresa guvernului FIDESZ e cu mult peste cele mai zdravene performanţe ale Dlui. Giurgea. De fapt, publicul român, în pofida vecinităţii, habar n-are de ceea ce se întâmplă azi în Ungaria, ştie doar că FIDESZul e foarte rău pentru că aşa a decis R. Murdoch, şi basta. Un singur exemplu: legea presei “liberticidă” a lui Orban n-a făcut decât să aducă Ungaria, la acest capitol, la nivelul României, unde CNAul demult avea prerogative similare (româneşte: unde cenzura există de mult, cel puţin în domeniul audiovizual) – fapt care n-a fost comentat de nici-un ziar occidental de mare impact nici denunţat de nici-un un pseudo-stat bancar Benelux cu pretenţii de superexpertiză democratică. De ce? Pentru că România e băiat cuminte şi dă pantalonii jos de fiecare dată când Jeffrey Franks se încruntă.
Generalizând: atâta timp cât mai există un singur marxist în România cu iluzia că ar exista vreo diferinţă ideologică dintre Boc şi Ponta, marxismul, ca mişcare politică, nu poate exista în România.
@ Herr Weiss
“Generalizând: atâta timp cât mai există un singur marxist în România cu iluzia că ar exista vreo diferinţă ideologică dintre Boc şi Ponta, marxismul, ca mişcare politică, nu poate exista în România.”
Hehe!
Mai mult: atata timp cat exista un singur om in Romania cu iluzia ca Boc si Ponta actioneaza din impulsuri ideologice, acest om poate fi ori marxist (sau ceea ce crede el ca inseamna asta) ori naiv (ca sa nu zic mai mult).
Si poate ca-i mai bine asa…
Exact. Dar fiindcă tot ne-am apucat, hai să nu uităm totuşi cel mai mare monstru prezent pe scenă: PNL. PSDul (desigur din opoziţie, şi doar acolo…) uneori mai simulează socialdemocraţia cu un anumit talent, şi PDL-ul se beneficiază periodic de rătăcirea unor conservatori adevăraţi din care pe urmă face paria adevăraţi sau curve adevărate. PNL nici declarativ nu-i situabil pe eşichierul nimicului imitat – sau eventual dacă forjăm neologisme musiliene gen “legionarism moderat”, “oportunism radical” sau “agrarism urban”…
“Căci liberalismul democratic burghez şi iluminist e cel care se ascunde sub denumirile de “multiculturalism”, “corectitudine politică”, “marxism”, “stîngism”, pe care le folosesc, interşanjabil, cu atîta aplomb.”
Am impresia că asistăm aici la dezastroasă naştere a “probei ab aligico”. Să le folosească ei, neoconii, interşanjabil, e un lucru; să preluaţi Dva. confuziile lor, asta chiar mă îngrijorează.
Corectitudinea politică e profund nemarxistă şi antimarxistă.
Breivik însuşi, în felul lui, e foarte PC, şi repetă până ţi se face rău că “nu-i nazist”.
Argumentul-far al cruciadei neocon antiislamică în Europa este tocmai viţelul de aur PC: Femeia. Burghezia aniilor 30 era machistă; ei bine, Mussolini şi cu Hitler au ars-o falocratic şi chiar arabofil; oligarhia actuală nu mai este (vz. H. Clinton, Merkel, Ch. Lagarde etc.)? Bine mă, machismul devine tipic islamic şi islamul, tipic marxist. Şi aşa pot ajunge, cu timpul şi “ceva noroc”, şi ţiganii, şi budhiştii, şi homosexualii etc. în contingentul mascotelor burgheziei, FIINDCĂ NICI-O LUPTĂ “PC”, deci CATEGORIALĂ, NU AMENINŢĂ PRINCIPIUL CAPITALIST.
@ Raoul Weiss:
1. Am citit argumentarea dumneavoastra (pe care nu o gasesc convingatoare). Ramin la ideea ca FIDESZ este un partid al dreptei radicale, asa cum am afirmat in text.
2. Nu doresc sporirea reflexelor extremiste din societatea romaneasca – dimpotriva; intre Teodor Baconschi (care a afirmat ca tiganii sint genetic infractori) si Mihai Giurgea (care pleda pentru experimente medicale pe saraci) vad o asemanare de familie, nu o identitate.
@ Raoul Weiss:
3. Nu fac nici o confuzie, cred: nu echivalez liberalismul cu marxismul, nici marxismul cu multiculturalismul ori cu corectitudinea politica. Afirmam in text ca domnii Aligica, Mihaies si altii au senzatia ca se lupta cu multiculturalismul, corectitudinea politica ori marxismul, cind de fapt se lupta cu liberalismul democratic burghez si iluminist de la care se revendica.
1. deci e o dogmă (fiindcă “răspunsul” Dva. nici nu contestă argumentele mele “neconvingătoare”, nici nu aduce argumente pozitive)?
3. criticaţi filologic nişte texte proaste; faptic, ei se luptă pentru afirmarea unei variante PC în care ar încape rasismul cultural de tip neocon, pretext pentru o monitorizare socială şi mai intensă. Încă o dată: în afara ghilimelelor, “marxism” şi “PC” separat doar de o virgulă = absurditate şi riscul de a întări iluzia prezentă în multe minţi precare că ar exista vreo legatură neantagonică între ambii.
2. cazul nu pare a fi atât de clar, vz. explicaţiile furnizate de Baconschi (http://www.mediafax.ro/social/teodor-baconschi-gasit-vinovat-pentru-discriminare-7748724); eu sincer încerc să-mi fac o opinie despre acest caz, de care nu eram informat (am cam lipsit din ţară). Dacă aveţi vreun link spre un document mai detaliat sau mai univoc, m-ar interesa. Nu ascund faptul că ar fi o dezamăgire pentru mine să aflu că “chiar aşa” a fost cum spuneţi (fiindcă rămasesem impresionat tocmai de curajul pe care Baconschi l-a arătat în perioada “repatrierilor”, reamintind lui Big Brother faptul că ţiganii respectivi sunt cetăţeni români, deci ai Uniunii)…
NU vad motivul pentru care Brevik este PC doar pentru ca repeta ca nu e nazist. *Nu sunt rasist dar…” este marca obisnuita a discursului anti-PC.
Puteti clarifica obiectia dvs?
Da: spre deosebire de vreun jurnalist conservator american dornic să denunţe aspecte (în opinia lui) negative ale mixităţii rasiale în Kentucky şi folosind drept captatio benevolentiae astfel de artificii, Breivik, în clipa în care scrie ăstea, ştie că nu mai are nimic de pierdut (poate nici nu credea că va scăpa cu viaţa). Declaraţiile lui au, deci, o valoare de statement. Desigur prin “nenazist” el înţelege mai ales că nu e antisemit (sau doar “cultural”, deci Izrael: ok, alţi semiţi: afară!), nici socialist (nici măcar în varianta NS); în rest, e evident că e grav intoxicat de Rosenberg (desigur fără anti-creştinismul NS), Spengler etc.. Încă n-am aflat poziţia lui exactă despre homosexualitate, dar se află probabil pe linia “gay-friendly SS” a lui Geert Wilders, cu care oferă de-altfel asemănări discursive enorme.
Deci nu e absolut anti-PC: are propria lui variantă de PC, de care probabil şi musulmanii (mai ales musulmanii bogaţi) beneficiază în ţările “lor” (ex: în Turcia, ţara NATO unde Occidentul tolerează fără sclipire persecutarea creştinilor), deci cu condiţia să nu emigreze în nici-o “ţară creştină”, să nu aibe pretenţii la mixitate “culturală” şi să nu ceară nici-un ajutor de stat.
În somnul ei dogmatic de după 1945, stânga europeană, obişnuită să folosească antisemitismul ca “revelator” pentru identificarea mişcărilor de extremă dreaptă, rămâne “fără senzori” faţă de Noua Cruciadă, ceea ce e perfect logic, toleranţa capitalistă faţă de PC fiind tocmai motivată istoric de efectele de dezorganizare obţinute prin ideologia PC asupra mişcării anticapitaliste (“în loc să vă luptaţi solidar împotriva statului capitalist, hai să vă luptaţi unii cu alţii PENTRU aşanumite “drepturi” categoriale… garantate de statul capitalist”).
Nu stiu cat are de-a face Coretitudinea Politica si muticulturalismul cu toleranta si cat cu apartheidu . Mie imi pute a apartheid inversat .
in mod normal comunitatile s e”freaca” una de alta .. preiau nu neaparat “valori” dar sigur “fleacuri” una de la alta – un fel de mancare , un model de papuci si ajung la un mod de comportare.
Ins pasiunea asta a multiculturalismului si a corectotudinii mi se par ca sunt indreptatare tocmai impotriva acestor imprumuturi . Si poate ca permit unele intolerante greu de suportat ( a minoritarilor recent sositi!). Tin minte ca prin 82-84 un tanar negru (student cred) tipa prin holul de la Intercontinental : “crezi ca iti permiti? Ca suntem putini si prosti?! Suntem sute de familii!!” Cel cu care avea diferendu a inceput sa rada” si noi suntem milioane de familii aici !”)
Felicitari!
Mihaies, sau oricare dintre intelectualii din salata Wahlverwandtschaften damboviteana, nu va putea sa raspunda la asa ceva niciodata, pentru ca – asa cum remarcati si dvs. – nu apara idei, nu apara idealuri, ei apara realitatea, adica un mod de viata intelectual tipic, incapabil de pozitie critica pentru ca moralizator, interesat de putere si de bani pentru ca rectitudinea morala, nu-i asa?, trebuie sa castige, la fel cum orice obsesional cu note buna la invatatura trebuie necesarmente sa fie stapanul “lumii” si recunoscut astfel ca atare; un mod de viata pe care guvernarea PDL a hotarat din nefericire sa-l finanteze – in acest context dispretul lui Traian Basescu la adresa intelectualilor este salutar pentru democratia romaneasca.
Cu Aligica cred ca va pierdeti timpul, pozitiile exprimate in general de acest personaj n-au nimic de a face, in ciuda paradei bibliografice, cu idei, teorii sau ceva valori, el nu se inscrie in alta istorie decat in cea personala, extrem de personala, in care teoria economica devine ceva mai mult decat philosophia prima, ceva a carui revelatie va veni, iar marota de curajos care vorbeste neconventional despre subiecte delicate este cel putin ridicola (vedeti reactia stupefianta la criticile aduse de Andrei Cornea si Dan Alexe: a realizat in plus ca 22 nu e totusi o gasca!), daca nu de-a dreptul periculoasa, daca luam aminte la cluburile de alienati mental transportati pe forumuri de panseurile acestui meltean.
Mihaies nu adica un mod de viata intelectual tipic ci doar justifica prostitutia intelectuala . Fara talent .
Insa ca sa citez un conservator inteligenta nu justifica toate incarnatiunile asa cum nici frumusetea nu justifica prostitutia . In cazul Mihaies nu vaz nici urma de inteligenta ci doar ancilaritate veroasa.
Ceea ce trebuie sa fie promovat, cu tenacitate, de toti activistii de stanga, este UN NOU CADRU DEMOCRATIC!
Urmariti mai jos schema NOULUI CADRU DEMOCRATIC:
/// Romania are nevoie de un nou tip de democratie, una purtatoare de RESPONSABILITATE, care poate sa inlature toate neajunsurile, din societate si din Justitie, si care presupune indeplinirea a DOAR doua conditii, ABSOLUT POSIBILE:
1. “Imunizarea” tuturor celor ce fac politica, sau detin functii publice, astfel incat acestia sa nu se mai poata “imbolnavi” de minciuna, de lacomie, de hotie, de nesimtire, de iresponsabilitate, etc.
2. Informatia MINIMA, necesara si suficienta, de care au nevoie alegatorii, trebuie sa fie aceea a constientizarii APARTENENTEI lor la o comunitate sociala (a saracilor ori a bogatilor) sau etnica! Alegatorii vor avea, astfel, un criteriu OBIECTIV de formare a optiunii de vot! In acest fel campaniile electorale costisitoare de MANIPULARE a alegatorilor, vor deveni inutile, caci alegatorii vor trebui sa cunoasca DOAR partidele care reprezinta interesele comunitatii lor, dintre care vor alege pe unul dintre ele!
Partidele ce reprezinta interesele celorlalte comunitati, NU VOR EXISTA PENTRU EI, oricat de “reformate,curate si uscate” ar fi ele, deoarece ele SUNT DIN ALT FILM!
Iar pentru ca politicienii sunt “imunizati” cu ajutorul SOLUTIEI ce se gaseste pe blogul “Dreptate pentru toti”, initiat in 27-04-2010, acestia nu-si vor mai putea permite sa minta, sa fie lacomi, hoti, nesimtiti, iresponsabili, etc.
Din combinarea ALEGATORILOR, care vor vota partide ce reprezinta interesele comunitatii lor, cu POLITICIENII “imunizati”, care le vor reprezinta interesele in Parlament, REZULTA DEMOCRATIA VIITORULUI, care va fi una transparenta, sanatoasa si purtatoare de RESPONSABILITATE pentu TOTI actorii din viata publca, caci se va baza, atat pe VOTUL COMUNITAR social sau etnic, care nu mai poate fi manipulat sau fraudat, cat si pe POLITICIENII imuni la toate mizeriile umane amintite mai sus! ///
Pingback: Rasismul, un mecanism constitutiv al modernității capitaliste | Critic Atac
Pingback: Dreapta moralistă şi stînga sentimentală: în marginea actualităţii | Critic Atac
Judecând dupa pozitia corporala pe care o adopta stimabilul Andrei State, nu m-ar surprinde faptul ca dânsul sa fie homosexual.
Iar în calitatea sa de homosexual, evident ca va denunta neoconservatorismul si va sustine utopia morala social-democrata si demo-liberala a “luptei” pentru .
Probabil ca dânsul nu o constientizeaza, dar invazia cultural-islamica si africana este o realitate incontestabila. Sub dominatia barbarilor, persecutat si vânat, va tânji în cele din urma dupa libertatea oferita de civilizatia occidentala.